ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 285/2024

Ședința publică din data de 13 februarie 2024

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 28 iunie 2019 pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, sub număr de dosar x/2019, reclamanta A., în contradictoriu pârâta Regia Autonomă "Administrația Patrimoniului Protocolului De Stat" - Sucursala de Transport Bucureștii Noi, a solicitat ca prin hotărârea ce o va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 225.313,85 Euro (1.064.022,12 Ron la cursul de schimb de 1 Euro = 4,7224 Ron din data de 28.06.2019) și a sumei de 5.400 RON Ron cu titlu de reparație a prejudiciului material ce i-a fost cauzat în formă continuată prin accidentul de circulație produs de numitul B. la data de 18.02.1992 (în prezent decedat), prejudiciu material suferit de reclamantă în perioada 30.06.2016 până la data introducerii acțiunii și pe care îl va suferi în continuare până la data rămânerii definitive a hotărârii, sens în care va preciza acțiunea sub aspectul măririi cuantumului obiectului cererii. De asemenea, solicită obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 2637 din 27 octombrie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2019, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune, ca neîntemeiată.

A respins acțiunea privind pe reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta REGIA AUTONOMĂ ADMINISTRAȚIA PATRIMONIULUI PROTOCOLULUI DE STAT (x, CUI x), ca neîntemeiată.

A luat act că pârâta nu a solicitat cheltuieli de judecată.

Împotriva încheierii din 27 noiembrie 2019, a încheierii din 13 octombrie 2021 și a sentinței civile nr. 2637 din 27 octombrie 2021, pronunțate în dosarul nr. x/2019, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a declarat apel reclamanta A., solicitând admiterea apelului, desființarea încheierilor și a sentinței civile apelate și în consecință, admiterea cererii de probatorii și încuviințarea probei cu expertiză contabilă; încuviințarea obiecțiunilor formulate la Raportul de nouă expertiză medico-legală nr. x; schimbarea în tot a hotărârii apelate, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată și obligarea intimatei la plata către reclamantă a sumei de 225.313,85 Euro (1.064.022,12 Ron la cursul de schimb de 1 Euro=4,7224 Ron din data de 28.06.2019) și a sumei de 5.400 RON Ron cu titlu de reparație a prejudiciului material ce i-a fost cauzat în formă continuată prin accidentul de circulație produs de numitul B. la data de 18.02.1992 (în prezent decedat), prejudiciu material suferit de reclamantă în perioada 30.06.2016 până la data introducerii acțiunii și pe care îl va suferi în continuare până la data rămânerii definitive a hotărârii; cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin decizia civilă nr. 144/2023 din 1 februarie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, au fost respinse ca nefondate cererile de apel formulate de apelanta-reclamantă A., împotriva încheierilor de ședință din 27 noiembrie 2019, 13 octombrie 2021 și a sentinței civile nr. 2637 din 27 octombrie 2021, pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2019, și de apelanta-pârâtă REGIA AUTONOMA ADMINISTRATIA PATRIMONIULUI PROTOCOLULUI DE STAT, împotriva încheierii de ședință din 30 octombrie 2019 și a sentinței civile nr. 2637 din 27 octombrie 2021, pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2019, în contradictoriu cu intimații-chemați în garanție C. S.A., D. și E., în calitate de moștenitori ai defunctului B..

În termen legal, invocând în drept dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., reclamanta A. a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 144/2023 din 1 februarie 2023 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

După o succintă prezentare a situației de fapt, recurenta susține, în esență, că decizia atacată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a dispozițiilor art. 998, art. 999, art. 1000 alin. (3), art. 1073 și art. 1084 C. civ. de la 1864.

Consideră că instanța de apel făcut aplicarea greșită a dispozițiilor legale menționate apreciind că prejudiciul reprezentând despăgubirea sa, pentru efectuarea intervenției de bypass gastric efectuată în perioada de referință, respectiv luna iulie 2016, nu întrunește cerința legăturii de cauzalitate între evenimentul din anul 1992 și consecința rezultatul invocat, așa cum în mod corect a reținut prima instanță.

În ceea ce privește obezitatea morbidă cu care a fost diagnosticată recurenta și complicațiile survenite ulterior, conform concluziilor raportului de expertiză medico-legală, sunt mult mai grave consecințele clinice în cazul obezității morbide, decât în cazul obezității de grad I. în cazul apelantei - reclamante, obezitatea a contribuit ca factor de risc la consecințe precum: gonartroză dreaptă și bilaterală, tromboza venoasă profundă membru inferior drept, insuficiența venoasă și limfatică, hipercolesterolemie și glicemie bazală modificată, cardiopatie ischemică, dispnee în 2016, hernie hiaială în 2014, steatoză hepatică în 2016, boală de reflux gastroesofagian.

S-a specificat în raportul de nouă expertiză medico-legală nr. x, efectuat în dosarul nr. x/2016, că obezitatea are o etiologie multifactorială, în care aportul caloric alimentar crescut reprezintă factorul dominant, iar poli traumatismul din 1992, prin reducerea mobilității și a capacității de efort, a reprezentat un factor favorizant în apariția obezității.

Deși consideră reclamanta că, în realitate, politraumatismul din 1992, prin reducerea mobilității și a capacității de efort, a reprezentat factorul dominant în apariția obezității, chiar dacă ar admite caracterul de factor favorizant atribuit de expertiză poli traumatismului din 1992, soluția corectă, legală și temeinică care ar fi trebuit să fie pronunțată de instanța de fond era aceea de a se determina o pondere/fracție care să se transforme într-un punctaj care să-i corespundă o fracție de compensație financiară pentru prejudiciul fizic, astfel că acțiunea ar fi trebuit admisă în măsura favorizării apariției obezității întrucât tot ceea ce a urmat acestui poli traumatism privind starea de sănătate, în ceea ce privește reducerea mobilității și a capacității de efort, nu a mai fost așa cum ar fi trebuit să fie, fiind lipsită din iulie 2013 de posibilitatea de a continua ca funcționar public detașat în exterior.

Redând concluzii ale raportului de nouă expertiză medico-legală, recurenta susține că prejudiciul reprezentând despăgubirea sa pentru efectuarea intervenției de bypass gastric, în perioada de referință, respectiv în luna iulie 2016, întrunește cerința legăturii de cauzalitate între evenimentul din anul 1992 și consecința rezultatul invocat, dar instanța de fond a făcut o aplicare greșită a dispozițiilor legale incidente la situația de fapt dovedită cu probele administrate.

În ceea ce privește solicitarea de obligare a pârâtei la plata sumei de 200.980,80 euro reprezentând diferența între veniturile salariate realizate până la data de 30.06.2013, în calitate de cadru didactic universitar și împuternicit în funcții externe de Ministerul pentru Educație, Cultură și Sport - Serviciul de Activitate Externă și veniturile salariate realizate în anii 2016-2019, consideră că instanța de apel a apreciat în mod greșit că reclamanta nu a făcut dovada legăturii de cauzalitate între acest prejudiciu și fapta ilicită a prepusului pârâtei.

După ce a reținut în mod corect faptul că în perioada 10.03.2008-30.06.2013, în baza Ordinul ECI/617/2008 din 25.02.2008, reclamanta a ocupat o funcție externă în calitate de împuternicit al Ministerului Educației și Științei (atașat în România) și faptul că mandatul de numire în respectiva funcție a încetat la data de 30.06.2013, conform Certificatului emis de Ministerul pentru Educație, Cultură și Sport - Serviciul de Activare Externă, instanța a reținut în mod greșit că din înscrisurile depuse la dosarul cauzei nu reiese că motivul încetării mandatului a fost starea de sănătate precară a reclamantei ca urmare a leziunilor traumatice suferite în accidentul de circulație din anul 1992, starea de invaliditate a reclamantei fiind stabilită încă din anul 1995, deci anterior numirii în funcția externă pe care a ocupat-o timp de 5 ani.

Emiterea Certificatului din data de 02.07.2013 de încetare (invalidare) a detașării în cadrul Ministerul pentru Educație Cultură și Sport - Serviciul de Activare Externă a fost determinata de evoluția negativă a stării reclamantei de sănătate, în mod special diagnosticarea cu Tromboză venoasă profundă acută venă femurală superficială dreaptă.

Astfel, potrivit Biletului de Externare emis la data de 20.02.2012, de către Centrul Clinic de Urgență de Boli Cardiovasculare al Armatei, reclamanta a fost diagnosticată cu următoarele afecțiuni medicale:

"Tromboză venoasă profundă acută venă femurală superficială dreaptă; Insuficiență venoasă și limfatică cronică membru pelvin drept posttraumatică (1991); Glicemie bazală modificată; Hipercolesterolemie; Obezitate gr. 3; Gușă nodulară cu eutiroidism (sub tratament cu Euthhyrox); Poliartrită reumatoidă în observație".

Diagnosticarea cu tromboză venoasă profundă acută venă femurală superficială dreaptă și cu "insuficiență venoasă și limfatică cronică membru pelvin drept posttraumatică (1991)" a reprezentat "cazul de excepție în care, din motive justificate, organul convocator este de acord să înceteze mandatul de exercitare a permiselor sau licențelor acordate". Tromboză venoasă acută a fost cauza imposibilității desfășurării în viitor activității sale ca Atașat de educație, politică socială și sport, activitate care a necesitat atenția pentru acest domeniu cu dedicație completă în două țări cu multă muncă și rezultate de excepție, cum au fost în România și Republica Moldova, recunoscute de acestea.

Apoi, starea de sănătate s-a agravat și, prin înscrisul intitulat "Extensie a Recunoașterii Gradului de Invaliditate" emis sub nr. 08/93762.9/15 din 12.02.2015 .

În plus, actul medical din 12 februarie 2015, pe lângă faptul că atestă procentul de invaliditate fizică de 68%, atestă și invaliditate psihică în procent de 68% ("TIPUL DE INVALIDITATE: Fizică și Psihică").

Cu alte cuvinte, începând cu luna februarie 2015, reclamantei i-a fost recunoscută pentru prima dată invaliditatea psihică de 68% și evaluarea pozitivă de 7 puncte de mobilitate redusă.

Curtea a reținut în mod greșit că nici prejudiciul în sumă de suma totală de 14.000 euro, reprezentând suma achitată unei terțe persoane, în calitate de însoțitor, în perioada de referință (30.06.2016 - 30.06.2019), nu a fost dovedit prin probatoriul administrat în cauză.

Referitor la prejudiciul în sumă de 14.000 euro, reprezentând suma achitată unei terțe persoane, în calitate de însoțitor, în perioada de referință (30.06.2016 - 30.06.2019), instanța de apel a reținut că acesta nu a fost dovedit prin probatoriul administrat în cauză.

Consideră că declarația martorei F., audiată de prima instanță, coroborată cu înscrisurile depuse la instanța de apel, este edificatoare din această perspectivă, întrucât martora a vizitat-o ocazional, în timpul vacanțelor, a asistat la discuții și a cunoscut cuantumul sumelor pretins achitate.

Intimata-pârâtă REGIA AUTONOMĂ ADMINISTRAȚIA PATRIMONIULUI PROTOCOLULUI DE STAT a formulat întâmpinare prin care a solicitat, în esență, respingerea recursului, ca nefondat.

Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând cererea de recurs formulată de recurenta-reclamantă A. din perspectiva criticilor indicate, astfel cum acestea au fost circumscrise motivului de casare invocat (art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.), reține inexistența motivelor de nelegalitate, în raport de reglementarea cuprinsă în art. 489 alin. (2) C. proc. civ., pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.:

"cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni: motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat", iar conform, art. 486 alin. (3) teza I C. proc. civ.:

"mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)-e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității".

De asemenea, potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ.:

"aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Din analiza coroborată a dispozițiilor legale anterior evocate rezultă că cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază și dezvoltarea acestora, astfel încât să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Neîncadrarea criticilor în motivele de casare limitativ prevăzute de lege, precum și formularea acestora cu depășirea termenului legal sunt sancționate cu anularea recursului.

Soluția la care s-a oprit legiuitorul se explică prin aceea că recursul este o cale extraordinară de atac în cadrul căreia se analizează numai conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Așadar, în recurs nu pot fi examinate critici care vizează aspecte de netemeinicie, întrucât aprecierea și evaluarea probelor administrate în cauză intră în atribuția exclusivă a instanțelor devolutive.

Se constată că reclamanta A. a indicat formal motivul de casare reglementat de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., întrucât întreaga construcție a recursului vizează exclusiv greșita stabilire a situației de fapt, ceea ce nu poate face obiectul controlului în această fază procesuală, iar faptul că se invocă anumite dispoziții legale (ex: 998, art. 999, art. 1000 alin. (3), art. 1073 și art. 1084 C. civ. de la 1864etc.), fără să se susțină o minimă argumentație în drept care să situeze criticile în sfera temeiurilor de casare reglementate expres de C. proc. civ., nu poate să atragă nicio analiză.

Din expunerea argumentelor evocate de recurentă rezultă cu evidență că s-au readus în discuție chestiuni de fond care depășesc sfera de analiză a motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 1-8 C. proc. civ.

Se observă că recurenta a relatat opinii despre dezlegările date împrejurărilor de fapt analizate de instanța de apel, ceea ce vizează, în realitate, netemeinicia deciziei atacate, criticile vizând doar aspecte ce țin de modalitatea în care instanța a înțeles să-și argumenteze soluția adoptată în raport de stabilirea situației de fapt reținută în cauză.

Recursul este o cale nedevolutivă de atac, în cadrul căreia nu pot fi analizate critici privind temeinicia hotărârii pronunțate în apel, indiferent de gradul de nemulțumire al recurentei cu privire la modalitatea de stabilire a situației de fapt și de analiză a probatoriului.

În concret, recurenta-reclamantă a susținut că hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a legii rezultând din aprecierea eronată a unor dispoziții din C. civ., însă motivul de nelegalitate instituit de pct. 8 al art. 488 C. proc. civ. a fost invocat cu scopul de a repune în discuție probele și de a solicita instanței de recurs să reconsidere concludența lor (ex. documente medicale, raportul de nouă expertiză medico-legală efectuat în cadrul dosarului x/2016, relevanța declarației martorului audiat de prima instanță etc.), dezvoltând critici referitoare la aprecierea probatoriului, considerații generale legate de impactul pe care l-a avut accidentul rutier din 1992 asupra reclamantei, aspecte care se circumscriu laturii de temeinicie, necenzurabilă în recurs.

Susținerile privitoare la dovedirea prejudiciului, a raportului de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu vizează, de asemenea, aspecte factuale ale cauzei care, astfel cum s-a arătat, nu pot fi reevaluate în calea de atac a recursului.

Or, pe calea acestui raționament și fără a demonstra încălcarea legii, recurenta - reclamantă, nemulțumită de aprecierea făcută de instanța de apel, solicită în mod eronat ca instanța de recurs să intre pe tărâm probator și să facă ea însăși o altă opțiune, în condițiile în care recursul vizează exclusiv aspecte de legalitate.

Prin urmare, aspectele învederate de recurentă se situează în afara competențelor instanței de recurs atâta timp cât se raportează numai la situația de fapt ori la modul de interpretare și evaluare a dovezilor administrate, nefiind posibil a se reține vreo critică susceptibilă de a fi încadrată în cazurile de casare prevăzute limitativ de lege, context în care recursul nu poate fi analizat în afara cadrului restrictiv conferit de art. 488 C. proc. civ.

În altă ordine de idei, comparând cererea de recurs cu cererea de apel, se constată că o mare parte din așa-zisele critici de nelegalitate subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu reprezintă altceva decât o reluare a susținerilor formulate în calea de atac devolutivă a apelului declarat de pârâtă împotriva sentinței primei instanțe, mărturie fiind similitudinea dintre cererea de recurs și cererea de apel, formulate de aceeași parte în cauză. Aceleași motive au fost deduse Curții de Apel București spre judecată și sunt acum readuse în discuție în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu ignorarea instituției recursului.

Însă, chiar dacă ne aflăm în situația în care, prin decizia instanței de apel, a fost menținută soluția primei instanțe, criticile de nelegalitate trebuiau să vizeze exclusiv considerentele instanței de apel, fiind necesar ca autoarea recursului să arate, în concret, în ce au constat greșelile de judecată săvârșite de însăși instanța de apel.

În concret, susținerile recurentei-pârâte prezentate de aceasta drept motive de recurs nu conțin critici, în sens propriu, împotriva deciziei recurate, din moment ce nu sunt altceva decât afirmațiile aceleiași părți făcute în fața instanței de apel, dar care și-au primit deja o rezolvare prin hotărârea atacată, iar în lipsa unor argumente care să vizeze considerentele hotărârii atacate, instanța de recurs nu se poate substitui părții, formulând în locul său critici de nelegalitate care să vizeze în mod concret considerentele instanței de apel.

În considerarea celor ce preced, constatând că prin cererea de recurs nu au fost formulate critici de nelegalitate care să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) C. proc. civ. și nici nu au fost identificate motive de ordine publică care ar putea fi invocate din oficiu, conform art. 489 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 489 alin. (2) din același act normativ, va anula recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei civile nr. 144/2023 din 1 februarie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei civile nr. 144/2023 din 1 februarie 2023 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 februarie 2024.