ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1213/2004

Asupra recursului în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 12 decembrie 2000, reclamanții D.I., M.S., B.I., B.S. și M.V., au chemat în judecată pe pârâta SC C.D. SRL din comuna Rusănești (fostă SC A.G. SA), solicitând instanței ca, în contradictoriu cu aceasta, să dispună anularea hotărârilor nr. 5, 7, 8, 9, 10, 11, 12, 13, 15, 16, 17, 18, 19 și 20 luate de Adunarea Generală a Acționarilor din 30 martie 2000, ca și a actului adițional nr. 6, autentificat sub nr. 3457 din 12 octombrie 2000 de B.N.P. V.E., precum și a statutului autentificat sub nr. 3458 din 12 octombrie 2000 de către același birou notarial. În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat, în esență, că, la data de 30 martie 2000, s-a ținut ședința A.G.A.

a S.C. A.G. SA, fără respectarea condițiilor de formă și de fond necesare pentru convocarea Adunării Generale și pentru luarea unor decizii, în sensul că au fost încălcate dispozițiile privind convocarea acesteia, întrucât nu s-a făcut publicitatea necesară în Monitorul Oficial și nici într-un ziar local și, în plus, că adoptarea deciziilor nu s-a realizat cu respectarea cvorumului prevăzut de lege, aceasta în afara faptului că o parte din măsurile adoptate nu puteau fi luate decât de către Adunarea Generală Extraordinară și nu de către Adunarea Generală Ordinară, așa cum s-a procedat în cauză. Prin sentința nr. 1386 din 16 iulie 2002, pronunțată în rejudecare, după desființare, Tribunalul Buzău, secția comercială, a admis acțiunea formulată de reclamanții D.I., M.S., B.I., B.S.

și M.V., în contradictoriu cu pârâta SC C.D. SRL Rusănești (fostă SC A.G. SA) și, în consecință, a dispus anularea hotărârilor nr. 5, 7, 8, 9, 10, 11, 12, 13, 15, 16, 17, 18, 19, 20 adoptate de A.G.A.

societății pârâte din data de 30 martie 2000, precum și a actelor subsecvente, respectiv, actului adițional autentificat sub nr. 3458 din 12 octombrie 2000 și a actului adițional nr. 6 autentificat sub nr. 3457 din 12 octombrie 2000. Pentru a hotărî astfel, instanța fondului a reținut, în esență, că nu a fost respectat termenul imperativ de 15 zile, socotit între data publicității și data ținerii adunării generale, că o parte din măsurile adoptate nu au fost cuprinse explicit în ordinea de zi, pentru care s-a făcut convocarea Adunării Generale și, mai mult, de asemenea, că o parte din aceleași hotărâri intrau, față de importanța lor pentru activitatea societății comerciale, în competența de aprobare a Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor și nu a Adunării Generale Ordinare.

Pe de altă parte, a mai reținut prima instanță că, urmare a celor, arătate mai sus, Adunarea Generală din 30 martie 2000 a adoptat hotărâri care nu exprimă voința colectivă a acționarilor, cu referire la împiedicarea reclamanților, în condițiile date, să participe la Adunarea Generală menționată, astfel că hotărârile luate de o asemenea adunare sunt lovite de nulitate absolută, ca și actele subsecvente în baza cărora s-au efectuat înregistrări în Registrul Comerțului. Recursul declarat împotriva sus menționatei sentințe de pârâta SC C.D. SRL din comuna Rusănești, județul Olt, a fost admis prin decizia nr. 3150 din 18 octombrie 2002, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ și, ca urmare, hotărârea primei instanțe a fost modificată în sensul respingerii pe fond a acțiunii reclamanților ca nefondată.

Pentru a hotărî astfel, instanța de recurs a reținut, în esență, că Adunarea Generală din 30 martie 2000 a adoptat, în calitate de organ suprem de decizie și conducere a societății comerciale, hotărâri valabile, cu respectarea condițiilor de cvorum și de participare prevăzute de art. 112 din Legea nr. 31/1990, republicată, întrucât, la Adunarea Generală menționată, au participat acționari reprezentând 93,85 % din capital, iar hotărârile au fost adoptate tot cu votul acționarilor, reprezentând cota de 93,85% din capitalul social.

Ca atare, cum hotărârile a căror anulare s-a solicitat au fost adoptate cu votul acționarilor care depășea cota de ¾ din capitalul social necesar pentru valabilitatea unei hotărâri a Adunării Generale Extraordinare, a concluzionat instanța de recurs că, în cauză, nu mai prezintă relevanță faptul că măsurile au fost luate de o Adunare Generală Ordinară, din moment ce participarea și cvorumul depășea substanțial chiar și pe cel necesar pentru luarea deciziilor de către o Adunare Generală Extraordinară.

A mai reținut instanța de recurs că, din moment ce, din actele dosarului, rezultă că au fost respectate și condițiile de publicitate privind data Adunării Generale, prevăzute de art. 117 din Legea nr. 31/1990, republicată, în sensul că anunțarea (convocarea) acesteia a fost publicată în M.O., partea a IV, nr. 923 din 14 martie 2000, precum și într-un ziar local, cu 15 zile anterior datei la care s-a ținut Adunarea Generală și, în plus, că acționarii au fost convocați și telefonic de ofițerul de serviciu al pârâtei, obiecțiunile reclamanților cu privire la aceste aspecte sunt, de asemenea, nefondate. Împotriva deciziei instanței de recurs a declarat, în temeiul art. 27 lit. f) din Legea nr. 92/1992, art. 330 pct. 2 C. proc.

civ. și art. II alin. (3) din O.G. nr. 58 din 25 iunie 2003, recurs în anulare, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, susținând că aceasta a fost dată cu încălcarea esențială a legii, ceea ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond, și, totodată, că hotărârea atacată este și vădit netemeinică.

În dezvoltarea motivelor din recursul în anulare se arată, în esență, că, în mod discutabil, instanța de recurs a considerat, spre deosebire de tribunal, că au fost îndeplinite cerințele art. 117 alin. (2) și (3) din art. 112 din Legea nr. 31/1990, republicată , în sensul că, deși termenul de 15 zile, în ceea ce privește convocarea Adunării Generale, anterior ținerii acesteia, a fost respectat, prin publicarea anunțului în Monitorul Oficial al României din 14 martie 2000, totuși, acesta a fost încălcat în ceea ce privește publicarea într-un ziar local, anunțul făcându-se în ziarul local M. abia la 18 martie 2000, deși și acesta era un termen imperativ, fapt care atrage nulitatea hotărârilor adoptate de A.G.A.

din 30 martie 2000. De asemenea, se mai susține că, față de ordinea de zi, care a făcut obiectul anunțului publicitar, în ședința A.G.A. din 30 martie 2000 s-au discutat și adoptat hotărâri care au vizat modificări esențiale ale actelor constitutive ale societății, între care schimbarea formei juridice a societății, care, fiind aprobate, au condus la încălcarea dispozițiilor art. 117 alin. (8) din Legea nr. 31/1990, republicată, întrucât, în convocator, nu a fost cuprins textul integral al propunerilor care aveau ca obiect inclusiv modificarea actului constitutiv al societății.

Printr-o altă critică se mai susține că hotărârea atacată este discutabilă și sub aspectul că, la pronunțarea acesteia, au fost încălcate dispozițiile art. 117 alin. (7) din legea precitată, în sensul că instanța de recurs nu a observat că în anunțul publicitar nu s-a menționat explicit problemele care vor face obiectul dezbaterii adunării, făcându-se doar referiri vagi la acestea, cum ar fi „probleme diverse; diverse; chestiuni variate, care nu satisfac cerințele textului legal arătat mai sus, astfel că, chiar dacă, potrivit art. 111 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, Adunarea Generală poate discuta și hotărî și asupra altor chestiuni, care nu au fost cuprinse în ordinea de zi publicată și care au rezultat din dezbateri, această situație nu putea fi folosită ca un mijloc de eludare a cerințelor prezentării explicite a ordinii de zi, așa cum s-a întâmplat în speță.

Se mai susține că o parte din hotărârile adoptate de A.G.A. din 30 martie 2000 nu puteau fi luate, conform art. 113 din Legea nr. 31/1990, republicată, de către Adunarea Generală Ordinară, ci numai de Adunarea Generală Extraordinară a societății. În concluzie, cum reclamanții nu au avut posibilitatea de a lua cunoștință de problemele ce urmau a fi discutate în ședința A.G.A.

din 30 martie 2000, la care ei nu au participat și nici de hotărârile adoptate, întrucât acestea nu au fost publicate în Monitorul Oficial din 7 august 2000, deși, cel puțin, hotărârea, care privea modificarea actelor constitutive, trebuia să îndeplinească această condiție, este evident că, urmare a convocării deficitare, nu s-a putut exprima voința colectivă și, drept urmare, hotărârile luate de o astfel de adunare sunt lovite de nulitate absolută, ca și actele subsecvente și înscrisurile efectuate în baza acestora în Registrul Comerțului, motive pentru care se apreciază că hotărârea atacată a fost pronunțată cu încălcarea esențială a dispozițiilor art. 117 din Legea nr. 31/1990, republicată, solicitându-se admiterea recursului în anulare, casarea deciziei criticate și menținerea sentinței nr. 1386 din 16 iulie 2002 a Tribunalului Buzău, secția comercială.

Recursul în anulare nu este fondat. Potrivit art. 117 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 31/1990, republicată, Adunarea Generală a Acționarilor va fi convocată de administratori în Monitorul Oficial al României cu cel puțin 15 zile înaintea datei la care urmează a fi realizată întrunirea, precum și într-unul din ziarele de largă răspândire din localitatea în care se află sediul societății, iar, în conformitate cu dispozițiile alin. (7) al aceluiași articol, convocarea va cuprinde locul și data ținerii adunării, precum și ordinea de zi, cu menționarea explicită a tuturor problemelor care vor face obiectul dezbaterii adunării, iar în cazul în care pe ordinea de zi figurează propuneri pentru modificarea actului constitutiv, va trebui să cuprindă, conform alin. (8) din același articol, textul integral al propunerilor.

În cauză, convocarea Adunării Generale a Acționarilor de la SC A.G. SA (devenită SC C.D. SRL) pentru data de 30 martie 2000, a fost publicată în Monitorul Oficial al României din 14 martie 2000 și în ziarul local M., la aceeași dată. Ca atare, cum convocarea Adunării Generale a Acționarilor a fost efectuată cu respectarea termenului de 15 zile, prevăzut de art. 117 alin. (4) din Legea nr. 31/1990, republicată, anterior datei la care urma să se întrunească aceasta, susținerile contrare din recursul în anulare urmează a fi respinse ca nefondate. În plus, se mai reține că, din probele dosarului, rezultă faptul că reclamanții au fost convocați telefonic, pentru ședința A.G.A. din 30 martie 2000, de ofițerul de serviciu al societății și că aceștia cunoșteau și modalitatea anunțării ședințelor A.G.A.

prin afișarea ordinii de zi la sediul societății, astfel că aceste situații, unite și cu cele arătate mai sus, cu privire la legalitatea convocării, duc la concluzia că, în speță, au fost respectate integral cerințele privind anunțarea tuturor acționarilor, inclusiv a reclamanților, pentru data de 30 martie 2000, și că, implicit, toate hotărârile adoptate de A.G.A. de la această dată sunt legale și, deci, că nu se impune anularea lor, așa cum se cere neîntemeiat prin recursul în anulare. De asemenea, nu pot fi reținute nici susținerile din recursul în anulare, potrivit cărora, în speță, ar fi fost încălcate dispozițiile art. 117 alin. (8) din Legea nr. 31/1990, republicată, deoarece, chiar dacă ordinea de zi cuprinsă în convocator privea probleme curente ale activității societății comerciale (aprobarea bilanțului contabil al contului de profit și pierderi, repartizarea profitului, aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli etc.), iar, în fapt, A.G.A.

din 30 martie 2000 a adoptat și măsuri privind excluderea unor asociați și schimbarea formei juridice a societății din societate pe acțiuni în societate cu răspundere limitată, reclamanții aveau posibilitatea, potrivit celor arătate, dacă erau interesați să ia cunoștință, din conținutul anunțului publicitar sau chiar de la sediul societății unde s-a afișat ordinea de zi, despre problemele care urmau a fi luate în discuție în A.G.A. din 30 martie 2000, chiar dacă unele dintre acestea au fost menționate generic sub denumirea de diverse și, ca urmare, în mod discutabil se susține în recursul în anulare că aceștia, adică reclamanții, ar fi îndreptățiți să se plângă împotriva unor hotărâri, care, în opinia lor, ar fi fost adoptate cu încălcarea dispozițiilor legale imperative, privind convocarea unei Adunări Generale a Acționarilor, cu referire la cea din 30 martie 2000 a SC A.G.

SA Buzău. Pe de altă parte, conform art. 111 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, republicată, Adunarea Generală poate lua în discuție și alte probleme, care nu au fost cuprinse în ordinea de zi publicată, dacă necesitatea unei asemenea situații a rezultat din dezbateri. Or, din probele de la dosar rezultă că toți acționarii minoritari excluși din societate, respectiv, reclamanții au desfășurat activități comerciale, cu încălcarea Legii nr. 11/1991, cu privire la combaterea concurenței neloiale, întrucât și-au constituit societăți comerciale cu același obiect de activitate, atrăgând astfel clientela firmei, situație în care, evident, că A.G.A. din 30 martie 2000 era obligată, pentru împiedicarea falimentului societății, să adopte hotărârea cu nr. 19, prin care s-a dispus, pe de o parte, excluderea reclamanților din societate, iar pe de altă parte, transformarea societății din societate pe acțiuni în societate cu răspundere limitată.

Faptul că unele hotărâri (din cele cuprinse de la pct. 5 la 20) puteau fi adoptate, conform art. 113 din legea precitată, numai de către Adunarea Generală Extraordinară, în speță, fiind convocată o Adunare Generală Ordinară nu poate avea nici o relevanță în cauză, chiar dacă, prin hotărârea cu nr. 19, s-a dispus transformarea societății comerciale din societate pe acțiuni în societate cu răspundere limitată și, deci, această măsură implică modificarea actului constitutiv, din moment ce, așa cum bine a reținut și instanța de recurs, toate hotărârile cuprinse de la 5 la 20, au fost luate cu cvorumul și competența prevăzute la art. 111 – 115 din Legea nr. 31/1990, republicată, adică cu participarea și votul acționarilor reprezentând 93,85 % din capitalul social, care depășește substanțial procentul de ¾ din capitalul social și votul acționarilor reprezentând cel puțin ½ din capitalul social, condiții necesare adoptării unei hotărâri valabile de către Adunarea Generală Extraordinară.

Cu alte cuvinte, deși, pentru data de 30 martie 2000, a fost convocată o Adunare generală ordinară, totuși, având în vedere limitele de cvorum și de participare, aceasta a devenit, datorită îndeplinirii simultane a condițiilor arătate, o Adunare generală extraordinară și, ca atare, o astfel de adunare era îndrituită să ia orice măsuri privind activitatea comercială a pârâtei, inclusiv modificarea actului constitutiv. În acest context se constată că, în mod corect, instanța de recurs a reținut că acționarii, nemulțumiți de măsurile adoptate de Adunarea generală a acționarilor din 30 martie 2000, au dreptul, conform art. 133 din Legea nr. 31/1990, republicată, să se retragă din societate și să obțină contravaloarea acțiunilor pe care le posedă, urmând a fi despăgubiți cu sumele corespunzătoare valorii acțiunilor menționate în evidența contabilă, raportat la ultimul bilanț aprobat.

Pe cale de consecință și ținând seama de cele arătate mai sus, se constată că hotărârea criticată a fost pronunțată cu respectarea dispozițiilor art. 117 din Legea nr. 31/1990, republicată, motiv pentru care recursul în anulare declarat în cauză urmează a fi respins ca nefondat și hotărârea atacată menținută.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Respinge recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva deciziei nr. 3150 din 18 octombrie 2002 a Curții de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 25 martie 2004.