ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3131/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Obiectul acțiunii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Suceava la data de21 martie 2012, sub nr. x/39/2012, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Serviciul Român de Informații București, UM București și Direcția Județeană de Informații Botoșani, a solicitat instanței să dispună următoarele:

- Anularea actului de retragere a autorizației de acces la informații clasificate, respectiv a raportului din 9 noiembrie 2011;

- Anularea actului de trecere în rezervă, respectiv a Ordinului Directorului Serviciului Român de Informații nr. D.P. 0469 din 15.12.2011, înregistrat în Ordinul de zi pe Unitate al Direcției Județene de Informații Botoșani cu nr. 246 din 16 decembrie 2011, acte ce nu i-au fost comunicate;

- Obligarea pârâtului Serviciul Român de Informații la reintegrarea reclamantului pe postul deținut anterior, cu plata despăgubirilor, constând în salarii, actualizate începând cu data de 15.12.2011;

- Suspendarea actelor contestate până la soluționarea irevocabilă a cauzei, în raport de dispozițiile art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004.

În motivarea contestației, reclamantul arată, în esență, că la data de 15 decembrie 2011 a fost încunoștiințat verbal că a fost trecut în rezervă, din oficiu, în temeiul dispozițiilor art. 85 alin. (1) lit. m) și alin. (2) din Legea nr. 80/1995, fără să-i prezinte un înscris care să ateste acest fapt și fără să cunoască motivele de fapt și drept care au stat la baza trecerii sale în rezervă.

În cariera sa de ofițer, a obținut rezultate foarte bune, iar pentru activitățile cu grad ridicat de risc a fost avansat "la excepțional" și promovat spre vârful ierarhiei militare".

Analizând dispozițiile art. 159 și următoarele din H.G. nr. 585/2002 pentru aprobarea Standardelor naționale de protecție a informațiilor clasificate în România rezultă că, chiar și în situația dată de cercetarea penală a fratelui său în dosarul instrumentat de Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, nu sunt întrunite elementele cerute de lege pentru retragerea avizului de acces la informații clasificate pentru reclamant.

Retragerea autorizației de acces la informații clasificate are drept consecință trecerea în rezervă, conform art. 85 alin. (1) lit. m) și alin. (2) din Legea nr. 80/1995, context în care se solicită anularea actului de retragere a autorizației de acces la informații clasificate, respectiv a raportului din 9 noiembrie 2011, precum și a actului de trecere în rezervă, respectiv a ordinului directorului Serviciului Român de Informații nr. DP 0469 din 15 decembrie 2011, acte întocmite cu încălcarea dispozițiilor legale incidente.

Intimatul Serviciul Român de Informații a formulat întâmpinare, prin care a solicitat, în esență, respingerea acțiunii ca nefondată, dezvoltând pe larg situația de fapt și drept.

Prin sentința nr. 223 din 22 iunie 2012 a Curții de Apel Suceava a fost respinsă ca nefondată cererea reclamantului A., având ca obiect anularea actelor administrative enumerate în petitul acțiunii.

Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia nr. 1099 din 5 martie 2014 a admis recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței nr. 223 din 22 iunie 2012 a Curții de Apel Suceava, a casat sentința menționată, cauza fiind trimisă spre rejudecare la aceiași instanță pentru analizarea legalității actelor contestate după stabilirea corectă a tuturor elementelor de fapt și drept ale litigiului, pe baza documentelor ce se impun a fi administrate, ținând cont și de dispozițiile art. 7 alin. (4) și alin. (5) din Legea nr. 182/2002 privind protecția informațiilor clasificate și ale Regulamentului privind accesul judecătorilor și procurorilor la informații clasificate, aprobat prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 140 din 6 februarie 2014.

Hotărârea instanței de fond

În rejudecare, prin sentința nr. 47 din 25 noiembrie 2014 a Curții de Apel Suceava a fost respinsă cererea de declasificare acte, fiind respinsă, ca nefondată, acțiunea reclamantului A. în contradictoriu cu pârâții Serviciul Român de Informații București, UM București și Direcția Județeană de Informații Botoșani, având ca obiect anularea actelor de retragere a autorizației de acces la informații clasificate și a actului de trecere în rezervă.

În motivarea sentinței, instanța a reținut, în esență, că cererea de declasificare a documentelor este nefondată, având în vedere datele reținute din consultarea documentelor, ce au stat la baza emiterii actelor contestate care pun în evidență gravitatea faptelor săvârșite de reclamant, iar admiterea cererii de declasificare o avea drept consecință "diseminarea informațiilor".

Pe fondul cauzei, s-a reținut că retragerea autorizației de acces la informații clasificate, este o măsură administrativă de protecție a informațiilor clasificare pentru cazul existenței unor riscuri și vulnerabilități de securitate, în contextul reglementării cuprinse în Legea nr. 182/2002.

Reclamantul a semnat la data de 18 februarie 2008 "formularul de securitate", conform Anexei 15 din Standardele naționale de protecție a informațiilor clasificate de România, aprobate prin H.G. nr. 585/2002, consimțind ca în caz de neacordare a avizului de securitate, acesta să nu fie motivat.

Prin adresa din 16 februarie 2012, pârâtul S.R.I. a oferit reclamantului informații esențiale cu privire la natura măsurilor dispuse, temeiurile de drept și circumstanțele de fapt care au determinat luarea măsurilor contestate.

Ordinul de trecere în rezervă a fost consecința directă a retragerii autorizației de acces la informațiile clasificate conform art. 85 lit. m) din Legea nr. 80/1995, iar în raport cu Regulamentele disciplinei militare, Ordinul de trecere în rezervă poate fi comunicat și verbal în conformitate cu Ordinul nr. M.26/2009 pentru aprobarea Regulamentelor disciplinei militare.

În raport de probatoriul administrat în cauză, instanța de față, ținând cont de dispozițiile art. 7 alin. (4), alin. (5) din Legea nr. 182/2002, a concluzionat că măsurile dispuse prin actele contestate sunt legale și proporționale cu pericolul social generat de faptele reținute în sarcina reclamantului.

Recursul exercitat în cauză

Împotriva sentinței nr. 47 din 25 noiembrie 2014 a Curții de Apel Suceava a declarat recurs, reclamantul A., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței recurate și rejudecând să se admită cererea de declasificare a actului de retragere a autorizației de acces la informații clasificate, anularea actului de retragere a autorizației, respectiv a raportului nr. 001556808/11 - 2011; anularea actului de trecere în rezervă, respectiv a Ordinului Directorului Serviciului Român de Informații nr. DP 0469 din 15 decembrie 2011; obligarea intimaților la reintegrarea recurentului pe postul deținut anterior și la plata drepturilor constând în salarii actualizate începând la data de 15 decembrie 2011; obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată.

În dezvoltarea motivelor de recurs, întemeiate în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 7, pct. 9 și art. 304<SUP>1</SUP> C. proc. civ., recurentul a prezentat pe larg situația de fapt cu referire la fiecare act administrativ contestat, arătând că în mod nelegal a fost respinsă cererea de declasificare și de anulare a actelor emise de părți.

Astfel, instanța de fond nu a motivat hotărârea, ceea ce echivalează cu nejudecarea fondului.

Dreptul de a avea acces concret și efectiv la un tribunal, în sensul exigențelor impuse de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, implică și dreptul de a obține o hotărâre motivată, judecătorii având obligația să indice cu suficientă claritate motivele pe care își întemeiază deciziile luate, pentru a da posibilitatea părților să poată exercita căile de atac în cunoștință de cauză.

Instanța de fond nu a examinat în mod real și efectiv problemele esențiale invocate cum ar fi: principiul egalității armelor, efectele juridice ale necomunicării actului administrativ, consecințele nemotivării retragerii autorizației de acces la informații clasificate, afectele aplicabilității dispozițiilor art. 60 alin. (1) și art. 72 lit. a) din Regulamentul disciplinei militare, și ale art. 85 alin. (3) din Legea nr. 80/1995.

Din perspectiva dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul arată că în cauză erau aplicabile dispozițiilor art. 20 alin. (1) lit. b) din Standardele naționale de protecție a informațiilor clasificate, aprobate prin H.G. nr. 585/2002 având în vedere că informațiile privesc exclusiv faptele personale ale reclamantului, iar diseminarea acestor informații nu pot avea o influență negativă asupra siguranței naționale sau a capacității de apărare a țării.

Soluția de respingere a cererii de declasificare a actelor administrative, trebuia motivată distinct, atât pentru Raportul nr. x din 9 noiembrie 2011, cât și Ordinul Directorului Serviciului Român de Informații nr. D.P. 0469 din 15.12.2011.

Referitor la Rapoartele nr. 001556808 din 9 noiembrie 2011 prin care s-a dispus retragerea autorizației de acces la informații clasificate, se apreciază că acesta este nelegal, instanța aplicând în mod greșit dispozițiile Legii nr. 182/2000 și dispozițiile Standardelor naționale de protecție a informațiilor clasificate din România, aprobate prin H.G. nr. 585/2002, în ceea ce privește procedura de retragere a autorizației de acces la informații clasificate.

Conform normelor legale, în vederea interzicerii accesului la informații clasificate este necesară efectuarea unor verificări cu privire la persoana ce deține autorizație urmată de emiterea unei decizii motivate cu privire la retragerea autorizației, dar în cazul de față nu au fost efectuate legal verificările necesare.

Potrivit art. 167 alin. (1) din Standardele naționale de protecție a informațiilor clasificate din România, în vederea retragerii autorizației se inițiază procedura revalidării, procedură care conform art. 169 din același act normativ presupune derularea aceleiași proceduri ca și în cazul avizului inițial dar în cauza de față nu a fost efectuată procedura revalidării, formularele de securitate nefiind comunicate.

Conform art. 28 alin. (5) din Legea nr. 182/2002, interdicția de a avea acces la documente clasificate poate avea loc în urma unei decizii motivate dar în speța de față intimatul nu a motivat și comunicat deciziile luate.

De asemenea, Ordinul Directorului S.R.I. nr. DP 0469 din 15 decembrie 2011 prin care s-a dispus trecerea în rezervă este nelegal, instanța ignorând dispozițiile art. 72 din Ordinul MAPN nr. 26/2009 cu privire la modul de comunicare a ordinului de trecere în rezervă.

La data de 15 decembrie 2011 a fost comunicat verbal ordinul de trecere în rezervă, fără altă formalitate, cu încălcarea dispozițiilor art. 72 din Ordin.

Măsurile dispuse prin actele contestate sunt de o gravitate considerabilă, fiind afectată atât cariera cât și modul de viață al reclamantului, iar necomunicarea și nemotivarea actelor emise sunt contrare dispozițiilor art. 21, art. 31, art. 52 din Constituția României a art. 6 CEDO și Rezoluția (77) 33 a Consiliului de Miniștri din cadrul Consiliului Europei privind protecția individului în raport cu autorizația administrativă.

Intimatul Serviciul Român de Informații a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat pentru aceleași argumente dezvoltate pe larg și în întâmpinarea depusă în primul ciclu procesual.

Hotărârea instanței de recurs

Analizând sentința recurată în limitele criticilor formulate se constată că în cauză nu subzistă motive de casare sau modificare a sentinței recurate.

Dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., invocate de recurent, vizează nemotivarea hotărârii judecătorești atunci când nu se arată motivele pe care aceasta se sprijină dar și atunci când hotărârea cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii, dar sentința recurată cuprinde motivele de fapt și drept pe care se sprijină, conform art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., ținând cont totodată de caracterul informațiilor de care instanța a luat cunoștință prin raportare la dispozițiile art. 2 alin. (2) din Legea nr. 182/2002 privind protecția informațiilor clasificate, Regulamentul privind accesul judecătorilor și procurorilor la informații clasificate, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 140 din 6 februarie 2014 dar și de dispozițiile art. 74 și art. 5 din Legea nr. 182/2002.

Instanța de contencios a fost sesizată să se pronunțe asupra cererii de declasificare a actelor, asupra legalității actului de retragere a autorizației de acces la informații clasificate, respectiv Raportul nr. x din 9 noiembrie 2011 și asupra actului de trecere în rezervă, respectiv a Ordinului Directorului Serviciului Român de Informații nr. DP 0469 din 15 decembrie 2011.

Instanța de fond a verificat legalitatea actelor contestate cu respectarea regulilor de natură procedurală prevăzute de dispozițiile legale evocate mai sus, motivând în fapt și drept hotărârea luată.

Este adevărat că instanța a motivat pe scurt hotărârea pronunțată ținând cont de caracterul informațiilor, dar a examinat în mod real problemele esențiale care i-au fost supuse.

Atât doctrina cât și practica, în acord cu jurisprudența Curții Europene, au statuat că nu se poate cere instanței ca în motivarea hotărârii date să răspundă detaliat fiecărui argument invocat în considerarea unuia și aceluiași argument, instanța având obligația de a examina în mod real problemele esențiale care i-au fost supuse (Hotărârea Helle contra Finlandei).

Recurenta arată că instanța a încălcat dreptul său de acces la justiție din perspectiva dispozițiilor naționale și internaționale prin raportare la nemotivarea actului administrativ.

Este de remarcat că la nivelul legislației, există două norme care garantează accesul la justiție - art. 21 din Constituție și art. 6 din CEDO, text ce face parte din dreptul intern odată cu ratificarea convenției de către Statul Român, dar nemotivarea actului administrativ urmează a fi verificată în raport de criticile întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 3041 și nu în raport de dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., aceste dispoziții vizând nemotivarea hotărârii.

Așa cum s-a reținut, instanța de fond a analizat în mod real problemele esențiale care i-au fost supuse, motivând pe scurt hotărârea cu respectarea dispozițiilor art. 261 pct. 5 C. proc. civ., motivare ce permite exercitarea controlului judecătoresc în calea de atac a recursului, context în care nu se poate reține incidența în cauză a motivelor de recurs întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

Nu pot fi reținute nici motivele de recurs întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., instanța de fond interpretând și aplicând corect dispozițiile legale incidente în raport de situația de fapt dovedită cu probatoriul administrat în cauză.

Astfel, reclamantul (fost cadru militar) a solicitat instanței să se pronunțe asupra legalității raportului din 8 noiembrie 2011 și a Ordinului nr. DP 0469 din 15 decembrie 2011, iar la data de 1 ianuarie 2014 a solicitat instanței să dispună declasificarea actului de retragere a autorizației de acces la informații clasificate și a actului de trecere în rezervă.

Cu privire la cererea de declasificare a actelor contestate este de remarcat că recurentul arată că instanța nu a aplicat dispozițiile art. 20 alin. (1) lit. b) din Standardele naționale de protecție a informațiilor clasificate din România, aprobate prin H.G. nr. 585/2002, încălcându-se astfel, dreptul său la un proces echitabil, critică ce nu poate fi reținută în raport de situația de fapt și drept rezultată din probatoriul administrat în cauză.

Se reține că cererea de declasificare a actelor a fost formulată de recurent în urma casării cu trimitere a cauzei pentru rejudecare, instanța de trimitere stabilind că legalitatea actelor contestate poate fi verificată prin administrarea de probe în condițiile art. 172 și următoarele C. proc. civ., respectiv fie prin prezentarea documentelor contestate care pot fi declasificate, fie prin consultarea lor în condițiile prevăzute de Legea nr. 182/2002.

Instanța de fond, cu respectarea dispozițiilor art. 315 C. proc. civ. dar și a dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 182/2002 privind protecția informațiilor clasificate prin raportare la Regulamentul privind accesul judecătorilor la informații clasificate, aprobat prin Hotărârea nr. 140 din 6 februarie 2014 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, a examinat efectiv documentele clasificate înaintate de intimata B. București cu adresa nr. x, apreciind în mod corect în raport de conținutul lor și dispozițiile legale incidente că nu se impune declasificarea, în cauză nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 20 alin. (1) lit. b) din Standardele naționale de protecție a informațiilor clasificate în România, în sensul că "dezvăluirea informațiilor nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică, ori interesul persoanelor de drept public sau privat deținătoare" având în vedere faptele reținute în sarcina recurentului prin actele contestate și consecințele în caz de declasificare pentru ordinea publică ori interesele persoanelor de drept public sau privat deținătoare.

Cu privire la anularea actului de retragere a autorizației de acces la informații clasificate, recurentul arată că în cauză nu au fost respectate dispozițiile art. 167 din Standardele naționale de protecție a informațiilor clasificate din România, în sensul că nu a fost efectuată procedura revalidării, susținere ce nu poate fi reținută având în vedere că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 175 din actul normativ menționat, ce vizează retragerea certificatului, măsură dispusă de intimată după efectuarea verificărilor efectuate anterior retragerii autorizației, verificări ce au stabilit elemente de incompatibilitate pentru accesul la informații clasificate, ținând cont de dispozițiile art. 160 lit. a) și f) din Standardele menționate.

Decizia de retragere a autorizației a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 160 lit. a) și f) din Standardele menționate aprobate prin H.G. nr. 585/2002, iar din probatoriul administrat în cauză și analizat de instanță cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 182/2002 și a Hotărârii Consiliului Superior al Magistraturii nr. 140/2014, rezultă că incompatibilitățile reținute în sarcina recurentului au fost stabilite în mod corect prin raportarea la situația de fapt stabilită de intimată din care a rezultat săvârșirea unei fapte incompatibile cu calitatea avută de recurent, incompatibilități ce au dus la retragerea autorizației de acces la informații clasificate.

Ca urmare, nu se poate reține critica recurentului în sensul că actele contestate nu au fost motivate, intimata motivând în fapt și drept măsurile dispuse. Faptul că nu au fost comunicate și dezvoltate pe larg cauzele ce au dus la măsurile contestate nu pot fi reținute ca motive de nelegalitate a actelor emise ținând cont de caracterele acestora (clasificate la nivel strict secret), dar și faptul că prin declarația din data de 18 februarie 2008, recurenta a consimțit ca neacordarea avizului de securitate să nu fie motivată.

Atât Decizia de retragere a autorizației de acces la informații clasificate cât și Ordinul de trecere în rezervă al recurentului - reclamant au fost aduse la cunoștința destinatarului verbal la data de 14 noiembrie (fapt precizat prin acțiunea formulată fila 4 dosar fond) cu respectarea Regulamentului disciplinei militare în vigoare la data emiterii actelor, regulament care permite aducerea la cunoștință atât scris cât și verbal, iar în urma demersurilor făcute de reclamant prin adresele nr. 43757 din 17 ianuarie 2012 și 44181 din 16 februarie 2012 a fost indicat și scris temeiul de drept avut în vedere la retragerea autorizației de acces la informații clasificate, respectiv art. 160 lit. a) și lit. f).

Este adevărat că prin Ordonanța de clasare din data de 7 aprilie 2015 emisă de Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoșani în dosarul nr. x/2014, s-a dispus clasarea cauzei privind pe A. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 270 alin. (1)coroborat cu art. 174 din Legea nr. 86/2006, iar prin Ordonanța din 4 iulie 2014, emisă în dosarul nr. 23D/P/2011 de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, s-a dispus clasarea pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 367 alin. (1) și (2) C. pen., dar retragerea autorizației de acces la informațiile clasificate nu a fost determinată de reținerea unor fapte de natură penală sau contravențională în sarcina recurentului ci pentru incompatibilitățile stabilite de art. 160 lit. a) și f) care vizează ascunderea, interpretarea, falsificarea în mod deliberat a informațiilor cu relevanță în planul siguranței naționale sau a mințit în completarea formularelor tip sau în cursul interviului de securitate, respectiv a demonstrat lipsa de loialitate, necinste, incorectitudine.

Recurentul arată că nu au fost respectate dispozițiile nr. 72 din Ordinul nr. 26/2009 privind Regulamentul disciplinei militare, dar ordinul de trecere în rezervă în cazul de față nu a fost emis ca urmare a aplicării sancțiunii disciplinare prevăzute de art. 39 lit. e) din Ordin în raport cu abaterile enumerate la art. 42 alin. (1)-(3) din același act normativ ci în raport de dispozițiile Legi nr. 182/2002; art. 43 alin. (1) lit. b) și art. 85 alin. (1) lit. m) din Legea nr. 80/1995 privind Statutul cadrelor militare, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 53/2011.

Astfel, Legea nr. 182/2002 privind protecția informațiilor clasificate stabilește la art. 2 că " Accesul la informațiile clasificate este permisă numai în cazurile și prin respectarea procedurilor prevăzute de lege, Standardele naționale de protecție a informațiilor clasificate aprobate prin H.G. nr. 585/2002 stabilesc la capitolul VI, Secțiunea a V-a procedura de acordare a certificatului de securitate, iar la art. 160 lit. a)-i) sunt enunțate incompatibilitățile pentru accesul la informațiile clasificate.

Legea nr. 80/1995 privind Statutul cadrelor militare, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 53/2011 publicată în Monitorul Oficial nr. 290 din 26 aprilie 2011, la art. 85 lit. m) stabilește trecerea în rezervă în caz de retragere a autorizației de acces la informațiile clasificate.

În raport de actele normative enunțate, dreptul de acces la informații clasificate nu este un drept constituțional, acest drept putând fi exercitat numai în condițiile stabilite de lege și nu face parte din drepturile arătate de Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Ca urmare, critica formulată de recurent în baza art. 304 pct. 9 C. proc. civ. este nefondată, instanța de fond interpretând corect dispozițiile legale în raport de normele juridice aplicabile situației de fapt dovedite prin materialul probator administrat în cauză cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 182/2002 și Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 140/2014.

Legalitatea ordinului de trecere în rezervă a recurentului a fost corect stabilită ținând cont că în cauză au fost dovedite cerințele cumulative prevăzute de art. 85 alin. (1) lit. m) din Legea nr. 80/1995 - respectiv retragerea autorizației de acces la informații clasificate, măsurile fiind comunicate verbal cu respectarea normelor de disciplină militară și a Regulamentului de ordine interioară în unitate.

Recurentul a confirmat faptul că a luat la cunoștință de retragerea autorizației de acces la informații clasificate la data de 14 noiembrie 2011, iar la data de 15 decembrie 2011 de Ordinul de trecere în rezervă, din oficiu în temeiul art. 85 alin. (1) lit. m) și alin. (2) din Legea nr. 80/1995, având posibilitatea, de altfel valorificată, de a formula apărări și de a exercita căile de atac prevăzute de lege pentru apărarea drepturilor sale, pretins a fi fost încălcate de către reclamantă.

Ca act administrativ, cu caracter individual, Ordinul de trecere în rezervă al recurentului cuprinde temeiul de drept al deciziei de încetare a raporturilor, măsura fiind determinată de elemente de fapt obiective care caracterizează situația profesională și statutară a recurentului cu privire la cazurile de trecere în rezervă din oficiu.

În plan procesual Rezoluția nr. 77/31 a Consiliului de Miniștri din cadrul Consiliului Europei, invocată de recurent, a stabilit că orice act administrativ face obiectul controlului judiciar, iar autoritatea emitentă trebuie să prezinte instanței toate documentele relevante.

În cauza de față, recurentul a avut posibilitatea legală de a contesta legalitatea actelor emise de intimată, care la rândul său a pus la dispoziția instanței informațiile cu caracter "strict secret" astfel că nu se poate reține încălcarea normelor invocate sau a art. 6 din CEDO.

Față de considerentele expuse, Înalta Curte constată că în cauză nu subzistă motive de casare sau modificare a sentinței recurate, situație care în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004 va respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul A. împotriva sentinței nr. 47 din 25 noiembrie 2014 a Curții de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva sentinței nr. 47 din 25 noiembrie 2014 a Curții de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 octombrie 2015.