ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6289/2007

Deliberând în condițiile art. 256 C.

proc. civ. asupra prezentului recurs civil constată următoarele:

Prin acțiunea introdusă la 19

decembrie 2006 pe rolul Tribunalului Suceava reclamanta Direcția Generală de

Pașapoarte a solicitat restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație

în Statele Uniunii Europene pentru o perioadă de cel 3 ani pentru pârâtul

C.G.R.

Acțiunea a fost motivată în drept pe

dispozițiile art. 38 lit. a), art. 39 și art. 52 din Legea nr. 248/2005 privind

regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate, modificată și

completată de O.G. nr. 5/2006.

În fapt s-a arătat că pârâtul a fost

returnat din Italia la data de 9 noiembrie 2006, în baza Acordului de readmisie

încheiat de România cu această țară și ratificat prin Legea nr. 137/1997.

Tribunalul Suceava prin sentința

civilă nr. 108/CA din 23 ianuarie 2007 a respins acțiunea ca nefondată.

S-a reținut că potrivit art. 52 din

Legea nr. 248/2005 măsura prevăzută de art. 38 lit. a) din această lege se

poate aplica numai până la data aderării României la Uniunea Europeană fapt ce

s-a împlinit la 1 ianuarie 2007.

Curtea de Apel Suceava prin decizia

civilă nr. 67 din 9 martie 2007 a respins ca nefondat apelul declarat de

reclamantă.

S-a reținut că dispozițiile art. 38

lit. a) din Decretul nr. 248/2005 nu sunt în concordanță cu Directiva

Consiliului nr. 38/2004, a Parlamentului European din 29 aprilie 2004.

Singura condiție impusă de legea

internă este aceea ca persoana în cauză să fi fost returnată. Or, conform

Directivei citate măsura restrângerii exercitării dreptului la liberă

circulație poate fi luată numai pentru motive de ordine publică, sănătate sau

securitate publică, iar normele europene au fost transpuse în legislația

internă prin O.U.G. nr. 102/2005.

Împotriva acestei decizii reclamanta

a declarat în termen legal recurs.

Criticile în fapt s-au referit în

esență la împrejurarea că exercitarea dreptului la liberă circulație are loc cu

respectarea unor obligații impuse de lege și limitările aduse acestui drept și

permise de Legea nr. 248/2005 nu contravin nici normelor constituționale (art.

53) și nici reglementărilor internaționale care consacră acest drept.

S-a arătat că migrația ilegală care

presupune o deplasare a persoanelor care au intrat ilegal pe teritoriul unui

stat sau care nu mai îndeplinesc condițiile de ședere în acest stat este o problemă

de interes public și deci supusă limitărilor.

S-a mai susținut că împrejurarea că

România a devenit stat membru al Uniunii Europene după 1 ianuarie 2007 nu

înlătură aplicarea dispozițiilor invocate, de vreme ce la momentul returnării

pârâtului din Italia, România nu era stat membru al Uniunii Europene pentru a

se aplica Directiva 38/2004/CE.

Criticile formulate au fost

întemeiate pe dispozițiile prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Analizând hotărârea atacată prin

prisma criticilor formulate s-a constatat că recursul este nefondat pentru

considerentele ce urmează.

Dreptul la liberă circulație al

cetățenilor români nu este un drept absolut, el trebuind să se exercite cu

respectarea cerințelor legii materiale speciale la care trimite art. 25 alin.

(1) din Constituția României, care îl consacră.

Legea nr. 248/2005 privind regimul

liberei circulații a cetățenilor români în străinătate nu stabilește că prin

simpla returnare dintr-un alt stat a unui cetățean român, trebuie să se dispună

restrângerea exercitării dreptului acestuia la liberă circulație.

Dacă s-ar fi dorit o asemenea

consecință, legiuitorul ar fi stipulat în mod expres că o asemenea restrângere

operează de drept.

În legislația primară, art. 18.1 al

Tratatului Comunității Europene prevede că orice cetățean al Uniunii are

dreptul de a circula și de a locui liber pe teritoriul Statelor membre sub

rezerva limitărilor și condițiilor prevăzute de tratat și de dispozițiile luate

pentru aplicarea sa.

În legislația secundară, Directiva

Consiliului nr. 38/2004/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 29

aprilie 2004 privind libera circulație și rezidență a cetățenilor UE și

membrilor de familie ai acestora pe teritoriul statelor membre, publicată în

Jurnalul oficial al UE din Legea nr. 158 din 30 aprilie 2004, solicită prin

art. 27 că limitarea dreptului cetățenilor statelor membre la liberă circulație

poate fi dispusă numai pentru motive de ordine publică, securitate publică sau

sănătate publică.

Prin O.U.G. nr. 102/2005 privind

libera circulație pe teritoriul României a cetățenilor statelor membre ale

Uniunii Europene și Spațiului Economic European aprobată prin Legea nr.

260/2005 și care a intrat în vigoare la data aderării României la Uniunea

Europeană (conform art. 35 din O.U.G. citată) a transpus Directiva nr.

38/2004/CE.

Ca urmare, normele de reglementare

comunitară se vor aplica cu prioritate în raport cu normele de drept intern,

preeminență consacrată la nivel de principiu de textul art. 20 din Constituția

României.

Se constată că în cauză reclamanta

nu a dovedit în condițiile art. 1169 C. civ. incidența vreuneia dintre cauzele

de limitare prevăzute de directiva citată.

Împrejurarea că România a devenit

țară membră UE la o dată ulterioară momentului returnării pârâtului nu este de

natură să înlăture aplicarea dispozițiilor comunitare față de dreptul intern

aflat în conflict cu aceste norme.

Instanțele au făcut sub acest aspect

o corectă aplicare a dispozițiilor art. 52 care impune aplicarea prevăzută de

art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 până la momentul aderării României la

UE.

Aplicarea măsurii prevăzută de legea

internă după 1 ianuarie 2007 nu-și mai găsește suport legal nici în dispoziție

chiar a legii ce se cere aplicată și nici în dispozițiile principiului

constituțional al preeminenței dreptului internațional față de norma de drept

intern aflată în conflict cu aceasta.

Ca urmare instanțele au constatat în

mod legal și temeinic că în cauză reclamanta nu a făcut dovada în condițiile

art. 1169 C. civ., existenței vreunei situații care să impună măsura

restrângerii acestei libertăți în ce privește pe pârât.

Văzând și dispozițiile art. 312 C.

proc. civ. s-a respins recursul pentru considerentele mai sus arătate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de

Direcția Generală de Pașapoarte din Ministerul Internelor și Reformei

Administrative împotriva deciziei nr. 67 din 9 martie 2007 a Curții de Apel

Suceava, secția civilă, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 octombrie

2007.