ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 22.02.2018

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 742/2018

HOTĂRÂRE
22.02.2018
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 742/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Buzău la data de 09.04.2014 și înregistrată sub nr. x/2014, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Județean Buzău, ca prin hotărârea judecătorească ce va fi pronunțată să se dispună obligarea pârâtului la plata debitului de 162.505,97 RON, reprezentând: 101.948,54 RON - valoarea serviciilor prestate de reclamantă conform Contractului nr. x/27.11.2009; 60.558,3 RON - valoarea penalităților de întârziere calculate de la 15.08.2012 până la 01.04.2014; obligarea pârâtului la plata în continuare a penalităților de întârziere, de la 02.04.2014 până la data achitării integrale a debitului și cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința nr. 671 din 29 iunie 2015, Tribunalul Buzău a admis acțiunea reclamantei S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Județean Buzău și a dispus obligarea pârâtului să achite reclamantei suma solicitată, precum și cheltuieli de judecată în cuantum de 34.020,63 RON.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul Consiliul Județean Buzău, întemeiat pe dispozițiile art. 480 alin. (2) C. proc. civ. și art. 287

16

alin. (1) din O.U.G. nr. 34/2006.

Prin Decizia nr. 876 din 16 decembrie 2015, Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis apelul declarat de pârâtul Consiliul Județean Buzău, împotriva sentinței nr. 671 din data de 29 iunie 2015, pronunțată de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu reclamanta S.C. A. S.R.L., a schimbat în parte sentința, în sensul că a respins capătul de cerere privind obligarea Consiliului Județean Buzău la plata penalităților de întârziere, a menținut restul dispozițiilor sentinței, a obligat intimata la plata sumei de 30 RON, cheltuieli de judecată către apelantă.

Împotriva Deciziei nr. 876 din 16 decembrie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L., invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 din Noul C. proc. civ.

Prin întâmpinarea formulată în cauză, intimatul Consiliul Județean Buzău a invocat excepția inadmisibilității cererii de recurs, raportat la dispozițiile art. 287

16

alin. (1) din O.U.G. nr. 34/2006, coroborate cu prevederile art. 483 alin. (2) C. proc. civ., solicitând respingerea recursului, în principal ca inadmisibil, iar, în subsidiar, ca nefondat.

Prin raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, întocmit în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., completul de filtru învestit cu soluționarea dosarului de față a apreciat că cererea de recurs îndeplinește atât cerințele de formă prevăzute la art. 486 alin. (1) lit. a și c) - e) C. proc. civ., cât și cerințele prevăzute de art. 486 alin. (2) C. proc. civ., însă calea de atac formulată de recurentă nu este prevăzută de lege, având în vedere dispozițiile art. 287

16

alin. (1) din O.U.G. nr. 34/2006, coroborate cu prevederile art. 483 alin. (2) și art. 634 alin. (1) din Noul C. proc. civ.

Prin încheierea din 26 octombrie 2017 completul a dispus comunicarea raportului întocmit în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (2) și (3), raport prin care s-a apreciat ca fiind fundamentată soluția de respingere a recursului ca inadmisibil, iar intimatul-pârât a depus punct de vedere la raport.

Examinând cererea de recurs prin prisma dispozițiilor incidente, Înalta Curte va face aplicarea dispozițiilor art. 493 alin. (5) din C. proc. civ.

Astfel cum s-a reținut și în raportul întocmit potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., republicat, calea de atac exercitată nu este prevăzută de lege.

În speța dedusă judecății sunt incidente dispozițiile art. 286 alin. (1) din O.U.G. nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii, potrivit cărora:

"Procesele și cererile privind acordarea despăgubirilor pentru repararea prejudiciilor cauzate în cadrul procedurii de atribuire, precum și cele privind executarea, nulitatea, anularea, rezoluțiunea, rezilierea sau denunțarea unilaterală a contractelor de achiziție publică se soluționează în primă instanță de către secția de contencios administrativ și fiscal a tribunalului în circumscripția căruia se află sediul autorității contractante", precum și dispozițiile art. 287

16

din același act normativ, potrivit cărora:

"(1) Hotărârea pronunțată în primă instanță poate fi atacată numai cu apel, în termen de 5 zile de la comunicare. Apelul se judecă de curtea de apel".

Potrivit dispozițiilor art. 483 alin. (2) C. proc. civ.:

"(2) Nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a -j), în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 RON inclusiv. De asemenea, nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului".

Conform dispozițiilor art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., sunt hotărâri definitive hotărârile date în apel, fără drept de recurs.

Având în vedere că recursul declarat în prezenta cauză vizează o decizie pronunțată în faza procesuală a apelului, pentru care nu este prevăzută de lege calea de atac a recursului, se constată că împotriva Deciziei nr. 876 din 16 decembrie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal nu este deschisă calea de atac a recursului, decizia fiind definitivă de la data pronunțării, conform dispozițiilor art. 634 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

În concluzie, instanța de control judiciar constată că recurenta nu are deschisă calea de atac exercitată împotriva deciziei atacate, pe de o parte pentru că aceasta a fost îndreptată împotriva unei hotărâri definitive, hotărâre care nu face parte din categoria celor supuse recursului, iar, pe de altă parte, deoarece calea de atac formulată de recurentă nu este prevăzută de textul de lege special, respectiv art. 287

16

din O.U.G. nr. 34/2006.

Pentru considerentele arătate și în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantă ca inadmisibil, ținând seama și de prevederile art. 499 din același cod.

Respinge recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva Deciziei nr. 876 din 16 decembrie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibil.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 22 februarie 2018.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2018-10-11
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4242/2018
Ședința publică din data de 11 octombrie 2018 Asupra recursului de față, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată Tribunalului Buzău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2011, reclamanta S.C. A. S.
ÎCCJ 2018-12-06
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5210/2018
Ședința publică din data de 6 decembrie 2018 Asupra recursului de față; A. Obiectul cererii introductive. 1. Prin cererea înregistrată sub nr. x/2015 pe rolul Judecătoriei Ploiești, la data de 15.12.2015, reclamanta S.C. A.. S.R.L. CONSTANȚ
ÎCCJ 2018-11-13
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4806/2018
data plății efective a debitului, precum și la plata sumei de 15.591,32 RON, cu titlul de cheltuieli de judecată. 3. Împotriva sentinței nr. 615 din 13 octombrie 2016 pronunțată de Tribunalul Buzău, secția a II-a civilă, de contencios admin
ÎCCJ 2018-06-13
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2809/2018
Ședința publică din data de 13 iunie 2018 Asupra recursului de față; Prin cererea înregistrată la data de 20.01.2017 pe rolul Judecătoriei Buzău reclamanta S.C. A. S.A. a solicitat obligarea pârâtei B., la achitarea sumei de 46.368 RON, sum
ÎCCJ 2018-02-22
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 491/2018
contradictoriu cu pârâta C. S.R.L., și a obligat pârâta să achite reclamantei suma de 124.113,15 RON penalități de întârziere la plata debitului principal reprezentând chirie; a respins capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata s
Sursă