ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2374/2008

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 154 din 11 octombrie 2007, Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ, a admis în parte acțiunea precizată, formulată de reclamantul D.D. în contradictoriu cu pârâții Serviciul Român de Informații - prin U.M. RR București și M.G.C. - director Serviciului Român de Informații, a anulat Ordinul din 22 noiembrie 2006, a dispus reintegrarea reclamantului în funcția avută anterior emiterii ordinului și a obligat pârâtul Serviciului Român de Informații la plata drepturilor salariale începând cu data emiterii ordinului până la reintegrarea efectivă precum și la plata sumei de 10.000 RON daune morale și a sumei de 3.336,82 RON cu titlu de cheltuieli de judecată către reclamant.

Totodată, instanța a respins acțiunea reclamantului față de M.G.C. Pe fondul cauzei, prima instanță a reținut că soluția se impune, având în vedere că pârâtul Serviciul Român de Informații nu a făcut dovada motivelor trecerii în rezervă a reclamantului, conform temeiului de drept reținut în ordinul respectiv și că, deși trecerea sa în rezervă s-a dispus în temeiul art. 43 alin. (1) lit. b) și al art. 85 alin. (1) lit. e) și alin. (2) din Legea nr. 80/1995 pentru motive determinate de nevoi ale Serviciului Român de Informații, s-au avut în vedere abateri disciplinare constând în special în nerespectarea normelor legale privind întocmirea și circulația documentelor clasificate, abateri care, dacă erau probate, puteau atrage incidența prevederilor art. 85 lit. j) din Legea nr. 80/1995.

Ca o consecință a anulării ordinului de trecere în rezervă a reclamantului, s-a reținut că se impune reintegrarea reclamantului în postul avut anterior emiterii ordinului, cu plata tuturor drepturilor salariale de care a fost lipsit începând cu data trecerii acestuia în rezervă și până la reintegrarea efectivă. Instanța de fond a mai reținut că, prin emiterea ordinului nelegal, reclamantul a suferit un prejudiciu moral, cauzat de dezbaterea cazului său în presa scrisă și cea a audiovizualului, care i-a afectat viața de familie, starea de sănătate și calitățile de militar și ofițer de informații. Ca atare, acesta este îndreptățit la primirea despăgubirilor pentru aceste daune morale, în sumă de 10.000 RON.

Cu privire la pârâtul M.G.C., instanța a reținut că acesta nu poate fi obligat în solidar cu instituția pârâtă la plata sumelor reprezentând despăgubiri pentru daune, având în vedere că ordinul de trecere în rezervă al reclamantului s-a emis urmare a hotărârii Biroului Executiv al instituției și nu exclusiv prin voința directorului acesteia. Împotriva sus-menționatei sentințe au declarat recurs atât reclamantul D.D., cât și pârâtul Serviciul Român de Informații prin U.M. RR București. Pârâtul Serviciul Român de Informații prin U.M. RR București a declarat recurs și împotriva încheierii din 6 septembrie 2007 pronunțată în cauză de aceeași instanță. Prin recursul declarat de reclamantul D.D., întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 9 raportat la art. 304 1 C. proc.

civ. și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, s-a solicitat modificarea în parte a sentinței atacate, în sensul obligării și a directorului Serviciului Român de Informații, M.G.C.., la plata despăgubirilor solicitate pentru prejudiciul ce i-a fost cauzat, în solidar cu autoritatea publică pârâtă și al acordării sumei de 100.000 RON cu titlu de daune morale, în scopul acoperirii întregului prejudiciu suferit, ca urmare a emiterii de către autoritatea pârâtă a actului administrativ contestat, de excludere, în mod nelegal, din rândul cadrelor militare.

În dezvoltarea motivelor de recurs formulate, recurentul - reclamant a arătat că prin cererea de chemare în judecată adresată instanței de contencios administrativ a solicitat expres ca despăgubirile pentru prejudiciul ce i-a fost produs să fie suportat de domnul M.G.C., în solidar cu instituția pe care o conduce, în considerarea faptului că domnul Maior a emis cu intenție și cu încălcarea legii actul administrativ contestat. A mai susținut recurentul-reclamant că motivarea instanței de fond în sensul respingerii acțiunii sale față de pârâtul M.G.C.

este lipsită de temei legal întrucât a luat cunoștință de stenograma Biroului Executiv al Consiliului Director, numai la data de 19 iulie 2007. Potrivit acestui document, trecerea sa în rezervă s-a făcut de organul de conducere, însă conform art. 21 din Legea nr. 14/1992, privind organizarea și funcționarea Serviciului Român de Informații, președintele Biroului Executiv al Consiliului Director este directorul Serviciului Român de Informații, context în care, în opinia recurentului-reclamant, M.G.C. este principalul vinovat de nerespectarea legii din interiorul instituției.

În fine, pe acest aspect, recurentul a mai învederat că excluderea sa din instituție nu s-a realizat pentru pretinse abateri ci pentru a se bloca demascarea de noi abuzuri și ilegalități săvârșite de ofițeri Serviciului Român de Informații, fiind totodată inexplicabilă atitudinea directorului Serviciului Român de Informații, care, deși legal citat, nu a dat curs citațiilor, demonstrând un real dispreț la adresa instanței. Pe aspectul plății daunelor morale, recurentul-reclamant a arătat că deși instanța de fond i-a acordat cu acest titlu suma de 10.000 RON, își menține cererea inițial formulată, pentru plata sumei de 100.000 RON. În susținerea acestui motiv de recurs, recurentul-reclamant a indicat că și în prezent seria de abuzuri și inegalități comise de conducerea Serviciului Român de Informații la adresa sa continuă, nefiind reintegrat efectiv pe funcția avută anterior, ceea ce este de natură a-l umili și a-i știrbi demnitatea.

Fără a aduce critici concrete față de modul în care instanța de fond a examinat și evaluat acest capăt de acțiune, recurentul-reclamant a prezentat, în dezvoltarea motivelor de recurs, metodele și mijloacele compromițătoare prin care susține că reprezentanții oficiali ai Serviciului Român de Informații i-au știrbit reputația și calitățile de ofițer de informații, cum ar fi expunerea la data de 6 decembrie 2006, prin purtătorul de cuvânt al Serviciului Român de Informații, a statutului și situației sale profesionale, pe un post local TV, la o emisiune de știri, când s-a menționat că trecerea sa în rezervă s-a făcut pentru motivele și determinat de nevoile instituției.

S-au mai evidențiat de către recurent, acțiunile întreprinse prin executorul judecătoresc și refuzul pârâtei de a-i comunica actele solicitate, inclusiv actul administrativ contestat, cu precizarea că solicitarea de reparare a daunelor morale și acordarea de despăgubiri în cuantum de 100.000 RON este fundamentată și pe modalitatea nelegală în care pârâtul a săvârșit fapta ilicită cauzatoare de inestimabile prejudicii morale, prin lezarea onoarei și reputației sale, fiind întrunite cerințele de acordare a reparației pecuniare solicitate, respectiv caracterul cert al prejudiciului și nerepararea lui până în prezent.

În fine, evidențiind repercusiunile trecerii sale în rezervă, nelegale și intempestive, după o carieră de 14 ani, în planul vieții de familie, afectată în mod evident de șocul suferit, recurentul-reclamant a indicat că și defăimările ce i-au fost produse prin presă și prin alte mijloace, trebuiesc de asemenea reparate, făcând ample referiri la practica Curții Europene a Drepturilor Omului în materia tratamentelor degradante, conform art. 3 din Convenție. La rândul său, recurentul-pârât, Serviciul Român de Informații, prin motivele de recurs îndreptate împotriva sentinței instanței de fond, a criticat hotărârea pronunțată, solicitând modificarea în tot a acesteia, în sensul respingerii acțiunii reclamantului ca neîntemeiată.

Un prim motiv de critică s-a întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurentul-pârât susținând că hotărârea atacată nu cuprinde motivele de fapt și de drept pe care se sprijină, potrivit art. 261 C. proc. civ. În opinia acestui recurent, instanța de fond s-a rezumat la admiterea cererii reclamantului, fără a arăta considerentele care au determinat dispunerea acestei măsuri și fără a motiva înlăturarea apărărilor pârâtului. Potrivit recurentului-pârât, actul administrativ a cărui anulare s-a solicitat face parte din categoria celor prevăzute de art. 5 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, care pot fi atacate numai pentru exces de putere, astfel că se impunea analizarea „motivelor și nevoilor” unui serviciu de informații numai prin raportare la acest text de lege, ceea ce în cauză însă nu s-a realizat.

Un al doilea motiv de critică, întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., vizează susținerea recurentului-pârât în sensul că hotărârea atacată s-a dat cu greșita aplicare a legii, respectiv a dispozițiilor art. 85 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 80/1995, privind Statutul cadrelor militare. Potrivit acestui text de lege, recurentul-pârât arată că deși trecerea în rezervă a intimatului- reclamant s-a făcut „pentru alte motive sau nevoi ale Serviciului Român de Informații” (teza a II-a art. 85 alin. (1) lit. e), instanța de fond în mod greșit a reținut că nu s-a dovedit că trecerea în rezervă s-a făcut pe seama unei reorganizări a unității sau reducerii unor funcții, așa cum este menționat în temeiul legal al ordinului.

S-a mai arătat de către recurentul-pârât că în cauză s-a probat că ofițerul-reclamant nu îndeplinește cerințele de ordin psihologic necesare unui ofițer de informații, cerințele legale în materia informațiilor clasificate și în plus nu a respectat disciplina militară, ordinele și regulamentele militare, intrând astfel sub incidența prevederilor tezei a doua a art. 85 alin. (1) lit. e), mai cu seamă că din actele depuse rezultă că reclamantul a recunoscut că a încălcat normele legale în materie, prin listarea neautorizată a unor materiale și apoi prin scoaterea lor din incinta unității pentru a fi înmânate către o terță persoană.

Astfel, în opinia recurentului-pârât, față de cele arătate, dată fiind incompatibilitatea ofițerului cu regulile ce privesc protecția informațiilor clasificate, ceea ce a și impus trecerea sa în rezervă, încetarea raporturilor de serviciu în condițiile art. 85 lit. e) teza a II-a din Legea nr. 80/1995 a avut loc, în mod corect și legal, contrar celor nemotivat reținute de instanță. În fine, un ultim motiv de critică al recurentului-pârât, întemeiat tot pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., se referă la acordarea neîntemeiată a daunelor morale chiar și numai în parte către reclamant, câtă vreme, astfel cum susține acest recurent, reclamantul și soția sa au fost prezenți la diferite emisiuni TV, făcând publice cele întâmplate și întrucât instanța nu a arătat de unde rezultă știrbirea calității de militar și ofițer de informații în condițiile în care a fost trecut în rezervă în baza unui temei legal care nu se referă în mod direct la atitudini culpabile ale reclamantului. Recurentul-pârât, printr-un recurs separat, a atacat și încheierea de ședință din data de 6 septembrie 2007, prin care s-a dispus suspendarea Ordinului din 22 noiembrie 2006 emis de Directorul Serviciului Român de Informații, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a litigiului având ca obiect anularea actului administrativ suspendat.

În esență, motivele de recurs îndreptate împotriva acestei încheieri au vizat faptul că instanța a admis cererea de suspendare fără a arăta considerațiunile care au determinat dispunerea unei astfel de măsuri și mai cu seamă fără a înlătura motivat apărările recurentului-pârât. S-a mai arătat că instanța nu a examinat practic întrunirea cumulativă a cerințelor art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004, fiind făcute referiri numai cu privire la paguba iminentă invocată de reclamantul-recurent, cu reluarea aspectelor de fond ale cauzei.

Înalta Curte, examinând actele și lucrările dosarului, în raport de amplul material probatoriu administrat de ambele părți, de prevederile legale incidente dar și față de motivele de recurs formulate de cei doi recurenți, reține că nu pot fi primite criticile recurentului-reclamant în raport cu sentința atacată, iar ale recurentului-pârât numai în parte, în limitele ce se vor arăta, urmând a fi totodată respins recursul recurentului-pârât împotriva încheierii din data de 6 septembrie 2007, în considerarea celor în continuare prezentate. Dată fiind interconexiunea între recursurile formulate în cauză, privind hotărârea dată asupra fondului cauzei, Înalta Curte va grupa argumentele și considerentele sale față de toate criticile aduse, evidențiind după caz elementele distinctive.

Prin Ordinul Directorului Serviciului Român de Informații din 22 noiembrie 2006, în temeiul art. 43 alin. (1) lit. b), art. 85 alin. (1) lit. e) și alin. (2) din Legea nr. 80/1995 privind Statutul cadrelor militare, a fost trecut în rezervă, din oficiu, căpitanul D.I.D., pentru motive determinate de nevoi ale Serviciului Român de Informații. Ordinul semnat de Directorul Serviciului Român de Informații M.G.C.

a fost declasificat în conformitate cu aprobarea directorului Serviciului Român de Informații din 8 decembrie 2006. După cum corect a reținut și instanța de fond, Înalta Curte apreciază că actul administrativ atacat este nelegal, în condițiile în care, în cuprinsul său, nu sunt reținute, cel puțin sumar, cu rezonabilă motivare și descriere, după cum constant se reține și în jurisprudența comunitară și în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, motivele concrete și nevoile distincte care, în cauză au determinat o astfel de măsură de trecere în rezervă.

Potrivit art. 35 din Legea nr. 14/1992 privind organizarea și funcționarea Serviciului Român de Informații, cadrele din sectoarele operative ale Serviciului Român de Informații sunt funcționari publici care îndeplinesc exercițiul autorității de stat, având drepturile și obligațiile prevăzute de lege pentru această calitate, ceea ce înseamnă că și recurentul-reclamant beneficiază și de incidența reglementărilor din Legea nr. 188/1999, republicată, a funcționarului public. Este adevărat, astfel cum susține recurentul-pârât că trecerea în rezervă a recurentului- reclamant s-a făcut în temeiul art. 85 alin. (1) lit. e) teza a II-a, respectiv „alte motive sau nevoi ale Ministerului Apărării Naționale”, ceea ce nu înseamnă însă, că cel puțin minimal și cu rezonabilă expunere, respectivele motive sau nevoi ar putea fi indicate.

Mai mult, ordinul în discuție nu face referire la alte documente interne care, în măsura în care s-ar fi prevăzut că fac parte integrantă din cuprinsul său, ar fi putut eventual complini în acest fel lipsa oricăror mențiuni din ordinul atacat. Nu pot fi primite susținerile recurentului-pârât în sensul că nevoile Serviciului Român de Informații și motivele avute în vedere sunt cele menționate în chiar recursul motivat, respectiv cerințele de ordin psihologic necesare unui ofițer de informații, cerințele legale în materia informațiilor clasificate și nerespectarea disciplinei militare, a ordinelor și regulamentelor militare, ca elemente ce intră sub incidența prevederilor tezei a doua a art. 85 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 80/1995, întrucât nici în ordinul atacat și nici în actele interne premergătoare nu au fost calificate ca atare respectivele cerințe.

Pe de altă parte, Înalta Curte nu poate să nu constate că respectivele cerințe, prin conținutul și consecințele lor se apropie mai degrabă de celelalte temeiuri prevăzute de art. 85 din Legea nr. 80/1995, ce permit trecerea în rezervă în anumite situații, cum ar fi, manifestarea dezinteresului în îndeplinirea atribuțiilor și sarcinilor de serviciu sau în perfecționarea pregătirii militare [art. 85 lit. i)], sau comiterea de abateri grave de la prevederile regulamentelor militare sau de la alte dispoziții legale [art. 85 lit. j)] sau chiar clasarea ca „apt limitat” [art. 85 lit. c)]. Dată fiind așadar inconsistența dintre temeiul legal indicat în ordinul de trecere în rezervă și pretinsele susțineri ale părților, neverificabile însă prin raportare la cele reținute, în actul contestat, în lipsa motivării și a indicării lor în cuprinsul acestuia, Înalta Curte apreciază că în mod corect, pentru acest motiv formal dar nu mai puțin important, ordinul atacat este nelegal și în mod corect a fost anulat, cu consecința reintegrării recurentului-reclamant în funcția avută anterior și obligarea recurentului-pârât la plata drepturilor salariale începând cu data emiterii ordinului și până la efectiva reintegrare.

Nu sunt așadar întemeiate în raport de cele reținute și de prevederile legale menționate, criticile recurentului-pârât vizând admiterea de către instanță a acestui capăt de cerere. Sunt întemeiate și urmează a fi primite însă criticile recurentului-pârât referitoare la acordarea daunelor morale către recurentul-reclamant, chiar într-un cuantum substanțial redus față de cel solicitat prin acțiune (10.000 RON față de 100.000 RON daune).

În condițiile concrete în care s-a dispus trecerea în rezervă a recurentului-reclamant, chiar printr-un ordin apreciat ca fiind nelegal, dar în care nu se fac nici un fel de aprecieri nici la activitatea profesională, nici la conduita morală și nici la profilul psihologic al recurentului, Înalta Curte apreciază că nu se poate reține că acesta a avut drept consedință știrbirea reputației recurentului, a imaginii sale, înjosirea și umilirea sa, actele interne ale Serviciului Român de Informații depuse și la dosar referitoare la presupusele abateri comise de recurentul-reclamant, nefiind făcute publice în vreun mod.

Având în vedere circumstanțele concrete ale cauzei, Înalta Curte apreciază că reținerea caracterului nelegal al ordinului de trecere în rezervă, emis pentru motivul invocat, reprezintă, în sine, o reparație echitabilă, suficientă și rezonabilă pentru repararea oricărui prejudiciu moral ce ar fi fost suferit de către recurentul-reclamant, această soluție fiind de altfel în acord și cu practica Curții Europene a Drepturilor Omului în această materie 1 . Înalta Curte nu va reține ca relevante susținerile recurentului-reclamant referitoare la pretinsele acțiuni cu vădit scop denigrator desfășurate de Serviciului Român de Informații, pentru că acestea nu sunt susținute de probele dosarului.

Comunicatul de presă la care se referă reclamantul-recurent nu conține practic nici un element de natură a-l înjosi sau umili pe acesta, fiind mai degrabă o reacție la mediatizarea cazului, generată și prin aparițiile și interviurile acordate chiar de reclamantul- recurent și soția sa. În fine, pe acest din urmă aspect, Înalta Curte reține și inaplicabilitatea în cauză a practicii Curții Europene a Drepturilor Omului invocate de recurentul-reclamant, pronunțată în materia „tratamentelor inumane” și a „tratamentelor degradante” în sensul art. 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, raportat la împrejurările concrete de fapt și de drept 2 , sus-arătate. Pentru toate aceste considerente la care se adaugă și cele referitoare la netemeinicia solicitării de obligare a pârâtului M.G.C.

la plata daunelor morale, în măsura în care ar fi fost acordate, în sensul celor reținute deja și de instanța de fond, Înalta Curte va respinge așadar ca nefondat, în temeiul art. 312 C. proc. civ., recursul declarat de recurentul-reclamant. Pentru aceleași argumente, la care se adaugă și cele punctual prezentate în analizarea recursului recurentului-pârât, se va admite acest recurs numai în sensul modificării în parte a sentinței atacate, respectiv a respingerii cererii precizate de obligare a pârâților la plata daunelor morale și la înlăturarea obligării recurentului-pârât la plata sumei de 10.000 RON cu acest titlu. Se vor menține însă toate celelalte dispoziții ale sentinței atacate. În fine, în temeiul art. 312 C. proc.

civ., se va respinge ca nefondat și recursul declarat de recurentul-pârât Serviciului Român de Informații împotriva încheierii din 6 septembrie 2007, a Curții de Apel Ploiești, pronunțată în aceeași cauză, apreciindu-se în raport și de soluția pronunțată prin recursul de față, justețea și legalitatea măsurii de suspendare dispuse, pe temeiul legal arătat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamantul D.D. împotriva sentinței civile nr. 154 din 11 octombrie 2007 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială, de contencios administrativ, ca nefondat. Admite recursul declarat de pârâtul Serviciul Român de Informații împotriva aceleiași sentințe. Modifică, în parte, sentința atacată, în sensul că respinge cererea precizată a reclamantului D.D. de obligare a pârâților la plata daunelor morale, ca neîntemeiată și înlătură obligarea recurentului -pârât de la plata sumei de 10.000 RON cu acest titlu. Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate. Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Serviciul Român de Informații împotriva încheierii din 6 septembrie 2007 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ, pronunțată în aceeași cauză.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 10 iunie 2008. ___________ 1 A se vedea hotărârea din 17 decembrie 2004 în cauza C. și M. v. România. 2 În cauza Irlanda c/Royaume-Uni, din anul 1978, Curtea Europeană a definit pentru prima dată tratramentele inumane, ca fiind acele acte, de o gravitate deosebită prin care se provoacă victimei leziuni sau suferințe fizice și morale, susceptibile de a-i produce puternice tulburări psihice.