ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 163/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea formulată la 05 aprilie 2007, reclamantul G.I. a chemat în judecată pe pârâtul Serviciul Român de Informații, prin U.M. București, solicitând anularea ordinului din 31 octombrie 2006, reîncadrarea în funcția și profilul avut anterior trecerii în rezervă, obligarea pârâtului la plata drepturilor salariale cuvenite începând cu data trecerii în rezervă și până la reîncadrarea efectivă, obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că ordinul atacat este nelegal deoarece nu a fost emis de către directorul Serviciului Român de Informații astfel cum prevede art. 43 lit. b) din Legea nr. 80/1995 raportat la art. 109 din aceeași lege; nu este motivat, nefiind arătate acele „nevoi ale Serviciului Român de Informații” de natura celor exemplificate la art. 85 lit. e) din Legea nr. 80/1995.

Pârâtul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, arătând că actul poate fi atacat numai pentru exces de putere conform art. 5 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, ceea ce a fost reținut în doctrină ca fiind „oportunitatea actului administrativ”. Pe fondul cauzei, pârâtul consideră că măsura trecerii în rezervă a reclamantului nu este discriminatorie și că a fost luată în scopul asigurării unei imagini a Serviciului Român de Informații care să determine o poziție în societate potrivit importanței naționale a activității desfășurate.

Prin sentința civilă nr. 345 din 21 iunie 2007, pronunțată în Dosar nr. 554/33/2007, Curtea de Apel Cluj a admis acțiunea formulată, a dispus anularea ordinului din 31 octombrie 2006, a dispus reîncadrarea reclamantului în funcția avută anterior trecerii în rezervă, a obligat pârâtul la plata drepturilor salariale în favoarea reclamantului, începând cu data trecerii în rezervă și până la reîncadrarea efectivă, a obligat pârâtul la 1.500 RON cheltuieli de judecată. Pentru a se pronunța astfel, Curtea de Apel a reținut că nu se justifică analizarea cauzei prin prisma dispozițiilor art. 5 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și că actul administrativ atacat respectă principiile înscrise în Recomandarea nr. R 180/2 cu privire la exercitarea puterilor discreționare de către autoritățile administrative ale Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei.

Se mai arată că dreptul fundamentul la muncă al reclamantului a fost încălcat fără a fi prezentate motivații rezonabile ale nesocotirii dreptului; actul este sumar motivat și doar în cadrul întâmpinării au fost explicate motivele ce au determinat încetarea raportului de serviciu. Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâtul Serviciul Român de Informații, prin U.M. București, pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și art. 304 1 C. proc. civ. Se consideră că în mod greșit instanța de fond a restrâns sfera actelor ce privesc securitatea națională, la cele referitoare strict la amenințările definite în art. 3 din Legea nr. 51/1991, încălcând principiul ubi lex non distinguit, nec nostrum est destinguere.

Actul administrativ atacat a apărut ca fiind necesar pentru protejarea interesului public și este nediscriminatoriu deoarece a privit toate cadrele aflate în situația reclamantului. Prin decizia adoptată de către recurent s-a menținut echilibrul între scopul urmărit și orice efecte adverse, în ceea ce privește drepturile și interesele persoanelor, reclamantul a beneficiat de pensie și de toate drepturile aferente. Instanța de fond a reținut în mod greșit că normele cuprinse în Recomandarea 80(2) sunt aplicabile speței, deoarece se menționează că „implementarea principiilor statuate în acest act nu poate intra în conflict cu interesele publice majore, cum ar fi securitatea statului, ordinea publică, sănătatea publică ș.a.” Prin întâmpinare, reclamantul-intimat a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Intimatul consideră că trecerea în rezervă a unui cadru militar nu este un act de putere, de comandament militar, de activitate operativă a serviciului, privind apărarea siguranței/securității statului și nu se încadrează în niciuna din acțiunile sau inacțiunile ce constituie amenințări la adresa siguranței naționale enumerate la art. 3 din Legea nr. 51/1991, ce privește un raport de muncă dintre cadrul militar și instituția angajatoare, cu aspecte contractuale, de manifestări de voință reciprocă. Motivul de recurs referitor la afectarea imaginii instituției este invocat pentru prima dată în recurs și nu poate reprezenta un criteriu obiectiv și independent. Nici celelalte argumente aduse de recurent nu sunt întemeiate, deoarece intimatul nu și-a exprimat dorința de a fi pensionat, interzicându-i-se dreptul de a activa în sectorul în care este specializat.

Intimatul mai invocă practica Curții Europene a Drepturilor Omului și depune la dosar înscrisuri. S-a mai depus la dosar decizia nr. 3901 din 16 octombrie 2007, pronunțată în Dosarul nr. 5021/33/2006 de către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ, într-o speță similară. Recursul este întemeiat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare: Primul motiv de recurs este însă nefondat. Instanța de fond a aplicat în mod corect prevederile Legii nr. 554/2004 și ale Legii nr. 51/1991, constatând neincidența dispozițiilor art. 5 alin. (3) din Legea nr. 554/2004. Actul administrativ atacat are natura juridică a unui act individual prin intermediul căruia autoritatea publică emitentă a dispus încetarea raportului de serviciu al reclamantului.

Încetarea raportului de serviciu nu poate fi încadrat ca fiind un act care privește apărarea și securitatea națională. Enumerarea făcută de art. 1 din Legea nr. 51/1991 sau de celelalte acte invocate de recurent nu duce la o altă concluzie. În mod corect instanța de fond a analizat actul atacat din perspectiva prevederilor art. 3 din Legea nr. 51/1991 și a considerat că numai acele amenințări pot fi încadrate ca fiind acte ce privesc siguranța națională a României. Rezultă că în mod corect instanța de fond a apreciat că actul atacat poate fi analizat atât din perspectiva nelegalității, cât și a oportunității a excesului de putere. Admițând acțiunea, instanța de fond a fost lipsită de rol activ, deoarece nu a solicitat a se depune la dosar întreaga documentație care a stat la baza emiterii actului administrativ atacat, conform art. 13 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Potrivit încheierii de ședință din 31 mai 2007, reprezentantul pârâtului a solicitat acordarea unui termen pentru a depune la dosar documentația care a stat la baza emiterii actului atacat, învederând instanței că demersurile pentru declasificarea actelor sunt anevoioase. Cauza s-a soluționat însă în lipsa acestor acte invocate de pârât. La dosar nu s-au depus niciun fel de alte înscrisuri concludente pe baza cărora să se poată stabili cu certitudine în ce anume au constat acele nevoi ale recurentului care au determinat trecerea în rezervă a reclamantului, din oficiu, în baza art. 85 alin. (1) lit. e) și alin. (2) din Legea nr. 80/1995, privind statutul cadrelor militare. Ținându-se seama de practica Înaltei Curți de Casație și Justiție în această materie ce este reprezentată de decizia nr. 3901 din 16 octombrie 2007 depusă la dosar, urmează a se constata incidența prevederilor art. 304 1 C. proc.

civ. coroborat cu art. 312 alin. (1) teza I și alin. (3) C. proc. civ. și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 pentru administrarea probelor arătate, se va admite recursul formulat și se va casa sentința recurată cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Serviciul Român de Informații, prin U.M. București, împotriva sentinței civile nr. 345 din 21 iunie 2007 a Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 ianuarie 2008.