ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6823/2008

Asupra recursului civil de

față, constată următoarele:

Adresându-se Tribunalului București,

la 4 ianuarie 2008, reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte din Ministerul

Internelor și Reformei Administrative a cerut restrângerea exercitării

dreptului pârâtului B.M. la liberă circulație în Norvegia pentru o perioadă de

cel mult trei ani.

În cuprinsul cererii reclamanta a

arătat că, la data de 14 decembrie 2007, pârâtul a fost returnat din Norvegia,

în baza acordului de readmisie încheiat de această țară cu România.

Cererea reclamantei a fost

întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 248/2005.

Soluționând litigiul în primă

instanță, Tribunalul București, secția a III-a civilă, prin sentința nr. 170

din 24 ianuarie 2008, a respins cererea formulată de reclamantă cu motivarea că

nu au fost administrate probe care să justifice restrângerea exercitării

dreptului fundamental la liberă circulație.

Curtea de Apel București, secția a

IV-a civilă, prin decizia nr. 326 din 22 aprilie 2008, a respins ca nefondat

apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței Tribunalului București. În

cuprinsul deciziei, curtea de apel a dezvoltat considerentele din sentința

primei instanțe.

Împotriva deciziei curții de apel a

declarat recurs reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte susținând că, în

temeiul art. 38 din Legea nr. 248/2005, instanța trebuia să dispună restrângerea

exercitării dreptului pârâtului la liberă circulație în Norvegia.

Recursul declarat nu este întemeiat.

Prin Legea nr. 248/2005 a fost

reglementat regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate.

Potrivit art. 38 din această lege, restrângerea exercitării dreptului la liberă

circulație în străinătate a cetățenilor români poate fi dispusă pentru o

perioadă de cel mult trei ani numai în condițiile și cu privire la următoarele

categorii de persoane:

a) cu privire la persoana care a fost

returnată dintr-un stat în baza unui acord de readmisie încheiat între România

și acel stat;

b) cu privire la persoana a cărei

prezență pe teritoriul unui stat, prin activitatea pe care o desfășoară sau ar

urma să o desfășoare, aduce atingere gravă intereselor României sau, după caz,

relațiilor bilaterale dintre România și acel stat.

Rezultă, din dispoziția legală

enunțată, că instanța poate dispune restrângerea exercitării dreptului la

liberă circulație numai în condițiile și cu privire la persoanele amintite, în

funcție de împrejurările de fapt ale fiecărei pricini.

Aplicarea prevederilor art. 38 din

Legea nr. 248/2005 trebuie făcută prin coroborare cu dispozițiile art. 2 pct. 2

din Protocolul 4 al Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților

fundamentale și cu cele din Directiva Parlamentului și Consiliului Europei nr.

2004/38 din 29 aprilie 2004. Potrivit acestor reglementări, orice persoană este

liberă să părăsească orice țară, inclusiv pe a sa, iar condițiile de

restrângere a dreptului fundamental privind libertatea de circulație se referă

la asigurarea securității naționale, menținerea ordinii publice, prevenirea

faptelor penale, protecția sănătății sau a moralei, ori pentru protejarea

libertăților altora.

Pentru aplicarea unor măsuri de

restrângere a dreptului fundamental la libera circulație ori chiar de expulzare

dintr-un stat membru al Uniunii Europene este necesar ca statul respectiv să

respecte principiul proporționalității întemeiat pe comportamentul individual

al persoanei în cauză, care trebuie să reprezinte o amenințare reală, actuală

și suficient de gravă pentru un interes fundamental al societății.

Din actele dosarului rezultă că, la

data de 14 decembrie 2007, pârâtul B.M. a fost returnat din Norvegia, în baza

acordului de readmisie încheiat de această țară cu România.

Nu a fost depusă la dosar nicio

dovadă că pârâtul, prin activitatea pe care a desfășurat-o sau ar urma să o

desfășoare în străinătate a adus atingere gravă intereselor României sau

relațiilor bilaterale dintre România și statul din care a fost returnat.

Nu s-a dovedit nici că pârâtul, prin

comportamentul individual, a reprezentat o amenințare reală, actuală și

suficient de gravă pentru un interes fundamental al societății.

În raport cu înscrisurile existente în

dosar, instanța de apel a aplicat corect prevederile legii atunci când a

confirmat sentința primei instanțe prin care a fost respinsă cererea de

restrângere a exercitării dreptului pârâtului la liberă circulație.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de

reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte împotriva deciziei nr. 326 din 22

aprilie 2008 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 noiembrie

2008.