ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4014/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamantul D.D. a chemat în judecată Serviciul de Informații reprezentat de UM 0198 București, solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună: - suspendarea actului administrativ nr. DP 0366 din 27 septembrie 2011 prin care a fost trecut în rezervă cu obligarea pârâtei la neîncadrarea sa ; - anularea actului administrativ susmenționat; - obligarea pârâtului la plata tuturor drepturilor financiare cuvenite, indexate și majorate și recalculate cu plata dobânzii aferente, începând cu data emiterii și până la reintegrarea efectivă; - obligarea pârâtului la plata de daune morale în cuantum de 430.366 RON pentru prejudiciu suferit precum și obligarea pârâtului să organizeze o ședință cu toate cadrele militare ale UM 0623 Brașov.

În motivarea cererii de suspendare reclamantul a arătat că actul a cărei suspendare o solicită i-a fost comunicat doar în extras, respectiv o copie parțial declasificată, pe motiv că nu are acces la informații clasificate și nu are voie să cunoască în integralitate actul. A mai susținut că, acest act reprezintă o nouă trecere în rezervă, după ce la data de 22 noiembrie 2006, aceeași conducere a Serviciului Român de Informații a mai emis un alt Ordin de excludere nr. 0651 din 22 noiembrie 2006, suspendat și anulat la Curtea de Apel Brașov, Curtea de Apel Ploiești și Înalta Curte de Casație și Justiție și, după ce comandantul UM 0623 Brașov, prin încălcarea ordinelor interne, a dispus schimbarea profilului său de activitate din operativ profil A pe neoperativ (profil N). Acest ordin a fost suspendat de Tribunalul Sibiu la data de 3 martie 2008. La data de 17 martie 2008, împotriva sa a fost începută urmărirea penală.

Reclamantul a mai arătat că, actul administrativ este lovit de nulitate absolută, deoarece este nemotivat în fapt, contrar dispozițiilor art. 84, art. 89, art. 93 din Legea nr. 188/1999 și art. 268 C. muncii. Reclamantul și-a fundamentat cererea de suspendare a executării actului administrativ supus judecății și pe Recomandarea nr. R (89)8 din 13 septembrie 1989 a Consiliului Europei.

Prin încheierea de ședință din 16 decembrie 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul 8808/1/2011 judecarea cauzei a fost strămutată la Curtea de Apel Pitești fiind înregistrată la această instanță, sub același număr, la data de 27 februarie 2011. Pe rolul Curții de Apel Târgu Mureș s-a aflat și cererea de suspendare a Ordinului directorului Serviciului Român de Informații nr. 0366 din 27 septembrie 2011, cu termen de judecată la 14 februarie 2011, sens în care s-a solicitat suspendarea prezentei cauze, până la soluționarea acesteia conform art. 244 alin. (1) C. proc. civ. La termenul din 22 februarie 2012, pârâta a arătat că nu mai susține cererea de suspendare a prezentei cauze în temeiul art. 244 alin. (1) C. proc.

civ., întrucât Curtea de Apel Târgu Mureș s-a pronunțat în Dosarul nr. 870/64/2011, respingând cererea de suspendare, întrucât se impune a fi reținută prezumția de autoritate de lucru judecat. Prin Încheierea din 29 februarie 2012, Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal, a respins cererea de suspendare a Ordinului nr. DP 0366 din 27 septembrie 2011, formulată de reclamantul D.D. Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut următoarele: Existența unui caz bine justificat poate fi reținută dacă, din împrejurările cauzei, ar rezulta o îndoială puternică și evidentă asupra prezumției de legalitate, care constituie unul din fundamentele caracterului executoriu al actelor administrative.

În cauză, cenzura pe care Curtea de Apel Târgu Mureș a efectuat-o asupra prezumției de legalitate a actului administrativ atacat a condus nu la răsturnarea acestei prezumții ci la întărirea ei, aspect de care Curtea de Apel Pitești urmează să țină seama în analiza cazului bine justificat. S-a mai reținut că, la nivelul unei sumare pipăiri a fondului, motivarea ordinului indică temeiul de drept, respectiv, art. 43 alin. (1) lit. b), art. 85 alin. (1) lit. n) și alin. (2) din Legea nr. 80/1995 și situația de fapt la care s-a aplicat acest text de lege. În ce privește producerea unei pagube iminente, Curtea a reținut că executarea actului administrativ care se bucură de prezumția de legalitate nu poate constitui prin ea însăși o pagubă iminentă, în sensul art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004.

A mai reținut instanța că, pârâtul justifică un interes public superior celui privat al reclamantului astfel încât, nu este întrunită nici condiția pagubei iminente. Împotriva acestei sentințe considerată nelegală și netemeinică a declarat recurs reclamantul D.D. Recurentul a susținut, în esență, următoarele critici. 1)Trecerea sa în rezervă este un abuz și reprezintă un caz bine justificat ce se conturează prin vădite elemente de nelegalitate. Astfel, aplicarea unei dispoziții introdusă de legiuitor la 29 aprilie 2011 pentru o faptă cunoscută din iunie 2008 reprezintă o încălcare a principiului neretroactivității legii consacrată în art. 15 alin. (2) din Constituție. 2) Cele trei acte de punere la dispoziție nu i-au fost comunicate prin nici o modalitate, iar pârâta nu a depus nici o dovadă în acest sens, context în care Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 3244/2007 a sancționat abuzul pârâtului, fapt ce a condus ulterior la anularea ordinului.

3) Actul de excludere este lovit de nulitate absolută, deoarece în conținutul acestuia nu există înserate mențiuni ori referiri despre alte înscrisuri justificative care ar fi stat la baza emiterii acestuia. 4) Pârâta nu a depus la dosar înscrisuri justificative concrete din care să rezulte că în Serviciul Român de Informații nu există posturi de ofițer fără acces la informații clasificate. 5) Reținerea de către instanța de fond în motivarea încheierii a existenței sentinței penale pronunțate de Tribunalul Militar Cluj și a hotărârii Curții de Apel Mureș este nefondată, întrucât sentința penală nu este definitivă, nu are legătură cu actul contestat iar ordinul de trecere în rezervă nu s-a emis având în vedere acest proces penal.

Recursul este nefondat. Așa cum s-a arătat în expunerea prezentată mai sus, instanța de fond prin încheierea recurată a respins cererea de suspendare a Ordinului nr. DP0366 din 27 septembrie 2011 formulată de reclamantul D.D., ordin prin care a fost trecut în rezervă, în temeiul art. 85 alin. (1) lit. n) și alin. (2) din Legea nr. 80/1995. Din dispozițiile generale ale Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, rezultă că actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate, adoptat pe baza și în limitele legii, fiind executoriu din oficiu.

Pe de altă parte, din dispozițiile art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004 rezultă că suspendarea executării unui act administrativ este o măsură excepțională ce poate surveni exclusiv când acest lucru este prevăzut expres în lege (suspendarea de drept - ope legis) ori când sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de lege (suspendarea la cererea persoanei vătămate prin actul administrativ). Într-adevăr, potrivit art. 15 alin. (1) coroborat cu art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, odată sau după sesizarea instanței de contencios administrativ, persoana vătămată poate să ceară suspendarea executării actului administrativ până la soluționarea irevocabilă a cauzei.

Deci, cu alte cuvinte, un act administrativ va putea fi suspendat din executarea sa numai în situația în care instanța va constata în mod temeinic îndeplinirea cumulativă a celor două condiții: existența unui caz bine justificat și necesitatea evitării unei pagube iminente ireparabile sau dificil de reparat. Noțiunea de caz bine justificat a fost definită la art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca fiind acele împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.

În jurisprudența sa constantă, secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți a reținut că pentru conturarea cazului temeinic justificat care să impună suspendarea unui act administrativ, instanța nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăși cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-și limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt și/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act administrativ.

Astfel de împrejurări vădite, de fapt sau/și de drept care sunt de natură să producă o îndoială serioasă cu privire la legalitatea unui act administrativ (act administrativ-fiscal) au fost reținute de Înalta Curte ca fiind: emiterea unui act administrativ de către un organ necompetent sau cu depășirea competenței, actul administrativ emis în temeiul unor dispoziții legale declarate neconstituționale, nemotivarea actului administrativ, modificarea importantă a actului administrativ în calea recursului administrativ (reducerea importantă a cuantumului sumelor reținute ca obligații bugetare suplimentare), etc. De asemenea, din dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. ș) din lege rezultă că noțiunea de pagubă iminentă are în vedere producerea unui prejudiciu.

În cauză la nivel de aparență, după o sumară cercetare, se reține că prin ordinul a cărei suspendare se solicită s-a făcut aplicarea art. 85 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 80/1995, text care reglementează consecințele limitării accesului la informații clasificate iar nu consecințele unei sancțiuni disciplinare care să necesite, așa cum susține recurentul reclamant o eventuală cercetare prealabilă. Având în vedere că Ordinul nr. DP 0366 din 27 septembrie 2011 este însoțit de raportul șefului Direcției Județene de Informații Brașov, depus în formă declasificată și, că trecerea în rezervă s-a făcut din oficiu, în temeiul art. 85 alin. (1) lit. n) și alin. (2) din Legea nr. 80/1995 privind Statutul cadrelor militare, se constată că în cauză nu poate fi reținută condiția cazului bine justificat prevăzute de art. 15 din Legea contenciosului administrativ.

Referitor la condiția producerii unei pagube iminente, așa cum aceasta este definită în art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004, urmează să se rețină, de asemenea, că nu este îndeplinită, întrucât așa cum corect a reținut și instanța de fond, pârâtul justifică un interes public superior celui privat al reclamantului. Astfel, se reține de către instanța de fond că dacă se pun în balanță cele două interese justificate de părțile în cauză, în ipoteza anulării ordinului ca nelegal paguba pe care reclamantul ar putea-o suferi poate fi raportată prin reintegrarea sa, respectiv prin acordarea retroactivă a drepturilor acestuia, în timp ce vătămarea suferită de instituția publică, prin retragerea dreptului reclamantului de a avea acces la informații clasificate, poate fi ireversibilă.

Cât privește Sentința nr. 6 din 7 februarie 2012 a Tribunalului Militar Cluj invocată de către pârât, se constată că aceasta nu poate influența cererea de suspendare de față, ci, eventual, fondul litigiului. Pe de altă parte, urmează a se reține că la soluționarea în fond a cauzei, sentința penală nu era definitivă, acționând prezumția de nevinovăție a reclamantului. Examinând și din oficiu hotărârea recurată sub toate aspectele de legalitate și temeinicie și neconstatându-se existența motivelor de casare, recursul declarat în cauză va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de D.D. împotriva Încheierii din 29 februarie 2012 a Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 octombrie 2012. Procesat de GGC - LM