ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 670/2019

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 5942 din 3 octombrie 2016, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în Dosarul nr. x/2015, instanța a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Regiei Autonome de Transport București, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtele SC B. SA. și Regia Autonomă de Transport București, și intervenientul forțat C., a obligat pârâții, în solidar, la 10.000 RON daune materiale și la 70.000 euro contravaloare în RON daune morale.

Prin Decizia civilă nr. 1637/A din 12 octombrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, instanța a respins ca nefondat apelul principal formulat de reclamanta A., împotriva Sentinței civile nr. 5942 din 3 octombrie 2016, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă.

A respins, ca inadmisibil, apelul incident formulat de pârâta SC B. SA.

A admis apelurile principale formulate de pârâtele Regia Autonomă de Transport București și SC B. SA.

A anulat în tot sentința civilă apelată și, rejudecând:

A admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Regia Autonomă de Transport București.

A respins cererea formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâta Regia Autonomă de Transport București, ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.

A admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă împotriva pârâtei SC B. SA.

A obligat pârâta SC B. SA la plata către reclamantă a sumei de 1.405,29 RON cu titlu de daune materiale, a sumei de 15.000 Euro, în echivalent RON la data plății, cu titlu de daune morale, precum și a sumei de 2000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată fond.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs recurenta-reclamantă A., solicitând admiterea căii de atac, casarea Deciziei civile nr. 1637/A/2017 conform prevederilor art. 488 pct. 6 C. proc. civ., cu obligarea intimaților-pârâți la plata cheltuielilor de judecată.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta-reclamantă a susținut că instanța de apel a respins apelul formulat de aceasta ca nefondat, deși s-a pus în discuție, din oficiu, excepția tardivității motivării apelului, excepție admisă de instanță, astfel că, aceasta consideră că se impunea respingerea apelului ca tardiv motivat, și nu ca nefondat. Recurenta a mai arătat că, din cauza acestui fapt, instanța de apel a pronunțat o hotărâre nelegală și netemeinică, iar după rejudecarea cauzei, nu a ținut cont de efectul devolutiv al apelului, înrăutățindu-i acesteia situația în propria cale de atac, contrar prevederilor C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă a criticat decizia atacată și prin prisma faptului că instanța de apel a înlăturat toate probele administrate la instanța de fond, motivând că nu au legătură cu cauza sau că sunt neconcludente.

În privința reducerii cuantumului daunelor morale de la 70.000 euro la 15.000 euro, recurenta consideră că acestea au fost reduse fără nicio justificare din partea instanței de apel.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 483 și art. 488 pct. 6 C. proc. civ.

Prin întâmpinarea formulată în cauză, în termen legal, intimata-pârâtă SC B. SA a invocat excepția tardivității, solicitând instanței să verifice dacă recursul a fost declarat în termenul legal, și excepția nulității recursului, susținând că recurenta-reclamantă nu a formulat critici care să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ.

Prin răspunsul la întâmpinare, recurenta-reclamantă a solicitat respingerea excepțiilor invocate, prin întâmpinare, de intimata-pârâtă SC B. SA, iar pe fond, admiterea recursului așa cum a fost formulat.

Cu nerespectarea termenului de 30 de zile prevăzut de art. 490 alin. (2) C. proc. civ., la data de 17 aprilie 2018, intimata- pârâtă Regia Autonomă de Transport București a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului formulat de recurenta-reclamantă A. și menținerea hotărârii Curții de Apel București, ca fiind legală și temeinică.

Examinând admisibilitatea în principiu a recursului, conform art. 493 alin, (5) C. proc. civ., Înalta Curte va analiza cu prioritate excepția tardivității recursului și excepția nulității recursului, astfel că reține următoarele:

În ceea ce privește excepția tardivității recursului invocată de pârâta SC B. SA, din verificările efectuate, reiese că Decizia civilă nr. 1637/A din 12 octombrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a fost comunicată recurentei-reclamante A. la data de 14 decembrie 2017, iar recursul a fost declarat și motivat la data de 9 ianuarie 2018, în termenul prevăzut de art. 181 și art. 485 C. proc. civ.

Potrivit dispozițiilor art. 485 alin. (1) C. proc. civ., termenul de recurs este de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel, în cauză termenul de recurs împlinindu-se la data de 14 ianuarie 2018.

Prin urmare, recurenta-reclamantă a declarat calea de atac a recursului în termenul prevăzut de lege, astfel că instanța va respinge excepția tardivității recursului invocată de pârâta SC B. SA.

În ceea ce privește excepția nulității recursului invocată de pârâta SC B. SA, Înalta Curte o va admite și va anula recursul declarat de reclamanta A. împotriva Deciziei civile nr. 1637/A/2017 din data de 12 octombrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, pentru cele ce urmează:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, sau, după caz, mențiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) al aceluiași articol sancționează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate.

Totodată, conform dispozițiilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul, dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului în care se invocă motive de casare de ordine publică, care pot fi ridicate din oficiu de către instanță, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului.

Aceeași sancțiune intervine și în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488, astfel cum rezultă din cele statuate de art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanța care a pronunțat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat.

În prezenta cauză, se constată că, deși recurenta-reclamantă a indicat formal motivul de casare prevăzut la art. 488 pct. 6 C. proc. civ., prin cererea de recurs nu se arată care sunt, în concret, motivele de nelegalitate ale deciziei recurate.

Prin motivele de recurs reclamanta susține că instanța de apel a înlăturat toate probele administrate la instanța de fond, considerându-le neconcludente cauzei și, de asemenea, că nu a avut în vedere nici raportul de expertiză medico-legală efectuat la data de 24 august 2011 de către INML București, unde este menționat că pentru vindecare sunt necesare 80 - 90 zile de îngrijiri medicale. Reclamanta este nemulțumită că instanța de apel a înlăturat depoziția martorei audiată în cauză, dar și de faptul că instanța de apel nu a obligat asigurătorul la plata combustibilului consumat cu ocazia diverselor deplasări ale acesteia.

Înalta Curte reține că aceste critici nu vizează nelegalitatea deciziei atacate, ci constituie aspecte de netemeinicie ale acesteia, referitoare la modul în care instanța de apel a interpretat și a valorificat probele administrate în cauză și cele reținute cu privire la situația de fapt, chestiuni care nu pot fi supuse cenzurii în recurs, față de dispozițiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., care stipulează în sensul că se poate cere casarea unei hotărâri numai pentru motive de nelegalitate.

Cu privire la critica recurentei că instanța de apel trebuia să îi respingă apelul ca tardiv motivat și nu ca nefondat, iar din această perspectivă a pronunțat o hotărâre contradictorie, Înalta Curte arată că potrivit art. 470 alin. (1) C. proc. civ.:

Cererea de apel va cuprinde:

a) numele și prenumele, codul numeric personal, domiciliul sau reședința părților ori, pentru persoanele juridice, denumirea și sediul lor, precum și, după caz, codul unic de înregistrare sau codul de identificare fiscală, numărul de înmatriculare în registrul comerțului ori de înscriere în registrul persoanelor juridice și contul bancar. Dacă apelantul locuiește în străinătate, va arăta și domiciliul ales în România, unde urmează să i se facă toate comunicările privind procesul;

b) indicarea hotărârii atacate;

c) motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază apelul;

d) probele invocate în susținerea apelului;

e) semnătura.

Încălcarea prevederilor art. 470 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., și anume indicarea motivelor de fapt și de drept pe care se întemeiază apelul, este prevăzută de art. 470 alin. (3) sub sancțiunea decăderii.

Prin urmare, motivarea apelului se realizează prin însăși cererea de declarare a căii de atac, dar este posibilă și motivarea separată a acestuia, pentru cazurile în care termenul de declarare și de motivare a apelului nu curg de la același moment, cum este cazul apelului înainte de comunicare, conform art. 468 alin. (3) C. proc. civ.

Însă, în toate cazurile, termenul de motivare a apelului va avea aceeași durată cu cel stabilit de lege pentru declararea lui (30 de zile sau cel prevăzut printr-o normă specială), sub rezerva celor arătate de art. 470 alin. (5) C. proc. civ., care prevăd în mod expres că atunci când când termenul pentru exercitarea apelului curge de la un alt moment decât comunicarea hotărârii, motivarea apelului se va face într-un termen de aceeași durată, care curge însă de la data comunicării hotărârii.

Potrivit art. 470 alin. (3) C. proc. civ., sancțiunea care intervine pentru nerespectarea termenului de declarare și motivare a apelului este decăderea, care poate fi invocată de părți sau de instanță, din oficiu, în orice stadiu al procesului, dacă legea nu prevede inexistența unei derogări exprese de la sancțiunea decăderii, dacă partea interesată nu a dovedit că a fost împiedicată de un motiv temeinic justificat să acționeze în cadrul termenului (art. 186) ori dacă legea nu limitează în mod expres momentul până la care se poate invoca.

Astfel, trebuie menționat că dacă a intervenit decăderea apelantului din dreptul de a motiva calea de atac, apelul nu va fi respins ca nemotivat, întrucât art. 476 alin. (2) C. proc. civ., consacrând în mod expres caracterul devolutiv al apelului, prevede că în cazul în care apelul nu se motivează sau dacă motivarea apelului nu cuprinde motive, mijloace de apărare sau dovezi noi, instanța de apel se va pronunța, în fond, numai pe baza celor invocate la prima instanță, deci nu pe baza unor motive de apel.

În prezenta cauză, în mod corect, instanța de apel, în temeiul art. 470 alin. (1) lit. c) și alin. (3) C. proc. civ., a reținut că motivele de apel trebuiau cuprinse în cererea de apel, sub sancțiunea decăderii, iar termenul pentru motivarea apelului era cel de formulare a apelului, respectiv 30 de zile de la comunicarea apelului.

Analizând actele din dosar, Înalta Curte constată că hotărârea de fond a fost comunicată reclamantei la data de 4 aprilie 2017, iar termenul de apel de 30 de zile, prevăzut de art. 468 alin. (1) C. proc. civ., s-a împlinit la data de 5 mai 2017, motivele de apel fiind depuse ulterior acestui termen, la data de 8 iunie 2017.

Prin urmare, în mod judicios, instanța de apel a constatat decăderea reclamantei din dreptul de a motiva apelul și tardivitatea depunerii motivelor, apelul fiind analizat din perspectiva dispozițiilor art. 476 alin. (2) C. proc. civ., în sensul că instanța de apel s-a pronunțat, în fond, numai pe baza celor invocate la prima instanță.

Cu privire la critica recurentei că instanța de apel nu a ținut cont de efectul devolutiv al apelului, Înalta Curte arată că, potrivit art. 476 C. proc. civ., apelul exercitat în termen provoacă o nouă judecată asupra fondului, fiind readuse în fața instanței de control judiciar toate problemele de fapt și de drept ce au făcut obiectul dezbaterilor la prima instanță.

În cazul în care apelul nu se motivează, apelantul nu va mai putea invoca în fața instanței de apel alte motive, mijloace de apărare sau dovezi decât cele de care s-a prevalat la prima instanță, în acest caz nefiind incidente prevederile art. 477 C. proc. civ. referitoare la limitele efectului devolutiv al apelului determinate de ceea ce s-a apelat.

Totodată, această concluzie este susținută și de prevederile art. 476 alin. (2) C. proc. civ., care prevăd că instanța de apel se va pronunța, în fond, numai pe baza celor invocate la prima instanță.

În prezenta cauză, instanța de apel, în mod corect a reținut că apelul reclamantei nu a fost motivat în termenul prevăzut de lege, și, prin urmare, cu respectarea dispozițiilor legale, a dispus ca judecarea apelului reclamantei să se facă numai pe baza celor invocate la prima instanță.

Prin urmare, Înalta Curte nu poate reține că instanța de apel nu a respectat caracterul devolutiv al apelului, atâta vreme cât reclamanta nu și-a îndeplinit obligația de a dezvolta, în termenul legal, criticile sale în fapt și în drept față de modul în care s-a desfășurat judecata la prima instanță sau față de hotărârea atacată.

În consecință, în cazul nemotivării apelului, devoluțiunea în apel operează cu privire la întreaga cauză, iar instanța rejudecă pricina sub toate aspectele sale, atât în fapt, cât și în drept, analizând nu numai cererile formulate la prima instanță de apelant, ci și apărările invocate de partea potrivnică cu privire la pretenția dedusă judecății, ceea ce s-a și întâmplat în prezenta cauză.

Referitor la critica recurentei că i s-a înrăutățit situația în propria cale de atac, Înalta Curte arată că potrivit art. 481 C. proc. civ., apelantului nu i se poate crea în propria cale de atac o situație mai rea decât aceea din hotărârea atacată, în afară de cazul în care el consimte expres la aceasta sau în cazurile anume prevăzute de lege.

Însă, dacă s-au declarat mai multe apeluri principale sau dacă s-a declarat un apel incident sau provocat, apelantului principal i se poate înrăutăți situația stabilită prin sentință, dar ca efect al admiterii unui alt apel principal, incident sau provocat.

Or, în prezenta cauză, Înalta Curte constată că au fost declarate 3 apeluri principale, apelul principal declarat de reclamanta A. și apelurile principale declarate de Regia Autonomă de Transport București și SC B. SA, iar prin Decizia civilă nr. 1637/A/2017 din data de 12 octombrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a fost respins, ca nefondat, apelul principal declarat de reclamanta A. și au fost admise apelurile principale declarate de pârâtele Regia Autonomă de Transport București și SC B. SA, a fost anulată în tot sentința civilă apelată și, rejudecând, a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Regia Autonomă de Transport București și respinsă cererea de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu această pârâtă; a fost admisă în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă împotriva pârâtei SC B. SA și obligată aceasta la plata către reclamantă a sumei de 1.405,29 RON cu titlu de daune materiale, a sumei de 15.000 euro, echivalent în RON la data plății, cu titlu de daune morale, precum și a sumei de 2.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Prin urmare, Înalta Curte constată că instanța de apel nu a adus atingere principiului non reformatio in pejus, iar situația reclamantei nu s-a agravat în propria cale de atac, ci ca efect al admiterii apelurilor principale declarate de pârâtele Regia Autonomă de Transport București și SC B. SA.

Totodată, nici cele susținute de către recurenta-reclamantă, în sensul că instanța de apel a redus cuantumul daunelor morale fără nicio justificare, nu pot fi circumscrise vreunui motiv de casare prevăzut de lege. În privința aplicării criteriilor de stabilire a despăgubirilor reprezentând daunele morale și materiale, instanța supremă a fost constantă în a stabili imposibilitatea analizei în recurs a chestiunii cuantumului daunelor morale sau materiale în astfel de acțiuni în răspundere civilă delictuală, apreciindu-se că aceasta nu reprezintă o problemă de legalitate, ci doar de temeinicie, astfel încât nu poate constitui obiect al controlului judiciar în recurs, control care vizează exclusiv aspecte de nelegalitate (de exemplu Deciziile: nr. 1617/2014; nr. 1045/2014; nr. 692/2014 etc.).

Înalta Curte constată astfel că, deși au fost indicate ca temei juridic al cererii de recurs dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., pe de o parte, situațiile reglementate de acest text legale nu se regăsesc în criticile formulate, iar pe de altă parte, pretinsele critici de nelegalitate nu se raportează la considerentele deciziei atacate, sens în care calea extraordinară de atac este lovită de nulitate.

Recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, prin care se supune cenzurii judiciare a instanței competente controlul conformității hotărârii atacate cu regulile de drept incidente cazului concret dedus judecații, iar când criticile formulate nu se subsumează cazurilor expres și limitativ prevăzute de art. 488 pct. 1 - 8 C. proc. civ., intervine sancțiunea nulității recursului.

Așa fiind, cum aspectele susținute de recurenta-reclamantă A. nu se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1 - 8 C. proc. civ. și cum, în speța de față, nu pot fi reținute, în raport de prevederile art. 489 alin. (3) C. proc. civ., motive de ordine publică, Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (5), va anula recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția de tardivitate a recursului invocată de pârâta SC B. SA.

Anulează recursul declarat de reclamanta A. împotriva Deciziei civile nr. 1637/A/2017 din data de 12 octombrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., decizia nu este supusă niciunei căi de atac și se comunică părților, conform art. 427 alin. (1) C. proc. civ.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27 martie 2019.

Procesat de GGC - LM