ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1662/2003

S-au luat în examinare recursurile declarate de pârâții M.C.și D.C.împotriva deciziei nr.800 din 15 iunie 2001 a Curții de Apel Ploiești, Secția contencios administrativ și comercială. La apelul nominal s-a prezentat recurentul pârât D. V., personal, lipsind recurenta pârâtă M.C., intimata reclamantă „R” Buzău și intimații chemați în garanție D. A și SC „A.C:”SRL, Buzău. Procedura legal îndeplinită. S-a referit de către magistratul asistent că recursul pârâtului D.V.este timbrat, iar recursul pârâtei M. C. este insuficient timbrat. Curtea a pus în discuția părții prezente excepția timbrării insuficiente a recursului pârâtei M.C. și a acordat cuvântul în fond. Recurentul pârât D. V. a precizat că lasă la aprecierea instanței soluționarea excepției invocate și a cerut admiterea recursului său, astfel cum a fost formulat.

C U R T E A Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Tribunalul Buzău prin sentința civilă nr.1158 din 22 decembrie 2000 a admis acțiunea principală a reclamantei „R.”Buzău și a obligat pe pârâta M. C. reprezentanta SNCM Buzău la plata către reclamantă a sumei de 98.603.528 lei cu titlu de chirie restantă, pentru perioada ianuarie 1999- februarie 2000, de 51.392.213 lei penalități de întârziere și de 6.670.151 lei cheltuieli de judecată. A admis cererea de chemare în garanție formulată de pârâta M. C. obligând în solidar pe pârâții SC „A. C.” SRL, reprezentată prin D. A. și pe D.V.să plătească pârâtei M. C. suma de 98.603.528 lei cu titlu de chirie restantă, de 51.392.215 lei penalități de întârziere și 6.670.151 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că între reclamanta „R.” Buzău și pârâta M. C. s-a încheiat la data de 26 aprilie 1993 contractul de închiriere nr.266 pentru spațiul comercial situat în Buzău, str. B: nr.92, cu o chirie lunară de 200.941 lei, renegociabilă anual în funcție de evoluția prețurilor de pe piața liberă. S-a apreciat că, față de contractul încheiat între părți, acțiunea este întemeiată față de pârâtă, în raport cu dispozițiile art.969 și 1410 Cod civil, care nu a achitat chiria pentru perioada solicitată, fiind obligată la plata chiriei și a penalităților în raport de clauza penală din contract. S-a mai reținut că la data de 27 ianuarie 1994, conform actului adițional, pârâta M.C.

a cesionat un număr de 19 părți sociale lui D.A., care a devenit asociat unic și administrator al SC „A.C.”SRL, Buzău, pârâta deținând numai o parte socială. Pentru SC „A.C.”SRL, începând din 1998 D. A. a fost cel care a achitat toate obligațiile privind plata chiriei către „ R.” Buzău. Ulterior D. A. a subînchiriat acest spațiu comercial pârâtului D.V., care l-a folosit efectiv. Prin decizia civilă nr.800 din 15 iunie 2001, Curtea de Apel Ploiești, Secția contencios administrativ și comercial a respins ca nefondat apelul declarat de pârâta M. C. împotriva sentinței civile nr.1158 din 22 decembrie 2000 a Tribunalului Buzău în contradictoriu cu reclamanta „R.” Buzău și chemații în garanție SC „A.C.”SRL, Buzău și D. V. A respins ca nefondat apelul declarat de SC „A.C.”SRL, Buzău și D.V.

împotriva aceleiași sentințe. Împotriva menționatei decizii a declarat recurs pârâta M. C., în temeiul art.304, pct.3,10 și 11 Cod procedură civilă, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând în concluzie admitere recursului casarea deciziei și respingerea acțiunii față de persoana sa. În criticile formulate recurenta pârâtă M. C. susține în esență necompentența tribunalului în soluționarea cauzei avându-se în vedere că litigiul este de natură civilă și nu comercială, cu atât mai mult cu cât contractul de închiriere este semnat de o persoană fizică , în opinia sa competența aparținând Judecătoriei Buzău. Recurenta pârâtă mai susține că în mod greșit a fost obligată la plata contravalorii chiriei și a penalităților, în condițiile în care și-a cesionat părțile sociale iar spațiul comercial a fost folosit ulterior de alte persoane.

Recursul pârâtei M. C. este insuficient timbrat. Cum de la declararea recursului aceasta a achitat numai 30.000 lei timbru judiciar , pentru termenul de astăzi a fost citată cu mențiunea de a plăti 4.822.372 lei taxă judiciară de timbru și 20.000 lei timbru judiciar, fila 33 dosar recurs, obligație legală pe care în mod nejustificat nu și-a îndeplinit-o. Cum problema timbrajului se analizează prioritar oricăror cereri, excepții, motive de casare, Curtea, în temeiul art.20, alin.1 și 3 din Legea nr.146/1997 și art.9 din Ordonanța Guvernului nr.32/1995, cu modificările ulterioare, urmează să anuleze recursul pârâtei M. C. ca insuficient timbrat. Nemulțumit de soluția instanței de apel chematul în garanție D.V.

a declarat și el recurs în temeiul art.304 Cod procedură civilă. Criticile chematului în garanție D. V. cu privire la decizia pronunțată de Curtea de Apel Buzău, pentru netemeinicie și nelegalitate vizează următoarele aspecte: -necompetența Tribunalului Buzău în raport de calitatea părții care a semnat contractul de locație și de valoarea litigiului, în opinia sa competența aparținând Judecătoriei Buzău; -că spațiul în litigiu a fost folosit de SC .”A:C:”SRL, Buzău, în perioada noiembrie 1998- septembrie 1999, fără contract iar el a fost chemat în mod greșit în judecată și obligat la plata contravalorii chiriei și a penalităților . Recursul chematului în garanție D. V. este nefondat.

Curtea analizând hotărârea prin prisma criticilor formulate, în raport cu actele și lucrările dosarului și cu dispozițiile legale incidente, constată că acestea nu sunt de natură să conducă la casarea deciziei recurate în speță nefiind întrunită nici una din situațiile prevăzute de art.304 , Cod procedură civilă. Prima critică a recurentului D. V. este neîntemeiată, în mod just reținând instanța de apel că Tribunalul Buzău, este competent material să soluționeze cauza, potrivit art.2, pct.a din Codul de procedură civilă în raport cu cele două cerințe invocate, natura contractului și valoarea litigiului. Cum spațiul închiriat a fost folosit în scopul desfășurării unor activități comerciale, care are caracterul unui fapt de comerț, rezultă că litigiul este de natură comercială.

Și a doua critică a recurentului chemat în garanție este neîntemeiată, având în vedere situația de fapt, acesta nu poate să invoce culpa intimatei reclamante în neplata chiriei, neplată ce derivă din așa-zisa pasivitate cu privire la nepreluarea spațiului, în condițiile în care a recunoscut că l-a folosit în scop comercial. Așa fiind, urmează a se respinge ca nefondat recursul chematului în garanție D. V..

PENTRU ACESTE  MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Anulează ca insuficient timbrat recursul declarat de pârâta M.C.împotriva deciziei nr.800 din 15 iunie 2001 a Curții de Apel Ploiești, Secția de contencios administrativ și comercial. Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul D.V. împotriva aceleiași decizii. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 martie 2003.