ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3258/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Procedura în fața primei instanțe Prin acțiunea înregistrată la 20 octombrie 2011 și completată prin cererile depuse la 18 ianuarie 2012 și la 23 februarie 2012, reclamantul D.D.

a solicitat ca, în contradictoriu cu pârâtul Serviciul Român de Informații, să se dispună: - anularea Actului administrativ nr. DP 0366 din 27 septembrie 2011, prin care a fost trecut în rezervă, cu obligarea pârâtului să procedeze la reîncadrarea sa pe funcția deținută anterior; - obligarea pârâtului la plata drepturilor salariale cuvenite (inclusiv spor de risc, de calculator, prime, salariu de merit etc.), indexate și majorate, recalculate cu plata dobânzii aferente, cu începere de la data emiterii actului administrativ contestat și până la data reintegrării efective în funcția deținută anterior; - obligarea pârâtului la plata de daune morale în sumă de 430.366 RON pentru prejudiciul suferit prin afectarea gravă a imaginii, onoarei și demnității sale de militar, datorită excluderii din rândul cadrelor militare, în care a activat neîntrerupt timp de 19 ani; - obligarea pârâtului să organizeze o ședință cu toate cadrele militare ale U.M.

X Brașov, cărora să le aducă la cunoștință hotărârile judecătorești pronunțate în cauză; - anularea ordinului de zi pe unitate emis la data de 2 iunie 2011, prin care a fost pus la dispoziție de conducerea UM X Brașov; - anularea tuturor actelor administrative prin care a fost pus la dispoziție în anul 2011 și emise de pârât anterior ordinului de excludere: Ordinul de zi pe unitate din 2 iunie 2011 emis de șeful U.M. X Brașov, Ordinul șefului Direcției Județene de Informații Brașov nr. JP 038 din 5 iulie 2011, modificat prin Ordinul nr. JP 043 din 20 iulie 2011, prin care a fost pus la dispoziție în perioada 2 iunie - 1 septembrie 2011 și Ordinul S.R.I. nr. DP 0318 din 2 septembrie 2011, prin care punerea la dispoziție a fost prelungită cu 3 luni.

În motivarea acțiunii, reclamantul a susținut că, prin actele administrative contestate s-a dispus în mod nelegal punerea sa la dispoziție ca urmare a limitării sau retragerii accesului la informații clasificate, dat fiind că nu există un impediment pentru continuarea activității sale în S.R.I., așa cum a desfășurat neîntrerupt în ultimii 3 ani, fără acces la informații clasificate. Reclamantul a invocat și nulitatea absolută a actelor deduse judecății pentru că nu au fost motivate în fapt, contrar dispozițiilor art. 84, art. 89, art. 93 din Legea nr. 188/1999 și art. 268 C. muncii.

Sub acest aspect s-a arătat că actele contestate nu cuprind referiri la alte documente interne care, în măsura în care s-ar fi prevăzut că fac parte integrantă din actele respective, ar fi complinit lipsa oricăror mențiuni la starea de fapt, iar simpla trimitere la prevederile legale nu corespunde cerinței de motivare a actului administrativ, nefiind posibilă verificarea limitei de demarcație între puterea discreționară și arbitrariu. În cazul actelor prin care se modifică ori se suprimă drepturi sau situații juridice individuale și subiective, reclamantul a arătat că trebuie prezentate elementele de fapt și de drept care să permită verificarea temeiurilor și efectelor deciziei administrative, precum și a proporționalității măsurii cu împrejurările în care a fost dispusă și cu interesul public pe care este menită să-l ocrotească.

Ca argument suplimentar pentru caracterul arbitrariu al actelor contestate, reclamantul a invocat și nerespectarea procedurii emiterii unui preaviz înainte de excludere, conform prevederilor Codului muncii, în sensul că nu i-au fost aduse la cunoștință demersurile anterioare prin care s-ar fi inițiat o procedură de excludere, neavând posibilitatea să cunoască acuzațiile care i se aduc și să formuleze apărări. Având în vedere că nu a existat o anchetă prealabilă emiterii actelor contestate, reclamantul a arătat că pârâtul a încălcat prevederile art. 268 C. muncii.

Chiar dacă s-ar admite apărarea pârâtului referitoare la informațiile clasificate secret de stat care fundamentează actele contestate, s-a susținut că nicio persoană care face obiectul unei măsuri bazate pe motive de siguranță națională nu trebuie lipsită de garanții contra arbitrariului și, în special, trebuie să aibă posibilitatea de a cere controlul măsurii litigioase de către un organ independent și imparțial, abilitat să analizeze toate chestiunile de fapt și de drept pertinente, pentru a statua asupra legalității măsurii și a sancționa un eventual abuz al autorităților. Reclamantul a invocat și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 85 lit. n) din Legea nr. 80/1995, arătând că acestea nu sunt incidente cazului său, întrucât după retragerea accesului la informații clasificate nu i s-a acordat niciun alt nivel de acces.

Aplicarea acestor prevederi legale a fost considerată de reclamant și neconstituțională, cu motivarea că, atât cadrele militare ale M.Ap.N., cât și cele ale S.I.E. se pun la dispoziție doar la propunerea consiliilor de judecată și își pot desfășura activitatea chiar dacă sunt trimise în judecată pentru o faptă în legătură cu exercitarea atribuțiilor de serviciu, ceea ce reprezintă o diferențiere nejustificată între cadrele militare cu același statut. 2. Soluția instanței de fond Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a pronunțat Sentința nr. 254/F - CONT din 6 iunie 2012, prin care a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată și completată de reclamant.

Instanța de fond a reținut că, prin Ordinul nr. DP 0366 din 27 septembrie 2011, reclamantul a fost trecut în rezervă în baza dispozițiilor art. 43 alin. (1) lit. b), art. 85 alin. (1) lit. n) și alin. (2) din Legea nr. 80/1995, ca urmare a retragerii dreptului de acces la informații clasificate. Ordinul respectiv este însoțit de raportul șefului Direcției Județene de Informații Brașov, din care rezultă că la data de 6 iunie 2008 s-a aprobat retragerea accesului reclamantului la informații clasificate prin Raportul D.G.S.I. nr. 001362365 din 28 mai 2008, iar prin Adresa nr. 01495169 din 10 august 2011, D.G.S.I. a comunicat faptul că la nivelul Direcției Județene de Informații Brașov nu a fost identificată nicio funcție de ofițer care să nu presupună accesul la informații clasificate.

De asemenea, s-a avut în vedere că, prin Sentința nr. 6 din 7 februarie 2012, reclamantul a fost condamnat la 3 ani închisoare, cu suspendarea condiționată a executării pedepsei și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) - e) C. pen. pentru săvârșirea infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale. Din acest motiv, instanța de fond a reținut că temeiul punerii la dispoziție a reclamantului nu a fost limitarea accesului la informații clasificate, ci trimiterea lui în judecată pentru o infracțiune în legătură cu exercitarea atribuțiilor funcției în care era încadrat, conform prevederilor art. 82 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 80/1995.

Reglementarea sus-menționată prevede că situația ofițerilor, magistraților militari și subofițerilor în activitate, care sunt puși la dispoziție, se soluționează în termen de cel mult 3 luni pentru cei puși la dispoziție în vederea încadrării sau trecerii în rezervă ori în retragere, iar în cazuri excepționale, cu aprobarea ministrului apărării naționale, acest termen poate fi prelungit cu încă cel mult 3 luni. În cazul reclamantului, cazul excepțional care a justificat prelungirea cu încă 3 luni a stării de punere la dispoziție a fost faptul că, deși dosarul său penal s-a întors la Parchetul Militar și nu mai era persoană trimisă în judecată, era valabil ordinul prin care i s-a retras accesul la informații clasificate și la nivelul instituției pârâte nu a fost identificat un post care să nu presupună accesul la acest tip de informații.

Prin urmare, retragerea accesului la informații clasificate a constituit doar temeiul Ordinului nr. DP 0366 din 27 septembrie 2011, prin care reclamantul a fost trecut în rezervă, iar nu și temeiul punerii sale la dispoziție, respectiv prelungirii acestei puneri la dispoziție, care au fost dispuse în temeiul dispozițiilor art. 82 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 80/1995. În consecință, s-a apreciat că situației juridice a reclamantului îi erau deplin aplicabile dispozițiile art. 85 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 80/1995, în forma modificată prin Legea nr. 53/2011, întrucât se afla după punerea la dispoziție, potrivit legii, aceasta fiind o etapă preliminară trecerii în rezervă, ca urmare a limitării nivelului de acces la informații clasificate, atunci când nu se identifică o funcție corespunzătoare gradului deținut cu o prevedere a nivelului de acces la informații clasificate înscrisă în fișa postului, la nivelul acordat după limitare.

Din modul în care au fost redactate dispozițiile art. 85 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 80/1995, instanța de fond a reținut că, în cazul trecerii în rezervă ca urmare a limitării nivelului de acces la informații clasificate și imposibilității identificării unei funcții corespunzătoare accesului astfel restricționat, punerea la dispoziție este o etapă preliminară, justificată de împrejurarea obiectivă că identificarea unei funcții corespunzătoare necesită o anumită perioadă de timp, perioadă în care situația juridică a persoanei pentru care se încearcă identificarea unei astfel de funcții nu poate rămâne neclarificată și trebuie să i se găsească un corespondent în textul de lege. Ca finalitate juridică, s-a considerat că acest corespondent în lege nu poate fi decât situația punerii la dispoziție, care rezultă expres din conținutul art. 85 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 80/1995.

Apărările reclamantului privind inaplicabilitatea în cazul său a dispozițiilor legale sus-menționate au fost respinse cu motivarea că, dacă simpla limitare a nivelului de acces la informații clasificate justifică trecerea în rezervă, asemenea măsură se impune cu atât mai mult în cazul retragerii accesului total la informații clasificate, nefiind relevant că după retragerea accesului nu a fost acordat un alt nivel de acces. Critica de neconstituționalitate adusă dispozițiilor art. 85 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 80/1995 nu a fost examinată, reținându-se că instanța de fond nu se poate substitui rolului Curții Constituționale, căreia îi revine monopolul controlului de constituționalitate al actelor normative.

În ceea ce privește necomunicarea ordinelor de punere la dispoziție, s-a avut în vedere că, potrivit Regulamentului de ordine interioară în unitate, punerea la dispoziție se înscrie în ordinul de zi pe unitate și acest ordin este cunoscut de persoanele stabilite de comandantul unității militare sub semnătură și răspund de comunicarea lui. În atare situație, s-a apreciat că necomunicarea acestor ordine care au precedat ordinul de trecere în rezervă a reclamantului poate atrage cel mult sancțiuni pentru persoana având atribuții în privința comunicării, fără a fi posibilă constatarea nulității, care se raportează exclusiv la momentul adoptării ordinului.

În cauză s-a reținut că începând cu data de 18 martie 2008, reclamantul se afla pus la dispoziție, situație juridică pe care o cunoștea, iar începând cu data de 2 iunie 2011, starea de punere la dispoziție s-a menținut, fiind modificat numai temeiul de drept, ca urmare a aplicării dispozițiilor legale care nu-i mai permiteau să acceadă la o funcție care să presupună acces la informații clasificate. Necomunicarea demersurilor făcute de instituție pentru a găsi reclamantului un loc de muncă adecvat a fost considerată de prima instanță ca nefiind de natură să atragă sancțiunea nulității, întrucât Legea nr. 80/1995 nu impune comunicarea către cadrul vizat a fiecărei etape intermediare. Motivul de nelegalitate privind nulitatea absolută a actelor atacate pentru lipsa motivării a fost respins, reținându-se că, din conținutul acestor acte rezultă temeiul punerii la dispoziție a reclamantului, și anume art. 89 alin. (2) din Legea nr. 80/1995.

Faptul că Ordinul nr. 0318 din 2 septembrie 2011 nu arată expres situația excepțională care justifică prelungirea punerii la dispoziție nu a fost apreciată ca fiind un motiv de nulitate, dat fiind că din conținutul ordinului rezultă temeiul de drept aplicabil situației reclamantului, respectiv art. 82 lit. a) din Legea nr. 80/1995. Constatând că este neîntemeiat capătul de cerere principal din acțiune, instanța de fond nu a mai examinat cererile accesorii formulate de reclamant. 3. Calea de atac exercitată Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul D.D., solicitând ca, în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 7, 8, 9, art. 304 1 și art. 312 C. proc. civ., să fie modificată hotărârea atacată, în sensul admiterii acțiunii, astfel cum a fost formulată și completată.

Ca prim motiv de recurs, s-a invocat omisiunea instanței de fond de a se pronunța asupra principiului constituțional al neretroactivității legii față de aplicarea retroactivă a unei dispoziții legale în vigoare de la 29 aprilie 2011 pentru o situație de fapt existentă și cunoscută din luna iunie 2008, și anume retragerea accesului la informații clasificate. Chiar dacă punerea sa la dispoziție pentru identificarea unei funcții fără acces la informații clasificate s-a realizat la data 29 aprilie 2011, recurentul a precizat că retragerea accesului la informații clasificate s-a făcut la 6 iunie 2008 și, în consecință, trecerea în rezervă la 27 septembrie 2011 s-a realizat pentru un motiv ivit înainte de data de 29 aprilie 2011, la care a intrat în vigoare art. 85 lit. n) din Legea nr. 80/1995.

Prin cel de-al doilea motiv de recurs a fost criticată soluția de menținere a actului de excludere din Serviciul Român de Informații anterior soluționării irevocabile a Dosarului nr. 6227/1/3/2008 în care a fost contestat ordinul de retragere a accesului la informații clasificate, arătându-se că decizia intimatului reprezintă un exces de putere față de statutul profesional al recurentului și o imixtiune vădită în actul de justiție. Cel de-al treilea motiv de recurs a fost formulat pentru interpretarea și aplicarea greșită a legii, respectiv a temeiului juridic în baza căruia recurentul a fost pus la dispoziție și, ulterior, a fost trecut în rezervă.

În dezvoltarea acestei critici, s-a arătat că prima instanță a reținut în mod greșit că aceste măsuri au fost dispuse ca urmare a trimiterii în judecată a recurentului pentru o infracțiune în legătură cu exercitarea atribuțiilor funcției în care este încadrat, deși trimiterea în judecată s-a realizat după emiterea ordinului de trecere în rezervă și nu a fost indicată de intimat ca temei al actelor întocmite pentru punerea la dispoziție, prelungirea punerii la dispoziție și, ulterior, trecerea în rezervă. În acest mod, recurentul a considerat că prima instanță a încălcat principiul constituțional al prezumției de nevinovăție, reținând ca argument pentru legalitatea actelor contestate o hotărâre penală care nu era definitivă și care nu a fost avută în vedere de către autoritatea emitentă.

În următoarele două motive de recurs s-a susținut că în mod greșit instanța de fond nu a constatat nulitatea absolută a actelor de punere la dispoziție, de prelungire a punerii la dispoziție și de excludere din S.R.I. pentru faptul că nu au fost comunicate, împreună cu înscrisurile prevăzute de lege pentru procedura prealabilă, lipsindu-l astfel pe recurent de informațiile referitoare la situația sa, ceea ce constituie un tratament degradant, conform dispozițiilor art. 3 din Convenția europeană a drepturilor omului și libertăților fundamentale. În mod distinct, prin alte două motive de recurs, a fost reiterată excepția nulității absolute cu privire la actul de excludere, cu motivarea că măsurile dispuse de intimat nu sunt întemeiate pe propunerile șefilor ierarhici și avizele eșaloanelor superioare, în conformitate cu dispozițiile art. 30 din O.D.

833/2002. Recurentul a învederat că, în conținutul actelor contestate nu sunt mențiuni sau referiri la alte documente justificative, iar raportul cu propunerea de trecere în rezervă întocmit de șeful U.M. X Brașov nu este menționat ca făcând parte integrantă din cuprinsul ordinului de trecere în rezervă. Recurentul a mai arătat că, deși instanța de fond i-a încuviințat la termenul din 2 mai 2012 proba cu înscrisuri pentru a dovedi modalitatea complet nelegală în care a fost pus la dispoziție, nu a stăruit pentru depunerea lor de către intimat. În ultimul motiv de recurs s-a solicitat modificarea hotărârii atacate și sub aspectul daunelor morale în cuantum de 430.366 RON pentru suferințele fizice și psihice produse de conduita nelegală a intimatului.

Prin excluderea sa intempestivă din S.R.I., recurentul a arătat că i-a fost întreruptă cariera militară de 19 ani, chiar cu puțin timp înainte să poată beneficia de protecția socială acordată militarilor cu o vechime de 20 de ani în rândul cadrelor militare active. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând actele și lucrările dosarului, în raport și cu dispozițiile art. 304 și art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat, pentru următoarele considerente: 1. Aspecte de fapt și de drept relevante Recurentul D.D. a fost angajat în Serviciul Român de Informații la data de 1 noiembrie 2002 și a fost numit în funcția de ofițer IV, nivelul 2 (căpitan) la S.J.I.

Brașov. La data de 18 martie 2008, secția de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a început urmărirea penală împotriva recurentului pentru comiterea infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, fals material în înscrisuri și uz de fals în Dosarul nr. 1.563/P/2008. Prin Ordinul de zi pe unitate nr. 55 din 18 martie 2008, în temeiul art. 78 alin. (1) și art. 89 alin. (2) din Legea nr. 80/1995, recurentul a fost pus la dispoziția șefului unității până la soluționarea definitivă și irevocabilă a situației sale juridice. Prin Raportul Direcției Generale Securitate Internă nr. 001362365 din 28 mai 2008 s-a aprobat retragerea dreptului recurentului de acces la informații clasificate (autorizația de acces la informații clasificate din 11 iulie 2005). Prin Ordinul nr. D.P.

0366 din 27 septembrie 2011 emis de Directorul Serviciului Român de Informații, recurentul a fost trecut în rezervă, din oficiu, în temeiul dispozițiilor art. 43 alin. (1) lit. b), art. 85 alin. (1) lit. n) și alin. (2) din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, cu modificările și completările ulterioare. Trecerea în rezervă a recurentului a fost consecința de drept a retragerii accesului său la informații clasificate, fără identificarea ulterioară a unui post de ofițer care să nu prevadă acces la informații clasificate. Situația de fapt, necontestată în cauză, a determinat emiterea ordinului de trecere în rezervă a recurentului pentru aplicarea dispozițiilor art. 85 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 80/1995, modificată și completată prin Legea nr. 53/2011.

Conform acestei reglementări, în vigoare de la data de 29 aprilie 2011, ofițerii în activitate pot fi trecuți în rezervă sau direct în retragere, după punerea la dispoziție, ca urmare a limitării nivelului de acces la informații clasificate, atunci când nu se identifică o funcție corespunzătoare gradului deținut cu o prevedere a nivelului de acces la informații clasificate înscrisă în fișa postului, la nivelul acordat după limitare. În acest caz, trecerea în rezervă sau direct în retragere se face din oficiu, potrivit dispozițiilor art. 85 alin. (2) din același act normativ. Actul administrativ de trecere în rezervă a recurentului a fost emis la data de 27 septembrie 2011 și a produs efecte juridice numai după această dată, astfel că este vădit nefondată susținerea din recurs privind aplicarea retroactivă a dispozițiilor legale sus-menționate și încălcarea principiului constituțional al neretroactivității legii.

În conformitate cu prevederile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., judecătorul fondului a expus în mod corect raționamentul juridic care a determinat incidența noului caz de trecere în rezervă sau direct în retragere a ofițerilor în activitate, dovedind o corectă aplicare a legilor în timp față de situația concretă a recurentului la data intrării în vigoare a modificării aduse statutului cadrelor militare. Motivul de nelegalitate invocat pentru emiterea ordinului de trecere în rezervă anterior soluționării irevocabile a Dosarului nr. 6.227/1/3/2008, în care s-a solicitat anularea actului administrativ de retragere a autorizației de acces la informații clasificate din 11 iulie 2005, a fost corect respins de instanța de fond, deoarece actul administrativ are caracter executoriu, din oficiu, ca efect al prezumției de legalitate de care beneficiază.

Aplicarea acestei reguli generale nu a fost înlăturată în cauză întrucât cererea recurentului de suspendare a executării actului respectiv în temeiul art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a fost respinsă ca nefondată prin Încheierea din 21 aprilie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, irevocabilă prin Decizia nr. 4.915 din 11 noiembrie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal. Critica formulată de recurent în baza art. 304 pct. 9 C. proc. civ. este nefondată, constatându-se că instanța de fond a interpretat legea în mod corect, prin prisma normelor juridice aplicabile situației de fapt dovedite prin materialul probator administrat de părți.

Legalitatea ordinului de trecere în rezervă a recurentului a fost stabilită în mod judicios față de dovedirea cerințelor cumulative prevăzute de dispozițiile art. 85 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 80/1995, și anume retragerea autorizației de acces la informații clasificate comunicată recurentului cu Adresa nr. 3.340.89 din 11 iunie 2008 și împrejurarea, atestată prin Adresa nr. 01495169 din 10 august 2011, că la nivelul Direcției Județene de Informații Brașov nu a fost identificată nicio funcție de ofițer care să nu presupună accesul la informații clasificate.

Ca atare, în hotărârea instanței de fond s-a reținut în mod corect că trecerea în rezervă a recurentului s-a datorat inexistenței funcției corespunzătoare gradului militar, pregătirii profesionale și nivelului de acces la informații clasificate, iar nu ca urmare a trimiterii în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale, astfel că este nefondată susținerea din recurs privind încălcarea prezumției de nevinovăție, prevăzută de art. 23 alin. (11) din Constituție. Recurentul a susținut, de asemenea în mod nefondat, că nu sunt aplicabile situației sale dispozițiile art. 85 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 80/1995, motivat de faptul că, după retragerea accesului la informații clasificate nu i s-a mai acordat niciun alt nivel de acces.

Argumentele invocate de recurent nu corespund ipotezei juridice reglementate pentru acest caz de trecere în rezervă, interpretat corect de judecătorul fondului, care a reținut că, dacă simpla limitare a nivelului de acces poate justifica trecerea în rezervă, retragerea accesului total la informații clasificate face cu atât mai improbabilă posibilitatea identificării unei funcții care să nu presupună accesul la informații clasificate. Din materialul probator administrat în cauză rezultă că în urma evaluării realizate la nivelul tuturor unităților din subordinea instituției intimate nu a fost identificat niciun post de ofițer care să nu presupună accesul la informații clasificate, deoarece natura atribuțiilor cuprinse în fișele posturilor tuturor funcțiilor de ofițer, indiferent de profilul de activitate, incumbă lucrul cu documente care conțin informații clasificate, reglementate în legislația națională privind protecția informațiilor clasificate.

De altfel, nici recurentul nu a indicat o anumită funcție din structura intimatului care nu ar presupune accesul la informații clasificate și nici nu poate beneficia de dreptul de a ocupa un asemenea post, cu încălcarea dispozițiilor legale care reglementează regimul documentelor clasificate și activitatea instituției. În acest sens, se are în vedere că, și în situația identificării unei astfel de funcții, exercitarea atribuțiilor specifice acesteia implică accesul persoanei respective în zone de securitate, fapt care, în conformitate cu dispozițiile art. 98 și art. 106 din Hotărârea Guvernului nr. 585/2002 pentru aprobarea Standardelor naționale de protecție a informațiilor clasificate din România, presupune obligativitatea efectuării verificărilor de securitate și avizarea accesului la informații clasificate.

Prin punerea recurentului la dispoziția unității cu începere de la data de 18 martie 2008 și prin prelungirea punerii la dispoziția unității până la data de 27 septembrie 2011 nu i-a fost recunoscut dreptul de a ocupa funcția de ofițer și după schimbarea cadrului legislativ, prin intrarea în vigoare, la 29 aprilie 2011, a Legii nr. 53/2011, care a modificat dispozițiile art. 85 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 80/1995, reglementând un nou caz de trecere în rezervă sau direct în retragere, din oficiu. Aflându-se în acest caz pentru care trecerea în rezervă este obligatorie, recurentul a solicitat fără temei legal ocuparea în structura instituției intimate a unei alte funcții corespunzătoare gradului militar și pregătirii sale profesionale, dat fiind că situația sa concretă este incompatibilă atât cu specificul domeniului de activitate, cât și cu regimul legal și regulamentar de protecție a informațiilor clasificate.

Instanța de fond a respins întemeiat și cererile recurentului de a se constata nulitatea absolută a actelor administrative de punere a sa la dispoziția unității și de trecere în rezervă pentru necomunicarea lor, reținându-se că, prin obiectul lor, aceste acte sunt supuse regimului stabilit prin Regulamentul de ordine interioară în unitate referitor la exercitarea autorității comandantului unității. Conform acestei reglementări, ordinele de personal emise în cazul cadrelor militare în activitate nu se transmit persoanelor în cauză, în integralitate sau în extras, pentru luare la cunoștință, fiind necesară și suficientă procedura realizată de comandantul unității, care conduce inclusiv activitatea de resurse umane, completată prin efectuarea înscrierilor corespunzătoare în ordinul de zi pe unitate.

În consecință, se reține că actele administrative contestate cuprind temeiul legal, motivul punerii la dispoziție și trecerii în rezervă, autoritatea competentă să le emită și, fiind întocmite în domeniul managementului resurselor umane, au fost aduse la cunoștința persoanelor cărora le sunt opozabile prin citirea lor de către șeful unității sau șeful structurii de management resurse în prezența celui în cauză și a efectivului unității sau, după caz, a cadrelor militare stabilite de șeful unității, în funcție de conținutul ordinului.

Contrar susținerilor din recurs, prin răspunsurile de la interogatoriul administrat la instanța de fond, recurentul a confirmat că a semnat la data de 29 septembrie 2011 pentru luarea la cunoștință a ordinului de trecere a sa în rezervă, având astfel posibilitatea, de altfel valorificată, de a formula apărări și de a exercita căile de atac prevăzute de lege pentru ocrotirea drepturilor sale pretins a fi fost încălcate de către instituția intimată. În mod corect a fost respinsă și excepția nulității absolute invocată cu privire la ordinul de trecere în rezervă, considerat de către recurent ca nefiind motivat.

Ca act administrativ cu caracter individual, ordinul de trecere în rezervă a recurentului corespunde exigențelor de motivare, întrucât cuprinde temeiul legal al deciziei de încetare a raporturilor de funcție, a cărui aplicare a fost determinată de elementele de fapt obiective care caracterizau situația profesională și statutară a militarului la data schimbării cadrului legislativ cu privire la cazurile de trecere în rezervă, din oficiu. Pentru aceleași considerente, instanța de fond a reținut cu just temei că nu se impune sancțiunea nulității absolute a actului contestat pentru lipsa mențiunilor referitoare la alte documente justificative și la faptul că raportul cu propunerea de trecere în rezervă întocmit de șeful U.M.

X Brașov face parte integrantă din cuprinsul ordinului de trecere în rezervă. Critica din recurs privind soluționarea cauzei pe baza unui material probator insuficient și incomplet va fi respinsă, constatându-se că, în conformitate cu prevederile art. 129 alin. (5) C. proc. civ., instanța de fond a exercitat rol activ pentru lămurirea în întregime a procesului, în limitele învestirii sale prin cererile de probatorii formulate de părți, cu respectarea principiului disponibilității în litigiile de natura celui dedus judecății în prezenta cauză. Susținerea recurentului privind greșita respingere a cererii sale de acordare a daunelor morale este vădit nefondată, întrucât această cerere are caracter accesoriu și nu poate fi admisă în condițiile în care au fost respinse cererile principale, având ca obiect anularea actelor administrative întocmite de intimat.

Față de considerentele care au fost expuse, constatând că nu există motive de casare sau de modificare a hotărârii pronunțate de instanța de fond, Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat. 2. Soluția instanței de recurs și temeiul juridic al acesteia În baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de D.D.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamantul D.D. împotriva Sentinței civile nr. 254/F-CONT din 6 iunie 2012 a Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 martie 2013. Procesat de GGC - AZ