ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 616/2010

Asupra recursului de

față,

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului

București, secția a VI-a comercială, reclamanta SC E.E. SA, a

chemat în judecată pe pârâta SC G. SRL, solicitând instanței să

dispună obligarea pârâtei la:

1: Executarea

obligației de furnizare a energiei electrice în cantitatea și

condițiile convenite de părți prin contractele de vânzare

-cumpărare de energie electrică din 24 iulie 2006 și actele

adiționale la acestea, sub sancțiunea plății de daune

cominatorii în cuantum de 1.000 lei pe zi de întârziere, începând cu data

pronunțării hotărârii judecătorești și până

la data la care aceasta își va executa obligația.

la dispoziția reclamantei a scrisorilor de garanție bancară în

valoare de 150.000 lei fiecare, menționate la art. 6 alin. (4) din contractele

de vânzare - cumpărare din 24 iulie 2006, și actele adiționale,

sub sancțiunea de daune cominatorii în cuantum de 1.000 lei pe zi de

întârziere, începând cu data pronunțării hotărârii

judecătorești și până la data la care pârâta își va

executa obligația.

moratorii aferente prejudiciului suferit ca urmare a executării cu

întârziere de către pârâtă a obligațiilor contractuale, evaluate

provizoriu la suma de 231.000 lei

aferente sumei reprezentând daune - interese moratorii, începând cu data

introducerii cererii de chemare în judecată și până la data la

care pârâta își va executa obligația dispusă.

Prin sentința

comercială nr. 10407/9 octombrie 2008 a Tribunalului București, secția

a VI-a comercială, a fost admisă acțiunea formulată de

reclamanta SC E.E. SA în contradictoriu cu pârâta SC G. SRL, aceasta fiind

obligată să plătească reclamantei suma de 241.000 lei daune

moratorii și 5.481,52 lei cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinței

comerciale nr. 10407/2008 a Tribunalului București a formulat apel pârâta SC

G. SRL iar prin decizia comercială nr. 88 din 23 februarie 2009 a

Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, a fost

admisă excepția netimbrării căii de atac, apelul fiind

anulat ca netimbrat.

În motivarea deciziei

menționate, instanța a reținut că prin rezoluția de

primire s-a stabilit în sarcina apelantei SC G. SRL taxa judiciară de

timbru în sumă de 5 lei, fiind citată cu această mențiune

pentru termenul de judecată din data de 23 februarie 2009.

Întrucât la termenul

arătat, apelanta nu s-a conformat dispozițiilor legale privind

timbrajul conform art. 20 alin. (1) din Legea nr. 146/1997, Curtea având în

vedere dispozițiile art. 20 alin. (3) din același act normativ a

dispus anularea apelului ca netimbrat.

Apelanta pârâtă SC G.

SRL a formulat recurs împotriva sentinței comerciale nr. 10407/2008,

întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 3 și 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de

recurs, recurenta arată că în mod greșit instanța a dispus

anularea apelului ca netimbrat, cu încălcarea dispozițiilor art. 129 alin.

(5) C. proc. civ., în condițiile în care taxa judiciară de timbru în

valoare de 2.798 lei a fost achitată la data de 23 februarie 2009 iar

copia ordinului de plată a fost remisă în copie prin fax

instanței, împreună cu o cerere de amânare.

Instanța de apel avea

la îndemână procedeul amânării pronunțării de o

săptămână, conform art. 156 alin. (2) C. proc. civ. și avea

obligația în raport de dispozițiile art. 129 pct. 5 C. proc. civ.

să stăruie prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice

greșeală privind aflarea adevărului în cauză.

În situația în care

instanța de apel ar fi intrat în cercetarea fondului, avea obligația

să se pronunțe asupra excepției de necompetență

materială a instanțelor de judecată de pe raza Municipiului

București și fiind vorba de o excepție de ordine publică,

instanța ar fi trebuit să o invoce din oficiu în baza principiului

rolului activ prevăzut de art. 129 C. proc. civ.

În concluzie se

solicită, în conformitate cu prevederile art. 304 pct. 3 și 9

raportat la art. 312 alin. (3) și (5) C. proc. civ., admiterea recursului,

casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei pentru rejudecare.

Intimata - reclamantă SC

E.E. SA a formulat întâmpinare prin care a solicitat în esență

respingerea recursului ca nefondat întrucât apelanta - pârâtă nu a

respectat dispozițiile legale privind timbrajul, astfel că

instanța de apel deși a lăsat dosarul cauzei la sfârșitul

ședinței de judecată, nu au fost depuse în timp util acte din

care să rezulte că au fost respectate dispozițiile art. 20 alin.

(1) din Legea nr. 146/1997.

Examinând recursul prin

prisma motivelor invocate Înalta Curte constată că acesta este

nefondat.

Potrivit art. 20 alin. (1)

din Legea nr. 146/1997 taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat sau

în mod excepțional într-un timp stabilit de instanță.

Neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit, se

sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii conform art. 20 alin.

(3) din legea menționată. Dovada plății taxelor judiciare

de timbru, potrivit art. 39 din Normele metodologice din 22 aprilie 1999,

pentru aplicarea Legii nr. 146/1997, o constituie copia de pe

chitanță sau ordinul de plată vizat de unitatea la care s-a

făcut plata, certificate pentru conformitate de organul prestator al

serviciului.

Deasemenea, timbrul

judiciar, instituit prin O.G. nr. 32/1995 se aplică în toate cazurile

pentru care se percep taxe judiciare de timbru.

Potrivit art. 9 alin. (1)

din O.G. nr. 32/1995, aprobată și modificată prin Legea nr. 106/1995,

cererile pentru care se datorează timbru judiciar nu pot fi primite

și înregistrate, dacă nu sunt timbrate corespunzător iar în caz

de nerespectare a dispozițiilor menționate se vor aplica prevederile

legale în vigoare referitoare la taxa de timbru.

Recurenta SC G. SRL, a

transmis prin fax instanței de apel, copia ordinului de plată din 23

februarie 2009, necertificată pentru conformitate de organul prestator al

serviciului, obligație impusă de art. 39 din Normele metodologice

pentru aplicarea Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru și

nu a aplicat timbrul judiciar conform art. 9 alin. (1) din O.G. nr. 32 din 18

august 1995, astfel că instanța de apel în mod corect a aplicat

sancțiunea prevăzută de art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997

și art. 9 alin. (2) din Ordonanța nr. 32 din 18 august 1995, motivul

de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. invocat de

recurent este apreciat de Înalta Curte ca fiind nefondat.

În condițiile în care,

în fața instanței de apel nu au fost nerespectate dispozițiile

legale evocate mai sus, nu se poate susține că instanța nu s-a conformat

dispozițiilor art. 129 alin. (5) C. proc. civ., întrucât rolul activ al

judecătorului nu trebuie absolutizat, acesta neputând să se

substituie în drepturile și obligațiile părților.

Nici motivul întemeiat pe

dispozițiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ. nu este întemeiat, întrucât

instanța de apel nefiind legal sesizată cu cererea de apel legal timbrată

nu putea să treacă peste excepția netimbrării căii de

atac și să analizeze excepțiile invocate de apelantă în

dezvoltarea motivelor de apel.

Pentru considerentele expuse

Înalta Curte urmează să respingă recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de pârâta SC G. SRL Cluj - Napoca, împotriva deciziei Curții de Apel

București nr. 88 din 23 februarie 2009, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 17 februarie 2010.