ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2452/2010

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința comercială nr. 4966 din 26 martie 2009 Tribunalul București, secția a VI a comercială, a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta SC A.M. SRL împotriva pârâtei SC P.I. SA. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că un nou contract ar putea fi încheiat la cererea reclamantei după recuperarea sumelor restante, având în vedere dispozițiile art. 44 alin. (2) din H.G. nr. 1007/2004. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta SC A.M. SRL, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Apelul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția a V a comercială, sub nr. 47888/3/2008 din 18 mai 2009. Prin decizia nr. 5107 din 30 noiembrie 2009 Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, a admis apelul declarat de SC A.M.

SRL în contradictoriu cu intimata SC P.F.I. SA, a schimbat în tot sentința apelată în sensul că a admis cererea de chemare în judecată și a obligat pârâta la încheierea contractului de furnizare a energiei electrice cu reclamanta pentru imobilul proprietatea acesteia situat în București, Sector 3 în termen de 30 zile de la data pronunțării prezentei hotărâri. A obligat pârâta la plata de daune cominatorii în cuantum de 100 lei pe zi de întârziere de la data expirării termenului acordat până la îndeplinirea efectivă a obligației. A obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecată către apelanta reclamantă în sumă de 1629,6 lei fond și apel. Pentru a se pronunța astfel instanța de apel a reținut că instanța de fond a aplicat și interpretat greșit art. 44 alin. (2) din H.G.

nr. 1007/2004 pentru aprobarea Regulamentului de furnizare a energiei electrice la consumatori, în sensul că este obligatorie garantarea de către proprietarul imobilului a executării obligațiilor asumate de către chiriași. Articolul 44 alin. (2) din H.G. nr. 1007/2004 prevede că „La încheierea contractului de furnizare a energiei electrice cu persoane fizice/juridice care au calitate de chiriași/comisionari, este obligatorie garantarea obligațiilor acestora, rezultate din contractul de furnizare a energiei electrice, de către chiriașul/concesionarul sau proprietarul imobilelor/ mijloacelor fixe respective”.

Așadar, textul legal instituie o obligație prealabilă încheierii contractului de furnizare energie electrică, prin constituirea de garanții în favoarea furnizorului de către chiriași sau de către proprietarii imobilelor, măsura fiind alternativă, în sensul că proprietarul nu este obligat ex lege să garanteze executarea unor obligații dintr-un contract în care nu este parte, ci doar dacă își asumă în mod voit această obligație, în sens contrar garanțiile urmând să fie constituite de către chiriașul parte contractantă. Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta SC P.F.I. SA București invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. în temeiul căruia a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei în sensul respingerii apelului formulat de apelanta reclamantă și menținerea ca temeinică și legală a sentinței comerciale nr. 4966 din 26 martie 2009 pronunțată de Tribunalul București.

În dezvoltarea în fapt a recursului, recurenta a susținut următoarele: - Instanța de fond a constatat corect că nu se poate reține un refuz nejustificat de încheiere a contractului de furnizare energie electrică, având în vedere prevederile art. 44 alin. (2) din H.G. nr. 1007/2004. - Instanța de apel a interpretat eronat dispozițiile legale citate. În speță, la adresa respectivă se înregistrează debite restante. Nu are nicio importanță faptul că aceste debite nu sunt ale proprietarului locației respective, legea nefăcând nici o distincție în acest sens. - Societatea reclamantă putea și trebuia să urmărească îndeplinirea obligațiilor societății chiriașe, fiind vorba de servicii furnizate la imobilul proprietatea sa.

Intimata SC A.M. SRL a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat. Recursul nu este fondat. Din examinarea actelor de la dosar prin prisma motivelor de recurs și dispozițiilor legale incidente cauzei se apreciază că instanța de apel a pronunțat o hotărâre legală și temeinică care nu poate fi reformată prin recursul declarat de pârâtă. Instanța de apel a făcut o interpretare și aplicare legală a prevederilor art. 44 alin. (2) din H.G. nr. 1007/2004 și art. 90 alin. (3) din H.G.

nr. 1007/2004 reținând că textul legal instituie o obligație prealabilă încheierii contractului de furnizare energie electrică, prin constituirea de garanții în favoarea furnizorului de către chiriași sau de către proprietarii imobilelor, măsura fiind alternativă, în sensul că proprietarul nu este obligat ex lege să garanteze executarea unor obligații dintr-un contract în care nu este parte, ci doar dacă își asumă în mod voit această obligație, în sens contrar garanțiile urmând să fie constituite de către chiriașul parte contractantă. Ca atare susținerea că reclamanta ar fi obligată în calitate de proprietar al imobilului închiriat să suporte restanțele chiriașului rezultate dintr-un contract în care reclamanta nu este parte, ci terț nu poate fi primită, față de principiul relativității contractului „ res inter alios acta aliis neque nocere, noque prodesse potest ” consacrat de art. 973 C. civ.

Cerințele art. 90 alin. (3) din H.G. nr. 1007/2004 nu pot fi impuse reclamantei în condițiile în care aceasta nu a avut încheiat contract de furnizare energie electrică cu recurenta, precum și pentru considerente expuse mai sus relativ la încălcarea principiului relativității contractului consacrat de dispozițiile art. 973 C. civ. Instanța de apel a pronunțat o hotărâre legală, neafectată de motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., apreciindu-se că refuzul intimatei-pârâte de a nu încheia contract de furnizare a energiei electrice cu reclamanta pentru imobilul proprietatea acesteia, motivat de faptul că recurenta nu și-a recuperat debitele de la o terță persoană cu care a avut anterior încheiat contract și în condițiile în care recurenta are licență de furnizare a energiei electrice pentru consumatorii aflați pe platforma F., reprezintă un abuz al acesteia, de natură a aduce atingere exercitării prerogativelor dreptului de proprietate al reclamantei asupra imobilului proprietatea acesteia. Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc. civ. Înalta Curte urmează a respinge recursul pârâtei ca nefondat.

Făcând aplicarea dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., se va obliga recurenta să plătească intimatei 1.000 lei cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâtul SC P.F.I. SA București împotriva deciziei nr. 517 din 30 noiembrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V a comercială, ca nefondat. Obligă recurenta la plata sumei de 1.000 lei reprezentând cheltuieli de judecată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 iunie 2010.