ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4902/2009

Asupra recursului civil de față;

Din examinarea actelor și

lucrărilor cauzei, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe

rolul Tribunalului Neamț, secția civilă, sub nr. 1405/103/2008, reclamanta

Direcția Generală de Pașapoarte a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul M.D.,

ca prin sentința ce o va pronunța să se dispună restrângerea exercitării

dreptului la liberă circulație al pârâtului, pentru o perioadă de cel mult trei

ani, motivat de faptul că acesta a fost returnat din Elveția, la data de 15

aprilie 2008, în baza acordului dintre cele două state privind readmisia

persoanelor aflate în situație ilegală.

Au fost invocate dispozițiile

Legii nr. 248/2005, modificată și completată cu O.G. nr. 5/2006 și ale art. 242

C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 368 C

din 11 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul Neamț, secția civilă, a fost

respinsă, ca nefondată, cererea reclamantei, reținându-se că, în speță, sunt

incidente, alături de dispozițiile art. 25 din Constituția României și Legea

nr. 248/2005, prevederile art. 2 din Protocolul nr. 4 la Convenția Europeană privind

Protecția Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, potrivit cărora

orice persoană este liberă să părăsească orice țară, inclusiv pe a sa,

exercitarea acestor drepturi putând face obiectul doar a restrângerilor

prevăzute de lege, justificate de interesul public într-o societate

democratică.

S-a mai reținut că, măsura

restrângerii exercitării dreptului la libera circulație pe teritoriul tuturor

statelor membre ale Uniunii Europene, este

disproporționată

în raport cu scopul urmărit prin adoptarea acestei măsuri,

nefiind

prezentată o împrejurarea de natură a justifica persistența unei ingerințe atât

de semnificative în libertatea de circulație a pârâtului.

Împotriva acestei sentințe a

declarat apel reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte, arătând, în esență,

că, în speță, sunt incidente dispozițiile art. 38 lit. a) din Legea nr.

248/2005, modificată și completată

cu O.G.

nr. 5/2006, și că dreptul la liberă circulație este în strânsă legătură

cu

respectarea legislației Statului Român, precum și a tratatelor și convențiilor

pe care România le-a ratificat și care fac parte din dreptul intern, iar

libertatea de mișcare a cetățeanului nu poate fi absolută, ci trebuie să se

desfășoare cu îndeplinirea și respectarea unor condiții prevăzute de lege.

Prin decizia civilă nr. 116 din

17 septembrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția civilă, minori și

familie, conflicte de muncă și asigurări sociale s-a respins, ca nefondat,

apelul declarat de apelanta Direcția Generală de Pașapoarte, reținându-se, în

esență, că prima instanță a reținut corespunzător, că pentru restrângerea

exercitării dreptului la liberă circulație dreptului constituțional la liberă

circulație în ceea ce îl privește pe pârâtul-intimat, reclamanta nu a produs

decât dovezi indirecte, simplul fapt al talonului de returnare neputând fi

suficient pentru verificarea existenței măsurilor dispuse față de acesta.

Împotriva acestei decizii, a

declarat recurs reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte, invocând temeiul

prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În motivare recurenta reclamantă

a susținut, în esență, că hotărârile sunt date cu încălcarea și interpretarea

greșită a legii întrucât în acord cu dispozițiile art. 25 din Constituție,

libertatea circulației cetățenilor nu este absolută, ea trebuind să se

desfășoare potrivit unor reguli, cu îndeplinirea și respectarea unor condiții

stabilite de lege.

Analizând lucrările dosarului,

prin raportare la criticile formulate, Înalta Curte constată că recursul este

nefondat, pentru următoarele considerente:

Exercitarea dreptului la liberă

circulație, ca drept fundamental, este în acord atât cu dispozițiile

Constituției României cât și cu prevederile Declarației Universitate a

Drepturilor Omului și ale Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului și

Libertăților Fundamentale, ultima, intrată în vigoare la 3 septembrie 1953,

reunind toate 40 de state membre ale Consiliului Europei, inclusiv Elveția care

a ratificat-o la 3 octombrie 1975.

România, la rândul său, a semnat

Convenția la 7 octombrie 1993, cu ocazia aderării sale la Consiliul Europei,

ratificând-o ulterior, prin Legea nr. 30/1994.

Conform prevederilor Convenției

și protocoalelor adiționale la aceasta, Dreptul la liberă circulație poate fi

limitat doar în anumite condiții, restrângerea exercitării dreptului la liberă

circulație exercitării acestuia trebuind că aibă un scop legitim iar măsura să

fie proporțională cu conduita persoanei aflate pe teritoriul altui stat.

Conduită de natură a aduce atingere ordinii publice, siguranței publice sau

sănătății publice pe teritoriul statului respectiv să afecteze ordinea și

securitatea publică a acelui stat.

Or, în speță instanțele au

reținut corect că simpla neîndeplinire de către pârâtă a formalităților privind

intrarea ori șederea în Elveția, neînsoțită de alte probe, nu constituie în

sine un motiv care să justifice măsura drastică a limitării exercitării

dreptului la liberă circulație.

Împrejurarea că Elveția, țara de

unde pârâta a fost returnată, nu este membră a Uniunii Europene, nu are relevanță

în speță, în condițiile în care așa cum s-a arătat, această țară a ratificat -

la 3 octombrie 1975 - Convenția pentru apărarea drepturilor omului și

libertăților fundamentale și o mare parte a protocoalelor adiționale.

Așa fiind, recursul urmează a se

respinge, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta Direcția

Generală de Pașapoarte, împotriva deciziei nr. 116/2008 din 17 septembrie 2008

a Curții de Apel Bacău, secția civilă, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 27 aprilie

2009.