Decizia nr. 4806/2018 — ÎCCJ, Secția a II-a civilă — cale de atac împotriva sentinței nr. 615/2016 a Tribunalului Buzău

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Buzău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta S.C. B. S.R.L., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligată pârâta la plata sumei de 274.178,50 RON, respectiv echivalentul în RON a sumei de 68.775 USD, reprezentând penalități contractuale evaluate provizoriu, la plata de penalități datorate de pârâtă de la data la care se va pronunța hotărârea judecătorească în prezenta cauză până la data plății efective a debitului. În drept, au fost invocate prevederile art. 1350 alin. (1) și (2) C. civ., referitoare la angajarea răspunderii civile contractuale.

Prin sentința nr. 615 din 13 octombrie 2016, Tribunalul Buzău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L., astfel cum a fost precizată și, în consecință, a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 617.424,76 RON, reprezentând penalități contractuale, evaluate provizoriu la data de 5.09.2016, la plata de penalități de 0,15% pe zi de întârziere, calculate la valoarea mărfii nelivrate, de la data formulării cererii de chemare în judecată - 25.03.2016 - și până la data plății efective a debitului, precum și la plata sumei de 15.591,32 RON, cu titlul de cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinței nr. 615 din 13 octombrie 2016 pronunțată de Tribunalul Buzău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a declarat apel pârâta S.C. B. S.R.L., care a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Prin încheierea de ședință din 10 mai 2017, Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în temeiul dispozițiilor art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., a suspendat judecata apelului declarat de pârâta S.C. B. S.R.L., până la soluționarea cauzei penale ce face obiectul dosarului penal înregistrat cu nr. x, dar nu mai târziu de un an de la data la care s-a dispus suspendarea.

Împotriva încheierii din data de 10 mai 2017 a Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. S.R.L. a declarat recurs, solicitând admiterea acestuia și casarea încheierii atacate, precum și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată, în temeiul prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. Recurenta-reclamantă a susținut că în cauză nu sunt îndeplinite cerințele art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. și că instanța a dispus suspendarea cauzei automat, ca urmare a sesizării abuzive de către pârâtă a organelor de cercetare penală, fără a se efectua o analiză a cerințelor suspendării facultative. Recurenta-reclamantă a mai susținut că nu a fost începută urmărirea penală in personam împotriva A. S.R.L. ori a reprezentanților săi, iar potrivit noii reglementări procedurale penale, orice plângere penală declanșează automat începerea penală cu privire la faptă (in rem). Chiar dacă prevederile art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. nu fac nicio distincție între cele două feluri de urmărire penală in personam și in rem, față de rațiunile suspendării facultative a judecății, care implică verificarea unui potențial semnificativ de corectitudine a demersului penal, nespecific urmăririi penale in rem, este clar că această suspendare poate opera numai în cazul existenței unei urmăriri penale in personam. Astfel, raportat la prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., instanța de apel în mod greșit a reținut existența unei urmăriri penale, în contextul în care din probele administrate rezultă cu claritate că aceasta a condus până în acest moment doar la efectuarea de cercetări pentru soluționarea plângerii penale și nu la inițierea urmăririi penale in personam contra A. ori a conducerii sale. S-a mai susținut că instanța de apel nu a analizat natura juridică a urmăririi penale desfășurate în cauză, ci s-a rezumat la a suspenda automat cauza ca urmare a formulării plângerii penale. De altfel, instanța de apel a reținut două împrejurări contradictorii în considerente, de natură a întări concluzia că nu a efectuat o analiză temeinică a cazului de suspendare și nu a verificat dacă în speță există o urmărire penală in personam care să o abiliteze să dispună suspendarea pricinii. Instanța de apel a efectuat o analiză superficială a acestui motiv de suspendare facultativă, rezumându-se practic la a constata automat incidența motivului de suspendare, modalitate de soluționare aflată în incompatibilitate cu noile reguli procesual penale și care conduce la încălcarea evidentă a drepturilor procesuale ale reclamantei, atrăgând incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. Recurenta-reclamantă a mai susținut că suspendarea cauzei întârzie în mod nejustificat soluționarea definitivă a procesului și că plângerea penală nu are vreo influență decisivă în prezenta cauză, ca urmare a neîndeplinirii cerințelor prevăzute de art. 244 C. pen. privind infracțiunea de înșelăciune și neîntrunirii cerințelor laturii obiective.

Prin întâmpinarea formulată, intimata-pârâtă S.C. B. S.R.L. a invocat excepția nulității recursului, în raport cu dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., criticile recurentei-reclamante neputând fi încadrate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din același cod. Pe fond, s-a solicitat respingerea recursului având în vedere că măsura dispusă de instanța de apel este temeinică și legală prin raportare la faptul că s-a confirmat începerea urmăririi penale, la legătura de cauzalitate, plângerea penală putând avea o influență decisivă în cauză.

Prin răspunsul la întâmpinare, recurenta-pârâtă A. S.R.L. a solicitat respingerea apărărilor intimatei-reclamante.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., iar prin încheierea de ședință din camera de consiliu din 6 martie 2018, s-a dispus comunicarea raportului întocmit în cauză, cu mențiunea că părțile pot depune puncte de vedere la raport în termen de 10 zile de la comunicare. La dosar nu s-au depus puncte de vedere la raport. Prin încheierea de ședință din 18 septembrie 2018, Înalta Curte a respins excepția nulității recursului, invocată de intimata-pârâtă S.C. B. S.R.L.. De asemenea, a fost admis în principiu recursul declarat în cauză și s-a stabilit termen de judecată, la 13 noiembrie 2018, în raport cu art. 493 alin. (7) C. proc. civ.

Înalta Curte a luat în examinare cererea de renunțare la judecata recursului formulat în cauză și a reținut: Dispozițiile art. 404 alin. (2) C. proc. civ. stabilesc că renunțarea la calea de atac se poate face și ulterior pronunțării, chiar și după declararea căii de atac, prin prezentarea părții înaintea președintelui instanței sau a persoanei desemnate de acesta ori, după caz, prin înscris autentic care se va depune la grefa instanței, atât timp cât dosarul nu a fost înaintat la instanța competentă, dispozițiile alin. (1) aplicându-se în mod corespunzător. Totodată, prevederile art. 463 alin. (1) C. proc. civ. stabilesc că achiesarea la hotărâre reprezintă renunțarea unei părți la calea de atac pe care o putea folosi ori pe care a exercitat-o deja împotriva tuturor sau a anumitor soluții din respectiva hotărâre. Manifestarea expresă de voință a părții reglementată de art. 404 C. proc. civ. se caracterizează prin aceea că partea care a pierdut procesul, în primă instanță sau în apel, renunță la dreptul de a exercita calea de atac, apelul sau, după caz, recursul, împotriva hotărârii respective ori dacă a formulat deja o cale de atac, o retrage. Din interpretarea per a contrario a dispozițiilor art. 404 alin. (2) C. proc. civ. rezultă că achiesarea la hotărârea atacată poate avea loc și ulterior exercitării căii de atac, nu numai înainte, dar și după trimiterea dosarului la instanța superioară, în cursul judecării căii de atac titularul acesteia putând oricând să se desisteze de continuarea judecății în calea de atac, ordinară sau extraordinară, caz în care se va face aplicarea art. 463 C. proc. civ., întrucât partea înțelege să-și retragă calea de atac. În cauză, retragerea căii de atac exercitate s-a făcut după înaintarea și înregistrarea dosarului la instanța superioară, astfel încât, în temeiul dispozițiilor art. 404 alin. (2) coroborate cu art. 463 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va da eficiență manifestării de voință exprimată de reclamanta A. S.R.L. privind renunțarea la calea extraordinară de atac a recursului declarat împotriva încheierii din 10 mai 2017 a Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. Așa fiind, Înalta Curte va lua act de renunțarea la judecata recursului.