ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 664/2009

Asupra recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Tribunalului Călărași la data de 07 august 2007, reclamantul D.C. a solicitat

in contradictoriu cu pârâtul S.R.I. - U.M. 0760 Călărași, constatarea nulității

absolute a Ordinului nr. 0642 din 17 iulie 2007 emis de pârât, anularea

propunerii de trecere în rezervă, reintegrarea sa pe postul deținut anterior,

obligarea pârâtului de a-i permite accesul la locul de muncă si plata

drepturilor salariale aferente perioadei 01 ianuarie 2007 la zi și a unor despăgubiri

de 2.800 lei/ zi până la reintegrarea efectivă.

În motivarea

acțiunii reclamantul a arătat că prin ordinul menționat s-a dispus trecerea sa

în rezervă în temeiul art. 43 din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor

militare, ca urmare a condamnării la amenda penală conform art. 180 alin. (2)

C. pen.

Mai arată reclamantul

că acest ordin este lovit de nulitate deoarece nu i-a fost comunicat, anterior

emiterii nu s-a făcut nici o cercetare prealabilă, nu cuprinde motivele pentru

care nu s-a efectuat cercetarea, termenul în care sancțiunea poate fi

contestată și nici instanța competentă să soluționeze contestația, iar emiterea

ordinului s-a făcut cu depășirea termenelor de 30 de zile de la înștiințarea cu

privire la săvârșirea faptei și 6 luni de la data săvârșirii faptei.

Prin sentința civilă

nr. 1817 din 17 iunie 2008 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ si fiscal, a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de

reclamantul D.C.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de fond a reținut în esență că dispozițiile art. 87

din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare sunt imperative,

condamnarea unui ofițer pentru săvârșirea cu intenție a unei infracțiuni

constituind un motiv de incompatibilitate cu calitatea acestuia de cadru

militar.

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs reclamantul D.C. criticând-o pentru nelegalitate si

netemeinicie.

În motivarea căii de

atac s-au învederat în esență următoarele:

Măsura trecerii în

rezervă a fost propusă si dispusă prematur, cu încălcarea prevederilor legale,

respectiv a art. 82,85,87 din Legea nr. 80/1995, neexistând anterior o

dispoziție (ordin) de punere la dispoziție si de prelungire a acestei perioade.

Ordinul de trecere în

rezervă nu cuprinde termenul in care sancțiunea poate fi contestată, instanța

competentă, fiind comunicat ulterior aplicării sale.

Examinând sentința

atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, cu criticile formulate de

recurent, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele

ale art. 304

1

C. proc. civ., Curtea constată că recursul este

nefondat, după cum se va arăta în continuare.

Prin Ordinul nr. 0642

din 27 iulie 2007 emis de S.R.I., recurentul - reclamant a fost trecut în

rezervă în baza prevederilor art. 43 alin. (1) lit. b) și ale art. 87 din Legea

nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare.

La emiterea acestui

act administrativ s-a avut în vedere faptul că prin sentința penală nr. 645 din

20 decembrie 2006, pronunțată de Judecătoria Călărași, rămasă definitivă și

irevocabilă prin nerecurare la data de 19 februarie 2007, recurentul a fost

condamnat la plata unei amenzi penale în cuantum de 5.000.000 lei, pentru

săvârșirea infracțiunii de lovire prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen.

Urmare a acestei

condamnări, Serviciul Roman de Informați a făcut aplicarea dispozițiilor art.

87 din Legea nr. 80/1995, care instituie în sarcina acesteia obligația de

trecere în rezervă a unui ofițer condamnat pentru săvârșirea cu intenție a unei

fapte infracționale.

De altfel trecerea în

rezervă a recurentului este pe deplin justificată, întrucât săvârșirea cu

intenție a unei fapte infracționale constituie un motiv de incompatibilitate cu

calitatea de cadru militar.

Prin urmare,

nu se poate admite ipoteza păstrării in structurile S.R.I. a unei persoane care

a suferit o condamnare penală, aceasta cu atât mai mult cu cat printre

atribuțiile acestuia, limitativ prevăzute de Legea nr. 14/1992, se numără și

cele de apărare a secretului de stat si prevenirea scurgerii de informații care

potrivit legii nu pot fi divulgate.

Mai mult

decât atât, obligativitatea trecerii în rezervă a recurentului condamnat penal

ar fi subzistat, oricum, in contextul antecedenței disciplinare a acestuia,

care în perioada 2000 - 2007 a fost sancționat în repetate rânduri, prin

atenționare pentru rezultate slabe în perfecționarea pregătirii; mustrare

scrisă; avertisment pentru participarea voluntara la perturbarea ordinii si

liniștii publice; 5 zile consemnare pentru săvârșirea de fapte incompatibile cu

calitatea de militar; la data de 15 decembrie 2006 a fost chemat în fata

Consiliului de Judecată pentru „comiterea de abateri grave de la prevederile

legilor, ale regulamentelor militare și ale ordinelor interne'', fiind declarat

vinovat și sancționat cu „amânarea înaintării în gradul următor pe timp de 1

an; „5 zile consemnare" la data de 05 februarie 2007, pentru nerespectarea

atribuțiilor în executarea serviciului de permanență pe unitate.

O altă dovadă a

faptului că măsura de trecere în rezervă a recurentului se justifică, o

constituie și adresa din 23 ianuarie 2007, prin care Parchetul de pe lângă

Judecătoria Călărași a comunicat S.R.I. că față de ofițerul în cauză s-a dispus

începerea urmăririi penale pentru săvârșirea infracțiunilor de distrugere

prevăzută de art. 271 alin. (1) C. pen., violare de domiciliu prevăzută de art.

192 alin. (1) C. pen. și fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de

art. 290 C. pen.

Urmare a abaterilor

anterioare pentru care recurentul a fost sancționat în repetate rânduri, deși a

fost atenționat atât de către conducerea S.R.I. cât și de către membrii

Consiliului de Judecată privind necesitatea adoptării unui comportament adecvat

calității de ofițer S.R.I., maiorul D.C. a continuat să acționeze contrar

ordinelor interne și regulamentelor militare.

In ceea ce

privește susținerile recurentului referitoare la inexistența unui ordin de

punere la dispoziție și pe cale de consecință așa-zisa prematuritate a

ordinului de trecere în rezervă, trebuie subliniat faptul că cele două

instituții reglementate de legislația specifică aplicabilă cadrelor militare

pot surveni în mod independent, o abordare contrară lăsând fără eficiență

textul art. 87 în absența punerii la dispoziție.

Față de susținerile

recurentului privitoare la incidența în cauză a prevederilor dreptului muncii,

Curtea constată că potrivit dispozițiilor art. 1 alin. (2) C. muncii,

dispozițiile acestuia „se aplică și raporturilor de muncă reglementate prin

legi speciale, numai în măsura în care acestea nu conțin dispoziții specifice

derogatorii."

Doctrina juridică de

specialitate statuează următoarele: „Cadrele militare în activitate, nu sunt

salariați pentru că acestora nu li se aplică C. muncii și celelalte dispoziții

care alcătuiesc legislația muncii, ci drepturile și obligațiile acestora sunt

prevăzute prin acte normative speciale".

Prevederile C.

muncii nu sunt aplicabile militarilor, întrucât activitatea acestora se

desfășoară exclusiv sub incidența statutului care reglementează drepturile și

obligațiile cadrelor militare, astfel încât trimiterile recurentului la

dispozițiile generale ale dreptului muncii nu pot fi reținute.

Un argument

în plus îl constituie dispozițiile art. 69 din Legea nr. 168/1999 privind

soluționarea conflictelor de muncă, potrivit cărora: „nu sunt considerate

conflicte de drepturi, în sensul prezentei legi, conflictele dintre unitățile

și persoanele care prestează diferite activități acestora, în temeiul altor

contracte decât contractul individual de muncă".

Observând totodată

referirile recurentului-reclamant la dispozițiile Legii nr. 188/1999 privind

statutul funcționarilor publici, trebuie precizat faptul că apariția acestui

act normativ a condus la abrogarea implicită a art. 35 din Legea nr. 14/1992

privind organizarea și funcționarea S.R.I., nu numai prin neincluderea

ofițerilor de informații în anexa care prevede limitativ funcțiile publice, dar

și prin raportare la dispozițiile Legii nr. 80/1995 privind statutul cadrelor

militare, care stabilește drepturile și îndatoririle acestora, proveniența lor,

criteriile de promovare în funcție.

Pentru considerentele

arătate, recursul va fi respins ca nefondat, menținându-se sentința criticată,

ca fiind temeinică și legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D

E C I D E

Respinge

recursul declarat de D.C. împotriva sentinței civile nr. 1817 din 17 iunie 2008

a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal

ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 10

februarie 2009.