ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1846/2014

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1846/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Prin sentința nr.

2365 din 20 septembrie 2012, Tribunalul Buzău, secția comercială și de contencios

administrativ, a respins cererea pârâtei SC M.S. SRL privind anularea acțiunii

ca insuficient timbrată, a respins excepțiile inadmisibilității acțiunii și

lipsei calității procesuale pasive a pârâtei SC M.S. SRL și a admis

acțiunea formulată de reclamanta SC H.V.T. SRL în contradictoriu cu pârâtele SC

M.S. SRL și SC M.S.G. SRL, prin administrator judiciar SC R.S. SPRL, obligând

pârâta să respecte dreptul de proprietate și posesie al reclamantei asupra

construcției în suprafață de 306 mp și a terenului de sub construcție situat în

Râmnicu Sărat, str. B.A., în suprafață de 306 mp, înscris în cartea funciară,

conform încheierii din 18 iulie 2007, în sensul punerii la dispoziție a

imobilului.

Prin aceeași

hotărâre, a fost instituită o servitute de trecere de 73,90 mp pentru

reclamantă prin omologarea raportului de expertiză tehnică judiciară, completare,

întocmit de expert judiciar P.L., cu obligarea reclamantei la plata a ½

din contravaloarea chiriei lunare pentru suprafața stabilită, calculată la

valoarea pe mp ce se practică în zonă pentru terenuri cu aceeași destinație

și a obligat pârâta la plata sumei de 110.160 RON, reprezentând

prejudiciul suferit prin lipsa de folosință, materializat prin c/val. chiriei

pentru ultimii 3 ani, anterior datei introducerii acțiunii, cu actualizarea

sumei la data plății. Totodată, pârâta a fost obligată la plata sumei de 7.090 RON

cu titlu de cheltuieli de judecată către reclamantă reprezentând 3.590 RON taxă

judiciară de timbru și timbru judiciar, 3.000 RON onorariu avocat și 500 RON

onorariu expert și a dispus darea în debit a pârâtei cu suma de 500 RON,

reprezentând onorariu expert P.L.

Pentru a pronunța

această sentință, instanța de fond a reținut că reclamanta a devenit

proprietara bunului aflat în posesia pârâtei prin adjudecarea, la data de 20

octombrie 2006, a corpului de construcție-stație de spălare în suprafață de

306,00 mp, conform încheierii din 18 iulie 2007.

Se reține că acest bun

a fost în posesia și proprietatea pârâtei, dar Curtea de Apel Ploiești a anulat

actul de proprietate al acesteia prin decizia nr. 515 din 15 iulie 2004, respectiv

a anulat licitația din 24 iunie 2003, în baza căreia pârâta a obținut dreptul de

proprietate asupra celor 310 mp construcție, stație de spălare și teren 1000 mp.

Prin întâmpinare, pârâta a susținut că este proprietara acestui bun imobil în baza

unei licitații din 28 mai 2003 în cadrul căreia a adjudecat 3310 mp teren, care

și în prezent se află în proprietatea sa, însă, ulterior, prin răspunsul la interogatoriu

recunoaște că nu mai este proprietara bunului respectiv, dar neagă faptul că asupra

imobilului respectiv ar fi existat vreodată un drept de servitute.

Terenul în suprafață de

3310 mp, proprietatea pârâtei înconjoară terenul și imobilul proprietatea reclamantei,

astfel că imobilul se află într-un loc înfundat, neavând cale de acces motiv pentru

care reclamanta a solicitat în principal recunoașterea dreptului de folosință și

posesie și obligarea la plata lipsei de folosință precum și acordarea unui drept

de servitute.

În ce privește excepțiile

invocate, referitor la excepția inadmisibilității acțiunii invocate de pârâtă instanța

a respins-o având în vedere faptul că reclamanta a precizat că solicită ca pârâta

să fie obligată să predea bunul față de care nu mai este proprietară, nefiind vorba

despre o eventuală tulburare de posesie pentru a califica acțiunea ca pe o acțiune

posesorie.

Cu privire la excepția

lipsei calității procesual pasive, excepțiea fost respinsă, având în vedere că susținerea

pârâtei referitoare la faptul că între părți nu există raporturi juridice este neîntemeiată,

în cauză reclamanta solicitând ca pârâta să-i lase în deplină proprietate, folosință

și să restituie bunul al cărei proprietară este bunul ce se află în posesia pârâtei

SC M.S. SRL și cum pârâta are posesia corpului de construcție, stație de spălare

în suprafață de 306,00 mp, conform încheierii din 18 iulie 2007, aceasta are calitate

procesual pasivă în cauza dedusă judecății.

Pe fond, instanța a reținut

că reclamanta a făcut dovada proprietății imobilului revendicat, că și-a înscris

dreptul de proprietate în cartea funciară, precum și dovada faptului că imobilul

este înconjurat de terenul proprietatea pârâtei îndeplinind condițiile de loc înfundat,

astfel cum prevăd dispozițiile art. 576 C. civ., raportat la art. 616 C. civ. și

cum rezultă din documentația cadastrală depusă la dosar (terenul în suprafață de

306,00 mp conform încheierii din 18 iulie 2007 este înconjurat de terenul proprietatea

pârâtei, conform încheierii de îndreptare eroare materială din 4 ianuarie 2007,

respectiv a încheierii din 19 iunie 2003).

Cu privire la obligația

pârâtei la plata sumei de 153.000 RON (actualizată la data de 7 iunie 2012, față

de suma inițială de la introducerea acțiunii în cuantum de 110.160 RON), instanța

a reținut că reclamanta, în calitate de proprietar a suferit un prejudiciu care

constă în lipsa de folosință, reprezentat de contravaloarea chiriei calculată pentru

3 ani anterior introducerii acțiunii în instanță, în cuantumul practicat de către

autoritatea publică, Primăria Municipiului Râmnicu Sărat pentru închirierea bunurilor

proprietatea statului, respectiv pentru închirierea spațiilor pentru prestări servicii

și producție fără desfacere, la care se practică o valoare de 10 RON/mp suprafață

închiriată. Prin aplicarea prevederilor art. 485 C. civ., pârâta este obligată să

suporte această lipsă de folosință până la predarea bunului reclamantei.

Având în vedere însă,

că reclamanta a achitat numai taxa judiciară de timbru aferentă pretențiilor în

suma de 110.160 RON solicitate prin acțiunea introductivă nu și pentru suma de 42.840

RON, acțiunea a fost admisă numai pentru suma de 110.160 RON și cum pretențiile

reclamantei au fost admise în parte, a fost respinsă cererea pârâtei privind anularea

acțiunii ca insuficient timbrată.

Împotriva sentinței au

declarat apel reclamanta SC H.V.T. SRL și pârâta SC M.S. SRL, criticând hotărârea

atacată ca fiind nelegală și netemeinică.

Prin decizia civilă

nr. 21 din 27 martie 2013 pronunată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă,

de contencios administrativ și fiscal au fost respinse, ca nefondate, apelurile

declarate de reclamanta SC H.V.T. SRL și pârâta SC M.S. SRL, împotriva sentinței

nr. 2365 din 20 septembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Buzău, secția comercială

și de contencios administrativ.

În pronunarea soluției,

curtea de apel a reținut, cu privire la apelul declarat de reclamanta SC

H.V.T. SRL, că nu este fondată prima critică care vizează împrejurarea că, în mod

greșit instanța de fond a dispus obligarea sa la plata a ½ din contravaloarea

chiriei lunare pentru suprafața stabilită, calculată la valoarea pe mp ce se practică

în zonă pentru terenuri cu aceeași destinație, aferent dreptului de servitute, stabilit

în sarcina reclamantei și că, instanța ar fi stabilit în mod aleatoriu această

despăgubire.

Cererea de judecată formulată

de reclamantă a fost înregistrată la data de 31 martie 2011, în temeiul dispozițiilor

art. 616 C. civ., care prevede că proprietarul al cărui loc este înfundat, care

nu are nicio ieșire la calea publică, poate reclama o trecere pe locul vecinului

sau pentru exploatarea fondului, cu îndatorirea de a-l despăgubi în proporție cu

pagubele ce s-ar ocaziona. Prin urmare, la data înregistrării cererii de chemare

în judecată, reclamanta a investit instanța cu o cerere prin care prin efectul legii

datora despăgubiri, astfel că, critica apelantei că în mod greșit a fost obligată

la plata a ½ din contravaloarea chiriei lunare pentru suprafața stabilită,

calculată la valoarea pe mp ce se practică în zona cu terenuri de aceeași destinație,

nu este fondată.

Reclamanta a făcut dovada

proprietății imobilului revendicat, constând în construcție în suprafață de 306

mp și a terenului de sub construcție, situat în Râmnicu Sărat, str. B.A., în suprafață

de 306 mp, , conform încheierii din 18 iulie 2007, astfel că în mod legal prima

instanță a admis acțiunea reclamantei și a dispus obligarea pârâtei să respecte

dreptul de proprietate și posesie a reclamantei asupra imobilului, în sensul punerii

la dispoziție a imobilului, reclamanta înscriindu-și dreptul de proprietate în cartea

funciară și dovedind că imobilul său este înconjurat de terenul proprietatea pârâtei,

îndeplinind condițiile de loc înfundat, așa cum prevăd dispozițiile art. 576 C.

civ., raportat la art. 616 C. civ.

În ce privește despăgubirea

acordată de către instanță ca urmare a instituirii servituții de trecere de 73,90

mp, instanța a obligat reclamanta la plata a ½ din contravaloarea chiriei

lunare pentru suprafața stabilită, calculată la valoarea pe mp ce se practică în

zonă pentru terenuri cu aceeași destinație, altă modalitate de calcul pe care trebuia

să o aibă în vedere instanța de fond, nu exista, considerente pentru care critica

apelantei că instanța de fond a depășit limitele cu care a fost investită și că

a acordat mai mult decât s-a cerut și cuantumul stabilit de instanță este aleatoriu,

nu este fondată.

Cu privire la apelul declarat

de pârâta SC M.S. SRL, curtea de apel a reținut că este nefondată critica apelantei

cu privire la calificarea acțiunii și obiectul ei, prin care face susțineri că este

fie o acțiune posesorie, fie o acțiune privind obligația de a face.

Acțiunea formulată de

reclamantă este o acțiune în revendicare, aceasta a solicitat prin cererea introductivă

să se dispună obligarea pârâtei la respectarea dreptului său de proprietate asupra

construcției în suprafață de 306 mp și a terenului de sub construcție, imobil ce

se află în posesia pârâtei, instanța dispunând prin sentința apelată ca pârâta să

respecte dreptul de proprietate și posesie asupra imobilului, în sensul punerii

la dispoziție a imobilului, astfel că orice speculație pe care o face pârâta cu

privire la caracterul acțiunii formulată de către reclamantă este nefondată.

S-a apreciat a fi nefondată

și critica apelantei cu privire la servitutea de trecere instituită prin sentința

apelată. Curtea de apel reține că, din probatoriile administrate în cauză a

rezultat că, reclamanta a făcut dovada proprietății imobilului revendicat, și-a

înscris dreptul de proprietate în cartea funciară, imobilul acesteia fiind înconjurat

de terenul proprietatea pârâtei și că îndeplinește condițiile de loc înfundat, așa

cum prevăd dispozițiile art. 576 C. civ. raportat la art. 616 C. civ. S-a avut în

vedere că, reclamanta a devenit proprietara bunului aflat în posesia pârâtei prin

adjudecarea de la 20 octombrie 2006, a corpului de construcție, stație de spălare

în suprafață de 306 mp, conform încheierii din 18 iulie 2007, opinându-se că în

mod corect și legal, prin sentința apelată, s-a instituit servitutea de trecere

de 73,90 mp pentru reclamantă, stabilită prin raportul de expertiză tehnică judiciară

completare, întocmit de expert judiciar P.L.

În ce privește critica

apelantei cu privire la cererea de despăgubiri pentru lipsa de folosință a imobilului,

critica s-a apreciat că nu este fondată. Se reține că, reclamanta a suferit

un prejudiciu, în calitate de proprietar al imobilului, dobândind imobilul prin

adjudecare la data de 20 octombrie 2006, imobil ce se află și prezent în posesie

pârâtei, reclamanta neputând beneficia de prerogativele dreptului de proprietate,

prejudiciu ce constă în lipsa de folosință reprezentat de contravaloarea chiriei

calculată pentru 3 ani anteriori introducerii acțiunii în instanță, termen stabilit

în cadrul termenului de prescripție al introducerii acțiunii, prevăzut de Decretul

nr. 167/1958, prejudiciul fiind stabilit de către instanță în cuantumul practicat

de autoritatea publică, Primăria municipiului Râmnicu Sărat, pentru închirierea

bunurilor proprietatea statului, respectiv pentru închirierea spațiilor pentru prestări

servicii și producție fără desfacere unde se practică o valoare de 10 RON/mp suprafață

închiriată.

Celelalte critici aduse

sentinței de apelantă, potrivit cărora reclamanta nu ar fi cerut pârâtei dreptul

de acces, că prin acordarea despăgubirilor se încalcă dispozițiile art. 1534,

art. 1481, art. 1483, art. 2495 și urm. C. civ., au fost apreciate că nu sunt fondate.

Acțiunea în revendicare formulată de către reclamantă este imprescriptibilă și

poate fi formulată oricând, existând posibilitatea acordării de despăgubiri pentru

lipsa de folosință.

Împotriva acestei decizii

au declarat recurs atât pârâta SC M.S. SRL Buzău, cât și reclamanta SC H.V.T.

SRL Râmnicu Sărat, hotărârea fiind criticată pentru nelegalitate.

Buzău, în dezvoltarea motivelor de recurs, a criticat hotărârea atacată ca fiind

nelegală întrucât nu cuprinde motivele pe care se sprijină soluția de respingere

a apelului și că a fost pronunțată cu aplicarea greșita a legii, ceea ce atrage

motivele de modificare prevăzute de art. 304 pct. 7 și pct. 9 C. proc. civ.

Un prim motiv de recurs

invocat de pârâtă vizează calificare greșită a acțiunii, arătând că instanța de

apel a apreciat, eronat, asupra investirii sale cu o acțiune în revendicare. Susține

că reclamanta a fost cea care a calificat cererea de chemare în judecată ca fiind

una posesorie și a formulat precizări în acest sens, dovadă fiind și faptul că a

timbrat corespunzător acestui tip de acțiune. În susținerea motivului de recurs

privitor la greșita calificare a cererii analizate, pârâta dezvoltă și apărări referitoare

la modalitățile procedurale prin care se poate solicita instanței respectarea dreptului

de proprietate, făcând trimitere, în acest sens, cu titlu exemplificativ, la diverse

tipuri de acțiune. Opiniază că, atunci când prin cererea în judecată se solicita

expres respectarea dreptului de proprietate și redobândirea posesiei, nu înseamnă

ca s-a formulat neapărat o acțiune în revendicare, întrucât cererea dedusă judecații

urmează a fi calificată în funcție și de celelalte elemente care o alcătuiesc sau

o caracterizează.

Este reiterată excepția

lipsei de calitate procesuală a reclamantei în cererea de obligare a predării bunului

vândut, susținându-se că o atare obligație revine vânzătorului, împrejurare în raport

cu care apreciază că reclamanta nu poate solicita recurentei, care are calitatea

de terț, să îndeplinească obligația vânzătorului, adică executarea unei obligații

rezultată dintr-o convenție în care nu este parte.

Apreciind că prima instanță

a fost investită cu o acțiune posesorie, recurenta pârâtă opiniază asupra inadmisibilității

unei atare acțiuni. După expunerea condițiilor de admisibilitate reglementate de

art. 674 C. proc. civ., recurenta susține că cerințele legale nu sunt îndeplinite

întrucât reclamanta nu a avut niciodată posesia bunului, pârâta are legala posesie

și folosință, nu a deposedat reclamanta și nu i-a tulburat posesia, nefiind îndeplinită

nici condiția ca pârâta să fi dobândit posesia de la reclamantă într-un interval

mai mic de un an, împrejurări care atrag, în accepțiunea recurentei, inadmisibilitatea

acțiunii posesorii.

Cu privire la servitute,

pârâtă precizează că, nu a contestat situația de fapt a terenurilor și nici dreptul

reclamantei de a avea acces la imobilul proprietatea sa fără ieșire la calea publica,

fiind chiar de acord cu instituirea servituții și a propus variante logice

și funcționale pentru aceasta. Susține însă că, instanța de apel nu a analizat și

nu s-a pronunțat pe motivul de apel referitor la valoarea despăgubirilor cuvenite

proprietarului fondului aservit și nu a stabilit în dispozitivul hotărârii cuantumul

despăgubirilor și perioada pentru care sunt datorate.

Referitor la cererea de

despăgubire pentru lipsa de folosința a imobilului, recurenta susține, în principal,

că obligația sa de despăgubire nu există, iar în subsidiar, apreciază că această

obligație nu este datorată în întinderea stabilită de instanță. Invocă faptul că

obligația de despăgubire nu există în sarcina sa întrucât reclamanta nu avea folosința

asupra imobilului deoarece nu avea cale de acces la imobilul respectiv. În subsidiar,

sub aspectul întinderii și modalității de determinare a despăgubirilor, pârâta apreciază

că nu putea fi obligată la despăgubiri pe ultimii 3 ani, ci, eventual, de la data

notificării sale.

Solicită admiterea recursului

în sensul criticilor formulate, cu obligarea reclamantei la plata cheltuielilor

de judecată în toate ciclurile procesuale.

H.V.T. SRL Râmnicu Sărat în dezvoltarea motivelor de recurs a arătat că, în mod

nelegal a fost respins apelul declarat împotriva hotărârii prin care s-a dispus

„obligarea reclamantei la plata a ½ din contravaloarea chiriei lunare pentru

suprafața stabilită, calculată la valoarea pe mp ce se practică în zona pentru terenuri

cu aceeași destinație”, aferent dreptului de servitute stabilit în favoarea reclamantei.

Arată că, a solicitat

instanței ca, odată cu respectarea dreptului de proprietate asupra imobilului, să

i se acorde și dreptul de servitute de trecere. Instanța a stabilit însă, în mod

aleatoriu, și o despăgubire pentru servitutea de trecere acordată, deși în petitul

acțiunii ori în întâmpinare nu s-a formulat o atare solicitare, astfel încât consideră

că, instanța a depășit limitele investirii sale.

Invocă și faptul că, stabilirea

cuantumului despăgubirii a fost realizat în mod aleatoriu de către instanță, fără

a avea în vedere prevederile art. 616 C. civ. potrivit cărora despăgubirea trebuie

să fie proporțională cu pagubele ce s-ar putea ocaziona. Arată că, servitutea a

fost stabilită pe o suprafață ce constituie cale de acces atât pentru proprietarul

fondului aservit, cât și pentru proprietarul fondului dominant, astfel încât față

de calculul raportul de utilizare, recurenta apreciază că despăgubirea nu este proporțională

și nu este în conformitate cu prevederile art. 616 C. civ.

Solicită admiterea recursului,

modificarea în parte a hotărârii instanței de apel, în ce privește admiterea apelului

formulat de către reclamantă și trimiterea cauzei spre rejudecare, pentru ca, eventual,

dacă se constată obligativitatea acordării de despăgubiri din oficiu, să se administreze

probatorii în acest sens.

În drept, au fost invocate

dispozițiile art. 304 pct. 7, pct. 8 și pct. 9 C. proc. civ.

Ulterior, prin notele

de ședință depuse la dosarul de recurs, recurenta pârâtă SC M.S. SRL a invocat excepțiile

de ordine publică referitoare la lipsa calității procesuale pasive și a inadmisibilității

acțiunii, aceasta din urmă, ca rezultat al neîndeplinirii procedurii prealabile

obligatorii prevăzută de art. 720

1

C. proc. civ. În privința excepției

lipsei calității procesuale pasive a arătat că dreptul de proprietate asupra terenului

aservit în suprafață de 3310 mp și construcției dobândite de pârâta SC M.S. SRL.

a fost înstrăinat prin contractul de vânzare-cumpărare din data de 3 decembrie 2003

către SC M.S.G. SRL, imobilul fiind, ulterior, înstrăinat succesiv către terțe persoane

care și-au intabulat dreptul de proprietate. Totodată, a invocat și excepția lipsei

de interes a cererii reclamantei privind servitutea de trecere întrucât pentru proprietatea

reclamantei era creată o servitute prin titlul său de proprietate, accesul fiind

asigurat două căi de acces.

Intimata-reclamantă SC

H.V.T. SRL a solicitat respingerea excepției lipsei calității procesual pasive a

recurentei-pârâte SC M.S. SRL în ceea ce privește capetele de cerere privind predarea

bunului și plata lipsei de folosință, fiind de acord cu excepția invocată în ceea

ce privește capătul de cerere privind dreptul de servitute de trecere, solicitând,

totodată, respingerea excepției inadmisibilității ce derivă din prevederile

art. 720

1

C. proc. civ. întrucât pârâtele au fost notificate.

Analizând recursurile

declarate, în raport de actele și lucrările dosarului, criticile formulate prin

cererile de recurs și excepțiile invocate, dispozițiile legale incidente în cauză,

Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâta SC M.S. SRL Buzău și va respinge,

ca nefondat, recursul promovat de reclamanta SC H.V.T. SRL Râmnicu Sărat, având

în vedere următoarele considerente:

În privința recursului

declarat de pârâtă SC M.S. SRL Buzău, se invocă ca prim motiv de recurs greșita

calificare a acțiunii, susținându-se că, în mod eronat, instanța de fond s-a considerat

investită cu o acțiune în revendicare, atât timp cât reclamanta a precizat cererea

ca fiind una posesorie, pe care a timbrat-o corespunzător. Critica de nelegalitate

astfel invocată, susceptibil de încadrare în motivul de recurs reglementat de art.

304 pct. 5 C. proc. civ., nu este întemeiată și nu poate conduce la casarea hotărârii

atacate.

Contrar susținerilor pârâtei

din recurs, în mod corect instanța de fond a apreciat asupra cadrului procesual

și al obiectului investirii sale, având în vedere că reclamanta a sesizat instanța

de fond cu soluționarea mai multor capete de cerere, având finalități diferite.

În acest context, obiectul primului capăt de cerere a fost corect calificat ca fiind

o cerere în revendicare, întrucât calificarea acțiunii trebuie realizată nu după

natura termenilor folosiți de reclamant, ci după motivele de fapt ale cererii și

după scopul urmărit prin promovarea demersului său judiciar

În speță, reclamanta SC

H.V.T. SRL Râmnicu Sărat a solicitat instanței de fond, printre altele, să dispună

obligarea pârâtei în a-i respecta dreptul de proprietate și restituirea bunului

imobil, compus din construcție în suprafață de 306 mp și terenul de sub construcție,

situat în localitatea Râmnicu Sărat, str. B.A., deținut de pârâtă, în mod nelegal.

Rezultă fără echivoc, din finalitatea urmărită prin demersul judiciar promovat,

respectiv recunoașterea și apărarea dreptului de proprietate, restituirea bunului

și redobândirea posesiei asupra imobilului din litigiu, că reclamanta a înțeles

să investească instanța de fond cu o acțiune în revendicare, cererea acesteia fiind,

de altfel, corect fundamentată juridic pe dispozițiile art. 480 și urm. C. civ.

și timbrată corespunzător la valoarea precizată la termenul din 9 iunie 2011, context

în raport cu care critica pârâtei se vădește a fi nefondată. În aceste circumstanțe,

Înalta Curte va reține lipsa de relevanță a criticilor care au vizat inadmisibilitatea

acțiunii posesorii din punct de vedere al analizării condițiilor reglementate de

art. 674 C. proc. civ.

În cursul judecării cauzei

în recurs, pârâta SC M.S. SRL Buzău a invocat excepția lipsei calității sale procesuale

pasive în acțiunea promovată la data de 31 martie 2011 arătând că, în anul 2003

a procedat la înstrăinarea dreptului său de proprietate asupra terenului în suprafață

de 3310 mp și a construcției, hală de diagnosticare către SC M.S.G. SRL potrivit

contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 3 decembrie 2003, imobilul fiind

ulterior înstrăinat, succesiv, către terțe persoane.

Referitor la excepția

lipsei calității procesuale pasive a recurentei-pârâte în prezentul demers judiciar,

Înalta Curte reține necesitatea analizării criticilor formulate din perspectiva

motivului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., întrucât se circumscriu

unei excepții procesuale absolute, de fond, al cărei regim juridic permite invocarea

acesteia în orice stadiu al procesului, astfel cum dispune art. 162 C. proc. civ.,

excepția vădindu-se întemeiată doar în privința capătului de cerere referitor la

servitutea de trecere.

Astfel, prin acțiunea

introductivă, reclamanta a investit instanța de fond cu soluționarea mai multor

capete de cerere, printre care și cu solicitarea privind instituirea unui drept

de servitute de trecere pe terenul proprietatea pârâtei-recurente SC M.S. SRL Buzău.

Din cuprinsul art. 576

C. civ., care definește servitutea ca fiind o sarcină impusă asupra unui imobil

pentru uzul și utilitatea unui imobil având un alt proprietar, rezultă că, servitutea

este un drept real asupra lucrului altuia, fiind constituită ca o sarcină asupra

fondului aservit.

De asemenea, potrivit

art. 616 C. civ., care reglementează servitutea de trecere, proprietarul al cărui

loc este înfundat, care nu are nicio ieșire la calea publică, poate reclama o trecere

pe locul vecinului său pentru exploatarea fondului, cu îndatorirea de a-l despăgubi

în proporție cu pagubele ce s-ar putea ocaziona.

Rezultă din coroborarea

textelor legale susmenționate că, acțiunea privind servitutea de trecere aparține

proprietarului terenului înfundat și este îndreptată împotriva proprietarului fondului

aservit. În acest context normativ, se vădește a fi întemeiată susținerea recurentei-pârâte

referitoare la lipsa calității sale procesuale pasive în cererea privind instituirea

dreptului de servitute, atât timp cât succesiunea actelor translative de proprietate

denotă împrejurarea că, la data învestirii instanței de fond, SC M.S. SRL nu era

titulara dreptului de proprietate asupra terenului aservit.

Astfel, înscrisurile depuse

în recurs de pârâtă relevă împrejurarea că, dreptul de proprietate al acesteia dobândit

prin procesul-verbal de licitație din 28 mai 2003 asupra imobilului aservit situat

în localitatea Râmnicu Sărat, str. B.A., compus din teren în suprafață de 3310 mp

și construcție, hală de diagnosticare, a fost înstrăinat către SC M.S.G. SRL, potrivit

contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 3 decembrie 2003. La rândul său,

SC M.S.G. SRL, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat din 24

noiembrie 2011, a vândut, prin lichidator, către SC M. SRL același imobil dobândit

prin contractul de vânzare-cumpărare și înscris în cartea funciară a localității

Râmnicu Sărat, potrivit încheierii din 4 decembrie 2003 a biroului de carte funciară

al Judecătoriei Râmnicu Sărat. Ulterior, prin contractului de vânzare-cumpărare

autentificat din 2 august 2012, SC M. SRL a înstrăinat către SC B.F. SRL dreptul

de proprietate asupra aceluiași imobil (teren și construcție) situat în municipiul

Râmnicu Sărat, str. B.A., înscris în cartea funciară a localității Râmnicu Sărat.

Cum calitatea procesuală

pasivă se legitimează prin suprapunerea acesteia cu calitatea de titular al obligației

urmărită prin demersul judiciar, Înalta Curte va reține, în raport cu dispozițiile

înscrise în art. 616 C. civ. că, la data introducerii acțiunii (31 martie 2011),

SC M.S. SRL nu era titulara dreptului de proprietate asupra terenului în privința

căruia s-a solicitat servitutea de trecere, dreptul de proprietate asupra imobilului

aservit aparținând unei terțe persoane juridice, fiind intabulat în cartea funciară.

Astfel, în raport de noul dobânditor, nu poate fi reținută legitimarea procesuală

a pârâtei SC M.S. SRL în cererea privind instituirea servituții de trecere, drept

pentru care, excepția invocată urmează a fi admisă.

Cum sentința primei instanțe

a fost pronunțată în contradictoriu cu pârâta SC M.S. SRL, iar soluția pronunțată

de instanța de fond în privința pârâtei SC M.S.G. SRL nu a fost atacată, urmează

a se avea în vedere că, admiterea acestei excepții de ordine publică, în temeiul

art. 162 C. proc. civ., va avea ca efect admiterea recursului declarat de SC

M.S. SRL Buzău, a modificării în parte a deciziei recurate, cu consecința admiterii,

în baza art. 296 C. proc. civ. a apelului pârâtei SC M.S. SRL Buzău împotriva sentinței

civile nr. 2365 din 20 septembrie 2012 a Tribunalului Buzău, secția a II-a de contencios

administrativ și fiscal, și a schimbării în parte a sentinței atacate, urmând a

se respinge, pentru lipsa calității procesuale pasive, capătul de cerere privind

servitutea de trecere.

Drept consecință a infirmării

calității procesuale pasive a recurentei pârâte SC M.S. SRL Buzău, Înalta Curte

va înlătura obligarea reclamantei SC H.V.T. SRL Râmnicu Sărat la plata despăgubirilor

aferente servituții de trecere (½ din contravaloarea chiriei lunare pentru

suprafața stabilită) întrucât obligația de dezdăunare, pentru eventuala grevare

a terenului aservit, nu poate subzista față de pârâtă, fiind consecința soluției

de respingere a cererii privind dreptul de servitute.

În privința celorlalte

critici invocate pe pârâtă care se referă la modul de constituire a dreptului de

servitute și la consecințele generate de admiterea acestei cereri, precum și susținerile

referitoare la excepția de fond privind lipsa de interes în solicitarea reclamantei

privind instituirea dreptului de servitute, Înalta Curte constată că aceste critici

vizează fondul soluționării raportului juridic litigios și nu mai pot face obiect

al controlului judiciar în raport de reținerea, în privința acestui capăt de cerere,

a lipsei calității procesuale pasive a recurentei, raționament ce decurge din dispozițiile

art. 137 alin. (1) C. proc. civ.

Pe de altă parte, Înalta

Curte constată netemeinicia susținerilor recurentei SC M.S. SRL Buzău referitoare

la lipsa calității sale procesuale pasive în capetele de cerere privind revendicarea

imobilului litigios și cea de despăgubiri pentru lipsa de folosință. Reținând corect

cadrul procesual stabilit de instanțele de fond, justificarea calității procesuale

pasive în cerere în revendicare a bunului imobil întemeiată pe dispozițiile dreptului

comun, respectiv art. 480 și urm. C. civ., impune ca pârâtul să exercite posesia

asupra imobilul litigios. Având în vedere poziția procesuală exprimată de pârâta-recurentă

pe parcursul fazelor procesuale, rezultă împrejurarea că aceasta se află în stăpânirea

elementului material al posesiei, recunoscându-se, fără echivoc, posesia exercitată

asupra imobilului revendicat, în privința căruia reclamanta s-a legitimat procesual

activ cu actul de adjudecare, reprezentat de procesul-verbal de adjudecare din

20 octombrie 2006 emis de A.V.A.S., modificat prin actul din 2007, dreptul de proprietate

al acesteia asupra imobilului litigios, potrivit încheierii din 18 iulie 2007 a

O.C.P.I. Buzău. De altfel, pârâta în recursul declarat nu a formulat critici care

să vizeze soluția pronunțată în privința acestui capăt de cerere, excepția lipsei

calității procesuale pasive fiind neîntemeiată și în raport de procesul-verbal de

executare silită din data de 30 aprilie 2013, depus în recurs, încheiat de Biroul

Executorului Judecătoresc A.A., în baza căruia bunul imobil litigios aflat în posesia

pârâtei, a fost predat reclamantei. În privința cererii în despăgubiri, calitatea

procesuală pasivă se justifică în raportul juridic dedus judecății, atât timp cât

reclamanta a pretins angajarea răspunderii civile delictuale a pârâtei pentru prejudiciul

cauzat de aceasta prin lipsa de folosință a imobilului revendicat.

Înalta Curte, reține totodată,

în contextul determinării corecte a obiectului investirii instanței de fond, ca

fiind lipsite de relevanță susținerile pârâtei recurente prin care pretinde lipsa

unui raport juridic în temeiul căruia i-ar reveni obligația de predare a imobilului

litigios, atât timp cât acțiunea în revendicare nu este condiționată de preexistența

unui raport juridic obligațional între reclamant și pârât. În considerarea acestui

raționament, se vădește a fi neîntemeiată critica referitoare la neîndeplinirea,

anterior sesizării instanței, a procedurii reglementată de art. 720

1

C. proc. civ., dat fiind natura juridică civilă a raportului juridic supus analizei.

Împrejurarea că părțile litigante sunt societăți comerciale nu are relevanță asupra

naturii raportului juridic obligațional care se circumscrie sferei raporturilor

dreptului civil.

Printr-un alt motiv de

recurs, decizia instanței de apel a fost criticată de pârâta SC M.S. SRL Buzău

ca fiind nelegală și din perspectiva modului greșit de soluționare, raportat la

dispozițiile art. 998 C. civ., a capătului de cerere referitor la plata contravalorii

lipsei de folosință a imobilului revendicat pe ultimii trei ani calculați

anterior introducerii acțiunii. Critica de nelegalitate este întemeiată și

atrage aplicabilitatea cazului de modificare înscris în art. 304 pct. 9 C. proc.

civ.

Premisa de analiză a pretențiilor

reclamantei ce vizează plata contravalorii lipsei de folosință a imobilului

litigios, reclamă verificarea întrunirii condițiilor răspunderii civile delictuale

reglementate de dispozițiile art. 998 și urm. C. civ., răspundere care

poate fi antrenată doar în ipoteza în care debitorul obligației nu își

execută obligația cu vinovăție sau fără justificare, situație care

reclamă ideea de culpă în neexecutarea obligației.

Acordarea despăgubirilor

solicitate nu poate fi realizată decât prin prisma îndeplinirii condiției care

impune existența unei fapte ilicite, imputabilă debitorului obligației.

În aceste circumstanțe, nu se poate reține ca fiind îndeplinită condiția premisă

pentru antrenarea răspunderii civile în sarcina pârâtei-recurente deoarece acțiunea

acesteia de contestare a dreptului de proprietate exhibat de reclamantă nu poate

avea natura juridică a unei fapte ilicite, săvârșită cu vinovăție.

Răspunderea civilă delictuală

nu poate fi angajată în cauză atât timp cât disputa litigioasă în cadrul acțiunii

în revendicare pendinte s-a purtat asupra determinării titularului dreptului de

proprietate, demersul judiciar având rolul de a statua irevocabil asupra recunoașterii

dreptului de proprietate reclamat în privința bunului litigios. Cât timp recurenta

pârâtă s-a aflat în stăpânirea imobilului, aceasta a avut prerogativa de a exercita

atributele posesiei ca un proprietar, iar deținerea elementului material al posesiei

(corpus) a generat în favoarea acesteia prezumția de proprietate, conform art. 1854

C. civ. În acest context, nu poate fi reținută ilicitatea faptei pârâtei până la

momentul statuării, de către instanță, asupra titularului dreptului de proprietate

și a consecinței pe care o generează prezenta acțiune în revendicare, respectiv

restituirea imobilului. Drept urmare, având în vedere dispozițiile legale care ocrotesc

buna-credință a posesorului și în absența unei fapte ilicite imputabile debitorului

obligației, a inexistenței unei legături de cauzalitate între faptă și

prejudiciu, răspunderea civilă delictuală a pârâtei nu poate fi antrenată, astfel

încât, din această perspectivă, decizia urmează a fi reformată.

Verificarea legalității

hotărârii atacate din perspectiva motivul de recurs înscris în art. 304 pct. 7 C.

proc. civ., Înalta Curte reține critica ca fiind nefondată. Hotărârea instanței

de apel cuprinde motivele de fapt și de drept care au condus la pronunțarea soluției,

instanța de apel procedând la examinarea concretă a tuturor criticilor semnalate

de părți în memoriile de apel. În aceste circumstanțe, hotărârea răspunde exigențelor

legale înscrise în art. 261 C. proc. civ., raționamentul instanței fiind expus în

cadrul considerentelor deciziei pronunțate, astfel încât motivul de nelegalitate

invocat nu poate fi reținut ca incident în cauză.

În ceea ce privește recursul

declarat de reclamanta SC H.V.T. SRL Râmnicu Sărat, criticile prezentate vizează

exclusiv dispoziția instanței prin care a fost obligată la plata de despăgubiri

către proprietarul fondului aservit, reclamanta dezvoltând motive de recurs referitoare

la depășirea limitelor investirii instanței de fond, precum și la modalitatea de

determinare a despăgubirii în raport de paguba pricinuită de servitutea instituită.

Cu titlu preliminar, dezvoltarea criticilor din memoriul de recurs fac posibil încadrarea

acestora în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., cazurile prevăzute de

pct. 7 și pct. 8 din textul evocat fiind indicate doar formal.

Criticile învederate de

reclamantă, subsumate recursului declarat, se vădesc a fi nefondate raportat la

modalitatea de soluționare a capătului de cerere referitor la servitutea de trecere,

atât timp cât respingerea acestui capăt de cerere va genera consecința inexistenței

obligației de dezdăunare în sarcina proprietarului fondului dominant, împrejurare

în raport cu care apar ca lipsite de relevanță criticile astfel evocate, drept pentru

care recursul reclamantei SC H.V.T. SRL Râmnicu Sărat, împotriva deciziei civile

nr. 21 din 27 martie 2013 a Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios

administrativ și fiscal, va fi respins în temeiul dispozițiilor art. 312 alin.

(1) C. proc. civ.

Pentru considerentele

expuse mai sus, Înalta Curte va constata nelegalitatea deciziei atacate sub aspectul

reținerii incidenței motivelor de recurs înscrise în art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

evocate de pârâta SC M.S. SRL Buzău. Drept consecință, în temeiul dispozițiilor

art. 312 alin. (1), alin. (2) și alin. (3) C. proc. civ., va admite recursul acesteia

declarat împotriva deciziei civile nr. 21 din 27 martie 2013 a Curții de Apel Ploiești,

secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, decizie pe care o va

modifica în parte. În baza dispozițiilor art. 296 C. proc. civ. va admite apelul

pârâtei SC M.S. SRL Buzău împotriva sentinței civile nr. 2365 din 20 septembrie

2012 a Tribunalului Buzău, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal,

pe care o va schimba în parte, în sensul că, va admite excepția lipsei calității

procesuale pasive a pârâtei SC M.S. SRL Buzău în ceea ce privește capătul de cerere

privind instituirea servituții de trecere și, drept consecință, va respinge acest

capăt de cerere pentru lipsa calității procesuale pasive. Drept urmare, va înlătura

obligarea reclamantei SC H.V.T. SRL Râmnicu Sărat la plata despăgubirilor aferente

servituții de trecere (½ din contravaloarea chiriei lunare pentru suprafața

stabilită).

Totodată, se va respinge,

ca neîntemeiat, capătul de cerere privind plata contravalorii lipsei de folosință

pe ultimii 3 ani anterior datei introducerii acțiunii, menținând celelalte dispoziții

ale deciziei și sentinței.

Reținând culpa procesuală

a recurentei-reclamante SC H.V.T. SRL Râmnicu Sărat, în temeiul dispozițiilor

art. 274 și art. 276 C. proc. civ. va dispune obligarea acestei la plata sumei de

3.727 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în apel și recurs, către recurenta-pârâtă

SC M.S. SRL Buzău.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de pârâta SC M.S. SRL Buzău împotriva deciziei civile nr. 21 din 27 martie 2013

a Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și

fiscal.

Modifică în parte decizia

recurată, în sensul că admite apelul pârâtei SC M.S. SRL Buzău împotriva sentinței

civile nr. 2365 din 20 septembrie 2012 a Tribunalului Buzău, secția a II-a de contencios

administrativ și fiscal.

Schimbă în parte sentința

apelată în sensul că admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei

SC M.S. SRL Buzău în ceea ce privește capătul de cerere privind instituirea servituții

de trecere și respinge acest capăt de cerere pentru lipsa calității procesuale pasive.

Înlătură obligarea reclamantei

SC H.V.T. SRL Râmnicu Sărat la plata despăgubirilor aferente servituții de trecere

(½ din contravaloarea chiriei lunare pentru suprafața stabilită).

Respinge, ca neîntemeiat,

capătul de cerere privind plata contravalorii lipsei de folosință pe ultimii 3 ani

anterior datei introducerii acțiunii.

Menține celelalte dispoziții

ale deciziei și sentinței.

Respinge, ca nefondat,

recursul declarant de reclamanta SC H.V.T. SRL Râmnicu Sărat împotriva aceleiași

decizii.

Obligă pe recurenta-reclamantă

SC H.V.T. SRL Râmnicu Sărat la plata sumei de 3.727 RON, reprezentând cheltuieli

de judecată în apel și recurs, către recurenta-pârâtă SC M.S. SRL Buzău.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 11 iunie 2014.