ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4518/2008

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamantul G.I. a chemat în judecată S.R.I., solicitând instanței ca în contradictoriu cu acesta să dispună anularea Ordinului nr. D.P. 01393 din 31 octombrie 2006 emis de pârât și obligarea acestuia la reîncadrarea reclamantului în ultima funcție deținută, cu plata drepturilor salariale de la data trecerii în rezervă cu drept de pensie și până la zi. În motivarea cererii, reclamantul a arătat că în baza actului administrativ menționat a fost trecut în rezervă din oficiu, în considerarea dispozițiilor art. 43, alin. (1) lit. b) și art. 85 alin. (1) lit. e) și alin. (2) din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, cu motivarea că măsura a fost impusă „pentru motive determinate de nevoi ale S.R.I." A mai susținut că actul administrativ atacat este nelegal și neîntemeiat, fiind bazat doar pe considerente de natură politică.

Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 459 din 28 mai 2008 a admis acțiunea formulată de reclamant, dispunând anularea Ordinului SRI nr. D.P. 01393 din 31 octombrie 2006, precum și anularea parțială a actelor care au stat la baza emiterii lui, respectiv a procesului – verbal al ședinței operative a Biroului Executiv al Consiliului Director al S.R.I. din 17 - 18 august 2006 și a procesului verbal al ședinței operative al Biroului Executiv al Consiliului Director al S.R.I. din data de 29 septembrie 2006, în ceea ce privește situația specifică a reclamantului. De asemenea, a dispus reîncadrarea reclamantului în funcția avută anterior trecerii în rezervă și a obligat pârâtul S.R.I.

la plata drepturilor salariale în favoarea reclamantului, începând cu data trecerii în rezervă și până la reîncadrarea efectivă. Totodată a obligat pârâtul să achite reclamantului suma de 4294 lei, cheltuieli de judecată în toate instanțele. Pentru a pronunța această sentință instanța a reținut că „fiind trecut în rezervă pe considerentul că anterior anului 1989 a făcut parte din fostele organe ale securității statului, fără însă a i se imputa acțiuni prin care ar fi adus atingere securității naționale sau drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, reclamantul a fost discriminat inechitabil, fiind asimilat, fără a exista o prevedere legală în acest sens, persoanelor menționate de art. 26 alin. (2) din Legea nr. 51/1991 și art. 27 alin. (2) din Legea nr. 14/1992”.

S-a mai reținut de către instanța de fond că efectele deciziei sunt disproporționate în raport cu scopul urmărit și că dreptul la muncă al reclamantului este încălcat, fără a se oferi motivații obiective iar dreptul la alegerea liberă a profesiei este limitat, fiind discriminat fără ca pentru aceasta să existe o justificare obiectivă și rezonabilă. Că actele contestate sunt nelegale, reține instanța de fond, rezultă și din atitudinea pârâtului care a apreciat că reclamantul își poate continua activitatea în cadrul S.R.I. Împotriva acestei sentințe considerată nelegală și netemeinică au declarat recurs atât reclamantul G.I. cât și pârâtul S.R.I. Recurentul G.I. a susținut că în mod greșit instanța i-a respins solicitarea de anulare a Ordinului D.P.

nr. 01393 din 31 octombrie 2006, încălcându-se prevederea expresă a art. 43 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 80/1995. Instanța, susține recurentul, nu a observat că Legea nr. 80/1995 este ulterioară Legii nr. 14/1992, având loc chiar o abrogare tacită. Recurentul a mai susținut că în mod greșit instanța s-a limitat numai la a constata că actul a fost emis cu exces de putere, ci trebuia să-l anuleze pentru abuz, deoarece pârâta l-a emis în mod abuziv. La rândul său, recurentul S.R.I. a susținut că actul administrativ atacat în cauză se circumscrie dispozițiilor art. 5 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și el putea fi atacat numai pentru exces de putere, aspect cu privire la care instanța de fond nu s-a pronunțat, soluția atacată fiind pronunțată cu încălcarea legii.

Recurentul S.R.I. a susținut că măsura încetării raporturilor de serviciu cu reclamantul a fost luată în temeiul art. 85 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare cu drept de pensie militară de serviciu, în condițiile Legii nr. 164/2001, privind pensiile militare de stat. Măsura trecerii în rezervă pe acest temei nu l-a vizat numai pe reclamant, astfel că nu se poate considera că intimatul – reclamat ar fi fost discriminat. Recurentul S.R.I. a susținut că prin trecerea în rezervă a intimatului nu a fost îngrădit dreptul la muncă al acestuia, așa cum greșit a reținut instanța de fond. Examinând sentința atacată în raport de actele și lucrările dosarului ca și de normele incidente pricinii, Înalta Curte reține următoarele: Recursul declarat de G.I.

este lipsit de interes, urmând a fi respins ca atare. Într-adevăr, în literatura juridică se arată că pentru a fi parte în proces, trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiții: calitatea procesuală, capacitatea procesuală, existența unui interes și afirmarea unui drept. Aceste condiții sunt în același timp și condiții de exercițiu ale acțiunii civile. Referitor la interes, acesta este definit ca fiind folosul urmărit de cel care a pus în mișcare acțiunea civilă, folos care poate fi material și moral. Din punct de vedere al doctrinei juridice, interesul trebuie să fie legitim, juridic, să fie născut și actual, să fie personal și direct . Excepția lipsei de interes este o excepție de fond, absolută și peremptorie.

În speță reclamantului G.I. i-a fost admisă în parte acțiunea, în sensul anulării ordinului de trecere în rezervă și a reîncadrării sale în funcția deținută anterior cu obligarea pârâtului la plata drepturilor salariale cuvenite, începând cu data trecerii în rezervă și până la reîncadrarea efectivă. Cum interesul reclamantului nu mai este legitim și nici actual, recursul declarat de acesta va fi respins ca lipsit de interes, fără a mai fi necesară cercetarea în fond a acestuia. Cât privește recursul declarat de S.R.I., acesta este nefondat, urmând a fi respins pentru considerentele ce vor fi expuse în cele ce urmează. În fapt, reclamantul a fost repartizat în cadrul I.J. Cluj al M.I. la data de 23 august 1987, devenind ofițer S.R.I.

începând cu data de 1 iulie 1990 și activând în cadrul Direcției de Securitate Cluj pe o perioadă de 2 ani, 10 luni și 8 zile iar ulterior, timp de 16 ani și 4 luni, a urmat cariera militară în cadrul S.R.I., înaintând în grad, de la cel de căpitan până la cel de locotenent colonel. Așa cum susține de altfel și pârâtul, reclamantului nu i s-au imputat fapte prevăzute de art. 26 alin. (2) din Legea nr. 51/1991 privind siguranța națională a României și art. 27 alin. (2) din Legea nr. 14/1992 privind organizarea și funcționarea S.R.I., care interzic acelora care au comis abuzuri, să activeze în cadrul S.R.I. În susținerea actului contestat au fost invocate dispozițiile art. 85 alin. (1) lit. e) teza a II-a din Legea nr. 80/1995, respectiv motive circumscrise noțiunii de „nevoi sau motive ale M.A.P.” și nicidecum motive care să fie imputabile militarului.

Astfel, se arată că la baza trecerii în rezervă a reclamantului a stat necesitatea schimbării personalului, necesitate determinată de contextul orientării societății românești către valorile europene, euroatlantice și de atacurile mediatice a cărei țintă a fost și pârâtul. Ceea ce însă are relevanță în cauză și în funcție de care se apreciază legalitatea măsurii dispuse de pârât, este dreptul constituțional la muncă al reclamantului în raport de dispozițiile art. 41 alin. (1) și art. 53 din Constituția României și interesul public . Astfel, așa cum corect a reținut instanța de fond, prin emiterea actelor contestate, motivul pentru care reclamantul a trecut în rezervă nu este prevăzut de lege (vezi jurisprudența C.E.D.O.), întrucât art. 85 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 80/1995 nu este destul de clar pentru a justifica măsura dispusă de pârât.

Trecerea în rezervă pe considerentul că anterior anului 1989 reclamantul a făcut parte din fosta securitate, fără a-i imputa un comportament care să fi adus atingere acestei autorități, constituie o încălcare a drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, reclamantul fiind în mod vădit discriminat. Pe de altă parte, față de scopul urmărit de pârât, măsura dispusă este total disproporționată, deoarece, deși era de natură să conducă la formarea unei imagini publice pozitive, îndepărtarea reclamantului în modul arătat, creează un dezechilibru vădit între scopul urmărit și rezultatul produs. Prin încălcarea dreptului la muncă al reclamantului și prin limitarea alegerii libere a profesiei, acesta a fost discriminat, lucru sesizat de altfel și de către pârât, care a apreciat că reclamantul își poate continua activitatea în cadrul S.R.I.

Examinând și din oficiu hotărârea atacată sub toate aspectele de legalitate și temeinicie și neconstatându-se existența niciunui motiv de casare, recursul declarat de S.R.I. urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite excepția lipsei de interes în promovarea recursului invocată de S.R.I. și respinge recursul declarat de G.I. împotriva sentinței civile nr. 459 din 28 mai 2008 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca lipsit de interes. Respinge ca nefondat recursul declarat de S.R.I.– U.M. – împotriva aceleiași sentințe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 decembrie 2008.