ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1824/2023

Ședința publică din data de 27 septembrie 2023

Deliberând asupra recursului și subliniind, în prealabil, că, potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins (...)", reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la 30.12.2019, reclamanta Compania Națională de Căi Ferate "CFR" S.A., a chemat în judecată pe pârâta Societatea Națională de Transport Feroviar de Călători "CFR - CĂLĂTORI" S.A., solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 2.453.429,96 RON, reprezentând penalități pentru plata cu întârziere a facturilor TUI (tarif de utilizare a infrastructurii) și non TUI (prestații suplimentare), actualizată cu indicele de inflație până la plata efectivă, și a cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 664/18.06.2020, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a admis în parte acțiunea și a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 2.384.593,53 RON, reprezentând penalități de întârziere aferente anului 2019, calculate în temeiul contractului de acces pe infrastructura feroviară nr. 148/07.12.2018, de la data scadenței facturilor și până la data achitării acestora, respectiv până la 30.09.2019, sumă care urmează a fi actualizată cu indicele de inflație la data plății efective; a obligat pârâta la plata sumei de 27.349,77 RON către reclamantă, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe, au formulat apel ambele părți.

Prin decizia civilă nr. 472/A/16.03.2021, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a admis apelurile, a anulat sentința apelată și, rejudecând, a admis acțiunea, obligând pârâta să plătească reclamantei suma de 2.453.429,96 RON, reprezentând penalități de întârziere, actualizată cu indicele de inflație până la plata efectivă. În privința cheltuielilor de judecată, a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 28.139,29 RON, reprezentând taxă judiciară de timbru în fond și suma de 1.442,05 RON, în apel.

Pârâta Societatea Națională de Transport Feroviar de Călători "CFR" S.A. a promovat recurs împotriva deciziei, care a fost casată în parte prin decizia nr. 2723/13.05.2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, cauza fiind trimisă spre rejudecarea pe fond a cererii de chemare în judecată aceleiași curți de apel, fiind menținute soluțiile privind admiterea apelurilor și anularea sentinței apelate.

În rejudecare, prin decizia civilă nr. 1912/09.12.2022, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a admis cererea formulată de reclamanta Compania Națională de Căi Ferate "CFR" S.A. și a obligat pârâta Societatea Națională de Transport Feroviar de Călători "CFR" S.A. la plata sumei de 2.453.429,96 RON reprezentând penalități, sumă ce se va actualiza cu rata inflației la data plății efective și la plata sumei de 28.193,34 RON, cheltuieli de judecată, reprezentând taxa judiciară de timbru.

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs Societatea Națională de Transport Feroviar de Călători "C.F.R. Călători" S.A., solicitând rejudecarea cauzei în fond, cu consecința respingerii cererii de chemare în judecată pentru suma de 68.836,43 RON, a cererii de actualizare a sumelor pretinse cu rata inflației, precum și obligarea intimatei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată.

În dezvoltarea criticii întemeiate pe art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., a reproșat curții de apel depășirea atribuțiilor puterii judecătorești, prin prisma încălcării art. 501 C. proc. civ.

A învederat că, deși în ciclul procesual anterior, prin decizia nr. 2723/15.12.2021, Înalta Curte de Casație și Justiție a casat decizia pronunțată în apel pentru greșita aplicare a art. 2.551-2.556 C. civ. și a trimis cauza spre o noua judecată, instanța de rejudecare a admis autoritatea de lucru judecat a hotărârilor pronunțate în dosarul nr. x/2019, apreciind că acestea se opun unei noi judecăți în privința clauzei penale, din moment ce ambele litigii derivă din contractul nr. x/08.12.2017.

Autoarea recursului a mai criticat decizia instanței de apel pentru ignorarea apărărilor pe care le-a formulat prin notele scrise nr. x, în care a invocat deciziile pronunțate în dosarele nr. x/2018, y/2019 și z/2019, diferite de cea din cauza nr. w/2019.

Totodată, a invocat cu titlu de practică judiciară, decizia nr. 52/18.01.2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2020.

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la 31.03.2023, reclamanta Compania Națională de Căi Ferate "CFR" S.A. a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind că prin decizia recurată s-a dat o soluție legală principiului autorității de lucru judecat, prin prisma art. 431 alin. (2) C. proc. civ.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport cu criticile formulate și cu dispozițiile legale incidente, Înalta Curte de Casație și Justiție constată următoarele:

Critica esențială invocată prin recursul pârâtei vizează soluția dată de instanța de apel concursului dintre forța obligatorie a deciziei de casare pronunțată în cauză și efectul pozitiv al autorității de lucru judecat produs de hotărârea pronunțată între aceleași părți, dar într-o altă cauză.

Sesizând că cele două hotărâri cuprind dezlegări diametral opuse, iar a le da eficiență presupune fie admiterea în parte a acțiunii - în cazul respectării deciziei de casare -, fie admiterea integrală - în cazul activării efectului pozitiv al hotărârii din dosarul nr. x/2019 -, curtea de apel a considerat că prevalează cea din urmă, eșafodajul soluției constituindu-l principiul securității raporturilor civile și dispozițiile art. 432 și 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Pentru considerentele ce succedă, Înalta Curte de Casație și Justiție găsește critica recurentei fondată.

Instanța de apel a făcut o interpretare greșită a art. 501 alin. (1) C. proc. civ., care dispune că "În caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate sunt obligatorii pentru instanța care judecă fondul.", ca și a art. 431 alin. (2) din același cod, care stabilește că "Oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă".

Efectul deciziei de casare este unul extinctiv, corespunzător efectului negativ al lucrului judecat și este atașat chestiunilor pe care instanța de recurs le-a dezlegat, împiedicând părțile și instanța de rejudecare să mai revină asupra acestora.

Efectul pozitiv al lucrului judecat vizează imposibilitatea de a statua diferit asupra modului în care, anterior, au fost dezlegate aspecte litigioase între părți. Această aptitudine a actului jurisdicțional se valorifică prin intermediul unor apărări de fond, spre deosebire de efectul negativ, care se opune prin excepția autorității de lucru judecat, în orice stare a procesului, potrivit art. 432 C. proc. civ.

De aceea, derulându-se în subsecvența finalizării unui ciclu procesual, rejudecarea nu este compatibilă, sub rezerva unor situații excepționale, cu invocarea pentru prima dată a efectului pozitiv al lucrului judecat; altfel spus, fie decizia de casare a dezlegat această apărare, fie ea nu mai poate fi valorificată în litigiul pendinte.

Rezultă că în condițiile în care efectul pozitiv nu a fost invocat în ciclul procesual inițial, dezlegarea dată problemelor de drept prin decizia de casare împiedică instanța de rejudecare să le dezbată din nou, chiar dacă litigiul ulterior reflectă o dezlegare diferită dată acestora, printr-o hotărâre definitivă.

Pășind la examinarea situației din cauza de față, instanța supremă reține că, în ciclul procesual precedent, prin decizia nr. 2723/15.12.2021, a dispus rejudecarea de instanța de apel a acțiunii, statuând expres că termenele de scadență a obligațiilor de plată trebuie calculate potrivit art. 2.553 alin. (1) C. civ. și invalidând calculul termenului propus de reclamantă, care includea ziua de început și pe cea de sfârșit.

Contrar deciziei de casare, în rejudecare, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, a activat efectul pozitiv al autorității de lucru judecat a deciziei nr. 2653/08.12.2021, pronunțată de instanța supremă în dosarul nr. x/2019 și consecutiv, pe baza interpretării date contractului părților prin această hotărâre, a admis integral capătul de cerere privind penalitățile de întârziere, întemeiat pe calculul termenului de scadență cu luarea în considerare a zilelor ce marchează începutul și sfârșitul său.

Procedând astfel, a încălcat dispozițiile art. 501 alin. (1) C. proc. civ., întrucât în cauza de față era dezlegată, cu autoritate de lucru judecat aplicarea art. 2.553 alin. (1) C. civ. la prevederile art. 5.2. și 5.4. din contractul părților, iar instanța de apel nu putea reveni asupra ei.

Considerentele expuse conturează incidența ipotezei de casare reglementată de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., pentru încălcarea regulii de procedură amintite și nu a pct. 4 din același cod, de care s-a prevalat recurenta, dat fiind că instanța de control judiciar devolutiv nu a trangresat limitele puterii judecătorești, prin incursiunea în domeniul unei alte puteri în stat.

Pentru considerentele anterior expuse, instanța supremă va dispune casarea hotărârii și, pentru a statua asupra solicitării recurentei de reținere a cauzei spre rejudecare, notează că prezentul proces a început la 31.12.2019, dată la care art. 497 alin. (1) teza întâi C. proc. civ. dispunea că "Înalta Curte de Casație și Justiție, în caz de casare, trimite, o singură dată în cursul procesului, cauza spre o nouă judecată instanței de apel care a pronunțat hotărârea casată ori, atunci când este cazul și sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 480 alin. (3), primei instanțe, a cărei hotărâre este, de asemenea, casată".

Cum un prim ciclu procesual a fost epuizat, devine incidentă Decizia nr. 79/05.12.2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 61/25.01.2023, prin care s-a statuat că "în interpretarea dispozițiilor art. 497 din C. proc. civ., în forma modificată prin Legea nr. 310/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative, în corelație cu prevederile art. 492 alin. (1), art. 498 și ale art. 501 alin. (3) și (4) din C. proc. civ., în cazul în care în al doilea ciclu procesual se admite recursul, casându-se decizia atacată, Înalta Curte de Casație și Justiție va reține cauza spre judecare în fond numai atunci când nu ar fi pusă în situația de a proceda la analizarea stării de fapt prin recalificarea faptelor sau prin completarea sau readministrarea probatoriului, în caz contrar cauza urmând a fi trimisă spre rejudecare la instanța de apel sau, după caz, la prima instanță".

Evaluarea îndeplinirii condițiilor enunțate de instanța de unificare a jurisprudenței presupune cercetarea cadrului procesual constituit în recurs, pentru a determina dacă statuarea asupra fondului cauzei este posibilă fără reanalizarea stării de fapt, a completării sau a readministrării probatoriului.

Înalta Curte de Casație și Justiție a dezlegat prin decizia de casare disputa litigioasă cantonată în jurul calculului legal al termenelor de scadență și a dispus o nouă judecată a cererii introductive.

Prin recurs, recurenta-pârâta a solicitat respingerea cererii pentru suma de 68.836,43 RON și a cererii de actualizare a sumelor pretinse cu rata inflației; a solicitat totodată, obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

Niciuna dintre părți nu a solicitat probe noi în recurs, nici în eventualitatea rejudecării.

În acest cadru, instanța supremă conchide că soluționarea acțiunii este posibilă exclusiv pe baza deciziei sale de casare din primul ciclu procesual și a pozițiilor exprimate de părți și va păși la rejudecarea cererii de chemare în judecată, în condițiile art. 501 alin. (4) C. proc. civ., prilej cu care reține următoarele:

Reclamanta Compania Națională de Căi Ferate "CFR" S.A. a chemat în judecată pe pârâta Societatea Națională de Transport Feroviar de Călători "CFR CĂLĂTORI" S.A., solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 2.453.429,96 RON - reprezentând penalități de întârziere la plata facturilor TUI și non TUI, emise în temeiul contractului de acces pe infrastructura feroviară nr. x/07.12.2018 -, actualizată cu indicele de inflație până la plata efectivă, și a cheltuielilor de judecată.

Pretențiile reclamantei au fost numai în parte contestate de pârâtă; prin întâmpinarea depusă în fața instanței de fond și prin recurs, pârâta a contestat doar penalități contractuale în sumă de 68.836,46 RON și cererea de actualizare, cu indicele de inflație, a sumelor pretinse.

În aceste condiții, dând eficiență și prevederilor art. 255 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte urmează să admită cererea de obligare a reclamantei la plata sumei de 2.384.593,53 RON, reprezentând penalități de întârziere la plata facturilor TUI și non TUI emise în temeiul contractului de acces pe infrastructura feroviară nr. x/07.12.2018.

În continuare, analizând pretențiile contestate - penalitățile contractuale de 68.836,46 RON -, instanța supremă conchide că disputa este generată de divergența părților în determinarea termenului de scadență - pentru facturile TUI, reglementat de art. 5.2 din contractul de acces pe infrastructura feroviară nr. x/07.12.2018, și cele non TUI, prevăzut de art. 5.3 -, termen față de care, art. 5.6 prevede calcularea unor dobânzi și penalități în cuantum de 0,03% pe zi de întârziere, începând cu prima zi după expirarea termenului de plată.

Pârâta a indicat încă din fața instanței de fond că, în ipoteza calculului termenelor de scadență în concordanță cu art. 2.553 alin. (1) C. civ., valoarea penalităților de întârziere la care este îndreptățită reclamanta este de 2.384.593,53 RON și nu de 2.453.429,96 RON. Reclamanta nu a contestat câtimea afirmată de partea potrivnică - care devine astfel necontestată, din perspectiva art. 255 alin. (2) C. proc. civ. -, ci doar modalitatea de calcul a termenului de scadență a facturilor, care, în viziunea sa, impune, potrivit art. 5.2 și 5.4 din contract, includerea atât a zilei când a început să curgă termenul de plată, cât și a zilei când s-a împlinit.

Această unică obiecție a reclamantei față de susținerile pârâtei, conservată și în întâmpinarea depusă în recurs, va fi înlăturată, întrucât a fost invalidată cu autoritate de lucru judecat prin decizia de casare nr. 2723/15.12.2021, care a statuat, cu efect obligatoriu, că rejudecarea cauzei trebuie să respecte art. 2.553 alin. (1) C. civ.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte urmează a respinge pretențiile reclamantei, în privința sumei de 68.836,46 RON, ca neîntemeiate.

Continuând examinarea cererii introductive, cu capătul de cerere privind actualizarea cu indicele de inflație a sumelor pretinse, instanța de recurs reamintește că, în temeiul art. 501 C. proc. civ., statuările din decizia de casare sunt obligatorii pentru părți și pentru prezenta instanță, care rejudecă în fond cauza.

Or, prin decizia nr. 2723/15.12.2021, instanța de casare a statuat că "în condițiile în care penalitățile de întârziere sunt accesorii debitului și reprezintă în sine o sancțiune pentru achitarea cu întârziere a debitului și au rolul stabilirii întinderii eventualului prejudiciu, în cazul nerespectării prevederilor contractuale, o actualizare a acestora cu indicele de inflație, echivalează cu acordarea de daune interese în cuantum mai mare decât cel prevăzut de părți prin contractul de acces pe infrastructura nr. x/07.12.2018".

Această dezlegare se impune în acest stadiu procesual și atrage respingerea cererii reclamantei de actualizare a sumelor datorate cu indicele de inflație.

În continuare, examinând cererilor privind acordarea cheltuielilor de judecată, va constata că, în temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ., reclamanta este îndreptățită la recuperarea taxei judiciare de timbru, în limita pretențiilor admise, astfel încât va obliga pârâta la plata sumei de 27.450,94 RON pentru etapa fondului și a sumei de 100 RON, în recursul de față.

De aceea, pentru toate considerentele prezentate în această decizie, Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 496 - 497 C. proc. civ. va admite recursul declarat de recurenta-pârâtă, va casa decizia recurată și, în rejudecare, va admite în parte acțiunea formulată de reclamanta Compania Națională de Căi Ferate "C.F.R." S.A., în contradictoriu cu pârâta Societatea Națională de Transport Feroviar de Călători "CFR CĂLĂTORI" S.A., va obliga pârâta să plătească reclamantei suma de 2.384.593,53 RON, reprezentând penalități de întârziere și va respinge celelalte pretenții ale reclamantei, ca neîntemeiate, obligând pârâta să achite reclamantei cheltuielile de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă Societatea Națională de Transport Feroviar de Călători "C.F.R. CĂLĂTORI" S.A. împotriva deciziei civile nr. 1912/09.12.2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Casează decizia recurată și, în rejudecare:

Admite în parte acțiunea formulată de reclamanta Compania Națională de Căi Ferate "C.F.R." S.A., în contradictoriu cu pârâta Societatea Națională de Transport Feroviar de Călători "CFR CĂLĂTORI" S.A.

Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 2.384.593,53 RON, reprezentând penalități de întârziere.

Respinge celelalte pretenții ale reclamantei, ca neîntemeiate.

Obligă pârâta să achite reclamantei suma de 27.551 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 27 septembrie 2023.