ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2099/2022
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2099/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)
Ședința publică din data de 19 octombrie 2022
Deliberând asupra recursului, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, la 1 august 2017, sub număr de dosar x/2017, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta B. S.A., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța: i) în principal, să constate neîndeplinirea de către B. a obligațiilor prevăzute de art. 49 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările din România, precum și cele prevăzute de art. 37 alin. (1) din Norma nr. 23/2014 privind asigurarea obligatorie de răspundere civila pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, respectiv faptul că nu a notificat respingerea pretențiilor de despăgubire și motivele respingerii în termen de 3 luni de la avizarea producerii evenimentului asigurat și, pe cale de consecință, potrivit dispozițiilor art. 37 alin. (2) din Norma nr. 23/2014, să dispună obligarea B. la plata despăgubirilor potrivit pretențiilor de despăgubire formulate în cererea de despăgubire:167,98 RON, reprezentând prejudiciul material încercat de reclamant ca urmare a producerii riscului asigurat din data de 29 octombrie 2016; 50.000 euro, reprezentând prejudiciul moral încercat de reclamant ca urmare a producerii riscului asigurat din data de 29 octorrbrie 2016; ii). în subsidiar, să dispună obligarea B. la plata sumelor indicate la pct. i reprezentând prejudiciu material și moral, pe baza probatoriului administrat în cauză, la care se adaugă suma de 520 RON cu titlu de daune materiale, reprezentând cheltuieli prilejuite de accident efectuate ulterior formulării cererii de despăgubire, probate cu documente justificative depuse la dosarul cauzei; iii) să dispună obligarea B. la plata penalităților legale de întârziere aferente sumelor solicitate cu titlu de despăgubiri în cuantum de 0.2% pe zi, de la data de 30 iunie 2017 - scadența obligației de plată a despăgubirii (expirarea termenului maxim de 3 luni pentru soluționarea cererii de despăgubire) și până la achitarea integrală a acesteia, conform art. 38 din Norma 23/2014, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentința civilă nr. 453 din 23 februarie 2018 pronunțată în dosarul nr. x/2017, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a admis în parte cererea formulată în principal de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B. S.A. și intervenienta C.; a admis cererea formulată în subsidiar; a obligat pârâta la plata sumelor de 660 RON reprezentând daune materiale și 20.000 euro reprezentând daune morale precum și plata penalităților de întârziere de 0,2% pe zi aferente debitelor, calculate de la data de 30.06.2017 și până la data achitării efective; a obligat pârâta la plata sumei de 2978,52 RON cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxa de timbru proporțională cu pretențiile admise.
Prin decizia civilă nr. 1959A din 15 octombrie 2018 pronunțată în dosarul nr. x/2017, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a respins ca nefondat apelul formulat de apelantul - reclamant A., în contradictoriu cu intimata - pârâtă B. S.A. și cu intimata - intervenienta C., împotriva sentinței civile nr. 458 din 23 februarie 2018 pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2017, a admis apelul formulat de apelanta - pârâtă B. S.A., în contradictoriu cu intimatul - reclamant A. și cu intimata - intervenienta C., împotriva sentinței civile nr. 458 din 23 februarie 2018, pronunțate de Tribunalul București ~ secția a VI-a Civilă, în dosarul nr. x/2017, a schimbat, în parte, sentința apelată, în sensul că a obligat pârâta la plata sumei de 15.000 euro cu titlu de daune morale, a obligat pârâta la plata sumei de 2522,94 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, a menținut restul dispozițiilor sentinței.
Prin decizia civilă nr. 960 din 4 iunie 2020, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a anulat ca netimbrat recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 1959 A din 15 octombrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a Vl-a Civilă; totodată, a admis recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.A. împotriva aceleiași decizii și a trimis cauza instanței de apel spre rejudecarea apelului pârâtei B. S.A.
In rejudecare, apelul formulat de apelanta-pârâtă B. S.A. a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția a VI-a civilă sub număr de dosar x/2017
Prin decizia civilă nr. 1210 A din 5 octombrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2017, a fost admis apelul formulat de apelanta-pârâtă B. S.A., împotriva sentinței civile nr. 458 din 23 februarie 2018 pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2017, în contradictoriu cu intimatul-reclamant A. și cu intimata - intervenientă C..
A fost schimbată, în parte, sentința apelată în sensul obligării pârâtei la plata penalităților de întârziere de 0,2% aferente debitelor, calculate începând cu a 10-a zi de la data rămânerii definitive a hotărârii și până la data achitării efective.
La 2 decembrie 2020, reclamantul A. a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 1210 A din 5 octombrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.
Recurentul-reclamant A. a invocat incidența motivelor de recurs reglementate de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ.
A precizat că motivele de recurs se raportează la momentul aplicării sancțiunii penalităților legale de întârziere pentru neexecutarea în termenul legal a unei obligații de a face, evaluabilă în bani, intuitu personae, sancțiune instituită de lege pentru nesoluționarea cererii de despăgubire în termenul legal de 3 luni prin una din cele două modalități prevăzute de lege, fie prin prezentarea unei oferte de despăgubire, fie printr-un răspuns de respingere a pretențiilor de despăgubire.
Raportat la dispozițiile art. 14 alin. (5) C. proc. civ., susține, în esență, că instanța de apel nu a supus dezbaterilor conținutul notelor de ședință prin care recurentul a formulat o cerere implicita, în conformitate cu art. 478 alin. (4) C. proc. civ. prin care a făcut precizări și clarificări asupra formulărilor potențial ambigue, precum și asupra momentului aplicării penalităților de întârziere și ipoteza normativă aplicabilă situației de fapt în concordanță cu considerentele 136, 138, 140 ii și 141 din cererea de chemare în judecată și a considerentelor din întâmpinarea la apelul asigurătorului RCA.
Cu referire la art. 14 alin. (6) C. proc. civ., susține ca, în rejudecarea apelului, cale de atac devolutivă, instanța și-a întemeiat hotărârea în mod exclusiv pe dezlegările de drept date de instanța de recurs din primul ciclu procesual, acestea din urmă fiind raportate: unei alte situații de fapt, corespunzătoare neexecutării unei obligații de "a da", într-un alt termen; precum și unui alt moment, fără să supună dezbaterii și fără să constate prima obligație impusă de lege asigurătorului RCA învestit cu soluționarea cererii de despăgubire.
Prin raportare la art. 22 C. proc. civ. privind rolul judecătorului în aflarea adevărului, consideră că instanța de control judiciar, în rejudecarea apelului, cale devolutivă de atac, nu a stabilit situația de fapt în urma unei cercetări a fondului cauzei și a cererii concret formulate în cererea de chemare în judecată și explicitate prin cererea implicită, în care recurentul a făcut precizări privind formulările ambigue, și nu a aplicat ipoteza normativă corespunzătoare situației de fapt reale și obiective relevate de recurent care a arătat că asigurătorul nu și-a îndeplinit niciuna din obligațiile prevăzute de lege.
Precizează că obligațiile prevăzute de lege în sarcina asigurătorului cuprind mai întâi obligații de "a face" într-un termen legal raportat momentului avizării de dauna și abia după aceea obligații de "a da", într-un alt termen, raportat la alte momente.
În cauză, mai arată recurentul, regulile de drept aplicabile situației de fapt sunt art. 36, art. 37 alin. (1) lit. a) și b), art. 38 și art. 39 alin. (1) și (2) din Norma ASF nr. 23/2014, iar nu art. 37 alin. (4) din aceeași Normă.
Subliniază că aplicarea sancțiunii penalităților de întârziere, pe care a invocat-o constant intimata, prevăzută la art. 38 raportat la ipoteza a doua a art. 37 alin. (4) din Norma ASF, (despăgubirea se plătește de către asigurătorul RCA de la data la care asigurătorul a primit o hotărâre judecătorească definitivă cu privire la suma de despăgubire pe care este obligat să o plătească) se referă în mod exclusiv la o obligație de "a da" și nu la o obligație de "a face" evaluabilă în bani, intuitu persoane, și se aplică doar în cele 3 situații prevăzute în art. 46 alin. (1)-(3) din Norma ASF nr. 23/2014.
In ceea ce privește incidența motivului de casare reglementat de pct. 6 al art. 488 C. proc. civ., se susține, în esență, că: decizia recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, întrucât nu există nicio referire la situația de fapt în devoluțiunea apelului și niciun considerent propriu al instanței de apel care să releve cercetarea fondului cauzei și a precizărilor făcute în acest sens oral, prin întâmpinare la apelul asigurătorului și explicitate prin notele de ședință; Lipsește raționamentul logico - juridic care să conducă la formularea unei concluzii prin care să se aplice ipoteza normativă corespunzătoare situației de fapt regăsite în urma cercetării fondului cauzei; nu este indicat deloc articolul de lege care prevede sancțiuni pentru neîndeplinirea obligațiilor legale impuse de lege, respectiv art. 38 din Norma ASF nr. 23/2014.
Subsumat motivului de casare instituit de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susține că instanța de apel, deși nu face nicio referire la art. 38 din Norma ASF nr. 23/2014, invocând dezlegările de drept ale instanței de casare, restrânge aplicarea acestuia la ipoteza a 2-a a art. 37 alin. (4) din Norma ASF nr. 23/2014 invocând dezlegările de drept ale instanței de casare.
Totodată, apreciază că instanța de apel a aplicat un text de lege străin situației de fapt, care nu se referă nici la sancțiunea penalităților de întârziere, nici la soluționarea cererii de despăgubire, nici la oferta de despăgubire, nici la un răspuns justificat de despăgubire, nici la termenul legal defipt de lege, nici la momentul de la care curge termenul legal pentru executarea acestei obligații de "a face" și nici la sancțiunea corespunzătoare neexecutării acestei obligații de "a face": art. 37 alin. (4) din Norma ASF nr. 23/2014.
Menționează că asupra dezlegărilor de drept ce fac obiectul prezentei cauze, privind interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 36, art. 37 și art. 38 din Norma ASF nr. 23/2014, s-a pronunțat Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept prin Decizia nr. 86 din 20 noiembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial nr. 46 din 17 ianuarie 2018.
Solicită admiterea recursului, casarea deciziei recurate și rejudecarea capătului de cerere privind momentul de la care se aplică sancțiunea legală a penalităților legale de întârziere pentru nesoluționarea cererii de despăgubire.
Intimata-pârâtă B. S.A. a formulat întâmpinare prin care au solicitat, în esență, respingerea recursului, ca nefondat.
Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.
Prin încheierea de ședință din data de 20 octombrie 2021, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului întocmit în cauză, cu mențiunea că părțile pot depune puncte de vedere la raport în termen de 10 zile de la comunicare; niciuna dintre părți nu a înțeles să-și exercite acest drept.
Prin încheierea din 15 decembrie 2021, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis în principiu recursul și a acordat termen de judecată la data de 2 martie 2022, când judecata recursului a fost suspendată, în temeiul art. 262 alin. (4) din Legea nr. 85/2014.
Ulterior, la 2 iunie 2022 recurentul-reclamant a solicitat repunerea cauzei pe rol și, în condițiile art. 404 C. proc. civ., să se ia act de achiesarea la hotărârea recurată.
În ședința publică din 19 octombrie 2022, avocatul recurentului-reclamant A. a depus împuternicire avocațială, prin care se atestă că, în baza contractului de asistență juridică, este împuternicit să exercite următoarele activități: reprezentare și susținere în fața I.C.C.J. a cererii de repunere pe rol a cauzei, în temeiul art. 415 C. proc. civ., precum și a cererii privind achiesarea la decizia civilă nr. 1210 A din 5 octombrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel București în rejudecare și, implicit, de renunțare la judecarea recursului formulat, conform art. 463 coroborat cu art. 404 C. proc. civ., în fața I.C.C.J., secția a II-a civilă.
Înalta Curte, luând în examinare, cu prioritate, cererea recurentului-reclamant A. de achiesare la decizia atacată, reține următoarele:
Potrivit art. 9 alin. (3) teza I din C. proc. civ. "în condițiile legii, partea poate, după caz, renunța la judecarea cererii de chemare în judecată sau la însuși dreptul pretins, poate recunoaște pretențiile părții adverse, se poate învoi cu aceasta pentru a pune capăt, în tot sau în parte, procesului, poate renunța la exercitarea căilor de atac ori la executarea unei hotărâri."
Totodată, potrivit art. 463 alin. (1) raportat la art. 494 din C. proc. civ., "achiesarea la hotărâre reprezintă renunțarea unei părți la calea de atac pe care o putea folosi ori pe care a exercitat-o deja împotriva tuturor sau a anumitor soluții din respectiva hotărâre."
Manifestarea de voință a recurentului-reclamant, în sensul achiesării la hotărâre, în acord cu prevederile art. 463-464 C. proc. civ., reprezintă un act de dispoziție al recurentului ca expresie a disponibilității recunoscute de lege părții, conform art. 9 C. proc. civ.
Având în vedere dispozițiile legale evocate mai sus, precum și manifestarea expresă de voință a recurentului, care îmbracă formele prevăzute de art. 464 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte urmează să ia act de achiesarea acestuia la decizia civilă nr. 1210 A din 5 octombrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Ia act de achiesarea recurentului-reclamant A. la decizia civilă nr. 1210 A din 5 octombrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 octombrie 2022.