ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2452/2010

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor

dosarului, constată următoarele:

Prin sentința comercială nr. 4966 din 26 martie 2009

Tribunalul București, secția a VI a comercială, a respins ca neîntemeiată

acțiunea formulată de reclamanta SC A.M. SRL împotriva pârâtei SC P.I. SA.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că un nou contract ar

putea fi încheiat la cererea reclamantei după recuperarea sumelor restante,

având în vedere dispozițiile art. 44 alin. (2) din H.G. nr. 1007/2004.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta SC A.M.

SRL, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Apelul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București,

secția a V a comercială, sub nr. 47888/3/2008 din 18 mai 2009.

Prin decizia nr. 5107 din 30 noiembrie 2009 Curtea de Apel

București, secția a V-a comercială, a admis apelul declarat de SC A.M. SRL în

contradictoriu cu intimata SC P.F.I. SA, a schimbat în tot sentința apelată în

sensul că a admis cererea de chemare în judecată și a obligat pârâta la

încheierea contractului de furnizare a energiei electrice cu reclamanta pentru

imobilul proprietatea acesteia situat în

București,

Sector 3 în termen de 30 zile de la data pronunțării

prezentei hotărâri.

A obligat pârâta la plata de daune cominatorii în cuantum de

100 lei pe zi de întârziere de la data expirării termenului acordat până la îndeplinirea

efectivă a obligației.

A obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecată

către apelanta reclamantă în sumă de 1629,6 lei fond și apel.

Pentru a se pronunța astfel instanța de apel a

reținut că instanța de fond a aplicat și interpretat greșit art. 44 alin. (2)

din H.G. nr. 1007/2004 pentru aprobarea Regulamentului de furnizare a energiei

electrice la consumatori, în sensul că este obligatorie garantarea de către

proprietarul imobilului a executării obligațiilor asumate de către chiriași.

Articolul 44 alin. (2) din H.G. nr. 1007/2004 prevede că „La

încheierea contractului de furnizare a energiei electrice cu persoane

fizice/juridice care au calitate de chiriași/comisionari, este obligatorie

garantarea obligațiilor acestora, rezultate din contractul de furnizare a

energiei electrice, de către chiriașul/concesionarul sau proprietarul

imobilelor/ mijloacelor fixe respective”.

Așadar, textul legal instituie o obligație prealabilă

încheierii contractului de furnizare energie electrică, prin constituirea de

garanții în favoarea furnizorului de către chiriași sau de către proprietarii

imobilelor, măsura fiind alternativă, în sensul că proprietarul nu este obligat

ex lege să garanteze executarea unor obligații dintr-un contract în care nu

este parte, ci doar dacă își asumă în mod voit această obligație, în sens

contrar garanțiile urmând să fie constituite de către chiriașul parte

contractantă.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta SC

P.F.I. SA București invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9

C. proc. civ. în temeiul căruia a solicitat admiterea recursului, modificarea

deciziei în sensul respingerii apelului formulat de apelanta reclamantă și

menținerea ca temeinică și legală a sentinței comerciale nr. 4966 din 26 martie

2009 pronunțată de Tribunalul București.

În dezvoltarea în fapt a

recursului, recurenta a susținut următoarele:

- Instanța de fond a

constatat corect că nu se poate reține un refuz nejustificat de încheiere a

contractului de furnizare energie electrică, având în vedere prevederile art. 44

alin. (2) din H.G. nr. 1007/2004.

- Instanța de apel a

interpretat eronat dispozițiile legale citate. În speță, la adresa respectivă

se înregistrează debite restante. Nu are nicio importanță faptul că aceste

debite nu sunt ale proprietarului locației respective, legea nefăcând nici o

distincție în acest sens.

- Societatea reclamantă

putea și trebuia să urmărească îndeplinirea obligațiilor societății chiriașe,

fiind vorba de servicii furnizate la imobilul proprietatea sa.

Intimata SC A.M. SRL a

formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Recursul nu este fondat.

Din examinarea actelor de la

dosar prin prisma motivelor de recurs și dispozițiilor legale incidente cauzei

se apreciază că instanța de apel a pronunțat o hotărâre legală și temeinică

care nu poate fi reformată prin recursul declarat de pârâtă.

Instanța de apel a făcut o

interpretare și aplicare legală a prevederilor art. 44 alin. (2) din H.G. nr. 1007/2004

și art. 90 alin. (3) din H.G. nr. 1007/2004 reținând că textul legal instituie

o obligație prealabilă încheierii contractului de furnizare energie electrică,

prin constituirea de garanții în favoarea furnizorului de către chiriași sau de

către proprietarii imobilelor, măsura fiind alternativă, în sensul că

proprietarul nu este obligat ex lege să garanteze executarea unor obligații

dintr-un contract în care nu este parte, ci doar dacă își asumă în mod voit

această obligație, în sens contrar garanțiile urmând să fie constituite de

către chiriașul parte contractantă.

Ca atare susținerea că

reclamanta ar fi obligată în calitate de proprietar al imobilului închiriat să

suporte restanțele chiriașului rezultate dintr-un contract în care reclamanta

nu este parte, ci terț nu poate fi primită, față de principiul relativității

contractului „

res inter alios acta aliis neque nocere, noque prodesse potest

”

consacrat de art. 973 C. civ.

Cerințele art. 90 alin. (3)

din H.G. nr. 1007/2004 nu pot fi impuse reclamantei în condițiile în care

aceasta nu a avut încheiat contract de furnizare energie electrică cu

recurenta, precum și pentru considerente expuse mai sus relativ la încălcarea

principiului relativității contractului consacrat de dispozițiile art. 973 C.

civ.

Instanța de apel a pronunțat

o hotărâre legală, neafectată de motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304

pct. 9 C. proc. civ., apreciindu-se că refuzul intimatei-pârâte de a nu încheia

contract de furnizare a energiei electrice cu reclamanta pentru imobilul

proprietatea acesteia, motivat de faptul că recurenta nu și-a recuperat

debitele de la o terță persoană cu care a avut anterior încheiat contract și în

condițiile în care recurenta are licență de furnizare a energiei electrice

pentru consumatorii aflați pe platforma F., reprezintă un abuz al acesteia, de

natură a aduce atingere exercitării prerogativelor dreptului de proprietate al

reclamantei asupra imobilului proprietatea acesteia.

Pentru considerentele

expuse, în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc. civ. Înalta Curte urmează a

respinge recursul pârâtei ca nefondat.

Făcând aplicarea

dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., se va obliga recurenta să plătească

intimatei 1.000 lei cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de pârâtul SC P.F.I. SA

București împotriva deciziei nr. 517

din 30 noiembrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V a comercială,

ca nefondat.

Obligă recurenta la plata sumei de

1.000 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 iunie 2010.