ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4066/2014

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința nr. 464 din 20 decembrie 2012, Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a respins excepțiile lipsei de interes și inadmisibilității acțiunii, invocate de pârâtă și a admis acțiunea precizată formulată de reclamantul V.I.G., în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală de Informații și Protecție Internă, obligând pârâta să declasifice procesul-verbal de ședință de Consiliu de Disciplină întrunit la nivelul D.G.I.P.I. la data de 2 septembrie 2011 și încheierea de ședință a Consiliului de Disciplină din data de 2 septembrie 2011. Totodată, Curtea de apel a respins în rest acțiunea și a obligate reclamantul la plata sumei de 394,64 lei cheltuieli de judecată către Ministerul Administrației și Internelor.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut în esență, următoarele aspecte: Reclamantul V.I.G., a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Administrației și Internelor, solicitând declasificarea următoarelor documente aflate în posesia pârâtului: procesul-verbal de ședința de Consiliu de Disciplină întrunit la nivelul Direcției Generale de Informații și Protecție Internă, în data de 02 septembrie 2011, încheierea ședinței de Consiliu de Disciplina întrunit la nivelul D.G.I.P.I. din data de 02 septembrie 2011, fișa postului pentru comisarul șef I.M., șeful Serviciului de Informații și Protecție Internă Buzău, numai sub aspectul existenței atribuțiilor de resurse umane la nivel teritorial și de îndrumare și control asupra reclamantului, delegația pentru persoana care a semnat Ordinului Ministrului Administrației și Internelor nr. 11/3727 din 22 septembrie 2011, cu precizarea expresă a abilitării persoanei pe linie de resurse umane.

În ceea ce privește excepția inadmisibilității acțiunii, s-a reținut că reclamantul V.I.G. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală de Informații și Protecție Internă, declasificarea mai multor documente aflate în posesia acesteia, motivat de faptul că înscrisurile indicate în cererea de chemare în judecată îi sunt necesare în soluționarea unui alt dosar aflat pe rolul aceleiași instanțe și au stat la baza emiterii Ordinului Ministrului Administrației și Internelor nr. 11/3727 din 22 septembrie 2011, prin care reclamantul a fost destituit din poliție, fiind evident că obiectul acțiunii îl constituie obligarea pârâtei, în calitate de emitent al înscrisurilor în litigiu, de a le declasifica, reclamantul solicitând instanței să pronunțe o hotărâre în acest sens, ca urmare a refuzului pârâtei de a da curs cererii de declasificare.

Deși conform dispozițiilor art. 24 alin. (10) din Legea nr. 182/2002 privind protecția informațiilor clasificate, declasificarea ori trecerea la un nivel inferior de clasificare este realizată de persoanele sau autoritățile publice competente să aprobe clasificarea și nivelul de secretizare a informațiilor respective, totuși în cauză reclamantul a atacat în instanța de contencios administrativ refuzul autorității pârâte de a declasifica documentele, fiind îndeplinite condițiile de admisibilitate a acțiunii prevăzute de art. 1 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, întrucât reclamantul s-a considerat vătămat în drepturile sale legitime prin acest refuz apreciat ca nejustificat Prin urmare, s-a constatat că rațiunile care au stat la baza clasificării informațiilor pot suferi modificări în timp, care duc la posibilitatea declasificării informațiilor protejate înainte de expirarea duratei pentru care au fost clasificate; astfel, potrivit dispozițiilor art. 20 lit. b) din Standardele naționale de protecție a informațiilor clasificate în România, aprobate prin H.G.

nr. 585/2002 pentru aprobarea Standardelor naționale de protecție a informațiilor clasificate în România, informațiile se declasifica dacă dezvăluirea informațiilor nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică, ori interesele persoanelor de drept public sau privat deținătoare. De asemenea, s-a reținut că și excepția lipsei de interes este nefondată, având în vedere că față de obiectul acțiunii, reclamantul justificând în speță un interes, care îndeplinește toate cerințele legale, întrucât acesta urmărește administrarea documentelor ca probă în cadrul procesului prin care contestă destituirea sa din poliție (Dosarul nr. 840/42/2011), documentele clasificate fiind dintre cele care au stat la baza emiterii ordinului de destituire.

Pe fondul cauzei, s-a reținut că reclamantul a avut raporturi de serviciu cu pârâta, care este emitentul documentelor în discuție; documentele se referă la desfășurarea cercetării administrative efectuate față de reclamant procesul-verbal de ședință de Consiliu de disciplină întrunit la data de 2 septembrie 2011 la nivelul pârâtei și încheierea ședinței de la acea dată, precum și la atribuțiile șefului Serviciului de Informații și Protecție Internă Buzău, superior pe cale ierarhică reclamantului - fișa postului pentru comisarul șef I.M. Reclamantul a solicitat pârâtei declasificarea documentelor menționate, privitoare la cercetarea și sancționarea lui prin destituirea din poliție, însă pârâta i-a comunicat, prin adresa nr. 961.553 din 25 aprilie 2011, că nu le poate declasifica, întrucât diseminarea informațiilor respective ar fi de natură să determine prejudicii intereselor Ministerului Administrației și Internelor și structurilor sale subordonate.

În ceea ce privește posibilitatea declasificării informațiilor conținute de fișa postului, pârâta a răspuns că aceasta ar presupune necesitatea declasificării tuturor fișelor postului aparținând șefilor de servicii județene, având în vedere că acestea conțin, în proporție de peste 95%, aceleași informații. În raport de argumentele pârâtei, în sensul că nu este posibilă desecretizarea documentelor menționate în acțiune, astfel cum a fost precizată, s-a constatat că documentele în litigiu sunt legate de dreptul la muncă al reclamantului, conform pregătirii sale profesionale, acest drept fundamental fiind consacrat de Constituție, astfel că reclamantul este îndreptățit să le cunoască.

De asemenea, s-a apreciat că sunt întemeiate afirmațiile reclamantului potrivit cărora aceste documente nu se referă la activități ale pârâtei referitoare la organizarea sau funcționarea acesteia, ci privesc numai fapta reținută de consiliul de disciplină ca săvârșită de reclamant, condițiile și cauzele comiterii, modalitatea de desfășurare a cercetării prealabile față de reclamant, precum și factorii și criteriile avute în vedere pentru luarea măsurii propuse, raportat la existența sau inexistența abaterii, având, deci, legătură cu răspunderea disciplinară, iar nu cu activitățile specifice desfășurate de pârâtă; or, în această situație declasificarea lor nu poate produce prejudicii pârâtei.

Totodată, raportul privind sancționarea disciplinară a reclamantului, care are la bază conținutul acestor documente, nu este clasificat "secret de serviciu". Referitor la solicitarea reclamantului de declasificare a fișei postului pentru comisarul șef I.M., șeful Serviciului de Informații și Protecție Internă Buzău, numai sub aspectul existenței atribuțiilor de resurse umane la nivel teritorial și de îndrumare și control asupra reclamantului, s-a constatat că aceasta este nefondată, având în vedere că documentul constituie un act unitar, iar Legea nr. 182/2002 nu reglementează procedura declasificării parțiale, aceasta nefiind posibilă fără o încălcare a procedurilor specifice.

Constatând că la termenul din data de 18 octombrie 2012 reclamantul și-a precizat acțiunea și a solicitat să se ia act de renunțarea la judecată în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Administrație și Internelor, care a arătat, la acel termen, că este de acord cu renunțarea, dar solicită cheltuieli de judecată ocazionate cu deplasarea consilierului juridic la instanță la termenele de judecată, raportat la dispozițiile art. 246 alin. (3) C. proc. civ., s-a apreciat că se impune obligarea reclamantului la plata sumei de 394,64 lei cheltuieli de judecată către minister, reprezentând contravaloarea consumului de carburant pentru deplasarea reprezentantului acestuia la termenele de judecată din datele de 20 septembrie 2012 și 18 octombrie 2012, calculat potrivit Ordinului ministrului nr. 599 din 1 septembrie 2008. Împotriva sentinței pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, au declarat recurs V.I.G.

și de Departamentul de Informații și Protecție, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Pârâtul Departamentul de Informații și Protecție Internă a solicitat, prin cererea de recurs, admiterea acestei căi extraordinare de atac și modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii acțiunii în contencios administrativ formulate de reclamantul V.I.G. fie pe cale de excepție fie ca neîntemeiată. A considerat recurentul Departamentul de Informații și Protecție Internă că hotărârea atacată este netemeinică, în condițiile în care instanța de fond nu a ținut cont de argumentele prezentate în susținerea excepțiilor invocate, anume a excepției lipsei de interes a intimatului reclamant în ceea ce privește promovarea acțiunii și a excepției inadmisibilității acțiunii reclamantului.

Sub primul aspect mai sus menționat, cel al excepției lipsei de interes, s-a relevat că întrucât prin clasificarea informațiilor din conținutul documentelor ce fac obiectul cauzei nu se aduc impedimente de natură să afecteze exercitarea dreptului la apărare al reclamantului acesta nu poate justifica un interes recunoscut de lege și actual în legătură cu pretenția formulată, iar în ceea ce privește excepția inadmisibilității acțiunii, s-a susținut că în raportul juridic dedus judecății reclamantul nu poate avea calitatea de subiect activ această calitate aparținând potrivit legii doar emitentului.

Pe de altă parte, recurentul Departamentul de Informații și Protecție Internă a considerat că în raport de definiția actului administrativ dată de către art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, reclamantul nu a indicat existența unui act administrativ unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de către pârât în vederea executării ori a executării legii, care să dea naștere, să modifică sau să stingă raporturi juridice, și nici nu a afirmat existența unui drept recunoscut de lege sau a unui interes legitim, de vreme ce prin art. 20 din H.G. nr. 585/2002 legiuitorul a conferit emitenților dreptul de a aprecia asupra caracterului clasificat al informațiilor pe care le emit. Așadar, a arătat recurentul că în cauza dedusă judecății, fără a face dovada existenței unui act administrativ emis de către D.I.P.I.

în vederea executării ori a organizării executării legii, care să dea naștere, să modifice sau să stingă raporturi juridice, a nesoluționării în termenul legal a cererilor înaintate instituției pârâte sau a unui refuz nejustificat de soluționare a acestuia, reclamantul pretinde obligarea pârâtei la efectuarea operațiunii de declasificare a acestor documente, care fără a reprezenta acte administrative în sensul legii, exced sferei contenciosului administrativ stabilită prin art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004. A mai susținut pârâtul recurent că, în raport de prevederile art. 8, art. 17 alin. (1), art. 20 și art. 21 din H.G.

nr. 585/2002, nu putea proceda la declasificarea informațiilor, urmare petițiilor reclamantului, întrucât diseminarea acestora ar fi de natură să producă prejudicii intereselor Ministerului Administrației și Internelor precum și structurilor sale subordonate, și că având în vedere că nu erau îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru declasificarea acestor informații legiuitorul a conferit emitenților dreptul de a aprecia asupra caracterului acestora ori de câte ori este posibil, la o anumită dată sau la producerea unui anumit eveniment.

A menționat recurentul faptul că potrivit legii termenul de clasificare pentru informațiile clasificate secret de serviciu este de până la 30 de ani, precum și faptul că în prezent nu se cunoaște data exactă la care ar putea fi declasificate aceste documente, urmând ca aceasta să fie stabilită în funcție de momentul la care se va aprecia că dezvăluirea informațiilor conținute nu mai poate prejudicia interesele Ministerului Administrației și Internelor. Prin cererea de recurs reclamantul V.I.G. a solicitat admiterea căii extraordinare de atac și modificarea sentinței atacate în sensul înlăturării obligației reclamantului de plată a cheltuielilor de judecată supraevaluate, motivat de faptul că suma de 394,64 lei nu poate reprezenta contravaloarea a două deplasări de la București la Ploiești, această sumă acoperind consumul a 63,44 litri de benzină la un preț de 6,22 lei litru afișat de către SC P. S.A.

în data de 20 septembrie 2012. Or, a susținut reclamantul, conform site-ului distanța.ro, din centrul municipiului București unde este sediul pârâtului, și până în centrul municipiului Ploiești unde este sediul Curții de Apel Ploiești, sunt 61 km, iar la un consum de 8,5 litri/suta de kilometri și la un preț de 6,22 lei/litru de benzină se cheltuie 33 de lei, pe când în situația normativelor M.A.I. la un consum de 6,5 litri/suta de kilometri și la un preț de 6,22 lei/litru de benzină se cheltuie 24,66 lei. A mai învederat reclamantul recurent că în finalul ședinței de judecată din data de 18 octombrie 2012 consilierul juridic al pârâtului a solicitat cheltuieli de judecată reprezentând exclusiv contravaloarea combustibilului necesar efectuării a două deplasări București - Ploiești, astfel că în consecință acestea ar fi putut să se situeze între 4 x 24,66 = 98,64 lei și 4 x 33 = 132 lei, nicidecum la 394,64 lei.

Cei 63,44 litri care ar reprezenta 394,64 lei, a susținut recurentul reclamant, sunt suficienți pentru a se efectua aproape 1000 km la un consum de 6.5 litri/suta de kilometri sau aproape 750 km la un consum de 8,5 litri/suta de kilometri, în timp ce două deplasări București - Ploiești, dus-întors, însumează 4 x 61 = 244 km. Prin întâmpinarea depusă la dosar intimatul Departamentul de Informații și Protecție Internă a solicitat respingerea ca nefondat a recursului declarat de reclamantul V.I.G., arătându-se că suma de 394,64 lei reprezintă contravaloarea consumului de carburant efectuat pentru deplasarea pe ruta București - Ploiești și retur a reprezentanților D.I.P.I.

cu autoturismele de serviciu, la cele două termene de judecată din 20 septembrie 2012 și 18 octombrie 2012, care a rezultat din calculul efectuat de structura de specialitate, potrivit unei formule stabilite prin Ordinul ministrului administrației și internelor nr. 599 din 1 septembrie 2008 pentru aprobarea Normativului privind asigurarea tehnică de autovehicule a structurilor Ministerului Administrației și Internelor. V.I.G. nu a formulat întâmpinare la recursul declarat de Departamentul de Informații și Protecție Internă ci a înțeles să formuleze concluzii scrise, prin care a solicitat respingerea ca nefondat a recursului D.I.P.I.

Analizând recursurile declarate în cauză, Înalta Curte reține următoarele: I. Cât privește recursul declarat de pârâtul Departamentul de Informații și Protecție Internă (fost Direcția Generală de Informații și Protecție Internă din cadrul Ministerului Administrației și Internelor), se constată că în mod întemeiat, prin raportare la obiectul acțiunii în contencios administrativ și la prevederile legale incidente în cauză, instanța de fond a dispus prin sentința atacată respingerea excepțiilor lipsei de interes și a inadmisibilității acțiunii, invocate de pârât, și admiterea în parte a acțiunii reclamantului V.I.G., cu consecința obligării pârâtului la declasificarea procesului-verbal de ședință de consiliu de disciplină întrunit la nivelul D.G.I.P.I.

la data de 2 septembrie 2011 și a încheierii de ședință a aceluiași consiliu de disciplină din aceiași dată de 2 septembrie 2011. Astfel, referitor la modul de soluționare a excepțiilor lipsei de interes în promovarea acțiunii și a inadmisibilității acțiunii în contencios administrativ, se reține că instanța de fond a statuat judicios că reclamantul justifică interes procesual în litigiu, în condițiile în care prin acțiunea formulată se urmărește declasificarea unor documente care au stat la baza emiterii ordinului de destituire din poliție, contestat în justiție (Dosarul nr. 840/42/2011 al Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal), și a căror administrare este necesară în litigiul menționat, și, de asemenea, că acțiunea în contencios administrativ este admisibilă, atâta vreme cât sunt întrunite cerințele art. 1 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, care stipulează că orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată.

Or, indiscutabil, reclamantul s-a considerat vătămat în drepturile sale legitime de refuzul pârâtei, pretins nejustificat, de declasificare a documentelor care au constituit temeiul emiterii ordinului de încetare a raporturilor de serviciu (prin destituire, ca sancțiune disciplinară), și a atacat în consecință acest refuz nejustificat (act administrativ unilateral asimilat) în fața instanței de contencios administrativ, un asemenea demers procedural neputând fi condiționat de prealabila contestare a clasificării informațiilor, a duratei pentru care acestea au fost clasificate, precum și a modului în care s-a atribuit un nivel sau altul de secretizare, în condițiile prevăzute de art. 20 din Legea nr. 182/2002 privind protecția informațiilor clasificate, cu modificările și completările ulterioare.

Judecătorul fondului a pronunțat o hotărâre temeinică și legală și sub aspectul modului de soluționare a fondului acțiunii reclamantului, obligarea pârâtei la declasificarea procesului-verbal de ședință de consiliu de disciplină întrunit la nivelul Direcției Generale de Informații și Protecție Internă la data de 2 septembrie 2011 precum și a încheierii de ședință a aceluiași consiliu de disciplină emise la aceiași dată, mai sus menționată, impunându-se în vederea asigurării respectării, în cadrul litigiului ce formează obiectul dosarului nr. 840/42/2011 al Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a dreptului reclamantului la apărare și a dreptului acestuia la un proces echitabil.

Refuzul pârâtei de declasificare a procesului-verbal de ședință de consiliu de disciplină întrunit la nivelul Direcției Generale de Informații și Protecție Internă la data de 2 septembrie 2011 precum și a încheierii de ședință a aceluiași consiliu de disciplină emise la aceiași dată nu este justificat nici prin raportare la prevederile legale în materia protecției informațiilor clasificate ca secrete de serviciu (art. 8 și art. 24 din Standardele naționale de protecție a informațiilor clasificate în România, aprobate prin H.G. nr. 585/2002, cu modificările și completările ulterioare), nefiind prezentate de către recurenta pârâtă, în concret, argumentele și rațiunile de natură a conduce, în mod rezonabil, la concluzia că divulgarea conținutului documentelor în analiză - întocmite într-o procedură disciplinară pornită împotriva unei persoane precis determinate - ar putea prejudicia interesele Ministerului Administrației și Internelor și structurilor sale subordonate.

II. În legătură cu recursul formulat de reclamantul V.I.G.

împotriva sentinței nr. 464 din 20 decembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, Înalta Curte reține că acesta este fondat, existând temei legal pentru obligarea reclamantului la plata de cheltuieli de judecată, către Ministerul Afacerilor Interne (față de care s-a renunțat la judecată la termenul de judecată din data de 18 octombrie 2012), numai în limita sumei de 132 lei, reprezentând contravaloarea efectivă a cheltuielilor de combustibil pentru două deplasări - la termenele de judecată din 20 septembrie 2012 și 18 octombrie 2012 - cu autoturismul pe ruta București - Ploiești (61 km) și retur (8,5 litri/100 km x 6,22 lei/litru = 33 lei, 4 x 33 = 132 lei), și nu pentru suma de 394,64 lei care este calculată în temeiul unei formule care nu are în vedere strict consumul efectiv și care este stabilită printr-un act intern al unei instituții publice și aplicabil în exclusivitate în cadrul acesteia, anume Ordinul ministrului administrației și internelor nr. 599 din 1 septembrie 2008 pentru aprobarea Normativului privind asigurarea tehnică de autovehicule a structurilor M.A.I.

În raport de cele mai sus arătate, urmează a se dispune, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, precum și baza art. 312 alin. (1) - (3) C. proc. civ. din anul 1865, cu modificările și completările ulterioare, pe de o parte, respingerea ca nefondat a recursului declarat de Departamentul de Informații și Protecție Internă împotriva sentinței nr. 464 din 20 decembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, și, pe de altă parte, admiterea recursului declarat împotriva aceleiași sentințe de către reclamantul V.I.G., cu consecința modificării în parte a hotărârii atacate în sensul obligării reclamantului la plata către Ministerul Afacerilor Interne a sumei de 132 lei cu titlu de cheltuieli de judecată (în loc de 394,64 lei), și a menținerii în rest a dispozițiilor din sentința atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Departamentul de Informații și Protecție Internă împotriva Sentinței nr. 464 din 20 decembrie 2012 a Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Admite recursul declarat de V.I.G. împotriva Sentinței nr. 464 din 20 decembrie 2012 a Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. Modifică în parte sentința atacată în sensul că obligă reclamantul la plata, către Ministerul Afacerilor Interne, a sumei de 132 lei cu titlul de cheltuieli de judecată. Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 octombrie 2014 Procesat de GGC - GV