ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 163/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea formulată la 05 aprilie 2007, reclamantul

G.I. a chemat în judecată pe pârâtul Serviciul Român de Informații, prin U.M. București,

solicitând anularea ordinului din 31 octombrie 2006, reîncadrarea în funcția și

profilul avut anterior trecerii în rezervă, obligarea pârâtului la plata drepturilor

salariale cuvenite începând cu data trecerii în rezervă și până la reîncadrarea

efectivă, obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii,

reclamantul a arătat că ordinul atacat este nelegal deoarece nu a fost emis de către

directorul Serviciului Român de Informații astfel cum prevede art. 43 lit. b) din

Legea nr. 80/1995 raportat la art. 109 din aceeași lege; nu este motivat, nefiind

arătate acele „nevoi ale Serviciului Român de Informații” de natura celor exemplificate

la art. 85 lit. e) din Legea nr. 80/1995.

Pârâtul a formulat întâmpinare

prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, arătând că actul poate

fi atacat numai pentru exces de putere conform art. 5 alin. (3) din Legea nr. 554/2004,

ceea ce a fost reținut în doctrină ca fiind „oportunitatea actului administrativ”.

Pe fondul cauzei, pârâtul

consideră că măsura trecerii în rezervă a reclamantului nu este discriminatorie

și că a fost luată în scopul asigurării unei imagini a Serviciului Român de

Informații care să determine o poziție în societate potrivit importanței naționale

a activității desfășurate.

Prin sentința civilă

nr. 345 din 21 iunie 2007, pronunțată în Dosar nr. 554/33/2007, Curtea de Apel Cluj

a admis acțiunea formulată, a dispus anularea ordinului din 31 octombrie 2006, a

dispus reîncadrarea reclamantului în funcția avută anterior trecerii în rezervă,

a obligat pârâtul la plata drepturilor salariale în favoarea reclamantului, începând

cu data trecerii în rezervă și până la reîncadrarea efectivă, a obligat pârâtul

la 1.500 RON cheltuieli de judecată.

Pentru a se pronunța astfel,

Curtea de Apel a reținut că nu se justifică analizarea cauzei prin prisma dispozițiilor

art. 5 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și că actul administrativ atacat respectă

principiile înscrise în Recomandarea nr. R 180/2 cu privire la exercitarea puterilor

discreționare de către autoritățile administrative ale Comitetului de Miniștri al

Consiliului Europei.

Se mai arată că dreptul

fundamentul la muncă al reclamantului a fost încălcat fără a fi prezentate motivații

rezonabile ale nesocotirii dreptului; actul este sumar motivat și doar în cadrul

întâmpinării au fost explicate motivele ce au determinat încetarea raportului de

serviciu.

Împotriva acestei sentințe

a formulat recurs pârâtul Serviciul Român de Informații, prin U.M. București, pentru

motivele prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și art. 304

1

C.

proc. civ.

Se consideră că în mod

greșit instanța de fond a restrâns sfera actelor ce privesc securitatea națională,

la cele referitoare strict la amenințările definite în art. 3 din Legea nr. 51/1991,

încălcând principiul ubi lex non distinguit, nec nostrum est destinguere.

Actul administrativ atacat

a apărut ca fiind necesar pentru protejarea interesului public și este nediscriminatoriu

deoarece a privit toate cadrele aflate în situația reclamantului.

Prin decizia adoptată

de către recurent s-a menținut echilibrul între scopul urmărit și orice efecte adverse,

în ceea ce privește drepturile și interesele persoanelor, reclamantul a beneficiat

de pensie și de toate drepturile aferente.

Instanța de fond a reținut

în mod greșit că normele cuprinse în Recomandarea 80(2) sunt aplicabile speței,

deoarece se menționează că „implementarea principiilor statuate în acest act nu

poate intra în conflict cu interesele publice majore, cum ar fi securitatea statului,

ordinea publică, sănătatea publică ș.a.”

Prin întâmpinare, reclamantul-intimat

a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Intimatul consideră că

trecerea în rezervă a unui cadru militar nu este un act de putere, de comandament

militar, de activitate operativă a serviciului, privind apărarea siguranței/securității

statului și nu se încadrează în niciuna din acțiunile sau inacțiunile ce constituie

amenințări la adresa siguranței naționale enumerate la art. 3 din Legea nr. 51/1991,

ce privește un raport de muncă dintre cadrul militar și instituția angajatoare,

cu aspecte contractuale, de manifestări de voință reciprocă.

Motivul de recurs referitor

la afectarea imaginii instituției este invocat pentru prima dată în recurs și nu

poate reprezenta un criteriu obiectiv și independent.

Nici celelalte argumente

aduse de recurent nu sunt întemeiate, deoarece intimatul nu și-a exprimat dorința

de a fi pensionat, interzicându-i-se dreptul de a activa în sectorul în care este

specializat.

Intimatul mai invocă practica

Curții Europene a Drepturilor Omului și depune la dosar înscrisuri.

S-a mai depus la dosar

decizia nr. 3901 din 16 octombrie 2007, pronunțată în Dosarul nr. 5021/33/2006 de

către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ, într-o

speță similară.

Recursul este întemeiat,

pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:

Primul motiv de recurs

este însă nefondat.

Instanța de fond a aplicat

în mod corect prevederile Legii nr. 554/2004 și ale Legii nr. 51/1991, constatând

neincidența dispozițiilor art. 5 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

Actul administrativ atacat

are natura juridică a unui act individual prin intermediul căruia autoritatea publică

emitentă a dispus încetarea raportului de serviciu al reclamantului.

Încetarea raportului de

serviciu nu poate fi încadrat ca fiind un act care privește apărarea și securitatea

națională.

Enumerarea făcută de

art. 1 din Legea nr. 51/1991 sau de celelalte acte invocate de recurent nu duce

la o altă concluzie.

În mod corect instanța

de fond a analizat actul atacat din perspectiva prevederilor art. 3 din Legea

nr. 51/1991 și a considerat că numai acele amenințări pot fi încadrate ca fiind

acte ce privesc siguranța națională a României.

Rezultă că în mod corect

instanța de fond a apreciat că actul atacat poate fi analizat atât din perspectiva

nelegalității, cât și a oportunității a excesului de putere.

Admițând acțiunea, instanța

de fond a fost lipsită de rol activ, deoarece nu a solicitat a se depune la dosar

întreaga documentație care a stat la baza emiterii actului administrativ atacat,

conform art. 13 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Potrivit încheierii de

ședință din 31 mai 2007, reprezentantul pârâtului a solicitat acordarea unui termen

pentru a depune la dosar documentația care a stat la baza emiterii actului atacat,

învederând instanței că demersurile pentru declasificarea actelor sunt anevoioase.

Cauza s-a soluționat însă

în lipsa acestor acte invocate de pârât.

La dosar nu s-au depus

niciun fel de alte înscrisuri concludente pe baza cărora să se poată stabili cu

certitudine în ce anume au constat acele nevoi ale recurentului care au determinat

trecerea în rezervă a reclamantului, din oficiu, în baza art. 85 alin. (1) lit.

e) și alin. (2) din Legea nr. 80/1995, privind statutul cadrelor militare.

Ținându-se seama de practica

Înaltei Curți de Casație și Justiție în această materie ce este reprezentată de

decizia nr. 3901 din 16 octombrie 2007 depusă la dosar, urmează a se constata incidența

prevederilor art. 304

1

C. proc. civ. coroborat cu art. 312 alin. (1)

teza I și alin. (3) C. proc. civ. și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 pentru

administrarea probelor arătate, se va admite recursul formulat și se va casa sentința

recurată cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de Serviciul Român de Informații, prin U.M. București, împotriva sentinței civile

nr. 345 din 21 iunie 2007 a Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios

administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată

și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 17 ianuarie 2008.