ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2289/2018

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Cererea de chemare în judecată. Procedura derulată

Prin cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul SERVICIUL ROMÂN DE INFORMAȚII, a solicitat să se dispună suspendarea executării Ordinului Directorului Serviciului Român de Informații nr. D.P. 0590 din data de 25.07.2016, prin care s-a dispus trecerea în rezervă a numitului A. și să se dispună reintegrarea în activitate a reclamantului în funcția deținută anterior trecerii în rezervă.

Soluția primei instanțe

Prin sentința nr. 253 din 17 august 2017 a respins cererea de suspendare formulată de reclamantul A. împotriva pârâtului SERVICIUL ROMÂN DE INFORMAȚII.

Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentințe, reclamantul A. declarat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și pe cale de consecință admiterea cererii de suspendare așa cum a fost formulată.

Consideră recurentul că instanța de fond a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. t din Legea nr. 554/2004. Instanța a eliminat toate criticile pe care reclamantul le-a formulat pe marginea modului concret în care a fost trecut în rezervă și toate criticile formulate pe marginea modului în care pârâta a înțeles să procedeze ulterior trecerii sale în rezervă. Instanța a apreciat, în esență, că dreptul de apreciere pe care legea l-a pus la dispoziția pârâtei nu a fost exercitat abuziv, nefiind în prezența unui exces de putere din partea acesteia.

În continuare recurentul face un paralelism dintre caracterizarea făcută la data de 30.05.2016 și raportul întocmit ulterior de șeful secției în care era încadrat ofițerul și care a stat la baza Ordinului de trecere în rezervă.

Procedura de examinare a recursului în completul de filtru

Raportul întocmit potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru și comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 22 februarie 2018, potrivit art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Totodată, completul de filtru a apreciat incidența în cauză a prevederilor art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., pronunțând în acest sens încheierea de admitere în principiu din data de 19 aprilie 2018.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor formulate de intimată și în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Argumentele de fapt și de drept relevante

În cauza de față, se solicită suspendarea pentru viitor a efectelor unui ordin emis de directorul SRI, prin care recurentul-reclamant a fost trecut în rezervă și pe cale de consecință reintegrarea în funcția detinută anterior emiterii acestui ordin.

Măsura suspendării actului administrativ se circumscrie noțiunii de protecție provizorie a drepturilor și intereselor particularilor până la momentul la care instanța competentă va cenzura legalitatea actului, consacrată prin mai multe instrumente juridice internaționale, atât în sistemul de protecție instituit în cadrul Consiliului Europei, cât și în ordinea juridică a Uniunii Europene.

Legea română corespunde recomandării Comitetului de Miniștri din cadrul Consiliului Europei, având în vedere conținutul prevederilor art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004.

Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 "în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond".

Noțiunea de caz bine justificat a fost definită la art. 2 alin. (1) lit. t din Legea nr. 554/2004 ca fiind acele împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.

Cazul bine justificat și iminența unei pagube sunt analizate în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care nu poate efectua decât o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt și de drept prezentate de partea interesată, cu respectarea unui echilibru rezonabil între interesul public pe care autoritatea publică este obligată să îl îndeplinească și drepturile subiective sau interesele legitime private care pot fi afectate.

Prin prisma acestor condiții, soluția pronunțată de prima instanță și considerentele pe care s-a fundamentat sunt la adăpost de orice critică, întrucât s-a apreciat corect că, nu pot fi reținute în argumentarea cazului bine justificat, simplele susțineri ale recurentului că prin trecerea în rezervă, situația sa materială și a familiei s-a înrăutățit dramatic, fiind pus în imposibilitatea de a-și exercita profesia, datorită pregătirii specifice pe care acesta o deține, domeniu în care pârâta deține un veritabil monopol.

În adoptarea soluției, în mod corect, instanța a menționat: "caracterizările emise de pârât și folosite în proecsul penal nu duc la concluzia că aparent dreptul de apreciere conferit de art. 87 alin. (3) din Legea nr. 80/1995 a permis existența unui exces de putere în aplicarea acestui text de lege, singura ipoteză în care oportunitatea unui act administrativ poate fi apreciată pe tărâmul legalității. Dreptul de apreciere a fost exercitat prin prisma unor rațiuni și motive expuse în cuprinsul raportului ce a stat la baza emiterii ordinului atacat aparent în limitele premise de lege. Aspectele privind dorința recurentului de a munci și intervalul de timp scurt până la pensionare nu reprezintă motive ce se încadrează în noțiunea de caz bine justificat.

Așadar, motivele de nelegalitate circumscrise de recurentul-reclamant cazului bine justificat nu pot fi decelate printr-o verificare a aparenței dreptului, ci necesită o evaluare a aspectelor de fond, care ar depăși limitele procedurii sumare a suspendării de executare.

În consecință în speță nu este îndeplinită cerința cazului bine justificat raportat la aspectele invocate de recurentul-reclamant în cererea de suspendare.

Cât privește condiția pagubei iminente, practica judiciară și literatura de specialitate arată în mod constant că paguba iminentă ce justifică suspendarea executării actului administrativ trebuie sa constea în pagube grave, greu de reparat. Totodată iminența producerii pagubei trebuie sa rezulte dintr-o împrejurarea clar determinata și nu dintr-o posibilitate, iar paguba trebuie sa reprezinte o consecinta a executarii și nu însăși executarea actului administrativ

Raportat la obiectul acțiunii, trecerea în rezervă a recurentului s-a făcut în temeiul art. 43 alin. (1) lit. b și al) art. 87 alin. (3) din Legea nr. 80/1995 privind Statutul cadrelor militare, cu modificările și completările ulterioare.

Prin urmare, prezumția de legalitate și de veridicitate de care se bucură un act administrativ determină principiul executării acestuia din oficiu, actul administrativ unilateral fiind el însuși titlu executoriu. A nu executa actele administrative care sunt emise în baza legii, echivalează cu a nu executa legea.

Suspendarea executării actelor administrative constituie o situație de excepție care intervine când legea o prevede, în limtele și condițiile anume reglementate.

Or, aceste cerințe nu au fost îndeplinite în cauza de față, nefiind întrunite nici condițiile statuate la nivel de principiu de Recomandarea R(89) 8 din 13.09.1989 a Consiliului de Miniștri din cadrul Consiliului Europei prin care se admite suspendarea unui act administrative doar în cazul unor prejudicii grave care nu pot fi reparate

Prin urmare, toate criticile recurentului sunt nefondate, dezlegarea dată litigiului cu care a fost învestită prima instanță reflectă, așadar, interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de A. împotriva sentinței nr. 253 din 17 august 2017 a Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 31 mai 2018.