ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 909/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Adresându-se Tribunalului Maramureș, la 29 mai 2008, reclamanta Direcția Generală de pașapoarte din Ministerul Internelor și Reformei Administrative a cerut, în temeiul Legii nr. 248/2005, restrângerea exercitării dreptului pârâtei M.V.D. la liberă circulație în Elveția pentru o perioadă de cel mult trei ani. În cuprinsul cererii s-a arătat că, la data de 22 aprilie 2008, pârâta a fost returnată din Elveția, în baza acordului de readmisie încheiat de această țară cu România. Soluționând litigiul în primă instanță, Tribunalul Maramureș, secția civilă, prin sentința nr. 703 din 3 iunie 2008, a respins cererea formulată de reclamantă cu motivarea că, în cauză, nu sunt întrunite condițiile prevăzute de lege pentru restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație.

Curtea de Apel Cluj, prin decizia nr. 192/A din 21 iulie 2008, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței civile nr. 703 din 3 iunie 2008 a Tribunalului Maramureș. In cuprinsul deciziei, curtea de apel a dezvoltat considerentele din sentința primei instanțe. Împotriva deciziei nr. 192/A din 21 iulie 2008 a Curții de Apel Cluj a declarat recurs reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte susținând că, în baza art. 38 din Legea nr. 248/2005, instanța trebuia să dispună restrângerea exercitării dreptului pârâtei la liberă circulație în Elveția. Recursul declarat nu este întemeiat. Prin Legea nr. 248/2005 a fost reglementat regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate.

Potrivit art. 38 din această lege, restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație în străinătate a cetățenilor români poate fi dispusă pentru o perioadă de cel mult trei ani numai în condițiile și cu privire la următoarele categorii de persoane: a) cu privire la persoana care a fost returnată dintr-un stat în baza unui acord de readmisie încheiat între România și acel stat; b) cu privire la persoana a cărei prezență pe teritoriul unui stat, prin activitatea pe care o desfășoară sau ar urma să o desfășoare, ar aduce atingere gravă intereselor României sau, după caz, relațiilor bilaterale dintre România și acel stat. Rezultă, din dispoziția legală enunțată, că instanța poate dispune restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație numai în condițiile și cu privire la persoanele amintite, în funcție de împrejurările de fapt ale fiecărei pricini.

Aplicarea prevederilor art. 38 din Legea nr. 248/2005 trebuie făcută prin coroborare cu dispozițiile art. 2 pct. 2 din Protocolul 4 al Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale și cu cele din Directiva Parlamentului și Consiliului Europei nr. 2004/38 din 29 aprilie 2004. Potrivit acestor reglementări, orice persoană este liberă să părăsească orice țară, inclusiv pe a sa, iar condițiile de restrângere a dreptului fundamental privind libertatea de circulație se referă la asigurarea securității naționale, menținerea ordinii publice, prevenirea faptelor penale, protecția sănătății sau a moralei, ori pentru protejarea libertăților altora.

Pentru aplicarea unor măsuri de restrângere a dreptului fundamental de liberă circulație ori chiar de expulzare dintr-un stat membru al Uniunii Europene este necesar ca statul respectiv să respecte principiul proporționalității întemeiat pe comportamentul individual al persoanei în cauză, care trebuie să reprezinte o amenințare reală, actuală și suficient de gravă pentru un interes fundamental al societății. Din actele dosarului rezultă că, pârâta a fost returnată, la data de 22 aprilie 2008, din Elveția, în baza acordului de readmisie încheiat de această țară cu România. În Elveția pârâta a stat aproximativ zece zile, nu a fost sancționată sau judecată pentru comiterea unei fapte antisociale, iar motivul re turnării a fost acela că a lucrat, fără forme legale, în bucătăria unui restaurant.

Nu a fost depusă la dosar nici o dovadă că pârâta, prin activitatea pe care a desfășurat-o sau urma să o desfășoare în străinătate, a adus atingere gravă intereselor României sau, după caz, relațiilor bilaterale dintre România și statul din care a fost returnată. Nu s-a dovedit nici că pârâta, prin comportamentul individual, a reprezentat o amenințare reală, actuală și suficient de gravă pentru un interes fundamental al societății. În raport cu înscrisurile existente în dosar, instanța de apel a aplicat corect prevederile legii atunci când a confirmat sentința primei instanțe prin care a fost respinsă cererea de restrângere a exercitării dreptului pârâtei la liberă circulație.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta Direcția generală de Pașapoarte împotriva deciziei nr. 192 A din 21 iulie 2008 a Curții de Apel Cluj. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 februarie 2009.