ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1529/2010

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința comercială nr. 5809 din 13

aprilie pronunțată în dosarul nr. 5551/3/2009 al Tribunalului București, secția

a VI-a comercială, s-a respins ca fiind formulată împotriva unor persoane fără

calitate procesuală pasivă acțiunea formulată de reclamanta

SC P.Z. SRL București împotriva pârâților D.S. SA

București, SC A.N.

București și E.E.M. SA București și s-a respins ca neîntemaiată

acțiunea reclamantei împotriva pârâtei SC D.&N. SRL București. Totodată s-a

admis în parte cererea reconvențională formulată de această pârâtă împotriva

reclamantei și în consecință s-a dispus evacuarea acesteia din spațiul situat

administrativ în București, sectorul 1și s-a respins capătul de cerere privind

constatarea simulației.

Pentru a pronunța această soluție prima

instanță a reținut în esență că prin acțiunea înregistrată în dosarul nr. 33288/3/2008

al Tribunalului București, secția a VI-a comercială, astfel cum a fost

precizată ulterior, reclamanta

SC P.Z. SRL

a solicitat obligarea pârâtei

SC D.&N. SRL să se prezinte la

furnizorii de utilități pentru încheierea contractelor în vederea asigurări în

spațiul închiriat a energiei electrice, alimentării cu gaze naturale, apă

curentă și canal sub sancțiunea unor daune-interese cominatorii în cuantum de

100.000 lei/zi de întârziere, invocând în acest sens clauza cuprinsă în art. 1.1.1

din contractul de închiriere nr. 1 din 31 ianuarie 2008. De asemenea reclamanta

a mai solicitat în baza răspunderii contractuale și delictuale și obligarea

pârâtei, în calitate de locator la plata sumei de 10.000 lei reprezentând

echivalentul prejudiciului cauzat prin neexecutarea obligației contractuale

asumate prin același contract.

Ulterior, reclamanta și-a extins

acțiunea și față de pârâții

D.S. SA, SC

A.N.

S.A. și S.C. E.E.M. SA solicitând obligarea acestora la încheierea contractelor

pentru furnizarea utilităților necesare spațiului închiriat.

Prin cererea reconvențională, pârâta

a solicitat să se constate intervenită simulația cu privire la contractele de

închiriere nr. 1 din 14 decembrie 2007 și nr. 1 din 31 ianuarie 2008 încheiate

cu reclamanta și să se dispună evacuarea acesteia din spațiul anterior

identificat.

Prin sentința comercială nr. 13462 din 8

decembrie 2008 Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a respins ca

nefondate excepțiile privind lipsa dovezii calității de reprezentant, a

prematurității capătului 1 din acțiunea principală, a lipsei calității

procesuale active, și a inadmisibilității acțiunii. Totodată s-a admis excepția

lipsei calității procesuale pasive a pârâtelor SC D.S. SA,

SC A.N.

S.A. și E.E.M. SA, precum și

excepția necompetenței materiale a instanței în privința soluționării petitului

doi din cererea principală dispunându-se declinarea competenței în favoarea

Judecătoriei Sectorului 1 București, și de asemenea s-a dispus disjungerea

primului capăt de cerere din acțiunea principală și a celui din cererea

reconvențională care au fost soluționate, în sensul arătat prin sentința nr. 5809

din 13 aprilie 2009 pronunțată în dosarul nr. 5551/3/2009 al Tribunalului

București, secția a VI-a comercială.

În privința acțiunii principale,

tribunalul a arătat că între reclamantă în calitate de locatar și pârâtă, în

calitate de locator, s-a încheiat contractul de închiriere nr. 1 din 14

decembrie 2007 pe perioada cuprinsă între 15 ianuarie 2008 - 14 decembrie 2010

având ca obiect spațiul comercial anterior identificat, pentru folosința căruia

reclamanta avea obligația achitării unei chirii de 40 Euro lunar precum și o

sumă echivalentă unei chirii lunare cu titlu de garanție pentru plata

contravalorii utilităților a căror furnizare trebuia asigurată de locator.

Totodată părțile au convenit ca în

ipoteza neachitării sumelor datorate de către locatar, contractul se va

desființa potrivit unui pact comisoriu de gradul IV.

Ulterior, prin contractul de închiriere

nr. 1 din 31 ianuarie 2008, părțile au stabilit, pe lângă clauzele anterior

menționate și o clauză penală, în virtutea căreia, în situația încetării

contractului și a refuzului reclamantei de a părăsi spațiul închiriat, aceasta

va achita și suma de 100.000 lei/zi cu titlu de daune.

Întrucât reclamanta nu și-a

îndeplinit obligațiile contractuale, fiind notificată în acest sens de pârâtă,

care a invocat și pactul comisoriu de gradul IV, tribunalul în lipsa unor

dovezi care să ateste plata sumelor datorate a respins acțiunea principală și a

admis cererea privind evacuarea pârâtei, constatând că locatorul a înțeles să

facă aplicarea pactului comisoriu în raport de ambele contracte de închiriere.

Referitor însă la petitul având ca

obiect constatarea simulației, s-a reținut că pârâta formulează susțineri

contradictorii în privința celor două contracte, motiv pentru care a respins

această cerere.

Apelul declarat de reclamantă a fost

respins ca nefondat prin decizia comercială nr. 472 din 19 noiembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, cu motivarea că excepția lipsei calității

procesuale pasive a furnizorilor de utilități a fost corect admisă în

condițiile inexistenței unui raport juridic contractual sau extracontractual cu

aceștia. Pe de altă parte, obligația asigurării furnizării acestor utilități

revenea pârâtei, care însă este lipsită de temei ca urmare a încetării

contractului.

De asemenea, a fost înlăturată

critica referitoare la încălcarea dreptului la apărare în considerarea faptului

că însăși reclamanta a arătat că nu mai solicită administrarea altor probe în

afara celor existente la dosar, situație în care tribunalul a acordat cuvântul

pe fond.

Cât privește susținerea apelantei

potrivit căreia prima instanță a acordat mai mult decât s-a cerut

pronunțându-se asupra cererii de evacuare formulată de pârâtă în lipsa unui

petit având ca obiect rezilierea, rezoluțiunea sau încetarea contractului,

instanța de apel respingând și această critică a arătat că o atare cerere era

inutilă în condițiile invocării pactului comisoriu de gradul IV, care și-a

produs efectele de drept.

Împotriva acestei decizii a formulat

recurs reclamanta

SC P.Z. SRL București,

invocând motivele de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 5, 6, 7, 8 și 9 C.

proc. civ.

În dezvoltarea

motivelor, după prezentarea stării de fapt și reluarea criticilor aduse

hotărârii pronunțate de prima instanță, recurenta invocând dispozițiile art. 304

pct. 5 și 9 C. proc. civ. susține că decizia instanței de apel încalcă formele

de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității potrivit art. 105 alin. (2) C.

proc. civ. în sensul că prin cererea de apel, în condițiile art. 292 și art. 295

alin. (1) și alin. (2) C. proc. civ. a solicitat încuviințarea probei cu

interogatoriul precum și depunerea unor acte contabile însă acestea nu au fost

administrate, fiind încălcat și principiul rolului activ al instanței stabilit

prin art. 129 alin. (5) C. proc. civ.

De asemenea,

excepția lipsei calități procesuale pasive a furnizorilor de utilități a fost

greșit soluționată întrucât pronunțarea unei hotărâri în contradictoriu cu

aceștia duce la posibilitatea executării obligației de a face.

O altă critică

vizează încălcarea prevederilor art. 304 pct. 6 C. proc. civ. deoarece ignorând

împrejurarea că pârâta prin cererea reconvențională nu a investit instanța și

cu un capăt de cerere referitor la încetarea, rezilierea ori rezoluțiunea

contractului de închiriere a dispus evacuarea, acordând astfel, mai mult decât

s-a cerut și totodată nu a arătat motivele pentru care s-a admis acest petit, decizia

fiind, prin urmare, nelegală și din perspectiva dispozițiilor art. 304 pct. 7 C.

proc. civ.

Totodată, instanța

de apel interpretând greșit actul juridic dedus judecății - motiv prevăzut de

art. 304 pct. 8 C. proc. civ. – nu s-a pronunțat asupra capătului de cererea

având ca obiect obligația de a face întemeiată pe răspunderea contractuală,

soluția limitându-se doar la admiterea excepția lipsei calități procesuale

pasive.

Analizând

recursul formulat prin prisma motivelor invocate, raportat la temeiurile de

drept menționate, Curtea, constată că este nefondat.

În privința primului motiv se va

reține că potrivit art. 292 alin. (1) C. proc. civ., părțile nu vor putea

invoca înaintea instanței de apel alte mijloace de apărare și dovezi decât cele

arătate la prima instanță sau în motivarea apelului, iar instanța poate

încuviința și alte probe, dacă necesitatea acestora rezultă din dezbateri.

Raportând critica recurentului la

acest text legal și la împrejurarea că prin motivele de apel reclamanta a

solicitat reanalizarea probelor administrate la prima instanță, a cerut drept

probe, acte și interogatoriu și ulterior nu s-a prezentat în instanța de apel,

aceasta în mod justificat, și în limitele investirii, prin decizia recurată, a

respins apelul.

Deși, este real că potrivit art. 129

alin. (5) C. proc. civ., instanța este datoare să manifeste rol activ în

soluționarea cauzei, este de observat că, părțile au îndatorirea ca, în

condițiile legii, să urmărească desfășurarea și finalizarea procesului, conform

obligației prevăzute la alin. (1) al aceluiași articol. Or, aceasta nu a

indicat în concret prin cererea de apel și nici ulterior probele solicitate,

situație în care nu se poate reține incidența dispozițiilor art. 304 pct. 5 C.

proc. civ.

De asemenea, excepția lipsei

calității procesuale pasive a fost corect soluționată, în condițiile în care,

constatându-se incidența pactului comisoriu de gradul IV, cu consecința

încetării contractului părților, era lipsită de orice temei obligarea

furnizorilor de utilități la prestarea serviciilor solicitate, decizia fiind

legală și din perspectiva dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Pentru identitate de rațiune, ca

efect al încetării contractului în condițiile anterior arătate, intervenția

instanței pentru constatarea încetării, rezilierii sau rezoluțiuni nemaifiind

posibilă, nu se poate reține nici critica referitoare la incidența motivului

întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 6 și respectiv o lipsă de motivare a

deciziei în condițiile în care s-a argumentat că lipsa titlului locativ al

reclamatei, ca urmare a încetării contractului de închiriere, justifică

evacuarea acesteia, conform solicitării formulată de pârâtă prin cererea

reconvențională.

Cu referire la motivul întemeiat pe

dispozițiile art. 304 pct. 8 se va reține că dezvoltarea critici nu corespunde

temeiul de drept indicat ci reprezintă o reluare a argumentelor încadrate în

prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., astfel încât nu se impune o

reiterare a acestora.

În concluzie, recursul reclamantei

este nefondat și va fi respins în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1)

C. proc. civ.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de reclamanta SC P.Z. SRL București împotriva deciziei nr.472

din 19 noiembrie 2009 pronunțată de Curtea

de Apel București, s

ecția a VI-a comercială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

4 mai 2010.