ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1011/2010

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1011/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința nr. 243/2009

pronunțată la data de 19 iunie 2009, Curtea de Apel Craiova, secția

contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată

de reclamantul D.I.M. în contradictoriu cu Serviciul Român de Informații

și Secția de Informații Mehedinți, obiectul cererii de

chemare în judecată constând în desființarea Ordinului AP II 0315 din

28 iulie 2008 emis de Serviciul Român de Informații și reintegrarea

reclamantului în funcția deținută anterior, de subofițer în

cadrul Secției de Informații Mehedinți, cu plata drepturilor

salariale cuvenite.

Pentru a pronunța această

sentință, instanța de fond a reținut că prin Ordinul

AP II 0315 din 28 iulie 2009 al adjunctului directorului Serviciului Român de

Informații, în temeiul art. 43 alin. (1) lit. c), art. 85 alin. (1) lit. j)

și alin. (2) din Legea nr. 80/1995 privind Statutul cadrelor militare, s-a

dispus trecerea în rezervă a reclamantului pentru comiterea de abateri

grave de la prevederile legii, ale regulamentelor militare și ordinelor

interne.

A statuat instanța de fond că

acest

o

rdin a avut la bază Hotărârea

Consiliului de Judecată nr. 0258129 din 17 iulie 2008 prin care s-a

hotărât asupra vinovăției reclamantului și s-a propus

trecerea în rezervă a acestuia, printre abaterile săvârșite

fiind reținute aspecte legate de faptul că acesta, atribuindu-și

calitatea de ofițer superior în cadrul unității, înregistra

datorii la diverse persoane fizice și juridice, inducându-le ideea că

le poate rezolva diverse probleme, printre care și aceea de a le ajuta

să se angajeze în Serviciul Român de Informații (chiar a primit 1000

de Euro în acest sens), fiind identificate un număr de 14 persoane de la

care reclamantul a împrumutat diverse sume de bani sau pe care le-a determinat

să contracteze credite la cererea și în beneficiul său, promițându-le

că le va facilita angajarea în Serviciul Român de Informații sau alte

instituții, obligații pe care nu și le-a onorat, ceea ce a

condus la anumite reclamații.

Pentru aceste fapte, reține

instanța de fond, reclamantul a fost sancționat în mai multe rânduri,

inițial fiind mutat de pe postul de conducător auto pe unul de

mecanic auto, concomitent cu monitorizarea activității și

comportamentului său, apoi cu „amânarea în gradul următor, pe timp de

doi ani” și al treilea rând cu retrogradarea din funcție pe o

perioadă de 6 luni.

S-a reținut totodată că

reclamantul în calitatea de subofițer, în perioada 1 ianuarie 2006 – 31

decembrie 2007, s-a implicat în mod superficial în executarea ordinelor și

atribuțiilor de serviciu și în plus a avut un comportament violent

și în familie, lovindu-și soția, fiind introdusă

acțiune de divorț, toate aceste fapte constituind abateri grave de la

prevederile Legii nr. 80/1995, privind Statutul cadrelor militare, ale

Regulamentului disciplinei militare și ordinelor interne.

Apărările formulate de

reclamant au fost înlăturate de instanța de fond, cu motivarea

că în perioada supusă verificării s-a dovedit că acesta

și-a achiziționat un autoturism VW Passat, fabricat în 2006, cu suma

de 16.000 Euro, a renovat și amenajat locuința și

gospodăria socrilor, a achiziționat 150 oi în scopul revânzării

la un preț mai bun, deci sumele de bani obținute ca împrumut sau

pretinse cu promisiunea de a rezolva anumite probleme persoanelor respective, nu

au fost folosite pentru clarificarea unor probleme de sănătate ale

fiului său.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs, în termen legal, reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate

și netemeinicie, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

respectiv „hotărârea pronunțată este lipsită de temei

legal, ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită

a legii”.

Recurentul-reclamant, prin motivele de

recurs formulate, susține în esență că în mod eronat

instanța de fond a statuat asupra faptului că Ordinul de trecere în

rezervă a fost emis cu respectarea dispozițiilor legale, întrucât din

probele administrate în cauză, probe insuficiente pentru aflarea

adevărului obiectiv, nu a rezultat că a „manifestat dezinteres în îndeplinirea

atribuțiilor și sarcinilor de serviciu sau în perfecționarea

pregătirii militare și de specialitate” sau că „ a comis abateri

grave de la prevederile Regulamentelor militare sau de la alte dispoziții

legale”, situații reglementate de art. 85 lit. i) și j) din Legea nr.

80/1995 privind Statutul cadrelor militare.

Instanța de fond, susține

recurentul-reclamant, a pronunțat hotărârea cu încălcarea art. 129

C. proc. civ., respectiv nu a stăruit pentru aflarea adevărului

și nu a ordonat în acest sens toate probele pe care le considera necesare,

în condițiile în care din totalul de 14 persoane identificate de

pârâtă și audiate în cursul efectuării cercetării

administrative, nu au fost audiate în instanță decât 3 dintre aceste

persoane, martora T.N. susținând că declarația dată în

cursul cercetării administrative i-a fost „dictată”.

Recurentul-reclamant invocă și

Ordonanța din 5 martie 2009 dată în dosarul nr. 366/P/2008 al

Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinți și prin care s-a

dispus neînceperea urmării penale pentru înșelăciune.

Celelalte aspecte, legate de

achiziționarea unor bunuri și efectuarea unor lucrări, precum

și problemele personale de familie, nu constituie abateri grave, în

contradicție cu statutul regulamentelor militare și ordinele interne,

care să justifice emiterea Ordinului de trecere în rezervă.

Conchide recurentul-reclamant că

instanța de fond, contrar dispozițiilor legale în materie, precum

și a prevederilor art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor

Omului, nu i-a asigurat dreptul la o judecată echitabilă,

neadministrând toate probele necesare aflării adevărului, astfel

că solicită admiterea recursului și modificarea sentinței instanței

de fond în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată.

Intimatul Serviciul Român de

Informații a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca

nefondat și menținerea sentinței instanței de fond ca fiind

legală și temeinică.

Analizând recursul formulat prin prisma

motivelor invocate și în raport de legislația incidentă în

cauză, având în vedere și probele administrate cât și înscrisurile

depuse la instanța de recurs, Înalta Curte constată că este

nefondat, potrivit considerentelor ce se vor arăta în continuare.

Recurentul-reclamant susține că

în mod nelegal a fost sancționat cu trecerea în rezervă, pentru

că din probele administrate nu rezultă că a comis abateri grave

de la prevederile regulamentelor militare sau de la alte dispoziții legale

și nici faptul că a manifestat dezinteres în îndeplinirea

atribuțiilor și sarcinilor de serviciu sau în perfecționarea

pregătirii militare și de specialitate.

Trebuie precizat însă, că

Ordinul de trecere în rezervă a avut la bază Hotărârea

Consiliului de judecată nr. 0258129 din 17 iulie 2008, care constată

că recurentul-reclamant se face vinovat de comiterea unor abateri grave de

la prevederile regulamentelor militare, faptele săvârșit de acesta

constând în compromiterea și lezarea onoarei și demnității

militare prin săvârșirea de fapte imorale sau incompatibile cu

calitatea de militar, nerespectarea normelor de conviețuire în unitate,

familie și societate, lipsa de sinceritate sau a curajului

răspunderii pentru faptele comise și prezentarea de rapoarte

neconforme cu realitatea, fiind înfrânte dispoziții din Legea nr. 80/1995

privind Statutul cadrelor militare [art. 30 alin. (1)] și prevederi din

Regulamentul disciplinei militare și Regulamentul de ordine interioară.

Verificările derulate în ceea ce-l

privește pe recurentul-reclamant încă din anul 2004, în urma unor

reclamații primite de la persoane fizice de la care a împrumutat diverse

sume de bani, au condus la concluzia că acesta are un comportament incompatibil

cu calitatea sa de subofițer SRI, fiind sancționat cu mutarea sa din

postul de conducător auto (șofer al comandantului) pe unul de mecanic

auto, concomitent cu monitorizarea activității și

comportamentului său.

În anul 2006, atitudinea recurentului-reclamant,

care a făcut unei persoane fizice promisiunea că-l va ajuta pe fiul

său să fie angajat la Serviciul Român de Informații, primind în schimb suma de 1000 Euro, a făcut ca acesta să fie din nou sancționat

cu aplicarea sancțiunii, „amânarea în gradul următor, pe timp de doi

ani”.

Deși a fost pentru a doua oară

sancționat recurentul-reclamant nu a dat dovadă de îndreptare și

a continuat să săvârșească alte abateri – fiind reclamat în

legătură cu unele sume de bani datorate de acesta și existând

solicitări din partea unor persoane fizice de poprire din salariu,

solicitare primită și de la bănci sau executorii

judecătorești, ceea ce a determinat sancționarea sa de

către șeful unității cu retrogradarea în funcție pe o

perioadă de 6 luni.

Declarațiile celor 14 persoane de la

care recurentul-reclamant a împrumutat diverse sume de bani sau pe care le-a

determinat să contracteze credite la cererea și în beneficul

său, parte din aceste sume fiind pretinse în schimbul promisiunii de a le

facilita angajarea la Serviciul Român de Informații sau în alte

instituții, obligații pe care nu le-a onorat la timp, fiind reclamat,

contrar celor susținute de recurent, constituie totuși probe

elocvente în dovedirea vinovăției sale, din lecturarea acestora

rezultând cu claritate modalitatea și scopul pentru care a solicitat împrumutul.

Faptul că unele dintre aceste

persoane și-au schimbat declarația în cursul cercetării

judecătorești sau prin declarații date în afara procesului,

depuse la instanța de recurs, nu este de natură a le înlătura pe

cele date în cursul cercetărilor administrative, întrucât așa cum s-a

arătat prin conținutul lor ele demonstrează realitatea faptelor

prin descrierea amănunțită a modului în care s-au derulat aceste

operațiuni de împrumut. Noile declarații au fost date „pro cauza”

și ele nu exclud influența pe care recurentul a exercitat-o asupra

acestor persoane.

Chiar dacă recurentu-reclamant a

invocat situația disperată în care se află datorită

stării precare de sănătate a copilului său, motiv pentru care

a fost nevoit să facă aceste împrumuturi, în condițiile în care

s-a dovedit că în aceeași perioadă el a avut și

realizări materiale prin achiziționarea unui autoturism și

renovarea unui imobil, susținerile sale nu mai sunt întrutotul credibile,

și chiar și așa fiind, trebuia să realizeze că

statutul său de militar nu-i permitea să aibă un astfel de

comportament.

Cu alte cuvinte, chiar dacă s-ar

admite că s-a aflat într-o situație critică, acesta trebuia să

apeleze la mijloace de obținere a banilor care să nu-l expună

riscurilor de a fi pus în dependență sau reclamat, așa cum s-a întâmplat

de altfel, pentru că modalitatea în care a procedat „contravine

demnității, prestigiului și normelor de comportare ce decurg din

calitatea sa de cadru militar”, potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 80/1995

privind Statutul cadrelor militare și art. 44 alin. (1) din Regulamentul

disciplinei militare.

Rezoluția din 5 februarie 2008 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Turnu Severin, de neîncepere a urmăririi

penale, definitivă prin Ordonanța din 5 martie 2009 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinți, depusă la dosarul cauzei, nu infirmă

cele reținute de Consiliul de judecată, prin aceasta

reținându-se că reclamantul s-a folosit de o identitate falsă de

a obține un împrumut, însă fapta nu întrunește elementele

constitutive ale infracțiunii prevăzută de art. 293 C. pen.,

deoarece nu a fost indus în eroare un organ sau instituție de stat.

Cât privește deficiențele în îndeplinirea

obligațiilor profesionale, recurentul-reclamant susține că nu

s-au făcut de către pârâtă nici un fel de dovezi în acest sens,

dar din aceeași Hotărâre a Consiliului de Judecată rezultă

că acesta s-a implicat în mod superficial în executarea ordinelor și

a atribuțiilor de serviciu, existând și situații când a

dezinformat sau nu a raportat ierarhic problemele personale/profesionale, în

special cele legate de părăsirea unității în timpul

programului .

Nu poate fi considerată întemeiată

nici susținerea recurentului-reclamant în sensul că problemele

personale, de familie nu constituie abateri grave, art. 44 alin. (1) din

r

egulamentul disciplinei militare,

statuând că, constituie abateri săvârșite de militari și se

sancționează disciplinar, lit. a) compromiterea sau lezarea onoarei

și demnității militare prin „săvârșirea de fapte

imorale sau necompatibile cu calitatea de militar” și „nerespectarea

normelor de conviețuire în unitate, familie și societate”.

Deci contrar celor susținute de

recurentul-reclamant, probatoriile administrate în cadrul amplei

verificări desfășurate pe o perioadă relativ îndelungată

de timp de către membrii Consiliului de Judecată, precum și cele

administrate în fața instanței de judecată, conduc la concluzia

vinovăției recurentului-reclamant în ce privește comiterea de

către acesta a unor abateri grave de la prevederile legale și cele

ale regulamentelor militare și ordinelor interne fiind dovedită chiar

atitudinea sa perseverentă în comiterea unor astfel de abateri, așa

încât nu se poate imputa primei instanțe că nu a efectuat probatoriul

necesar pentru aflarea adevărului și că nu i s-a asigurat astfel

dreptul la un proces echitabil.

Având în vedere toate aceste considerente

instanța de control judiciar constată că în mod corect

instanța de fond a apreciat ca fiind temeinic și legal

O

rdinul directorului Serviciului Român

de Informații nr. AP II 0315 din 28 iulie 2008 prin care

recurentul-reclamant a fost trecut în rezervă, sentința

pronunțată fiind la rândul ei temeinică și dată cu

aplicarea corectă a legii, nefiind întrunit motivul de modificare

prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Ca o consecință, în temeiul

art. 312 C. proc. civ., recursul declarat de reclamant se va respinge ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de D.I.M. împotriva

sentinței nr. 243 din 19 iunie 2009 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 24 februarie 2010.