ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 359/2021

Ședința publică din data de 17 februarie 2021

Deliberând asupra recursurilor, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, sub număr de dosar x/2017, reclamantul Ministerul Transporturilor a chemat în judecată pe pârâtele A. S.A. Centrală și B., solicitând instanței să se dispună obligarea pârâtelor la plata către Ministerul Transporturilor a sumei de 10.000.000 Euro, actualizată cu rata inflației până la data plății efective, reprezentând valoarea Scrisorii de garanție bancară nr. G758.435/18.06.2013 depusă de Grup Feroviar Român S.A. pentru participarea la procesul de privatizare a Societății Naționale de Transport Feroviar de Marfă "CFR Marfă" S.A..

La 2 octombrie 2017, societatea GRUP FEROVIAR ROMÂN S.A. a formulat în cauză cerere de intervenție principală.

Prin încheierea pronunțată la 5 octombrie 2017, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a respins excepția necompetenței generale a instanțelor judecătorești invocată de către pârâtele chemate în judecată, întrucât cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe răspunderea civilă delictuală, așadar nefiind în prezența unei răspunderi civile contractuale nu este incidentă clauza de alegere de competență prevăzută de părți în scrisoarea de garanție.

Totodată, a pus în vedere apărătorului intervenientei GRUP FEROVIAR ROMÂN S.A. că datorează pentru cele două capete de cerere formulate în cadrul cererii de intervenție, taxe judiciare de timbru, respectiv:

- pentru capătul I - datorează taxa judiciară în cuantum de 461.605 RON, ce a fost calculată la valoarea în RON a sumei de 10.000.000 Euro, la un curs de 4,58 RON, valoarea acestui petit fiind de 45.800.000;

- pentru capătul II, prin care se solicită repararea prejudiciului cauzat de reclamantă, datorează o taxă judiciară de timbru în cuantum de 25.100,77 RON, totalul taxei judiciare de timbru datorate fiind în cuantum de 486.205,77 RON.

A pus în vedere titularului cererii de intervenție GRUP FEROVIAR ROMÂN S.A. că poate formula cerere de reexaminare în termen de 3 zile de la acest termen de judecată și cerere de acordare a facilităților la plata taxei judiciare de timbru în termen de 5 zile calculate de la acest termen de judecată.

A pus în vedere apărătorului titularului cererii de intervenție GRUP FEROVIAR ROMÂN S.A. să depună actul juridic ce se solicită a fi anulat, în traducere în limba română efectuată de un traducător autorizat și, de asemenea, să depună traducerea în limba română, efectuată de un traducător autorizat, a înscrisurilor care sunt depuse într-o limbă străină și să certifice pentru conformitate cu originalul înscrisurile depuse o dată cu cererea de intervenție.

A prorogat discutarea excepției inadmisibilității și a lipsei calității procesuale pasive invocate prin întâmpinare.

A acordat termen la 16 noiembrie 2017 pentru a da posibilitatea titularului cererii de intervenție să îndeplinească obligațiile stabilite de instanță în sarcina sa.

Prin încheierea pronunțată la 16 noiembrie 2017, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a admis în principiu cererea de intervenție principală formulată de societatea GRUP FEROVIAR ROMÂN S.A. și a prorogat discutarea excepției inadmisibilității și a lipsei calității procesuale pasive invocate prin întâmpinare pentru termenul din 11 ianuarie 2018, termen la care instanța a calificat excepția inadmisibilității și, respectiv excepția lipsei calității procesuale pasive, formulate de pârâta B., ca reprezentând apărări de fond.

Prin sentința civilă nr. 1167 din 19 aprilie 2018 pronunțată în dosarul nr. x/2017, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune în privința capătului al doilea al cererii de intervenție principală, a respins cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată, a respins capătul al doilea al cererii de intervenție ca prescris, iar primul capăt al cererii de intervenție a fost respins, ca neîntemeiat.

Împotriva acestei soluții, în termenul legal, au declarat apel reclamanta MINISTERUL TRANSPORTURILOR și intervenienta GRUP FEROVIAR ROMÂN S.A., cererile de apel fiind înregistrate pe rolul Curții de Apel București, secția a VI-a civilă.

Apelanta-intervenientă GRUP FEROVIAR ROMÂN S.A. a declarat apel, pe care nu l-a motivat, invocând în drept dispozițiile art. 87 alin. (21) și art. 466 și următoarele din C. proc. civ.

Apelul a fost legal timbrat cu suma de 12.600,38 RON, taxă judiciară de timbru.

Prin apelul declarat, reclamanta MINISTERUL TRANSPORTURILOR a criticat exclusiv soluția de respingere a cererii de chemare în judecată, apreciind că hotărârea tribunalului a fost dată cu încălcarea normelor de drept material.

La 24 iulie 2019, pârâta B. a depus la dosarul cauzei întâmpinare și apel incident.

Pe calea apelului incident, B. a criticat încheierea de ședință din 5 octombrie 2017 și sentința civilă nr. 1167/2018, solicitând, în principal, respingerea acțiunii introduse împotriva sa, ca nefiind de competența instanțelor române, iar, în subsidiar, respingerea acțiunii formulate împotriva sa, ca fiind inadmisibilă și/sau ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Prin decizia civilă nr. 1683 A din 21 octombrie 2019, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a admis excepția netimbrării apelului incident.

A anulat apelul incident declarat de apelanta-pârâtă B. împotriva încheierii din data de 5 octombrie 2017 și a sentinței civile nr. 1167 din 19 aprilie 2018, ambele pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x, ca netimbrat.

A respins apelurile declarate de apelanta-reclamantă MINISTERUL TRANSPORTURILOR și de apelanta-intervenientă GRUP FEROVIAR ROMÂN S.A. împotriva sentinței civile nr. 1167 din data de 19 aprilie 2018, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2017, în contradictoriu cu intimatele-pârâte B. și A. S.A., ca nefondate.

A respins, ca neîntemeiată, cererea de obligare a apelantei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată formulat de apelanta-intervenientă.

Împotriva deciziei civile nr. 1683 A din 21 octombrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, atât reclamantul MINISTERUL TRANSPORTURILOR, cât și pârâta B. au formulat cereri de recurs.

Invocând în drept prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., în argumentarea recursului, reclamantul MINISTERUL TRANSPORTURILOR a susținut, în esență, că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, instanța de apel menținând, în mod eronat, considerentele instanței de fond.

În opinia sa, instanța de apel a aplicat în mod greșit normele de drept material incidente în cauză, deoarece nu a ținut cont de dispozițiile art. 14 lit. d) din Regulile Uniforme pentru Garanții la cerere (revizuire 2010), care statuează că:

"în cazul în care garanția indică faptul că prezentarea urmează a fi făcută pe suport de hârtie printr-o modalitate de livrare specială, dar nu exclude în mod expres utilizarea unei alte modalități de transmitere, aceasta va fi considerată efectivă dacă prezentarea este primită la locul și la momentul indicat în paragraful (a) al prezentului articol.".

A menționat că paragraful (a) al art. 14 din Regulile Uniforme pentru Garanții la cerere (revizuire 2010) reglementează că prezentarea va fi făcută garantului (i) la locul emiterii sau în orice astfel de loc așa cum este acesta specificat în garanție, și (ii) la data sau înainte de expirare.

Având în vedere aceste prevederi legale, a considerat că instanța de control judiciar a pronunțat o hotărâre cu aplicarea greșită a normelor de drept, prin prisma faptului că a menținut "ca fiind legale cele reținute de instanța de fond, respectiv (...) în atare situație, la data de 19 iunie 2013 apelantul - reclamant era în posesia scrisorii de garanție în care se stabilea în mod expres valabilitatea de 9 luni, până la data de 21.03.2014, precum și faptul că respectivul document era supus Regulilor Uniforme pentru Garanții la cerere, (URDG) revizuire 2010, în care la art. 14 lit. e) se prevede că în cazul în care în conținutul scrisorii de garanție nu se indică faptul că aceasta poate fi prezentată la plată în format electronic, orice prezentare trebuie să fie făcută pe suport de hârtie", lucru în totală contradicție cu dispozițiile legale ale Scrisorii de Garanție aflate în discuție, pe de o parte, iar pe de altă parte cu lit. d) din regulile aflate în discuție.

În situația prezentată, a apreciat că, din moment ce în scrisoarea de garanție bancară se stipulează că:

"în cazul în care cererea dumneavoastră scrisă și confirmarea dumneavoastră scrisă nu ne parvin până cel târziu la data mai sus menționată", măsura de refuz a plății scrisorii aflate în discuție, de către recurenta-pârâtă B., Vienna, Austria pe motivul că nu a primit cererea de plată pe suport de hârtie, a fost făcută cu abuz de putere și cu încălcarea normelor de drept care reglementau, la data respectivă, regulile uniforme pentru garanții la cerere (dispozițiile art. 14 lit. d) teza a III-a, coroborat cu dispozițiile art. 2321 din C. civ. din dreptul intern.

O altă critică adusă hotărârii contestate s-a referit la faptul că instanțele de judecată nu au luat în calcul faptul că, în vederea redactării cererii de plată a scrisorii de garanție adresată recurentei-pârâte B., MINISTERUL TRANSPORTURILOR a solicitat consultanță din partea unor funcționari din cadrul intimatei-pârâte A. S.A.

Urmare informațiilor furnizate de către acești funcționari, reprezentanții din cadrul MINISTERUL TRANSPORTURILOR au depus la A. S.A. - CENTRALĂ - Direcția de Operațiuni, scrisoarea de solicitare pentru plata sumei de 10.000.000 Euro adresată recurentei pârâte B., astfel încât, se poate presupune că întreaga modalitate de redactare și de transmitere a solicitării au fost coordonate de către reprezentanți din cadrul A. S.A.

Potrivit normelor interne ale intimatei-pârâte A. S.A. CENTRALĂ, Direcția de Operațiuni - Compartimentul Deschideri de Conturi și Trade Finance din cadrul acestei instituții îndeplinea, printre altele și următoarele atribuții:

- verifică cererea de executare prezentată de beneficiar precum și toate celelalte documente prevăzute în textul scrisorii de garanție;

- contactează beneficiarul în vederea refacerii cererii de plată și a documentelor, în cazul în care nu sunt conforme cu termenii si condițiile scrisorii de garanție bancară sau obține acordul beneficiarului privind remiterea documentelor în forma prezentată;

- transmite cererea de executare pe baza unei remiteri letrice prin curier rapid sau prin mesaj SWIFT autentic, pe cheltuiala beneficiarului, în vederea primirii acesteia în condițiile menționate în scrisoarea de garanție bancară.

A concluzionat că reprezentanții A. S.A cu atribuții în solicitarea de executare a scrisorii de garanție bancară nu și-au respectat îndatoririle de serviciu, dând astfel curs unei solicitări cu încălcarea prevederilor legale, fapt ce a condus, într-un final, la pierderea Scrisorii, al cărei beneficiar era recurentul-reclamant MINISTERUL TRANSPORTURILOR.

Un alt element relevant în cauză îl reprezintă, în opinia recurentului-reclamant, faptul că a înțeles să transmită pe suport de hârtie solicitarea făcută către recurenta pârâtă B., deoarece, așa cum rezultă din probatoriul administrat, solicitarea a avut loc la data de 20 martie 2014, orele 15:40, iar cei care îndeplineau atribuții în cadrul intimatei-pârâte A. S.A. aveau cunoștință de etapele ce trebuiau parcurse, puteau informa reprezentantul recurentei-reclamante de situația ivită, astfel încât, la nivel de conducere, să se poată prevedea un plan secundar, în urma căruia să poată fi solicitată în timp real și legal executarea scrisorii.

Faptul că funcționarii din cadrul intimatei-pârâte A. S.A. au tergiversat și au dat curs transmiterii pe suport letric a solicitării recurentei-reclamante abia a doua zi, fără o informare, în prealabil, în acest sens, știind că nu mai poate fi respectat termenul legal de solicitare a executării scrisorii, reprezintă un motiv în plus de a presupune că nu au fost respectate condițiile legale, situație care atrage după sine răspunderea civilă delictuală a agentului escrow, respectiv a intimatei-pârâte A. S.A.

A mai precizat că, prin adresa înregistrată la recurenta-reclamantă sub nr. x/28 aprilie 2014, intimata-pârâtă A. S.A. - Cabinet Președinte a adus la cunoștință faptul că dispozițiile SWIFT Contractual Documentation consacră în mod expres echivalența de regim și efecte juridice dintre comunicările realizate prin intermediul platformei SWIFT și cele realizate pe suport de hârtie, astfel încât, dacă recurenta-reclamantă nu ar fi depus solicitarea în format letric la recurenta pârâtă B. până la termenul de expirare a acestei Scrisori de Garanție Bancară, simplul fapt că a depus solicitarea la A. S.A. în vederea, executării acesteia, iar instituția bancară a transmis la rândul său, această solicitare pe canal bancar în termenul legal, consacră în mod indubitabil faptul că sunt îndeplinite condițiile legale de solicitare a executării Scrisorii de Garanție Bancară, prin echivalența de regim și efecte juridice între comunicările realizate prin intermediul platformei SWIFT și cele realizate pe suport de hârtie, în conformitate cu documentul sus-menționat.

Recurenta-pârâtă B. a invocat în drept dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 3, 5 și 8 din C. proc. civ.

Sub aspectul motivului de recurs prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., a invocat încălcarea normelor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

A arătat că soluția de anulare a apelului incident formulat de recurenta-pârâtă încalcă dreptul la un proces echitabil, sub aspectul dreptului la apărare și al egalității armelor. Pentru a asigura o judecată a apelului cu respectarea principiilor procesului civil prevăzute de art. 6, 8 și 13 din C. proc. civ. (dreptul la un proces echitabil, egalitatea și dreptul la apărare), a considerat că se impunea ca instanța de apel sa respingă excepția netimbrării și să procedeze la analiza pe fond a apelului incident, în vederea asigurării unui tratament similar al părților în privința accesului la mijloace de apărare și căi de atac.

În același context, a criticat respingerea cererii de suspendare a judecății până la soluționarea excepției de neconstitutionalitate formulate în prezenta cauză, dat fiind că excepția de neconstitutionalitate asupra căreia urmează să se pronunțe Curtea Constituțională vizează chiar prevederile art. 28 din O.U.G. nr. 80/2013, astfel cum acestea au fost interpretate prin hotărârea prealabilă pronunțată de Înalta Curte la 3 iulie 2017 prin decizia nr. 55/2017, prevederi ce au o înrâurire directă asupra soluției de anulare a apelului incident.

A învederat că cererea introductivă formulată de MINISTERUL TRANSPORTURILOR a fost scutită de la plata taxelor de timbru, în baza prevederilor art. 30 din O.U.G. nr. 80/2013.

A arătat că, pe calea apelului incident promovat în prezenta cauză, recurenta-pârâtă nu a făcut altceva decât să își valorifice apărările formulate pe cale de excepție față de cererea de chemare în judecată, care au fost înlăturate de prima instanță, motivele apelului incident netinzând la o soluție de reapreciere a fondului, în condițiile în care soluția pe fond era în totalitate favorabilă pentru recurenta-pârâtă, singura critică fiind aceea că acțiunea ar fi trebuit respinsă în contradictoriu cu pârâta pe cale de excepție, nu pe fond.

A susținut că, în condițiile în care reclamantului-intimat i s-a acordat posibilitatea să promoveze o acțiune cu valoarea obiectului cererii de 10.000.000 EUR, iar apoi să promoveze apel împotriva soluției primei instanțe, fără achitarea vreunei taxe de timbru, anularea apelului incident formulat de recurenta-pârâtă pentru neplata unei taxe judiciare de timbru de 237.802,5 RON conduce la un dezechilibru grav al mijloacelor procesuale puse la dispoziția părților și încălcarea dreptului la un proces echitabil, în principal sub aspectul dreptului la apărare și al egalității armelor.

În acest sens, a învederat instanței de recurs prevederile art. 28 din O.U.G. nr. 80/2013, care au scopul precis de a nu permite un astfel de dezechilibru procedural, prevăzând că:

"Dacă legea nu prevede altfel, este scutită de la plata taxei judiciare de timbru orice cerere pentru exercitarea unei căi de atac, ordinare și extraordinare, împotriva hotărârii judecătorești prin care a fost soluționată o acțiune sau cerere scutită, potrivit legii, de taxă judiciară de timbru."

Precizând că dispozițiile art. 28 din O.U.G. nr. 80/2013 se coroborează cu cele ale art. 23 din O.U.G. nr. 80/2013, în măsura în care, pentru acțiune, nu a fost datorată vreo taxă, nici apelul nu este supus plății taxei de timbru.

Făcând trimitere la jurisprudența Curții Europene de Justiție în spețe similare, a considerat că soluția instanței de apel încalcă prevederile art. 6, 8 și 13 din C. proc. civ., dar și pe cele ale art. 6 alin. (1) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Cum încălcarea principiilor procesului civil se sancționează cu nulitatea, a apreciat că în speță se impune a fi admis recursul formulat, pentru acest motiv.

În ceea ce privește incidența motivului de recurs prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 3 din C. proc. civ., a arătat că soluția instanței de apel a fost dată cu încălcarea competenței de ordine publică, instanțele românești fiind necompetente general să soluționeze cauza, față de clauza atributivă de competență stipulată în Regulile ICC URDG 758, ce fac parte integrantă din scrisoarea de garanție vizată în prezentul dosar.

A arătat că a criticat respingerea acestei excepții de către prima instanță, pe calea apelului incident.

În opinia recurentei-pârâte, hotărârea apelată nu respectă regulile de competență de ordine publică, iar încălcarea necompetenței de ordine publică poate fi invocată și în calea de atac formulată împotriva hotărârii pronunțate de instanța de apel, dacă excepția a fost invocata în condițiile legii.

În speță, a apreciat că, deși recurenta-pârâtă a invocat excepția necompetentei generale, prima instanța și-a reținut în mod incorect competența, iar instanța de apel a perpetuat această neregularitate în aplicarea regulilor de competență.

Recurenta-pârâtă B. a formulat întâmpinare la recursul declarat de recurenta-reclamantă MINISTERUL TRANSPORTURILOR, solicitând, respingerea recursului declarat de reclamantă, ca nefondat, cu obligarea recurentei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată.

Intimata-pârâtă A. S.A. CENTRALĂ a transmis întâmpinare la recursul declarat de recurentul-reclamant MINISTERUL TRANSPORTURILOR, susținând, în principal, că motivele invocate de recurenta-reclamantă nu se încadrează în cele prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar, în subsidiar, solicitând respingerea recursului declarat de reclamantă, ca nefondat.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursurilor, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., iar prin încheierea din 16 iunie 2020 a fost încuviințat în unanimitate raportul asupra admisibilității în principiu a recursurilor și s-a dispus comunicarea acestuia părților, potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin încheierea din 21 octombrie 2020 a fost respinsă excepția netimbrării recursului declarat de recurenta-pârâtă B.; a fost respinsă excepția nulității recursului declarat de recurentul-reclamant MINISTERUL TRANSPORTURILOR; au fost admise în principiu recursurile declarate de recurentul-reclamant MINISTERUL TRANSPORTURILOR și de recurenta-pârâtă B. și a fost acordat termen la 17 februarie 2021 pentru soluționarea acestora.

Înalta Curte de Casație și Justiție, verificând în cadrul controlului de legalitate decizia atacată în raport de criticile formulate și temeiurile de drept invocate, ținând cont și de apărările formulate prin întâmpinări, constată că recursul declarat de recurentul-reclamant MINISTERUL TRANSPORTURILOR nu este fondat, pentru considerentele care urmează:

Conform prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocate de recurentul-reclamant MINISTERUL TRANSPORTURILOR, casarea unei hotărâri poate fi cerută atunci când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, însă, în cauza de față, acest motiv de recurs nu-și găsește incidența pentru considerentele care urmează.

Sub un prim aspect se impune precizarea faptului că, potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (2) din C. proc. civ.:

"motivele prevăzute la alin. (1) nu pot fi primite decât dacă ele nu au putut fi invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului ori, deși au fost invocate în termen, au fost respinse sau instanța a omis să se pronunțe asupra lor".

Prin urmare, în conformitate cu textul legal enunțat, cauza recursului constă în nelegalitatea hotărârii ce se atacă pe această cale, care trebuie să îmbrace una din formele prevăzute de art. 488 C. proc. civ.. recursul poate fi exercitat numai pentru motive ce au făcut analiza instanței anterioare, și care, implicit au fost cuprinse în motivele de apel, în situația în care atât apelul, cât și recursul, sunt exercitate de aceeași parte.

Aceasta este una dintre aplicațiile principiului legalității căilor de atac și se explică prin aceea că, efectul devolutiv al apelului, limitându-se la ceea ce a fost apelat, în recurs pot fi invocate doar critici care au fost aduse și în apel. Numai în acest fel se respectă principiul dublului grad de jurisdicție, deoarece, în ipoteza contrară, s-ar ajunge la situația ca anumite apărări, susțineri ale părților să fie analizate pentru prima oară de instanța învestită cu o cale extraordinară de atac.

Se constată că atât prin cererea introductivă, cât și prin intermediul apelului promovat împotriva hotărârii instanței de fond, recurentul-reclamant MINISTERUL TRANSPORTURILOR a urmărit antrenarea răspunderii civile delictuale a pârâtei A. S.A. CENTRALĂ, ca urmare a nerecepționării de către B. a solicitării de executare a scrisorii de garanție bancară nr. G435/18.06.2013, în formă letrică, în perioada de valabilitate a scrisorii de garanție bancară.

Analizând apelul declarat de apelantul-reclamant Ministerul Transporturilor, în mod legal, instanța de apel a trasat limitele devoluțiunii, reținând, în esență, că apelul declarat de reclamant vizează exclusiv modul în care a fost soluționată cererea principală întemeiată pe dispozițiile care reglementează răspunderea civilă delictuală.

S-a arătat cu justețe că susținerile din apel au vizat exclusiv conduita intimatei-pârâte A., apelantul-reclamant apreciind că acțiunile/inacțiunile acestei intimate pot constitui temei pentru angajarea răspunderii civile delictuale a A.; instanța de prim control judiciar reținând ca fiind corecte apărările intimatei - pârâte B., în sensul că, în contradictoriu cu această parte, nu se formulează critici.

Prin intermediul recursului, se constată că recurentul-reclamant aduce în discuție pentru prima dată posibilitatea angajării răspunderii civile contractuale a pârâtei B., prevalându-se de o neexecutarea culpabilă a scrisorii de garanție de către această pârâtă, invocând o pretinsă faptă ilicită în privința modului în care aceasta a soluționat cererea de plată, precum și încălcarea de către B. a dispozițiilor art. 14 lit. d) din Regulile Uniforme pentru Garanții la Cerere, aceste aspecte fiind invocate însă omisso medio, nefăcând obiectul susținerilor părților sau ale verificărilor realizate de instanțele de fond, ceea ce atrage incidența dispozițiile 488 alin. (2) din C. proc. civ.

Aceeași situație se constată și în ceea ce privește critica vizând încălcarea prevederilor art. 2321 C. civ., care reglementează regimul juridic al scrisorii de garanție, fiind de necontestat că raportul contractual dintre Ministerul Transporturilor și B. este reglementat de scrisoarea de garanție bancară în discuție, însă, astfel cum s-a arătat, recurentul nu poate aduce în discuție pentru prima oară în recurs aspecte privind o pretinsă răspundere civilă contractuală.

Se constată că, deși recurentul-reclamant a promovat o acțiune în răspundere civilă delictuală, prin criticile aduse, acesta tinde în realitate, la o schimbare a temeiul juridic al acțiunii în sensul antrenării răspunderii civile contractuale, precum și la o schimbare a cauzei juridice a acțiunii sale, prevalându-se în acest sens de o pretinsă fapta ilicită imputabilă pârâtei B. prin refuzul abuziv al plății în baza scrisorii de garanție, schimbări ce nu pot fi permise în calea de atac a recursului.

Așadar, observând invocarea omisso medio a argumentelor aduse prin cererea de recurs, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că nu le poate analiza, fiind străine cauzei.

Nu în ultimul rând, aspectele de temeinicie aduse, respectiv conduita salariaților pârâtei A., pe care o reclamă recurentul, nu pot constitui obiectul analizei instanței de recurs în raport de dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

Este știut că apelul are caracter devolutiv ceea ce permite instanței de apel să examineze cauza sub toate aspectele de fapt și de drept, or, în cauză, considerentele deciziei atacate reprezintă analiza tuturor argumentelor care au constituit motive de apel.

Rezumând, se constată că instanța de control judiciar a verificat legalitatea și temeinicia hotărârii primei instanțe, raportat la scopul urmărit prin promovarea acțiunii (în speță reclamantul a solicitat să se dispună obligarea pârâtelor A. S.A. Centrală și B. la plata către Ministerul Transporturilor a sumei de 10.000.000 Euro, actualizată cu rata inflației până la data plății efective, reprezentând valoarea Scrisorii de garanție bancară nr. G758.435/18.06.2013 depusă de Grup Feroviar Român S.A. pentru participarea la procesul de privatizare a Societății Naționale de Transport Feroviar de Marfă "CFR Marfă" SA), în limitele în care reclamantul a înțeles să învestească instanța de apel și să-și argumenteze susținerile, ținând cont și de apărările formulate de pârâte, stabilind situația de fapt (necenzurabilă în recurs) sub toate aspectele sesizate, reținând cu justețe că în cauză nu se poate reține răspunderea civilă delictuală a intimatei - pârâte A., având în vedere lipsa faptei ilicite și lipsa vinovăției acesteia, condiții necesare antrenării răspunderii civile delictuale, iar față de intimata - pârâtă B. nu s-au formulat critici.

Așa fiind, constatând că nu este incident motivul de nelegalitate reglementat de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și invocat de recurent, Înalta Curte de Casație și Justiție, cu aplicarea dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., văzând și prevederile art. 499 C. proc. civ., va respinge recursul declarat de recurentul-reclamant MINISTERUL TRANSPORTURILOR împotriva deciziei civile nr. 1683 A din 21 octombrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, ca nefondat.

Înalta Curte, verificând în cadrul controlului de legalitate decizia atacată, în raport de criticile formulate și temeiurile de drept invocate, constată că recursul declarat de recurenta-pârâtă B. este nefondat pentru considerentele ce urmează:

În ceea ce privește invocarea motivului de recurs reglementat de pct. 5 al art. 488 C. proc. civ., se impune precizarea faptului că acest motiv de casare se referă la încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, însă se constată ca fiind nefondate criticile recurentei subsumate acestui motiv de casare.

Sub un prim aspect, în argumentarea acestui motiv de casare, recurenta-pârâtă B. a susținut că soluția de anularea a apelului incident formulat de către aceasta, încalcă dreptul la un proces echitabil, sub aspectul dreptului la apărare și al egalității armelor în procesul civil (principii ale procesului civil prevăzute de art. 6, 8 și 13 din C. proc. civ., dar și prevederile art. 6 alin. (1) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului), arătând că dispozițiile art. 28 din O.U.G. nr. 80/2013 se coroborează cu cele ale art. 23 din O.U.G. nr. 80/2013, astfel că, în măsura în care, pentru acțiune, nu a fost datorată vreo taxă de timbru de către reclamant, nici apelul nu este supus plății taxei de timbru.

A subliniat, totodată, că, pe calea apelului incident, recurenta-pârâtă a înțeles să își valorifice apărările formulate pe cale de excepție față de cererea de chemare în judecată, care au fost înlăturate de prima instanță, motivele apelului incident netinzând la o soluție de reapreciere a fondului, în condițiile în care soluția pe fond era în totalitate favorabilă pentru recurenta-pârâtă, singura critică fiind aceea că acțiunea ar fi trebuit respinsă în contradictoriu cu pârâta pe cale de excepție, nu pe fond.

Înalta Curte reține că prin decizia nr. 7 din 8 decembrie 2014, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial nr. 137 din 24 februarie 2015, dată în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 18 din Legea nr. 146/1997, s-a statuat cu caracter obligatoriu în sensul că partea în sarcina căreia s-a stabilit obligația de plată a taxei judiciare de timbru poate formula critici care să vizeze caracterul timbrabil al cererii de chemare în judecată exclusiv în cadrul cererii de reexaminare, neputând supune astfel de critici controlului judiciar prin intermediul apelului sau recursului.

În considerentele acestei decizii s-a reținut că reexaminarea privește, potrivit textului legal menționat, "modul de stabilire a taxei judiciare de timbru", ca operațiune de ansamblu, ce se constituie din mai multe etape, începând cu încadrarea acțiunii sau a cererii deduse judecății în categoriile prevăzute de Legea nr. 146/1997, cu modificările și completările ulterioare, în scopul stabilirii caracterului timbrabil sau netimbrabil al cererii, cu observarea eventualei incidențe a normelor legale care instituie scutiri legale de la plata taxei de timbru, iar în situația în care se stabilește că acțiunea sau cererea este supusă taxei judiciare de timbru, următoarea etapă constă în determinarea cuantumului acestei taxe, procedeu care poate presupune, în cazul acțiunilor evaluabile în bani, un calcul matematic de aplicare a cotelor procentuale prevăzute de lege asupra valorii obiectului cererii.

În lipsa unei dispoziții legale exprese, care să limiteze obiectul controlului în calea de atac a reexaminării doar la etapa de determinare prin calcul matematic a cuantumului taxei judiciare de timbru și având în vedere ipoteza cuprinzătoare a normei, ce vizează "modul de stabilire a taxei judiciare de timbru", nu se poate identifica niciun temei legal care să justifice excluderea problemei caracterului timbrabil al cererii de chemare în judecată din sfera obiectului reexaminării.

Cu referire la compatibilitatea acestui raționament cu prevederile Convenției Europene a Drepturilor Omului s-a arătat că este adevărat că în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului s-a cristalizat principiul potrivit căruia, în situația în care dreptul de a ataca o hotărâre judecătorească pe calea apelului sau a recursului este prevăzut în legislația unui stat parte la Convenție, instanța învestită cu aceste căi de atac este chemată să soluționeze cauza respectând toate condițiile instituite de art. 6 paragraful 1 (Cauza Delcourt contra Belgiei, 17 ianuarie 1970), însă această ipoteză nu este aplicabilă în materia contestării modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, domeniu în care legislația națională prevede exclusiv calea de atac a reexaminării.

Prevederile art. 18 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru sunt similare celor ale art. 39 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, acest din urmă act normativ înlocuind și abrogând Legea nr. 146/1997. Ambele texte de lege prevăd că împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru se poate face cerere de reexaminare la aceeași instanță.

În speță, Înalta Curte constată că instanța de apel i-a pus în vedere pârâtei B. să achite o taxă judiară de timbru în cuantum de 237.802,5 RON, pentru judecata apelului incident declarat de această parte.

Pârâta a formulat cerere de reexaminare împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, respinsă prin încheierea nr. 93A din 13 septembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2017.

Astfel, prin încheierea nr. 93A din 13 septembrie 2019, instanța de apel a stabilit, cu caracter definitiv, că respectiva cerere de apel este supusă timbrajului întrucât, în cauză, nu are incidență art. 28 alin. (1) lit. i) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, prin raportare la decizia nr. 55/2017 din 3 iulie 2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție/Completul pentru dezlegarea unor probleme de drept, potrivit căreia beneficiază de scutirea de la plate taxei judiciare de timbru în calea de atac, numai reclamantul care a fost scutit în primă instanță de obligația timbrajului.

S-a mai reținut că taxa judiciară de timbru în cuantum de 20 RON, pretins datorată de petentă conform susținerilor acesteia din cererea de reexaminare, este reglementată de art. 27 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 80/2013, fiind fixată de legiuitor cu privire la "orice alte acțiuni sau cereri neevaluabile în bani", ceea ce nu este cazul în speță.

Prin urmare, recurenta-pârâtă a avut posibilitatea de a formula cerere de reexaminare împotriva sumei datorate cu titlu de taxă judiciară de timbru în apel, și a uzat de această cale.

Caracterul definitiv al încheierii prin care s-a respins, ca neîntemeiată, cererea de reexaminare a taxei judiciare de timbru, pronunțată la 13 septembrie 2019, de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2017, nu poate determina o altă cenzură, prin intermediul recursului, cu privire la greșita aplicare a prevederilor din O.U.G. nr. 80/2013, de care se prevalează recurenta, deoarece, astfel cum s-a arătat, încheierea de reexaminare a taxei de timbru are deja caracterul definitiv, consfințit de lege prin art. 39 alin. (2) din același act normativ.

În situația de față nu este vorba despre o simplă constatare a instanței de recurs că în fața instanțe de apel nu a fost/a fost plătită taxa judiciară de timbru în cuantumul legal, ci despre o solicitare expresă a recurentei de a repune în discuție caracterul timbrabil/netimbrabil, valoarea cererii deduse judecății și de a ignora efectul definitiv produs de încheierea nr. 93A din 13 septembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2017 asupra acestui aspect.

Așa fiind, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că argumentele prezentate de recurenta-pârâtă în cuprinsul cererii de recurs, privind caracterul timbrabil/netimbrabil al cererii de apel, puteau fi folosite doar în calea de atac a reexaminării și nu pot fi circumscrise motivelor de casare expres prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

În ceea ce privește susținerile recurentei-pârâte în sensul că prevederile art. 28 din O.U.G. nr. 80/2013 prin raportare la cele ale art. 23 din același act normativ, încalcă dreptul la un proces echitabil, sub aspectul dreptului la apărare și al egalității armelor în procesul civil, se reține că acestea sunt aspecte ce pot fi tranșate doar de instanța de contencios constituțional, prin încheierea din nr. 93A din 13 septembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2017, fiind dispusă sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 28 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 80/2013 în interpretarea dată prin decizia nr. 55/2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin raportare la dispozițiile art. 21 alin. (1)-(3), art. 24, art. 20 din Constituția României, excepție invocată de petenta B..

În mod greșit, recurenta-pârâtă aduce în discuție legalitatea soluției de respingere a cererii de supendare a judecării apelului, până la soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 28 din O.U.G. nr. 80/2013 invocată de B., instanța de apel reținând în mod legal incidența art. 413 C. proc. civ. referitoare la suspendarea facultativă.

Lipsa unei dispoziții procesuale exprese în sensul suspendării judecății cauzei în situația admiterii cererii de sesizare a instanței de contencios constitutional cu excepția de neconstituționalitate, în raport cu abrogarea art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale (prin Legea nr. 177/2010), care prevedea suspendarea de drept a judecății cauzei în intervalul de soluționare a excepției de neconstituționalitate, relevă intenția legiuitorului, manifestată în noile reglementări, de a nu impune cu caracter obligatoriu, imperativ, luarea unei asemenea măsuri.

Aceleași argumente se dovedesc a fi valabile și din perspectiva introducerii cazului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 11 C. proc. civ., în sensul că partea va avea o cale procedurală la dispoziție în măsura în care excepția de neconstituționalitate invocată ar fi soluționată în mod favorabil, aspect reținut cu justețe de instanța de prim control judiciar.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. și invocat de recurenta-pârâtă B., Înalta Curte de Casație și Justiție subliniază că acesta poate fi valorificat numai în condițiile alin. (2) al aceluiași articol, și, anume, necompetența primei instanțe să fi fost invocată ca motiv de apel - după ce anterior a fost invocată în condițiile legii și în fața primei instanțe - iar instanța de apel a respins-o ori a omis să se pronunțe asupra ei, ceea ce în cauză nu se confirmă.

În speță, prin încheierea din 5 octombrie 2017, prima instanță a respins excepția necompetenței generale a instanțelor române, iar pârâta B. a formulat și împotriva acestei încheieri, apel incident, care a fost anulat ca netimbrat și, în consecință, nu s-a mai impus analizarea celorlalte motive invocate de către apelanta-pârâtă.

Este știut că accesul la justiție presupune și respectarea dispozițiilor imperative vizând plata taxelor judiciare de timbru fără de care nu se poate trece la analiza cererilor formulate în fața instanței, aceasta nefiind legal sesizată.

Prin urmare, în cauză nu este întrunită niciuna dintre condițiile instituite de art. 488 alin. (2) C. proc. civ., deoarece nu se poate pretinde că instanța de apel a respins sau a omis să se pronunțe asupra necompetenței instanțelor române, pentru a putea fi analizat acest apect din perspectiva motivului de recurs prevăzut de pct. 3 al art. 488 C. proc. civ.

În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., indicat drept temei al recursului la finalul cererii de recurs, recurenta-pârâtă B. nu a formulat critici.

Nu în ultimul rând, se impune precizarea faptului că întinderea controlului judiciar este condiționată de cuprinsul criticilor formulate prin cererea de recurs și de limitele conferite de dispozițiile legale.

Pentru rațiunile înfățișate, constatând că nu sunt incidente motivele de nelegalitate prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 3, 5 și 8 C. proc. civ. și invocate de recurentă, Înalta Curte de Casație și Justiție, cu aplicarea dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., văzând și prevederile art. 499 C. proc. civ., va respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă B. ("RBI") împotriva deciziei civile nr. 1683 A din 21 octombrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-reclamant MINISTERUL TRANSPORTURILOR împotriva deciziei civile nr. 1683 A din 21 octombrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă B. ("RBI") împotriva deciziei civile nr. 1683 A din 21 octombrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 februarie 2021.