ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 501/2017

Decizia nr. 501/2017 Asupra cauzei de față, constată următoarele: Obiectul cauzei Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, la data de 05.12.2014, astfel cum a fost ulterior modificată, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâta B. SA și pe C. în calitate de intervenient forțat, solicitând obligarea pârâtei la plata sumei de 573.638 lei (130.000 euro) cu titlu de daune morale și a sumei de 9.147,71 lei reprezentând daune materiale ca urmare a producerii evenimentului rutier din data de 27.09.2012, precum și la plata penalităților de întârziere în procent de 0,2% din valoarea despăgubirii pentru fiecare zi de întârziere.

Hotărârea pronunțată de tribunal în primă instanță Prin sentința civilă nr. 3503 din data de 18 iunie 2015, Tribunalul București, secția a Vl-a civilă, a admis în parte acțiunea, astfel cum a fost modificată, în sensul că a obligat pe pârâta B. SA să plătească reclamantei suma de 150.000 lei cu titlu de daune morale și suma de 7.838,07 lei reprezentând daune materiale. Celelalte pretenții ale reclamantei au fost respinse, iar pârâta a fost obligată să plătească reclamantei suma de 4.500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Împotriva acestei sentințe pârâta a declarat apel, cauza fiind înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a V-a civilă, la data de 2 decembrie 2015. Prin încheierea de ședință din data de 19 februarie 2016, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc.

civ., a dispus suspendarea judecății apelulut formulat de pârâta B. SA până la soluționarea definitivă a cauzei penale nr. x/330/2015 aflată pe rolul Judecătoriei Urziceni, reținând că soluția ce va fi pronunțată în dosarul penal ar putea avea înrâurire cu privire la dezlegarea pricinii raportat la prevederile art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., pentru că este vorba de infracțiuni referitoare la existența faptei deduse judecății în cauza de față, inclusiv dinamica accidentului și vinovăția părților. Împotriva acestei încheieri, reclamanta a declarat recurs. În dezvoltarea criticilor formulate, recurenta-reclamantă susține, în esență, că la pronunțarea soluției de suspendare a judecării cauzei, instanța s-a raportat în mod greșit doar la dispozițiile art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc.

civ. și nu a avut în vedere și dispozițiile art. 2213 C. civ. potrivit cărora asigurările obligatorii sunt reglementate prin legi speciale. În acest sens, susține că la data producerii accidentului rutier era în vigoare Ordinul C.S.A.

nr. 14/2011, ordin care la art. 46 prevede următoarele: „În cazul în care accidentul de vehicul face obiectul unui proces penal, despăgubirile se stabilesc pe cale amiabilă, dacă: 1. potrivit legii, acțiunea penală a fost stinsă sau poate fi stinsă prin împăcarea părților; 2. deși hotărârea instanței penale a rămas definitivă și irevocabilă, stabilirea despăgubirilor civile ar urma să se facă ulterior; 3. deși acțiunea penală nu poate fi stinsă prin împăcarea părților: a) s-a dat rechizitoriu de trimitere în judecată și persoana prejudiciată își ia un angajament scris prin care se obligă să restituie de îndată, parțial sau total, despăgubirea primită, în funcție de hotărârea instanței penale în ceea ce privește fapta, făptuitorul și vinovăția”.

Arată ca în cauză sunt îndeplinite condițiile ari. 46 pct. 3 lit. a) și lit. b) din ordinul sus-menționat, întrucât s-a dat rechizitoriu de trimitere în judecată, cauza penală făcând obiectul Dosarului nr. x/33/2015 al Judecătoriei Urziceni. Recurenta-reclamantă mai susține că din documentele depuse la dosarul cauzei rezultă toate elementele necesare pentru ca instanța să poată concluziona că vinovat de producerea evenimentului rutier se face intervenientul forțat C. Mai mult, arată că a depus la dosarul cauzei înscrisuri din care rezultă că în cadrul dosarului penal organele de urmărire penală au constatat culpa intervenientului forțat în producerea evenimentului rutier, iar acesta a recunoscut fapta pentru care este trimis în judecată.

În concluzie, recurenta-reelamantă susține că în mod nelegal instanța de apel a reținut că soluția din dosarul penal ar putea avea efecte cu privire la dezlegarea pricinii, sub aspectul dinamicii producerii accidentului și vinovăției pârâților, aceste elemente fiind stabilite în mod clar prin probele administrate în cauză și chiar recunoscute atât de către pârâta asigurător, cât și de întervenientul forțat. Recursul este fondat pentru considerentele ce succed: În drept, conform dispozițiilor art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., instanța poate suspenda judecata când s-a început urmărirea penală pentru o infracțiune care ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra hotărârii ce urmează a se da, dacă legea nu prevede altfel.

Dispozițiile legale sus-menționate reglementează un caz de suspendare facultativă a judecării unei cauze, caz ce intervine când sunt îndeplinite cumulativ cerințele ca: urmărirea penală să fi început față de una dintre părțile litigiului, pentru o faptă care ar avea consecințe determinante asupra soluționării acțiunii civile pendinte. Suspendarea legală prevăzută de art. 413 C. proc. civ. reprezintă un incident ivit în derularea activității de judecata, de natură a temporiza curgerea firească a acesteia, ce trebuie să se caracterizeze prin continuitate; ea poate interveni în cazurile expres și limitativ prevăzute de lege, având un caracter facultativ.

Împrejurarea că acest caz de suspendare a judecării unei cauze civile este una facultativă, lăsată, deci, la latitudinea instanței, nu ar trebui însă să o transforme într-o suspendare arbitrară a cursului judecării unui litigiu civil, ci instanța ar trebui să se preocupe de stabilirea corectă și deplină a împrejurărilor deduse judecății. În plus, instanța sesizată cu soluționarea unei astfel de cereri, chiar dacă va constata îndeplinirea cerințelor normei legale, are puterea de apreciere asupra utilității, necesității și oportunității dispunerii acestei măsuri, în contextul derulării raporturilor juridice dintre părți.

Astfel, nu doar îndeplinirea condiției de tip obiectiv - începerea urmăririi penale in personam - trebuie să fie reținută, ci acesteia trebuie să i se adauge îndeplinirea cerinței legale, ce este supusă aprecierii instanței, ca urmărirea penală să fi început pentru o faptă care ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează a se pronunța în litigiul civil cu care este învestită. În cauză, suspendarea judecării cauzei de către instanța de apel a fost determinată de existența ia dosar a rechizitoriului emis de Parchetul de pe lângă Judecătoria Urziceni, din care a rezultat că s-a început urmărirea penală față de intervenientul forțat, numitul C. și s-a dispus trimiterea în judecată a acestuia, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 192 alin. (2) și (3) C. pen., ambele cu aplicarea art. 5 C. pen.

și cu reținerea art. 38 alin. (2) C. pen., apreciindu-se că soluția ce va fi pronunțată. În dosarul penal ar putea avea înrâurire cu privire la dezlegarea pricinii raportat la prevederile art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., pentru că este vorba de infracțiuni referitoare la existența faptei cu relevanță pentru soluționarea cauzei de față, inclusiv aspecte referitoare la dinamica accidentului și vinovăția părților. Prin criticiie formulate, recurenta reclamantă susține că încheierea recurată este nelegală, întrucât instanța de apel s-a raportat în mod greșit doar la dispozițiile art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. și nu a avut în vedere și dispozițiile art. 2213 C. civ. potrivit cărora asigurările obligatorii sunt reglementate prin legi speciale, în speță, art. 49 din Legea nr. 136/1995, act normativ în vigoare la data producerii evenimentului) și art. 46 din Ordinul C.S.A.

nr. 14/2011. Înalta Curte constată că potrivit dispozițiile art. 46 din Ordinul C.S.A. nr. 14/2011 în cazul în care accidentul de vehicul face obiectul unui proces penal, despăgubirile se stabilesc pe cale amiabilă, deși acțiunea penală nu poate fi stinsă prin împăcarea părților, daca s-a dat rechizitoriu de trimitere în judecată și persoana prejudiciată își ia un angajament scris prin care se obligă să restituie de îndată, parțial sau total, despăgubirea primită, în funcție de hotărârea instanței penale în ceea ce privește fapta, făptuitorul și vinovăția. Curtea de apel însă nu a avut în vedere și aceste dispoziții normative, cu valoarea unei legi speciale, astfel cum corect susține recurenta prin raportare la art. 2213 C. civ.

Ca atare, Înalta Curte apreciază că instanța de apel este ținută a verifica dacă sunt îndeplinite condițiile impuse de art. 49 și urm. din Legea nr. 136/1995, precum și de art. 46 din Ordinul C.S.A. nr. 14/2011; totodată, se va aprecia asupra oportunității aplicării dispozițiilor art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. și prin luarea în considerare a înscrisurilor noi administrate în recurs, anume hotărâri judecătorești pronunțate de instanțele civile în soluționarea unor cereri similare celei deduse judecății în cauza de față, în care calitatea de reclamanți au avut-o alte persoane vătămate, precum reclamanta, în urma aceluiași eveniment rutier. În consecință, reținând incidența în cauză a motivului de recurs înscris în art. 488 pct. 8 C. proc.

civ., Înalta Curte va admite recursul în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) și art. 497 din același cod, va casa încheierea atacată și va dispune trimiterea cauzei spre rejudecarea cererii de suspendare aceleiași instanțe, urmând ca instanța de trimitere să procedeze la analiza cererii de suspendare a judecății în raport de prevederile art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. coroborate cu art. 46 din Ordinul C.S.A. nr. 14/2011 și prin evaluarea și a probelor administrate în recurs (utile, în special, din perspectiva art. 6 C. proc. civ., dar și art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului - cerințele procedurii echitabile și a duratei rezonabile a procesului).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta A. împotriva încheierii din 19 februarie 2016 a Curții de Apel București, secția a V-a civilă. Casează încheierea recurată și trimite cauza la aceeași instanță de apel pentru rejudecarea cererii de suspendare. Definitivă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 17 martie 2017.