ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 501/2017
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 501/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)
Decizia nr. 501/2017
Asupra cauzei de
față, constată următoarele:
Obiectul cauzei
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului
București, secția a VI-a civilă, la data de 05.12.2014, astfel
cum a fost ulterior modificată, reclamanta A. a chemat în judecată pe
pârâta B. SA și pe C. în calitate de intervenient forțat, solicitând
obligarea pârâtei la plata sumei de 573.638 lei (130.000 euro) cu titlu de
daune morale și a sumei de 9.147,71 lei reprezentând daune materiale ca
urmare a producerii evenimentului rutier din data de 27.09.2012, precum și
la plata penalităților de întârziere în procent de 0,2% din valoarea
despăgubirii pentru fiecare zi de întârziere.
Hotărârea
pronunțată de tribunal în primă instanță
Prin sentința civilă
nr. 3503 din data de 18 iunie 2015,
Tribunalul București, secția a Vl-a civilă,
a admis în parte acțiunea, astfel cum a fost modificată, în sensul că
a obligat pe pârâta B. SA să plătească reclamantei suma de 150.000
lei cu titlu de daune morale și suma de 7.838,07 lei reprezentând daune materiale.
Celelalte pretenții ale reclamantei
au fost respinse, iar pârâta a fost obligată să plătească reclamantei
suma de 4.500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe
pârâta a declarat apel,
cauza
fiind înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția
a V-a civilă, la data de 2 decembrie 2015.
Prin încheierea de ședință
din data de 19 februarie 2016,
Curtea
de Apel București, secția a V-a civilă, în temeiul art. 413
alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., a dispus suspendarea judecății apelulut
formulat de pârâta B. SA până la soluționarea definitivă a cauzei
penale nr. x/330/2015 aflată pe rolul Judecătoriei Urziceni, reținând
că soluția ce va fi pronunțată în dosarul penal ar putea avea
înrâurire cu privire la dezlegarea pricinii raportat la prevederile art. 413
alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., pentru că este vorba de infracțiuni referitoare
la existența faptei deduse judecății în cauza de față,
inclusiv dinamica accidentului și vinovăția părților.
Împotriva acestei încheieri, reclamanta
a declarat recurs.
În dezvoltarea criticilor formulate,
recurenta-reclamantă susține, în esență, că la pronunțarea
soluției de suspendare a judecării cauzei, instanța s-a raportat
în mod greșit doar la dispozițiile art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc.
civ. și nu a avut în vedere și dispozițiile art. 2213 C. civ. potrivit
cărora asigurările obligatorii sunt reglementate prin legi speciale. În
acest sens, susține că la data producerii accidentului rutier era în vigoare
Ordinul C.S.A. nr. 14/2011, ordin care la art. 46 prevede următoarele: „În
cazul în care accidentul de vehicul face obiectul unui proces penal, despăgubirile
se stabilesc pe cale amiabilă, dacă: 1. potrivit legii, acțiunea
penală a fost stinsă sau poate fi stinsă prin împăcarea părților;
deși hotărârea instanței penale a rămas definitivă și
irevocabilă, stabilirea despăgubirilor civile ar urma să se facă
ulterior; 3. deși acțiunea penală nu poate fi stinsă prin împăcarea
părților: a) s-a dat rechizitoriu de trimitere în judecată și
persoana prejudiciată își ia un angajament scris prin care se obligă
să restituie de îndată, parțial sau total, despăgubirea primită,
în funcție de hotărârea instanței penale în ceea ce privește
fapta, făptuitorul și vinovăția”. Arată ca în cauză
sunt îndeplinite condițiile ari. 46 pct. 3 lit. a) și lit. b) din ordinul
sus-menționat, întrucât s-a dat rechizitoriu de trimitere în judecată,
cauza penală făcând obiectul Dosarului nr. x/33/2015 al Judecătoriei
Urziceni.
Recurenta-reclamantă mai susține
că din documentele depuse la dosarul cauzei rezultă toate elementele necesare
pentru ca instanța să poată concluziona că vinovat de producerea
evenimentului rutier se face intervenientul forțat C. Mai mult, arată
că a depus la dosarul cauzei înscrisuri din care rezultă că în cadrul
dosarului penal organele de urmărire penală au constatat culpa intervenientului
forțat în producerea evenimentului rutier, iar acesta a recunoscut fapta pentru
care este trimis în judecată.
În concluzie, recurenta-reelamantă
susține că în mod nelegal instanța de apel a reținut că
soluția din dosarul penal ar putea avea efecte cu privire la dezlegarea pricinii,
sub aspectul dinamicii producerii accidentului și vinovăției pârâților,
aceste elemente fiind stabilite în mod clar prin probele administrate în cauză
și chiar recunoscute atât de către pârâta asigurător, cât și
de întervenientul forțat.
Recursul este fondat pentru considerentele
ce succed:
În drept, conform dispozițiilor
art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., instanța poate suspenda judecata când
s-a început urmărirea penală pentru o infracțiune care ar avea o
înrâurire hotărâtoare asupra hotărârii ce urmează a se da, dacă
legea nu prevede altfel.
Dispozițiile legale sus-menționate
reglementează un caz de suspendare facultativă a judecării unei cauze,
caz ce intervine când sunt îndeplinite cumulativ cerințele ca: urmărirea
penală să fi început față de una dintre părțile litigiului,
pentru o faptă care ar avea consecințe determinante asupra soluționării
acțiunii civile pendinte.
Suspendarea legală prevăzută
de art. 413 C. proc. civ. reprezintă un incident ivit în derularea activității
de judecata, de natură a temporiza curgerea firească a acesteia, ce trebuie
să se caracterizeze prin continuitate; ea poate interveni în cazurile expres
și limitativ prevăzute de lege, având un caracter facultativ.
Împrejurarea că acest caz
de suspendare a judecării unei cauze civile este una facultativă, lăsată,
deci, la latitudinea instanței, nu ar trebui însă să o transforme
într-o suspendare arbitrară a cursului judecării unui litigiu civil, ci
instanța ar trebui să se preocupe de stabilirea corectă și deplină
a împrejurărilor deduse judecății.
În plus, instanța sesizată
cu soluționarea unei astfel de cereri, chiar dacă va constata îndeplinirea
cerințelor normei legale, are puterea de apreciere asupra utilității,
necesității și oportunității dispunerii acestei măsuri,
în contextul derulării raporturilor juridice dintre părți.
Astfel, nu doar îndeplinirea condiției
de tip obiectiv - începerea urmăririi penale in personam - trebuie să
fie reținută, ci acesteia trebuie să i se adauge îndeplinirea cerinței
legale, ce este supusă aprecierii instanței, ca urmărirea penală
să fi început pentru o faptă care ar avea o înrâurire hotărâtoare
asupra soluției ce urmează a se pronunța în litigiul civil cu care
este învestită.
În cauză, suspendarea judecării
cauzei de către instanța de apel a fost determinată de existența
ia dosar a rechizitoriului emis de Parchetul de pe lângă Judecătoria Urziceni,
din care a rezultat că s-a început urmărirea penală față
de intervenientul forțat, numitul C. și s-a dispus trimiterea în judecată
a acestuia, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute
de art. 192 alin. (2) și (3) C. pen., ambele cu aplicarea art. 5 C. pen. și
cu reținerea art. 38 alin. (2) C. pen., apreciindu-se că soluția
ce va fi pronunțată.
În dosarul penal ar putea avea
înrâurire cu privire la dezlegarea pricinii raportat la prevederile art. 413
alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., pentru că este vorba de infracțiuni referitoare
la existența faptei cu relevanță pentru soluționarea cauzei
de față, inclusiv aspecte referitoare la dinamica accidentului și
vinovăția părților.
Prin criticiie formulate, recurenta
reclamantă susține că încheierea recurată este nelegală,
întrucât instanța de apel s-a raportat în mod greșit doar la dispozițiile
art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. și nu a avut în vedere și dispozițiile
art. 2213 C. civ. potrivit cărora asigurările obligatorii sunt reglementate
prin legi speciale, în speță, art. 49 din Legea nr. 136/1995, act normativ
în vigoare la data producerii evenimentului) și art. 46 din Ordinul C.S.A.
nr. 14/2011.
Înalta Curte constată că
potrivit dispozițiile art. 46 din Ordinul C.S.A. nr. 14/2011 în cazul în care
accidentul de vehicul face obiectul unui proces penal, despăgubirile se stabilesc
pe cale amiabilă, deși acțiunea penală nu poate fi stinsă
prin împăcarea părților, daca s-a dat rechizitoriu de trimitere în
judecată și persoana prejudiciată își ia un angajament scris
prin care se obligă să restituie de îndată, parțial sau total,
despăgubirea primită, în funcție de hotărârea instanței
penale în ceea ce privește fapta, făptuitorul și vinovăția.
Curtea de apel însă nu a avut
în vedere și aceste dispoziții normative, cu valoarea unei legi speciale,
astfel cum corect susține recurenta prin raportare la art. 2213 C. civ.
Ca atare, Înalta Curte apreciază
că instanța de apel este ținută a verifica dacă sunt îndeplinite
condițiile impuse de art. 49 și urm. din Legea nr. 136/1995, precum și
de art. 46 din Ordinul C.S.A. nr. 14/2011; totodată, se va aprecia asupra oportunității
aplicării dispozițiilor art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. și
prin luarea în considerare a înscrisurilor noi administrate în recurs, anume hotărâri
judecătorești pronunțate de instanțele civile în soluționarea
unor cereri similare celei deduse judecății în cauza de față,
în care calitatea de reclamanți au avut-o alte persoane vătămate,
precum reclamanta, în urma aceluiași eveniment rutier.
În consecință, reținând
incidența în cauză a motivului de recurs înscris în art. 488 pct. 8 C.
proc. civ., Înalta Curte va admite recursul în temeiul dispozițiilor art. 496
alin. (1) și art. 497 din același cod, va casa încheierea atacată
și va dispune trimiterea cauzei spre rejudecarea cererii de suspendare aceleiași
instanțe, urmând ca instanța de trimitere să procedeze la analiza
cererii de suspendare a judecății în raport de prevederile art. 413
alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. coroborate cu art. 46 din Ordinul C.S.A. nr. 14/2011
și prin evaluarea și a probelor administrate în recurs (utile, în special,
din perspectiva art. 6 C. proc. civ., dar și art. 6 din Convenția Europeană
a Drepturilor Omului - cerințele procedurii echitabile și a duratei rezonabile
a procesului).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de reclamanta
A. împotriva încheierii din 19 februarie 2016 a Curții de Apel București,
secția a V-a civilă.
Casează încheierea recurată
și trimite cauza la aceeași instanță de apel pentru rejudecarea
cererii de suspendare.
Definitivă.
Pronunțată în ședință
publică astăzi, 17 martie 2017.