ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 214/2020

Asupra recursurilor de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 17 iunie 2009 pe rolul Tribunalului București –, secția a V-a civilă, sub nr. 25956/3/2009, reclamantele A. și B. au solicitat în contradictoriu cu Societatea Națională Aeroportul Internațional București Băneasa - Aurel Vlaicu S.A. și Regia Autonomă Administrația Română a Serviciilor de Trafic Aerian –- ROMATSA R.A. și cu angajații celor două pârâte care la 14 iunie 2006 îndeplineau calitatea de controlor trafic aerian angajat al pârâtei ROMATSA și cu angajatul "Aeroportului Băneasa", care răspundea de semnalizarea lucrărilor efectuate pe pistă:

- să fie obligați pârâții persoane fizice în solidar cu Aeroportul Băneasa și ROMATSA la plata către reclamante a sumei 3.288.916 EUR, reprezentând prejudiciul suferit ca urmare a avarierii aeronavei Learjet 60 în accidentul de la 14 iunie 2006;

- să fie obligați pârâții, în solidar cu pârâtele Aeroportul Băneasa si ROMATSA, la plata dobânzii legale calculată la debitul principal datorat, începând cu data sesizării instanței și până la momentul plății efective;

- obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de proces.

Pârâta Societatea Națională Aeroportul Internațional București Băneasa –- Aurel Vlaicu S.A. a depus întâmpinare, prin intermediul căreia a invocat excepțiile necompetenței funcționale a secției a V-a a Tribunalului București, prematurității și prescripției dreptului material la acțiune.

Pârâta Administrația Română a Serviciilor de Trafic Aerian –- ROMATSA R.A. a depus întâmpinare, solicitând să se dispună: în principal admiterea excepției lipsei calității procesuale active a reclamantei B. și, pe cale de consecință, respingerea acțiunii ca promovată de o persoană fără calitate procesuală activă, admiterea excepției prematurității cererii de chemare în judecată și, pe cale de consecință, respingerea cererii ca prematur formulată, iar, în subsidiar respingerea solicitării reclamantelor de a obliga ROMATSA să furnizeze informații referitoare la identitatea controlorilor de trafic; urmând ca, pe fondul cauzei, cererea de chemare în judecată să fie respinsă ca neîntemeiată.

Prin încheierea din 14 decembrie 2009, Tribunalul București –, secția a V-a civilă a dispus scoaterea cauzei de pe rol și înaintarea către secția a VI-a a aceluiași tribunal. Pe rolul secției a VI-a a Tribunalului București, cauza a fost înregistrată sub nr. 2105/3/2010.

Prin încheierea din 10 mai 2010, instanța a respins cererea reclamantelor de obligare a pârâtelor să indice numele angajaților lor, pentru considerentele expuse în această încheiere, iar la 31 mai 2010, reclamantele și-au restrâns cererea la judecata în contradictoriu cu pârâtele persoane juridice.

La termenul de la 31 mai 2010, a fost respinsă excepția prematurității, nu a mai fost susținută excepția prescripției, iar în privința excepției lipsei calității procesuale active, s-a prorogat discutarea acesteia după administrarea probelor.

În ședința de la 30 iunie 2014, instanța a luat act de transmiterea calității procesuale active a reclamantei B. către C..

Prin sentința civilă nr. 5048 din 20 octombrie 2014, instanța a respins excepția lipsei calității procesuale active ca nefondată. A admis în parte cererea de chemare în judecată și a obligat pârâtele, în solidar, la plata sumelor de 703.798,66 euro către reclamanta A., respectiv de 1.369.438,66 euro către reclamanta C., cu titlu de contravaloare prejudiciu, precum și la plata dobânzii legale aferente acestor sume de la data sesizării instanței (12 iunie 2009) și până la data plății efective. A obligat pârâtele, în solidar, la plata cheltuielilor de judecată, astfel: 42.220,02 RON către reclamanta A., respectiv 70.452,27 RON și 5.236,99 euro către reclamanta C..

Împotriva acestei sentințe, au declarat apel reclamantele A. și C., precum și pârâtele Regia Autonomă Administrația Română a Serviciilor de Trafic Aerian –- ROMATSA R.A. (ROMATSA) și Compania Națională Aeroporturi București S.A. Reclamanta A. a precizat în cererea de apel că la 10 noiembrie 2014 a cesionat drepturile litigioase către S.C. D. S.R.L., această entitate preluând și drepturile și obligațiile procedurale din dosarul de față. Prin decizia nr. 228 din 6 februarie 2019, instanța a luat act de tranzacția încheiată între reclamantele C. și D. S.R.L. și pârâtă Regia Autonoma Administrația Romana a Serviciilor de Trafic Aerian –- ROMATSA R.A. La 16 octombrie 2018, S.C. D. S.R.L. a cesionat drepturile litigioase către E., acesta preluând și drepturile și obligațiile procedurale din dosarul de față.

Prin decizia civilă nr. 1222 din 28 iunie 2019, Curtea de Apel București –, secția a V-a civilă a respins apelurile declarate de C. și de E. ca nefondate, a admis apelul promovat de Compania Națională Aeroporturi București, a schimbat în parte sentința civilă atacată, în sensul că a admis în parte cererea de chemare în judecată. A obligat pârâtă Compania Națională Aeroporturi București la plata către reclamanta C. a sumei de 586.872,94 euro cu titlu de prejudiciu constând în cheltuielile efectuate de reclamantă pe durata imposibilității de utilizare a aeronavei, precum și la plata către E. a sumei de 51.867,40 Euro cu titlu de prejudiciu constând în pierderea de valoare a aeronavei, a menținut restul dispozițiilor sentinței civile atacate, a admis în parte cererea pârâtei Compania Națională Aeroporturi București de obligare a reclamantelor la plata cheltuielilor de judecată efectuate și a dispus obligarea în solidar a acestora la plata către pârâtă a sumei de 21.500 RON cu titlu de cheltuieli de judecată efectuate în faza apelului.

Împotriva acestei decizii, au formulat recurs C. și E., precum și Compania Națională Aeroporturi București (CNAB).

Prin memoriul de recurs, recurenții-reclamanți C. și E. au solicitat:

- admiterea recursului, modificarea deciziei recurate, respingerea apelului CNAB, admiterea apelului recurenților-reclamanți, omologarea raportului de expertiză aviatică efectuat în apel privind dinamica producerii accidentului aviatic în opinia expertului-parte al recurenților-reclamanți, cu consecința reținerii unei culpe majoritare în procent de 60% în sarcina CNAB în producerea accidentului aviatic;

- obligarea CNAB la plata către recurenții-reclamanți, suplimentar față sumele acordate prin decizia instanței de apel, a daunelor interese menționate în memoriul de recurs, ca urmare a reținerii unei culpe majoritare în procent de 60% în sarcina CNAB în producerea accidentului aviatic;

- obligarea intimatei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu acest proces.

Motivele invocate recurenții C. și E. sunt, în esență, următoarele:

Instanța de apel a interpretat și aplicat greșit prevederile Anexei 14 ICAO în ceea ce privește marcajele de pe pista 25, întemeindu-se și pe concluziile raportului de expertiză tehnică întocmit de expertul desemnat de instanță și fără a lua în considerare opinia expertului-parte al recurenților-reclamanți și, în consecință, în mod eronat a respins apelul reclamanților și a admis apelul CNAB, micșorând astfel în mod artificial culpa acestei părți în producerea accidentului, astfel cum apreciază recurenții-reclamanți. În continuare, recurenții-reclamanți susțin că din datele cauzei ar fi trebuit să rezulte culpa majoritară a CNAB în proporție de 60% în producerea accidentului, instanța de apel neluând în calcul factorii determinanți, respectiv situația infrastructurii și situația operațională a Aeroportului Băneasa la 14 iunie 2006, data producerii accidentului. Recurenții-reclamanți prezintă succesiunea evenimentelor și a acțiunile ce ar fi trebuit să aibă loc, precum și a documentelor/informațiilor care au fost transmise între părțile implicate în accident, toate acestea având ca scop argumentarea susținerilor potrivit cărora instanța de apel a pronunțat o hotărâre nelegală deoarece nu a reținut culpa majoritară a CNAB în producerea accidentului aviatic.

Se mai arată că este eronată și nelegală concluzia instanței de apel în ceea ce privește adăugarea, în urma raportului de expertiză, a încă unui factor favorizant, pe lângă cele trei cauze identificate în raportul final al CIAS (Centrul de Investigații și Analiză pentru Siguranța Aviației Civile), factor care a fost de natură să modifice concluziile instanței de apel. Se critică analiza făcută de instanța de apel relativ la acești factori, precum și faptul că instanța nu a reținut care dintre aceștia sunt factorii determinanți în producerea accidentului.

Mai susțin recurenții-reclamanți că nu se poate reține o culpă majoritară a piloților aeronavei deoarece lucrările care se efectuau pe pista 25 nu au fost corect semnalizate, iar controlorul de trafic nu a transmis mesajele corecte în timpul aterizării. În stabilirea culpei piloților, instanța de apel ar fi trebuit să analizeze și criticile reclamantelor față de concluziile raportului final al CIAS, în special cele privind punctul 8 și 11B, precum și dacă accidentul ar fi putut fi evitat în situația în care marcajele pistei 25 ar fi fost complete, conform Anexei 14 ICAO.

În opinia recurenților-reclamanți, poziționarea obstacolelor pe pista 25, precum și poziționarea și descrierea lucrărilor desfășurate pe această pistă ar fi trebuit avute în vedere de instanță în aprecierea culpei CNAB. Instanța de apel ar fi reținut în mod nelegal că marcajul pistei 25 ar fi fost conform cerințelor Anexei 14 ICAO.

Mai susțin recurenții-reclamanți că decizia recurată este nelegală și prin prisma greșitei analize a procedurii de aterizare aplicate de piloții aeronavei deoarece nu a avut în vedere circumstanțele meteo de la acel moment și nici caracteristicile tehnice ale aeronavei.

Într-o altă critică se arată că instanța de apel a omis să analizeze obiecțiunile formulate de recurenții-reclamanți față de punctul 12 - Constatări din raportul final al CIAS, care ar fi fost importante la stabilirea culpei CNAB.

În susținerea unui alt motiv de recurs, recurenții-reclamanți consideră nelegală decizia instanței de apel prin prisma valorii nelegale determinate de aceasta privind deprecierea avionului ca urmare a accidentului. Aceștia susțin că instanța de apel a stabilit valoarea deprecierii avionului la nivelul anului 2014 deși niciuna din părți nu a solicitat acest lucru, în loc să se pronunțe asupra scăderii valorii de piață în raport de momentul punerii în funcțiune a aeronavei, respectiv 22 februarie 2008 astfel cum reclamanții au solicitat în mod expres. Mai arată recurenții-reclamanți că instanța de apel a calculat în mod greșit această depreciere fără a explica metoda de calcul prin care a ajuns la suma acordată, respectiv 181.545 euro. Această instanță ar fi trebuit să aibă în vedere prețul din oferta de vânzare și faptul că intenția de vânzare a aeronavei a fost dovedită. S—-a mai arătat că deprecierea este în legătură directă cu accidentul aviatic și nu cu valorificarea ulterioară a bunului.

În drept, recurenții-reclamanți au invocat motivele prevăzute de art. 304 pct. 6, 7 și 9 C. proc. civ. de la 1865.

Prin recursul formulat, recurenta-pârâta CNAB a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei atacate și, pe fond, respingerea cererii de chemare în judecată. Recurenta-pârâta a precizat în memoriul de recurs că apreciază că toate hotărârile pronunțate în dosar sunt nelegale.

Motivele invocate recurenta-pârâtă CNAB sunt, în esență, următoarele:

Recurenta-pârâtă arată că hotărârea prin care instanța de apel a luat act de tranzacția încheiată între reclamantele C. și D. S.R.L. și pârâtă Regia Autonoma Administrația Romana a Serviciilor de Trafic Aerian –- ROMATSA S.A. nu i-a fost comunicată pentru a își putea exercita dreptul la recurs. Recurenta-pârâtă apreciază că o tranzacție parțială nu este o modalitate legală de soluționare a solidarității pasive a celor două pârâte și arată că nu a fost criticată solidaritatea pasivă instituită prin cererea de chemare în judecată. Instanța de apel a modificat cadrul procesual fără a exista o cerere expresă în acest sens din partea reclamantelor.

O altă critică formulată de recurenta-pârâtă are în vedere faptul că deși instanța de apel a reținut că obiectul apelului poartă asupra gradului de vinovăție al părților și asupra reașezării cuantumului despăgubirilor acordate, nu se face referire la solidaritatea pasivă a pârâtelor. Apreciază recurenta-pârâtă că în cauză solidaritatea pasivă este instituită în temeiul unei prezumții absolute însă instanța de apel a ignorat acest lucru prin decizia recurată după cum în mod nelegal a luat act de tranzacția încheiată prin care culpa celeilalte pârâte a fost modificată. Se mai susține și contradicția dintre hotărârea de a lua act de tranzacție și decizia recurată.

În continuare, în argumentarea motivelor de recurs, recurenta-pârâtă afirmă că instanța a reținut, în mod nelegal, îndeplinirea cumulativă a celor patru condiții pentru atragerea răspunderii delictuale, cu indicarea punctului său de vedere referitor la fiecare condiție. Se susține că instanța nu a demonstrat că CNAB prin salariații săi ar fi săvârșit vreo faptă ilicită care să ar fi determinat producerea accidentului, nefiind indicată nicio normă imperativă pe care recurenta să o fi încălcat. Salariatul care dirija aterizarea a oferit suficiente informații echipajului pentru a efectua manevra de aterizare în siguranță, iar pragul decalat al pistei de aterizare a fost obliterat, dar de o manieră insuficientă. Recurenta-pârâtă susține că piloții aeronavei nu au pregătit suficient zborul și nu au acordat atenție informațiilor furnizate de controlorul de trafic aerian și face trimitere la probatoriul administrat în cauză. Prin referire la probatoriul administrat, respectiv raportul de expertiză tehnică judiciară și raportul final al CIAS, recurenta-pârâtă argumentează că echipajul aeronavei împreună cu operatorul acesteia dețin culpa majoritară pentru producerea accidentului, în timp ce CNAB ar trebui exonerată de răspundere. Mai arată partea că în luna iunie 2006 s-au mai desfășurat și alte zboruri pe Aeroportul Băneasa dintre care unele ale companiei B., zboruri care au avut loc fără probleme, ceea ce întărește ideea că echipajul a avut o culpă foarte mare în operarea defectuoasă a acestui zbor. Recurenta-pârâtă invocă prevederile art. 1082 C. civ. din 1864 referitoare la cauzele exoneratoare de răspundere și arată că și expertul desemnat a reținut că ponderea maximă în ceea ce privește factorii favorizanți revine conduitei echipajului.

În drept, recurenta-pârâtă a invocat motivele prevăzute de art. 304 pct. 6, 8 și 9 C. proc. civ. de la 1865.

Recurenții-reclamanți C. și E. au depus întâmpinare prin care au invocat excepția netimbrării recursului formulat de recurenta-pârâtă CNAB și au solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Recurenta-pârâtă CNAB a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului declarat de C. și E. ca nefondat și admiterea recursului său.

La termenul de la 6 noiembrie 2019, recurenții-reclamanți C. și E. au renunțat la susținerea execpției netimbrării invocate prin întâmpinare.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate și de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte reține următoarele:

Înalta Curte, potrivit art. 316, raportat la art. 298 și la art. 137 alin. .(1) C (1) Cod procedură civilă de la 1865, va analiza cu prioritate excepția nulității recursurilor în raport de prevederile art. 302

1

alin. (1) lit. c))) C. proc. civ. de la 1865 și având în vedere modul în care recurentele au înțeles să motiveze recursurile raportat la considerentele deciziei atacate.

Art. 302

1

alin. (1) lit. c)) C. proc. civ. prevede că cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul, precum și dezvoltarea lor.

Motivarea recursul presupune pe de o parte indicarea unuia/unora dintre motivele prevăzute limitativ de art. 304 C. proc. civ., iar pe de altă parte dezvoltarea acestuia/acestora, în sensul formulării unor critici privind considerentele pe care instanța care a pronunțat hotărârea atacată și-a fundamentat soluția pronunțată.

În reglementarea aplicabilă, art. 304 C. proc. civ. permite reformarea unei hotărâri în recurs numai pentru motive de nelegalitate, nu și de netemeinicie, astfel că instanța de recurs nu are posibilitatea de a cenzura situația de fapt stabilită prin hotărârea atacată și de a reevalua în acest scop probele, ci doar de a verifica legalitatea hotărârii prin raportare la situația de fapt pe care aceasta o constată.

Recursul nu se poate limita la o simplă indicare formală a textelor legale, condiția dezvoltării motivelor de nelegalitate implicând obligația de a arăta argumentele prin care se tinde a se demonstra pentru care motive este eronat și nelegal raționamentul instanței de apel.

Cu privire la recursul declarat de recurenții-reclamanți, deși aceștia au indicat prin cererea de recurs motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 6, 7 și 9 C. proc. civ., din dezvoltarea criticilor formulate nu rezultă niciun element care să se subsumeze ipotezelor reglementate de acestea.

Înalta Curte observă că recurenții-reclamanți nu încadrează criticile formulate în motivele menționate în memoriul de recurs.

Deși se invocă motivul prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ., recurenții-reclamanți susținând că instanța de apel ar fi acordat altceva decât s-a cerut în ceea ce privește data în raport de care se stabilește scăderea valorii de piață a aeronavei, criticile subsumate acestui motiv de recurs tind tot la o reanalizare a probatoriului administrat în cauză. Pe această cale, recurenții-reclamanți își exprimă nemulțumirea față de modul în care instanța de apel a înțeles să dea eficiență materialului probator administrat în cauză și în care a stabilit cuantumul despăgubirii cuvenite pentru acoperirea prejudiciului suferit de recurentele-reclamante ca urmare a scăderii valorii de piață a aeronavei în urma accidentului aviatic. Din acest punct de vedere, criticile formulate se referă exclusiv la suma pe care instanța de apel a acordat-o recurentului-reclamant E. pentru a acoperi valoarea prejudiciului suferit de acesta ca urmare a scăderii valorii comerciale a aeronavei, astfel cum acesta a solicitat. Instanța de apel a stabilit valoarea acestui prejudiciu în baza unui raport de expertiză tehnică judiciară, raport care a luat în calcul mai multe scenarii, în concordanță cu obiectivele încuviințate de instanță și în considerarea principiului reparării integrale a prejudiciului. Ca urmare, recurenții reclamanți nu pot aduce în discuție, în calea de atac a recursului, aspecte care tind la reaprecierea materialului probator, o astfel de critică neîncadrându-se în niciuna din tezele rt. 304 pct. 6 C. proc. civ.

Referitor la prevederile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurenții-reclamanți au indicat în mod formal acest temei în finalul memoriului de recurs, dar nu au precizat care anume parte a deciziei instanței de apel este nemotivată sau cuprinde motive contradictorii sau străine de natura pricinii.

Referitor la prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenții-reclamanți au susținut că hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a legii rezultând din aprecierea eronată în principal a prevederilor Anexei 14 ICAO. Astfel, recurenții-reclamanți consideră că această anexa reprezintă o normă de drept material, dar dezvoltă critici referitoare la distribuirea procentelor de culpă între părțile implicate în accidentul aviatic de la 14 iunie 2006, susținând că instanța de apel a apreciat în mod greșit probele administrate în cauză (în esență raportul de expertiză tehnică judiciară în domeniul aviatic, obiecțiunile formulate de părți la acest raport, raportul final de investigație tehnică al CIAS, obiecțiunile părților față de acest raport). În realitate se pune în discuție modul în care instanța de apel s-a raportat la probatoriul cauzei, a stabilit gradul de vinovăție a părților implicate în accident și a cuantificat prejudiciul produs. Din petitul cererii de recurs reiese cu claritate că recurenții-reclamanți urmăresc modificarea procentului de culpă al recurentei-pârâte, omologarea unei alte variante a raportului de expertiză tehnică aviatică, cu consecința modificării sumelor acordate ca daune interese, solicitând în mod eronat ca instanța de recurs să intre pe tărâm probator și să reconsidere aspecte de fapt, în condițiile în care recursul vizează exclusiv aspecte de legalitate.

Analizând cele expuse mai sus, Înalta Curte observă că susținerile recurenților-reclamanți se limitează la critica relativă la aprecierea probatoriului, care se circumscrie laturii de temeinicie, necenzurabilă în recurs, fără a reuși să facă o trimitere argumentată, convingătoare la textele art. 304 pct. 6, 7 sau 9 C. proc. civ.

Cu privire la recursul declarat de recurenta-pârâtă, deși aceasta a indicat prin cererea de recurs motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 6, 8 și 9 C. proc. civ., din dezvoltarea criticilor formulate nu rezultă niciun element care să se subsumeze ipotezelor reglementate de acestea. Curtea mai reține că, deși recurenta-pârâtă consideră nelegală atât decizia instanței de apel, cât și celelalte hotărâri pronunțate în cauză, aceasta dezvoltă numai criticile referitoare la decizia instanței de apel.

Înalta Curte observă că recurenta-pârâtă nu încadrează criticile formulate în motivele menționate în memoriul de recurs. Motivul prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ. a fost indicat pur formal, fără a se preciza care anume parte a deciziei instanței de apel este nemotivată sau cuprinde motive contradictorii sau străine de natura pricinii. Recurenta-pârâtă a precizat ca temei juridic și dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., însă nu a indicat ce act juridic ar fi fost interpretat greșit, motivul de nelegalitate fiind invocat cu scopul de a repune în discuție probatoriul administrat și concluziile instanței de apel. În ceea ce privește motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., deși susținerile recurentei-pârâte tind să demonstreze încălcarea dispozițiilor legale de drept material referitoare la răspunderea civilă delictuală în cadrul special al reglementărilor din domeniul aviației, recurenta –- pârâtă reiterează aspecte de netemeinicie care repun în discuție calitatea de parte în raportul juridic delictual, neîndeplinirea condițiilor răspunderii civile delictuale din perspectiva recurentei-pârâte și caracterul licit al acțiunilor sale, raportate la aspecte de fapt, fără a se demonstra încălcarea vreunui text legal.

Or, în calea extraordinară de atac a recursului nu are loc o rejudecare a fondului, ceea ce constituie obiect al judecății fiind legalitatea hotărârii pronunțate în apel. Simpla nemulțumire a părților față de soluțiile pronunțate, fără a se dezvolta și arăta, în concret, în ce constau greșelile săvârșite de instanță pentru a se putea, astfel, verifica încadrarea acestora în cazurile limitativ prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ. de la 1865, nu este suficientă pentru a justifica admiterea recursurilor, neinvocarea unor veritabile motive de recurs fiind sancționată de textul de lege invocat cu nulitatea cererii.

În consecință, Înalta Curte, văzând dispozițiile art. 302

1

alin. (1) lit. c))) C. proc. civ., în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) teza a III-a C. proc. civ. va admite excepția invocată și va constata nulitatea recursurilor declarate.

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nule recursurile declarate de recurenții-reclamanți C. și E. și de recurenta-pârâtă COMPANIA NAȚIONALĂ A AEROPORTURILOR BUCUREȘTI S.A. împotriva deciziei civile nr. 1222 din 28 iunie 2019, pronunțate Curtea de Apel București –, secția a V-a civilă și sentinței civile nr. 5048 din 20 decembrie 2014, pronunțate de Tribunalul București –, secția a VI-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 29 ianuarie 2020.