ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4518/2008

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Reclamantul G.I. a chemat în judecată S.R.I.,

solicitând instanței ca în contradictoriu cu acesta să dispună anularea Ordinului

nr. D.P. 01393 din 31 octombrie 2006 emis de pârât și obligarea acestuia la

reîncadrarea reclamantului în ultima funcție deținută, cu plata drepturilor salariale

de la data trecerii în rezervă cu drept de pensie și până la zi.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că în baza actului

administrativ menționat a fost trecut în rezervă din oficiu, în considerarea dispozițiilor

art. 43, alin. (1) lit. b) și art. 85 alin. (1) lit. e) și alin. (2) din Legea nr.

80/1995 privind statutul cadrelor militare, cu motivarea că măsura a fost impusă

„pentru motive determinate de nevoi ale S.R.I." A mai susținut că actul

administrativ atacat este nelegal și neîntemeiat, fiind bazat doar pe

considerente de natură politică.

Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și

fiscal, prin sentința civilă nr. 459 din 28 mai 2008 a admis acțiunea formulată

de reclamant, dispunând anularea Ordinului SRI nr. D.P. 01393 din 31 octombrie

2006, precum și anularea parțială a actelor care au stat la baza emiterii lui,

respectiv a procesului – verbal al ședinței operative a Biroului Executiv al

Consiliului Director al S.R.I. din 17 - 18 august 2006 și a procesului verbal

al ședinței operative al Biroului Executiv al Consiliului Director al S.R.I.

din data de 29 septembrie 2006, în ceea ce privește situația specifică a

reclamantului.

De asemenea, a dispus reîncadrarea reclamantului în funcția avută

anterior trecerii în rezervă și a obligat pârâtul S.R.I. la plata drepturilor

salariale în favoarea reclamantului, începând cu data trecerii în rezervă și

până la reîncadrarea efectivă.

Totodată a obligat pârâtul să achite reclamantului suma de 4294 lei,

cheltuieli de judecată în toate instanțele.

Pentru a

pronunța această sentință instanța a reținut că „fiind trecut în rezervă pe considerentul

că anterior anului 1989 a făcut parte din fostele organe ale securității

statului, fără însă a i se imputa acțiuni prin care ar fi adus atingere

securității naționale sau drepturilor și libertăților fundamentale ale omului,

reclamantul a fost discriminat inechitabil, fiind asimilat, fără a exista o

prevedere legală în acest sens, persoanelor menționate de art. 26 alin. (2) din

Legea nr. 51/1991 și art. 27 alin. (2) din Legea nr. 14/1992”.

S-a mai reținut

de către instanța de fond că efectele deciziei sunt disproporționate în raport

cu scopul urmărit și că dreptul la muncă al reclamantului este încălcat, fără a

se oferi motivații obiective iar dreptul la alegerea liberă a profesiei este

limitat, fiind discriminat fără ca pentru aceasta să existe o justificare

obiectivă și rezonabilă.

Că actele

contestate sunt nelegale, reține instanța de fond, rezultă și din atitudinea

pârâtului care a apreciat că reclamantul își poate continua activitatea în

cadrul S.R.I.

Împotriva

acestei sentințe considerată nelegală și netemeinică au declarat recurs atât

reclamantul G.I. cât și pârâtul S.R.I.

Recurentul G.I.

a susținut că în mod greșit instanța i-a respins solicitarea de anulare a

Ordinului D.P. nr. 01393 din 31 octombrie 2006, încălcându-se prevederea

expresă a art. 43 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 80/1995.

Instanța,

susține recurentul, nu a observat că Legea nr. 80/1995 este ulterioară Legii nr.

14/1992, având loc chiar o abrogare tacită.

Recurentul a

mai susținut că în mod greșit instanța s-a limitat numai la a constata că actul

a fost emis cu exces de putere, ci trebuia să-l anuleze pentru abuz, deoarece pârâta

l-a emis în mod abuziv.

La rândul său,

recurentul S.R.I. a susținut că actul administrativ atacat în cauză se

circumscrie dispozițiilor art. 5 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și el putea

fi atacat numai pentru exces de putere, aspect cu privire la care instanța de

fond nu s-a pronunțat, soluția atacată fiind pronunțată cu încălcarea legii.

Recurentul

S.R.I. a susținut că măsura încetării raporturilor de serviciu cu reclamantul a

fost luată în temeiul art. 85 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 80/1995 privind statutul

cadrelor militare cu drept de pensie militară de serviciu, în condițiile Legii nr.

164/2001, privind pensiile militare de stat.

Măsura trecerii

în rezervă pe acest temei nu l-a vizat numai pe reclamant, astfel că nu se

poate considera că intimatul – reclamat ar fi fost discriminat.

Recurentul

S.R.I. a susținut că prin trecerea în rezervă a intimatului nu a fost îngrădit

dreptul la muncă al acestuia, așa cum greșit a reținut instanța de fond.

Examinând

sentința atacată în raport de actele și lucrările dosarului ca și de normele

incidente pricinii, Înalta Curte reține următoarele:

Recursul

declarat de G.I. este lipsit de interes, urmând a fi respins ca atare.

Într-adevăr, în

literatura juridică se arată că pentru a fi parte în proces, trebuie

îndeplinite cumulativ următoarele condiții: calitatea procesuală, capacitatea

procesuală, existența unui interes și afirmarea unui drept. Aceste condiții

sunt în același timp și condiții  de exercițiu ale acțiunii civile.

Referitor la

interes, acesta este definit ca fiind folosul urmărit de cel care a pus în

mișcare acțiunea civilă, folos care poate fi material și moral.

Din punct de

vedere al doctrinei juridice, interesul trebuie să fie legitim, juridic, să fie

născut și actual, să fie personal și direct .

Excepția lipsei

de interes este o excepție de fond, absolută și peremptorie.

În speță

reclamantului G.I. i-a fost admisă în parte acțiunea, în sensul anulării ordinului

de trecere în rezervă și a reîncadrării sale în funcția deținută anterior cu

obligarea pârâtului la plata drepturilor salariale cuvenite, începând cu data

trecerii în rezervă și până la reîncadrarea efectivă.

Cum interesul

reclamantului nu mai este legitim și nici actual, recursul declarat de acesta

va fi respins ca lipsit de interes, fără a mai fi necesară cercetarea în fond a

acestuia.

Cât privește recursul

declarat de S.R.I., acesta este nefondat, urmând a fi respins pentru

considerentele ce vor fi expuse în cele ce urmează.

În fapt, reclamantul a fost

repartizat în cadrul I.J. Cluj al M.I. la data de 23 august 1987, devenind

ofițer S.R.I. începând cu data de 1 iulie 1990 și activând în cadrul Direcției

de Securitate Cluj pe o perioadă de 2 ani, 10 luni și 8 zile iar ulterior, timp

de 16 ani și 4 luni, a urmat cariera militară în cadrul S.R.I., înaintând în

grad, de la cel de căpitan până la cel de locotenent colonel.

Așa cum susține de altfel și

pârâtul, reclamantului nu i s-au imputat fapte prevăzute de art. 26 alin. (2)

din Legea nr. 51/1991 privind siguranța națională a României și art. 27 alin. (2)

din Legea nr. 14/1992 privind organizarea și funcționarea S.R.I., care interzic

acelora care au comis abuzuri, să activeze în cadrul S.R.I.

În susținerea actului

contestat au fost invocate dispozițiile art. 85 alin. (1) lit. e) teza a II-a din

Legea nr. 80/1995, respectiv motive circumscrise noțiunii de „nevoi sau motive

ale M.A.P.” și nicidecum motive care să fie imputabile militarului.

Astfel, se arată că la baza

trecerii în rezervă a reclamantului a stat necesitatea schimbării personalului,

necesitate determinată de contextul orientării societății românești către

valorile europene, euroatlantice și de atacurile mediatice a cărei țintă a fost

și pârâtul.

Ceea ce însă are relevanță

în cauză și în funcție de care se apreciază legalitatea măsurii dispuse de

pârât, este dreptul constituțional la muncă al reclamantului în raport de

dispozițiile art. 41 alin. (1) și art. 53 din Constituția României și interesul

public .

Astfel, așa cum corect a

reținut instanța de fond, prin emiterea actelor contestate, motivul pentru care

reclamantul a trecut în rezervă nu este prevăzut de lege (vezi jurisprudența C.E.D.O.),

întrucât art. 85 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 80/1995 nu este destul de clar

pentru a justifica măsura dispusă de pârât.

Trecerea în rezervă pe

considerentul că anterior anului 1989 reclamantul a făcut parte din fosta

securitate, fără a-i imputa un comportament care să fi adus atingere acestei

autorități, constituie o încălcare a drepturilor și libertăților fundamentale

ale omului, reclamantul fiind în mod vădit discriminat.

Pe de altă parte, față de

scopul urmărit de pârât, măsura dispusă este total disproporționată, deoarece,

deși era de natură să conducă la formarea unei imagini publice pozitive,

îndepărtarea reclamantului în modul arătat, creează un dezechilibru vădit între

scopul urmărit și rezultatul produs.

Prin încălcarea dreptului la

muncă al reclamantului și prin limitarea alegerii libere a profesiei, acesta a

fost discriminat, lucru sesizat de altfel și de către pârât, care a apreciat că

reclamantul își poate continua activitatea în cadrul S.R.I.

Examinând și din oficiu

hotărârea atacată sub toate aspectele de legalitate și temeinicie și

neconstatându-se existența niciunui motiv de casare, recursul declarat de

S.R.I. urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția lipsei de

interes în promovarea recursului invocată de S.R.I. și respinge recursul declarat

de G.I. împotriva sentinței civile nr. 459 din 28 mai 2008 a Curții de Apel

Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca lipsit de

interes.

Respinge ca nefondat

recursul declarat de S.R.I.– U.M. – împotriva aceleiași sentințe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 4 decembrie 2008.