ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 167/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamantul C.L. a chemat în judecată SC T. SA București și a solicitat ca prin sentința care se va pronunța să fie obligată la plata sumei de 1.142.815.758 lei chirie, diferență valoare contractuală, dobânzi și penalități de întârziere.

Litigiul a fost soluționat de Tribunalul București, secția comercială care prin sentința nr. 1390 din 28 martie 2005 a admis în parte acțiunea reclamantului iar pârâta SC T. SA București a fost obligată la plata sumei de 127.467.500 lei chirie, 80.889.391 lei penalități de întârziere pe perioada 20 ianuarie 2001 – 31 iulie 2003, 411.687.124 lei diferență valoare construcție nefinalizată și 147.334.868 lei penalități de întârziere calculate pentru suma de 411.687.124 lei pe perioada 1 ianuarie 2002 – 31 iulie 2003. Pentru a hotărî astfel, după admiterea probelor, instanța de fond a reținut că între părțile în proces s-a încheiat un contract de închiriere pentru o suprafață de teren, pe o perioadă de 3 ani, prin care au stabilit ca chiria să se compenseze cu o construcție ce urma să fie realizată conform documentației cu caracter provizoriu întocmită în baza Legii nr. 50/1991, finalizarea lucrărilor și predarea construcției urmând să se facă în termen de 5 luni.

Părțile au prevăzut că nerespectarea acestei obligații, potrivit clauzelor stipulate, avea drept urmare rezilierea contractului și plata chiriei cu penalități de întârziere. A mai reținut tribunalul că a fost modificat succesiv contractul de închiriere prin actele adiționale din 14 octombrie 1999 și nr. 2 din 15 iunie 2001, și că prin procesul - verbal încheiat la data de 17 decembrie 2002 părțile au stabilit situația derulării contractului de închiriere și obligațiile de plată sub forma chiriei, a dobânzilor și penalităților calculate pe perioada decembrie 2001 – decembrie 2002. Prin aceeași convenție părțile s-au înțeles ca evaluarea lucrărilor să fie făcută de un expert, plata acestora urmând să fie efectuată în 30 de zile de la comunicarea expertizei.

Față de calculele efectuate prin raportul de expertiză, instanța de fond a apreciat că sunt datorate sumele reținute prin sentință, apreciind că chiria trebuie plătită pentru că pârâta nu a executat lucrările, astfel că valoarea acestora nu putea fi compensată cu chiria datorată așa cum s-au înțeles părțile prin contract. De asemenea s-a stabilit că și penalitățile de întârziere au fost acceptate prin convenția din 17 decembrie 2002, clauza contractuală fiind interpretată în sensul aplicării ei așa cum prevede art. 978 C. civ. Pentru repararea integrală a prejudiciului constând în nefinalizarea lucrării la care s-a obligat (al cărei cost urma să se compenseze cu chiria) instanța a stabilit că este datorată și suma de 411.687.124 lei, precum și penalitățile de întârziere aferente.

Sentința nr. 1390 pronunțată la data de 28 martie 2005 de Tribunalul București a fost apelată de S.C.T. București. Apreciind ca fiind întemeiate criticile evocate de apelantă, sentința a fost schimbată în parte în sensul obligării pârâtei la plata sumei de 1.187,16 lei chirie, 150 lei penalități calculate pe perioada martie 2001 – 31 iulie 2003, 45.618 lei diferență de valoare construcție nefinalizată și 433 lei penalități de întârziere pentru perioada 1 ianuarie 2002 – 31 iulie 2003, celelalte dispoziții ale sentinței fiind menținute. Deși Curtea de Apel a schimbat sentința primei instanțe, din considerentele deciziei nr. 102/2007 nu se pot sintetiza motivele care au dus la această modificare, instanța apreciind doar că pârâta apelantă este în culpă pentru neexecutarea obligațiilor.

Această decizie nemotivată pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, a fost casată de Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 63 din 17 ianuarie 2008, iar apelul a fost trimis pentru rejudecare cu îndrumarea de a se examina criticile privind efectele convenției părților din 17 decembrie 2002 și a precizărilor făcute de expert la data de 12 februarie 2007 prin care s-a arătat că sumele corecte sunt cele din precizări și nu din concluziile expertizei depuse la data de 31 ianuarie 2007. În rejudecare, Curtea de apel, secția comercială a pronunțat Decizia nr. 332 din 24 iunie, după ce a examinat raporturile juridice dintre părți, ținând seama de probele administrate în completare în faza procesuală a apelului, a înțelegerii dintre părți încheiată la 17 decembrie 2002, a precizărilor făcute de expert la data de 12 februarie 2007 și a recomandărilor instanței supreme.

Urmare acestei analize, Curtea de Apel a admis apelul S.C.T., a schimbat în parte sentința nr. 1390 din 28 martie 2005 pronunțată de Tribunalul București în sensul obligării pârâtei apelante la plata chiriei în sumă de 1.187 lei a penalităților pentru neachitarea la termen a facturilor în sumă de 1.517 lei, precum și la plata sumei de 4.334 lei penalități pentru neexecutare. Celelalte dispoziții ale sentinței au fost menținute.

Prin reconsiderarea situației de fapt, instanța de apel a reținut că suma de plată, reprezintă valoarea lucrării neexecutate, determinată potrivit expertizei și precizărilor la aceasta, că lucrările care nu s-au executat au o valoare superioară sumei la care a fost obligată apelanta de instanța de fond, însă având în vedere că apelul a fost promovat de pârâtă, s-a apreciat că nu-i poate fi creată o situație mai grea în propria cale de atac și, ca urmare, a fost menținută partea din hotărâre prin care aceasta a fost obligată la plata sumei de 41.168,71 lei. În sprijinul acestei analize, Curtea de Apel a adus ca argument și înțelegerea părților din 17 decembrie 2002 prin care pârâta s-a obligat să achite contravaloarea construcției nefinalizate.

Din analiza aceluiași proces - verbal din 12 decembrie 2002 s-a reținut și faptul că părțile au convenit ca pentru perioada decembrie 2001 – decembrie 2002 inclusiv, să fie achitate de pârâtă penalitățile pentru sumele datorate, în această obligație fiind inclusă și suma care reprezintă contravaloarea lucrărilor neexecutate. În consecință, pârâta a fost obligată la plata penalităților de întârziere în cuantumul redat mai sus, sumele fiind acordate în raport de precizările expertului, depuse în 8 februarie 2007. Împotriva Deciziei nr. 332 din 24 iunie 2008 a declarat recurs, pârâta S.C.T. București, cu respectarea termenului prevăzut de art. 301 C. proc. civ. În argumentarea motivului prevăzut de art. 304 alin. (9) C. proc.

civ. pe care pârâta și-a întemeiat recursul, s-au adus critici deciziei pronunțată de instanța de apel în partea care se referă la obligarea sa la plata sumei de 41.168,71 lei reprezentând contravaloarea construcției nefinalizate. În esență, autoarea a susținut că părțile au revenit asupra art. 4 din contractul de închiriere nr. 541 din 30 martie 1998 prin care au stabilit ca prețul închirierii să se compenseze prin realizarea construcției și au stabilit obligația de a se plăti chiria pentru toată perioada închirierii, actualizată cu rata inflației, în cazul în care nu se realizează lucrările până la data de 31 mai 2000. Recurenta și-a exprimat opinia pe baza acestui raționament că se află în ipoteza situației reglementată de actele adiționale nr. 1/1999 și 2/2001 și că intimata este îndreptățită numai la plata chiriei actualizată cu rata inflației.

În raport de aceste critici, a solicitat modificarea hotărârilor anterior pronunțate în sensul înlăturării obligației de plată a sumei de 41.166,71 lei reprezentând contravaloarea construcției nefinalizate. Recursul este nefondat. Motivul prevăzut de art. 304 alin. (9) C. proc. civ., pe care și-a întemeiat recursul pârâta S.C.T. București, poate fi invocat atunci „când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii”. Observând și dispozițiile art. 304 alin. (1) C. proc. civ. precum și dispozițiile art. 302 1 lit. c) C. proc.

civ., se poate constata că promovarea acestei căi extraordinare de atac este condiționată, în sensul că, modificarea sau casarea hotărârii recurate presupune în mod obligatoriu indicarea motivelor de nelegalitate și dezvoltarea lor, lucru firesc dacă se ține seama de faptul că părțile au avut la îndemână calea de atac a apelului, care este devolutivă, în cadrul căreia controlul judecătoresc nu a fost limitat strict la motivele de nelegalitate anume indicate procedural. În contextul procedural arătat se va reține că deși recurentul a invocat pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., argumentele aduse în sprijinul motivului invocat nu se încadrează în nici o ipoteză a textului. În concret, trebuie reținut că recurenta nu a demonstrat că s-a încălcat legea de drept substanțial în sensul că s-ar fi aplicat texte de lege străine situației de fapt sau că s-a restrâns conținutul unor dispoziții imperative ale legii.

Revenind la decizia atacată cu recurs, Înalta Curte va reține și faptul că aceasta s-a fundamentat pe reanalizarea probelor în raport de recomandarea Înaltei Curți prin care, în alți termeni, instanței de apel i s-a cerut să reanalizeze raporturile juridice dintre părți în conformitate cu ultima convenție a acestora încheiată la data de 17 decembrie 2002. În alte cuvinte, s-a dat eficiență, prin soluția Curții de apel pronunțată în rejudecare, atât dispozițiilor art. 969 C. civ. cât și deciziei de casare. În contextul arătat s-a reținut corect că recurenta s-a obligat prin ultima convenție ca după expertizarea lucrărilor neterminate să achite contravaloarea „părții rămase de executat” din construcția la care s-a obligat.

Aceste aspecte care privesc nu doar obligația asumată de recurentă ci și cuantumul sumei stabilită de expertize nu mai pot fi reconsiderate în recurs întrucât vizează fondul litigiului și nu încălcarea legii, așa cum s-a arătat mai sus. Concluzia se impune în condițiile în care interpretarea dată raporturilor juridice este în acord cu voința reală a părților materializată în convenția din 17 decembrie 2002. O altă chestiune care trebuie observată din conținutul motivelor de recurs este aceea că recurenta readuce spre analiză actele adiționale care au modificat unele clauze din contractul de închiriere, care sunt anterioare convenției din 17 decembrie 2002 intitulată „proces - verbal”, cu scopul vădit de a crea confuzie cu privire la obligațiile asumate, în privința plății lucrărilor neterminate, la a căror contravaloare a fost obligată, așa cum s-a arătat în sinteza soluției pronunțată în rejudecare de Curtea de Apel.

Rezultă, deci, că instanța de apel în rejudecare, a avut în vedere puterea convenției legal făcută, și că a respectat astfel prevederile art. 969 C. civ.

În fine, susținerea recurentei potrivit căreia nu poate fi debitoarea a două obligații cumulate, respectiv de a achita chiria și de a finaliza construcția, nu vor fi primite întrucât aceste chestiuni vizează fondul și au fost definitiv tranșate urmare probelor administrate (cu expertiză) prin care s-a determinat suma datorată cu acest titlu ținând seama de obligația asumată prin convenția din decembrie 2002 la care a făcut trimitere instanța supremă, convenție care reprezintă voința părților în legătură cu „situația rezultată din derularea contractului…”, cu modificările aduse prin actele adiționale nr. 1/1999 și 2/2001 și cu reconsiderarea obligațiilor la momentul decembrie 2002. Prin urmare, față de dispozițiile procedurale care limitează posibilitățile de rediscutare a probelor, după ce s-a judecat fondul și apelul, prevederi raționale față de modul de organizare a sistemului căilor de atac, în care recursul este cale de atac de reformare, neevolutivă, criticile bazate pe aceste chestiuni vor fi înlăturate, întrucât nu vizează nelegalitatea soluției care a fost pronunțată în rejudecare de Curtea de Apel, secția comercială.

Așa fiind, potrivit art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta S.C.T. BUCUREȘTI împotriva Deciziei comerciale nr. 332 din 24 iunie 2008 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 ianuarie 2009.