ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 949/2020

Ședința publică din data de 04 iunie 2020

Asupra recursului formulat:

Din examinarea actelor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la 10 septembrie 2013 sub nr. x/2013, reclamanta S.C. A. S.A., în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.A. a solicitat obligarea acesteia la plata sumei de 102.000 Euro, echivalentul a 456.195 RON la data promovării cererii reprezentând contravaloarea daunelor determinate, potrivit clauzei penale stipulate la art. 7.21 din contractul nr. xi din 6 aprilie 2012, cu cheltuieli de judecată.

Pârâta S.C. B. S.A. a formulat cerere reconvențională solicitând obligarea reclamantei la plata sumei de 533.463,5 RON (430.212,5 RON + TVA) constând în contravaloarea reparațiilor efectuate de pârâtă în baza acordului dintre părți, cu cheltuieli de judecată.

Prin cererea precizatoare, reclamanta a indicat petitul acțiunii în sensul extinderii aplicării clauzei penale stipulată la art. 7.21 din contractul nr. xi/2012 la toate cele 52 vagoane închiriate ce fac obiectul acestui contract, respectiv la suma de 312.000 Euro (echivalentul sumei de 1.408.492,8 RON la data formulării cererii precizatoare).

Prin cererea reconvențională formulată de pârâta B. S.A. s-a solicitat plata contravalorii sumei de 533.463,5 RON constând în reparații efectuate de aceasta în baza acordului dintre părți, motivând raporturile anterioare desfășurate prin contractul nr. x/2011.

Prin sentința civilă nr. 5417 din 6 noiembrie 2014 a Tribunalului București, secția a VI-a civilă pronunțată în dosarul nr. x/2013 a fost admisă în parte cererea formulată de reclamanta S.C. A. S.A. și a fost obligată pârâta S.C. B. S.A. să-i plătească suma de 150.000 Euro echivalent în RON la cursul oficial al BNR din data plății reprezentând contravaloare daune potrivit clauzei penale stipulate la art. 7.21 din contractul nr. xi/2012 pentru un nr. de 25 vagoane, indicate prin înscrisul denumit anexa 1 la note de ședința depuse de reclamanta prin serviciul registratură la 16 octombrie 2014 și anume, vagoanele: nr. x, precum și suma de 5156,87 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, respingând restul pretențiilor ca neîntemeiate.

De asemenea, s-a respins cererea reconvențională formulată de pârâtă.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel ambele părți.

Prin decizia civilă nr. 1597A din 20 octombrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă s-au admis apelurile declarate de apelanta-reclamantă S.C. A. S.A. și de apelanta-pârâta S.C. B. S.A. împotriva sentinței civile nr. 5417 din 6 noiembrie 2014 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă și, în consecință:

A fost schimbată în parte sentința și a fost obligată pârâta-reclamantă S.C. B. S.A. la plata către reclamanta-pârâtă S.C. A. S.A. a sumei de 246.000 Euro echivalent în RON la cursul BNR din ziua plății, reprezentând contravaloare daune pentru un număr de 41 vagoane.

De asemenea, a fost obligată pârâta reclamantă S.C. B. S.A. la plata către reclamanta-pârâtă a sumei de 37.906,19 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

A fost respinsă cererea reclamantei-pârâte de acordare a sumei de 13.816 RON și a sumei de 19.339 RON, cu titlu de onorariu avocațial.

A fost admisă cererea reconvențională și a fost obligată reclamanta-pârâtă la plata către pârâta-reclamantă S.C. B. S.A. a sumei de 533.463,5 RON (TVA inclus) cu titlu de contravaloare reparații vagoane.

A fost obligată reclamanta-pârâtă S.C. A. S.A. la plata către pârâta-reclamantă a sumei de 13.409,44 RON cu titlu de cheltuieli de judecată (taxă judiciară timbru fond și apel), fiind menținute restul dispozițiilor.

Prin încheierea civilă nr. 41A din 8 aprilie 2016 pronunțată de Curtea de Apel, secția a VI-a civilă s-a admis cererea formulată de petenta S.C. B. S.A. de îndreptare eroare materială din cuprinsul considerentelor și a dispozitivului deciziei civile nr. 1597A din 20 octombrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2013, în contradictoriu cu intimata S.C. A. S.A., în sensul că a fost obligată pârâta-reclamantă S.C. B. S.A. la plata către reclamanta-pârâtă S.C. A. S.A. a sumei de 174.000 Euro echivalent în RON la cursul BNR din ziua plații reprezentând contravaloare daune pentru un număr de 29 vagoane, iar nu de 41 vagoane.

Împotriva acestei decizii, părțile au declarat recurs, iar reclamanta a formulat recurs și împotriva încheierii nr. 41A din 8 aprilie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Prin decizia civilă nr. 1390 din 4 octombrie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă în dosarul nr. x/2013 a fost admis recursul principal declarat de reclamanta S.C. A. S.A. împotriva încheierii nr. 41A din 8 aprilie 2016, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, precum și recursul principal declarat de pârâta S.C. B. S.A. cât și recursul incident declarat de reclamanta S.C. A. S.A. împotriva deciziei civile nr. 1597A din 20 octombrie 2015 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, fiind casate încheierea și decizia atacate cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe de apel.

Prin decizia civilă nr. 156A/2019 din 1 februarie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă s-au admis apelurile formulate de apelanta-pârâtă S.C. B. S.A. și de apelanta-reclamantă S.C. A. S.A. împotriva sentinței civile nr. 5417 din 6 noiembrie 2014, pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2013, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că:

Obligă pârâta-reclamantă S.C. B. S.A. la plata către reclamanta-pârâtă S.C. A. S.A. a sumei de 174.000 Euro, echivalent în RON la cursul BNR din ziua plății, reprezentând contravaloare daune pentru un număr de 29 vagoane.

Obligă pârâta-reclamantă S.C. B. S.A. la plata către reclamanta-pârâtă S.C. A. S.A. a sumei de 48.123,26 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Respinge cererea reclamantei-pârâte de acordare a sumelor de 13.816,35 RON, de 19.339,04 RON și de 18.379,98 RON, cu titlu de onorariu avocațial.

Admite cererea reconvențională formulată de pârâta-reclamantă S.C. B. S.A. și obligă reclamanta-pârâtă S.C. A. S.A. la plata către pârâta-reclamantă S.C. B. S.A. a sumei de 533.463,5 RON (TVA inclus), cu titlu de contravaloare reparații vagoane și a sumei de 17.381,44 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată (taxă judiciară timbru fond, apel și recurs), fiind menținute în rest dispozițiile sentinței apelate.

Împotriva deciziei civile nr. 156A/2019 din 1 februarie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.A..

Prin cererea de recurs, întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 7 și 8 C. proc. civ., recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a deciziei atacate în sensul: i) constatării încălcării obligațiilor de către S.C. B. S.A. și pentru diferența de vagoane până la total celor 52 de vagoane închiriate și în sensul ii) respingerii pretențiilor reconvenționale și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel în aceste limite, cu obligarea S.C. B. S.A. la plata cheltuielilor de judecată.

În susținerea motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., ce vizează hotărârea care nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, recurenta apreciază că acest motiv de recurs este incident, prin raportare la următoarele aspecte: instanța de apel a apreciat că poate fi admisă cererea principală a A., chiar și în parte, laolaltă cu cererea reconvențională, deși cele două se exclud reciproc și, din motivarea Curții de Apel București nu se desprinde considerentul pentru care instanța a înlăturat de la analiza sa Adresa Biroului Vamal Moravița nr. 2445/02.09.2014, hotărârea fiind nemotivată sub acest aspect.

Astfel, în primul rând, decizia atacată este bazată pe o motivare contradictorie a instanței de apel, care pe de o parte, a reținut culpa B. în utilizarea vagoanelor la transportul cu sare, sens în care a admis în parte apelul A., iar pe de altă parte, a reținut temeinicia cererii reconvenționale a B., deși tocmai din pricina acesteia a fost reziliat Contractul nr. xi/2012.

În acest sens, arată că în cauză există situația în care izvorul obligațiilor celor două părți este același, respectiv Contractul nr. xi/2012, astfel încât din același raport juridic nu pot deriva două interpretări contradictorii, respectiv culpa B. nu este compatibilă cu pretențiile acesteia de a fi operantă compensarea pentru reparațiile vagoanelor.

În al doilea rând, Curtea de Apel București nu explică în cadrul considerentelor deciziei recurate de ce nu a analizat și argumentele A. privind încălcările B. constatate prin Adresa Biroului Vamal Moravița nr. 2445/02.09.2014, în decizie nefăcându-se nicio mențiune cu privire la aceasta sau cu privire la motivele pentru care s-ar fi impus înlăturarea argumentelor A. întemeiate pe Adresa nr. x/02.09.2014.

În ceea ce privește critica întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ. - hotărârea atacată încalcă autoritatea de lucru judecat, se arată că instanța de apel a ignorat autoritatea de lucru judecat a hotărârii primei instanțe în privința încălcărilor constatate de aceasta.

În acest sens, arată că hotărârea primei instanțe referitoare la încălcările recunoscute (aferente unui număr de 25 de vagoane cu care s-a transportat sare) nu a fost atacată nici de A. (care a criticat în apel exclusiv faptul că acțiunea a fost respinsă pentru celelalte vagoane, până la totalul de 52), nici de B. (care a apelat soluția primei instanțe exclusiv cu privire la soluția dată asupra cererii reconvenționale), astfel încât soluția primei instanțe asupra vagoanelor pentru care a fost admisă cererea principală beneficiază de autoritate de lucru judecat.

În continuare, se arată că unul dintre motivele pentru care instanța a admis pretențiile A., în fond, a fost recunoașterea valorii probatorii a expertizelor realizate independent de către părți, respectiv ale Vagon Materiale S.R.L. și C. S.R.L..

În susținerea acestui motiv de recurs, recurenta susține că, în mod eronat, instanța de apel a exclus vagoanele menționate în expertizele realizate de către Vagon Materiale S.R.L. și C. S.R.L., motivând că acestea reprezintă expertize extrajudiciare care nu pot fi opuse intimatei, deși valoarea probatorie a acestora a fost recunoscută de prima instanță și necontestată de niciuna dintre părți.

De asemenea, în mod eronat, instanța de apel a reținut că cele două expertize ar avea caracter echivoc, aspect ce nu le-ar face apte pentru a stabili încălcarea obligațiilor contractuale de către B..

Prin urmare, deși în mod corect prima instanța a acordat valoare probatorie acestor expertize, constatând încălcările produse de B., în mod greșit instanța de apel a înlăturat aceste rapoarte de expertiză prin considerentele sale. Așadar, prin decizie, instanța de apel a înlăturat efectele definitive ale sentinței pronunțate în fond de Tribunalul București și necontestate de către niciuna dintre părți în cadrul apelului.

Din această perspectivă, recurenta apreciază că instanța de apel a aplicat în mod greșit dispozițiile legale care consacră autoritatea de lucru judecat a unei hotărâri, aspect ce se încadrează în motivul evocat care atrage casarea deciziei.

Prin critica întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. - hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, recurenta consideră că înlăturarea în apel a argumentelor A. întemeiate pe încălcările obligațiilor contractuale ale B., dovedite prin Adresa nr. x/18.02.2014 al Biroului Vamal Moravița și a Specificației nr. 8/2012, a fost realizată cu aplicarea greșită a normelor de drept material ce privesc îndeplinirea condițiilor răspunderii civile contractuale semnalate de către A..

Astfel, în privința argumentelor A., întemeiate pe încălcările reținute de Adresa nr. x/18.02.2014 a Biroului Vamal Moravița și de Specificația nr. 8/2012, în mod incorect instanța de apel nu a analizat condițiile răspunderii contractuale a B., interpretând incorect că cele două înscrisuri nu ar fi aplicabile perioadei contractuale pe durata căreia s-au desfășurat raporturile dintre A. și B. sau că nu ar atesta în mod nemijlocit că cea din urmă ar fi transportat sare cu vagoanele închiriate.

În acest sens, în mod eronat Curtea de Apel București a considerat că nu ar fi îndeplinite condițiile răspunderii civile contractuale în privința încălcărilor ce rezultă din Specificația nr. 8/2012, deși aceasta confirmă încărcarea cu sare a vagoanelor menționate în cuprinsul acesteia de către B., iar din întreg ansamblul probator, a rezultat că vagoanele respective au rămas în posesia B. inclusiv pe durata dintre încetarea Contractului nr. xi/2011 și încheierea Contractului nr. xi/2012, aspect ce înlătură posibilitatea că altă entitate să le fi încărcat cu sare.

În ceea ce privește recurarea deciziei cu referire la soluția pronunțată în apel, ce viza cererea reconvențională a B., recurenta apreciază că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. - hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Astfel, în opinia sa, instanța a interpretat în mod eronat faptul că prin Procesul-verbal nr. x/2011, părțile au înțeles să deroge de la prevederile Contractului nr. xi/2011 sau că ar fi intenționat să dea naștere unei noi obligații în sarcina A., grefată pe recunoașterea creanței privind contravaloarea reparațiilor.

În acest sens, se arată că procesul-verbal a fost încheiat pe fondul existenței obligației B. de a proceda la reparațiile periodice ale vagoanelor, iar prin încheierea sa, nu a operat o recunoaștere de către A. a creanței B. privind contravaloarea reparațiilor periodice.

Contrar celor reținute de instanța de apel, faptul că părțile au prevăzut inițial că societății B. îi revine obligația de a realiza reparațiile periodice este un element esențial în determinarea validității pretențiilor reconvenționale ale B., astfel încât, aspectele menționate în cadrul procesului-verbal nu pot avea caracter independent și constitutiv de drepturi, astfel cum le califică instanța de apel în considerentele deciziei recurate.

Contrar opiniei instanței de apel, procesul-verbal nu a fost încheiat sub forma unui act adițional, în scopul de a modifica dispozițiile Contractului 3i/2911 sau de a avea prevalență asupra acestuia, ci pentru a rezilia Contractul nr. xi/2011 și a negocia condițiile încheierii Contractului 2i/2012.

Astfel, este relevant faptul că anterior încheierii Contractului nr. xi/2012, vagoanele au fost utilizate în temeiul Contractului nr. xi/2011, care stipulează obligația locatarului B. de a efectua reparații periodice ale bunurilor închiriate de la A.. Așadar, contrar celor reținute de instanța de apel, prin procesul-verbal nr. x/2012, părțile nu au înțeles să deroge de la dispozițiile contractuale, de vreme ce aceleași prevederi cu privire la starea bună a vagoanelor la momentul predării au fost incluse și în Contractul nr. xi/2012.

În acest context, instanța de apel în mod incorect a apreciat ca ar fi operat o recunoaștere a creanței pretinse de B. față de înțelegerea ulterioară a părților din procesul-verbal nr. x/2012, ce a avut în vedere alte aspecte. Într-o altă critică, recurenta susține că instanța de apel a interpretat în mod eronat că ar putea exista o compensare între prestații în lipsa unei cauze și cu încălcarea duratei inițiale de 2 ani a Contractului nr. xi/2012.

Astfel, potrivit considerentelor instanței de apel, s-a apreciat că operațiunea de compensare prin reducerea chiriei poate avea loc chiar dacă raporturile dintre părți nu s-au derulat până la sfârșitul perioadei contractuale agreate inițial, deoarece nu ar exista nicio dispoziție agreată expres de părți care să prevadă consecința nerespectării duratei convenite prin art. 2.1 sau care să instituie o condiționare între existența dreptului de creanță și derularea relațiilor contractuale pe toata durata convenită.

Or, tocmai aceasta a fost una din rațiunile încheierii procesului-verbal nr. x/2012, respectiv că această compensare să fie realizată sub condiția suspensivă a derulării Contractului până la sfârșitul perioadei de 2 ani, ce conferea o siguranță a continuității raporturilor, juridice dintre părți. În caz contrar, concesia realizată de către A. ar fi complet lipsită de cauză juridică, iar A. ar fi putut în mod obiectiv să încheie un contract similar cu orice altă entitate.

De asemenea, nici pentru B. nu s-ar fi justificat încheierea Contractului nr. xi/2012, dacă A. nu ar fi agreat această compensare, care opera exclusiv în situația derulării unor raporturi corespunzătoare prevederilor contractuale și pe întreaga durată a noului contract încheiat între părți. În alte condiții, nici nu ar fi avut un sens juridic menționarea în procesul-verbal nr. x/2012 a detaliilor privind încheierea contractului subsecvent nr. 2i/2012, privind durata și predarea bunurilor închiriate.

În plus, instanța de apel a interpretat complet contrar oricărei logici juridice că returnarea vagoanelor s-ar fi realizat ca urmare a unui motiv imputabil locatorului, deși locatorul, prin Notificarea nr. 1 din 27 februarie 2013 reacționase la constatarea culpei B.. Practic, în opinia instanței de apel, în mod complet absurd, rezilierea contractului ar fi survenit din motive imputabile locatorului A., deși acesta doar reacționase față de culpa evidentă, constatată chiar de instanța de apel, a locatarului B..

În mod eronat, instanța de apel a apreciat și că ar fi trebuit să existe o clauză în procesul-verbal nr. x/2012 sau în contractul nr. xi/2012 care să prevadă că dacă intervine desființarea contractului înainte de termen, creanța se va stinge.

Din contră, instanța de apel ar fi trebuit să constate că această creanță nici nu ar fi putut opera în absența derulării și finalizării raporturilor contractuale în temeiul contractului nr. xi/2012, după cum a fost prevăzut chiar în procesul-verbal nr. x/2012. Așadar, încheierea procesului-verbal ar fi fost nejustificată în lipsa existenței unei cauze, de vreme ce chiar în cuprinsul acestui document se menționează că "suma va fi dedusă din valoarea chiriei din contractul de închiriere ce se va încheia între cele două părți", iar ulterior se menționează și condițiile în care va fi încheiat acest contract, respectiv pe o perioadă de doi ani.

Mai departe, instanța de apel nu a avut în vedere faptul că părțile au reglementat și obligațiile ce îi incumbă locatorului în caz de returnare a vagoanelor anterior expirării termenului inițial de 2 ani, conform art. 6.3 din Contractul nr. x/2012:

"Dacă vagoanele sunt solicitate pentru a fi returnate mai devreme de expirarea termenului contractual, pe baza unui preaviz de 3 (trei) luni, Locatorul va achita o penalitate echivalentă cu suma rămasă de recuperat de către Locatar din contravaloarea reparațiilor executate la vagoanele solicitate, pe baza documentelor justificative care atestă reparația lor".

Prin coroborarea celor două texte, rezultă că restituirea reparațiilor a fost agreată exclusiv în situația în care Contractul nr. xi/2012 ar fi fost denunțat unilateral, deci într-un caz în care nu ar surveni culpa vreunei părți.

În aceste condiții, din modul de redactare al contractului nr. xi/2011, al contractului nr. xi/2012 și a procesului-verbal nr. x/2012, instanța de apel nu putea reține decât concluzia instanței de fond, în sensul că acest beneficiu al deducerii valorii reparațiilor din chirie nu se justifică a fi acordat în situația rezilierii contractului nr. xi/2011 din culpa locatarului, de vreme ce reparațiile în sine au fost convenite a fi efectuate de către B..

Mai susține recurenta, că instanța de apel a interpretat în mod eronat că ar putea exista o compensare între prestații concomitent cu o culpă a B.. Astfel, în mod eronat, prin considerentele deciziei, instanța de apel a apreciat că A. ar fi putut agrea compensarea sumelor cu B. concomitent cu reținerea unei culpe în sarcina acelei societăți, de vreme ce aceste două circumstanțe de exclud reciproc.

Așadar, nu poate subzista cauza actului juridic de compensare în același timp cu această culpă recunoscută a B., constatată nemijlocit chiar de instanța de apel.

Din contră, această modalitate pentru deducerea reparațiilor din valoarea chiriei ar fi fost acordată doar ca o facilitate pentru B., ce nu se justifică în situația rezilierii Contractului nr. xi/2011 chiar din culpa acesteia din urmă, pe care de altfel, instanța o reține.

Pentru aceste considerente, recurenta consideră că este îndreptățită să solicite admiterea recursului, casarea în parte a deciziei atacate în sensul: i) constatării încălcării obligațiilor de către S.C. B. S.A. și pentru diferența de vagoane până la total celor 52 de vagoane închiriate și în sensul ii) respingerii pretențiilor reconvenționale și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel în aceste limite, cu obligarea S.C. B. S.A. la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., prin raport constatându-se că recursul este admisibil în principiu.

Prin încheierea din camera de consiliu din data de 19 septembrie 2019 a fost încuviințat raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, fiind dispusă comunicarea acestuia părților, potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin încheierea din 12 decembrie 2019, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a admis în principiu recursul și a stabilit termen de judecată la data de 4 iunie 2020.

Analizând recursul formulat, Înalta Curte constată că este nefondat, pentru următoarele considerente:

Cu prioritate, se impune observația că, în ierarhia căilor de atac, recursul este o cale de atac extraordinară nedevolutivă ce are ca obiect decizia prin care s-a soluționat calea de atac a apelului împotriva sentinței instanței de fond și este limitat numai la motivele de nelegalitate ale deciziei instanței de apel enumerate de art. 488 C. proc. civ.. Această cerință va impune cenzurarea argumentelor propuse de recurentă în sensul limitării analizei la cele care ar fi de natură a genera un control de legalitate și înlăturării celor care privesc aspecte de netemeinicie.

În acest cadru, Înalta Curte subliniază că înlănțuirea logică a faptelor reținută de instanța de apel în urma amplei analize a materialului probator administrat în fața celor două instanțe de fond, modalitatea de stabilire a situației de fapt avută în vedere cu prilejul interpretării și aplicării în concret a normelor juridice incidente nu poate fi supusă cenzurii cu prilejul declarării recursului, fiind atributul exclusiv al instanțelor de fond.

De asemenea, Înalta Curte apreciază relevante considerentele relevante și obligatorii [în temeiul art. 501 alin. (1) C. proc. civ..] ale deciziei instanței supreme, prin care s-a reținut că: (a) este fondată critica referitoare la contradictorialitatea hotărârilor pronunțate de instanța de apel, sub aspectul întinderii daunelor la care a fost obligată, corelativă numărului de vagoane care au fost utilizate în transportul cu sare, deoarece din considerentele deciziei reiese că au fost utilizate la transportul cu sare un număr de 29 de vagoane, enumerate limitativ, însă în dispozitivul hotărârii nivelul despăgubirilor s-a stabilit corelativ unui număr de 41 de vagoane, pentru ca, ulterior, instanța să modifice dispozitivul printr-o încheiere de îndreptare eroare materială; (b) în situația în care există neconcordanță între considerentele hotărârii și dispozitivul acesteia, nu reprezintă o eroare materială, în sensul art. 442 C. proc. civ., acesta putând constitui numai motiv de recurs împotriva hotărârii; (c) pronunțarea în cauză a unei hotărâri cu conținut diferit, respectiv a încheierii civile nr. 41A/8.04.2016 a Curții de Apel București, secția a VI-a civilă, în care a fost menționată suma de 174.000 euro echivalent în RON la cursul BNR din ziua plății reprezentând contravaloare daune pentru un număr de 29 vagoane, după ce, în minuta deciziei nr. 1597A/20.10.2015 a aceleiași instanțe, s-a consemnat obligarea pârâtei reclamante S.C. B. S.A. la plata către reclamanta pârâtă S.C. A. S.A. a sumei de 246.000 euro echivalent în RON la cursul BNR din ziua plății reprezentând contravaloare daune pentru un număr de 41 vagoane, s-a realizat cu încălcarea dispozițiilor legale anterior arătate (art. 401, art. 429 C. proc. civ.), reprezentând o revenire a judecătorilor asupra soluției inițiale; (d) instanța de apel nu a intrat în cercetarea fondului pretențiilor deduse judecății sub aspectul cererilor cu care a fost învestită.

Se mai rețin drept relevante considerentele instanței de apel potrivit cărora sentința de fond, nefiind atacată cu apel de singura parte interesată (pârâta chemată în judecată), a rămas definitivă, în temeiul art. 634 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. și a căpătat autoritate de lucru judecat, în sensul art. 430 alin. (1), (2) și (4) C. proc. civ., neputând fi repusă în discuție în prezentul cadru procesual, dezlegarea dată prin sentința civilă nr. 5417/06.11.2014, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2013, cu privire la obligarea pârâtei S.C. B. S.A. să-i plătească reclamantei S.C. A. S.A. suma reprezentând contravaloarea daunelor stabilite potrivit clauzei penale stipulate la art. 7.21 din contractul nr. xi/2012 pentru acele 25 vagoane evidențiate în dispozitivul sentinței antereferite.

În mod corect instanța de apel a reținut că, prin sentința obiect al apelurilor de față, pe de o parte, a fost admisă în parte cererea de chemare în judecată, formulată de reclamanta S.C. A. S.A., în contradictoriu cu pârâta reclamanta S.C. B. S.A., în sensul că a fost obligată pârâta S.C. B. S.A. să-i plătească reclamantei (numai) suma de 150.000 euro, echivalent în RON la cursul oficial al BNR din data plății, reprezentând contravaloare daune potrivit clauzei penale stipulate la art. 7.21 din contractul nr. xi/2012 pentru un număr de 25 vagoane (respectiv cele cu numerele x), iar, pe de altă parte, a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea reconvențională promovată de pârâta S.C. B. S.A. în contradictoriu cu reclamanta S.C. A. S.A..

Împotriva acestei sentințe, ambele părți litigante au declarat apel, instanța de apel reținând că apelul reclamantei S.C. A. S.A. a urmărit schimbarea în parte a hotărârii atacate, în sensul de a se admite în întregime cererea de chemare în judecată, respectiv acordarea daunelor stabilite prin aplicarea clauzei penale și la celelalte 27 vagoane utilizate la transportul de sare, precum și că apelul pârâtei S.C. B. S.A. a tins la reformarea exclusiv a soluției adoptate de prima instanță în ceea ce privește cererea reconvențională.

Analizând critica recurentei-reclamante cu referire la cazul de casare fondat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., teza privind existența contradicției dintre considerente și dispozitiv, se rețin următoarele:

Existența motivării contradictorii se referă la două aspecte.

Primul are în vedere admiterea cererii principale laolaltă cu cererea reconvențională, deși s-a reținut culpa pârâtei în utilizarea vagoanelor de transport sare, iar izvorul obligațiilor este același, interpretările fiind astfel contradictorii.

Argumentele recurentei-reclamante în sensul incidenței motivului de casare prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ. sunt nefondate, pretențiile având temeiuri diferite, fiind independente.

Astfel, în ceea ce privește cererea reconvențională instanța de apel a schimbat concluzia primei instanțe, reținând că mecanismul compensării privește modalitatea de stingere a obligației și nu condițiile de existență ale creanței, iar desființarea contractului înainte de termen nu produce efecte asupra creanței solicitate de pârâtă prin cererea reconvențională.

Temeiul juridic al cererii reconvenționale este reprezentat de procesul-verbal nr. x prin care reclamanta a recunoscut creanța cu titlu de reparații vagoane, recunoaștere care este independentă de raportul juridic dedus judecății în ceea ce privește cererea de chemare în judecată, respectiv contractul de închiriere nr. 2i/2012.

Procesul-verbal sus evocat a stabilit condițiile în care se reziliază contractul nr. xi/2011, fără a cuprinde vreo clauză care să condiționeze existența creanței de derularea contractului pe toată durata convenită.

Al doilea aspect are în vedere nemotivarea considerentului pentru care instanța de apel a înlăturat de la analiza sa Adresa Biroului Vamal Moravița nr. 3445 din 02 septembrie 2014.

Critica recurentei-reclamantă este nefondată și din acest punct de vedere, obligația instanței cu privire la motivarea hotărârii nu impune prezentarea unui argument pentru fiecare mijloc de apărare, ci efectuarea unei motivări clare și concise, în concordanță cu probele administrate în cauză.

Instanța de apel a procedat la analizarea în ansamblu a întregului material probatoriu, inclusiv anexa la Adresa Biroului Vamal Moravița, astfel încât se poate aprecia că hotărârea îndeplinește cerințele prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Analizând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., cu referire la încălcarea autorității de lucru judecat, Înalta Curte apreciază că este nefondat.

Recurenta-reclamantă invocă faptul că soluția primei instanțe asupra vagoanelor pentru care a fost admisă cererea principală beneficiază de autoritate de lucru judecat, precum și valoarea probatorie a expertizelor extrajudiciare recunoscută de prima instanță și necontestată de niciuna dintre părți.

Este de observat că excepția autorității lucrului judecat se referă la efectele hotărârii judecătorești pronunțate de prima instanță și la necesitatea de a se evita o nouă judecată asupra chestiunii litigioase referitoare la admiterea în parte a cererii de chemare în judecată, cu consecința obligării pârâtei la plata daunelor pentru un număr de 25 de vagoane.

Argumentele invocate de reclamantă nu pot fi circumscrise acestui motiv de casare distinct prevăzut de art. 488 pct. 7 C. proc. civ., întrucât autoritatea de lucru judecat atașată considerentelor în ceea ce privește dezlegarea dată de prima instanță pentru cele 25 de vagoane evidențiate în dispozitivul sentinței a fost reținută de către instanța de apel fiind operantă.

Raportat la limitele casării stabilite prin decizia de casare singurul aspect analizat de către instanța de apel, în rejudecare a fost dacă pârâta poate fi obligată la plata clauzei penale contractuale pentru 29 de vagoane ori de 41 de vagoane.

Se reține că instanța de apel a rejudecat apelurile pornind de la premisa autorității de lucru judecat a considerentelor dezlegate prin sentința civilă nr. 5417/06.11.2014, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2013, cu privire la obligarea pârâtei S.C. B. S.A. să-i plătească reclamantei S.C. A. S.A. suma reprezentând contravaloarea daunelor stabilite potrivit clauzei penale stipulate la art. 7.21 din contractul nr. xi/2012 pentru acele 25 vagoane evidențiate în dispozitivul sentinței antereferite, în sensul art. 430 alin. (1), (2) și (4) C. proc. civ.

În ceea ce privește excluderea concluziilor menționate de rapoartele de expertiză extrajudiciară cu privire la vagoanele menționate în acestea, se constată, contrar susținerilor recurentei-reclamante că acestea au fost contestate de pârâtă prin întâmpinarea formulată în instanța de fond, fiind solicitată efectuarea probei cu expertiză având ca obiect determinarea stării vagoanelor.

În ceea ce privește susținerea recurentei-reclamante privind recunoașterea valorii probatorii a acestor probe extrajudiciare de către prima instanță, Înalta Curte arată că instanța de apel în primul ciclu procesual a examinat cauza sub toate aspectele, inclusiv al probatoriului, neputându-se reține nici autoritatea de lucru judecat a considerentelor sau a dezlegării unei chestiuni litigioase conform art. 432 alin. (2) C. proc. civ.

În ceea ce privește considerentele instanței de apel față de rapoartele extrajudiciare menționate, se constată că nu pot fi analizate în calea de atac a recursului, analizarea probatoriului administrat și a situației de fapt fiind atributul exclusiv al instanțelor devolutive.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a fost întemeiat generic pe teza privind aplicarea greșită a normelor de drept material ce privesc îndeplinirea condițiilor civile contractuale.

Argumentația acestui motiv de recurs face trimitere la adresa nr. x/2014 a Biroului Vamal Moravița și la Specificația nr. 8/2012, interpretate în mod eronat de către instanța de apel în sensul că nu ar fi aplicabile perioadei contractuale pe durata căreia s-au desfășurat raporturile dintre părți sau că nu ar atesta că pârâta ar fi transportat sare cu vagoanele închiriate.

Se constată că aplicarea greșită a legii se referă la reaprecierea probelor ci nu la motive de nelegalitate propriu zise care pot fi analizate în această etapă procesuală.

Din cuprinsul deciziei recurată se reține că instanța de apel a analizat în mod temeinic probele administrate, fiind respectate dispozițiile art. 264 alin. (1) C. proc. civ.

Pentru aceste motive, Înalta Curte constată nefondat recursul și îl va respinge ca atare, potrivit dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.A. împotriva deciziei civile nr. 156 A/2019 din 01 februarie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă S.C. B. S.A..

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 iunie 2020.