ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4066/2014

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4066/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra recursurilor

de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința nr. 464 din 20 decembrie 2012,

Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și

fiscal, a respins excepțiile lipsei de interes și inadmisibilității acțiunii,

invocate de pârâtă și a admis acțiunea precizată formulată de reclamantul

V.I.G., în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală de Informații și

Protecție Internă, obligând pârâta să declasifice procesul-verbal de ședință de

Consiliu de Disciplină întrunit la nivelul D.G.I.P.I. la data de 2 septembrie

2011 și încheierea de ședință a Consiliului de Disciplină din data de 2

septembrie 2011.

Totodată, Curtea de

apel a respins în rest acțiunea și a obligate reclamantul la plata sumei de

394,64 lei cheltuieli de judecată către Ministerul Administrației și

Internelor.

Pentru a hotărî

astfel, prima instanță a reținut în esență, următoarele aspecte:

Reclamantul V.I.G., a

chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Administrației și Internelor,

solicitând declasificarea următoarelor documente aflate în posesia pârâtului:

procesul-verbal de ședința de Consiliu de Disciplină întrunit la nivelul

Direcției Generale de Informații și Protecție Internă, în data de 02 septembrie

2011, încheierea ședinței de Consiliu de Disciplina întrunit la nivelul

D.G.I.P.I. din data de 02 septembrie 2011, fișa postului pentru comisarul șef

I.M., șeful Serviciului de Informații și Protecție Internă Buzău, numai sub

aspectul existenței atribuțiilor de resurse umane la nivel teritorial și de

îndrumare și control asupra reclamantului, delegația pentru persoana care a

semnat Ordinului Ministrului Administrației și Internelor nr. 11/3727 din 22

septembrie 2011, cu precizarea expresă a abilitării persoanei pe linie de

resurse umane.

În ceea ce privește

excepția inadmisibilității acțiunii, s-a reținut că reclamantul V.I.G. a

solicitat, în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală de Informații și

Protecție Internă, declasificarea mai multor documente aflate în posesia

acesteia, motivat de faptul că înscrisurile indicate în cererea de chemare în

judecată îi sunt necesare în soluționarea unui alt dosar aflat pe rolul

aceleiași instanțe și au stat la baza emiterii Ordinului Ministrului

Administrației și Internelor nr. 11/3727 din 22 septembrie 2011, prin care

reclamantul a fost destituit din poliție, fiind evident că obiectul acțiunii îl

constituie obligarea pârâtei, în calitate de emitent al înscrisurilor în

litigiu, de a le declasifica, reclamantul solicitând instanței să pronunțe o

hotărâre în acest sens, ca urmare a refuzului pârâtei de a da curs cererii de

declasificare.

Deși conform

dispozițiilor art. 24 alin. (10) din Legea nr. 182/2002 privind protecția

informațiilor clasificate, declasificarea ori trecerea la un nivel inferior de

clasificare este realizată de persoanele sau autoritățile publice competente să

aprobe clasificarea și nivelul de secretizare a informațiilor respective,

totuși în cauză reclamantul a atacat în instanța de contencios administrativ

refuzul autorității pârâte de a declasifica documentele, fiind îndeplinite condițiile

de admisibilitate a acțiunii prevăzute de art. 1 din Legea contenciosului

administrativ nr. 554/2004, întrucât reclamantul s-a considerat vătămat în

drepturile sale legitime prin acest refuz apreciat ca nejustificat

Prin urmare, s-a

constatat că rațiunile care au stat la baza clasificării informațiilor pot

suferi modificări în timp, care duc la posibilitatea declasificării

informațiilor protejate înainte de expirarea duratei pentru care au fost

clasificate; astfel, potrivit dispozițiilor art. 20 lit. b) din Standardele

naționale de protecție a informațiilor clasificate în România, aprobate prin

H.G. nr. 585/2002 pentru aprobarea Standardelor naționale de protecție a

informațiilor clasificate în România, informațiile se declasifica dacă

dezvăluirea informațiilor nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea

țării, ordinea publică, ori interesele persoanelor de drept public sau privat

deținătoare.

De asemenea, s-a

reținut că și excepția lipsei de interes este nefondată, având în vedere că

față de obiectul acțiunii, reclamantul justificând în speță un interes, care

îndeplinește toate cerințele legale, întrucât acesta urmărește administrarea

documentelor ca probă în cadrul procesului prin care contestă destituirea sa

din poliție (Dosarul nr. 840/42/2011), documentele clasificate fiind dintre

cele care au stat la baza emiterii ordinului de destituire.

Pe fondul cauzei, s-a

reținut că reclamantul a avut raporturi de serviciu cu pârâta, care este

emitentul documentelor în discuție; documentele se referă la desfășurarea

cercetării administrative efectuate față de reclamant procesul-verbal de

ședință de Consiliu de disciplină întrunit la data de 2 septembrie 2011 la

nivelul pârâtei și încheierea ședinței de la acea dată, precum și la

atribuțiile șefului Serviciului de Informații și Protecție Internă Buzău,

superior pe cale ierarhică reclamantului - fișa postului pentru comisarul șef

I.M.

Reclamantul a

solicitat pârâtei declasificarea documentelor menționate, privitoare la

cercetarea și sancționarea lui prin destituirea din poliție, însă pârâta i-a

comunicat, prin adresa nr. 961.553 din 25 aprilie 2011, că nu le poate

declasifica, întrucât diseminarea informațiilor respective ar fi de natură să

determine prejudicii intereselor Ministerului Administrației și Internelor și

structurilor sale subordonate. În ceea ce privește posibilitatea declasificării

informațiilor conținute de fișa postului, pârâta a răspuns că aceasta ar

presupune necesitatea declasificării tuturor fișelor postului aparținând

șefilor de servicii județene, având în vedere că acestea conțin, în proporție

de peste 95%, aceleași informații.

În raport de

argumentele pârâtei, în sensul că nu este posibilă desecretizarea documentelor

menționate în acțiune, astfel cum a fost precizată, s-a constatat că documentele

în litigiu sunt legate de dreptul la muncă al reclamantului, conform pregătirii

sale profesionale, acest drept fundamental fiind consacrat de Constituție,

astfel că reclamantul este îndreptățit să le cunoască.

De asemenea, s-a

apreciat că sunt întemeiate afirmațiile reclamantului potrivit cărora aceste

documente nu se referă la activități ale pârâtei referitoare la organizarea sau

funcționarea acesteia, ci privesc numai fapta reținută de consiliul de

disciplină ca săvârșită de reclamant, condițiile și cauzele comiterii,

modalitatea de desfășurare a cercetării prealabile față de reclamant, precum și

factorii și criteriile avute în vedere pentru luarea măsurii propuse, raportat

la existența sau inexistența abaterii, având, deci, legătură cu răspunderea

disciplinară, iar nu cu activitățile specifice desfășurate de pârâtă; or, în

această situație declasificarea lor nu poate produce prejudicii pârâtei.

Totodată, raportul

privind sancționarea disciplinară a reclamantului, care are la bază conținutul

acestor documente, nu este clasificat "secret de serviciu".

Referitor la

solicitarea reclamantului de declasificare a fișei postului pentru comisarul

șef I.M., șeful Serviciului de Informații și Protecție Internă Buzău, numai sub

aspectul existenței atribuțiilor de resurse umane la nivel teritorial și de

îndrumare și control asupra reclamantului, s-a constatat că aceasta este

nefondată, având în vedere că documentul constituie un act unitar, iar Legea

nr. 182/2002 nu reglementează procedura declasificării parțiale, aceasta

nefiind posibilă fără o încălcare a procedurilor specifice.

Constatând că la

termenul din data de 18 octombrie 2012 reclamantul și-a precizat acțiunea și a

solicitat să se ia act de renunțarea la judecată în contradictoriu cu pârâtul

Ministerul Administrație și Internelor, care a arătat, la acel termen, că este

de acord cu renunțarea, dar solicită cheltuieli de judecată ocazionate cu

deplasarea consilierului juridic la instanță la termenele de judecată, raportat

la dispozițiile art. 246 alin. (3) C. proc. civ., s-a apreciat că se impune

obligarea reclamantului la plata sumei de 394,64 lei cheltuieli de judecată

către minister, reprezentând contravaloarea consumului de carburant pentru

deplasarea reprezentantului acestuia la termenele de judecată din datele de 20

septembrie 2012 și 18 octombrie 2012, calculat potrivit Ordinului ministrului

nr. 599 din 1 septembrie 2008.

Împotriva sentinței

pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios

administrativ și fiscal, au declarat recurs V.I.G. și de Departamentul de

Informații și Protecție, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Pârâtul Departamentul

de Informații și Protecție Internă a solicitat, prin cererea de recurs,

admiterea acestei căi extraordinare de atac și modificarea hotărârii atacate în

sensul respingerii acțiunii în contencios administrativ formulate de

reclamantul V.I.G. fie pe cale de excepție fie ca neîntemeiată.

A considerat

recurentul Departamentul de Informații și Protecție Internă că hotărârea atacată

este netemeinică, în condițiile în care instanța de fond nu a ținut cont de

argumentele prezentate în susținerea excepțiilor invocate, anume a excepției

lipsei de interes a intimatului reclamant în ceea ce privește promovarea

acțiunii și a excepției inadmisibilității acțiunii reclamantului.

Sub primul aspect mai

sus menționat, cel al excepției lipsei de interes, s-a relevat că întrucât prin

clasificarea informațiilor din conținutul documentelor ce fac obiectul cauzei

nu se aduc impedimente de natură să afecteze exercitarea dreptului la apărare

al reclamantului acesta nu poate justifica un interes recunoscut de lege și

actual în legătură cu pretenția formulată, iar în ceea ce privește excepția

inadmisibilității acțiunii, s-a susținut că în raportul juridic dedus judecății

reclamantul nu poate avea calitatea de subiect activ această calitate

aparținând potrivit legii doar emitentului.

Pe de altă parte,

recurentul Departamentul de Informații și Protecție Internă a considerat că în

raport de definiția actului administrativ dată de către art. 2 alin. (1) lit.

c) din Legea nr. 554/2004, reclamantul nu a indicat existența unui act

administrativ unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de către

pârât în vederea executării ori a executării legii, care să dea naștere, să

modifică sau să stingă raporturi juridice, și nici nu a afirmat existența unui

drept recunoscut de lege sau a unui interes legitim, de vreme ce prin art. 20

din H.G. nr. 585/2002 legiuitorul a conferit emitenților dreptul de a aprecia asupra

caracterului clasificat al informațiilor pe care le emit.

Așadar, a arătat

recurentul că în cauza dedusă judecății, fără a face dovada existenței unui act

administrativ emis de către D.I.P.I. în vederea executării ori a organizării

executării legii, care să dea naștere, să modifice sau să stingă raporturi

juridice, a nesoluționării în termenul legal a cererilor înaintate instituției

pârâte sau a unui refuz nejustificat de soluționare a acestuia, reclamantul

pretinde obligarea pârâtei la efectuarea operațiunii de declasificare a acestor

documente, care fără a reprezenta acte administrative în sensul legii, exced

sferei contenciosului administrativ stabilită prin art. 2 alin. (1) lit. c) din

Legea nr. 554/2004.

A mai susținut

pârâtul recurent că, în raport de prevederile art. 8, art. 17 alin. (1), art.

20 și art. 21 din H.G. nr. 585/2002, nu putea proceda la declasificarea

informațiilor, urmare petițiilor reclamantului, întrucât diseminarea acestora

ar fi de natură să producă prejudicii intereselor Ministerului Administrației

și Internelor precum și structurilor sale subordonate, și că având în vedere că

nu erau îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru declasificarea acestor

informații legiuitorul a conferit emitenților dreptul de a aprecia asupra caracterului

acestora ori de câte ori este posibil, la o anumită dată sau la producerea unui

anumit eveniment.

A menționat

recurentul faptul că potrivit legii termenul de clasificare pentru informațiile

clasificate secret de serviciu este de până la 30 de ani, precum și faptul că

în prezent nu se cunoaște data exactă la care ar putea fi declasificate aceste

documente, urmând ca aceasta să fie stabilită în funcție de momentul la care se

va aprecia că dezvăluirea informațiilor conținute nu mai poate prejudicia interesele

Ministerului Administrației și Internelor.

Prin cererea de

recurs reclamantul V.I.G. a solicitat admiterea căii extraordinare de atac și

modificarea sentinței atacate în sensul înlăturării obligației reclamantului de

plată a cheltuielilor de judecată supraevaluate, motivat de faptul că suma de

394,64 lei nu poate reprezenta contravaloarea a două deplasări de la București

la Ploiești, această sumă acoperind consumul a 63,44 litri de benzină la un

preț de 6,22 lei litru afișat de către SC P. S.A. în data de 20 septembrie

2012.

Or, a susținut

reclamantul, conform site-ului distanța.ro, din centrul municipiului București

unde este sediul pârâtului, și până în centrul municipiului Ploiești unde este

sediul Curții de Apel Ploiești, sunt 61 km, iar la un consum de 8,5 litri/suta

de kilometri și la un preț de 6,22 lei/litru de benzină se cheltuie 33 de lei,

pe când în situația normativelor M.A.I. la un consum de 6,5 litri/suta de

kilometri și la un preț de 6,22 lei/litru de benzină se cheltuie 24,66 lei.

A mai învederat

reclamantul recurent că în finalul ședinței de judecată din data de 18

octombrie 2012 consilierul juridic al pârâtului a solicitat cheltuieli de

judecată reprezentând exclusiv contravaloarea combustibilului necesar

efectuării a două deplasări București - Ploiești, astfel că în consecință

acestea ar fi putut să se situeze între 4 x 24,66 = 98,64 lei și 4 x 33 = 132

lei, nicidecum la 394,64 lei. Cei 63,44 litri care ar reprezenta 394,64 lei, a

susținut recurentul reclamant, sunt suficienți pentru a se efectua aproape 1000

km la un consum de 6.5 litri/suta de kilometri sau aproape 750 km la un consum

de 8,5 litri/suta de kilometri, în timp ce două deplasări București - Ploiești,

dus-întors, însumează 4 x 61 = 244 km.

Prin întâmpinarea

depusă la dosar intimatul Departamentul de Informații și Protecție Internă a

solicitat respingerea ca nefondat a recursului declarat de reclamantul V.I.G.,

arătându-se că suma de 394,64 lei reprezintă contravaloarea consumului de

carburant efectuat pentru deplasarea pe ruta București - Ploiești și retur a

reprezentanților D.I.P.I. cu autoturismele de serviciu, la cele două termene de

judecată din 20 septembrie 2012 și 18 octombrie 2012, care a rezultat din

calculul efectuat de structura de specialitate, potrivit unei formule stabilite

prin Ordinul ministrului administrației și internelor nr. 599 din 1 septembrie

2008 pentru aprobarea Normativului privind asigurarea tehnică de autovehicule a

structurilor Ministerului Administrației și Internelor.

V.I.G. nu a formulat

întâmpinare la recursul declarat de Departamentul de Informații și Protecție

Internă ci a înțeles să formuleze concluzii scrise, prin care a solicitat

respingerea ca nefondat a recursului D.I.P.I.

Analizând recursurile

declarate în cauză, Înalta Curte reține următoarele:

I. Cât privește

recursul declarat de pârâtul Departamentul de Informații și Protecție Internă

(fost Direcția Generală de Informații și Protecție Internă din cadrul

Ministerului Administrației și Internelor), se constată că în mod întemeiat, prin

raportare la obiectul acțiunii în contencios administrativ și la prevederile

legale incidente în cauză, instanța de fond a dispus prin sentința atacată

respingerea excepțiilor lipsei de interes și a inadmisibilității acțiunii,

invocate de pârât, și admiterea în parte a acțiunii reclamantului V.I.G., cu

consecința obligării pârâtului la declasificarea procesului-verbal de ședință

de consiliu de disciplină întrunit la nivelul D.G.I.P.I. la data de 2

septembrie 2011 și a încheierii de ședință a aceluiași consiliu de disciplină

din aceiași dată de 2 septembrie 2011.

Astfel, referitor la

modul de soluționare a excepțiilor lipsei de interes în promovarea acțiunii și

a inadmisibilității acțiunii în contencios administrativ, se reține că instanța

de fond a statuat judicios că reclamantul justifică interes procesual în

litigiu, în condițiile în care prin acțiunea formulată se urmărește

declasificarea unor documente care au stat la baza emiterii ordinului de

destituire din poliție, contestat în justiție (Dosarul nr. 840/42/2011 al

Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și

fiscal), și a căror administrare este necesară în litigiul menționat, și, de

asemenea, că acțiunea în contencios administrativ este admisibilă, atâta vreme

cât sunt întrunite cerințele art. 1 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului

administrativ, cu modificările și completările ulterioare, care stipulează că

orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un

interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau

prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței

de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea

dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost

cauzată.

Or, indiscutabil,

reclamantul s-a considerat vătămat în drepturile sale legitime de refuzul

pârâtei, pretins nejustificat, de declasificare a documentelor care au

constituit temeiul emiterii ordinului de încetare a raporturilor de serviciu

(prin destituire, ca sancțiune disciplinară), și a atacat în consecință acest

refuz nejustificat (act administrativ unilateral asimilat) în fața instanței de

contencios administrativ, un asemenea demers procedural neputând fi condiționat

de prealabila contestare a clasificării informațiilor, a duratei pentru care

acestea au fost clasificate, precum și a modului în care s-a atribuit un nivel

sau altul de secretizare, în condițiile prevăzute de art. 20 din Legea nr.

182/2002 privind protecția informațiilor clasificate, cu modificările și

completările ulterioare.

Judecătorul fondului

a pronunțat o hotărâre temeinică și legală și sub aspectul modului de

soluționare a fondului acțiunii reclamantului, obligarea pârâtei la

declasificarea procesului-verbal de ședință de consiliu de disciplină întrunit

la nivelul Direcției Generale de Informații și Protecție Internă la data de 2

septembrie 2011 precum și a încheierii de ședință a aceluiași consiliu de

disciplină emise la aceiași dată, mai sus menționată, impunându-se în vederea

asigurării respectării, în cadrul litigiului ce formează obiectul dosarului nr.

840/42/2011 al Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios

administrativ și fiscal, a dreptului reclamantului la apărare și a dreptului

acestuia la un proces echitabil.

Refuzul pârâtei de

declasificare a procesului-verbal de ședință de consiliu de disciplină întrunit

la nivelul Direcției Generale de Informații și Protecție Internă la data de 2

septembrie 2011 precum și a încheierii de ședință a aceluiași consiliu de

disciplină emise la aceiași dată nu este justificat nici prin raportare la

prevederile legale în materia protecției informațiilor clasificate ca secrete

de serviciu (art. 8 și art. 24 din Standardele naționale de protecție a

informațiilor clasificate în România, aprobate prin H.G. nr. 585/2002, cu

modificările și completările ulterioare), nefiind prezentate de către recurenta

pârâtă, în concret, argumentele și rațiunile de natură a conduce, în mod

rezonabil, la concluzia că divulgarea conținutului documentelor în analiză -

întocmite într-o procedură disciplinară pornită împotriva unei persoane precis

determinate - ar putea prejudicia interesele Ministerului Administrației și

Internelor și structurilor sale subordonate.

II. În legătură cu

recursul formulat de reclamantul V.I.G. împotriva sentinței nr. 464 din 20

decembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de

contencios administrativ și fiscal, Înalta Curte reține că acesta este fondat,

existând temei legal pentru obligarea reclamantului la plata de cheltuieli de

judecată, către Ministerul Afacerilor Interne (față de care s-a renunțat la

judecată la termenul de judecată din data de 18 octombrie 2012), numai în

limita sumei de 132 lei, reprezentând contravaloarea efectivă a cheltuielilor

de combustibil pentru două deplasări - la termenele de judecată din 20

septembrie 2012 și 18 octombrie 2012 - cu autoturismul pe ruta București -

Ploiești (61 km) și retur (8,5 litri/100 km x 6,22 lei/litru = 33 lei, 4 x 33 =

132 lei), și nu pentru suma de 394,64 lei care este calculată în temeiul unei

formule care nu are în vedere strict consumul efectiv și care este stabilită

printr-un act intern al unei instituții publice și aplicabil în exclusivitate

în cadrul acesteia, anume Ordinul ministrului administrației și internelor nr.

599 din 1 septembrie 2008 pentru aprobarea Normativului privind asigurarea

tehnică de autovehicule a structurilor M.A.I.

În raport de cele mai

sus arătate, urmează a se dispune, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr.

554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările

ulterioare, precum și baza art. 312 alin. (1) - (3) C. proc. civ. din anul

1865, cu modificările și completările ulterioare, pe de o parte, respingerea ca

nefondat a recursului declarat de Departamentul de Informații și Protecție

Internă împotriva sentinței nr. 464 din 20 decembrie 2012 pronunțată de Curtea

de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal,

și, pe de altă parte, admiterea recursului declarat împotriva aceleiași

sentințe de către reclamantul V.I.G., cu consecința modificării în parte a

hotărârii atacate în sensul obligării reclamantului la plata către Ministerul

Afacerilor Interne a sumei de 132 lei cu titlu de cheltuieli de judecată (în

loc de 394,64 lei), și a menținerii în rest a dispozițiilor din sentința

atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de Departamentul de Informații și Protecție Internă împotriva Sentinței

nr. 464 din 20 decembrie 2012 a Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă,

de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Admite recursul

declarat de V.I.G. împotriva Sentinței nr. 464 din 20 decembrie 2012 a Curții

de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Modifică în parte

sentința atacată în sensul că obligă reclamantul la plata, către Ministerul

Afacerilor Interne, a sumei de 132 lei cu titlul de cheltuieli de judecată.

Menține celelalte

dispoziții ale sentinței atacate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 30 octombrie 2014

Procesat

de GGC - GV