ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 63/2008

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința comercială nr. 1390 din 28 martie 2005 pronunțată în dosar nr. 1288/2004 al Tribunalului București, secția a VI-a comercială, s-a admis în parte acțiunea precizată formulată de reclamantul C.L. al com. Măneciu împotriva pârâtei S.C.T.B. SA cu consecința obligării acesteia la plata sumei de 127.467.500 lei reprezentând chirie aferentă perioadei martie 2001 – iulie 2003, 80.889.391 lei penalități de întârziere pentru aceeași perioadă, 411.687.124 lei diferență de valoare a construcției nefinalizate, 147.334.868 lei penalități de întârziere aferente acestei sume pentru perioada 1 ianuarie 2002 – 31 iulie 2003, cu 29.936.569 lei cheltuieli de judecată către reclamant.

Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut, în esență, că în temeiul relațiilor contractuale dintre părți materializate în contractul de închiriere încheiat la 24 martie 1998 modificat prin actele adiționale ulterioare, pârâta și-a asumat obligația ca în schimbul chiriei datorate pentru folosința unei suprafețe de 350 mp. teren să edifice și să predea reclamantului o construcție provizorie pentru nerespectarea temeiului de finalizare fiind stabilite și penalități de întârziere. Ca urmare a nerespectării acestei din urmă obligații precum și a controlului efectuat de Curtea de Conturi, la data de 17 decembrie 2002, părțile au încheiat un proces verbal prin care au convenit achitarea chiriei, dobânzilor și penalităților ce urmau a fi achitate în termen de 30 zile de la efectuarea expertizei.

În consecință, tribunalul în temeiul acestei probe, a celor convenite de părți și având în vedere că penalitățile de întârziere nu pot fi cumulate cu dobânzile, a admis acțiunea în parte, respingând în prealabil excepția prematurității întrucât procedura prevăzută de art. 720 1 C. proc. civ., a fost îndeplinită. Apelul declarat de pârâtă a fost admis iar hotărârea modificată în parte în sensul obligării pârâtei la plata sumei de 1.187,16 lei cu titlu de chirie, 150 lei penalități de întârziere, 45.618 lei diferență valoare construcție nefinalizată, 433 lei penalități de întârziere și 3.647 lei cheltuieli de judecată, cu motivarea că expertizele tehnice de specialitate administrate în cauză demonstrează culpa exclusivă a pârâtei în efectuarea necorespunzătoare a contractului.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul criticând-o pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În mod concret, recurenta invocă faptul că în baza unei motivări contradictorii, deși reține că pârâta nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale asumate și urmează a fi obligată la plata despăgubirilor stabilite prin expertizele efectuate în cauză, din dispozitivul hotărârii rezultă că au fost ignorate concluziile raportului de expertiză astfel cum acestea au fost rectificate după repunerea cauzei pe rol, precum și obligația asumată de pârâtă prin procesul verbal din 17 decembrie 2002 de achitare a tuturor penalităților și majorărilor de întârziere.

De asemenea, susține recurenta soluția este greșită și sub aspectul modului de calcul al cheltuielilor de judecată în condițiile în care curtea de apel nu a făcut compensarea cheltuielilor de judecată față de cele reținute în sarcina apelantei la instanța de fond. Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate raportat la dispozițiile art. 304 pct. 9 precum și art. 312 alin. (1), (3) și (5) C. proc. civ., Curtea constată că acesta este întemeiat.

Astfel, este corectă critica recurentei conform căreia în baza unei motivări contradictorii și deficitare, instanța de apel, modifică cuantumul sumelor la plata căreia a fost obligată pârâta ignorând împrejurarea că aceasta a fost de acord cu achitarea penalităților și majorărilor, conform celor stabilite prin actul încheiat cu reclamantul la data de 17 decembrie 2002. Pe de altă parte, deși se reține în considerentele deciziei, în termeni generali, că au fost avute în vedere ca temei al admiterii apelului, concluziile raportului de expertiză, instanța nu precizează motivul pentru care nu a luat în considerare precizările făcute de expert la data de 12 februarie 2007, care arată că sumele corecte sunt cele din aceste precizări și nu cele din concluziile expertizei depuse la data de 31 ianuarie 2007. Cu toate că, la data de 12 februarie 2007, cauza a fost repusă pe rol tocmai pentru ca părțile să-și exprime punctul de vedere cu privire la acest aspect, prin hotărârea pronunțată, în lipsa oricărei motivări sunt acceptate concluziile despre care însuși expertul a afirmat că sunt greșite, motiv pentru care le-a și înlocuit.

De asemenea, în privința cheltuielilor de judecată, deși se face trimitere la dispozițiile art. 274 C. proc. civ., iar hotărârea instanței de fond a fost doar în parte modificată nu se detaliază modul în care s-a ajuns la suma reprezentând cheltuieli de judecată. În consecință, reținând că recursul este întemeiat, iar instanța de apel a pronunțat hotărârea fără o cercetare reală și profundă a fondului litigiului, fiind încălcate și prevederile art. 261 alin. (5), soluția ce se impune este conform art. 312 alin. (5) C. proc. civ., aceea de admitere a recursului și trimiterii cauzei spre rejudecare pentru a se analiza în concret toate cererile și apărările formulate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamantul C.L. al Comunei Măneciu împotriva deciziei nr. 102 din 26 februarie 2007 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a Comercială. Casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 ianuarie 2008.