ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4014/2012

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamantul D.D. a chemat în judecată

Serviciul de Informații reprezentat de UM 0198 București, solicitând instanței

ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună:

- suspendarea actului

administrativ nr. DP 0366 din 27 septembrie 2011 prin care a fost trecut în

rezervă cu obligarea pârâtei la neîncadrarea sa ;

- anularea actului

administrativ susmenționat;

- obligarea pârâtului

la plata tuturor drepturilor financiare cuvenite, indexate și majorate și

recalculate cu plata dobânzii aferente, începând cu data emiterii și până la

reintegrarea efectivă;

- obligarea pârâtului

la plata de daune morale în cuantum de 430.366 RON pentru prejudiciu suferit

precum și obligarea pârâtului să organizeze o ședință cu toate cadrele militare

ale UM 0623 Brașov.

În motivarea cererii

de suspendare reclamantul a arătat că actul a cărei suspendare o solicită i-a

fost comunicat doar în extras, respectiv o copie parțial declasificată, pe

motiv că nu are acces la informații clasificate și nu are voie să cunoască în

integralitate actul.

A mai susținut că,

acest act reprezintă o nouă trecere în rezervă, după ce la data de 22 noiembrie

2006, aceeași conducere a Serviciului Român de Informații a mai emis un alt

Ordin de excludere nr. 0651 din 22 noiembrie 2006, suspendat și anulat la

Curtea de Apel Brașov, Curtea de Apel Ploiești și Înalta Curte de Casație și

Justiție și, după ce comandantul UM 0623 Brașov, prin încălcarea ordinelor

interne, a dispus schimbarea profilului său de activitate din operativ profil A

pe neoperativ (profil N). Acest ordin a fost suspendat de Tribunalul Sibiu la

data de 3 martie 2008.

La data de 17 martie

2008, împotriva sa a fost începută urmărirea penală.

Reclamantul a mai

arătat că, actul administrativ este lovit de nulitate absolută, deoarece este

nemotivat în fapt, contrar dispozițiilor art. 84, art. 89, art. 93 din Legea

nr. 188/1999 și art. 268 C. muncii.

Reclamantul și-a

fundamentat cererea de suspendare a executării actului administrativ supus

judecății și pe Recomandarea nr. R (89)8 din 13 septembrie 1989 a Consiliului

Europei.

Prin încheierea de

ședință din 16 decembrie 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și

Justiție în Dosarul 8808/1/2011 judecarea cauzei a fost strămutată la Curtea de

Apel Pitești fiind înregistrată la această instanță, sub același număr, la data

de 27 februarie 2011.

Pe rolul Curții de

Apel Târgu Mureș s-a aflat și cererea de suspendare a Ordinului directorului

Serviciului Român de Informații nr. 0366 din 27 septembrie 2011, cu termen de

judecată la 14 februarie 2011, sens în care s-a solicitat suspendarea prezentei

cauze, până la soluționarea acesteia conform art. 244 alin. (1) C. proc. civ.

La termenul din 22

februarie 2012, pârâta a arătat că nu mai susține cererea de suspendare a

prezentei cauze în temeiul art. 244 alin. (1) C. proc. civ., întrucât Curtea de

Apel Târgu Mureș s-a pronunțat în Dosarul nr. 870/64/2011, respingând cererea

de suspendare, întrucât se impune a fi reținută prezumția de autoritate de

lucru judecat.

Prin Încheierea din

29 februarie 2012, Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă de contencios

administrativ și fiscal, a respins cererea de suspendare a Ordinului nr. DP

0366 din 27 septembrie 2011, formulată de reclamantul D.D.

Pentru a pronunța

această sentință, instanța a reținut următoarele:

Existența unui caz

bine justificat poate fi reținută dacă, din împrejurările cauzei, ar rezulta o

îndoială puternică și evidentă asupra prezumției de legalitate, care constituie

unul din fundamentele caracterului executoriu al actelor administrative.

În cauză, cenzura pe

care Curtea de Apel Târgu Mureș a efectuat-o asupra prezumției de legalitate a

actului administrativ atacat a condus nu la răsturnarea acestei prezumții ci la

întărirea ei, aspect de care Curtea de Apel Pitești urmează să țină seama în

analiza cazului bine justificat.

S-a mai reținut că,

la nivelul unei sumare pipăiri a fondului, motivarea ordinului indică temeiul

de drept, respectiv, art. 43 alin. (1) lit. b), art. 85 alin. (1) lit. n) și

alin. (2) din Legea nr. 80/1995 și situația de fapt la care s-a aplicat acest

text de lege.

În ce privește

producerea unei pagube iminente, Curtea a reținut că executarea actului

administrativ care se bucură de prezumția de legalitate nu poate constitui prin

ea însăși o pagubă iminentă, în sensul art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr.

554/2004.

A mai reținut

instanța că, pârâtul justifică un interes public superior celui privat al

reclamantului astfel încât, nu este întrunită nici condiția pagubei iminente.

Împotriva acestei

sentințe considerată nelegală și netemeinică a declarat recurs reclamantul D.D.

Recurentul a

susținut, în esență, următoarele critici.

1)Trecerea sa în

rezervă este un abuz și reprezintă un caz bine justificat ce se conturează prin

vădite elemente de nelegalitate.

Astfel, aplicarea

unei dispoziții introdusă de legiuitor la 29 aprilie 2011 pentru o faptă

cunoscută din iunie 2008 reprezintă o încălcare a principiului

neretroactivității legii consacrată în art. 15 alin. (2) din Constituție.

2) Cele trei acte de

punere la dispoziție nu i-au fost comunicate prin nici o modalitate, iar pârâta

nu a depus nici o dovadă în acest sens, context în care Înalta Curte de Casație

și Justiție prin Decizia nr. 3244/2007 a sancționat abuzul pârâtului, fapt ce a

condus ulterior la anularea ordinului.

3) Actul de excludere

este lovit de nulitate absolută, deoarece în conținutul acestuia nu există

înserate mențiuni ori referiri despre alte înscrisuri justificative care ar fi

stat la baza emiterii acestuia.

4) Pârâta nu a depus

la dosar înscrisuri justificative concrete din care să rezulte că în Serviciul

Român de Informații nu există posturi de ofițer fără acces la informații

clasificate.

5) Reținerea de către

instanța de fond în motivarea încheierii a existenței sentinței penale

pronunțate de Tribunalul Militar Cluj și a hotărârii Curții de Apel Mureș este

nefondată, întrucât sentința penală nu este definitivă, nu are legătură cu

actul contestat iar ordinul de trecere în rezervă nu s-a emis având în vedere

acest proces penal.

Recursul este

nefondat.

Așa cum s-a arătat în

expunerea prezentată mai sus, instanța de fond prin încheierea recurată a

respins cererea de suspendare a Ordinului nr. DP0366 din 27 septembrie 2011

formulată de reclamantul D.D., ordin prin care a fost trecut în rezervă, în

temeiul art. 85 alin. (1) lit. n) și alin. (2) din Legea nr. 80/1995.

Din dispozițiile

generale ale Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările

și completările ulterioare, rezultă că actul administrativ se bucură de

prezumția de legalitate, adoptat pe baza și în limitele legii, fiind executoriu

din oficiu.

Pe de altă parte, din

dispozițiile art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004 rezultă că suspendarea

executării unui act administrativ este o măsură excepțională ce poate surveni

exclusiv când acest lucru este prevăzut expres în lege (suspendarea de drept -

ope legis) ori când sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de lege

(suspendarea la cererea persoanei vătămate prin actul administrativ).

Într-adevăr, potrivit

art. 15 alin. (1) coroborat cu art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în

cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, odată sau

după sesizarea instanței de contencios administrativ, persoana vătămată poate

să ceară suspendarea executării actului administrativ până la soluționarea

irevocabilă a cauzei.

Deci, cu alte

cuvinte, un act administrativ va putea fi suspendat din executarea sa numai în

situația în care instanța va constata în mod temeinic îndeplinirea cumulativă a

celor două condiții: existența unui caz bine justificat și necesitatea evitării

unei pagube iminente ireparabile sau dificil de reparat.

Noțiunea de caz bine

justificat a fost definită la art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004

ca fiind acele împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de

natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului

administrativ.

În jurisprudența sa

constantă, secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți a

reținut că pentru conturarea cazului temeinic justificat care să impună

suspendarea unui act administrativ, instanța nu trebuie să procedeze la

analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăși cererea de

anulare a actului administrativ, ci trebuie să-și limiteze verificarea doar la

acele împrejurări vădite de fapt și/sau de drept care au capacitatea să producă

o îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act

administrativ.

Astfel de împrejurări

vădite, de fapt sau/și de drept care sunt de natură să producă o îndoială

serioasă cu privire la legalitatea unui act administrativ (act

administrativ-fiscal) au fost reținute de Înalta Curte ca fiind: emiterea unui

act administrativ de către un organ necompetent sau cu depășirea competenței,

actul administrativ emis în temeiul unor dispoziții legale declarate

neconstituționale, nemotivarea actului administrativ, modificarea importantă a

actului administrativ în calea recursului administrativ (reducerea importantă a

cuantumului sumelor reținute ca obligații bugetare suplimentare), etc.

De asemenea, din

dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. ș) din lege rezultă că noțiunea de pagubă

iminentă are în vedere producerea unui prejudiciu.

În cauză la nivel de

aparență, după o sumară cercetare, se reține că prin ordinul a cărei suspendare

se solicită s-a făcut aplicarea art. 85 alin. (1) lit. n) din Legea nr.

80/1995, text care reglementează consecințele limitării accesului la informații

clasificate iar nu consecințele unei sancțiuni disciplinare care să necesite,

așa cum susține recurentul reclamant o eventuală cercetare prealabilă.

Având în vedere că

Ordinul nr. DP 0366 din 27 septembrie 2011 este însoțit de raportul șefului

Direcției Județene de Informații Brașov, depus în formă declasificată și, că

trecerea în rezervă s-a făcut din oficiu, în temeiul art. 85 alin. (1) lit. n)

și alin. (2) din Legea nr. 80/1995 privind Statutul cadrelor militare, se

constată că în cauză nu poate fi reținută condiția cazului bine justificat

prevăzute de art. 15 din Legea contenciosului administrativ.

Referitor la condiția

producerii unei pagube iminente, așa cum aceasta este definită în art. 2 alin.

(1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004, urmează să se rețină, de asemenea, că nu

este îndeplinită, întrucât așa cum corect a reținut și instanța de fond,

pârâtul justifică un interes public superior celui privat al reclamantului.

Astfel, se reține de

către instanța de fond că dacă se pun în balanță cele două interese justificate

de părțile în cauză, în ipoteza anulării ordinului ca nelegal paguba pe care

reclamantul ar putea-o suferi poate fi raportată prin reintegrarea sa,

respectiv prin acordarea retroactivă a drepturilor acestuia, în timp ce

vătămarea suferită de instituția publică, prin retragerea dreptului

reclamantului de a avea acces la informații clasificate, poate fi ireversibilă.

Cât privește Sentința

nr. 6 din 7 februarie 2012 a Tribunalului Militar Cluj invocată de către pârât,

se constată că aceasta nu poate influența cererea de suspendare de față, ci,

eventual, fondul litigiului. Pe de altă parte, urmează a se reține că la

soluționarea în fond a cauzei, sentința penală nu era definitivă, acționând

prezumția de nevinovăție a reclamantului.

Examinând și din

oficiu hotărârea recurată sub toate aspectele de legalitate și temeinicie și

neconstatându-se existența motivelor de casare, recursul declarat în cauză va

fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de D.D. împotriva Încheierii din 29 februarie 2012 a Curții de Apel

Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 9 octombrie 2012.

Procesat de GGC - LM