ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7605/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin cererea

formulată la 23 octombrie 2007, Direcția Generală de Pașapoarte din Ministerul

Internelor și Reformei Administrative a solicitat instanței restrângerea

exercitării dreptului la liberă circulație în Elveția pentru o perioadă de cel

mult 3 ani, pârâtei S.L.Ș., returnată din această țară

la 6 octombrie 2007, în baza acordului de readmisie încheiat de România

cu aceasta țară,

aprobat prin H.G. nr. 411/1996, publicată în M.Of. nr.

119/1996.

Investit în primă

instanță, Tribunalul București, secția a

IV

a civilă, prin sentința nr. 1580

din 11 decembrie 2007, a respins acțiunea cu motivarea că

prevederile art. 38 lit. a) din Legea nr.

248/2005 modificată și completată de O.G. nr.

5/2006 nu își mai găsesc

aplicabilitatea după aderarea României la Uniunea Europeană, astfel încât

cererea reclamantei este rămasă fără obiect. Soluția a fost menținută de Curtea

de Apel București, secția a III a civilă, care, prin decizia nr. 263 A din 14

aprilie 2008, în esență cu aceeași motivare, a respins ca nefondat apelul

declarat de reclamantă.

În cauză a declarat recurs în termen legal reclamanta Direcția Generală

de

Pașapoarte din Ministerul

Internelor și Reformei Administrative care, invocând

temeiul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. susține în esență că

hotărârile sunt date cu încălcarea și interpretarea greșită a legii întrucât în

acord cu

dispozițiile art. 25 din Constituție, libertatea circulației

cetățenilor nu este absolută,

ea trebuind

să se desfășoare potrivit unor reguli, cu îndeplinirea și respectarea unor

condiții

stabilite de lege.

Recursul se

privește ca nefondat, urmând a fi respins în considerarea următoarelor

argumente.

Exercitarea

dreptului la liberă circulație, ca drept fundamental, este în acord

atât cu dispozițiile Constituției României

cât și cu prevederile Declarației Universale a Drepturilor Omului și ale

Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale,

ultima, intrată în vigoare la 3 septembrie 1953, reunind toate 40 de state

membre ale Consiliului Europei, inclusiv Elveția care a ratificat-o la 3

octombrie 1975.

România, la rândul

său, a semnat Convenția la 7 octombrie 1993, cu ocazia aderării sale la

Consiliul Europei, ratificând-o ulterior, prin Legea nr. 30/1994.

Conform prevederilor

Convenției și Protocoalelor adiționale la aceasta,

dreptul la liberă circulație poate fi limitat doar în anumite condiții,

restrângerea

exercitării acestuia trebuind să aibă un scop legitim iar

măsura să fie proporțională cu conduita persoanei aflate pe teritoriul altui

stat, conduită de natură că afecteze ordinea și securitatea publică a acelui

stat.

Or, în speță

instanțele au reținut corect că simpla neîndeplinire de către pârâtă a

formalităților privind intrarea ori șederea în Elveția, neînsoțită de alte

probe, nu constituie în sine un motiv care să justifice măsura drastică a

limitării exercitării dreptului la liberă circulație.

Împrejurarea că

Elveția, țara de unde pârâta a fost returnată, nu este membră a Uniunii

Europene, nu are relevanță în speță, în condițiile în care, așa cum s-a arătat,

această țară a ratificat, la 3 octombrie 1975, Convenția pentru apărarea

drepturilor omului și a libertăților fundamentale și o mare parte a

protocoalelor adiționale.

Așa fiind, recursul urmează a se respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat

recursul declarat de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte din Ministerul

Internelor și Reformei Administrative împotriva deciziei nr. 263A din 10

aprilie 2008 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III a civilă și

pentru cauze cu minori și familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 28 noiembrie 2008.