ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 664/2009
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 664/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)
Asupra recursului de față;
Din
examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul
Tribunalului Călărași la data de 07 august 2007, reclamantul D.C. a solicitat
in contradictoriu cu pârâtul S.R.I. - U.M. 0760 Călărași, constatarea nulității
absolute a Ordinului nr. 0642 din 17 iulie 2007 emis de pârât, anularea
propunerii de trecere în rezervă, reintegrarea sa pe postul deținut anterior,
obligarea pârâtului de a-i permite accesul la locul de muncă si plata
drepturilor salariale aferente perioadei 01 ianuarie 2007 la zi și a unor despăgubiri
de 2.800 lei/ zi până la reintegrarea efectivă.
În motivarea
acțiunii reclamantul a arătat că prin ordinul menționat s-a dispus trecerea sa
în rezervă în temeiul art. 43 din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor
militare, ca urmare a condamnării la amenda penală conform art. 180 alin. (2)
C. pen.
Mai arată reclamantul
că acest ordin este lovit de nulitate deoarece nu i-a fost comunicat, anterior
emiterii nu s-a făcut nici o cercetare prealabilă, nu cuprinde motivele pentru
care nu s-a efectuat cercetarea, termenul în care sancțiunea poate fi
contestată și nici instanța competentă să soluționeze contestația, iar emiterea
ordinului s-a făcut cu depășirea termenelor de 30 de zile de la înștiințarea cu
privire la săvârșirea faptei și 6 luni de la data săvârșirii faptei.
Prin sentința civilă
nr. 1817 din 17 iunie 2008 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios
administrativ si fiscal, a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de
reclamantul D.C.
Pentru a pronunța
această soluție, instanța de fond a reținut în esență că dispozițiile art. 87
din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare sunt imperative,
condamnarea unui ofițer pentru săvârșirea cu intenție a unei infracțiuni
constituind un motiv de incompatibilitate cu calitatea acestuia de cadru
militar.
Împotriva acestei
sentințe a declarat recurs reclamantul D.C. criticând-o pentru nelegalitate si
netemeinicie.
În motivarea căii de
atac s-au învederat în esență următoarele:
Măsura trecerii în
rezervă a fost propusă si dispusă prematur, cu încălcarea prevederilor legale,
respectiv a art. 82,85,87 din Legea nr. 80/1995, neexistând anterior o
dispoziție (ordin) de punere la dispoziție si de prelungire a acestei perioade.
Ordinul de trecere în
rezervă nu cuprinde termenul in care sancțiunea poate fi contestată, instanța
competentă, fiind comunicat ulterior aplicării sale.
Examinând sentința
atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, cu criticile formulate de
recurent, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele
ale art. 304
1
C. proc. civ., Curtea constată că recursul este
nefondat, după cum se va arăta în continuare.
Prin Ordinul nr. 0642
din 27 iulie 2007 emis de S.R.I., recurentul - reclamant a fost trecut în
rezervă în baza prevederilor art. 43 alin. (1) lit. b) și ale art. 87 din Legea
nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare.
La emiterea acestui
act administrativ s-a avut în vedere faptul că prin sentința penală nr. 645 din
20 decembrie 2006, pronunțată de Judecătoria Călărași, rămasă definitivă și
irevocabilă prin nerecurare la data de 19 februarie 2007, recurentul a fost
condamnat la plata unei amenzi penale în cuantum de 5.000.000 lei, pentru
săvârșirea infracțiunii de lovire prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen.
Urmare a acestei
condamnări, Serviciul Roman de Informați a făcut aplicarea dispozițiilor art.
87 din Legea nr. 80/1995, care instituie în sarcina acesteia obligația de
trecere în rezervă a unui ofițer condamnat pentru săvârșirea cu intenție a unei
fapte infracționale.
De altfel trecerea în
rezervă a recurentului este pe deplin justificată, întrucât săvârșirea cu
intenție a unei fapte infracționale constituie un motiv de incompatibilitate cu
calitatea de cadru militar.
Prin urmare,
nu se poate admite ipoteza păstrării in structurile S.R.I. a unei persoane care
a suferit o condamnare penală, aceasta cu atât mai mult cu cat printre
atribuțiile acestuia, limitativ prevăzute de Legea nr. 14/1992, se numără și
cele de apărare a secretului de stat si prevenirea scurgerii de informații care
potrivit legii nu pot fi divulgate.
Mai mult
decât atât, obligativitatea trecerii în rezervă a recurentului condamnat penal
ar fi subzistat, oricum, in contextul antecedenței disciplinare a acestuia,
care în perioada 2000 - 2007 a fost sancționat în repetate rânduri, prin
atenționare pentru rezultate slabe în perfecționarea pregătirii; mustrare
scrisă; avertisment pentru participarea voluntara la perturbarea ordinii si
liniștii publice; 5 zile consemnare pentru săvârșirea de fapte incompatibile cu
calitatea de militar; la data de 15 decembrie 2006 a fost chemat în fata
Consiliului de Judecată pentru „comiterea de abateri grave de la prevederile
legilor, ale regulamentelor militare și ale ordinelor interne'', fiind declarat
vinovat și sancționat cu „amânarea înaintării în gradul următor pe timp de 1
an; „5 zile consemnare" la data de 05 februarie 2007, pentru nerespectarea
atribuțiilor în executarea serviciului de permanență pe unitate.
O altă dovadă a
faptului că măsura de trecere în rezervă a recurentului se justifică, o
constituie și adresa din 23 ianuarie 2007, prin care Parchetul de pe lângă
Judecătoria Călărași a comunicat S.R.I. că față de ofițerul în cauză s-a dispus
începerea urmăririi penale pentru săvârșirea infracțiunilor de distrugere
prevăzută de art. 271 alin. (1) C. pen., violare de domiciliu prevăzută de art.
192 alin. (1) C. pen. și fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de
art. 290 C. pen.
Urmare a abaterilor
anterioare pentru care recurentul a fost sancționat în repetate rânduri, deși a
fost atenționat atât de către conducerea S.R.I. cât și de către membrii
Consiliului de Judecată privind necesitatea adoptării unui comportament adecvat
calității de ofițer S.R.I., maiorul D.C. a continuat să acționeze contrar
ordinelor interne și regulamentelor militare.
In ceea ce
privește susținerile recurentului referitoare la inexistența unui ordin de
punere la dispoziție și pe cale de consecință așa-zisa prematuritate a
ordinului de trecere în rezervă, trebuie subliniat faptul că cele două
instituții reglementate de legislația specifică aplicabilă cadrelor militare
pot surveni în mod independent, o abordare contrară lăsând fără eficiență
textul art. 87 în absența punerii la dispoziție.
Față de susținerile
recurentului privitoare la incidența în cauză a prevederilor dreptului muncii,
Curtea constată că potrivit dispozițiilor art. 1 alin. (2) C. muncii,
dispozițiile acestuia „se aplică și raporturilor de muncă reglementate prin
legi speciale, numai în măsura în care acestea nu conțin dispoziții specifice
derogatorii."
Doctrina juridică de
specialitate statuează următoarele: „Cadrele militare în activitate, nu sunt
salariați pentru că acestora nu li se aplică C. muncii și celelalte dispoziții
care alcătuiesc legislația muncii, ci drepturile și obligațiile acestora sunt
prevăzute prin acte normative speciale".
Prevederile C.
muncii nu sunt aplicabile militarilor, întrucât activitatea acestora se
desfășoară exclusiv sub incidența statutului care reglementează drepturile și
obligațiile cadrelor militare, astfel încât trimiterile recurentului la
dispozițiile generale ale dreptului muncii nu pot fi reținute.
Un argument
în plus îl constituie dispozițiile art. 69 din Legea nr. 168/1999 privind
soluționarea conflictelor de muncă, potrivit cărora: „nu sunt considerate
conflicte de drepturi, în sensul prezentei legi, conflictele dintre unitățile
și persoanele care prestează diferite activități acestora, în temeiul altor
contracte decât contractul individual de muncă".
Observând totodată
referirile recurentului-reclamant la dispozițiile Legii nr. 188/1999 privind
statutul funcționarilor publici, trebuie precizat faptul că apariția acestui
act normativ a condus la abrogarea implicită a art. 35 din Legea nr. 14/1992
privind organizarea și funcționarea S.R.I., nu numai prin neincluderea
ofițerilor de informații în anexa care prevede limitativ funcțiile publice, dar
și prin raportare la dispozițiile Legii nr. 80/1995 privind statutul cadrelor
militare, care stabilește drepturile și îndatoririle acestora, proveniența lor,
criteriile de promovare în funcție.
Pentru considerentele
arătate, recursul va fi respins ca nefondat, menținându-se sentința criticată,
ca fiind temeinică și legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D
E C I D E
Respinge
recursul declarat de D.C. împotriva sentinței civile nr. 1817 din 17 iunie 2008
a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal
ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 10
februarie 2009.