ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3258/2013

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3258/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată la 20 octombrie

2011 și completată prin cererile depuse la 18 ianuarie 2012 și la 23 februarie

2012, reclamantul D.D. a solicitat ca, în contradictoriu cu pârâtul Serviciul

Român de Informații, să se dispună:

- anularea Actului

administrativ nr. DP 0366 din 27 septembrie 2011, prin care a fost trecut în

rezervă, cu obligarea pârâtului să procedeze la reîncadrarea sa pe funcția

deținută anterior;

- obligarea pârâtului

la plata drepturilor salariale cuvenite (inclusiv spor de risc, de calculator,

prime, salariu de merit etc.), indexate și majorate, recalculate cu plata

dobânzii aferente, cu începere de la data emiterii actului administrativ

contestat și până la data reintegrării efective în funcția deținută anterior;

- obligarea pârâtului

la plata de daune morale în sumă de 430.366 RON pentru prejudiciul suferit prin

afectarea gravă a imaginii, onoarei și demnității sale de militar, datorită

excluderii din rândul cadrelor militare, în care a activat neîntrerupt timp de

19 ani;

- obligarea pârâtului

să organizeze o ședință cu toate cadrele militare ale U.M. X Brașov, cărora să

le aducă la cunoștință hotărârile judecătorești pronunțate în cauză;

- anularea ordinului

de zi pe unitate emis la data de 2 iunie 2011, prin care a fost pus la

dispoziție de conducerea UM X Brașov;

- anularea tuturor

actelor administrative prin care a fost pus la dispoziție în anul 2011 și emise

de pârât anterior ordinului de excludere: Ordinul de zi pe unitate din 2 iunie

2011 emis de șeful U.M. X Brașov, Ordinul șefului Direcției Județene de

Informații Brașov nr. JP 038 din 5 iulie 2011, modificat prin Ordinul nr. JP

043 din 20 iulie 2011, prin care a fost pus la dispoziție în perioada 2 iunie -

1 septembrie 2011 și Ordinul S.R.I. nr. DP 0318 din 2 septembrie 2011, prin

care punerea la dispoziție a fost prelungită cu 3 luni.

În motivarea

acțiunii, reclamantul a susținut că, prin actele administrative contestate s-a

dispus în mod nelegal punerea sa la dispoziție ca urmare a limitării sau

retragerii accesului la informații clasificate, dat fiind că nu există un

impediment pentru continuarea activității sale în S.R.I., așa cum a desfășurat

neîntrerupt în ultimii 3 ani, fără acces la informații clasificate.

Reclamantul a invocat

și nulitatea absolută a actelor deduse judecății pentru că nu au fost motivate

în fapt, contrar dispozițiilor art. 84, art. 89, art. 93 din Legea nr. 188/1999

și art. 268 C. muncii. Sub acest aspect s-a arătat că actele contestate nu

cuprind referiri la alte documente interne care, în măsura în care s-ar fi

prevăzut că fac parte integrantă din actele respective, ar fi complinit lipsa

oricăror mențiuni la starea de fapt, iar simpla trimitere la prevederile legale

nu corespunde cerinței de motivare a actului administrativ, nefiind posibilă

verificarea limitei de demarcație între puterea discreționară și arbitrariu. În

cazul actelor prin care se modifică ori se suprimă drepturi sau situații

juridice individuale și subiective, reclamantul a arătat că trebuie prezentate

elementele de fapt și de drept care să permită verificarea temeiurilor și

efectelor deciziei administrative, precum și a proporționalității măsurii cu

împrejurările în care a fost dispusă și cu interesul public pe care este menită

să-l ocrotească.

Ca argument

suplimentar pentru caracterul arbitrariu al actelor contestate, reclamantul a

invocat și nerespectarea procedurii emiterii unui preaviz înainte de excludere,

conform prevederilor Codului muncii, în sensul că nu i-au fost aduse la

cunoștință demersurile anterioare prin care s-ar fi inițiat o procedură de

excludere, neavând posibilitatea să cunoască acuzațiile care i se aduc și să

formuleze apărări.

Având în vedere că nu

a existat o anchetă prealabilă emiterii actelor contestate, reclamantul a

arătat că pârâtul a încălcat prevederile art. 268 C. muncii.

Chiar dacă s-ar

admite apărarea pârâtului referitoare la informațiile clasificate secret de

stat care fundamentează actele contestate, s-a susținut că nicio persoană care

face obiectul unei măsuri bazate pe motive de siguranță națională nu trebuie

lipsită de garanții contra arbitrariului și, în special, trebuie să aibă

posibilitatea de a cere controlul măsurii litigioase de către un organ

independent și imparțial, abilitat să analizeze toate chestiunile de fapt și de

drept pertinente, pentru a statua asupra legalității măsurii și a sancționa un

eventual abuz al autorităților.

Reclamantul a invocat

și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 85 lit. n) din Legea nr. 80/1995,

arătând că acestea nu sunt incidente cazului său, întrucât după retragerea

accesului la informații clasificate nu i s-a acordat niciun alt nivel de acces.

Aplicarea acestor

prevederi legale a fost considerată de reclamant și neconstituțională, cu motivarea

că, atât cadrele militare ale M.Ap.N., cât și cele ale S.I.E. se pun la

dispoziție doar la propunerea consiliilor de judecată și își pot desfășura

activitatea chiar dacă sunt trimise în judecată pentru o faptă în legătură cu

exercitarea atribuțiilor de serviciu, ceea ce reprezintă o diferențiere

nejustificată între cadrele militare cu același statut.

de fond

Curtea de Apel

Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a

pronunțat Sentința nr. 254/F - CONT din 6 iunie 2012, prin care a respins ca

neîntemeiată acțiunea formulată și completată de reclamant.

Instanța de fond a

reținut că, prin Ordinul nr. DP 0366 din 27 septembrie 2011, reclamantul a fost

trecut în rezervă în baza dispozițiilor art. 43 alin. (1) lit. b), art. 85

alin. (1) lit. n) și alin. (2) din Legea nr. 80/1995, ca urmare a retragerii

dreptului de acces la informații clasificate.

Ordinul respectiv

este însoțit de raportul șefului Direcției Județene de Informații Brașov, din

care rezultă că la data de 6 iunie 2008 s-a aprobat retragerea accesului

reclamantului la informații clasificate prin Raportul D.G.S.I. nr. 001362365

din 28 mai 2008, iar prin Adresa nr. 01495169 din 10 august 2011, D.G.S.I. a

comunicat faptul că la nivelul Direcției Județene de Informații Brașov nu a

fost identificată nicio funcție de ofițer care să nu presupună accesul la

informații clasificate.

De asemenea, s-a avut

în vedere că, prin Sentința nr. 6 din 7 februarie 2012, reclamantul a fost

condamnat la 3 ani închisoare, cu suspendarea condiționată a executării

pedepsei și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) -

e) C. pen. pentru săvârșirea infracțiunii de fals material în înscrisuri

oficiale.

Din acest motiv,

instanța de fond a reținut că temeiul punerii la dispoziție a reclamantului nu

a fost limitarea accesului la informații clasificate, ci trimiterea lui în

judecată pentru o infracțiune în legătură cu exercitarea atribuțiilor funcției

în care era încadrat, conform prevederilor art. 82 alin. (1) lit. a) din Legea

nr. 80/1995.

Reglementarea

sus-menționată prevede că situația ofițerilor, magistraților militari și

subofițerilor în activitate, care sunt puși la dispoziție, se soluționează în

termen de cel mult 3 luni pentru cei puși la dispoziție în vederea încadrării

sau trecerii în rezervă ori în retragere, iar în cazuri excepționale, cu

aprobarea ministrului apărării naționale, acest termen poate fi prelungit cu

încă cel mult 3 luni.

În cazul

reclamantului, cazul excepțional care a justificat prelungirea cu încă 3 luni a

stării de punere la dispoziție a fost faptul că, deși dosarul său penal s-a

întors la Parchetul Militar și nu mai era persoană trimisă în judecată, era

valabil ordinul prin care i s-a retras accesul la informații clasificate și la nivelul

instituției pârâte nu a fost identificat un post care să nu presupună accesul

la acest tip de informații.

Prin urmare,

retragerea accesului la informații clasificate a constituit doar temeiul

Ordinului nr. DP 0366 din 27 septembrie 2011, prin care reclamantul a fost

trecut în rezervă, iar nu și temeiul punerii sale la dispoziție, respectiv

prelungirii acestei puneri la dispoziție, care au fost dispuse în temeiul

dispozițiilor art. 82 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 80/1995.

În consecință, s-a

apreciat că situației juridice a reclamantului îi erau deplin aplicabile

dispozițiile art. 85 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 80/1995, în forma

modificată prin Legea nr. 53/2011, întrucât se afla după punerea la dispoziție,

potrivit legii, aceasta fiind o etapă preliminară trecerii în rezervă, ca

urmare a limitării nivelului de acces la informații clasificate, atunci când nu

se identifică o funcție corespunzătoare gradului deținut cu o prevedere a

nivelului de acces la informații clasificate înscrisă în fișa postului, la

nivelul acordat după limitare.

Din modul în care au

fost redactate dispozițiile art. 85 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 80/1995,

instanța de fond a reținut că, în cazul trecerii în rezervă ca urmare a

limitării nivelului de acces la informații clasificate și imposibilității

identificării unei funcții corespunzătoare accesului astfel restricționat,

punerea la dispoziție este o etapă preliminară, justificată de împrejurarea

obiectivă că identificarea unei funcții corespunzătoare necesită o anumită perioadă

de timp, perioadă în care situația juridică a persoanei pentru care se încearcă

identificarea unei astfel de funcții nu poate rămâne neclarificată și trebuie

să i se găsească un corespondent în textul de lege.

Ca finalitate

juridică, s-a considerat că acest corespondent în lege nu poate fi decât

situația punerii la dispoziție, care rezultă expres din conținutul art. 85

alin. (1) lit. n) din Legea nr. 80/1995.

Apărările

reclamantului privind inaplicabilitatea în cazul său a dispozițiilor legale

sus-menționate au fost respinse cu motivarea că, dacă simpla limitare a

nivelului de acces la informații clasificate justifică trecerea în rezervă,

asemenea măsură se impune cu atât mai mult în cazul retragerii accesului total

la informații clasificate, nefiind relevant că după retragerea accesului nu a

fost acordat un alt nivel de acces.

Critica de

neconstituționalitate adusă dispozițiilor art. 85 alin. (1) lit. n) din Legea

nr. 80/1995 nu a fost examinată, reținându-se că instanța de fond nu se poate

substitui rolului Curții Constituționale, căreia îi revine monopolul

controlului de constituționalitate al actelor normative.

În ceea ce privește

necomunicarea ordinelor de punere la dispoziție, s-a avut în vedere că,

potrivit Regulamentului de ordine interioară în unitate, punerea la dispoziție

se înscrie în ordinul de zi pe unitate și acest ordin este cunoscut de

persoanele stabilite de comandantul unității militare sub semnătură și răspund

de comunicarea lui.

În atare situație,

s-a apreciat că necomunicarea acestor ordine care au precedat ordinul de

trecere în rezervă a reclamantului poate atrage cel mult sancțiuni pentru

persoana având atribuții în privința comunicării, fără a fi posibilă

constatarea nulității, care se raportează exclusiv la momentul adoptării ordinului.

În cauză s-a reținut

că începând cu data de 18 martie 2008, reclamantul se afla pus la dispoziție,

situație juridică pe care o cunoștea, iar începând cu data de 2 iunie 2011,

starea de punere la dispoziție s-a menținut, fiind modificat numai temeiul de

drept, ca urmare a aplicării dispozițiilor legale care nu-i mai permiteau să

acceadă la o funcție care să presupună acces la informații clasificate.

Necomunicarea

demersurilor făcute de instituție pentru a găsi reclamantului un loc de muncă

adecvat a fost considerată de prima instanță ca nefiind de natură să atragă

sancțiunea nulității, întrucât Legea nr. 80/1995 nu impune comunicarea către

cadrul vizat a fiecărei etape intermediare.

Motivul de

nelegalitate privind nulitatea absolută a actelor atacate pentru lipsa

motivării a fost respins, reținându-se că, din conținutul acestor acte rezultă

temeiul punerii la dispoziție a reclamantului, și anume art. 89 alin. (2) din

Legea nr. 80/1995.

Faptul că Ordinul nr.

0318 din 2 septembrie 2011 nu arată expres situația excepțională care justifică

prelungirea punerii la dispoziție nu a fost apreciată ca fiind un motiv de

nulitate, dat fiind că din conținutul ordinului rezultă temeiul de drept

aplicabil situației reclamantului, respectiv art. 82 lit. a) din Legea nr. 80/1995.

Constatând că este

neîntemeiat capătul de cerere principal din acțiune, instanța de fond nu a mai

examinat cererile accesorii formulate de reclamant.

exercitată

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs reclamantul D.D., solicitând ca, în temeiul

dispozițiilor art. 304 pct. 7, 8, 9, art. 304

1

și art. 312 C. proc.

civ., să fie modificată hotărârea atacată, în sensul admiterii acțiunii, astfel

cum a fost formulată și completată.

Ca prim motiv de

recurs, s-a invocat omisiunea instanței de fond de a se pronunța asupra

principiului constituțional al neretroactivității legii față de aplicarea

retroactivă a unei dispoziții legale în vigoare de la 29 aprilie 2011 pentru o

situație de fapt existentă și cunoscută din luna iunie 2008, și anume

retragerea accesului la informații clasificate.

Chiar dacă punerea sa

la dispoziție pentru identificarea unei funcții fără acces la informații

clasificate s-a realizat la data 29 aprilie 2011, recurentul a precizat că

retragerea accesului la informații clasificate s-a făcut la 6 iunie 2008 și, în

consecință, trecerea în rezervă la 27 septembrie 2011 s-a realizat pentru un

motiv ivit înainte de data de 29 aprilie 2011, la care a intrat în vigoare art.

85 lit. n) din Legea nr. 80/1995.

Prin cel de-al doilea

motiv de recurs a fost criticată soluția de menținere a actului de excludere

din Serviciul Român de Informații anterior soluționării irevocabile a Dosarului

nr. 6227/1/3/2008 în care a fost contestat ordinul de retragere a accesului la

informații clasificate, arătându-se că decizia intimatului reprezintă un exces

de putere față de statutul profesional al recurentului și o imixtiune vădită în

actul de justiție.

Cel de-al treilea

motiv de recurs a fost formulat pentru interpretarea și aplicarea greșită a legii,

respectiv a temeiului juridic în baza căruia recurentul a fost pus la

dispoziție și, ulterior, a fost trecut în rezervă.

În dezvoltarea

acestei critici, s-a arătat că prima instanță a reținut în mod greșit că aceste

măsuri au fost dispuse ca urmare a trimiterii în judecată a recurentului pentru

o infracțiune în legătură cu exercitarea atribuțiilor funcției în care este

încadrat, deși trimiterea în judecată s-a realizat după emiterea ordinului de

trecere în rezervă și nu a fost indicată de intimat ca temei al actelor

întocmite pentru punerea la dispoziție, prelungirea punerii la dispoziție și,

ulterior, trecerea în rezervă.

În acest mod,

recurentul a considerat că prima instanță a încălcat principiul constituțional

al prezumției de nevinovăție, reținând ca argument pentru legalitatea actelor

contestate o hotărâre penală care nu era definitivă și care nu a fost avută în

vedere de către autoritatea emitentă.

În următoarele două

motive de recurs s-a susținut că în mod greșit instanța de fond nu a constatat nulitatea

absolută a actelor de punere la dispoziție, de prelungire a punerii la

dispoziție și de excludere din S.R.I. pentru faptul că nu au fost comunicate,

împreună cu înscrisurile prevăzute de lege pentru procedura prealabilă,

lipsindu-l astfel pe recurent de informațiile referitoare la situația sa, ceea

ce constituie un tratament degradant, conform dispozițiilor art. 3 din

Convenția europeană a drepturilor omului și libertăților fundamentale.

În mod distinct, prin

alte două motive de recurs, a fost reiterată excepția nulității absolute cu

privire la actul de excludere, cu motivarea că măsurile dispuse de intimat nu

sunt întemeiate pe propunerile șefilor ierarhici și avizele eșaloanelor

superioare, în conformitate cu dispozițiile art. 30 din O.D. 833/2002.

Recurentul a

învederat că, în conținutul actelor contestate nu sunt mențiuni sau referiri la

alte documente justificative, iar raportul cu propunerea de trecere în rezervă

întocmit de șeful U.M. X Brașov nu este menționat ca făcând parte integrantă

din cuprinsul ordinului de trecere în rezervă.

Recurentul a mai

arătat că, deși instanța de fond i-a încuviințat la termenul din 2 mai 2012

proba cu înscrisuri pentru a dovedi modalitatea complet nelegală în care a fost

pus la dispoziție, nu a stăruit pentru depunerea lor de către intimat.

În ultimul motiv de

recurs s-a solicitat modificarea hotărârii atacate și sub aspectul daunelor

morale în cuantum de 430.366 RON pentru suferințele fizice și psihice produse

de conduita nelegală a intimatului. Prin excluderea sa intempestivă din S.R.I.,

recurentul a arătat că i-a fost întreruptă cariera militară de 19 ani, chiar cu

puțin timp înainte să poată beneficia de protecția socială acordată militarilor

cu o vechime de 20 de ani în rândul cadrelor militare active.

II. Considerentele

Înaltei Curți asupra recursului

Examinând actele și

lucrările dosarului, în raport și cu dispozițiile art. 304 și art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat, pentru

următoarele considerente:

de drept relevante

Recurentul D.D. a

fost angajat în Serviciul Român de Informații la data de 1 noiembrie 2002 și a

fost numit în funcția de ofițer IV, nivelul 2 (căpitan) la S.J.I. Brașov.

La data de 18 martie

2008, secția de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a început urmărirea penală împotriva

recurentului pentru comiterea infracțiunilor de abuz în serviciu contra

intereselor persoanelor, fals material în înscrisuri și uz de fals în Dosarul

nr. 1.563/P/2008.

Prin Ordinul de zi pe

unitate nr. 55 din 18 martie 2008, în temeiul art. 78 alin. (1) și art. 89

alin. (2) din Legea nr. 80/1995, recurentul a fost pus la dispoziția șefului

unității până la soluționarea definitivă și irevocabilă a situației sale

juridice.

Prin Raportul

Direcției Generale Securitate Internă nr. 001362365 din 28 mai 2008 s-a aprobat

retragerea dreptului recurentului de acces la informații clasificate

(autorizația de acces la informații clasificate din 11 iulie 2005).

Prin Ordinul nr. D.P.

0366 din 27 septembrie 2011 emis de Directorul Serviciului Român de Informații,

recurentul a fost trecut în rezervă, din oficiu, în temeiul dispozițiilor art.

43 alin. (1) lit. b), art. 85 alin. (1) lit. n) și alin. (2) din Legea nr.

80/1995 privind statutul cadrelor militare, cu modificările și completările

ulterioare.

Trecerea în rezervă a

recurentului a fost consecința de drept a retragerii accesului său la

informații clasificate, fără identificarea ulterioară a unui post de ofițer

care să nu prevadă acces la informații clasificate.

Situația de fapt,

necontestată în cauză, a determinat emiterea ordinului de trecere în rezervă a

recurentului pentru aplicarea dispozițiilor art. 85 alin. (1) lit. n) din Legea

nr. 80/1995, modificată și completată prin Legea nr. 53/2011.

Conform acestei

reglementări, în vigoare de la data de 29 aprilie 2011, ofițerii în activitate

pot fi trecuți în rezervă sau direct în retragere, după punerea la dispoziție,

ca urmare a limitării nivelului de acces la informații clasificate, atunci când

nu se identifică o funcție corespunzătoare gradului deținut cu o prevedere a

nivelului de acces la informații clasificate înscrisă în fișa postului, la

nivelul acordat după limitare.

În acest caz,

trecerea în rezervă sau direct în retragere se face din oficiu, potrivit

dispozițiilor art. 85 alin. (2) din același act normativ.

Actul administrativ

de trecere în rezervă a recurentului a fost emis la data de 27 septembrie 2011

și a produs efecte juridice numai după această dată, astfel că este vădit

nefondată susținerea din recurs privind aplicarea retroactivă a dispozițiilor

legale sus-menționate și încălcarea principiului constituțional al

neretroactivității legii.

În conformitate cu

prevederile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., judecătorul fondului a

expus în mod corect raționamentul juridic care a determinat incidența noului

caz de trecere în rezervă sau direct în retragere a ofițerilor în activitate,

dovedind o corectă aplicare a legilor în timp față de situația concretă a

recurentului la data intrării în vigoare a modificării aduse statutului

cadrelor militare.

Motivul de

nelegalitate invocat pentru emiterea ordinului de trecere în rezervă anterior

soluționării irevocabile a Dosarului nr. 6.227/1/3/2008, în care s-a solicitat

anularea actului administrativ de retragere a autorizației de acces la

informații clasificate din 11 iulie 2005, a fost corect respins de instanța de

fond, deoarece actul administrativ are caracter executoriu, din oficiu, ca

efect al prezumției de legalitate de care beneficiază.

Aplicarea acestei

reguli generale nu a fost înlăturată în cauză întrucât cererea recurentului de

suspendare a executării actului respectiv în temeiul art. 14 alin. (1) din

Legea nr. 554/2004 a fost respinsă ca nefondată prin Încheierea din 21 aprilie

2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și

fiscal, irevocabilă prin Decizia nr. 4.915 din 11 noiembrie 2010, pronunțată de

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și

fiscal.

Critica formulată de

recurent în baza art. 304 pct. 9 C. proc. civ. este nefondată, constatându-se

că instanța de fond a interpretat legea în mod corect, prin prisma normelor

juridice aplicabile situației de fapt dovedite prin materialul probator

administrat de părți.

Legalitatea ordinului

de trecere în rezervă a recurentului a fost stabilită în mod judicios față de

dovedirea cerințelor cumulative prevăzute de dispozițiile art. 85 alin. (1)

lit. n) din Legea nr. 80/1995, și anume retragerea autorizației de acces la

informații clasificate comunicată recurentului cu Adresa nr. 3.340.89 din 11

iunie 2008 și împrejurarea, atestată prin Adresa nr. 01495169 din 10 august

2011, că la nivelul Direcției Județene de Informații Brașov nu a fost identificată

nicio funcție de ofițer care să nu presupună accesul la informații clasificate.

Ca atare, în

hotărârea instanței de fond s-a reținut în mod corect că trecerea în rezervă a

recurentului s-a datorat inexistenței funcției corespunzătoare gradului militar,

pregătirii profesionale și nivelului de acces la informații clasificate, iar nu

ca urmare a trimiterii în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de fals

material în înscrisuri oficiale, astfel că este nefondată susținerea din recurs

privind încălcarea prezumției de nevinovăție, prevăzută de art. 23 alin. (11)

din Constituție.

Recurentul a

susținut, de asemenea în mod nefondat, că nu sunt aplicabile situației sale

dispozițiile art. 85 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 80/1995, motivat de faptul

că, după retragerea accesului la informații clasificate nu i s-a mai acordat

niciun alt nivel de acces. Argumentele invocate de recurent nu corespund

ipotezei juridice reglementate pentru acest caz de trecere în rezervă,

interpretat corect de judecătorul fondului, care a reținut că, dacă simpla

limitare a nivelului de acces poate justifica trecerea în rezervă, retragerea

accesului total la informații clasificate face cu atât mai improbabilă

posibilitatea identificării unei funcții care să nu presupună accesul la informații

clasificate.

Din materialul

probator administrat în cauză rezultă că în urma evaluării realizate la nivelul

tuturor unităților din subordinea instituției intimate nu a fost identificat

niciun post de ofițer care să nu presupună accesul la informații clasificate,

deoarece natura atribuțiilor cuprinse în fișele posturilor tuturor funcțiilor

de ofițer, indiferent de profilul de activitate, incumbă lucrul cu documente

care conțin informații clasificate, reglementate în legislația națională

privind protecția informațiilor clasificate.

De altfel, nici

recurentul nu a indicat o anumită funcție din structura intimatului care nu ar

presupune accesul la informații clasificate și nici nu poate beneficia de

dreptul de a ocupa un asemenea post, cu încălcarea dispozițiilor legale care

reglementează regimul documentelor clasificate și activitatea instituției.

În acest sens, se are

în vedere că, și în situația identificării unei astfel de funcții, exercitarea

atribuțiilor specifice acesteia implică accesul persoanei respective în zone de

securitate, fapt care, în conformitate cu dispozițiile art. 98 și art. 106 din

Hotărârea Guvernului nr. 585/2002 pentru aprobarea Standardelor naționale de

protecție a informațiilor clasificate din România, presupune obligativitatea efectuării

verificărilor de securitate și avizarea accesului la informații clasificate.

Prin punerea

recurentului la dispoziția unității cu începere de la data de 18 martie 2008 și

prin prelungirea punerii la dispoziția unității până la data de 27 septembrie

2011 nu i-a fost recunoscut dreptul de a ocupa funcția de ofițer și după

schimbarea cadrului legislativ, prin intrarea în vigoare, la 29 aprilie 2011, a

Legii nr. 53/2011, care a modificat dispozițiile art. 85 alin. (1) lit. n) din

Legea nr. 80/1995, reglementând un nou caz de trecere în rezervă sau direct în

retragere, din oficiu.

Aflându-se în acest

caz pentru care trecerea în rezervă este obligatorie, recurentul a solicitat

fără temei legal ocuparea în structura instituției intimate a unei alte funcții

corespunzătoare gradului militar și pregătirii sale profesionale, dat fiind că

situația sa concretă este incompatibilă atât cu specificul domeniului de

activitate, cât și cu regimul legal și regulamentar de protecție a

informațiilor clasificate.

Instanța de fond a

respins întemeiat și cererile recurentului de a se constata nulitatea absolută

a actelor administrative de punere a sa la dispoziția unității și de trecere în

rezervă pentru necomunicarea lor, reținându-se că, prin obiectul lor, aceste

acte sunt supuse regimului stabilit prin Regulamentul de ordine interioară în

unitate referitor la exercitarea autorității comandantului unității.

Conform acestei

reglementări, ordinele de personal emise în cazul cadrelor militare în

activitate nu se transmit persoanelor în cauză, în integralitate sau în extras,

pentru luare la cunoștință, fiind necesară și suficientă procedura realizată de

comandantul unității, care conduce inclusiv activitatea de resurse umane,

completată prin efectuarea înscrierilor corespunzătoare în ordinul de zi pe

unitate.

În consecință, se

reține că actele administrative contestate cuprind temeiul legal, motivul

punerii la dispoziție și trecerii în rezervă, autoritatea competentă să le

emită și, fiind întocmite în domeniul managementului resurselor umane, au fost

aduse la cunoștința persoanelor cărora le sunt opozabile prin citirea lor de

către șeful unității sau șeful structurii de management resurse în prezența

celui în cauză și a efectivului unității sau, după caz, a cadrelor militare

stabilite de șeful unității, în funcție de conținutul ordinului.

Contrar susținerilor

din recurs, prin răspunsurile de la interogatoriul administrat la instanța de

fond, recurentul a confirmat că a semnat la data de 29 septembrie 2011 pentru

luarea la cunoștință a ordinului de trecere a sa în rezervă, având astfel

posibilitatea, de altfel valorificată, de a formula apărări și de a exercita

căile de atac prevăzute de lege pentru ocrotirea drepturilor sale pretins a fi

fost încălcate de către instituția intimată.

În mod corect a fost

respinsă și excepția nulității absolute invocată cu privire la ordinul de

trecere în rezervă, considerat de către recurent ca nefiind motivat.

Ca act administrativ

cu caracter individual, ordinul de trecere în rezervă a recurentului corespunde

exigențelor de motivare, întrucât cuprinde temeiul legal al deciziei de

încetare a raporturilor de funcție, a cărui aplicare a fost determinată de

elementele de fapt obiective care caracterizau situația profesională și

statutară a militarului la data schimbării cadrului legislativ cu privire la

cazurile de trecere în rezervă, din oficiu.

Pentru aceleași

considerente, instanța de fond a reținut cu just temei că nu se impune

sancțiunea nulității absolute a actului contestat pentru lipsa mențiunilor referitoare

la alte documente justificative și la faptul că raportul cu propunerea de

trecere în rezervă întocmit de șeful U.M. X Brașov face parte integrantă din

cuprinsul ordinului de trecere în rezervă.

Critica din recurs

privind soluționarea cauzei pe baza unui material probator insuficient și

incomplet va fi respinsă, constatându-se că, în conformitate cu prevederile

art. 129 alin. (5) C. proc. civ., instanța de fond a exercitat rol activ pentru

lămurirea în întregime a procesului, în limitele învestirii sale prin cererile

de probatorii formulate de părți, cu respectarea principiului disponibilității

în litigiile de natura celui dedus judecății în prezenta cauză.

Susținerea

recurentului privind greșita respingere a cererii sale de acordare a daunelor

morale este vădit nefondată, întrucât această cerere are caracter accesoriu și

nu poate fi admisă în condițiile în care au fost respinse cererile principale,

având ca obiect anularea actelor administrative întocmite de intimat.

Față de

considerentele care au fost expuse, constatând că nu există motive de casare

sau de modificare a hotărârii pronunțate de instanța de fond, Înalta Curte va

respinge prezentul recurs ca nefondat.

de recurs și temeiul juridic al acesteia

În baza dispozițiilor

art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta

Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de D.D.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de reclamantul D.D. împotriva Sentinței civile nr. 254/F-CONT din 6

iunie 2012 a Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 13 martie 2013.

Procesat

de GGC - AZ