ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1846/2014

Prin sentința nr. 2365 din 20 septembrie 2012, Tribunalul Buzău, secția comercială și de contencios administrativ, a respins cererea pârâtei SC M.S. SRL privind anularea acțiunii ca insuficient timbrată, a respins excepțiile inadmisibilității acțiunii și lipsei calității procesuale pasive a pârâtei SC M.S. SRL și a admis acțiunea formulată de reclamanta SC H.V.T. SRL în contradictoriu cu pârâtele SC M.S. SRL și SC M.S.G. SRL, prin administrator judiciar SC R.S. SPRL, obligând pârâta să respecte dreptul de proprietate și posesie al reclamantei asupra construcției în suprafață de 306 mp și a terenului de sub construcție situat în Râmnicu Sărat, str. B.A., în suprafață de 306 mp, înscris în cartea funciară, conform încheierii din 18 iulie 2007, în sensul punerii la dispoziție a imobilului.

Prin aceeași hotărâre, a fost instituită o servitute de trecere de 73,90 mp pentru reclamantă prin omologarea raportului de expertiză tehnică judiciară, completare, întocmit de expert judiciar P.L., cu obligarea reclamantei la plata a ½ din contravaloarea chiriei lunare pentru suprafața stabilită, calculată la valoarea pe mp ce se practică în zonă pentru terenuri cu aceeași destinație și a obligat pârâta la plata sumei de 110.160 RON, reprezentând prejudiciul suferit prin lipsa de folosință, materializat prin c/val. chiriei pentru ultimii 3 ani, anterior datei introducerii acțiunii, cu actualizarea sumei la data plății. Totodată, pârâta a fost obligată la plata sumei de 7.090 RON cu titlu de cheltuieli de judecată către reclamantă reprezentând 3.590 RON taxă judiciară de timbru și timbru judiciar, 3.000 RON onorariu avocat și 500 RON onorariu expert și a dispus darea în debit a pârâtei cu suma de 500 RON, reprezentând onorariu expert P.L.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că reclamanta a devenit proprietara bunului aflat în posesia pârâtei prin adjudecarea, la data de 20 octombrie 2006, a corpului de construcție-stație de spălare în suprafață de 306,00 mp, conform încheierii din 18 iulie 2007. Se reține că acest bun a fost în posesia și proprietatea pârâtei, dar Curtea de Apel Ploiești a anulat actul de proprietate al acesteia prin decizia nr. 515 din 15 iulie 2004, respectiv a anulat licitația din 24 iunie 2003, în baza căreia pârâta a obținut dreptul de proprietate asupra celor 310 mp construcție, stație de spălare și teren 1000 mp.

Prin întâmpinare, pârâta a susținut că este proprietara acestui bun imobil în baza unei licitații din 28 mai 2003 în cadrul căreia a adjudecat 3310 mp teren, care și în prezent se află în proprietatea sa, însă, ulterior, prin răspunsul la interogatoriu recunoaște că nu mai este proprietara bunului respectiv, dar neagă faptul că asupra imobilului respectiv ar fi existat vreodată un drept de servitute. Terenul în suprafață de 3310 mp, proprietatea pârâtei înconjoară terenul și imobilul proprietatea reclamantei, astfel că imobilul se află într-un loc înfundat, neavând cale de acces motiv pentru care reclamanta a solicitat în principal recunoașterea dreptului de folosință și posesie și obligarea la plata lipsei de folosință precum și acordarea unui drept de servitute.

În ce privește excepțiile invocate, referitor la excepția inadmisibilității acțiunii invocate de pârâtă instanța a respins-o având în vedere faptul că reclamanta a precizat că solicită ca pârâta să fie obligată să predea bunul față de care nu mai este proprietară, nefiind vorba despre o eventuală tulburare de posesie pentru a califica acțiunea ca pe o acțiune posesorie. Cu privire la excepția lipsei calității procesual pasive, excepțiea fost respinsă, având în vedere că susținerea pârâtei referitoare la faptul că între părți nu există raporturi juridice este neîntemeiată, în cauză reclamanta solicitând ca pârâta să-i lase în deplină proprietate, folosință și să restituie bunul al cărei proprietară este bunul ce se află în posesia pârâtei SC M.S.

SRL și cum pârâta are posesia corpului de construcție, stație de spălare în suprafață de 306,00 mp, conform încheierii din 18 iulie 2007, aceasta are calitate procesual pasivă în cauza dedusă judecății. Pe fond, instanța a reținut că reclamanta a făcut dovada proprietății imobilului revendicat, că și-a înscris dreptul de proprietate în cartea funciară, precum și dovada faptului că imobilul este înconjurat de terenul proprietatea pârâtei îndeplinind condițiile de loc înfundat, astfel cum prevăd dispozițiile art. 576 C. civ., raportat la art. 616 C. civ.

și cum rezultă din documentația cadastrală depusă la dosar (terenul în suprafață de 306,00 mp conform încheierii din 18 iulie 2007 este înconjurat de terenul proprietatea pârâtei, conform încheierii de îndreptare eroare materială din 4 ianuarie 2007, respectiv a încheierii din 19 iunie 2003). Cu privire la obligația pârâtei la plata sumei de 153.000 RON (actualizată la data de 7 iunie 2012, față de suma inițială de la introducerea acțiunii în cuantum de 110.160 RON), instanța a reținut că reclamanta, în calitate de proprietar a suferit un prejudiciu care constă în lipsa de folosință, reprezentat de contravaloarea chiriei calculată pentru 3 ani anterior introducerii acțiunii în instanță, în cuantumul practicat de către autoritatea publică, Primăria Municipiului Râmnicu Sărat pentru închirierea bunurilor proprietatea statului, respectiv pentru închirierea spațiilor pentru prestări servicii și producție fără desfacere, la care se practică o valoare de 10 RON/mp suprafață închiriată.

Prin aplicarea prevederilor art. 485 C. civ., pârâta este obligată să suporte această lipsă de folosință până la predarea bunului reclamantei. Având în vedere însă, că reclamanta a achitat numai taxa judiciară de timbru aferentă pretențiilor în suma de 110.160 RON solicitate prin acțiunea introductivă nu și pentru suma de 42.840 RON, acțiunea a fost admisă numai pentru suma de 110.160 RON și cum pretențiile reclamantei au fost admise în parte, a fost respinsă cererea pârâtei privind anularea acțiunii ca insuficient timbrată. Împotriva sentinței au declarat apel reclamanta SC H.V.T. SRL și pârâta SC M.S. SRL, criticând hotărârea atacată ca fiind nelegală și netemeinică. Prin decizia civilă nr. 21 din 27 martie 2013 pronunată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de reclamanta SC H.V.T.

SRL și pârâta SC M.S. SRL, împotriva sentinței nr. 2365 din 20 septembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Buzău, secția comercială și de contencios administrativ. În pronunarea soluției, curtea de apel a reținut, cu privire la apelul declarat de reclamanta SC H.V.T. SRL, că nu este fondată prima critică care vizează împrejurarea că, în mod greșit instanța de fond a dispus obligarea sa la plata a ½ din contravaloarea chiriei lunare pentru suprafața stabilită, calculată la valoarea pe mp ce se practică în zonă pentru terenuri cu aceeași destinație, aferent dreptului de servitute, stabilit în sarcina reclamantei și că, instanța ar fi stabilit în mod aleatoriu această despăgubire.

Cererea de judecată formulată de reclamantă a fost înregistrată la data de 31 martie 2011, în temeiul dispozițiilor art. 616 C. civ., care prevede că proprietarul al cărui loc este înfundat, care nu are nicio ieșire la calea publică, poate reclama o trecere pe locul vecinului sau pentru exploatarea fondului, cu îndatorirea de a-l despăgubi în proporție cu pagubele ce s-ar ocaziona. Prin urmare, la data înregistrării cererii de chemare în judecată, reclamanta a investit instanța cu o cerere prin care prin efectul legii datora despăgubiri, astfel că, critica apelantei că în mod greșit a fost obligată la plata a ½ din contravaloarea chiriei lunare pentru suprafața stabilită, calculată la valoarea pe mp ce se practică în zona cu terenuri de aceeași destinație, nu este fondată.

Reclamanta a făcut dovada proprietății imobilului revendicat, constând în construcție în suprafață de 306 mp și a terenului de sub construcție, situat în Râmnicu Sărat, str. B.A., în suprafață de 306 mp, , conform încheierii din 18 iulie 2007, astfel că în mod legal prima instanță a admis acțiunea reclamantei și a dispus obligarea pârâtei să respecte dreptul de proprietate și posesie a reclamantei asupra imobilului, în sensul punerii la dispoziție a imobilului, reclamanta înscriindu-și dreptul de proprietate în cartea funciară și dovedind că imobilul său este înconjurat de terenul proprietatea pârâtei, îndeplinind condițiile de loc înfundat, așa cum prevăd dispozițiile art. 576 C. civ., raportat la art. 616 C. civ.

În ce privește despăgubirea acordată de către instanță ca urmare a instituirii servituții de trecere de 73,90 mp, instanța a obligat reclamanta la plata a ½ din contravaloarea chiriei lunare pentru suprafața stabilită, calculată la valoarea pe mp ce se practică în zonă pentru terenuri cu aceeași destinație, altă modalitate de calcul pe care trebuia să o aibă în vedere instanța de fond, nu exista, considerente pentru care critica apelantei că instanța de fond a depășit limitele cu care a fost investită și că a acordat mai mult decât s-a cerut și cuantumul stabilit de instanță este aleatoriu, nu este fondată. Cu privire la apelul declarat de pârâta SC M.S. SRL, curtea de apel a reținut că este nefondată critica apelantei cu privire la calificarea acțiunii și obiectul ei, prin care face susțineri că este fie o acțiune posesorie, fie o acțiune privind obligația de a face.

Acțiunea formulată de reclamantă este o acțiune în revendicare, aceasta a solicitat prin cererea introductivă să se dispună obligarea pârâtei la respectarea dreptului său de proprietate asupra construcției în suprafață de 306 mp și a terenului de sub construcție, imobil ce se află în posesia pârâtei, instanța dispunând prin sentința apelată ca pârâta să respecte dreptul de proprietate și posesie asupra imobilului, în sensul punerii la dispoziție a imobilului, astfel că orice speculație pe care o face pârâta cu privire la caracterul acțiunii formulată de către reclamantă este nefondată. S-a apreciat a fi nefondată și critica apelantei cu privire la servitutea de trecere instituită prin sentința apelată.

Curtea de apel reține că, din probatoriile administrate în cauză a rezultat că, reclamanta a făcut dovada proprietății imobilului revendicat, și-a înscris dreptul de proprietate în cartea funciară, imobilul acesteia fiind înconjurat de terenul proprietatea pârâtei și că îndeplinește condițiile de loc înfundat, așa cum prevăd dispozițiile art. 576 C. civ. raportat la art. 616 C. civ. S-a avut în vedere că, reclamanta a devenit proprietara bunului aflat în posesia pârâtei prin adjudecarea de la 20 octombrie 2006, a corpului de construcție, stație de spălare în suprafață de 306 mp, conform încheierii din 18 iulie 2007, opinându-se că în mod corect și legal, prin sentința apelată, s-a instituit servitutea de trecere de 73,90 mp pentru reclamantă, stabilită prin raportul de expertiză tehnică judiciară completare, întocmit de expert judiciar P.L.

În ce privește critica apelantei cu privire la cererea de despăgubiri pentru lipsa de folosință a imobilului, critica s-a apreciat că nu este fondată.

Se reține că, reclamanta a suferit un prejudiciu, în calitate de proprietar al imobilului, dobândind imobilul prin adjudecare la data de 20 octombrie 2006, imobil ce se află și prezent în posesie pârâtei, reclamanta neputând beneficia de prerogativele dreptului de proprietate, prejudiciu ce constă în lipsa de folosință reprezentat de contravaloarea chiriei calculată pentru 3 ani anteriori introducerii acțiunii în instanță, termen stabilit în cadrul termenului de prescripție al introducerii acțiunii, prevăzut de Decretul nr. 167/1958, prejudiciul fiind stabilit de către instanță în cuantumul practicat de autoritatea publică, Primăria municipiului Râmnicu Sărat, pentru închirierea bunurilor proprietatea statului, respectiv pentru închirierea spațiilor pentru prestări servicii și producție fără desfacere unde se practică o valoare de 10 RON/mp suprafață închiriată.

Celelalte critici aduse sentinței de apelantă, potrivit cărora reclamanta nu ar fi cerut pârâtei dreptul de acces, că prin acordarea despăgubirilor se încalcă dispozițiile art. 1534, art. 1481, art. 1483, art. 2495 și urm. C. civ., au fost apreciate că nu sunt fondate. Acțiunea în revendicare formulată de către reclamantă este imprescriptibilă și poate fi formulată oricând, existând posibilitatea acordării de despăgubiri pentru lipsa de folosință. Împotriva acestei decizii au declarat recurs atât pârâta SC M.S. SRL Buzău, cât și reclamanta SC H.V.T. SRL Râmnicu Sărat, hotărârea fiind criticată pentru nelegalitate. 1. Pârâta SC M.S. SRL Buzău, în dezvoltarea motivelor de recurs, a criticat hotărârea atacată ca fiind nelegală întrucât nu cuprinde motivele pe care se sprijină soluția de respingere a apelului și că a fost pronunțată cu aplicarea greșita a legii, ceea ce atrage motivele de modificare prevăzute de art. 304 pct. 7 și pct. 9 C. proc.

civ. Un prim motiv de recurs invocat de pârâtă vizează calificare greșită a acțiunii, arătând că instanța de apel a apreciat, eronat, asupra investirii sale cu o acțiune în revendicare. Susține că reclamanta a fost cea care a calificat cererea de chemare în judecată ca fiind una posesorie și a formulat precizări în acest sens, dovadă fiind și faptul că a timbrat corespunzător acestui tip de acțiune. În susținerea motivului de recurs privitor la greșita calificare a cererii analizate, pârâta dezvoltă și apărări referitoare la modalitățile procedurale prin care se poate solicita instanței respectarea dreptului de proprietate, făcând trimitere, în acest sens, cu titlu exemplificativ, la diverse tipuri de acțiune.

Opiniază că, atunci când prin cererea în judecată se solicita expres respectarea dreptului de proprietate și redobândirea posesiei, nu înseamnă ca s-a formulat neapărat o acțiune în revendicare, întrucât cererea dedusă judecații urmează a fi calificată în funcție și de celelalte elemente care o alcătuiesc sau o caracterizează. Este reiterată excepția lipsei de calitate procesuală a reclamantei în cererea de obligare a predării bunului vândut, susținându-se că o atare obligație revine vânzătorului, împrejurare în raport cu care apreciază că reclamanta nu poate solicita recurentei, care are calitatea de terț, să îndeplinească obligația vânzătorului, adică executarea unei obligații rezultată dintr-o convenție în care nu este parte.

Apreciind că prima instanță a fost investită cu o acțiune posesorie, recurenta pârâtă opiniază asupra inadmisibilității unei atare acțiuni. După expunerea condițiilor de admisibilitate reglementate de art. 674 C. proc. civ., recurenta susține că cerințele legale nu sunt îndeplinite întrucât reclamanta nu a avut niciodată posesia bunului, pârâta are legala posesie și folosință, nu a deposedat reclamanta și nu i-a tulburat posesia, nefiind îndeplinită nici condiția ca pârâta să fi dobândit posesia de la reclamantă într-un interval mai mic de un an, împrejurări care atrag, în accepțiunea recurentei, inadmisibilitatea acțiunii posesorii. Cu privire la servitute, pârâtă precizează că, nu a contestat situația de fapt a terenurilor și nici dreptul reclamantei de a avea acces la imobilul proprietatea sa fără ieșire la calea publica, fiind chiar de acord cu instituirea servituții și a propus variante logice și funcționale pentru aceasta.

Susține însă că, instanța de apel nu a analizat și nu s-a pronunțat pe motivul de apel referitor la valoarea despăgubirilor cuvenite proprietarului fondului aservit și nu a stabilit în dispozitivul hotărârii cuantumul despăgubirilor și perioada pentru care sunt datorate. Referitor la cererea de despăgubire pentru lipsa de folosința a imobilului, recurenta susține, în principal, că obligația sa de despăgubire nu există, iar în subsidiar, apreciază că această obligație nu este datorată în întinderea stabilită de instanță. Invocă faptul că obligația de despăgubire nu există în sarcina sa întrucât reclamanta nu avea folosința asupra imobilului deoarece nu avea cale de acces la imobilul respectiv.

În subsidiar, sub aspectul întinderii și modalității de determinare a despăgubirilor, pârâta apreciază că nu putea fi obligată la despăgubiri pe ultimii 3 ani, ci, eventual, de la data notificării sale. Solicită admiterea recursului în sensul criticilor formulate, cu obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată în toate ciclurile procesuale. 2. Reclamanta SC H.V.T. SRL Râmnicu Sărat în dezvoltarea motivelor de recurs a arătat că, în mod nelegal a fost respins apelul declarat împotriva hotărârii prin care s-a dispus „obligarea reclamantei la plata a ½ din contravaloarea chiriei lunare pentru suprafața stabilită, calculată la valoarea pe mp ce se practică în zona pentru terenuri cu aceeași destinație”, aferent dreptului de servitute stabilit în favoarea reclamantei.

Arată că, a solicitat instanței ca, odată cu respectarea dreptului de proprietate asupra imobilului, să i se acorde și dreptul de servitute de trecere. Instanța a stabilit însă, în mod aleatoriu, și o despăgubire pentru servitutea de trecere acordată, deși în petitul acțiunii ori în întâmpinare nu s-a formulat o atare solicitare, astfel încât consideră că, instanța a depășit limitele investirii sale. Invocă și faptul că, stabilirea cuantumului despăgubirii a fost realizat în mod aleatoriu de către instanță, fără a avea în vedere prevederile art. 616 C. civ. potrivit cărora despăgubirea trebuie să fie proporțională cu pagubele ce s-ar putea ocaziona.

Arată că, servitutea a fost stabilită pe o suprafață ce constituie cale de acces atât pentru proprietarul fondului aservit, cât și pentru proprietarul fondului dominant, astfel încât față de calculul raportul de utilizare, recurenta apreciază că despăgubirea nu este proporțională și nu este în conformitate cu prevederile art. 616 C. civ. Solicită admiterea recursului, modificarea în parte a hotărârii instanței de apel, în ce privește admiterea apelului formulat de către reclamantă și trimiterea cauzei spre rejudecare, pentru ca, eventual, dacă se constată obligativitatea acordării de despăgubiri din oficiu, să se administreze probatorii în acest sens. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 7, pct. 8 și pct. 9 C. proc.

civ. Ulterior, prin notele de ședință depuse la dosarul de recurs, recurenta pârâtă SC M.S. SRL a invocat excepțiile de ordine publică referitoare la lipsa calității procesuale pasive și a inadmisibilității acțiunii, aceasta din urmă, ca rezultat al neîndeplinirii procedurii prealabile obligatorii prevăzută de art. 720 1 C. proc. civ. În privința excepției lipsei calității procesuale pasive a arătat că dreptul de proprietate asupra terenului aservit în suprafață de 3310 mp și construcției dobândite de pârâta SC M.S. SRL. a fost înstrăinat prin contractul de vânzare-cumpărare din data de 3 decembrie 2003 către SC M.S.G. SRL, imobilul fiind, ulterior, înstrăinat succesiv către terțe persoane care și-au intabulat dreptul de proprietate.

Totodată, a invocat și excepția lipsei de interes a cererii reclamantei privind servitutea de trecere întrucât pentru proprietatea reclamantei era creată o servitute prin titlul său de proprietate, accesul fiind asigurat două căi de acces. Intimata-reclamantă SC H.V.T. SRL a solicitat respingerea excepției lipsei calității procesual pasive a recurentei-pârâte SC M.S. SRL în ceea ce privește capetele de cerere privind predarea bunului și plata lipsei de folosință, fiind de acord cu excepția invocată în ceea ce privește capătul de cerere privind dreptul de servitute de trecere, solicitând, totodată, respingerea excepției inadmisibilității ce derivă din prevederile art. 720 1 C. proc. civ. întrucât pârâtele au fost notificate.

Analizând recursurile declarate, în raport de actele și lucrările dosarului, criticile formulate prin cererile de recurs și excepțiile invocate, dispozițiile legale incidente în cauză, Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâta SC M.S. SRL Buzău și va respinge, ca nefondat, recursul promovat de reclamanta SC H.V.T. SRL Râmnicu Sărat, având în vedere următoarele considerente: În privința recursului declarat de pârâtă SC M.S. SRL Buzău, se invocă ca prim motiv de recurs greșita calificare a acțiunii, susținându-se că, în mod eronat, instanța de fond s-a considerat investită cu o acțiune în revendicare, atât timp cât reclamanta a precizat cererea ca fiind una posesorie, pe care a timbrat-o corespunzător.

Critica de nelegalitate astfel invocată, susceptibil de încadrare în motivul de recurs reglementat de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., nu este întemeiată și nu poate conduce la casarea hotărârii atacate. Contrar susținerilor pârâtei din recurs, în mod corect instanța de fond a apreciat asupra cadrului procesual și al obiectului investirii sale, având în vedere că reclamanta a sesizat instanța de fond cu soluționarea mai multor capete de cerere, având finalități diferite. În acest context, obiectul primului capăt de cerere a fost corect calificat ca fiind o cerere în revendicare, întrucât calificarea acțiunii trebuie realizată nu după natura termenilor folosiți de reclamant, ci după motivele de fapt ale cererii și după scopul urmărit prin promovarea demersului său judiciar În speță, reclamanta SC H.V.T.

SRL Râmnicu Sărat a solicitat instanței de fond, printre altele, să dispună obligarea pârâtei în a-i respecta dreptul de proprietate și restituirea bunului imobil, compus din construcție în suprafață de 306 mp și terenul de sub construcție, situat în localitatea Râmnicu Sărat, str. B.A., deținut de pârâtă, în mod nelegal. Rezultă fără echivoc, din finalitatea urmărită prin demersul judiciar promovat, respectiv recunoașterea și apărarea dreptului de proprietate, restituirea bunului și redobândirea posesiei asupra imobilului din litigiu, că reclamanta a înțeles să investească instanța de fond cu o acțiune în revendicare, cererea acesteia fiind, de altfel, corect fundamentată juridic pe dispozițiile art. 480 și urm. C. civ.

și timbrată corespunzător la valoarea precizată la termenul din 9 iunie 2011, context în raport cu care critica pârâtei se vădește a fi nefondată. În aceste circumstanțe, Înalta Curte va reține lipsa de relevanță a criticilor care au vizat inadmisibilitatea acțiunii posesorii din punct de vedere al analizării condițiilor reglementate de art. 674 C. proc. civ. În cursul judecării cauzei în recurs, pârâta SC M.S. SRL Buzău a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive în acțiunea promovată la data de 31 martie 2011 arătând că, în anul 2003 a procedat la înstrăinarea dreptului său de proprietate asupra terenului în suprafață de 3310 mp și a construcției, hală de diagnosticare către SC M.S.G.

SRL potrivit contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 3 decembrie 2003, imobilul fiind ulterior înstrăinat, succesiv, către terțe persoane. Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a recurentei-pârâte în prezentul demers judiciar, Înalta Curte reține necesitatea analizării criticilor formulate din perspectiva motivului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., întrucât se circumscriu unei excepții procesuale absolute, de fond, al cărei regim juridic permite invocarea acesteia în orice stadiu al procesului, astfel cum dispune art. 162 C. proc. civ., excepția vădindu-se întemeiată doar în privința capătului de cerere referitor la servitutea de trecere. Astfel, prin acțiunea introductivă, reclamanta a investit instanța de fond cu soluționarea mai multor capete de cerere, printre care și cu solicitarea privind instituirea unui drept de servitute de trecere pe terenul proprietatea pârâtei-recurente SC M.S.

SRL Buzău. Din cuprinsul art. 576 C. civ., care definește servitutea ca fiind o sarcină impusă asupra unui imobil pentru uzul și utilitatea unui imobil având un alt proprietar, rezultă că, servitutea este un drept real asupra lucrului altuia, fiind constituită ca o sarcină asupra fondului aservit. De asemenea, potrivit art. 616 C. civ., care reglementează servitutea de trecere, proprietarul al cărui loc este înfundat, care nu are nicio ieșire la calea publică, poate reclama o trecere pe locul vecinului său pentru exploatarea fondului, cu îndatorirea de a-l despăgubi în proporție cu pagubele ce s-ar putea ocaziona. Rezultă din coroborarea textelor legale susmenționate că, acțiunea privind servitutea de trecere aparține proprietarului terenului înfundat și este îndreptată împotriva proprietarului fondului aservit.

În acest context normativ, se vădește a fi întemeiată susținerea recurentei-pârâte referitoare la lipsa calității sale procesuale pasive în cererea privind instituirea dreptului de servitute, atât timp cât succesiunea actelor translative de proprietate denotă împrejurarea că, la data învestirii instanței de fond, SC M.S. SRL nu era titulara dreptului de proprietate asupra terenului aservit. Astfel, înscrisurile depuse în recurs de pârâtă relevă împrejurarea că, dreptul de proprietate al acesteia dobândit prin procesul-verbal de licitație din 28 mai 2003 asupra imobilului aservit situat în localitatea Râmnicu Sărat, str. B.A., compus din teren în suprafață de 3310 mp și construcție, hală de diagnosticare, a fost înstrăinat către SC M.S.G.

SRL, potrivit contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 3 decembrie 2003. La rândul său, SC M.S.G. SRL, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat din 24 noiembrie 2011, a vândut, prin lichidator, către SC M. SRL același imobil dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare și înscris în cartea funciară a localității Râmnicu Sărat, potrivit încheierii din 4 decembrie 2003 a biroului de carte funciară al Judecătoriei Râmnicu Sărat. Ulterior, prin contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 2 august 2012, SC M. SRL a înstrăinat către SC B.F. SRL dreptul de proprietate asupra aceluiași imobil (teren și construcție) situat în municipiul Râmnicu Sărat, str. B.A., înscris în cartea funciară a localității Râmnicu Sărat.

Cum calitatea procesuală pasivă se legitimează prin suprapunerea acesteia cu calitatea de titular al obligației urmărită prin demersul judiciar, Înalta Curte va reține, în raport cu dispozițiile înscrise în art. 616 C. civ. că, la data introducerii acțiunii (31 martie 2011), SC M.S. SRL nu era titulara dreptului de proprietate asupra terenului în privința căruia s-a solicitat servitutea de trecere, dreptul de proprietate asupra imobilului aservit aparținând unei terțe persoane juridice, fiind intabulat în cartea funciară. Astfel, în raport de noul dobânditor, nu poate fi reținută legitimarea procesuală a pârâtei SC M.S. SRL în cererea privind instituirea servituții de trecere, drept pentru care, excepția invocată urmează a fi admisă.

Cum sentința primei instanțe a fost pronunțată în contradictoriu cu pârâta SC M.S. SRL, iar soluția pronunțată de instanța de fond în privința pârâtei SC M.S.G. SRL nu a fost atacată, urmează a se avea în vedere că, admiterea acestei excepții de ordine publică, în temeiul art. 162 C. proc. civ., va avea ca efect admiterea recursului declarat de SC M.S. SRL Buzău, a modificării în parte a deciziei recurate, cu consecința admiterii, în baza art. 296 C. proc. civ. a apelului pârâtei SC M.S. SRL Buzău împotriva sentinței civile nr. 2365 din 20 septembrie 2012 a Tribunalului Buzău, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal, și a schimbării în parte a sentinței atacate, urmând a se respinge, pentru lipsa calității procesuale pasive, capătul de cerere privind servitutea de trecere.

Drept consecință a infirmării calității procesuale pasive a recurentei pârâte SC M.S. SRL Buzău, Înalta Curte va înlătura obligarea reclamantei SC H.V.T. SRL Râmnicu Sărat la plata despăgubirilor aferente servituții de trecere (½ din contravaloarea chiriei lunare pentru suprafața stabilită) întrucât obligația de dezdăunare, pentru eventuala grevare a terenului aservit, nu poate subzista față de pârâtă, fiind consecința soluției de respingere a cererii privind dreptul de servitute.

În privința celorlalte critici invocate pe pârâtă care se referă la modul de constituire a dreptului de servitute și la consecințele generate de admiterea acestei cereri, precum și susținerile referitoare la excepția de fond privind lipsa de interes în solicitarea reclamantei privind instituirea dreptului de servitute, Înalta Curte constată că aceste critici vizează fondul soluționării raportului juridic litigios și nu mai pot face obiect al controlului judiciar în raport de reținerea, în privința acestui capăt de cerere, a lipsei calității procesuale pasive a recurentei, raționament ce decurge din dispozițiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ. Pe de altă parte, Înalta Curte constată netemeinicia susținerilor recurentei SC M.S.

SRL Buzău referitoare la lipsa calității sale procesuale pasive în capetele de cerere privind revendicarea imobilului litigios și cea de despăgubiri pentru lipsa de folosință. Reținând corect cadrul procesual stabilit de instanțele de fond, justificarea calității procesuale pasive în cerere în revendicare a bunului imobil întemeiată pe dispozițiile dreptului comun, respectiv art. 480 și urm. C. civ., impune ca pârâtul să exercite posesia asupra imobilul litigios.

Având în vedere poziția procesuală exprimată de pârâta-recurentă pe parcursul fazelor procesuale, rezultă împrejurarea că aceasta se află în stăpânirea elementului material al posesiei, recunoscându-se, fără echivoc, posesia exercitată asupra imobilului revendicat, în privința căruia reclamanta s-a legitimat procesual activ cu actul de adjudecare, reprezentat de procesul-verbal de adjudecare din 20 octombrie 2006 emis de A.V.A.S., modificat prin actul din 2007, dreptul de proprietate al acesteia asupra imobilului litigios, potrivit încheierii din 18 iulie 2007 a O.C.P.I. Buzău.

De altfel, pârâta în recursul declarat nu a formulat critici care să vizeze soluția pronunțată în privința acestui capăt de cerere, excepția lipsei calității procesuale pasive fiind neîntemeiată și în raport de procesul-verbal de executare silită din data de 30 aprilie 2013, depus în recurs, încheiat de Biroul Executorului Judecătoresc A.A., în baza căruia bunul imobil litigios aflat în posesia pârâtei, a fost predat reclamantei. În privința cererii în despăgubiri, calitatea procesuală pasivă se justifică în raportul juridic dedus judecății, atât timp cât reclamanta a pretins angajarea răspunderii civile delictuale a pârâtei pentru prejudiciul cauzat de aceasta prin lipsa de folosință a imobilului revendicat.

Înalta Curte, reține totodată, în contextul determinării corecte a obiectului investirii instanței de fond, ca fiind lipsite de relevanță susținerile pârâtei recurente prin care pretinde lipsa unui raport juridic în temeiul căruia i-ar reveni obligația de predare a imobilului litigios, atât timp cât acțiunea în revendicare nu este condiționată de preexistența unui raport juridic obligațional între reclamant și pârât. În considerarea acestui raționament, se vădește a fi neîntemeiată critica referitoare la neîndeplinirea, anterior sesizării instanței, a procedurii reglementată de art. 720 1 C. proc. civ., dat fiind natura juridică civilă a raportului juridic supus analizei. Împrejurarea că părțile litigante sunt societăți comerciale nu are relevanță asupra naturii raportului juridic obligațional care se circumscrie sferei raporturilor dreptului civil.

Printr-un alt motiv de recurs, decizia instanței de apel a fost criticată de pârâta SC M.S. SRL Buzău ca fiind nelegală și din perspectiva modului greșit de soluționare, raportat la dispozițiile art. 998 C. civ., a capătului de cerere referitor la plata contravalorii lipsei de folosință a imobilului revendicat pe ultimii trei ani calculați anterior introducerii acțiunii. Critica de nelegalitate este întemeiată și atrage aplicabilitatea cazului de modificare înscris în art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Premisa de analiză a pretențiilor reclamantei ce vizează plata contravalorii lipsei de folosință a imobilului litigios, reclamă verificarea întrunirii condițiilor răspunderii civile delictuale reglementate de dispozițiile art. 998 și urm. C. civ., răspundere care poate fi antrenată doar în ipoteza în care debitorul obligației nu își execută obligația cu vinovăție sau fără justificare, situație care reclamă ideea de culpă în neexecutarea obligației.

Acordarea despăgubirilor solicitate nu poate fi realizată decât prin prisma îndeplinirii condiției care impune existența unei fapte ilicite, imputabilă debitorului obligației. În aceste circumstanțe, nu se poate reține ca fiind îndeplinită condiția premisă pentru antrenarea răspunderii civile în sarcina pârâtei-recurente deoarece acțiunea acesteia de contestare a dreptului de proprietate exhibat de reclamantă nu poate avea natura juridică a unei fapte ilicite, săvârșită cu vinovăție. Răspunderea civilă delictuală nu poate fi angajată în cauză atât timp cât disputa litigioasă în cadrul acțiunii în revendicare pendinte s-a purtat asupra determinării titularului dreptului de proprietate, demersul judiciar având rolul de a statua irevocabil asupra recunoașterii dreptului de proprietate reclamat în privința bunului litigios.

Cât timp recurenta pârâtă s-a aflat în stăpânirea imobilului, aceasta a avut prerogativa de a exercita atributele posesiei ca un proprietar, iar deținerea elementului material al posesiei (corpus) a generat în favoarea acesteia prezumția de proprietate, conform art. 1854 C. civ. În acest context, nu poate fi reținută ilicitatea faptei pârâtei până la momentul statuării, de către instanță, asupra titularului dreptului de proprietate și a consecinței pe care o generează prezenta acțiune în revendicare, respectiv restituirea imobilului. Drept urmare, având în vedere dispozițiile legale care ocrotesc buna-credință a posesorului și în absența unei fapte ilicite imputabile debitorului obligației, a inexistenței unei legături de cauzalitate între faptă și prejudiciu, răspunderea civilă delictuală a pârâtei nu poate fi antrenată, astfel încât, din această perspectivă, decizia urmează a fi reformată.

Verificarea legalității hotărârii atacate din perspectiva motivul de recurs înscris în art. 304 pct. 7 C. proc. civ., Înalta Curte reține critica ca fiind nefondată. Hotărârea instanței de apel cuprinde motivele de fapt și de drept care au condus la pronunțarea soluției, instanța de apel procedând la examinarea concretă a tuturor criticilor semnalate de părți în memoriile de apel. În aceste circumstanțe, hotărârea răspunde exigențelor legale înscrise în art. 261 C. proc. civ., raționamentul instanței fiind expus în cadrul considerentelor deciziei pronunțate, astfel încât motivul de nelegalitate invocat nu poate fi reținut ca incident în cauză. În ceea ce privește recursul declarat de reclamanta SC H.V.T.

SRL Râmnicu Sărat, criticile prezentate vizează exclusiv dispoziția instanței prin care a fost obligată la plata de despăgubiri către proprietarul fondului aservit, reclamanta dezvoltând motive de recurs referitoare la depășirea limitelor investirii instanței de fond, precum și la modalitatea de determinare a despăgubirii în raport de paguba pricinuită de servitutea instituită. Cu titlu preliminar, dezvoltarea criticilor din memoriul de recurs fac posibil încadrarea acestora în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., cazurile prevăzute de pct. 7 și pct. 8 din textul evocat fiind indicate doar formal.

Criticile învederate de reclamantă, subsumate recursului declarat, se vădesc a fi nefondate raportat la modalitatea de soluționare a capătului de cerere referitor la servitutea de trecere, atât timp cât respingerea acestui capăt de cerere va genera consecința inexistenței obligației de dezdăunare în sarcina proprietarului fondului dominant, împrejurare în raport cu care apar ca lipsite de relevanță criticile astfel evocate, drept pentru care recursul reclamantei SC H.V.T. SRL Râmnicu Sărat, împotriva deciziei civile nr. 21 din 27 martie 2013 a Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, va fi respins în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc.

civ. Pentru considerentele expuse mai sus, Înalta Curte va constata nelegalitatea deciziei atacate sub aspectul reținerii incidenței motivelor de recurs înscrise în art. 304 pct. 9 C. proc. civ. evocate de pârâta SC M.S. SRL Buzău. Drept consecință, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1), alin. (2) și alin. (3) C. proc. civ., va admite recursul acesteia declarat împotriva deciziei civile nr. 21 din 27 martie 2013 a Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, decizie pe care o va modifica în parte. În baza dispozițiilor art. 296 C. proc. civ. va admite apelul pârâtei SC M.S. SRL Buzău împotriva sentinței civile nr. 2365 din 20 septembrie 2012 a Tribunalului Buzău, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal, pe care o va schimba în parte, în sensul că, va admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei SC M.S.

SRL Buzău în ceea ce privește capătul de cerere privind instituirea servituții de trecere și, drept consecință, va respinge acest capăt de cerere pentru lipsa calității procesuale pasive. Drept urmare, va înlătura obligarea reclamantei SC H.V.T. SRL Râmnicu Sărat la plata despăgubirilor aferente servituții de trecere (½ din contravaloarea chiriei lunare pentru suprafața stabilită). Totodată, se va respinge, ca neîntemeiat, capătul de cerere privind plata contravalorii lipsei de folosință pe ultimii 3 ani anterior datei introducerii acțiunii, menținând celelalte dispoziții ale deciziei și sentinței. Reținând culpa procesuală a recurentei-reclamante SC H.V.T. SRL Râmnicu Sărat, în temeiul dispozițiilor art. 274 și art. 276 C. proc.

civ. va dispune obligarea acestei la plata sumei de 3.727 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în apel și recurs, către recurenta-pârâtă SC M.S. SRL Buzău.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâta SC M.S. SRL Buzău împotriva deciziei civile nr. 21 din 27 martie 2013 a Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. Modifică în parte decizia recurată, în sensul că admite apelul pârâtei SC M.S. SRL Buzău împotriva sentinței civile nr. 2365 din 20 septembrie 2012 a Tribunalului Buzău, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal. Schimbă în parte sentința apelată în sensul că admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei SC M.S. SRL Buzău în ceea ce privește capătul de cerere privind instituirea servituții de trecere și respinge acest capăt de cerere pentru lipsa calității procesuale pasive.

Înlătură obligarea reclamantei SC H.V.T. SRL Râmnicu Sărat la plata despăgubirilor aferente servituții de trecere (½ din contravaloarea chiriei lunare pentru suprafața stabilită). Respinge, ca neîntemeiat, capătul de cerere privind plata contravalorii lipsei de folosință pe ultimii 3 ani anterior datei introducerii acțiunii. Menține celelalte dispoziții ale deciziei și sentinței. Respinge, ca nefondat, recursul declarant de reclamanta SC H.V.T. SRL Râmnicu Sărat împotriva aceleiași decizii. Obligă pe recurenta-reclamantă SC H.V.T. SRL Râmnicu Sărat la plata sumei de 3.727 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în apel și recurs, către recurenta-pârâtă SC M.S. SRL Buzău. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 iunie 2014.