ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3271/2013

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3271/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată la 15 februarie

2008 și completată prin petițiile depuse la 28 august 2008 și la 6 octombrie

2008, reclamantul D.D. a solicitat ca, în contradictoriu cu pârâții Serviciul

Român de Informații, G.C.M., director S.R.I., V.P.R. și B.M., din cadrul U.M. X

Brașov să se dispună:

- anularea aprecierii

de serviciu pe anul 2007 și a calificativului "corespunzător";

- anularea celor două

sancțiuni disciplinare acordate de conducerea unității în anul 2007, respectiv

avertisment și mustrare scrisă;

- obligarea pârâților

la plata de daune morale în sumă de 100.000 RON pentru prejudiciul suferit prin

afectarea gravă a imaginii, onoarei și demnității de militar, datorită modalității

în care s-a acționat pentru distrugerea carierei sale profesionale;

- anularea actului

administrativ prin care i s-a retras autorizația de acces la informații

clasificate seria A.A. nr. X din 11 iulie 2005 și suspendarea executării

acestui act;

- obligarea pârâtului

S.R.I. la plata de daune morale în sumă de 1.000.000 RON pentru prejudiciul

suferit prin afectarea gravă a sănătății și imaginii, onoarei și demnității de

ofițer, datorită modalității în care s-a acționat pentru forțarea excluderii sale

din S.R.I., contrar dispozițiilor instanțelor judecătorești;

- obligarea pârâtului

S.R.I. la plata tuturor drepturilor bănești cuvenite (inclusiv sporul de

confidențialitate, sporul de risc, primele acordate, salariul de merit etc.) de

care ar fi beneficiat, conform prevederilor art. 106 din Legea nr. 188/1999,

indexate, majorate și recalculate cu plata dobânzii aferente, pe care le-a

pierdut pe nedrept, începând cu data emiterii actului administrativ contestat -

11 iunie 2008;

- obligarea pârâtului

S.R.I. să organizeze o ședință cu toate cadrele militare din U.M. X Brașov, în

care să le aducă la cunoștință conținutul hotărârilor judecătorești pronunțate

în cauză;

- anularea

calificativului "corespunzător" acordat la aprecierea de serviciu pe

anul 2007 și obligarea pârâtului S.R.I. să-i acorde un calificativ proporțional

cu activitatea depusă, prestație reflectată prin indicatorii statistici

profesionali existenți la nivelul unității centrale și locale, precum și prin

calificativul "bun" propus inițial de șeful de birou;

- obligarea pârâtului

S.R.I. să depună integral ordinul nr. S/864/2002 privind modalitatea de

întocmire a aprecierilor de serviciu în S.R.I.

În motivarea

acțiunii, reclamantul a susținut că pentru anul 2007 nu se impunea evaluarea

activității sale, deoarece nu se cunoștea soluția în dosarul aflat pe rolul

Înaltei Curți de Casație și Justiție și cu toate acestea, i s-a acordat

calificativul "corespunzător" pentru activitatea depusă în perioada

20 martie - 31 decembrie 2007, ceea ce reprezintă o măsură abuzivă, având ca

scop declararea incompetenței sale și pe cale de consecință, trecerea sa în

rezervă.

Calificativul acordat

a fost contestat și față de nerespectarea bazei statistice profesionale impusă

de O.D. 981/2004 și O.D. 864/2002, arătându-se totodată că, indicatorii propuși

inițial de șeful biroului (care a propus calificativul de "bun") au

fost modificați în mod nejustificat și nemotivat de conducerea unității.

Actele prin care s-au

aplicat sancțiunile de "avertisment" și de "mustrare scrisă"

au fost contestate pentru faptul necomunicării lor, conform dispozițiilor art.

50 din Legea nr. 215/2001, precum și pentru obligația de a fi fost motivate,

conform dispozițiilor art. 84, art. 89 și art. 93 din Legea nr. 188/1999, art.

268 C. muncii și art. 35 din Legea nr. 14/1992.

Retragerea accesului

la informații clasificate a fost considerată de reclamant ca fiind o măsură

nelegală și abuzivă, cu motivarea că, fără acces la informații clasificate, nu

are dreptul să intre în biroul în care a fost repartizat să-și desfășoare

activitatea pentru funcția deținută de drept, astfel că îi sunt afectate grav

și interesele patrimoniale, prin pierderea drepturilor salariale acordate

ofițerilor din operativ.

Nelegalitatea acestui

act a fost invocată atât pentru necomunicarea în scris, cât și pentru

nemotivarea în fapt, contrar prevederilor art. 50 din Legea nr. 215/2001, art.

84, 89, 93 și art. 101 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, art. 268 din Legea nr.

53/2003 și art. 35 din Legea nr. 14/1992.

Reclamantul a învederat

că, simpla trimitere la prevederile legale, fără nici o referire la existența

și natura situației temeinic justificate, nu acoperă cerința motivării actului

administrativ, pentru că nu permite verificarea limitei de demarcație între

puterea discreționară și arbitrariu.

Ca argument

suplimentar pentru caracterul arbitrariu al actului administrativ supus

judecății s-a invocat și nerespectarea procedurii prevăzute de Legea nr.

182/2002 și Hotărârea Guvernului nr. 585/2002, acte normative care reglementează

procedura emiterii/retragerii autorizației de acces la informații clasificate.

Reclamantul a

precizat că nu i-au fost aduse la cunoștință demersurile anterioare, prin care

s-a inițiat procedura de revalidare a autorizației deținute, lipsindu-l astfel de

posibilitatea de a cunoaște acuzațiile aduse și de a formula apărări.

de recurs

Curtea de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a pronunțat

Sentința civilă nr. 364 din 30 mai 2012, prin care a admis în parte acțiunea, a

anulat sancțiunea disciplinară "mustrare scrisă" aplicată în

decembrie 2007, a respins în rest acțiunea și a obligat pârâta U.M. X Brașov să

plătească reclamantului cheltuieli de judecată parțiale către reclamant în sumă

de 100 RON.

Cu privire la

sancțiunea "avertismentului" aplicată la 1 iunie 2007, s-a reținut că

reclamantul a fost sancționat disciplinar pentru părăsirea fără aprobare a

unității sau a locului de îndeplinire a misiunilor, în conformitate cu

prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) și art. 4 alin. (1) lit. a) din Ordinul

nr. S/867/2002 emis de directorul S.R.I.

Motivele de

nelegalitate invocate pentru încălcarea dispozițiilor C. muncii și ale Legii

nr. 188/1999 prin necomunicarea în scris și nemotivarea în fapt a actului

contestat au fost respinse de instanța de fond, reținându-se că aceste

reglementări nu sunt aplicabile reclamantului care, fiind militar, este supus

statutului cadrelor militare, aprobat prin Legea nr. 80/1995.

De asemenea, s-a avut

în vedere că, potrivit rapoartelor de la dosarul nr. 6227/3/2008, reclamantul a

refuzat să semneze de luare la cunoștință pentru sancțiunea aplicată

comunicarea scrisă, asemenea celei de sancționare, așa după cum rezultă chiar

din conținutul contestației, în care s-au indicat numărul și data comunicării.

Cu privire la

sancțiunea "mustrare scrisă" aplicată la data de 12 decembrie 2007,

instanța de fond a constatat că este întemeiată cererea de anulare formulată de

reclamant, pentru că pârâtul nu a prezentat înscrisurile avute în vedere la

aplicarea acestei sancțiuni.

Cu privire la

aprecierea de serviciu și calificativul "corespunzător" acordat

pentru anul 2007, instanța de fond a respins cererile de anulare, cu motivarea

că, reclamantul a fost corect evaluat pentru anul 2007, în conformitate cu

dispozițiile art. 6 din Ordinul nr. 864/2002 emis de directorul S.R.I., care

prevăd expres că aprecierile de serviciu se întocmesc anual pentru cadrele

militare în activitate.

Cum la data

întocmirii aprecierii contestate, reclamantul era cadru militar în activitate,

calitate menținută și pe parcursul soluționării dosarelor referitoare la

statutul său profesional, instanța de fond a considerat că erau aplicabile

normele care prevăd obligația evaluării, prin aprecierile de serviciu încheiate

pentru activitatea desfășurată de cadrele militare.

Cererea de modificare

a calificativului acordat la aprecierea de serviciu pentru anul 2007 a fost

respinsă, reținându-se pe baza documentelor aflate la dosarul cauzei că,

acordarea calificativului "corespunzător" a fost justificată de

sancționarea disciplinară a reclamantului în cursul anului 2007, ceea ce denotă

că disciplina și acceptarea normelor și regulilor impuse nu au fost la nivelul

exigențelor care există într-o unitate militară.

Cererea de acordare a

daunelor morale a fost respinsă de prima instanță, care a reținut că nu sunt

întrunite în cauză elementele prevăzute de lege pentru stabilirea răspunderii

civile delictuale a pârâților chemați în judecată.

Deși a fost anulată

sancțiunea cu "mustrare scrisă", s-a considerat că această dispoziție

nu justifică acordarea daunelor morale solicitate, pentru că sancțiunea

respectivă nu era de natură să afecteze imaginea, onoarea ori demnitatea

reclamantului, în condițiile în care reclamantul nu a avut o carieră ireproșabilă,

fiind sancționat disciplinar atât în perioada studiilor militare, cât și

ulterior, în perioada în care a îndeplinit funcția de ofițer în Ministerul

Apărării Naționale.

Cu privire la actul

administrativ prin care reclamantului i s-a retras autorizația de acces la

informații clasificate seria AA nr. 40948 din 11 iulie 2005, a fost respinsă

cererea de anulare, constatându-se legalitatea actului emis pentru protecția

informațiilor clasificate în baza Legii nr. 182/2002 și a Hotărârii Guvernului

nr. 585/2002.

Reținând că actul

respectiv nu intră în sfera de aplicare a C. Muncii și Legii nr. 188/1999,

instanța de fond a constatat respectarea cerinței de motivare a măsurii dispuse

prin aspectele menționate pe larg la punctele 1 - 5 din raportul prin care s-a

propus retragerea autorizației, aspecte care se încadrează în prevederile

legale și care demonstrează existența unor riscuri și vulnerabilități de

securitate care impuneau retragerea autorizației de acces la informații

clasificate deținută de reclamant.

Apărarea

reclamantului că nu i-au fost aduse la cunoștință demersurile anterioare

emiterii actului a fost respinsă de instanța de fond, deoarece la data de 15

aprilie 2008 i s-a luat un interviu de securitate, aflat la dosarul nr.

6.227.1/3/2008. Concluzia instanței de fond a fost că măsura retragerii

autorizației reclamantului nu a fost dispusă intempestiv, ci pe baza unor

cercetări efectuate de structura de securitate competentă, a unui interviu de

securitate luat titularului autorizației și a unor motive expuse pe larg în

raportul cuprinzând propunerea măsurii respective.

Instanța de fond a

mai reținut că retragerea autorizației de acces la informații clasificate nu

reprezintă o sancțiune disciplinară, nefiind aplicată în baza dispozițiilor

Legii nr. 80/1995, ale regulamentelor militare (RG3) și Ordinului nr.

S/867/2002 emis de directorul S.R.I., care reglementează răspunderea

disciplinară a militarilor.

exercitată

Împotriva acestei

sentințe, a declarat recurs reclamantul D.D. solicitând ca, în temeiul

dispozițiilor art. 304 pct. 7, 8, 9 și art. 304

1

C. proc. civ., să

fie modificată hotărârea atacată, în sensul admiterii acțiunii, astfel cum a

fost formulată și completată ulterior.

Ca prim motiv de

recurs, s-a invocat încălcarea drepturilor la un proces echitabil, care

potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, presupune ca

instanța națională să examineze în mod real problemele esențiale care i-au fost

supuse atenției și să nu se limiteze la a relua concluziile pârâtei.

Prin prisma

respectării prevederilor art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și

art. 129 alin. (5) C. proc. civ., recurentul a susținut că nu a beneficiat de o

anchetă aprofundată și efectivă, datorită refuzului sistematic al primei

instanțe de a încuviința administrarea unor înscrisuri pe care și-a întemeiat

pretențiile.

Prin cel de-al doilea

motiv de recurs a fost reiterată excepția nulității absolute cu privire la

actul administrativ prin care a fost retras accesul la informații clasificate,

pentru următoarele considerente:

- a fost emis fără

declanșarea unei proceduri de cercetare prealabilă, contrar prevederilor art.

268 C. muncii, fapt recunoscut expres de intimatul S.R.I. în cadrul interviului

de securitate din data de 15 aprilie 2008;

- nu a fost comunicat

recurentului, care a primit numai o înștiințare despre retragerea accesului la

informații clasificate, fără prezentarea tuturor motivelor de drept avute în

vedere, determinând o stare de neliniște cauzată de lipsa de informații, ceea

ce constituie un tratament degradant, în sensul dispozițiilor art. 3 din

Convenția Europeană a Drepturilor Omului;

- prin emiterea

actului administrativ contestat - raportul din 28 mai 2008 întocmit de U.M. X

București, recurentul a fost sancționat în fapt și în drept pentru a patra oară

în considerarea acelorași motive, iar instanța de fond nu a stabilit natura

juridică a măsurii de retragere a accesului la informații clasificate, reținând

doar că aceasta nu reprezintă o sancțiune disciplinară sau contravențională.

- prin modalitatea în

care s-a fundamentat în drept actul contestat, au fost încălcate următoarele

dispoziții legale, interpretate eronat și de instanța de fond: art. 11, art. 12

lit. d), art. 47, art. 90, art. 92 și art. 97 din O.D. nr. 0872/2002 - Norme

generale privind protecția informațiilor clasificate din S.R.I., conform

cărora, competența de aplicare a contravențiilor și sancțiunilor la regimul

informațiilor clasificate din S.R.I. aparține șefului unității pentru cadrele

din subordine și acesta trebuie să întocmească un raport cu propunerea motivată

adresată structurii de securitate pentru retragerea autorizației de acces la

informații clasificate, pe baza raportului comisiei de coordonare a

structurilor de securitate din cadrul S.R.I.;

- actul contestat nu

menționează natura juridică a măsurii de retragere a autorizației de acces la

informații clasificate, iar instanța de fond nu a stabilit nici o calificare în

drept, deși intimatul S.R.I. a precizat ca măsura luată nu se referă la

răspunderea contravențională sau disciplinară, cu atât mai mult cu cât,

aplicarea sancțiunii contravenționale s-a prescris, conform art. 338 alin. (4)

din Hotărârea Guvernului nr. 585/2002, iar sancționarea disciplinară nu poate

fi dispusă decât în condițiile prevăzute expres de art. 39 din Legea nr.

182/2002;

- prin nerespectarea

prezumției de nevinovăție, în mod abuziv, s-a reținut în conținutul actului

contestat întocmirea unui document clasificat, deși nu a fost finalizat

procesul penal aflat pe rolul instanțelor militare și nu s-a stabilit vinovăția

recurentului;

Prin cel de-al

treilea motiv de recurs, a fost criticată soluția de menținere ca legale a

actelor administrative întocmite pentru aprecierea de serviciu pe anul 2007 și

pentru aplicarea sancțiunii disciplinare cu "avertisment".

Recurentul a

învederat că, instanța de fond nu a avut în vedere că, actele respective nu

sunt motivate prin înscrisuri justificative ori cu argumente suficient de

explicite și consistente, contrar jurisprudenței în domeniu care sancționează

cu nulitatea nemotivarea actelor administrative individuale.

În acest sens, s-a

arătat că, actele contestate nu conțin motivele de fapt pentru care au fost

emise, nu fac referire la alte înscrisuri care ar face parte integrantă din

cuprinsul lor și nu menționează termenul sau instanța în care pot fi

contestate, lăsând totul la nivelul caracterului arbitrariu și puterii

discreționare a intimatului S.R.I.

Recurentul a susținut

că hotărârea de respingere a cererii de anulare a sancțiunii disciplinare cu avertisment

este și netemeinică, întrucât au fost preluate în mod greșit apărările

instituției intimate cu privire la atribuirea și unicitatea ecusonului

electronic nr. 151, deși nu există probe certe privind repartizarea acestui

ecuson de acces și întocmirea unui proces-verbal de predare-primire.

În ultimele patru

motive de recurs, a fost criticată soluția de respingere a cererilor formulate

pentru obligarea intimaților la plata de daune morale în sumă de 1.000.000 RON

și la plata cheltuielilor de judecată, precum și pentru obligarea intimatului

S.R.I. la organizarea unei ședințe cu toate cadrele militare din U.M. X Brașov,

în care să fie adus la cunoștință conținutul hotărârilor judecătorești

pronunțate în cauză.

Recurentul a susținut

că, actele administrative deduse judecății, fiind emise în condiții de

nelegalitate, au adus grave prejudicii sănătății și personalității sale, având

efecte negative în familie și în societate și i-au lezat valori nepatrimoniale,

precum cinstea, onoarea, demnitatea, imaginea și numele.

Referitor la

despăgubirile morale compensatorii solicitate prin cererea introductivă, s-a

arătat că, acestea nu sunt disproporționate în raport cu suferințele fizice și

psihice produse recurentului de conduita nelegală a intimaților, iar efectele

negative produse prin emiterea actelor administrative nelegale se subsumează

efectelor generate de prelungirea în timp a procedurilor judiciare în cauză. Ca

argument în acest sens, a fost invocată jurisprudența Curții Europene a

Drepturilor Omului, prin care s-a reținut existența unei prezumții solide că

durata excesivă a unei proceduri determină un prejudiciu moral.

II. Considerentele

Înaltei Curți asupra recursului

Examinând actele și

lucrările dosarului, în raport și cu dispozițiile art. 304 și art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat pentru

următoarele considerente:

de drept relevante

Hotărârea supusă

prezentului recurs a fost pronunțată de instanța de fond cu respectarea

dreptului recurentului D.D. la un proces echitabil, în sensul definit de art. 6

din Convenția europeană a drepturilor omului și a libertăților fundamentale,

atât ca ansamblul garanțiilor procedurale enunțate în această dispoziție

convențională, cât și dreptul la judecarea în mod echitabil a cauzei, ceea ce

presupune inclusiv motivarea hotărârilor, principiul contradictorialității și

modul de administrare a probelor, pentru care au fost formulate critici în

primul motiv de recurs.

Sub aspectul

motivării hotărârii atacate, se constată că au fost respectate prevederile art.

261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât judecătorul fondului a expus

considerentele de fapt și de drept care i-au format convingerea pentru

respingerea acțiunii formulate, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile

pârâților.

Cum motivarea

hotărârii nu impune ca judecătorul să răspundă tuturor argumentelor invocate de

părți, se constată că în cauză a fost îndeplinită cerința motivării prin

prezentarea argumentelor decisive în soluționarea pricinii, din care rezultă în

mod neechivoc examinarea tuturor probelor administrate și a dispozițiilor

legale care au determinat respingerea cererilor formulate.

În conformitate cu

prevederile art. 6 parag. 1 din Convenția europeană a drepturilor omului și

libertăților fundamentale, art. 128 alin. (5) și art. 261 alin. (1) pct. 5 C.

proc. civ., se constată că hotărârea atacată cuprinde o motivare coerentă,

clară și lipsită de contradicții sau ambiguități, cu dezvoltarea

raționamentului juridic avut în vedere la soluționarea cauzei, ceea ce

reprezintă un răspuns specific, explicit la problema dedusă judecății (CEDO,

hotărârea din 15 martie 2007 în cauza Gheorghe c. României).

De asemenea, se

constată că litigiul a fost soluționat în primă instanță cu respectarea

principiului contradictorialității și printr-o corectă administrare a

elementelor probatorii în prezența părților, în ședință publică pentru

asigurarea unei dezbateri contradictorii, iar concluziile deduse de judecător

corespund faptelor prezentate.

Constatându-se că, la

prima instanță, părțile au beneficiat de o procedură echitabilă, publică,

desfășurată într-un termen rezonabil și că, aprecierea probelor făcută de

judecătorul fondului corespunde situației de fapt dovedită, neavând caracter

injust sau arbitrar, se vor respinge ca nefondate criticile formulate în recurs

în baza dispozițiilor art. 304 pct. 7 și pct. 8 C. proc. civ.

Critica adusă de

recurent soluției de menținere a actului administrativ prin care i s-a retras

autorizația de acces la informații clasificate seria A.A. nr. 40948 din 11

iulie 2005 va fi respinsă ca nefondată, deoarece sentința atacată reflectă

interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale și regulamentare

incidente în cauză, precum și o evaluare adecvată a materialului probator administrat

de părți.

La data de 6 iunie

2008 i s-a retras recurentului autorizația de acces la informații clasificate,

reținându-se că, activitățile desfășurate de acesta constituiau criterii de

incompatibilitate pentru accesul său la informații clasificate, conform

dispozițiilor art. 160 lit. a), f) și g) din Standardele naționale de protecție

a informațiilor clasificate în România, aprobate prin H.G. nr. 585/2002.

Instanța de fond a

constatat în mod corect legalitatea acestei măsuri, contestată numai sub aspect

procedural de către recurent, care a recunoscut, în cadrul interviului de

securitate derulat la data de 15 aprilie 2008, existența criteriilor de

incompatibilitate pentru accesul său la informații clasificate, prin

nerespectarea reglementărilor privind protecția informațiilor secrete de stat

din domeniul său de activitate.

Motivele de

nelegalitate invocate din punct de vedere formal cu privire la acest act

administrativ au fost respinse în mod întemeiat, reținându-se că măsura

aplicată are ca scop eliminarea unor elemente de risc în planul protecției

informațiilor clasificate și nu reprezintă un act de stabilire a răspunderii

contravenționale sau disciplinare pentru titularul dreptului de acces la

informații clasificate.

Stabilind judicios

caracterul administrativ al măsurii dispuse în scop de prevenție pentru

protecția informațiilor clasificate, judecătorul fondului a constatat corect că

nu sunt aplicabile în cauză prevederile Legii nr. 188/1999 și ale C. muncii

referitoare la procedura de cercetare prealabilă, la forma și conținutul

actului de aplicare a sancțiunii disciplinare.

Pentru același

considerent, a fost corect respinsă și susținerea prin care recurentul a

invocat sancționarea sa pentru a patra oară consecutiv și pentru aceleași

motive.

Retragerea

autorizației de acces la informații clasificate nu are natură disciplinară sau

contravențională și nu reprezintă o sancțiune pentru acțiunile sau inacțiunile

care constituie elemente de incompatibilitate pentru acces la informații

clasificate, fiind un act administrativ prevăzut de art. 9 lit. d) din Legea

nr. 182/2002 ca o măsură de protecție a informațiilor clasificate.

Conform dispozițiilor

art. 28 alin. (4) din Legea nr. 182/2002 și art. 155 din Hotărârea Guvernului

nr. 585/2002, dreptul de acces la informații clasificate se acordă numai pentru

o perioadă limitată de până la 4 ani și în această perioadă pot fi reluate

oricând verificările, în sensul de a se stabili dacă sunt îndeplinite

condițiile legale, astfel că, pentru efectuarea verificărilor și pentru a se

lua măsura de retragere a autorizației nu este necesară și nici obligatorie

nici o sesizare și nici o solicitare de revalidare.

Față de aceste

prevederi legale, s-a reținut în mod corect în hotărârea instanței de fond că,

în cauză, nu era necesară întocmirea unui alt raport de către șeful D.J.I.

Brașov, întrucât verificarea și retragerea autorizației se poate dispune de

structura de securitate, iar prevederile art. 47 din O.D. nr. 875/2002 nu

impuneau existența unui raport distinct cu propunerea de retragere a

autorizației în cazul recurentului, în privința căruia s-au constatat elemente

de incompatibilitate pentru accesul la informații clasificate, rezultate din

încălcarea reglementărilor referitoare la protecția informațiilor clasificate,

prin documentul din 28 mai 2008, depus în extras declasificat la dosarul de

fond.

Recurentul a susținut

fără temei încălcarea dispozițiilor O.D. nr. 875/2002 pentru aprobarea

"Normelor generale privind protecția informațiilor clasificate în

Serviciul Român de Informații", act emis în aplicarea Legii nr. 182/2002

și a Hotărârii nr. 585/2002, care nu condiționează măsura de retragere a

accesului la informații clasificate de realizarea operațiunilor procedurale

expuse în memoriul de recurs.

De asemenea, fără temei,

s-a invocat în recurs încălcarea de către instituția intimată a prezumției de

nevinovăție de care beneficia recurentul până la soluționarea Dosarului penal

nr. 32/752/2001 al Tribunalului Militar Cluj, în care a fost trimis în judecată

pentru săvârșirea infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale

prevăzută de art. 288 alin. (2) C. pen., întrucât retragerea autorizației de

acces la informații clasificate a fost corect calificată de prima instanță ca

având natura juridică a unei măsuri administrative, prevăzută de legislația

referitoare la protecția informațiilor clasificate pentru cazul existenței unor

riscuri și vulnerabilități de securitate, cum s-au demonstrat în cauză, iar nu

ca o consecință a acuzațiilor penale de fals.

Nefondată este și susținerea

recurentului privind necomunicarea actului administrativ de retragere a

accesului la informații clasificate și privarea sa, în acest mod, de

posibilitatea de a cunoaște toate motivele de drept avute în vedere de către

autoritatea emitentă și de a formula apărări.

Din actele dosarului,

rezultă că, prin adresa nr. 3.340.189 din 11 iunie 2008, recurentului i s-a

adus la cunoștință încetarea valabilității autorizației de acces la informații

clasificate și deci retragerea acesteia, existând astfel posibilitatea efectivă

de contestare, care de altfel a și fost valorificată, atât în procedura

administrativă, prin recursul grațios exercitat la data de 19 iunie 2008, cât

și în procedura judiciară, prin acțiunea în anulare formulată la 28 august

2008, în completarea cererii inițiale de chemare în judecată din 15 februarie

2008.

În atare situație, se

apreciază ca fiind vădit nefondate susținerile recurentului privind lipsa

comunicării și lipsa motivării cauzelor care au determinat retragerea

autorizației de acces la informații clasificate și aceasta, cu atât mai mult cu

cât, la completarea chestionarului de securitate, a fost de acord ca

neacordarea avizului de securitate să nu fie motivată, astfel cum se prevede

expres în H.G. nr. 585/2002.

Ansamblul circumstanțelor

concrete ale cauzei exclude și constatarea unor acțiuni sau inacțiuni ale

intimaților incompatibile cu dispozițiile art. 3 din Convenția europeană a

drepturilor omului și în consecință, susținerile recurentului având ca obiect

supunerea sa la tratamente inumane sau degradante sunt lipsite de un temei

plauzibil în raport cu faptele pretinse, fără administrarea unor mijloace de

probă adecvate, apte să elimine orice îndoială rezonabilă.

Critica formulată

prin cel de-al treilea motiv de recurs cu privire la soluția de respingere a

cererilor de anulare a aprecierii de serviciu pe anul 2007, a calificativului

acordat și a sancțiunii disciplinare cu avertisment, va fi respinsă ca

nefondată.

Legalitatea

întocmirii aprecierii de serviciu a recurentului pentru anul 2007 a fost corect

constatată de instanța de fond în raport cu dispozițiile art. 73 din Legea nr.

80/1995 și art. 6 alin. (1) și art. 8 alin. (1) din O.D. nr. S/864/2002,

potrivit cărora, aprecierea de serviciu anuală se întocmește numai cadrelor militare

în activitate.

Recurentul a fost

trecut în rezervă prin Ordinul nr. DP 1651 din 22 noiembrie 2006, pentru care

s-a dispus suspendarea executării, în baza dispozițiilor art. 15 din Legea nr.

554/2004, prin încheierea din 19 martie 2007 a Curții de Apel Brașov,

irevocabilă prin Decizia nr. 3244 din 26 iunie 2007 a Înaltei Curți de Casație

și Justiție, astfel că, în perioada 22 noiembrie 2006 - 19 martie 2007, nu a

avut calitatea de cadru militar în activitate, nefiind îndeplinite condițiile

legale pentru întocmirea aprecierii de serviciu. Această apreciere a fost

corect întocmită de la data numirii recurentului în funcția deținută anterior

trecerii în rezervă, de ofițer III, nivel 2, prin O.D. S.R.I. nr. 351 din 19

martie 2007, emis în executarea încheierii din 19 martie 2007 a Curții de Apel

Brașov.

Instanța de fond a

constatat, de asemenea în mod corect, legalitatea calificativului

"corespunzător" acordat pentru anul 2007 față de punctajele obținute

de recurent la indicatorii din aprecierea de serviciu anuală și față de starea

precară de disciplină militară asumată și materializată de acesta, dat fiind

că, pe parcursul anului respectiv, a fost sancționat disciplinar de două ori,

cu avertisment și mustrare scrisă.

Atât actul de

acordare a calificativului pentru anul 2007, cât și actul de constatare nr.

S/3436514 din 28 februarie 2008 emis pentru soluționarea contestației

administrative au fost amplu motivate în fapt și în drept, astfel că recurentul

a avut cunoștință de considerentele avute în vedere la aprecierea sa de

serviciu, precum și posibilitatea contestării lor, prin exercitarea căilor de

atac prevăzute de lege.

Soluția de menținere

a actului administrativ din 1 iunie 2007, prin care recurentului i s-a aplicat

sancțiunea disciplinară a avertismentului, este legală și temeinică, iar

criticile aduse în recurs sunt nefondate.

Instanța de fond a

constatat cu just temei legalitatea sancțiunii disciplinare aplicate

recurentului pentru părăsirea fără aprobare a unității sau a locului de

îndeplinire a misiunilor, în conformitate cu prevederile art. 5 alin. (1) lit.

a) și art. 4 alin. (1) lit. a) din O.D. nr. S/867/2002.

Din raportul întocmit

la 1 iunie 2007 rezultă faptele repetate ale recurentului de părăsire a locului

de muncă, fără aprobarea șefilor ierarhici, în perioada 2 - 30 mai 2007.

Recurentul a contestat în mod neîntemeiat această situație de fapt, motivând că

nu i s-a predat ecusonul de acces electronic nr. X, deși acesta este unic și

i-a fost atribuit la data de 21 martie 2007, astfel după cum rezultă din

certificatul din 2 septembrie 2010 întocmit de U.M. X Brașov cu privire la

sistemul automat de auditare a accesului în sediul unității.

Recurentul a

contestat, de asemenea fără temei, comunicarea actului de aplicare a sancțiunii

avertismentului, în condițiile în care, potrivit raportului întocmit la data de

1 iunie 2007, în prezenta locțiitorului șefului unității și a șefului

compartimentului managementul resurselor umane, a refuzat să semneze de luare

la cunoștință despre sancțiunea aplicată, notându-și însă numărul și motivarea

actului de sancționare, pe care le-a indicat ulterior în contestațiile

formulate.

Și cu privire la

acest ultim act, instanța de fond a constatat corect că recurentul nu a fost

împiedicat să-și exercite dreptul la apărare, valorificat atât în procedura

administrativă, cât și în procedura judiciară.

Ultimele critici

formulate în recurs se referă la cererile cu caracter accesoriu din acțiunea

recurentului-reclamant, care nu au constituit obiectul judecății la instanța de

fond, ca urmare a respingerii cererilor principale de anulare a actelor

administrative întocmite de intimatul S.R.I. și în consecință, nu există temei

pentru a fi examinate de instanța de recurs.

Admiterea acțiunii în

parte, numai în privința cererii de anulare a sancțiunii disciplinare cu

"mustrare scrisă", nu justifică admiterea acestor cereri accesorii

formulate și motivate în fapt și în drept pentru efectele pretins a fi fost

produse de celelalte acte administrative deduse judecății și a căror legalitate

a fost corect constatată de instanța de fond.

De altfel, instanța

de fond a apreciat corect că nu sunt întrunite elementele prevăzute de lege

pentru stabilirea răspunderii civile delictuale a intimaților, în condițiile în

care aceștia nu au săvârșit fapte de natură a afecta imaginea, onoarea și

demnitatea recurentului, iar sancțiunea disciplinară cu "mustrare

scrisă" a fost anulată pentru considerente procedurale și nu pentru

inexistența faptei, reținută ca abatere disciplinară.

Pentru considerentele

care au fost expuse, constatând că nu există motive de casare sau de modificare

a hotărârii pronunțate de instanța de fond, Înalta Curte va respinge prezentul

recurs ca nefondat.

de recurs și temeiul juridic al acesteia.

În baza dispozițiilor

art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta

Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul D.D.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul D.D.

împotriva Sentinței civile nr. 3644 din 30 mai 2012 a Curții de Apel București,

secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 13 martie 2013.

Procesat de GGC - CL