ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1784/2022

Ședința publică din data de 28 septembrie 2022

Asupra recursului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la 25 iunie 2015 sub nr. x/2015, reclamanta Regia Autonomă de Transport București - R.A. (în continuare, R.A.T.B.) a chemat în judecată pe pârâta S.C. A. S.R.L., solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 411.202 RON, din care 397.584 RON contravaloarea abonamentelor de o zi achiziționate de aceasta prin S.M.S. în lunile februarie 2015 (parțial) - mai 2015 și suma de 13.618 RON, reprezentând penalități de întârziere egale cu dobânda legală penalizatoare, datorate pentru nerespectarea obligațiilor contractuale și calculate până la data achitării debitului principal, precum și la plata cheltuielilor de judecată.

La 22 octombrie 2015, prin încheierea pronunțată de Tribunalul București, secția a VII-a civilă în dosarul nr. x/2015, împotriva pârâtei a fost deschisă procedura insolvenței.

Prin încheierea din 27 noiembrie 2015, pronunțată în cauza de față, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a dispus suspendarea judecării cauzei, în temeiul art. 75 alin. (1) din Legea 85/2014.

Prin sentința civilă nr. 2589 din 11 decembrie 2020, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a constatat încetarea acțiunii judiciare, conform art. 75 alin. (1) teza a IV-a din Legea nr. 85/2014.

Împotriva sentinței civile nr. 2589 din 11 decembrie 2020, reclamanta a declarat apel.

Prin decizia civilă nr. 1055 din 8 iunie 2021, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a respins apelul ca nefondat.

Împotriva deciziei civile nr. 1055 din 8 iunie 2021, reclamanta Societatea de Transport București S.T.B S.A. (fostă R.A.T.B.) a declarat recurs, solicitând casarea în tot a hotărârii atacate și menținerea suspendării de drept a cauzei, invocând ca temei prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În susținere, autoarea căii de atac a criticat decizia recurată din perspectiva aplicării greșite a normelor de drept material de către instanța de apel; sub acest aspect, evocând dispozițiile art. 75 din Legea nr. 85/2014, a arătat că repunerea pe rol a unei cauze suspendate în temeiul acestui text de lege vizează numai situațiile în care efectele hotărârii de deschidere a procedurii au fost înlăturate sau procedura insolvenței a fost închisă, fără a se dispune radierea debitorului.

Or, în opinia recurentei-reclamante, întrucât anterior pronunțării deciziei recurate, Tribunalul București, secția VII-a civilă, prin sentința civilă nr. 1766 din 1 aprilie 2021, a aprobat raportul final al administratorului judiciar al intimatei-pârâte, iar în baza art. 175 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, a închis procedura insolvenței și a dispus reinserția debitorului în activitatea de afaceri, erau incidente dispozițiile art. 75 alin. (1) tezele a II-a și a III-a din aceeași lege.

A mai arătat că, prin apelul declarat, aceasta a criticat atât soluția de repunere pe rol a cauzei, cât și pe cea de încetare a acțiunii judiciare dispusă de aceeași instanță.

Conchizând, a afirmat că în mod netemeinic s-a menținut sentința primei instanțe, având în vedere că hotărârea de deschidere a procedurii insolvenței împotriva intimatei-pârâte a rămas definitivă ulterior suspendării de drept a cauzei, iar repunerea pe rol a procesului s-a realizat fără îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 75 din Legea nr. 85/2014.

Față de data începerii procesului, în temeiul art. 493 C. proc. civ., Înalta Curte a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului; acesta a fost depus la dosar și, în urma analizării lui de către completul de filtru, a fost comunicat părților, iar prin încheierea din 18 mai 2022, recursul a fost admis în principiu și a fost fixat un termen în ședință publică, în vederea soluționării acestuia.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport cu criticile formulate și cu dispozițiile legale incidente, Înalta Curte de Casație și Justiție constată următoarele:

Potrivit art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, "De la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acțiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanțelor asupra averii debitorului. Valorificarea drepturilor acestora se poate face numai în cadrul procedurii insolvenței, prin depunerea cererilor de admitere a creanțelor. Repunerea pe rol a acestora este posibilă doar în cazul desființării hotărârii de deschidere a procedurii, a revocării încheierii de deschidere a procedurii sau în cazul închiderii procedurii în condițiile art. 178. În cazul în care hotărârea de deschidere a procedurii este desființată sau, după caz, revocată, acțiunile judiciare sau extrajudiciare pentru realizarea creanțelor asupra averii debitorului pot fi repuse pe rol, iar măsurile de executare silită pot fi reluate. La data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii, atât acțiunea judiciară sau extrajudiciară, cât și executările silite suspendate încetează."

Din analiza literală și logico-gramaticală a dispozițiilor art. 75 alin. (1) mai sus enunțate rezultă că în măsura în care deschiderea procedurii de insolvență împotriva unei societăți care are calitatea de pârâtă într-o acțiune prin care un creditor urmărește să își realizeze o creanță asupra acesteia, intervine în timp ce un asemenea proces se află pe rol, judecata trebuie obligatoriu suspendată, iar la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii se impune, de o manieră categorică, încetarea respectivei acțiuni juridice.

Această dispoziție legală imperativă își găsește resortul în caracterul colectiv și concursual al procedurii de insolvență; creditorilor le este interzis nu numai să inițieze noi acțiuni judiciare ori extrajudiciare, pentru a-și realiza creanțele asupra averii debitorului, ci și să le mai continue, dacă erau deja începute, urmând ca valorificarea drepturilor de creanță să aibă loc în cadrul procedurii speciale de insolvență, derogatorie de la dreptul comun.

Susținerile recurentei-reclamante nu vor fi primite, deoarece textul prevede, ca singură condiție pentru a se dispune încetarea judecății unor astfel de acțiuni, rămânerea definitivă a hotărârii de deschidere a procedurii insolvenței.

Astfel, de la data deschiderii procedurii insolvenței sunt suspendate de drept toate acțiunile judiciare pentru realizarea creanțelor asupra averii debitorului, iar după rămânerea definitivă a hotărârii de deschidere a procedurii insolvenței, astfel de acțiuni încetează.

Din interpretarea coroborată, sistematică a dispozițiilor legale menționate cu prevederile art. 114 din Legea nr. 85/2014 rezultă că, după deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitorului, valorificarea drepturilor creditorilor se poate face numai în cadrul procedurii concursuale, colective a insolvenței prin depunerea cererilor de admitere a creanțelor, împrejurare care presupune în mod necesar ca judecata pe cale separată a acțiunilor pentru realizarea creanțelor împotriva averii debitoarei să înceteze după momentul rămânerii definitive a hotărârii de deschidere.

Astfel prin încheierea de ședință din 2 octombrie 2015 pronunțată în dosarul nr. x/2015 de Tribunalul București, secția a VII-a civilă s-a dispus deschiderea procedurii generale împotriva pârâtei din prezenta cauză, ceea ce a avut drept justă consecință suspendarea cauzei în temeiul art. 75 din Legea nr. 85/2014, conform încheierii din 27 noiembrie 2015 a Tribunalului București, secția a VI-a civilă.

Ulterior, ca efect al rămânerii definitive a încheierii anterior menționate (așa cum rezultă din adresa nr. x/7.09.2022), s-a dispus încetarea judecății cauzei, în temeiul alin. (1) ultima teză al art. 75 din Legea nr. 85/2014.

Întrucât textul anterior menționat prevede, după cum s-a arătat, faptul că singura condiție pentru a se dispune încetarea judecății este rămânerea definitivă a hotărârii de deschidere a procedurii insolvenței, în mod corect instanțele de fond au dat eficiență art. 75 din Legea nr. 85/2014; din această perspectivă, hotărârea instanței de apel este legală, iar criticile recurentei care vizează aplicarea greșită a legii nu au caracter întemeiat, urmând a fi înlăturate.

Referitor la repunerea pe rol a cauzei pretins făcută cu încălcarea articolului anterior menționat, Înalta Curte constată că hotărârea de deschidere a procedurii insolvenței rămâne definitivă la data expirării termenului de exercitare a apelului, dacă nu a fost atacată cu apel, sau la data pronunțării hotărârii din apel, în măsura în care apelul a fost respins.

Până la rămânerea definitivă a hotărârii de deschidere a procedurii de insolvență, executările silite sunt doar suspendate, măsură justificată de împrejurarea că potrivit art. 75 alin. (1) teza a III-a din Legea nr. 85/2014, în cazul desființării hotărârii de deschidere a procedurii, a revocării încheierii de deschidere a procedurii sau în cazul închiderii procedurii în condițiile art. 178, se poate solicita repunerea pe rol a acestora. De asemenea, în cazul în care hotărârea de deschidere a procedurii este desființată sau, după caz, revocată, acțiunile judiciare sau extrajudiciare pentru realizarea creanțelor asupra averii debitorului pot fi repuse pe rol, iar măsurile de executare silită pot fi reluate, potrivit tezei IV alin. (1) al aceluiași articol.

Recurenta-reclamantă induce o confuzie între repunerea pe rol a acțiunilor judiciare pentru realizarea creanțelor asupra debitorului în cazul desființării hotărârii de deschidere a procedurii, revocării acesteia, închiderii procedurii sau desființării în calea de atac a hotărârii de deschidere a procedurii insolvenței și necesitatea adoptării măsurii de repunere pe rol a acțiunilor suspendate în scopul încetării acestora.

Or, repunerea pe rol a prezentei cauze s-a făcut tocmai pentru a se da eficiență prevederilor art. 75 alin. (1) teza finală din Legea nr. 85/2014 și în vederea asigurării dreptului constituțional la apărare al părților, art. 153 C. proc. civ., cu denumirea marginală "Obligația de a cita părțile" statuând că instanța poate hotărî asupra unei cereri numai dacă părțile au fost citate ori s-au prezentat.

Trebuie precizat totodată că, deși repunerea pe rol a prezentei cauze în vederea încetării acțiunii, a fost urmată de închiderea procedurii insolvenței debitoarei, în temeiul art. 175 alin. (1) din Legea nr. 88/2014 (iar nu a art. 178 din lege), cu consecința reinserției acesteia în activitatea economică, această împrejurare este lipsită de relevanță din perspectiva legalității soluției recurate, contrar susținerilor recurentei, căreia îi revenea obligația valorificării prezumtivei creanțe împotriva debitoarei, născută anterior deschiderii procedurii concursuale, exclusiv în cadrul acesteia, prin înscrierea la masa credală, fiind de principiu că reluarea activității economice a debitorilor nu poate fi grevată de potențiale drepturi de creanță, năsute anterior procedurii speciale finalizate.

Așadar, Înalta Curte constată că argumentele expuse de recurentă nu au aptitudinea de a contura nelegalitatea deciziei atacate din perspectiva prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., așa încât, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă Societatea de Transport București STB S.A. împotriva deciziei civile nr. 1055 din 8 iunie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 28 septembrie 2022.