ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6172/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Prima instanță a) Cererea de chemare în judecată. Prin acțiunea înregistrată la Judecătoria Buzău, reclamantul Ministerul Apărării Naționale a chemat în judecată pe pârâta SC S. SRL Buzău, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligată la plata sumei de 12.108,28 lei cu titlu de chirie restantă în derularea contractului nr. A-65/08 ianuarie 2002 și a sumei de 84.362,11 lei cu titlu de penalități de întârziere, datorate la perioada 01 ianuarie 2004 - 31 decembrie 2006, cu cheltuieli de judecată. În motivarea acțiunii, reclamantul a susținut că în baza contractului nr. A-65 din 08 ianuarie 2002 a închiriat pârâtei un imobil în suprafață construită de 1.638 m.p.

situat în Buzău, aceasta obligându-se conform actelor adiționale succesive nr. 1 din 17 februarie 2004, nr. 2 din 17 februarie 2005 și nr. 3 din 06 aprilie 2006 să-i plătească etapizat o chirie lunară de câte 760,17 euro, 3.450 lei și respectiv 3.910 lei pentru construcții, precum și o chirie majorată de 484,52 lei pentru obiectele de inventar, mijloacele fixe și materialele puse la dispoziție. Reclamantul a mai susținut că, deși pârâta a folosit efectiv imobilul dar și celelalte bunuri închiriate, aceasta nu a achitat integral chiria stabilită de comun acord, rămânând o diferență de plată în sumă de 12.108,28 lei la perioada 01 ianuarie 2004 – 31 decembrie 2006, la care se adaugă penalități de întârziere în sumă de 84.362,11 lei, calculate în temeiul art. 23 din contract, astfel cum rezultă din situația anexată cererii.

Prin nota de precizări depusă la fila 82 dosar, însoțită de actele justificative atașate la filele 84-127 dosar, reclamantul și-a majorat câtimea pretențiilor de la suma de 96.470,30 lei la suma de 117.363,10 lei.

b) Sentința și considerentele Judecătoriei Buzău Prin Sentința nr. 1520 din 04 martie 2009, pronunțată de Judecătoria Buzău, s-a admis acțiunea, pârâta fiind obligată să plătească reclamantului suma de 117.363,10 lei cu titlu de chirie și penalități de întârziere aferente perioadei 01 ianuarie 2004 - 31 decembrie 2006. Pentru a hotărî astfel, invocând prevederile art. 969, art. 970, art. 1073 și art. 1082 C. civ., instanța fondului a reținut că pârâta datorează reclamantului suma de 117.363,10 lei cu titlu de chirie și penalități de întârziere aferente perioadei 01 ianuarie 2004 - 31 decembrie 2006, astfel cum au fost calculate în baza contractului nr. A-65 din 08 ianuarie 2002, cu cele 3 acte adiționale din 17 februarie 2004, din 17 februarie 2005 și din 06 aprilie 2006. c) Apelul declarat de pârâtă Împotriva sentinței a declarat apel pârâta, în temeiul art. 282 C. proc.

civ., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, potrivit motivelor de apel depuse la dosar conform art. 287 din același cod. d) Decizia Tribunalului Buzău Prin Decizia nr. 106 din 17 februarie 2010, Tribunalul Buzău a admis recursul declarat de pârâta SC S. SRL, a casat Sentința nr. 1520 din 04 martie 2009 pronunțată de Judecătoria Buzău în dosarul nr. 76/200/2009 și a dispus trimiterea cauzei spre competentă soluționare, în primă instanță, Curții de Apel Ploiești - Secția de Contencios Administrativ, cauza fiind înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. 263/42/2010. Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că, potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, sunt asimilate actelor administrative, în sensul acestei legi, și contractele încheiate cu autoritățile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică.

În cauza dedusă judecății, contractul de închiriere nr. A-65 din 08 ianuarie 2002, încheiat între reclamant, autoritate publică, în calitate de locator și societatea pârâtă, în calitate de locatar, are drept obiect punerea în valoare a unui imobil proprietate publică. Tribunalul a concluzionat că, în raport de natura contractului de închiriere, act administrativ, dar și de calitatea reclamantului, organ central al administrației publice, competența de soluționare a litigiului dedus judecății revine în primă instanță Curții de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ, conform dispozițiilor art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004.

e) Sentința și considerentele Curții de apel Prin Sentința nr. 272 din 13 decembrie 2010 s-a respins excepția tardivității formulării acțiunii, invocată de pârâtă și s-a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de Ministerul Apărării – Direcția Legislație și Asistență Juridică, în contradictoriu cu pârâta SC S. SRL Buzău. A fost obligat reclamantul la plata sumei de 9.260 lei cheltuieli de judecată către pârâtă din care 500 lei onorariu expert și 8.760 lei, onorariu avocat. Pentru a pronunța această decizie, prima instanță a reținut că excepția tardivității este neîntemeiată, întrucât termenul de prescripție a fost întrerupt, pârâta prin adresa nr. 1196/2007 recunoscând existența creanței, cursul prescripției s-a întrerupt, împrejurare recunoscută de însuși reclamant, prin reprezentant legal.

Pe fond, s-a apreciat că între părți s-a încheiat un contract administrativ și nu unul comercial, Legea nr. 469/2002 făcând referire la contractele comerciale încheiate între agenții economici și nu la cele de natură administrativă. Pe baza raportului de expertiză întocmit în cauză, prima instanță a considerat că pârâta nu numai că nu datorează această sumă reclamantei, dar a dovedit că s-a achitat în plus suma de 5532 lei, chirie pentru perioada 01 ianuarie 2004 - 31 decembrie 2006. S-a mai reținut din concluziile expertizei, împrejurarea că, perioadele pentru care s-au calculat penalitățile și contravaloarea chiriei, nu coincid cu aceea pentru care părțile s-au mai judecat într-o cauză similară, tot la Curtea de Apel Ploiești, dosarul nr. 527/42/2008 în care s-a pronunțat Sentința nr. 190 din 26 septembrie 2008. La pronunțarea soluției, Curtea de apel, a avut în vedere prevederile Legii nr. 469/2002 coroborate cu cele ale Legii nr. 554/2004.

2. Instanța de recurs. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Ministerul Apărării Naționale. a) Motivele de recurs. Recurentul-reclamant a arătat că hotărârea instanței de fond conține motive contradictorii, astfel, pe de o parte s-a reținut că în discuție se află un contract administrativ, iar Legea nr. 469/2002 face referire la contractele comerciale încheiate între agenții economici și nu la cele de natură administrativă, iar pe de altă parte că acțiunea s-a respins în conformitate cu prevederile Legii nr. 469/2002, ceea ce demonstrează fără echivoc contrarietatea motivării. S-a precizat că s-a încheiat contractul în baza Legii nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia și H.G.

nr. 68/2000 și că la data încheierii contractului Legea nr. 469/2002 nu era adoptată, astfel că s-a nesocotit principiul neretroactivității legii. S-a menționat că pârâta-intimată nu a achitat la termenul scadent chiria stabilită prin contract și ulterior, prin actele adiționale. A susținut recurenta că penalitățile au fost calculate de expert prin aplicarea dispozițiilor Legii nr. 469/2002 fără a se avea în vedere prevederile art. 23 din contract, prin care părțile au convenit modul de calcul al penalităților de întârziere. S-a mai precizat că expertul nu a ținut seama de chiria datorată pentru obiectele de inventar, astfel că întreg calculul chiriei restante este afectat. b) Analiza motivelor de recurs.

Înalta Curte, din examinarea motivelor de recurs, a acțiunii și probelor cauzei, reține: Prin acțiune, reclamantul Ministerul Apărării Naționale a chemat în judecată pârâta SC S. SRL pentru a fi obligată la plata sumei de 96.470,39 lei reprezentând cheltuieli și penalități de întârziere, datorate în baza contractului de închiriere, pentru un spațiu cu destinația restaurant, în suprafață de 1638 m.p. Din analiza sentinței primei instanțe se constată că aceasta conține o motivare contradictorie și neelocventă. Astfel, deși se arată că Legea nr. 469/2002 nu este aplicabilă contractelor administrative, totuși instanța reține incidența acestei legi, însușindu-se punctul de vedere al expertului. Potrivit art. 1 din Legea nr. 469/2002, prevederile acestei legi se aplică tuturor contractelor pentru realizarea actelor de comerț de către agenții economici comercianți.

Ori, Ministerul Apărării Naționale nu este agent economic comerciant, bunul care a format obiectul închirierii fiind proprietate publică, așa cum s-a reținut expres în Decizia nr. 106/2010 a Tribunalului Buzău. În aceste condiții, dispozițiile Legii nr. 469/2002 nu se aplică în cazul contractului administrativ. Chiar în situația în care s-ar fi considerat că sunt aplicabile prevederile Legii nr. 469/2002 și în cazul contractelor administrative, totuși instanța trebuia să observe că prin contract, respectiv art. 23, părțile au determinat cuantumul penalităților, iar potrivit art. 4 alin. (3) din aceeași lege, totalul penalităților pentru decontare nu poate depăși cuantumul sumei asupra căreia sunt calculate, cu excepția cazului în care prin contract s-a stipulat contrariul.

Din sentință rezultă că instanța de fond a avut în vedere expertiza efectuată în cauză, din al cărei conținut se stabilește că s-au calculat penalitățile prin luarea în considerare a dispozițiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 469/2002 și nu prevederilor contractuale. Prin obiecțiunile formulate de reclamant la raportul de expertiză, se arată că penalitățile s-au calculat greșit, că nu sunt aplicabile prevederile Legii nr. 469/2002, că expertul a efectuat greșit calculele și perioadele aflate în litigiu. Instanța de fond nu a analizat acțiunea în limitele sesizării și nu a observat că expertul a efectuat calculul cu nesocotirea prevederilor art. 23 din contract, că spre exemplu s-a stins o datorie de 4.621 lei, chirie plătită pentru utilaje, în perioada 8 martie 2002 – 31 decembrie 2003. Astfel, s-a efectuat practic o compensare de către expert a chiriei datorate pentru spațiu, cu alte plăți, fără să existe o cerere de învestire a instanței în acest sens.

Având în vedere cele expuse mai sus, urmează a se casa sentința primei instanțe pentru ca în rejudecare să se analizeze acțiunea reclamantului, prin prisma actelor prezentate și în limitele cererilor formulate de părți. Pentru verificarea calculului penalităților, se va dispune efectuarea unei noi expertize sau refacerea expertizei efectuate în primul ciclu procesual, în raport de prevederile art. 23 din contract, având în vedere că Legea nr. 469/2002 nu se aplică în situația contractelor administrative și nici nu s-a cerut anularea acestei clauze contractuale. c) Soluția instanței de recurs. În baza art. 312 și 314 C. proc. civ., se va casa sentința primei instanțe cu trimitere pentru rejudecare la aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Ministerul Apărării Naționale – Direcția Legislație și Asistență Juridică împotriva Sentinței nr. 272 din 13 decembrie 2010 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 decembrie 2011.