ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4902/2009

Asupra recursului civil de față; Din examinarea actelor și lucrărilor cauzei, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Neamț, secția civilă, sub nr. 1405/103/2008, reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul M.D., ca prin sentința ce o va pronunța să se dispună restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație al pârâtului, pentru o perioadă de cel mult trei ani, motivat de faptul că acesta a fost returnat din Elveția, la data de 15 aprilie 2008, în baza acordului dintre cele două state privind readmisia persoanelor aflate în situație ilegală. Au fost invocate dispozițiile Legii nr. 248/2005, modificată și completată cu O.G.

nr. 5/2006 și ale art. 242 C. proc. civ. Prin sentința civilă nr. 368 C din 11 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul Neamț, secția civilă, a fost respinsă, ca nefondată, cererea reclamantei, reținându-se că, în speță, sunt incidente, alături de dispozițiile art. 25 din Constituția României și Legea nr. 248/2005, prevederile art. 2 din Protocolul nr. 4 la Convenția Europeană privind Protecția Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, potrivit cărora orice persoană este liberă să părăsească orice țară, inclusiv pe a sa, exercitarea acestor drepturi putând face obiectul doar a restrângerilor prevăzute de lege, justificate de interesul public într-o societate democratică.

S-a mai reținut că, măsura restrângerii exercitării dreptului la libera circulație pe teritoriul tuturor statelor membre ale Uniunii Europene, este disproporționată în raport cu scopul urmărit prin adoptarea acestei măsuri, nefiind prezentată o împrejurarea de natură a justifica persistența unei ingerințe atât de semnificative în libertatea de circulație a pârâtului. Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte, arătând, în esență, că, în speță, sunt incidente dispozițiile art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005, modificată și completată cu O.G. nr. 5/2006, și că dreptul la liberă circulație este în strânsă legătură cu respectarea legislației Statului Român, precum și a tratatelor și convențiilor pe care România le-a ratificat și care fac parte din dreptul intern, iar libertatea de mișcare a cetățeanului nu poate fi absolută, ci trebuie să se desfășoare cu îndeplinirea și respectarea unor condiții prevăzute de lege.

Prin decizia civilă nr. 116 din 17 septembrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția civilă, minori și familie, conflicte de muncă și asigurări sociale s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanta Direcția Generală de Pașapoarte, reținându-se, în esență, că prima instanță a reținut corespunzător, că pentru restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație dreptului constituțional la liberă circulație în ceea ce îl privește pe pârâtul-intimat, reclamanta nu a produs decât dovezi indirecte, simplul fapt al talonului de returnare neputând fi suficient pentru verificarea existenței măsurilor dispuse față de acesta. Împotriva acestei decizii, a declarat recurs reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte, invocând temeiul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. În motivare recurenta reclamantă a susținut, în esență, că hotărârile sunt date cu încălcarea și interpretarea greșită a legii întrucât în acord cu dispozițiile art. 25 din Constituție, libertatea circulației cetățenilor nu este absolută, ea trebuind să se desfășoare potrivit unor reguli, cu îndeplinirea și respectarea unor condiții stabilite de lege.

Analizând lucrările dosarului, prin raportare la criticile formulate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente: Exercitarea dreptului la liberă circulație, ca drept fundamental, este în acord atât cu dispozițiile Constituției României cât și cu prevederile Declarației Universitate a Drepturilor Omului și ale Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, ultima, intrată în vigoare la 3 septembrie 1953, reunind toate 40 de state membre ale Consiliului Europei, inclusiv Elveția care a ratificat-o la 3 octombrie 1975. România, la rândul său, a semnat Convenția la 7 octombrie 1993, cu ocazia aderării sale la Consiliul Europei, ratificând-o ulterior, prin Legea nr. 30/1994.

Conform prevederilor Convenției și protocoalelor adiționale la aceasta, Dreptul la liberă circulație poate fi limitat doar în anumite condiții, restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație exercitării acestuia trebuind că aibă un scop legitim iar măsura să fie proporțională cu conduita persoanei aflate pe teritoriul altui stat. Conduită de natură a aduce atingere ordinii publice, siguranței publice sau sănătății publice pe teritoriul statului respectiv să afecteze ordinea și securitatea publică a acelui stat. Or, în speță instanțele au reținut corect că simpla neîndeplinire de către pârâtă a formalităților privind intrarea ori șederea în Elveția, neînsoțită de alte probe, nu constituie în sine un motiv care să justifice măsura drastică a limitării exercitării dreptului la liberă circulație.

Împrejurarea că Elveția, țara de unde pârâta a fost returnată, nu este membră a Uniunii Europene, nu are relevanță în speță, în condițiile în care așa cum s-a arătat, această țară a ratificat - la 3 octombrie 1975 - Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale și o mare parte a protocoalelor adiționale. Așa fiind, recursul urmează a se respinge, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte, împotriva deciziei nr. 116/2008 din 17 septembrie 2008 a Curții de Apel Bacău, secția civilă, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 27 aprilie 2009.