ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6172/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

a) Cererea de chemare

în judecată.

Prin acțiunea

înregistrată la Judecătoria Buzău, reclamantul Ministerul Apărării Naționale a

chemat în judecată pe pârâta SC S. SRL Buzău, solicitând ca prin hotărârea ce

se va pronunța să fie obligată la plata sumei de 12.108,28 lei cu titlu de

chirie restantă în derularea contractului nr. A-65/08 ianuarie 2002 și a sumei

de 84.362,11 lei cu titlu de penalități de întârziere, datorate la perioada 01

ianuarie 2004 - 31 decembrie  2006, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea

acțiunii, reclamantul a susținut că în baza contractului nr. A-65 din 08

ianuarie 2002 a închiriat pârâtei un imobil în suprafață construită de 1.638

m.p. situat în Buzău, aceasta obligându-se conform actelor adiționale succesive

nr. 1 din 17 februarie 2004, nr. 2 din 17 februarie 2005 și nr. 3 din 06

aprilie 2006 să-i plătească etapizat o chirie lunară de câte 760,17 euro, 3.450

lei și respectiv 3.910 lei pentru construcții, precum și o chirie majorată de

484,52 lei pentru obiectele de inventar, mijloacele fixe și materialele puse la

dispoziție.

Reclamantul a mai

susținut că, deși pârâta a folosit efectiv imobilul dar și celelalte bunuri

închiriate, aceasta nu a achitat integral chiria stabilită de comun acord,

rămânând o diferență de plată în sumă de 12.108,28 lei la perioada 01 ianuarie 2004

– 31 decembrie 2006, la care se adaugă penalități de întârziere în sumă de

84.362,11 lei, calculate în temeiul art. 23 din contract, astfel cum rezultă

din situația anexată cererii.

Prin nota de

precizări depusă la fila 82 dosar, însoțită de actele justificative atașate la

filele 84-127 dosar, reclamantul și-a majorat câtimea pretențiilor de la suma

de 96.470,30 lei la suma de 117.363,10 lei.

b) Sentința și

considerentele Judecătoriei Buzău

Prin Sentința nr. 1520

din 04 martie 2009, pronunțată de Judecătoria Buzău, s-a admis acțiunea, pârâta

fiind obligată să plătească reclamantului suma de 117.363,10 lei cu titlu de

chirie și penalități de întârziere aferente perioadei 01 ianuarie 2004 - 31

decembrie 2006.

Pentru a hotărî astfel,

invocând prevederile art. 969, art. 970, art. 1073 și art. 1082 C. civ., instanța

fondului a reținut că pârâta datorează reclamantului suma de 117.363,10 lei cu

titlu de chirie și penalități de întârziere aferente perioadei 01 ianuarie 2004

- 31 decembrie  2006, astfel cum au fost calculate în baza contractului nr. A-65

din 08 ianuarie 2002, cu cele 3 acte adiționale din 17 februarie 2004, din 17

februarie 2005 și din 06 aprilie 2006.

c) Apelul declarat de

pârâtă

Împotriva sentinței a

declarat apel pârâta, în temeiul art. 282 C. proc. civ., criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie, potrivit motivelor de apel depuse la dosar

conform art. 287 din același cod.

d) Decizia Tribunalului

Buzău

Prin Decizia nr. 106

din 17 februarie 2010, Tribunalul Buzău a admis recursul declarat de pârâta SC

S. SRL, a casat Sentința nr. 1520 din 04 martie 2009 pronunțată de Judecătoria

Buzău în dosarul nr. 76/200/2009 și a dispus trimiterea cauzei spre competentă

soluționare, în primă instanță, Curții de Apel Ploiești - Secția de Contencios

Administrativ, cauza fiind înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. 263/42/2010.

Pentru a hotărî

astfel, tribunalul a reținut că, potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) teza a II-a

din Legea nr. 554/2004, sunt asimilate actelor administrative, în sensul

acestei legi, și contractele încheiate cu autoritățile publice care au ca

obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică. În cauza dedusă

judecății, contractul de închiriere nr. A-65 din 08 ianuarie 2002, încheiat

între reclamant, autoritate publică, în calitate de locator și societatea

pârâtă, în calitate de locatar, are drept obiect punerea în valoare a unui

imobil proprietate publică.

Tribunalul a

concluzionat că, în raport de natura contractului de închiriere, act

administrativ, dar și de calitatea reclamantului, organ central al

administrației publice, competența de soluționare a litigiului dedus judecății

revine în primă instanță Curții de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ,

conform dispozițiilor art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004.

e) Sentința și

considerentele Curții de apel

Prin Sentința nr. 272

din 13 decembrie 2010 s-a respins excepția tardivității formulării acțiunii,

invocată de pârâtă și s-a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de

Ministerul Apărării – Direcția Legislație și Asistență Juridică, în contradictoriu

cu pârâta SC S. SRL Buzău. A fost obligat reclamantul la plata sumei de 9.260

lei cheltuieli de judecată către pârâtă din care 500 lei onorariu expert și

8.760 lei, onorariu avocat.

Pentru a pronunța

această decizie, prima instanță a reținut că excepția tardivității este

neîntemeiată, întrucât termenul de prescripție a fost întrerupt, pârâta prin

adresa nr. 1196/2007 recunoscând existența creanței, cursul prescripției s-a

întrerupt, împrejurare recunoscută de însuși reclamant, prin reprezentant

legal.

Pe fond, s-a apreciat

că între părți s-a încheiat un contract administrativ și nu unul comercial,

Legea nr. 469/2002 făcând referire la contractele comerciale încheiate între

agenții economici și nu la cele de natură administrativă.

Pe baza raportului de

expertiză întocmit în cauză, prima instanță a considerat că pârâta nu numai că

nu datorează această sumă reclamantei, dar a dovedit că s-a achitat în plus

suma de 5532 lei, chirie pentru perioada 01 ianuarie 2004 - 31 decembrie 2006.

S-a mai reținut din concluziile expertizei, împrejurarea că, perioadele pentru

care s-au calculat penalitățile și contravaloarea chiriei, nu coincid cu aceea

pentru care părțile s-au mai judecat într-o cauză similară, tot la Curtea de

Apel Ploiești, dosarul nr. 527/42/2008 în care s-a pronunțat Sentința nr. 190

din 26 septembrie 2008.

La pronunțarea

soluției, Curtea de apel, a avut în vedere prevederile Legii nr. 469/2002

coroborate cu cele ale Legii nr. 554/2004.

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs Ministerul Apărării Naționale.

a) Motivele de recurs.

Recurentul-reclamant

a arătat că hotărârea instanței de fond conține motive contradictorii, astfel,

pe de o parte s-a reținut că în discuție se află un contract administrativ, iar

Legea nr. 469/2002 face referire la contractele comerciale încheiate între

agenții economici și nu la cele de natură administrativă, iar pe de altă parte

că acțiunea s-a respins în conformitate cu prevederile Legii nr. 469/2002, ceea

ce demonstrează fără echivoc contrarietatea motivării.

S-a precizat că s-a

încheiat contractul în baza Legii nr. 213/1998 privind proprietatea publică și

regimul juridic al acesteia și H.G. nr. 68/2000 și că la data încheierii

contractului Legea nr. 469/2002 nu era adoptată, astfel că s-a nesocotit

principiul neretroactivității legii.

S-a menționat că

pârâta-intimată nu a achitat la termenul scadent chiria stabilită prin contract

și ulterior, prin actele adiționale.

A susținut recurenta

că penalitățile au fost calculate de expert prin aplicarea dispozițiilor Legii nr.

469/2002 fără a se avea în vedere prevederile art. 23 din contract, prin care

părțile au convenit modul de calcul al penalităților de întârziere.

S-a mai precizat că

expertul nu a ținut seama de chiria datorată pentru obiectele de inventar,

astfel că întreg calculul chiriei restante este afectat.

b) Analiza motivelor

de recurs.

Înalta Curte, din examinarea

motivelor de recurs, a acțiunii și probelor cauzei, reține:

Prin acțiune,

reclamantul Ministerul Apărării Naționale a chemat în judecată pârâta SC S. SRL

pentru a fi obligată la plata sumei de 96.470,39 lei reprezentând cheltuieli și

penalități de întârziere, datorate în baza contractului de închiriere, pentru

un spațiu cu destinația restaurant, în suprafață de 1638 m.p.

Din analiza sentinței

primei instanțe se constată că aceasta conține o motivare contradictorie și

neelocventă.

Astfel, deși se arată

că Legea nr. 469/2002 nu este aplicabilă contractelor administrative, totuși

instanța reține incidența acestei legi, însușindu-se punctul de vedere al

expertului.

Potrivit art. 1 din

Legea nr. 469/2002, prevederile acestei legi se aplică tuturor contractelor

pentru realizarea actelor de comerț de către agenții economici comercianți.

Ori, Ministerul

Apărării Naționale nu este agent economic comerciant, bunul care a format

obiectul închirierii fiind proprietate publică, așa cum s-a reținut expres în

Decizia nr. 106/2010 a Tribunalului Buzău.

În aceste condiții,

dispozițiile Legii nr. 469/2002 nu se aplică în cazul contractului administrativ.

Chiar în situația în

care s-ar fi considerat că sunt aplicabile prevederile Legii nr. 469/2002 și în

cazul contractelor administrative, totuși instanța trebuia să observe că prin

contract, respectiv art. 23, părțile au determinat cuantumul penalităților, iar

potrivit art. 4 alin. (3) din aceeași lege, totalul penalităților pentru

decontare nu poate depăși cuantumul sumei asupra căreia sunt calculate, cu

excepția cazului în care prin contract s-a stipulat contrariul.

Din sentință rezultă

că instanța de fond a avut în vedere expertiza efectuată în cauză, din al cărei

conținut se stabilește că s-au calculat penalitățile prin luarea în considerare

a dispozițiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 469/2002 și nu prevederilor

contractuale.

Prin obiecțiunile

formulate de reclamant la raportul de expertiză, se arată că penalitățile s-au

calculat greșit, că nu sunt aplicabile prevederile Legii nr. 469/2002, că

expertul a efectuat greșit calculele și perioadele aflate în litigiu.

Instanța de fond nu a

analizat acțiunea în limitele sesizării și nu a observat că expertul a efectuat

calculul cu nesocotirea prevederilor art. 23 din contract, că spre exemplu s-a

stins o datorie de 4.621 lei, chirie plătită pentru utilaje, în perioada 8

martie 2002 – 31 decembrie 2003.

Astfel, s-a efectuat

practic o compensare de către expert a chiriei datorate pentru spațiu, cu alte

plăți, fără să existe o cerere de învestire a instanței în acest sens.

Având în vedere cele

expuse mai sus, urmează a se casa sentința primei instanțe pentru ca în

rejudecare să se analizeze acțiunea reclamantului, prin prisma actelor

prezentate și în limitele cererilor formulate de părți.

Pentru verificarea

calculului penalităților, se va dispune efectuarea unei noi expertize sau

refacerea expertizei efectuate în primul ciclu procesual, în raport de

prevederile art. 23 din contract, având în vedere că Legea nr. 469/2002 nu se

aplică în situația contractelor administrative și nici nu s-a cerut anularea

acestei clauze contractuale.

c) Soluția instanței

de recurs.

În baza art. 312 și

314 C. proc. civ., se va casa sentința primei instanțe cu trimitere pentru

rejudecare la aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de Ministerul Apărării Naționale – Direcția Legislație și Asistență

Juridică împotriva Sentinței nr. 272 din 13 decembrie 2010 a Curții de Apel

Ploiești, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința

atacată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 20 decembrie 2011.