ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 202/2008

Asupra recursurilor de față:

Din examinarea lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 4/ CA din 11 mai 2007,

Curtea de Apel Alba Iulia, secția comercială, de contencios administrativ și

fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantul B.E.L. în contradictoriu cu

pârâții M.I.R.A. și I.G.J. și, anulând Hotărârea nr. S/181543 din 12 iulie 2006

pronunțată de Consiliul de judecată constituit în cadrul celei de-a doua

autorități pârâte, precum și Ordinul nr. S/II/3568 din 9 august 2006 emis de

conducătorul celei dintâi autorități pârâte, a obligat pârâții să reintegreze

reclamantul în funcția deținută anterior la C.P.P.J.A.V. din Orăștie. De

asemenea, Instanța de judecată a dispus achitarea drepturilor salariale

cuvenite reclamantului din momentul trecerii în rezervă, 17 august 2006 și până

la reintegrarea efectivă, precum și a sumei de 1.000 lei, reprezentând

cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța

această soluție, Instanța de Fond a reținut următoarele:

Reclamantul, având

gradul de maior și funcția de comandant de pluton la C.P.P.J.A.V. din Orăștie,

a fost trimis în judecată Consiliului de judecată pentru săvârșirea de abateri

grave de la prevederile regulamentelor militare, ordinelor și instrucțiunilor

M.A.I. sau de la alte reglementări legale prevăzute de art. 85 lit. j) din

Legea nr. 80/1995 privind Statutul cadrelor militare și abuzuri în exercitarea

drepturilor și obligațiilor specifice cadrelor M.A.I. prevăzute în art. 75 lit.

h) din Ordinul M.A.I. nr. 400/2004 privind regimul disciplinar al personalului

din M.A.I. cu modificările și completările ulterioare, faptă ce a constat în

lovirea cu palma peste față a fruntașului C.N.L., militar în termen în cadrul

aceleiași unități, și determinarea acestuia să întocmească un raport, prin care

să infirme că a fost lovit de ofițer.

Prin Hotărârea nr. 7

din 12 iulie 2006, înregistrată la I.G.J.R. sub nr. S/181543/2006, reclamantul

a fost declarat vinovat de comiterea de abateri grave de la prevederile

regulamentelor militare sau de la alte dispoziții legale, faptă prevăzută de

art. 85 lit. j) din Legea nr. 80/1995, art. 75 lit. b) din Ordinul M.A.I. nr.

400/2004 și art. 44 din R.G.3 - Regulamentul disciplinei militare, constând în

lovirea cu palma peste față a fruntașului C.N.L., folosirea de practici

neregulamentare sau abuzul de autoritate și lipsa de sinceritate sau a

curajului răspunderii pentru faptele comise.

Ca urmare, Consiliul

de judecată, prin aceeași hotărâre, a propus trecerea în rezervă a

reclamantului, ca sancțiune disciplinară.

În baza hotărârii

Consiliului de judecată, M.A.I. a emis Ordinul nr. S/II/3568 din 9 august 2006,

prin care, în conformitate cu prevederile art. 85 alin. (1) lit. j) și alin.

(2) din Legea nr. 80/1995, a dispus trecerea reclamantului în rezervă pentru

comiterea de abateri grave de la prevederile regulamentelor militare sau de la

alte dispoziții legale.

Împotriva

celor două acte, hotărârea Consiliului de judecată și ordinul de trecere în

rezervă, a formulat contestație reclamantul, susținând că sunt nelegale și

netemeinice, întrucât nu a comis faptele reținute în sarcina sa, pe de o parte,

și i-a fost încălcat dreptul constituțional la apărare, pe de altă parte.

Reține Instanța de

Fond că, prin adresa de convocare la Consiliul de judecată, reclamantul a fost

înștiințat că are dreptul să fie asistat de către un apărător ales, astfel că și-a

angajat avocat căruia, însă, la data de 12 iulie 2006, când s-a prezentat la

Consiliul de judecată, i s-a interzis accesul în incinta clădirii.

Pe cale de

consecință, dezbaterea cauzei în fata Consiliului de judecată s-a făcut în

lipsa unui apărător pentru reclamant, astfel că acesta, în lipsă de apărare, nu

a reușit să releve și să susțină mai multe aspecte din actele de învinuire și

cercetare, cum sunt: declarațiile contradictorii menționate în rapoartele

fruntașului C.N.L. și sg. major B.P., lipsa certificatului medico - legal sau a

altui document emis de medicul unității, din care să rezulte existența sau

lipsa agresiunii, persoanele care afirmă că „au auzit" pretinsa

recunoaștere a abaterii din partea reclamantului fac parte din grupul celor ale

căror abuzuri au fost sesizate de către reclamant la D.N.A., referatul din 7

iulie 2006 întocmit de colonelul D.D. atestă faptul că nu se poate proba cu

certitudine că fruntașul C.N.L. a fost lovit cu palma peste fată de către

reclamant, martorul B.P. afirmând că era cu spatele la ușă și doar a auzit un

zgomot de lovitură iar, ulterior, în fața Consiliului de judecată acest martor

și-a schimbat declarația, susținând că a văzut cum s-a dat palma. De asemenea,

s-a procedat la confruntarea fruntașului C.N.L. cu martorul B.P., în lipsa

reclamantului și nu i s-a permis să pună întrebări referitoare la faptele

deduse judecății.

Așa fiind, reține

prima Instanță de judecată, cum a dezbătut cauza în lipsa apărătorului ales,

Consiliul de judecată a încălcat dreptul la apărare al reclamantului, prevăzut

de art. 24 din Constituția României și art. 6 din C.E.D.O., pronunțând o

hotărâre nelegală.

Instanța de Fond a

respins susținerea pârâtului I.G.J.R., potrivit căreia prevederile art. 87

alin. (2) din Ordinul M.A.I. nr. 400/2004 ar limita reclamantului dreptul de

a-și alege apărător, prevăzând că acesta poate proveni numai din rândul

cadrelor militare în activitate.

Cu privire la acest

aspect, prima Instanță a reținut că ordinul respectiv nu este publicat și,

lipsindu-i caracterul previzibil, încalcă prevederile art. 24 din Constituția

României și art. 6 din C.E.D.O., aplicarea dispozițiilor art. 87 alin. (2) ale

actului normativ respectiv de către Consiliul de judecată ducând la pronunțarea

unei hotărâri nelegale, fapt ce impune anularea acesteia dar și a Ordinului de

trecere în rezervă emis în baza sa.

Referindu-se și la

fondul cauzei, prima Instanță a reținut că din actele dosarului nu rezultă cu

certitudine săvârșirea de către reclamant a faptei imputate, raportul întocmit de

colonelul D.D., ofițer cu cercetarea penală specială la I.G.J.R., atestând că

din rapoartele și declarațiile sg. maj. B.P.M. nu se poate proba că fruntașul C.N.L.

a fost lovit cu palma.

Împotriva acestei

soluții, considerând-o netemeinică și nelegală, au declarat recurs pârâții M.I.R.A.

și I.G.J., invocând prevederile art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C.

proc. civ.

În motivarea

celor două recursuri, pârâții arată, în esență, următoarele: Instanța de

judecată în mod eronat a reținut că a fost încălcat dreptul la apărare al

intimatului - reclamant cu ocazia judecării în Consiliul de judecată din cadrul

I.G.J.R., acesta având obligația cunoașterii dispozițiilor art. 87 alin. (2)

din Ordinul M.A.I. nr. 400/2004 care îi dădeau dreptul să își aleagă un

apărător numai din rândul cadrelor militare; potrivit prevederilor art. 27

alin. (3) din H.G. nr. 555/2001, aflate în vigoare la data adoptării Ordinului

M.A.I. nr. 400/2004, erau exceptate de la regimul publicării în M. Of.

ordinele, instrucțiunile și alte acte cu caracter normativ care au ca obiect

reglementări din sectorul de apărare, ordine publică și siguranță națională;

săvârșirea faptei de către intimatul - reclamant rezultă din probele administrate,

iar sancțiunea trecerii în rezervă a acestuia a fost luată având în vedere și

conduita necorespunzătoare și perseverența în nerespectarea regulamentelor

militare.

Examinând cauza și

sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu criticile

invocate de recurenți, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză,

inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Curtea constată că

recursurile sunt nefondate, după cum se va arăta în continuare.

Potrivit susținerilor

recurenților, în conformitate cu dispozițiile art. 87 alin. (2) din Ordinul

M.A.I. nr. 400/2004, nepublicat, în faza soluționării acțiunii disciplinare de

către Consiliul de judecată, intimatul - reclamant avea dreptul de a-și alege

un apărător numai din rândul cadrelor militare.

Această normă este,

însă, prevăzută și de art. 59 alin. (1) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul

polițistului, cu modificările și completările ulterioare, potrivit căruia „În

fața consiliilor de disciplină polițistul are dreptul de a fi asistat de un alt

polițist, ales de către acesta sau desemnat de Corp".

Dispozițiile legale

citate reprezintă o aplicare a prevederilor art. 24 din Constituție, care

garantează dreptul la apărare, particularizând acest drept fundamental la cazul

persoanei având calitatea de polițist aflat în procedura cercetării

disciplinare în fața consiliilor de disciplină.

Potrivit

dispozițiilor legale susmenționate, intimatului - reclamant trebuia să-i fie

asigurat dreptul la apărare în cadrul procedurii cercetării disciplinare iar nerespectarea,

de către autoritățile pârâte, a acestor dispoziții legale constituie o

încălcare a dreptului la apărare, ce atrage nulitatea actului întocmit în

aceste condiții, așa cum în mod corect a reținut și Instanța de Fond.

Împrejurarea

că intimatul - reclamant s-a prezentat în fața Consiliului de judecată cu un

apărător care nu îndeplinea condițiile prevăzute de lege nu poate constitui o

justificare pentru nerespectarea de către autoritățile pârâte a prevederilor

legale în discuție, acestea având posibilitatea să-i acorde un termen, chiar

scurt dar suficient, pentru a-i da intimatului posibilitatea de a-și pune în

valoare dreptul la apărare prevăzut de lege.

Mai mult decât atât,

în lipsa unui apărător ales, pentru asigurarea dreptului la apărare al persoanei

cercetate, în temeiul dispozițiilor legale în discuție, Consiliul de judecată

avea obligația de a face demersuri în vederea desemnării de către C.N.P. a unui

specialist din rândul cadrelor militare, care să-l asiste pe cel cercetat.

O altă interpretare a

prevederilor legale în discuție ar conduce la golirea acestora de conținut, cu

consecința privării intimatului - reclamant de dreptul fundamental la apărare;

or, potrivit unui principiu de drept, exprimat în adagiul latin „actus

interpretandus est potius ut valeat quam ut pereat" - orice normă juridică

trebuie astfel interpretată încât să se identifice posibilitatea aplicării ei,

iar nu să se motiveze imposibilitatea aplicării ei. Aceasta cu atât mai mult cu

cât norma respectivă constituie o aplicare a prevederilor constituționale

privind dreptul la apărare.

Nici susținerile

recurenților, potrivit cărora săvârșirea de către reclamant a faptei imputate

ar fi fost dovedită, nu sunt întemeiate, singura probă ce a format convingerea

membrilor Consiliului de judecată cu privire la acest aspect și cu privire la

vinovăția intimatului - reclamant fiind, așa cum s-a reținut în considerentele Hotărârii

nr. 7 din 12 iulie 2006, procesul - verbal de confruntare dintre gradatul C.N.L.

și sg. maj. B.P.

Această probă este,

însă, ambiguă, nefiind în măsură să dovedească săvârșirea de către intimatul - reclamant

a faptei ce i-a fost imputată.

Astfel, deși

administrată în vederea lămuririi laturii obiective și subiective a abaterii

disciplinare pentru care era cercetat intimatul, proba respectivă nu reușește

să elimine incertitudinea cu privire la acest aspect, întrucât din conținutul

atât al uneia din întrebările adresate subofițerului B.P., cât și al

răspunsului său la întrebarea respectivă, rezultă că acesta doar a auzit

zgomotul ce ar fi fost produs de aplicarea de către intimat a unei palme

gradatului, în condițiile în care, cu prilejul unei întrebări adresate

anterior, subofițerul răspunsese că a văzut lovitura de palmă.

Cum nici declarațiile

celorlalți martori, O.I. și V.P.C., care nu fac decât să se refere la presupuse

afirmații ale intimatului, nu sunt relevante în acest sens, din ele

nerezultând, în mod direct, săvârșirea faptei, în mod corect a reținut Instanța

de Fond că din actele dosarului nu rezultă cu certitudine săvârșirea de către

reclamant a faptei imputate.

La această concluzie

s-a ajuns, însă, chiar de către specialiștii desemnați de autoritățile

recurente să cerceteze, în prealabil, fapta imputată intimatului, în speță

colonelul D.D., ofițer cu cercetarea penală specială la I.G.J.R., care, prin

referatul întocmit în acest sens, atestă ca „din rapoartele și declarația sg.

maj. B.P.M. nu se poate proba că fruntașul C.N.L. a fost lovit cu palma peste

față de către mr. B.L.E."

Pentru motivele

arătate, recursurile vor fi respinse ca nefondate, menținându-se sentința

criticată, ca fiind temeinică și legală.

Totodată, având în

vedere cererea intimatului, în temeiul dispozițiilor art. 274 alin. (1) și alin.

(3) C. proc. civ., recurenții vor fi obligați la plata cheltuielilor de

judecată, în sumă de 1.354,8 lei, stabilite prin apreciere.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate

de pârâții M.I.R.A. și I.G.J. împotriva sentinței nr. 4/ CA din 11 mai 2007 a

Curții de Apel Alba Iulia, secția comercială, de contencios administrativ și

fiscal, ca nefondate.

Obligă

recurenții la plata către intimatul - reclamant B.E.L., a sumei de 1.354,8 lei,

cheltuieli de judecată, stabilite prin apreciere.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 21 ianuarie 2008.