ÎCCJ, decizie (scj.ro #84782)
ÎCCJ, decizie (scj.ro #84782) (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Act administrativ prin care s-a
dispus retragerea autorizația de acces la informații clasificate. Regim
juridic.
Legea
nr. 182/2002, art. 9 lit. d) și art. 28 alin. (4)
Retragerea
autorizației de acces la informații clasificate nu are natură disciplinară
sau contravențională și nu reprezintă o sancțiune pentru acțiunile sau
inacțiunile care constituie elemente de incompatibilitate pentru acces la
informații clasificate, fiind un act administrativ prevăzut de art. 9
lit. d din Legea nr. 182/2002 ca o măsură de protecție a informațiilor
clasificate.
Astfel fiind, în
privința acestei măsuri nu sunt aplicabile prevederile Legii nr. 188/1999
și
ale Codului muncii referitoare la procedura de cercetare prealabilă,
la forma și conținutul actului de aplicare a sancțiunii
disciplinare.
Decizia nr. 3271 din 13 martie 2013
Prin
acțiunea înregistrată la 15.02.2008 și completată prin petițiile
depuse la 28.08.2008 și la 6.10.2008, reclamantul D.D.
a
solicitat ca, în contradictoriu cu pârâții
Serviciul Român de
Informații, G.C.M., V.P.R. și B.M., din cadrul U.M. 06xx B. să se dispună:
-anularea
aprecierii de serviciu pe anul 2007 și a calificativului
„corespunzător”;
-anularea celor
două sancțiuni disciplinare acordate de conducerea unității în anul
2007 , respectiv avertisment și mustrare scrisă;
-obligarea
pârâților la plata de daune morale în sumă de 100.000 lei pentru
prejudiciul suferit prin afectarea gravă a imaginii, onoarei și
demnității de militar, datorită modalității în care s-a acționat pentru
distrugerea carierei sale profesionale;
-anularea
actului administrativ prin care i s-a retras autorizația de acces la
informații clasificate nr. 40xxx din 11.07.2005 și suspendarea executării
acestui act;
-obligarea
pârâtului S.R.I. la plata de daune morale în sumă de 1.000.000 RON pentru
prejudiciul suferit prin afectarea gravă a sănătății și imaginii, onoarei și
demnității de ofițer, datorită modalității în care s-a acționat pentru
forțarea excluderii sale din S.R.I., contrar dispozițiilor instanțelor
judecătorești;
-obligarea
pârâtului S.R.I. la plata tuturor drepturilor bănești cuvenite (inclusiv
sporul de confidențialitate, sporul de risc, primele acordate, salariul de
merit etc) de care ar fi beneficiat, conform prevederilor art. 106 din
Legea nr. 188/1999, indexate, majorate și recalculate cu plata dobânzii
aferente, pe care le-a pierdut pe nedrept, începând cu data emiterii
actului administrativ contestat - 11.06.2008;
-obligarea
pârâtului S.R.I. să organizeze o ședință cu toate cadrele militare
din U.M. 06xx B., în care să le aducă la cunoștință conținutul
hotărârilor judecătorești pronunțate în cauză;
-anularea
calificativului „corespunzător” acordat la aprecierea de serviciu pe
anul 2007 și obligarea pârâtului S.R.I. să-i acorde un calificativ
proporțional cu activitatea depusă, prestație reflectată prin
indicatorii statistici profesionali existenți la nivelul unității
centrale și locale, precum și prin calificativul „bun” propus inițial
de șeful de birou;
-obligarea
pârâtului S.R.I: să depună integral ordinul nr. S/864/2002 privind
modalitatea de întocmire a aprecierilor de serviciu în S.R.I.
În motivarea
acțiunii, reclamantul a susținut că pentru anul 2007 nu se impunea
evaluarea activității sale, deoarece nu se cunoștea soluția în
dosarul aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție și cu toate
acestea, i s-a acordat calificativul „corespunzător” pentru activitatea
depusă în perioada 20 martie - 31 decembrie 2007 , ceea ce
reprezintă o măsură abuzivă, având ca scop declararea incompetenței
sale și pe cale de consecință, trecerea sa în rezervă.
Calificativul
acordat a fost contestat și față de nerespectarea bazei statistice
profesionale impusă de O.D. 981/2004 și O.D. 864/2002, arătându-se
totodată că, indicatorii propuși inițial de șeful biroului (care a
propus calificativul de „bun”) au fost modificați în mod nejustificat
și nemotivat de conducerea unității.
Actele prin care
s-au aplicat sancțiunile de „avertisment” și de „mustrare scrisă” au fost
contestate pentru faptul necomunicării lor, conform dispozițiilor art. 50
din Legea nr. 215/2001, precum și pentru obligația de a fi fost
motivate, conform dispozițiilor art. 84, art. 89 și art. 93 din Legea
nr. 188/1999, art. 268 din Codul muncii și art. 35 din Legea nr. 14/1992.
Retragerea
accesului la informații clasificate a fost considerată de reclamant ca fiind
o măsură nelegală și abuzivă, cu motivarea că, fără acces la informații
clasificate, nu are dreptul să intre în biroul în care a fost
repartizat să-și desfășoare activitatea pentru funcția deținută de
drept, astfel că îi sunt afectate grav și interesele patrimoniale,
prin pierderea drepturilor salariale acordate ofițerilor din operativ.
Nelegalitatea
acestui act a fost invocată atât pentru necomunicarea în scris, cât și
pentru nemotivarea în fapt, contrar prevederilor art. 50 din Legea
nr.215/2001, art. 84,89, 93 și art. 101 alin. 2 din Legea nr. 188/1999, art.
268 din Legea nr. 53/2003 și art. 35 din Legea nr. 14/1992.
Reclamantul a
învederat că, simpla trimitere la prevederile legale , fără nici o
referire la existența și natura situației temeinic justificate, nu
acoperă cerința motivării actului administrativ, pentru că nu permite
verificarea limitei de demarcație între puterea discreționară și
arbitrariu.
Ca argument
suplimentar pentru caracterul arbitrariu al actului administrativ supus
judecății s-a invocat și nerespectarea procedurii prevăzute de Legea
nr. 182/2002 și H.G. nr. 585/2002, acte normative care reglementează
procedura emiterii /retragerii autorizației de acces la informații
clasificate.
Reclamantul a
precizat că nu i-au fost aduse la cunoștință demersurile anterioare, prin
care s-a inițiat procedura de revalidare a autorizației deținute, lipsindu-l
astfel de posibilitatea de a cunoaște acuzațiile aduse și de a
formula apărări .
Curtea
de Apel București, Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a pronunțat
sentința civilă nr. 364 din 30.05.2012, prin care a admis în parte
acțiunea, a anulat sancțiunea disciplinară „mustrare scrisă” aplicată în
decembrie 2007, a respins în rest acțiunea și a obligat pârâta U.M.
06xx B. să plătească reclamantului cheltuieli de judecată parțiale
către reclamant în sumă de 100 lei.
Cu privire la
sancțiunea „avertismentului” aplicată la 1.06. 2007, s-a reținut că
reclamantul a fost sancționat disciplinar pentru părăsirea fără
aprobare a unității sau a locului de îndeplinire a misiunilor, în
conformitate cu prevederile art. 5 alin. 1 lit. a și art. 4 alin. 1 lit.
a din Ordinul nr. S/867/2002 emis de directorul S.R.I.
Motivele de
nelegalitate invocate pentru încălcarea dispozițiilor Codului muncii și ale
Legii nr. 188/1999 prin necomunicarea în scris și nemotivarea în fapt a
actului contestat au fost respinse de instanța de fond, reținându-se că
aceste reglementări nu sunt aplicabile reclamantului care, fiind
militar, este supus statutului cadrelor militare, aprobat prin Legea
nr. 80/1995.
De asemenea, s-a
avut în vedere că, potrivit rapoartelor din dosarul nr. 62xx/3/2008,
reclamantul a refuzat să semneze de luare la cunoștință pentru
sancțiunea aplicată comunicarea scrisă, asemenea celei de sancționare,
așa după cum rezultă chiar din conținutul contestației, în care s-au
indicat numărul și data comunicării.
Cu privire la
sancțiunea „mustrare scrisă” aplicată la data de 12.12.2007, instanța de
fond a constatat că este întemeiată cererea de anulare formulată de
reclamant, pentru că pârâtul nu a prezentat înscrisurile avute în
vedere la aplicarea acestei sancțiuni.
Cu privire la
aprecierea de serviciu și calificativul „corespunzător” acordat pentru anul
2007, instanța de fond a respins cererile de anulare , cu motivarea
că, reclamantul a fost corect evaluat pentru anul 2007, în conformitate cu
dispozițiile art. 6 din Ordinul nr. 864/2002 emis de directorul S.R.I.,
care prevăd expres că aprecierile de serviciu se întocmesc anual
pentru cadrele militare în activitate.
Cum la data
întocmirii aprecierii contestate, reclamantul era cadru militar în
activitate, calitate menținută și pe parcursul soluționării dosarelor
referitoare la statutul său profesional, instanța de fond a considerat
că erau aplicabile normele care prevăd obligația evaluării, prin
aprecierile de serviciu încheiate pentru activitatea desfășurată de
cadrele militare.
Cererea de
modificare a calificativului acordat la aprecierea de serviciu pentru anul 2007 a fost respinsă, reținându-se pe baza documentelor aflate la dosarul cauzei că, acordarea
calificativului „corespunzător” a fost justificată de sancționarea
disciplinară a reclamantului în cursul anului 2007, ceea ce denotă că
disciplina și acceptarea normelor și regulilor impuse nu au fost la
nivelul exigențelor care există într-o unitate militară.
Cererea de acordare
a daunelor morale a fost respinsă de prima instanță, care a reținut că nu sunt
întrunite în cauză elementele prevăzute de lege pentru stabilirea
răspunderii civile delictuale a pârâților chemați în judecată.
Deși a fost
anulată sancțiunea cu „mustrare scrisă”, s-a considerat că această
dispoziție nu justifică acordarea daunelor morale solicitate, pentru că
sancțiunea respectivă nu era de natură să afecteze imaginea, onoarea ori
demnitatea reclamantului, în condițiile în care reclamantul nu a avut o
carieră ireproșabilă, fiind sancționat disciplinar atât în perioada
studiilor militare, cât și ulterior, în perioada în care a îndeplinit
funcția de ofițer în Ministerul Apărării Naționale.
Cu privire la
actul administrativ prin care reclamantului i s-a retras autorizația
de acces la informații clasificate nr. 40xxx din 11.07.2005, a fost
respinsă cererea de anulare, constatându-se legalitatea actului emis pentru
protecția informațiilor clasificate în baza Legii nr. 182/2002 și a H.G.
nr. 585/2002 .
Reținând că actul
respectiv nu intră în sfera de aplicare a Codului Muncii și Legii nr. 188/1999,
instanța de fond a constatat respectarea cerinței de motivare a măsurii
dispuse prin aspectele menționate pe larg la punctele 1 -5 din
raportul prin care s-a propus retragerea autorizației, aspecte care
se încadrează în prevederile legale și care demonstrează existența unor
riscuri și vulnerabilități de securitate care impuneau retragerea
autorizației de acces la informații clasificate deținută de reclamant.
Apărarea
reclamantului că nu i-au fost aduse la cunoștință demersurile anterioare
emiterii actului a fost respinsă de instanța de fond , deoarece la data de
15.04.2008 i s-a luat un interviu de securitate. Concluzia instanței de
fond a fost că măsura retragerii autorizației reclamantului nu a fost dispusă
intempestiv, ci pe baza unor cercetări efectuate de structura de
securitate competentă, a unui interviu de securitate luat titularului
autorizației și a unor motive expuse pe larg în raportul cuprinzând
propunerea măsurii respective.
Instanța de fond a
mai reținut că retragerea autorizației de acces la informații clasificate nu
reprezintă o sancțiune disciplinară, nefiind aplicată în baza dispozițiilor
Legii nr. 80/1995, ale regulamentelor militare (RG3) și Ordinului nr.
S/867/2002 emis de directorul S.R.I., care reglementează răspunderea
disciplinară a militarilor.
Împotriva
acestei sentințe, a declarat recurs reclamantul solicitând ca, în
temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 7,8,9 și art. 304/1 C.proc.civ., să fie
modificată hotărârea atacată, în sensul admiterii acțiunii, astfel cum a
fost formulată și completată ulterior.
Ca prim motiv de
recurs, s-a invocat încălcarea drepturilor la un proces echitabil, care
potrivit jurisprudenței CEDO, presupune ca instanța națională să examineze în
mod real problemele esențiale care i-au fost supuse atenției și să nu se
limiteze la a relua concluziile pârâtei.
Prin prisma
respectării prevederilor art. 6 din Convenția europeană a drepturilor
omului și art. 129 alin. 5 C.proc.civ., recurentul a susținut că nu a beneficiat
de o anchetă aprofundată și efectivă, datorită refuzului sistematic al
primei instanțe de a încuviința administrarea unor înscrisuri pe care și-a
întemeiat pretențiile.
Prin cel de-al
doilea motiv de recurs a fost reiterată excepția nulității absolute cu
privire la actul administrativ prin care a fost retras accesul la
informații clasificate, pentru următoarele considerente:
-a fost emis
fără declanșarea unei proceduri de cercetare prealabilă, contrar
prevederilor art. 268 din Codul muncii, fapt recunoscut expres de intimatul
S.R.I. în cadrul interviului de securitate din data de 15.04.2008;
-nu a fost
comunicat recurentului, care a primit numai o înștiințare despre
retragerea accesului la informații clasificate, fără prezentarea
tuturor motivelor de drept avute în vedere, determinând o stare de
neliniște cauzată de lipsa de informații, ceea ce constituie un tratament
degradant, în sensul dispozițiilor art. 3 din Convenția europeană a
drepturilor omului;
-prin emiterea
actului administrativ contestat – raportul nr. 001.362.365 din 28.05.2008
întocmit de U.M. 01xx B., recurentul a fost sancționat în fapt și în
drept pentru a patra oară în considerarea acelorași motive, iar
instanța de fond nu a stabilit natura juridică a măsurii de retragere
a accesului la informații clasificate, reținând doar că aceasta nu
reprezintă o sancțiune disciplinară sau contravențională.
-prin modalitatea
în care s-a fundamentat în drept actul contestat, au fost încălcate
următoarele dispoziții legale, interpretate eronat și de instanța de
fond: art. 11, art. 12 lit. d, art. 47, art. 90, art. 92 și art. 97 din O.D.
nr. 0872/2002 – Norme generale privind protecția informațiilor clasificate
din S.R.I., conform cărora, competența de aplicare a contravențiilor și
sancțiunilor la regimul informațiilor clasificate din S.R.I. aparține
șefului unității pentru cadrele din subordine și acesta trebuie
să întocmească un raport cu propunerea motivată adresată structurii de
securitate pentru retragerea autorizației de acces la informații
clasificate, pe baza raportului comisiei de coordonare a structurilor
de securitate din cadrul S.R.I.;
-actul contestat
nu menționează natura juridică a măsurii de retragere a autorizației de
acces la informații clasificate , iar instanța de fond nu a stabilit nici
o calificare în drept, deși intimatul S.R.I. a precizat ca măsura
luată nu se referă la răspunderea contravențională sau disciplinară, cu
atât mai mult cu cât, aplicarea sancțiunii contravenționale s-a prescris,
conform art. 338 alin. 4 din H.G. nr. 585/2002, iar sancționarea
disciplinară nu poate fi dispusă decât în condițiile prevăzute
expres de art. 39 din Legea nr. 182/2002;
-prin nerespectarea
prezumției de nevinovăție, în mod abuziv, s-a reținut în conținutul
actului contestat întocmirea unui document clasificat, deși nu a fost
finalizat procesul penal aflat pe rolul instanțelor militare și nu s-a
stabilit vinovăția recurentului;
Prin cel de-al
treilea motiv de recurs, a fost criticată soluția de menținere ca
legale a actelor administrative întocmite pentru aprecierea de serviciu pe anul
2007 și pentru aplicarea sancțiunii disciplinare cu „avertisment”.
Recurentul a
învederat că, instanța de fond nu a avut în vedere că, actele
respective nu sunt motivate prin înscrisuri justificative ori cu argumente
suficient de explicite și consistente, contrar jurisprudenței în domeniu
care sancționează cu nulitatea nemotivarea actelor administrative
individuale.
În acest sens,
s-a arătat că, actele contestate nu conțin motivele de fapt pentru
care au fost emise, nu fac referire la alte înscrisuri care ar face
parte integrantă din cuprinsul lor și nu menționează termenul sau
instanța în care pot fi contestate, lăsând totul la nivelul caracterului
arbitrariu și puterii discreționare a intimatului S.R.I.
Recurentul a
susținut că hotărârea de respingere a cererii de anulare a sancțiunii
disciplinare cu avertisment este și netemeinică, întrucât au fost
preluate în mod greșit apărările instituției intimate cu privire la
atribuirea și unicitatea ecusonului electronic nr. 1xx, deși nu există
probe certe privind repartizarea acestui ecuson de acces și întocmirea
unui proces – verbal de predare – primire.
În ultimele patru
motive de recurs, a fost criticată soluția de respingere a cererilor
formulate pentru obligarea intimaților la plata de daune morale în
sumă de 1.000.000 lei și la plata cheltuielilor de judecată, precum și pentru
obligarea intimatului S.R.I. la organizarea unei ședințe cu toate cadrele
militare din U.M.06xx B., în care să fie adus la cunoștință conținutul
hotărârilor judecătorești pronunțate în cauză.
Recurentul a
susținut că, actele administrative deduse judecății, fiind emise în condiții
de nelegalitate, au adus grave prejudicii sănătății și personalității sale,
având efecte negative în familie și în societate și i-au lezat valori
nepatrimoniale, precum cinstea, onoarea, demnitatea, imaginea și numele.
Referitor la
despăgubirile morale compensatorii solicitate prin cererea
introductivă, s-a arătat că, acestea nu sunt disproporționate în
raport cu suferințele fizice și psihice produse recurentului de
conduita nelegală a intimaților, iar efectele negative produse prin
emiterea actelor administrative nelegale se subsumează efectelor
generate de prelungirea în timp a procedurilor judiciare în cauză. Ca
argument în acest sens, a fost invocată jurisprudența CEDO, prin care
s-a reținut existența unei prezumții solide că durata excesivă a
unei proceduri determină un prejudiciu moral.
Examinând
actele și lucrările dosarului, în raport și cu dispozițiile art. 304 și art.
304/1 C.roc.civ., Înalta Curte a respins recursul ca nefondat pentru
următoarele considerente:
1.Aspecte de
fapt și de drept relevante
Hotărârea
supusă prezentului recurs a fost pronunțată de instanța de fond cu
respectarea dreptului recurentului D.D. la un proces echitabil, în sensul
definit de art. 6 din Convenția europeană a drepturilor omului și a
libertăților fundamentale, atât ca ansamblul garanțiilor procedurale enunțate
în această dispoziție convențională, cât și dreptul la judecarea în mod
echitabil a cauzei, ceea ce presupune inclusiv motivarea hotărârilor,
principiul contradictorialității și modul de administrare a probelor, pentru
care au fost formulate critici în primul motiv de recurs.
Sub aspectul
motivării hotărârii atacate, se constată că au fost respectate prevederile
art. 261 alin. (1) pct. 5 C.roc.iv. întrucât judecătorul fondului a
expus considerentele de fapt și de drept care i-au format convingerea
pentru respingerea acțiunii formulate, cât și cele pentru care s-au
înlăturat cererile pârâților.
Cum motivarea
hotărârii nu impune ca judecătorul să răspundă tuturor argumentelor
invocate de părți, se constată că în cauză a fost îndeplinită cerința motivării
prin prezentarea argumentelor decisive în soluționarea pricinii, din care
rezultă în mod neechivoc examinarea tuturor probelor administrate și a dispozițiilor
legale care au determinat respingerea cererilor formulate.
În conformitate cu
prevederile art. 6 parag. 1 din Convenția europeană a drepturilor omului și
libertăților fundamentale, art. 128 alin.
(
5
)
și art. 261 alin.
(
1
)
pct. 5 C.proc.civ. se constată că hotărârea atacată cuprinde o motivare coerentă, clară și lipsită
de contradicții sau ambiguități, cu dezvoltarea raționamentului
juridic avut în vedere la soluționarea cauzei, ceea ce reprezintă un
răspuns specific, explicit la problema dedusă judecății (CEDO, hotărârea
din 15.03.2007 în cauza Gheorghe c. României).
De asemenea, se
constată că litigiul a fost soluționat în primă instanță cu
respectarea principiului contradictorialității și printr-o corectă
administrare a elementelor probatorii în prezența părților, în ședință
publică pentru asigurarea unei dezbateri contradictorii, iar concluziile
deduse de judecător corespund faptelor prezentate .
Constatându-se că,
la prima instanță, părțile au beneficiat de o procedură echitabilă,
publică, desfășurată într-un termen rezonabil și că, aprecierea probelor
făcută de judecătorul fondului corespunde situației de fapt dovedită,
neavând caracter injust sau arbitrar, se vor respinge ca nefondate
criticile formulate în recurs în baza dispozițiilor art. 304 pct. 7 și
pct. 8 C.proc.civ.
Critica adusă de
recurent soluției de menținere a actului administrativ prin care i s-a
retras autorizația de acces la informații clasificate nr. 40xxx din
11.07.2005 a fost respinsă ca nefondată, deoarece sentința atacată reflectă interpretarea
și aplicarea corectă a prevederilor legale și regulamentare incidente în
cauză, precum și o evaluare adecvată a materialului probator administrat
de părți.
La data de
6.06.2008 i s-a retras recurentului autorizația de acces la
informații clasificate, reținându-se că, activitățile desfășurate de acesta constituiau
criterii de incompatibilitate pentru accesul său la informații
clasificate, conform dispozițiilor art. 160 lit. a), f) și g) din Standardele
naționale de protecție a informațiilor clasificate în România, aprobate prin
Hotărârea Guvernului nr. 585/2002.
Instanța de fond a
constatat în mod corect legalitatea acestei măsuri, contestată numai sub
aspect procedural de către recurent, care a recunoscut, în cadrul
interviului de securitate derulat la data de 15.04.2008, existența criteriilor
de incompatibilitate pentru accesul său la informații clasificate, prin
nerespectarea reglementărilor privind protecția informațiilor secrete de
stat din domeniul său de activitate.
Motivele de
nelegalitate invocate din punct de vedere formal cu privire la acest act
administrativ au fost respinse în mod întemeiat, reținându-se că măsura aplicată
are ca scop eliminarea unor elemente de risc în planul protecției
informațiilor clasificate și nu reprezintă un act de stabilire a
răspunderii contravenționale sau disciplinare pentru titularul
dreptului de acces la informații clasificate.
Stabilind judicios
caracterul administrativ al măsurii dispuse în scop de prevenție
pentru protecția informațiilor clasificate, judecătorul fondului a
constatat corect că nu sunt aplicabile în cauză prevederile Legii nr. 188/1999
și ale Codului muncii referitoare la procedura de cercetare prealabilă,
la forma și conținutul actului de aplicare a sancțiunii disciplinare.
Pentru același
considerent, a fost corect respinsă și susținerea prin care recurentul a
invocat sancționarea sa pentru a patra oară consecutiv și pentru
aceleași motive.
Retragerea autorizației
de acces la informații clasificate nu are natură disciplinară sau
contravențională și nu reprezintă o sancțiune pentru acțiunile sau
inacțiunile care constituie elemente de incompatibilitate pentru acces la
informații clasificate, fiind un act administrativ prevăzut de art. 9
lit. d) din Legea nr. 182/2002 ca o măsură de protecție a
informațiilor clasificate.
Conform
dispozițiilor art. 28 alin. (4) din Legea nr. 182/2002 și art. 155 din H.G.
nr. 585/2002, dreptul de acces la informații clasificate se acordă numai
pentru o perioadă limitată de până la 4 ani și în această
perioadă pot fi reluate oricând verificările, în sensul de a se
stabili dacă sunt îndeplinite condițiile legale, astfel că, pentru
efectuarea verificărilor și pentru a se lua măsura de retragere a
autorizației nu este necesară și nici obligatorie nici o sesizare și
nici o solicitare de revalidare.
Față de aceste
prevederi legale, s-a reținut în mod corect în hotărârea instanței de
fond că, în cauză, nu era necesară întocmirea unui alt raport de către
șeful D.J.I. B., întrucât verificarea și retragerea autorizației se
poate dispune de structura de securitate, iar prevederile art. 47 din O.D.
nr. 0875/2002 nu impuneau existența unui raport distinct cu propunerea de
retragere a autorizației în cazul recurentului, în privința căruia s-au
constatat elemente de incompatibilitate pentru accesul la informații
clasificate, rezultate din încălcarea reglementărilor referitoare la protecția
informațiilor clasificate, prin documentul nr. 001.xxx din 28.05.2008, depus
în extras declasificat la dosarul de fond.
Recurentul a
susținut fără temei încălcarea dispozițiilor O.D. nr. 0875/2002
pentru aprobarea „Normelor generale privind protecția informațiilor
clasificate în Serviciul Român de Informații”, act emis în aplicarea Legii nr.
182/2002 și a Hotărârii nr. 585/2002, care nu condiționează măsura de
retragere a accesului la informații clasificate de realizarea
operațiunilor procedurale expuse în memoriul de recurs.
De asemenea, fără temei,
s-a invocat în recurs încălcarea de către instituția intimată a
prezumției de nevinovăție de care beneficia recurentul până la soluționarea
dosarului penal nr. xx/752/2001 al Tribunalului Militar Cluj, în care a fost
trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de fals material în
înscrisuri oficiale prevăzută de art. 288 alin. (2) Cod penal, întrucât
retragerea autorizației de acces la informații clasificate a fost corect
calificată de prima instanță ca având natura juridică a unei măsuri
administrative, prevăzută de legislația referitoare la protecția
informațiilor clasificate pentru cazul existenței unor riscuri și
vulnerabilități de securitate, cum s-au demonstrat în cauză, iar nu ca o consecință
a acuzațiilor penale de fals.
Nefondată este și
susținerea recurentului privind necomunicarea actului administrativ de
retragere a accesului la informații clasificate și privarea sa, în acest
mod, de posibilitatea de a cunoaște toate motivele de drept avute
în vedere de către autoritatea emitentă și de a formula apărări.
Din actele
dosarului, rezultă că, prin adresa nr. 3.3xx.xxx din 11.06.2008, recurentului
i s-a adus la cunoștință încetarea valabilității autorizației de acces
la informații clasificate și deci retragerea acesteia, existând astfel
posibilitatea efectivă de contestare, care de altfel a și fost
valorificată, atât în procedura administrativă, prin recursul grațios
exercitat la data de 19.06.2008, cât și în procedura judiciară, prin
acțiunea în anulare formulată la 28.08.2008, în completarea cererii
inițiale de chemare în judecată din 15.02.2008.
În atare situație,
se apreciază ca fiind vădit nefondate susținerile recurentului privind
lipsa comunicării și lipsa motivării cauzelor care au determinat
retragerea autorizației de acces la informații clasificate și
aceasta, cu atât mai mult cu cât, la completarea chestionarului de
securitate, a fost de acord ca neacordarea avizului de securitate să
nu fie motivată, astfel cum se prevede expres în H.G. nr. 585/2002.
Ansamblul
circumstanțelor concrete ale cauzei exclude și constatarea unor acțiuni
sau inacțiuni ale intimaților incompatibile cu dispozițiile art. 3 din
Convenția europeană a drepturilor omului și în consecință, susținerile
recurentului având ca obiect supunerea sa la tratamente inumane sau
degradante sunt lipsite de un temei plauzibil în raport cu faptele pretinse,
fără administrarea unor mijloace de probă adecvate, apte să elimine
orice îndoială rezonabilă.
Critica formulată
prin cel de-al treilea motiv de recurs cu privire la soluția de
respingere a cererilor de anulare a aprecierii de serviciu pe anul 2007, a calificativului acordat și a sancțiunii disciplinare cu avertisment, va fi respinsă ca
nefondată.
Legalitatea
întocmirii aprecierii de serviciu a recurentului pentru anul 2007 a fost corect constatată de instanța de fond în raport cu dispozițiile art. 73 din
Legea nr. 80/1995 și art. 6 alin. (1) și art. 8 alin. (1) din O.D. nr.
S/864/2002, potrivit cărora, aprecierea de serviciu anuală se întocmește
numai cadrelor militare în activitate.
Recurentul a
fost trecut în rezervă prin Ordinul din 22.11.2006, pentru care s-a
dispus suspendarea executării, în baza dispozițiilor art. 15 din Legea
nr.554/2004, prin încheierea din 19.03.2007 a Curții de Apel Brașov, irevocabilă
prin decizia nr. 3244 din 26.06.2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție,
astfel că, în perioada 22.11.2006 – 19.03.2007, nu a avut calitatea de
cadru militar în activitate, nefiind îndeplinite condițiile legale
pentru întocmirea aprecierii de serviciu. Această apreciere a fost corect
întocmită de la data numirii recurentului în funcția deținută
anterior trecerii în rezervă, de ofițer III, nivel 2, prin O.D. S.R.I. din
19.03.2007, emis în executarea încheierii din 19.03.2007 a Curții de Apel
Brașov.
Instanța de fond
a constatat , de asemenea în mod corect, legalitatea calificativului
„corespunzător” acordat pentru anul 2007 față de punctajele obținute de
recurent la indicatorii din aprecierea de serviciu anuală și față de
starea precară de disciplină militară asumată și materializată de acesta,
dat fiind că, pe parcursul anului respectiv, a fost sancționat
disciplinar de două ori, cu avertisment și mustrare scrisă.
Atât actul de acordare
a calificativului pentru anul 2007, cât și actul de constatare nr.
S/34xxxx din 28.02.2008 emis pentru soluționarea contestației
administrative au fost amplu motivate în fapt și în drept, astfel că
recurentul a avut cunoștință de considerentele avute în vedere la
aprecierea sa de serviciu, precum și posibilitatea contestării lor, prin
exercitarea căilor de atac prevăzute de lege.
Soluția de
menținere a actului administrativ din 1.06. 2007, prin care recurentului i
s-a aplicat sancțiunea disciplinară a avertismentului, este legală și
temeinică, iar criticile aduse în recurs sunt nefondate.
Instanța de fond a
constatat cu just temei legalitatea sancțiunii disciplinare aplicate recurentului
pentru părăsirea fără aprobare a unității sau a locului de îndeplinire a
misiunilor, în conformitate cu prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) și art.
4 alin. (1) lit. a) din O.D. nr. S/867/2002.
Din raportul
întocmit la 1.06.2007 rezultă faptele repetate ale recurentului de părăsire
a locului de muncă, fără aprobarea șefilor ierarhici, în perioada 2-30
mai 2007. Recurentul a contestat în mod neîntemeiat această situație
de fapt, motivând că nu i s-a predat ecusonul de acces electronic nr.
151, deși acesta este unic și i-a fost atribuit la data de 21.03.2007,
astfel după cum rezultă din certificatul nr. 19xxxxx din 2.09.2010 întocmit de
U.M. 06xx B. cu privire la sistemul automat de auditare a accesului în
sediul unității.
Recurentul a
contestat, de asemenea fără temei, comunicarea actului de aplicare a
sancțiunii avertismentului, în condițiile în care, potrivit
raportului întocmit la data de 1.06.2007, în prezenta locțiitorului șefului
unității și a șefului compartimentului managementul resurselor umane, a refuzat
să semneze de luare la cunoștință despre sancțiunea aplicată, notându-și
însă numărul și motivarea actului de sancționare, pe care le-a indicat
ulterior în contestațiile formulate.
Și cu privire la
acest ultim act, instanța de fond a constatat corect că recurentul
nu a fost împiedicat să-și exercite dreptul la apărare, valorificat atât în
procedura administrativă, cât și în procedura judiciară.
Ultimele critici
formulate în recurs se referă la cererile cu caracter accesoriu din
acțiunea recurentului - reclamant, care nu au constituit obiectul
judecății la instanța de fond, ca urmare a respingerii cererilor
principale de anulare a actelor administrative întocmite de
intimatul S.R.I. și în consecință, nu există temei pentru a fi examinate
de instanța de recurs.
Admiterea
acțiunii în parte, numai în privința cererii de anulare a sancțiunii
disciplinare cu „mustrare scrisă”, nu justifică admiterea acestor cereri
accesorii formulate și motivate în fapt și în drept pentru efectele
pretins a fi fost produse de celelalte acte administrative deduse
judecății și a căror legalitate a fost corect constatată de instanța de
fond.
De altfel,
instanța de fond a apreciat corect că nu sunt întrunite elementele
prevăzute de lege pentru stabilirea răspunderii civile delictuale a
intimaților, în condițiile în care aceștia nu au săvârșit fapte de
natură a afecta imaginea, onoarea și demnitatea recurentului, iar
sancțiunea disciplinară cu „mustrare scrisă” a fost anulată pentru
considerente procedurale și nu pentru inexistența faptei, reținută ca
abatere disciplinară.
Pentru
considerentele care au fost expuse, constatând că nu există motive de
casare sau de modificare a hotărârii pronunțate de instanța de fond,
Înalta Curte a respins prezentul recurs ca nefondat.
2.Soluția
instanței de recurs și temeiul juridic al acesteia.
În baza
dispozițiilor art. 312 alin.(1) C.proc.civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004,
Înalta Curte a respins ca nefondat recursul declarat de reclamantul D.D.