ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 616/2010

Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a comercială, reclamanta SC E.E. SA, a chemat în judecată pe pârâta SC G. SRL, solicitând instanței să dispună obligarea pârâtei la: 1: Executarea obligației de furnizare a energiei electrice în cantitatea și condițiile convenite de părți prin contractele de vânzare -cumpărare de energie electrică din 24 iulie 2006 și actele adiționale la acestea, sub sancțiunea plății de daune cominatorii în cuantum de 1.000 lei pe zi de întârziere, începând cu data pronunțării hotărârii judecătorești și până la data la care aceasta își va executa obligația.

2. Emiterea și punerea la dispoziția reclamantei a scrisorilor de garanție bancară în valoare de 150.000 lei fiecare, menționate la art. 6 alin. (4) din contractele de vânzare - cumpărare din 24 iulie 2006, și actele adiționale, sub sancțiunea de daune cominatorii în cuantum de 1.000 lei pe zi de întârziere, începând cu data pronunțării hotărârii judecătorești și până la data la care pârâta își va executa obligația. 3. Plata de daune – interese moratorii aferente prejudiciului suferit ca urmare a executării cu întârziere de către pârâtă a obligațiilor contractuale, evaluate provizoriu la suma de 231.000 lei 4. Plata dobânzii legale aferente sumei reprezentând daune - interese moratorii, începând cu data introducerii cererii de chemare în judecată și până la data la care pârâta își va executa obligația dispusă.

Prin sentința comercială nr. 10407/9 octombrie 2008 a Tribunalului București, secția a VI-a comercială, a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta SC E.E. SA în contradictoriu cu pârâta SC G. SRL, aceasta fiind obligată să plătească reclamantei suma de 241.000 lei daune moratorii și 5.481,52 lei cheltuieli de judecată. Împotriva sentinței comerciale nr. 10407/2008 a Tribunalului București a formulat apel pârâta SC G. SRL iar prin decizia comercială nr. 88 din 23 februarie 2009 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, a fost admisă excepția netimbrării căii de atac, apelul fiind anulat ca netimbrat.

În motivarea deciziei menționate, instanța a reținut că prin rezoluția de primire s-a stabilit în sarcina apelantei SC G. SRL taxa judiciară de timbru în sumă de 5 lei, fiind citată cu această mențiune pentru termenul de judecată din data de 23 februarie 2009. Întrucât la termenul arătat, apelanta nu s-a conformat dispozițiilor legale privind timbrajul conform art. 20 alin. (1) din Legea nr. 146/1997, Curtea având în vedere dispozițiile art. 20 alin. (3) din același act normativ a dispus anularea apelului ca netimbrat. Apelanta pârâtă SC G. SRL a formulat recurs împotriva sentinței comerciale nr. 10407/2008, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 3 și 9 C. proc. civ. În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta arată că în mod greșit instanța a dispus anularea apelului ca netimbrat, cu încălcarea dispozițiilor art. 129 alin. (5) C. proc.

civ., în condițiile în care taxa judiciară de timbru în valoare de 2.798 lei a fost achitată la data de 23 februarie 2009 iar copia ordinului de plată a fost remisă în copie prin fax instanței, împreună cu o cerere de amânare. Instanța de apel avea la îndemână procedeul amânării pronunțării de o săptămână, conform art. 156 alin. (2) C. proc. civ. și avea obligația în raport de dispozițiile art. 129 pct. 5 C. proc. civ. să stăruie prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză. În situația în care instanța de apel ar fi intrat în cercetarea fondului, avea obligația să se pronunțe asupra excepției de necompetență materială a instanțelor de judecată de pe raza Municipiului București și fiind vorba de o excepție de ordine publică, instanța ar fi trebuit să o invoce din oficiu în baza principiului rolului activ prevăzut de art. 129 C. proc.

civ. În concluzie se solicită, în conformitate cu prevederile art. 304 pct. 3 și 9 raportat la art. 312 alin. (3) și (5) C. proc. civ., admiterea recursului, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei pentru rejudecare. Intimata - reclamantă SC E.E. SA a formulat întâmpinare prin care a solicitat în esență respingerea recursului ca nefondat întrucât apelanta - pârâtă nu a respectat dispozițiile legale privind timbrajul, astfel că instanța de apel deși a lăsat dosarul cauzei la sfârșitul ședinței de judecată, nu au fost depuse în timp util acte din care să rezulte că au fost respectate dispozițiile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 146/1997. Examinând recursul prin prisma motivelor invocate Înalta Curte constată că acesta este nefondat.

Potrivit art. 20 alin. (1) din Legea nr. 146/1997 taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat sau în mod excepțional într-un timp stabilit de instanță. Neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit, se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii conform art. 20 alin. (3) din legea menționată. Dovada plății taxelor judiciare de timbru, potrivit art. 39 din Normele metodologice din 22 aprilie 1999, pentru aplicarea Legii nr. 146/1997, o constituie copia de pe chitanță sau ordinul de plată vizat de unitatea la care s-a făcut plata, certificate pentru conformitate de organul prestator al serviciului. Deasemenea, timbrul judiciar, instituit prin O.G. nr. 32/1995 se aplică în toate cazurile pentru care se percep taxe judiciare de timbru.

Potrivit art. 9 alin. (1) din O.G. nr. 32/1995, aprobată și modificată prin Legea nr. 106/1995, cererile pentru care se datorează timbru judiciar nu pot fi primite și înregistrate, dacă nu sunt timbrate corespunzător iar în caz de nerespectare a dispozițiilor menționate se vor aplica prevederile legale în vigoare referitoare la taxa de timbru. Recurenta SC G. SRL, a transmis prin fax instanței de apel, copia ordinului de plată din 23 februarie 2009, necertificată pentru conformitate de organul prestator al serviciului, obligație impusă de art. 39 din Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru și nu a aplicat timbrul judiciar conform art. 9 alin. (1) din O.G.

nr. 32 din 18 august 1995, astfel că instanța de apel în mod corect a aplicat sancțiunea prevăzută de art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 și art. 9 alin. (2) din Ordonanța nr. 32 din 18 august 1995, motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. invocat de recurent este apreciat de Înalta Curte ca fiind nefondat. În condițiile în care, în fața instanței de apel nu au fost nerespectate dispozițiile legale evocate mai sus, nu se poate susține că instanța nu s-a conformat dispozițiilor art. 129 alin. (5) C. proc. civ., întrucât rolul activ al judecătorului nu trebuie absolutizat, acesta neputând să se substituie în drepturile și obligațiile părților. Nici motivul întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 3 C. proc.

civ. nu este întemeiat, întrucât instanța de apel nefiind legal sesizată cu cererea de apel legal timbrată nu putea să treacă peste excepția netimbrării căii de atac și să analizeze excepțiile invocate de apelantă în dezvoltarea motivelor de apel. Pentru considerentele expuse Înalta Curte urmează să respingă recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta SC G. SRL Cluj - Napoca, împotriva deciziei Curții de Apel București nr. 88 din 23 februarie 2009, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 februarie 2010.