ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4552/2008

Asupra recursului civil de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 14

februarie 2007, reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte din cadrul

Ministerului Administrației și Internelor (actualmente Ministerul Internelor și

Reformei Administrative) l-a chemat în judecată pe pârâtul B.L.S., solicitând

instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să-i restrângă pârâtului dreptul

la liberă circulație în statele Italia pentru o perioadă de cel mult 3 ani.

Prin sentința civilă nr. 707 F din 18 mai

2007, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a respins cererea ca

nefondată.

Pentru a pronunța această hotărâre,

tribunalul a reținut următoarele:

În cauză nu sunt incidente motive de

ordine publică, siguranță publică sau sănătate publică, singurele rațiuni

pentru care în conformitate cu dreptul comunitar aplicabil i se poate

restricționa pârâtului dreptul la libertatea de circulație în teritoriile

statelor membre ale Uniunii Europene.

În drept, tribunalul a ținut seama

de dispozițiile Legii nr. 248/2005, de cele ale art. 12, art. 17, art. 43-48

din Tratatul instituind Comunitatea Europeană și de cele ale Directivei nr.

38/2004/CE.

Prin decizia civilă nr. 769 A din 3

decembrie 2007 Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, a respins ca

nefondat apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței.

Pentru a decide astfel, curtea de apel a

reținut următoarele:

Dispozițiile art. 38 lit. a) din Legea

nr. 248/2005, care constituie temeiul juridic invocat de reclamantă pentru

restrângerea exercitării dreptului la libera circulație a pârâtului, prevăd că

restrângerea exercitării dreptului la libera circulație în străinătate a

cetățenilor români poate fi dispusă pentru o perioadă de cel mult 3 ani, cu

privire la persoana care a fost returnată în baza unui acord de readmisie

încheiat între România și acel stat.

În schimb, Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European și a

Consiliului, prevede limitativ numai trei situații în care statul ar putea

restrânge libertatea de circulație a persoanelor, situații referitoare la

existența unor motive de ordine publică, siguranță publică sau sănătate

publică.

Norma internă, care prevede o categorie

mai largă de situații în care limitarea dreptului poate fi dispusă, este astfel

parțial incompatibilă cu norma comunitară și, cum reclamanta nu a făcut dovada

că pârâtul s-ar afla în una din cele trei situații la care se referă norma

comunitară, corect cererea sa a fost respinsă.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate.

În motivarea cererii, recurenta arată că

pârâtul a fost returnat din Italia la data de 19 decembrie 2006, în baza

acordului de readmisie încheiat de România cu această țară.

După cum se poate observa, textul art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005

nu condiționează instituirea restricției de la libera circulație decât de

returnarea cetățeanului român în baza acordului de readmisie.

Măsura solicitată se circumscrie situațiilor expres și limitativ

prevăzute de art. 53 din Constituție și este în concordanță și cu art. 2 din

Protocolul 4 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Legiuitorul constituant a stipulat că

libertatea circulației cetățenilor nu este absolută, ea trebuind să se

desfășoare potrivit unor reguli și cu respectarea unor condiții stabilite de

lege.

Or, aceste reguli, sunt strict stabilite

în Legea nr. 248/2005.

Potrivit art. 25 din Constituție,

condițiile exercitării dreptului la liberă circulație se stabilesc prin lege,

iar art. 17 din Constituție prevede că cetățenii români aflați în străinătate

se bucură de protecția statului român, dar, în același timp, trebuie să-și

îndeplinească obligațiile legale ce le revin.

Nerespectarea prevederilor Legii nr.

248/2005 atrage măsura restrângerii dreptului la liberă circulație, care se

justifică în cazul de față pentru apărarea ordinii, situație prevăzută printre

cele limitativ enumerate de art. 53 din Constituție.

Astfel, măsura returnării dispusă de

autoritățile statului străin în legătură cu pârâtul este de natură să facă

dovada că acesta nu a respectat condițiile de ședere în spațiul Uniunii

Europene, ceea ce impune luarea restricției față de pârât, în conformitate și

cu Tratatul de Aderare la Uniunea Europeană, ratificat prin Legea nr. 157 din

24 mai 2005.

Intimatul nu a depus la dosar

întâmpinare.

Recursul este nefondat și va fi respins

pentru următoarele considerente:

Instanțele au reținut că dreptul cetățenilor la liberă circulație este

un drept garantat de legea națională, dar și de dreptul comunitar și că,

totodată, acest drept poate fi supus anumitor limitări.

Prin urmare, criticile recurentei referitoare la reținerea unui caracter

absolut al dreptului la liberă circulație, cu pretinsa ignorare a art. 25 din

Constituție, care prevede posibilitatea limitării exercițiului acestui drept,

nu au legătură cu soluția pronunțată în cauză și nu se impune a fi analizate.

Ceea ce a mai reținut, în mod just,

curtea de apel este faptul că, pentru a se dispune o măsură de limitare a

dreptului la liberă circulație a unui cetățean, este necesar ca, în aplicarea

dispozițiilor art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005, care prevede

posibilitatea luării unei atare măsuri, instanța să respecte și dispozițiile

art. 27 din Directiva 2004/38/CE, adică să verifice dacă această măsură

urmărește unul din scopurile de interes general prevăzute în pct. 3 al articolului.

Aceasta deoarece România a devenit

la 1 ianuarie 2007 membră a Uniunii Europene și este obligată să aplice normele

de drept comunitar, iar în măsura în care o normă de drept internă ar veni în

contradicție cu acestea, să le acorde prioritate celor din urmă.

Pentru acest considerent, în mod

corect a reținut curtea de apel că simpla returnare a pârâtului din Italia la

data de 19 decembrie 2006 nu poate să constituie un temei suficient pentru

restrângerea pe viitor a dreptului acestuia la libera circulație în Italia,

câtă vreme reclamanta nu a dovedit și nici măcar nu a arătat de ce o astfel de

măsură ar corespunde unei situații extreme, necesară pentru limitarea

dreptului.

Cum reclamanta nu a fost în măsură

să demonstreze necesitatea și proporționalitatea măsurii solicitate față de

scopul urmărit, recursul declarat de aceasta este nefondat și, în baza art. 312

alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte îl va respinge.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de reclamantului Ministerul Internelor și Reformei Administrative,

Direcția Generală de Pașapoarte împotriva deciziei nr. 769/A din 3 decembrie

2007 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu

minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 4 iulie 2008.