ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 664/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Călărași la data de 07 august 2007, reclamantul D.C. a solicitat in contradictoriu cu pârâtul S.R.I. - U.M. 0760 Călărași, constatarea nulității absolute a Ordinului nr. 0642 din 17 iulie 2007 emis de pârât, anularea propunerii de trecere în rezervă, reintegrarea sa pe postul deținut anterior, obligarea pârâtului de a-i permite accesul la locul de muncă si plata drepturilor salariale aferente perioadei 01 ianuarie 2007 la zi și a unor despăgubiri de 2.800 lei/ zi până la reintegrarea efectivă. În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că prin ordinul menționat s-a dispus trecerea sa în rezervă în temeiul art. 43 din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, ca urmare a condamnării la amenda penală conform art. 180 alin. (2) C. pen.

Mai arată reclamantul că acest ordin este lovit de nulitate deoarece nu i-a fost comunicat, anterior emiterii nu s-a făcut nici o cercetare prealabilă, nu cuprinde motivele pentru care nu s-a efectuat cercetarea, termenul în care sancțiunea poate fi contestată și nici instanța competentă să soluționeze contestația, iar emiterea ordinului s-a făcut cu depășirea termenelor de 30 de zile de la înștiințarea cu privire la săvârșirea faptei și 6 luni de la data săvârșirii faptei. Prin sentința civilă nr. 1817 din 17 iunie 2008 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ si fiscal, a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantul D.C.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut în esență că dispozițiile art. 87 din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare sunt imperative, condamnarea unui ofițer pentru săvârșirea cu intenție a unei infracțiuni constituind un motiv de incompatibilitate cu calitatea acestuia de cadru militar. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul D.C. criticând-o pentru nelegalitate si netemeinicie. În motivarea căii de atac s-au învederat în esență următoarele: Măsura trecerii în rezervă a fost propusă si dispusă prematur, cu încălcarea prevederilor legale, respectiv a art. 82,85,87 din Legea nr. 80/1995, neexistând anterior o dispoziție (ordin) de punere la dispoziție si de prelungire a acestei perioade.

Ordinul de trecere în rezervă nu cuprinde termenul in care sancțiunea poate fi contestată, instanța competentă, fiind comunicat ulterior aplicării sale. Examinând sentința atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, cu criticile formulate de recurent, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare. Prin Ordinul nr. 0642 din 27 iulie 2007 emis de S.R.I., recurentul - reclamant a fost trecut în rezervă în baza prevederilor art. 43 alin. (1) lit. b) și ale art. 87 din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare.

La emiterea acestui act administrativ s-a avut în vedere faptul că prin sentința penală nr. 645 din 20 decembrie 2006, pronunțată de Judecătoria Călărași, rămasă definitivă și irevocabilă prin nerecurare la data de 19 februarie 2007, recurentul a fost condamnat la plata unei amenzi penale în cuantum de 5.000.000 lei, pentru săvârșirea infracțiunii de lovire prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen. Urmare a acestei condamnări, Serviciul Roman de Informați a făcut aplicarea dispozițiilor art. 87 din Legea nr. 80/1995, care instituie în sarcina acesteia obligația de trecere în rezervă a unui ofițer condamnat pentru săvârșirea cu intenție a unei fapte infracționale. De altfel trecerea în rezervă a recurentului este pe deplin justificată, întrucât săvârșirea cu intenție a unei fapte infracționale constituie un motiv de incompatibilitate cu calitatea de cadru militar.

Prin urmare, nu se poate admite ipoteza păstrării in structurile S.R.I. a unei persoane care a suferit o condamnare penală, aceasta cu atât mai mult cu cat printre atribuțiile acestuia, limitativ prevăzute de Legea nr. 14/1992, se numără și cele de apărare a secretului de stat si prevenirea scurgerii de informații care potrivit legii nu pot fi divulgate.

Mai mult decât atât, obligativitatea trecerii în rezervă a recurentului condamnat penal ar fi subzistat, oricum, in contextul antecedenței disciplinare a acestuia, care în perioada 2000 - 2007 a fost sancționat în repetate rânduri, prin atenționare pentru rezultate slabe în perfecționarea pregătirii; mustrare scrisă; avertisment pentru participarea voluntara la perturbarea ordinii si liniștii publice; 5 zile consemnare pentru săvârșirea de fapte incompatibile cu calitatea de militar; la data de 15 decembrie 2006 a fost chemat în fata Consiliului de Judecată pentru „comiterea de abateri grave de la prevederile legilor, ale regulamentelor militare și ale ordinelor interne'', fiind declarat vinovat și sancționat cu „amânarea înaintării în gradul următor pe timp de 1 an; „5 zile consemnare" la data de 05 februarie 2007, pentru nerespectarea atribuțiilor în executarea serviciului de permanență pe unitate.

O altă dovadă a faptului că măsura de trecere în rezervă a recurentului se justifică, o constituie și adresa din 23 ianuarie 2007, prin care Parchetul de pe lângă Judecătoria Călărași a comunicat S.R.I. că față de ofițerul în cauză s-a dispus începerea urmăririi penale pentru săvârșirea infracțiunilor de distrugere prevăzută de art. 271 alin. (1) C. pen., violare de domiciliu prevăzută de art. 192 alin. (1) C. pen. și fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 290 C. pen. Urmare a abaterilor anterioare pentru care recurentul a fost sancționat în repetate rânduri, deși a fost atenționat atât de către conducerea S.R.I. cât și de către membrii Consiliului de Judecată privind necesitatea adoptării unui comportament adecvat calității de ofițer S.R.I., maiorul D.C.

a continuat să acționeze contrar ordinelor interne și regulamentelor militare. In ceea ce privește susținerile recurentului referitoare la inexistența unui ordin de punere la dispoziție și pe cale de consecință așa-zisa prematuritate a ordinului de trecere în rezervă, trebuie subliniat faptul că cele două instituții reglementate de legislația specifică aplicabilă cadrelor militare pot surveni în mod independent, o abordare contrară lăsând fără eficiență textul art. 87 în absența punerii la dispoziție.

Față de susținerile recurentului privitoare la incidența în cauză a prevederilor dreptului muncii, Curtea constată că potrivit dispozițiilor art. 1 alin. (2) C. muncii, dispozițiile acestuia „se aplică și raporturilor de muncă reglementate prin legi speciale, numai în măsura în care acestea nu conțin dispoziții specifice derogatorii." Doctrina juridică de specialitate statuează următoarele: „Cadrele militare în activitate, nu sunt salariați pentru că acestora nu li se aplică C. muncii și celelalte dispoziții care alcătuiesc legislația muncii, ci drepturile și obligațiile acestora sunt prevăzute prin acte normative speciale". Prevederile C. muncii nu sunt aplicabile militarilor, întrucât activitatea acestora se desfășoară exclusiv sub incidența statutului care reglementează drepturile și obligațiile cadrelor militare, astfel încât trimiterile recurentului la dispozițiile generale ale dreptului muncii nu pot fi reținute.

Un argument în plus îl constituie dispozițiile art. 69 din Legea nr. 168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă, potrivit cărora: „nu sunt considerate conflicte de drepturi, în sensul prezentei legi, conflictele dintre unitățile și persoanele care prestează diferite activități acestora, în temeiul altor contracte decât contractul individual de muncă". Observând totodată referirile recurentului-reclamant la dispozițiile Legii nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici, trebuie precizat faptul că apariția acestui act normativ a condus la abrogarea implicită a art. 35 din Legea nr. 14/1992 privind organizarea și funcționarea S.R.I., nu numai prin neincluderea ofițerilor de informații în anexa care prevede limitativ funcțiile publice, dar și prin raportare la dispozițiile Legii nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, care stabilește drepturile și îndatoririle acestora, proveniența lor, criteriile de promovare în funcție.

Pentru considerentele arătate, recursul va fi respins ca nefondat, menținându-se sentința criticată, ca fiind temeinică și legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de D.C. împotriva sentinței civile nr. 1817 din 17 iunie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 februarie 2009.