ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4270/2014

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4270/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra recursului de

față,

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Judecătoria

Buzău, reclamantul M.A.N. a chemat în judecată pe pârâta SC S.A. SRL Buzău,

solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligată la plata sumei

de 12.108,28 RON cu titlu de chirie restantă în derularea Contractului nr. A1

din 8 ianuarie 2002 și a sumei de 84.362,11 RON cu titlu de penalități de

întârziere, datorate pe perioada 1 ianuarie 2004 - 31 decembrie 2006, cu

cheltuieli de judecată.

Prin Nota de

precizări depusă la dosar, însoțită de actele justificative atașate la dosar,

reclamantul și-a majorat câtimea pretențiilor de la suma de 96.470,30 RON la

suma de 117.363,10 RON.

Prin Sentința nr.

1520 din 4 martie 2009, pronunțată de Judecătoria Buzău, s-a admis acțiunea,

pârâta fiind obligată să plătească reclamantului suma de 117.363,10 RON cu

titlu de chirie și penalități de întârziere aferente perioadei 1 ianuarie 2004

- 31 decembrie 2006.

Împotriva sentinței a

declarat apel pârâta, în temeiul art. 282 C. proc. civ., criticând-o pentru nelegalitate

și netemeinicie, potrivit motivelor de apel depuse la dosar conform art. 287

din același cod.

Prin Decizia nr. 106

din 17 februarie 2010, Tribunalul Buzău a admis recursul declarat de pârâta SC

S.A. SRL, a casat Sentința nr. 1520 din 4 martie 2009 pronunțată de Judecătoria

Buzău în Dosarul nr. 76/200/2009 și a dispus trimiterea cauzei spre competentă

soluționare, în primă instanță Curții de Apel Ploiești, secția de contencios

administrativ, cauza fiind înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr.

263/42/2010.

Prin Sentința nr. 272

din 13 decembrie 2010, Curtea de Apel Ploiești a respins excepția tardivității

formulării acțiunii, invocată de pârâtă și a respins, ca neîntemeiată, acțiunea

formulată de M.A.N. - D.L.A.J., în contradictoriu cu pârâta SC S.A. SRL Buzău.

A fost obligat reclamantul la plata sumei de 9.260 RON cheltuieli de judecată

către pârâtă din care 500 RON onorariu expert și 8.760 RON, onorariu avocat.

Prin Decizia nr. 6172

din 20 decembrie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul

reclamantului M.A.N., a casat sentința atacată și a trimis cauza spre

rejudecare la aceeași instanță de fond. În rejudecare s-a dispus, potrivit

considerentelor deciziei de casare, refacerea raportului de expertiză în raport

cu prevederile art. 23 din contract, fără a se face aplicarea Legii nr.

469/2002.

Prin Sentința nr. 34

din 31 ianuarie 2013 a Curții de Apel Ploiești a fost admisă în parte acțiunea

formulată de reclamantul M.A.N. - D.L.A.J. în contradictoriu cu pârâta SC S.A.

SRL, în sensul că a fost obligată pârâta să plătească reclamantei 148 RON

chirie restantă și 39.550 RON penalități de întârziere.

Instanța a respins

cererea privind acordarea în favoarea pârâtei a cheltuielilor de judecată.

Motivele de fapt și

de drept care au stat la baza formării convingerii instanței.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța a reținut că pârâta a încheiat cu reclamantul M.A.N.

prin U.M. 02... Buzău, Contractul de închiriere nr. A1 din 8 ianuarie 2002,

având ca obiect închirierea imobilului format din construcții în suprafață de

1638 mp situat în Buzău, B-dul G., denumit R.M.B.

Potrivit art. 1 din

contract, M.A.N., în calitate de proprietar, se obligă să pună la dispoziția

pârâtei în calitate de chiriaș folosința imobilului format din construcție în

suprafața de 1638 mp, plata chiriei urmând a fi făcută lunar potrivit art. IV

din contract, în cuantum de 769 dolar USA, în RON, la cursul dolarului

practicat de BNR.

Instanța de fond a

reținut că din verificările făcute de expert, cu ocazia rejudecării cauzei, a

rezultat că pârâta datorează reclamantului cu titlu de chirie restantă pe

perioada ianuarie 2004 - decembrie 2006 ( așa cum s-a solicitat prin acțiune )

suma de 148 RON .

Prin art. 23 din

contract, părțile au inclus în contract și o clauza penală, în sensul că au

stabilit cuantumul penalităților datorate de pârâtă în cazul întârzierii plății

chiriei și, care, potrivit anexei la raportul de expertiză, sunt în cuantum de

39.698 RON.

Pentru aceste

considerente, având în vedere dispozițiile art. 969 C. civ. instanța a admis în

parte acțiunea și a obligat pârâta sa plătească reclamantului suma de 148 RON

chirie restantă și 39.698 RON penalități de întârziere .

La stabilirea

cuantumului restant al chiriei instanța de fond a avut în vedere contractul dintre

părți, așa cum a fost modificat cu actele adiționale ulterioare, din care

rezultă că chiria a fost stabilită de părți numai în ceea ce privește folosința

construcției nu și a obiectelor de inventar și mijloace fixe și materiale.

Procesul-verbal încheiat

între părți la data de 16 februarie 2004, invocat de reclamant ca fiind actul

care a modificat contractul de închiriere, în sensul că pârâta s-a obligat a

plăti chirie și pentru obiectele de inventar și mijloacele fixe și materiale,

instanța a apreciat că nu poate fi asimilat unui act adițional, care să

modifice contractul, deoarece din cuprinsul acestuia nu rezultă acest lucru.

Pentru aceste motive

a constatat instanța de fond că chiria solicitată cu acest titlu nu este

datorată, de aceea acțiunea reclamantului a fost respinsă în parte.

Instanța a respins

cererea pârâtei privind acordarea cheltuielilor de judecată, în cauză apreciind

că nu sunt aplicabile în favoarea acesteia dispozițiile art. 274 C. proc. civ.

Împotriva Sentinței

civile nr. 34 din 31 ianuarie 2013 a declarat recurs M.A.N. solicitând

modificarea hotărârii în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost precizată.

Invocă motivele de

recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. și solicită ca în temeiul

prevederilor art. 304

1

C. proc. civ. hotărârea să fie analizată sub

toate aspectele.

În susținerea

motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. arată că în

speță, sunt incidente dispozițiile art. 969 alin. (1) C. civ., contractul de

închiriere nr. A1 din 8 ianuarie 2002 fiind încheiat în baza Legii nr. 213/1998

privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia și a H.G. nr.

68/2000 privind abilitarea M.A.N. de a închiria imobile și părți din acestea

disponibile, aflate în administrare și proprietatea publică a statului.

Prin Decizia nr. 6172

din 20 decembrie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul

M.A.N., a casat sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași

instanță de fond, dispunând refacerea raportului de expertiză în raport cu

prevederile art. 23 din contract fără a se face aplicarea Legii nr. 469/2002.

Raportul de expertiză

nr. R1 din 11 ianuarie 2012 în care expertul nu a respectat dispozițiile

instanței de casare a stabilit că pârâta datorează numai suma de 148 RON chirie

restantă și 39.550 RON penalități de întârziere, compensând chiria pentru

spațiu cu cea datorată pentru obiectele de inventar și utilaje negociată și

plătită în baza procesului-verbal de negociere din 16 februarie 2004, anexă la

actul adițional nr. A2 din 17 februarie 2004.

Instanța de fond în

mod greșit a constatat că procesul-verbal încheiat între părți la data de 16

februarie 2004 invocat de reclamant ca fiind actul care a modificat contractul

de închiriere, în sensul că pârâta s-a obligat a plăti chirie și pentru

obiectele de inventar mijloace fixe și materiale nu poate fi asimilat unui ac

adițional care să modifice contractul, deoarece din cuprinsul acestuia nu

rezultă acest lucru, ca atare chiria solicitată în acest sens este datorată.

Prin neluarea în

considerare a acestui proces-verbal de negociere atât instanța de fond cât și

expertul au interpretat greșit actul juridic dedus judecății, au schimbat

natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia.

Susține în continuare

motivul de recurs prevăzut art. 304 pct. 9 C. proc. civ., și critică hotărârea

primei instanțe pentru nelegalitate și netemeinicie, arătând că în mod greșit

judecătorul fondului și-a însușit concluziile Raportului de expertiză nr. R2

din 15 ianuarie 2013 încălcând astfel, dispozițiile instanței de casare care

potrivit art. 314 și 315 C. proc. civ. sunt obligatorii.

În raportul de

expertiză sus-menționat expertul a efectuat o compensare a chiriei pentru

spațiul cu alte plăți fără să existe o cerere de învestire a instanței în acest

sens.

De altfel, chiar

instanța de casare atrăgea atenția prin Decizia nr. 6172 din 21 decembrie 2011

că "expertul a efectuat calculul cu nesocotirea prevederilor art. 23 din

contract că spre exemplu s-a stins o datorie de 4.621 RON chirie plătită pentru

utilaje în perioada 8 martie 2002 - 31 decembrie 2003, astfel că s-a efectuat

practic o compensare de către expert a chiriei pentru spațiul cu alte plăți

fără să existe o cerere de învestire a instanței în acest sens".

Mai susține

recurentul-reclamant că Raportul de expertiză nr. R2 din 15 ianuarie 2013 este

eronat, fapt care a condus atât la excluderea arbitrară de către expertul

contabil a unor sume datorate și aplicate de pârâtă în perioada 1 ianuarie 2004

- 31 decembrie 2006 cât și la o încadrarea greșită a sumelor încasate pe luni

și ani denaturând situația financiară reală.

Prin întâmpinarea

depusă la dosar intimata-pârâtă SC S.A. SRL Buzău solicită respingerea

recursului ca nefondat, menținerea soluției primei instanțe, ca temeinică și

legală.

În raport de motivele

de recurs invocate și în limitele prevăzute de art. 304

1

C. proc.

civ., Înalta Curte reține următoarele:

Prin Decizia nr. 6172

din 20 decembrie 2011 pronunțată în Dosarul nr. 263/42/2010 Înalta Curte a

admis recursul M.A.N. împotriva Sentinței nr. 272 din 13 decembrie 2010 a

Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ și

fiscal, a casat sentința recurată și a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare

cu recomandarea de a fi analizată cauza în limitele sesizării.

S-a constatat că s-a

efectuat practic o compensare de către expert a chiriei datorate pentru

spațiul, cu alte plăți fără să existe o cerere de învestire a instanței în

acest sens.

În privința

penalităților de întârziere s-a stabilit că în situația contractelor

administrative nu sunt aplicabile prevederile Legii nr. 469/2002 și că se

impune respectarea clauzei înscrise în contract la art. 23.

S-a recomandat

refacerea expertizei efectuate în primul ciclu procesual iar la calcularea

penalităților de întârziere să fie avută în vedere clauza de la art. 23 din

contract.

Potrivit

dispozițiilor art. 315 C. proc. civ., în caz de casare, hotărârile instanței de

recurs asupra problemelor de drept dezlegate sunt obligatorii pentru

judecătorii fondului. Mai rezultă din aceleași dispoziții și obligativitatea

instanței de fond de a se conforma îndrumărilor date de instanța de recurs cu

privire la necesitatea administrării unor probe și examinarea unor apărări

urmând să se dea soluția numai în raport de cercetarea aprofundată a tuturor

circumstanțelor de fapt ale cauzei.

De altfel, toate

aceste îndrumări sunt menite să asigure o corectă soluționare a litigiului.

În speță, judecătorul

fondului, în raport de îndrumările instanței de casare avea obligația să

stabilească cuantumul pretențiilor reclamantului în limitele sesizării și în

conformitate cu clauzele contractuale.

Prin sentința

recurată, prima instanță, a stabilit cuantumul chiriei restante datorate de

pârâtă reclamantului la suma de 148 RON și 39.698 RON penalități de întârziere.

Din considerentele

hotărârii rezultă că chiria a fost stabilită pentru folosința construcției nu

și pentru obiectele de inventar, mijloace fixe și materiale.

S-a apreciat că

procesul-verbal încheiat de părți la data de 16 februarie 2004, invocat de

reclamant nu poate avea valoare juridică a unui act adițional care să modifice

obiectul contractului de închiriere nr. A1 din 8 ianuarie 2002 și prin care s-a

stabilit că s-a închiriat imobilul format din construcții în suprafață de 1638

mp situat în Buzău B-dul G.

În acest fel

judecătorul fondului și-a însușit concluziile raportului de expertiză contabilă

întocmit de expertul G.I., refăcut după depunerea obiecțiunilor de către pârâta

SC S.A. SRL prin care s-a concluzionat că obiectul închirierii l-a format numai

imobilul construcție fără obiectele de inventar, mijloace fixe și materiale dar

și că pârâta a achitat pentru perioada ianuarie 2004 - decembrie 2006 o chirie

în cuantum de 12.2361 RON, rezultând o chirie neachitată în sumă de 148 de RON.

Despre penalitățile

de întârziere, se precizează în raport că au fost calculate în funcție de

plățile efectuate de pârâtă în perioada de închiriere.

Înalta Curte reține

că atât înscrisurile cât și raportul de expertiză reprezintă mijloace de probă

reglementate de art. 172 și urm. C. proc. civ. și art. 201 și urm. din același

cod, fără ca legiuitorul să fi conferit o valoare probatorie de netăgăduit

vreunuia dintre ele astfel că judecătorul fondului în raport și de

recomandările instanței de casare avea obligația să facă un examen efectiv a

tuturor mijloacelor de probă pentru a se stabili dacă și în ce măsură fac

dovada susținută de părți.

Din înscrisurile

depuse la dosar, rezultă că reclamantul prin Contractul de închiriere nr. A1

din 8 ianuarie 2002, i-a închiriat pârâtei imobilul situat în Buzău B-dul G.

precum și obiectele de inventar, mijloace fixe și materiale, închirierea

acestor din urmă bunuri rezultând din procesul-verbal încheiat la 16 februarie

2004 cu ocazia negocierii prelungirii contractului de închiriere, Adresa din 18

iunie 2007, în conținutul căreia pârâta recunoaște neplata chiriei pentru

imobil și bunuri.

Predarea și folosința

de către pârâtă a acestor bunuri rezultă și din considerentele Hotărârii civile

nr. 190 din 26 septembrie 2008 pronunțată în Dosarul nr. 527/42/2008 al

Tribunalului Buzău unde se face referire la procesul-verbal de predare-primire

a spațiului de închiriat cu obiectele de inventar aferente dar și la obiectele

lipsă pentru care pârâta, în urma rezilierii contractului, a fost obligată la

plata de despăgubiri, aceste dispoziții intrând în puterea lucrului judecat.

În aceste condiții în

raport de prevederile art. 969 C. civ., potrivit cărora "Convențiile legal

făcute au putere de lege între părțile contractante" și având în vedere

clauzele contractuale se apreciază că se impune acordarea chiriei aferente

imobilului construcție dar și pentru bunurile de inventar cuantumul acesteia

fiind de 8476, 33 RON astfel cum a fost calculată prin Raportul de expertiză

nr. R3 din 4 septembrie 2012.

Expertul contabil,

după formularea de obiecțiuni de către pârâtă, a diminuat acest cuantum la suma

de 148 de RON invocând mai multe plăți făcute de către pârâtă în contul

chiriei, dar nu face trimitere la niciun document în acest sens, motiv pentru

care această diminuare nu va fi luată în considerare.

În privința

penalităților de întârziere, acestea se impun a fi calculate conform clauzei

înscrise la pct. 23 din contract, în raport de cuantumul chiriei datorate și

perioada de întârziere valoarea acestora ridicându-se la suma 118.356,12 RON

sumă calculată potrivit concluziilor raportului de expertiză.

Pentru toate

considerentele expuse mai sus, Înalta Curte găsește întemeiat recursul

reclamantului urmând a fi admis în condițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ.,

raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, și pe cale de consecință se va

dispune modificare sentinței recurate în sensul admiterii acțiunii și obligarea

pârâtului la plata către reclamant a sumei de 126.832,44 RON reprezentând

chirie restantă pentru perioada 1 ianuarie 2004 - 31 decembrie 2006 și

penalități de întârziere.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de M.A.N. - D.L.A.J. împotriva Sentinței nr. 34 din 31 ianuarie 2013 a

Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și

fiscal.

Modifică sentința

atacată în sensul că admite acțiunea formulată de M.A.N.

Obligă pârâta SC S.A.

SRL la plata sumei de 126.832,44 RON către reclamant reprezentând chirie

restantă pentru perioada 1 ianuarie 2004 - 31 decembrie 2006 și penalitățile de

întârziere aferente.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 12 noiembrie 2014

Procesat de GGC - MI