ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5055/2024

Cererea de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Suceava, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal la data de 21 martie 2012, sub nr. x/2012, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Serviciul Roman de Informații București, U.M. 0167 București și Direcția Județeană de Informații Botoșani, a solicitat: (i) anularea actului de retragere a autorizației de acces la informații clasificate, respectiv a raportului nr. x/9.11.2011; (ii) anularea actului de trecere în rezervă, respectiv a Ordinului Directorului Serviciului Roman de Informații nr. D.P. 0469 din 15.12.2011, înregistrat în Ordinul de zi pe Unitate al Direcției Județene de Informații Botoșani cu nr. 246/16.12.2011, acte ce nu i-au fost comunicate; (iii) obligarea pârâtului Serviciul Român de Informații la reintegrarea reclamantului pe postul deținut anterior, cu plata despăgubirilor, constând în salarii, actualizate începând cu data de 15.12.2011; (iv) suspendarea actelor contestate pană la soluționarea irevocabilă a cauzei, în raport de dispozițiile alt. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004. În motivarea cererii, reclamantul a învederat că, în luna noiembrie 2011, conducerea SRI, prin persoana primului adjunct al directorului Serviciului Român de Informații, a aprobat retragerea autorizației de acces a reclamantului la informații clasificate, fără a se motiva în fapt și în drept care sunt considerentele ce au stat la baza emiterii acestei decizii, fiind înștiințat despre această situație, doar verbal, în data de 14.11.2011. În data de 15.12.2011, tot verbal i s-a comunicat reclamantului că a fost trecut în rezervă, din oficiu, în temeiul art. 85 alin. (1) lit. m) și alin. (2) din Legea nr. 80/1995, fără a-i fi prezentat vreun înscris care să ateste acest lucru și fără a i se preciza motivele de fapt și de drept care au stat la baza trecerii în rezervă. Reclamantul a arătat că, în cariera sa de ofițer a obținut rezultate apreciate cu calificativul "foarte bine", iar pentru activitățile cu grad ridicat de risc în care s-a implicat a fost avansat "la excepțional", evidențiat și promovat spre vârful ierarhiei militare. A considerat reclamantul că, întrucât retragerea autorizației de acces la informații clasificate nu este motivată în fapt, în concret, nu poate să-și apere dreptul fundamental la muncă, cu consecințe nefaste în planul sănătății și al vieții de familie deja vizibile. Relativ la capătul de cerere privind suspendarea, a învederat că indiciile de nelegalitate ale actelor contestate constau în aceea că nu este conturat în cauză nici unul dintre motivele prevăzute de art. 159 și următoarele din H.G. nr. 585/2002 pentru retragerea autorizației de acces la documente secrete, astfel că apreciază că măsura retragerii acestui aviz este nelegală, arătând că nelegalitatea se reflectă și asupra actului subsecvent, respectiv asupra ordinului de trecere în rezervă. Reclamantul a considerat că se impune a fi de urgență înlăturat prejudiciul care constă în lipsirea sa de orice sursă de venit, cu precizarea că este notorie durata extrem de mare a cercetărilor penale și, în altă ordine de idei, menționează că dacă ar fi existat probe temeinice că el ar fi fost implicat în activitatea infracțională de care este suspectat, împotriva lui s-ar fi putut lua măsuri serioase, urmate chiar de trimiterea sa în judecată. A mai arătat că, din 12.08.2011, nu s-au descoperit probe din care să rezulte vinovăția sa, astfel că toate măsurile dispuse sunt nelegale și trebuie înlăturate pe cale judecătorească. În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004, art. 27 alin. (3), art. 30 din Legea nr. 14/1992, art. 85 alin. (1) lit. m) și alin. (2) din Legea nr. 80/1995, art. 159 și urm. din H.G. nr. 585/2002.

Apărările formulate în fond Prin întâmpinarea depusă la dosar, pârâtul Serviciul Român de Informații a învederat că reclamantul A. a fost înștiințat despre retragerea autorizației de acces la informații clasificate la data de 14.11.2011, iar ordinul prin care a fost trecut în rezervă di oficiu, urmare retragerii autorizației de acces, i s-a adus la cunoștință tot verbal, în data de 15.12.2011. În aceste condiții s-a emis ODSRI nr. DP 0469 din 15.12.2011. În ceea ce privește motivarea cauzelor care au determinat retragerea avizului, arată pârâtul că, potrivit propriei declarații, semnate olograf la data de 18.02.2008 - "Formularul de securitate", conform anexei 15 din Standardele naționale de protecție a informațiilor clasificate din România, aprobate prin H.G. nr. 585/2002, modificate și completate, reclamantul a fost "de acord ca neacordarea avizului de securitate să nu fie motivată". Retragerea autorizației de acces la informații clasificate a avut în vedere existența unor incompatibilități prevăzute de H.G. nr. 585/2002, sens în care pârâtul redă cuprinsul art. 157 lit. a) și b), art. 158 alin. (1) și (2) și art. 160 și, ținând seama că documentele pe care se sprijină aceste susțineri constituie informații clasificate, fiind clasificate la nivel strict secret, învederează că reclamantul a încălcat ordinele și dispozițiile legale în materie, prejudiciind în mod grav activitatea instituției. A mai susținut că este inadmisibilă solicitarea reclamantului referitoare la suspendarea efectelor unui act ce privește securitatea națională. 2. Parcursul procesual al cauzei 2.1. Prin sentința civilă nr. 223 din 22 iunie 2012, Curtea de Apel Suceava, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins, ca nefondate, cererea de suspendare și acțiunea în anularea formulate de reclamantul A.. 2.2. Prin decizia nr. 1099 din 5 martie 2014, Înalta Curte de Casație și Justiție – secția de contencios administrativ și fiscal a admis recursurile declarate de reclamant, a casat sentința recurată și a trimis cauza pentru rejudecare la aceleiași instanțe. 2.

În rejudecare după casare, cauza a fost reînregistrară pe rolul Curții de Apel Suceava, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal la data de 13 mai 2014, sub nr. x/2012*. La data de 1 iulie 2014, reclamantul A. a depus la dosar o cerere de declasificare a actului de retragere a autorizației de acces la informații clasificate și a actului de trecere în rezervă, acte ce formează obiectul judecății. Prin sentința civilă nr. 134 din 4 iulie 2024, Curtea de Apel Suceava, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins ca nefondată cererea de suspendare a executării actelor administrative contestate, formulată de reclamantul A.. Având în vedere Hotărârea nr. 813/16.08.2014 a Consiliului Superior al Magistraturii – secția pentru judecători privind desființarea secției a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel Suceava și înființarea secției de contencios administrativ și fiscal, prin procesul-verbal din 3 octombrie 2014 dosarul nr. x/39/2012* a fost transferat secției de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2012**. Prin sentința civilă nr. 47 din 25 noiembrie 2014, Curtea de Apel Suceava – secția de contencios administrativ și fiscal a respins cererea de declasificare acte și a respins, ca nefondată, acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Serviciul Roman de Informații București, U.M. 0167 București și Direcția Județeană de Informații Botoșani. 2.

Prin decizia nr. 3131 din 14 octombrie 2014, Înalta Curte de Casație și Justiție – secția de contencios administrativ și fiscal a respins recursul declarat de A. împotriva sentinței civile nr. 47 din 25 noiembrie 2014 a Curții de Apel Suceava – secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. 2.

Prin cererea înregistrată la data de 2 noiembrie 2022, pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție – secția de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2022, reclamantul a solicitat revizuirea deciziei nr. 3131 din 14 octombrie 2014, pronunțată de aceeași instanță. În motivarea cererii, revizuentul a invocat prevederile art. 322 pct. 9 din C. proc. civ. de la 1865 și s-a prevalat de considerentele Hotărârii pronunțate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului la data de 11.01.2022, în cauza Corneschi împotriva României, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 722/03.08.2022. Prin decizia nr. 89 din 12 ianuarie 2023, Înalta Curte de Casație și Justiție – secția de contencios administrativ și fiscal a dispus următoarele: (i) a admis cererea de revizuire formulată de A. împotriva deciziei nr. 3131 din 14 octombrie 2015 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal; (ii) a anulat decizia nr. 3131 din 14 octombrie 2015; (iii) a admis recursul declarat de A. împotriva sentinței nr. 47 din 25 noiembrie 2014 a Curții de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal; (iv) a casat sentința recurată și a trimis cauza spre rejudecare Curții de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal. În motivarea acestei soluții, Înalta Curte, având în vedere pronunțarea Hotărârii C.E.D.O. în cauza Corneschi împotriva României, prin care s-a concluzionat că a fost încălcat art. 6 CEDO, și procedând la analizarea incidenței dispozițiilor art. 322 pct. 9 din C. proc. civ. și verificarea admisibilității cererii de revizuire, a constatat că cererea de revizuire este admisibilă și întemeiată, întrucât consecințele grave ale acestei încălcări continuă să se producă și nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunțate. Înalta Curte a reținut că soluțiile date de instanțele naționale, amendate de CEDO, au menținut practic revizuentul în aceeași situație anterioară sesizării acestora, revizuentul fiind trecut în rezervă, ca o consecință firească a retragerii autorizației de acces la informațiile clasificate. Urmare admiterii cererii de revizuire s-a procedat la rejudecarea recursului împotriva sentinței nr. 47/25.11.2014 pronunțată de Curtea de Apel Suceava în dosarul nr. x/2012, recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 5,7,9 și 304 1 din C. proc. civ. Înalta Curte a reținut că este fondată critica întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 5 din C. proc. civ., respectiv s-a produs o încălcare a dreptului la apărare, garantat de art. 24 din Constituția României, hotărârea pronunțată în aceste condiții fiind nulă. În esență, Înalta Curte a reținut că modul în care a fost soluționată cauza s-a realizat fără accesul reclamantului și avocatului acestuia la documentele și informațiile clasificate, ce au stat în final la baza deciziei de retragere a autorizației de acces la informații clasificate, respectiv la baza deciziei de trecere în rezervă, iar pe de altă parte, deciziile contestate fiind întemeiate pe aceste documente, reclamantul nu a cunoscut niciodată motivele concrete care au fost avute în vedere la luarea măsurilor. Din această perspectivă, în conformitate cu hotărârea C.E.D.O., limitările aplicate dreptului reclamantului la procedură contradictorie și la egalitatea armelor nu au fost compensate în cadrul procedurilor interne astfel încât să se păstreze esența însăși a dreptului său la un proces echitabil. Înalta Curte a mai reținut că reclamantul nu a avut în niciun mod acces la informațiile clasificate, nefiind pusă în discuție posibilitatea de a-și angaja un avocat care să dețină certificat ORNISS, astfel încât acesta nu a avut posibilitatea să-și facă apărările adecvate. Cu referire la motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 teza I din C. proc. civ., Înalta Curte a reținut, în conformitate cu hotărârea CEDO, lipsa de precizie a exprimării instanțelor atunci când s-au referit la orice motiv concret de securitate națională care, în opinia autorităților, împiedicau dezvăluirea probelor și informațiilor clasificate care îl priveau pe reclamant, acestea nefiind în niciun mod explicate. Având în vedere scopul înlăturării pentru viitor a încălcării prevederilor art. 6 din C.E.D.O, Înalta Curte a dispus admiterea recursului, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei la aceeași instanță pentru rejudecare. A menționat că, în rejudecare, se vor asigura garanțiile dreptului la apărare, precum și aplicarea corectă a unuia din principiile fundamentale ale procesului civil - principiul egalității armelor - care constă în posibilitatea acordată părților de a participa în mod activ și de a beneficia de un tratament egal în prezentarea și argumentarea drepturilor lor, precum și a probelor pe care acestea se întemeiază, oferind fiecărei părți posibilitatea rezonabilă de a-și susține cauza în condiții care să nu o plaseze într-o situație de net dezavantaj în raport cu adversarul ei. Totodată, a menționat necesitatea informării reclamantului cu privire la posibilitatea de a fi reprezentat de un avocat care deține certificat ORNISS în condițiile prevăzute de lege și punerea în discuție a depunerii documentelor ce conțin informații clasificate în formă anonimizată, astfel cum intimatul pârât a arătat că a procedat în alte cauze, din perspectiva Legii nr. 182/2002 și a H.G. nr. 585/2002, urmând a se aprecia dacă o astfel de măsură este suficient motivată prin prisma prejudiciului potențial asupra ordinii publice. De asemenea, Înalta Curte a dispus ca instanța să aibă în vedere oferirea unor explicații coerente, (chiar dacă acestea trebuie să fie sumare, pentru a nu se divulga informațiile clasificate), cu privire la întinderea controlului pe care l-a efectuat și la fondul acuzațiilor îndreptate împotriva reclamantului, aceasta fiind singura modalitate prin care se poate verifica de către instanța de control judiciar că prima instanță și-a exercitat în mod efectiv și corespunzător competențele conferite de lege. 3. Aspecte procesuale relevante vizând rejudecarea cauzei în fond 3.1. După trimiterea cauzei spre rejudecare, cauza a fost reînregistrată pe rolul Curții de Apel Suceava – secția de contencios administrativ și fiscal la data de 8 februarie 2023, sub nr. x/2022. 3.2. La data de 10 martie 2023, reclamantul A. a formulat o notă de probatoriu, iar pârâtul Serviciul Român de Informații a depus o cerere de probe . 3.3. Prin concluziile scrise depuse la data de 23.04.2024, pârâții au solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată și motivată, ca fiind neîntemeiată. Au susținut pârâții că cererea de completare a cererii de chemare în judecată formulată odată cu concluziile pe fondul cauzei este tardivă și lovită de nulitate absolută pentru lipsa formei scrise, cu referire la concluziile pe fondul cauzei ale apărătorului reclamantului, ce a invocat un nou motiv de nulitate a actului administrativ individual prin care s-a aprobat și dispus retragerea autorizației de acces la informații clasificate. Mai exact, s-a referit la invocarea orală a faptul că temeiul juridic al derulării interviului de securitate indicat în raportul nr. 001556.808 din 01.11.2011, al cărui extras neclasificat este înregistrat cu nr. x din 08.05.2023 nu ar fi trebuit să fie art. 162 alin. (2) lit. e) din Standardele naționale privind protecția informaților clasificate aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 585/2002, Anexa 1 (Standarde), ci art. 167, solicitându-se calificarea concluziilor pe acest aspect ca o cerere de completare a cererii de chemare în judecată. În subsidiar, pârâții au susținut că cererea de completare a cererii de chemare în judecată formulată odată cu concluziile pe fondul cauzei este nefondată. În primul rând, au solicitat pârâții ca instanța să constate că potrivit art. 28 alin. (4) teza finală din Legea nr. 182/2002 și art. 155 teza finală din Standarde, în perioada duratei de valabilitate a autorizației de acces la informații clasificate verificările de securitate "pot fi reluate oricând". Referindu-se la art. 162-165, art. 167 și art. 169 din Standarde au învederat că temeiul legal al efectuării interviului de securitate, ca activitate propriu-zisă de verificare de securitate este art. 162 alin. (2) lit. e) din Standarde. Consideră, astfel, că reclamantul a făcut o confuzie între procedura revalidării avizului privind accesul la informații clasificate (care presupune derularea acelorași activități de verificare de securitate ca și la acordarea avizului inițial) și o activitate propriu-zisă de verificare de securitate desfășurată în cadrul procedurii de revalidare, anume interviul de securitate. Pe cale de consecință, nu subzistă vreun motiv de nulitate a acelei părți referitoare la temeiul interviului de securitate, indicat în raportul nr. 001.556.808 din 01.11.2011, al cărui extras neclasificat este înregistrat cu nr. x din 08.05.2023. 3.4. Prin concluziile scrise depuse la data de 30.04.2024 reclamantul A. a solicitat respingerea apărărilor intimatei și admiterea celor trei capete de cerere formulate prin acțiunea introductivă de instanță. A arătat reclamantul, în sinteză, elementele esențiale și suficiente pentru admiterea acțiunii. În acest sens a arătat că, la termenul din 17.04.2024, reclamantul nu și-a modificat acțiunea în cuprinsul susținerilor orale și, prin urmare, nu se pune problema vreunei tardivități sau nulități absolute. Lămurește că nu a existat o procedură a revalidării avizului privind retragerea autorizației de acces la informații clasificate, așa cum prevede art. 167 alin. (2) lit. d) din Standarde și acest lucru este dovedit chiar de temeiul juridic pentru care s-a dispus această retragere menționat expres în raportul a cărui nulitate o solicită, respectiv art. 162 alin. (2) lit. e) din Standarde. Consideră că se află în fața recunoașterii unei erori grave de procedură, respectiv aceea de a retrage autorizația de acces la informații clasificate (ipoteza reglementată de art. 167, 168 și 169 din Standarde) indicând ca temei pentru această retragere art. 162 alin. (2) lit. e) din Standarde care reglementează exclusiv procedura eliberării certificatelor de acces la informații clasificate. Chiar daca, în sine, se urmează aceleași activități de verificare, instituția revălidării diferă în mod esențial de cea inițială, a acordării pentru prima dată a autorizației de acces, aspect relevat cu prisosință de disjungerea celor două instituții chiar de textul art. 169 din standarde. Consideră că actul administrativ, edictat pentru un temei juridic eronat și cu încălcarea procedurii este nul absolut. Mai arată că a susținut acest motiv de nulitate, încă din 2015, în acest sens indicând: pag. 7-9 din al doilea recurs formulat în acest litigiu (recursul formulat împotriva sentinței nr. 47 pronunțată de către Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, în ședința publică din data de 25.11.2014 în dosarul nr. x/2012), din care a citat paragraful II.2.2. și cererea de revizuire admisă de I. C. civ..J. Mai mult, susține reclamantul că hotărârea trebuie să aibă în vedere (pe lângă probele administrate - exclusiv în ultimul ciclu procesual, ca urmare a hotărârii CEDO pronunțate în această cauză) toate argumentele invocate de părțile litigante pe parcursul judecării tuturor ciclurilor procesuale, încă de la actul de sesizare al instanței de la începutul anului 2012. Doar așa s-ar putea susține o rejudecare efectivă a cauzei. În acest sens, a accentuat reclamantul faptul că susținerile constante ale intimatei potrivit cărora reclamantul ar fi renunțat la motivarea retragerii autorizației de acces prin completarea formularului în care a arătat că este de acord ca neacordarea avizului să fie nemotivată reprezintă doar o interpretare forțată și nelegală a dispozițiilor normative deoarece: a) prevederile H.G. nr. 585 din 13 iunie 2002 privind aprobarea Standardelor naționale de protecție a informațiilor clasificate în România vin exclusiv în aplicarea, în executarea Legii nr. 182 din 12 aprilie 2002 privind protecția informațiilor clasificate, neexistând posibilitatea de a se adăuga la lege, în sensul de a se suplimenta sau modifica prevederile acesteia. Or, prin interpretarea dată de intimată mențiunii "Sunt de acord ca neacordarea avizului de securitate să nu-mi fie motivată." din cuprinsul Anexei nr. 15 la Anexa nr. 1 la H.G. nr. 585/2002 se ajunge în mod vădit la încălcarea prevederii exprese din Legea nr. 182/2002, art. 28 alin. (5) - Neacordarea autorizației sau retragerea motivată a acesteia determină de drept interdicția de acces la informații secrete de stat. b) Interpretarea dată de intimată, pe lângă faptul că este vădit nelegală, aduce atingere și Convenției Europene a Drepturilor Omului, așa cum s-a reținut în paragraful 96 din Hotărârea pronunțată de CEDO în cauza de față. Tot în cuprinsul concluziilor scrise, reclamantul a mai susținut că înscrisurile reprezentate de rapoartele depuse de intimată la termenul din 15.11.2023 nu au stat la baza actului administrativ contestat. Intimata a depus la dosarul cauzei mai multe rapoarte, în formă parțial declasificată, pretinzând că sunt anterioare raportului contestat din 01.11.2011 și că acestea ar constitui actele care au stat la baza raportului, după cum urmează: 1. Nr. x din 19.09.2023 (extras neclasificat al documentului nr. 001.468.151 din 11.04.2011, 2 ex., 4 file/ex.); 2. Nr. x din 19.09.2023 (extras neclasificat al documentului nr. 001.468.159 din 20.04.2011, 2 ex., 2 file/ex.); 3. Nr. x din 19.09.2023 (extras neclasificat al documentului nr. 001.467.807din 23.09.2011, 2ex, 2 file/ex.); 4. Nr. x din 19.09.2023 (extras neclasificat al documentului nr. 001.467.833din 19.10.2011, 2ex, 2 file/ex); 5. Nr. x din 19.09.2023 (extras neclasificat al documentului nr. 001.467.761 din 16.08.2011, 2ex, 5 file/ex.);

Nr. x din 19.09.2023 (extras neclasificat al documentului nr. 001.530.784din 18.04.2011, 2ex, una filă/ex);

Nr. x din 19.09.2023 (extras neclasificat al documentului nr. 001.530.791 din 18.04.2011, 2ex, una filă/ex.);

Nr. x din 19.09.2023 (extras neclasificat al documentului nr. S/2.002.446 din 01.09.2011, 2 ex, una filă/ex);

Nr. x din 19.09.2023 (extras neclasificat al documentului FN, RM x, 2 ex, 2 file/ex.);

Nr. x din 19.09.2023 (extras neclasificat al planșei foto, anexă cu nr. 00597.110 din 16.09.2023, 2 ex, 3 file/ex.). A solicitat reclamantul ca instanța să constate faptul că în cuprinsul raportului contestat nu este indicat niciunul dintre aceste rapoarte, fapt inexplicabil, din punctul său de vedere, față de formalismul care transpare din modul de redactare al documentelor emise de intimată, rigoarea pretins a fi necesară cu privire la documentele clasificate dar și timpul extrem de îndelungat necesar pentru declasificarea parțială a unor astfel de documente. Reclamantul consideră că aceste rapoarte nu au existat la momentul emiterii raportului contestat și dacă ar fi fost încheiate la datele indicate și ar fi consemnat aspecte reale (cu referire expresă la cele 4 (patru) rapoarte din luna aprilie 2011), fiind vorba de aspecte legate de siguranța națională sau de riscuri de securitate (așa cum invocă instituția intimată), s-ar fi luat măsuri urgente în luna aprilie 2011 sau în luna imediat următoare, mai 2011. A reamintit reclamantul că a fost pus la dispoziție abia în a doua jumătate a lunii august 2011. O analiză logică a documentelor depuse de intimată coroborate cu susținerile acesteia ar arăta următoarele: - fie faptele și/sau rapoartele nu au existat; - fie rapoartele au existat dar nu s-a considerat că există riscuri de securitate în ceea ce îl privește pe reclamant; - fie nu au existat riscuri de securitate dar ajungând în presă o posibilă legătură dintre petent și dosarul penal ce debutase, instituția intimată a dorit să nu-și păteze imaginea, recurgând la măsura contestată; - fie, tot situație ipotetică, nu au existat riscuri de securitate dar scandalul penal ce tocmai debutase și trecerea sa în rezervă ca urmare a acestui scandal puteau constitui motive pentru înlocuirea unor persoane pe anumite funcții din interiorul instituției intimate. A reamintit reclamantul că a fost acuzat, în cuprinsul raportului contestat, că nu ar fi oferit date și informații cu privire la presupusele activități infracționale derulate de B. și C., persoane față de care cauza penală s-a casat pentru motivul că faptele nu există, că dintre toate persoanele care au fost în atenția organelor de urmările penală, una singură a suportat o amendă administrativă de 1.000 de RON pentru deținerea de bunuri de contrabandă, restul persoanelor fiind achitate, reclamantul fiind singurul care a suportat și suport în continuare prejudicii materiale însemnate. În plus, față de acuza că reclamantul nu ar fi adus instituției unde lucra date și informații despre presupusele activități infracționale derulate de B. și C. (așa cum s-a reținut în cuprinsul raportului din 01.11.2011 contestat) acesta susține că intimata avea aceste date și informații deja, iar acuzația adusă reclamantului în noiembrie 2011. Sub un alt aspect, reclamantul a susținut că "interviul de securitate" din 18.08.2011 a fost, de fapt, o anchetă internă. Susține că, din analiza celor menționate în raportul contestat, dar și din analiza întrebărilor din cadrul testului poligraf efectuat în acele zile, reiese cu evidență faptul că singura temă discutată/dezbătută/anchetată a fost legată de dosarul penal care abia debutase și la care mass-media făcuse deja referiri viguroase și repetate. A arătat reclamantul că nu a completat nici un formular cu privire la acest așa-zis interviu de securitate și nu a fost invitat în mod legal (fiind convocat telefonic), având în vedere că intimata nu a depus la dosar invitația scrisă pentru susținerea unui interviu de securitate, deși reclamantul a solicitat în numeroase rânduri acest înscris. Deși intimata insistă în notele scrise depuse la ultimele termene de judecată că s-a parcurs o procedură de "verificare", că toate datele cu privire la reclamant au fost obținute ca rezultat al "operațiunilor specifice" și "distincte de cercetările penale", nu se aduce nicio dovadă concretă în acest sens. Este evident că fotografiile depuse la dosar sunt luate din materialele aferente lucrărilor penale (o simplă verificare a dosarelor penale atașate acestui dosar este cât se poate de elocventă). În plus, planșele fotografice, așa cum s-a indicat instanței odată cu depunerea lor, au atât numerele de identificare ca documente secrete cât și cele de identificare ca documente declasificate din aceeași lună septembrie 2023. În ceea ce privește celelalte date, acestea nu sunt obținute ca urmare a verificării reclamantului din punct de vedere al riscurilor de securitate, singura probă a derulării unor astfel de proceduri putând consta doar în înscrisuri privind procedura de revalidare a avizului. Or, nu există nici cea mai mică mențiune/dovadă în cuprinsul vreunui document probatoriu depus la dosarul cauzei că reclamantul ar fi făcut obiectul unei proceduri legale de revalidare a avizului privind accesul la informații clasificate. Din contră, arată reclamantul, instituția intimată, în mod continuu pe parcursul litigiului (inclusiv în derularea procedurilor în fața CEDO), folosind un limbaj vag, ambiguu și insinuant, denaturează realitatea. Spre exemplu, a supus reclamantul analizei instanței un pasaj din Notele de concluzii depuse pentru termenul din 17.04.2024 (pag. 9). Formulează scurte considerații despre paragrafele citate: - Alineatul 1: Instanța de judecată are puterea de a verifica legalitatea oricărui act administrativ, conform legii și indicațiilor ICCJ. - Alineatul 2: Respectarea legii este menționată, dar nu este demonstrată. Nu există dovezi pentru revalidarea avizului din cauza riscurilor de securitate. - Alineatul 3: Verificările de securitate nu au fost legale, deoarece nu s-a realizat revalidarea. Raportul contestat menționează că verificările s-au bazat pe avizul inițial, nu pe o revalidare. Nu s-a prezentat propunerea de nerevalidare a avizului. - Alineatul 4: Ordinul de trecere în rezervă este invalid, deoarece se bazează pe un raport care a retras accesul la informații clasificate, raport care este, de asemenea, invalid. - Alineatul 5: Reclamantul a spus că nu repetă argumentele anterioare, dar a completat un formular care a permis neacordarea avizului fără motivare. Reclamantul nu a fost de acord cu retragerea avizului fără motiv, deoarece contravine legii. Consideră că maniera procedurală în care au fost expuse argumentele și au fost depuse probele în această cauză a încălcat atât dreptul la un proces echitabil cât și dreptul la o durată rezonabilă de timp pentru soluționarea litigiului și, în continuare, încalcă regulile procedurale în așa fel încât devine aproape imposibilă valorificarea în justiție a vreunui drept care ar veni în contradicție cu interesele sale, ale intimatei. În fine, susține reclamantul că retragerea autorizației de acces la informații clasificate s-a făcut în mod pripit, fără verificări de securitate legale. Analizând actele procedurale de la începutul litigiului, precum și toate înscrisurile depuse în ultimă fază de către intimată, dar datând din epoca 2011 - 2012, afirmă că se poate observa că toate fac referire la dosarul penal ca stând la baza retragerii. Chiar și prima instanță a reținut apărările intimatei în sensul că acea calitate de învinuit a determinat retragerea autorizației. Reclamantul arată, în sinteză, următoarele: - actul administrativ contestat (raportul din 01.11.2011) nu este suficient motivat, este ambiguu, conține erori juridice incompatibile cu legalitatea unui act administrativ iar cele reținute în cuprinsul său nu sunt susținute de documentele suplimentare solicitate de instanța de judecată și depuse la dosar (cu greu) de către intimată; - autoritatea este incoerentă în a susține cronologia, realitatea faptică și adevăratele motive care au stat la baza actului administrativ atacat; - nu au fost efectuate verificări de securitate legale, nu a existat o procedură de revalidare, singura procedură care ar fi putut avea ca final retragerea legală a autorizației de acces la documente clasificate. În opinia reclamantului, adevăratele motive pentru care reclamantului i s-a retras autorizația de acces la informații clasificate au fost reprezentate mai mult de valorificarea unor interese interne ale acestei instituții sau poate numai de încercările de a nu știrbi imaginea instituției. Însă, din punct de vedere legal, raportul atacat este nul deoarece, pe lângă celelalte motive susținute, s-a demonstrat că nu s-a parcurs procedura legală pentru revalidarea avizului și retragerea legală a accesului la informații clasificate. 4. Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 52 din 10 mai 2024, Curtea de Apel Suceava – secția de contencios administrativ și fiscal a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Serviciul Român de Informații, U.M. 0167 București, și Unitatea Militară 0807 Iași (în locul fostei pârâte Direcția Județeană de Informații Botoșani). În motivarea soluției, analizând în rejudecare cererea de chemare în judecată, raportat la apărările formulate și înscrisurile depuse în probațiune, Curtea de Apel Suceava a reținut că, în fapt, reclamantul, după absolvirea cursurilor Academiei de Poliție Alexandru Ioan Cuza, a lucrat începând din anul 1994 ca ofițer activ în cadrul Direcției Județene de Informații Botoșani, din structura pârâtului Serviciului Român de Informații (SRI), în anul 2007 fiind numit șef sector Amenințări Transfrontaliere. Datorită naturii raportului de serviciu reclamantul deținea autorizație de acces la informații clasificate secret de stat, nivel de secretizare strict secret. La data de 12.08.2012, D., fratele reclamantului, care era angajat ca șofer la Biroul Vamal Stânca-Costești, a fost depistat în trafic având în autovehiculul de serviciu 4 recipiente (2 canistre, 2 cutii de detergent) înăuntrul cărora se aflau țigarete de proveniență extracomunitară (Rep. Moldova), cu privire la care a explicat că le-a găsit abandonate pe traseu, dar se îndrepta să le predea organelor abilitate. Oprirea în trafic a lui D. nu a fost întâmplătoare, la nivelul DIICOT – ST Suceava fiind efectuate anterior acte premergătoare în dosarul x/2011 care au scos în evidență indicii privind existența unei grupări organizate care acționa în sfera traficului transfrontalier cu țigarete de proveniență Rep. Moldova, introduse pe teritoriul României prin PTF Stânca Costești, cu știința mai multor lucrători vamali. Supravegherea a fost efectuată cu sprijinul SRI, fiind emise autorizații privind efectuarea de înregistrări audio-video și ambientale, una dintre locațiile accesate în repetate rânduri de persoanele suspectate fiind imobilul situat în str. x Botoșani. Acest imobil era ocupat, în condiții de separare a locuințelor și grădinilor, de reclamantul A. și părinții săi. Peste drum, își avea locuința fratele D.. După organizarea flagrantului, au fost autorizate percheziții la domiciliile mai multor persoane, printre care și la domiciliul fratelui, dar și al tatălui reclamantului. Percheziția efectuată la imobilul din str. x a fost extinsă și la partea ocupată de reclamant, însă aici nu s-au descoperit produse accizabile. La domiciliile fratelui și părinților săi s-au descoperit mai multe produse accizabile a căror proveniență nu a fost justificată. La data la care au fost efectuate perchezițiile la imobilul din str. x, 12.08.2011, a fost începută urmărirea penală împotriva reclamantului pentru săvârșirea infracțiunilor de sprijinire a unui grup infracțional organizat și de contrabandă, fiind învinuit că de la începutul lunii martie 2011 a sprijinit o grupare infracțională organizată din care făceau parte, printre alte persoane din cercul său de cunoștințe, fratele său și tatăl său, având ca scop achiziționarea, deținerea și valorificarea de țigarete de proveniență extra comunitară, depozitând la locuința comună cu părinții bunuri puternic accizabile (tutun, alcool și combustibil). Prin ordonanța din 04.07.2014 s-a dispus clasarea cauzei față de reclamant pentru săvârșirea infracțiunii de sprijinire a unui grup infracțional organizat, concluzionându-se că deși există suspiciunea rezonabilă cu privire la săvârșirea infracțiunii de contrabandă, faptele reprezintă activități ilicite cu caracter autonom, care nu se pot circumscrie unei activități organizate, iar dubiul astfel creat profită suspectului. Ulterior, prin ordonanța din 7.04.2015 s-a decis clasarea cauzei împotriva reclamantului în legătură cu învinuirea de contrabandă, pe motiv că nu există probe că a săvârșit infracțiunea. În contextul desfășurării cercetărilor de natură penală, dar înainte de finalizarea acestora, la data de 16.08.2011 reclamantul a fost pus la dispoziție. Fiind deținător al autorizației de acces la informații clasificate seria x nr. x, cu valabilitate 26.06.2008 – 27.05.2011, în privința sa au fost reluate activitățile de verificare privind accesul la informații clasificate în vederea menținerii sau retragerii avizului emis anterior. Prin raportul nr. x/01.11.2011 întocmit de Direcția Generală de Securitate Internă a SRI s-a constatat că se evidențiază elementele de incompatibilitate prevăzute la art. 160 lit. a) și f) din Standardele naționale de protecție a informațiilor clasificate în România aprobate prin H.G. nr. 585/2002 și s-a propus retragerea autorizației de acces la informații clasificate, propunere aprobată de Prim Adjunctul Directorului SRI. Măsura a fost comunicată verbal reclamantului la 14.11.2011. Prin Ordinul Directorului SRI nr. 0469/15.12.2011 reclamantul a fost trecut în rezervă din oficiu, în baza art. 43 alin. (1) lit. b) și art. 85 alin. (1) lit. m) și alin. (2) din Legea nr. 80/1995, ca urmare a retragerii autorizației de acces la informații clasificate. Măsura și temeiul de drept au fost comunicate verbal la 15 decembrie 2011. În urma unor cereri formulate de reclamant, prin care solicita comunicarea motivelor ce au stat la baza retragerii autorizației de acces la informații clasificate și reexaminarea situației sale, SRI l-a informat că a fost trecut în rezervă ca urmare a retragerii autorizației de acces la informații clasificate, conform dispozițiilor art. 43 alin. (1) lit. b) și art. 85 alin. (1) lit. m) și (2) din Legea nr. 80/1995, iar potrivit declarației completate și semnate olograf la data de 18.02.2008, conform Anexei nr. 15 din Standardele naționale de protecție a informațiilor clasificate din România, aprobate prin H.G. nr. 585/2002, a acceptat ca neacordarea avizului de securitate să nu fie motivată. Ca răspuns la o nouă cerere a reclamantului de reevaluare a măsurilor dispuse în privința sa, a fost informat la 15.03.2012 că decizia de trecere în rezervă fusese luată având în vedere faptul că la SRI nu existau posturi disponibile pentru o persoană cu competențele sale, dar care nu deținea autorizație de acces la informații clasificate. Curtea de apel a constatat că, pe parcursul derulării procesului, au fost declasificate și s-au depus la dosar atât actele contestate, cât și o parte semnificativă a documentației care a stat la baza emiterii lor: Ordinul Directorului SRI nr. 0469/15.12.2011, raportul Direcției Generale de Securitate Internă a SRI nr. x/01.11.2011, declarația din data 18.02.2008 privind consimțământul reclamantului ca neacordarea avizului de securitate să nu fie motivată, rapoartele nr. 001.468.151/11.04.2011, 001.468.159/20.04.2011, 001.467.807/23.09.2011, 001.467.833/19.10.2011, 001.467.761/16.08.2011, nota nr. x/18.04.2011, raportul de expertiză privind examinarea poligraf, declarația reclamantului din 18.08.2011, fișa postului reclamantului. Anumite înscrisuri au fost depuse însă în format clasificat, interesând aici îndeosebi nota de consemnare a interviului de securitate și un raport întocmit de reclamant. La termenul din 20.03.2024, reclamantul, prin apărător, a declarat că își menține cererea de declasificare pentru documentele cu caracter secret, cerere respinsă motivat de instanța de judecată. Față de împrejurarea că reclamantul nu a dorit să recurgă la serviciile unui apărător cu certificat ORNISS, Curtea de Apel Suceava a reținut, pe de o parte, că actele rămase clasificate privesc fapte și împrejurări la care a participat direct, iar, pe de altă parte, că extrase considerate decisive sunt reproduse sau consemnate în acte declasificate. A concluzionat că în stadiul actual al judecății reclamantul cunoaște în concret motivele pentru care i-a fost retrasă autorizația de acces la informații clasificate, fiind asigurată echitatea procedurii prin respectarea dreptului la apărare și a tratamentului egal în exercitarea drepturilor procesuale, fără a fi dat un dezavantaj între pozițiile celor două părți litigante. Instanța a decis că nu mai este important să analizeze relevanța consimțământului dat prin declarația din Anexa 15 sau posibilele probleme în comunicare, deoarece aceste nereguli nu pot anula procesul. Efectele negative apăreau din imposibilitatea de a înțelege motivele autorității, nu din validitatea actelor. Curtea de Apel Suceava a mai observat că actele contestate sunt bine motivate, atât din punct de vedere factual, cât și legal. Deși pârâtul nu a putut informa reclamantul despre motivele sale din cauza caracterului confidențial al documentelor, acest lucru nu înseamnă că obligația de a motiva actele administrative nu a fost respectată. În esență, instanța a decis că, în conformitate cu legea, autoritatea trebuie să înceapă o procedură de verificare pentru a confirma sau anula autorizația de acces la informații clasificate pentru oricine există suspiciuni că nu mai îndeplinește cerințele. Această verificare a fost cerută în cadrul unei investigații penale legate de fratele și tatăl reclamantului, precum și de alte persoane din cercul său. Reclamantul a făcut un raport personal și a participat la un interviu de securitate, fiind conștient de motivul convocării. Contrar argumentelor aduse în apărare, curtea de apel a constatat că pârâtul nu a urmat o altă procedură decât cea incidentă, trimiterea la art. 162 alin. (2) lit. e) din Standarde subliniind doar îndeplinirea unei etape, legiferată în cadrul procedurii de avizare, dar aplicabilă și în situația revalidării. Pe fondul chestiunii litigioase, Curtea de Apel Suceava a observat că, în esență, elementele care probează existența unui risc de securitate, se referă la faptul că reclamantul nu a promovat date și informații cu privire la activitățile cu potențial infracțional despre care avea cunoștință, nu a propus informarea organelor competente legal, nu a răspuns adecvat unor solicitări de informații și a accesat în afara cadrului reglementat date privind activitatea specifică a instituției, fapte calificate de pârât ca fiind situații de incompatibilitate prevăzute la art. 160 lit. a) și f) din Standardele naționale de protecție a informațiilor clasificate în România, aprobate prin H.G. nr. 585/2002. Curtea a făcut două observații importante. În primul rând, nu se face un control judiciar asupra unor fapte penale sau disciplinare. Autoritatea are libertatea de a evalua comportamentele sau activitățile care pot ridica suspiciuni legate de securitate și de a decide dacă o persoană este demnă de încredere din acest punct de vedere. Dacă există suficiente îndoieli, autoritatea trebuie să ia măsuri pentru a elimina riscurile. În al doilea rând, reclamantul contestă anumite expresii din documentație, menționând termeni precum "infracțiune" sau "corupție". El subliniază că soluțiile din dosarele penale au arătat că nu există dovezi pentru aceste fapte, dar trebuie să se țină cont că activitățile de verificare și raportul au fost realizate înainte de finalizarea cercetărilor penale, iar termenii folosiți reflectă acuzațiile formulate la acel moment. Instanța a reținut că o parte din supraveghere a fost realizată împreună cu pârâtul, care a avut acces la toate datele și informațiile. De asemenea, regimul probelor în dreptul penal este diferit de cel din acest caz, iar principiile de aplicare a legii în timp sunt importante, în special în ceea ce privește legea mai favorabilă și condițiile de eliminare a probelor. Așadar, esența problemei pe care instanța trebuie să o analizeze nu se referă la comiterea unei infracțiuni, ci la evaluarea profilului personal și profesional al reclamantului, așa cum reiese din documentele prezentate de pârât. Fiind punctate aceste repere, Curtea de Apel Suceava a reținut temeiul legal, reprezentat de art. 168 și art. 160 lit. a) și f) din Standardele naționale de protecție a informațiilor clasificate în România, aprobate prin H.G. nr. 585/2002, și datele rezultate din probele administrate, raportul personal întocmit de reclamant, din răspunsurile pretest date cu prilejul testării poligraf și răspunsurile date cu prilejul interviului de securitate. Curtea de apel a considerat că trebuie remarcate și circumstanțele personale ale reclamantului, mai precis climatul familial și social, care vădea apropierea de persoane considerate suspecte și supuse măsurilor de supraveghere, persoane cu care se afla în relații de rudenie, afinitate sau prietenie, interacționând regulat și în ocazii diverse. A considerat în esență, că toate împrejurările demonstrate în cauză, care luate separat nu sunt decisive, creionează, prin coroborare, un context vulnerabil din punct de vedere al securității informațiilor la care avea acces datorită funcției deținute. În ceea ce privește acțiunile și conduita reclamantului, ulterioare punerii sale la dispoziție, Curtea de Apel Suceava a reținut că din conținutul rapoartelor întocmite de Direcția Securitate Internă a SRI a rezultat interesul nejustificat al acestuia față de investigarea unor fapte și împrejurări în legătură cu cele care au determinat punerea sa sub învinuire penală Față de apărarea reclamantului, curtea de apel a observat că acțiunile și inacțiunile sale, nu constituie concesii în activitatea de culegere a informațiilor, ci motive serioase de temere că a acționat lipsit de loialitate și discreție, cu nerespectarea garanțiilor care în mod legitim le datora în calitate sa de titular al autorizației de acces la informații clasificate. De asemenea, a considerat instanța de fond, că rapoartele depuse în probațiune redau fapte, documentate și observate nemijlocit, din acțiunile și conduita profesională și personală a reclamantului, care nu sunt doar indicii în demonstrarea unei vulnerabilități, ci dovezi că nu mai întrunește criteriile de compatibilitate prevăzute de lege pentru a avea acces la informațiile clasificate. Referitor la apărarea că acțiunile și inacțiunile avute în vedere de pârât nu au legătură cu siguranța națională, instanța a observat, pe de o parte, că elementele care pot conduce la pierderea încrederii în capacitatea de protejare a informațiilor clasificate nu țin în mod necesar de materia siguranței naționale, iar, pe de altă parte, problema criminalității transfrontaliere constituie o amenințare la adresa siguranței naționale și prezenta un interes deosebit chiar și la nivelul anului 2011, ținând seama de angajamentele luate de România în anul 2007 referitoare la securizarea graniței cu spațiul extracomunitar. Față de cele ce preced, Curtea a concluzionat, în circumstanțele care rezultă din materialul ce a stat la baza emiterii actelor contestate, că în mod justificat pârâtul a constatat că există motive de îndoială asupra capacității reclamantului de a nu fi influențat și de a păstra secrete informațiile la care avea acces, acesta nemaifiind demn de încredere. 5. Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței civile nr. 52 din 10 mai 2024, pronunțată de Curtea de Apel Suceava – secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2022, a declarat recurs reclamantul A., întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 9 și art. 304 1 din C. proc. civ. de la 1865, solicitând, în temeiul art. 312 alin. (3) teza I din același cod, admiterea recursului și modificarea în tot a hotărârii atacate în sensul admiterii acțiunii. Prin primul motiv de recurs, reclamantul susține că procedura de retragere a autorizației de acces la informații clasificate a fost încălcată deoarece nu a existat o procedură legală de revalidare a avizului, iar prin confirmarea susținerilor intimaților, hotărârea recurată a fost dată cu aplicarea greșită a legii. Astfel, susține recurentul-reclamant că dispozițiile legale exprese impun procedura de urmat pentru ipoteza "la apariția unor riscuri de securitate din punct de vedere al compatibilității accesului la informații clasificate". Prevederile alin. (2) lit. d) din art. 167 din H.G. nr. 585/2002 care instituie această ipoteză trebuie coroborat cu alin. (1) al aceluiași articol care definește și impune procedura de urmat. Consideră că s-a produs o eroare gravă de procedură, când a fost retrasă autorizația de acces la informații clasificate (ipoteza reglementată de art. 167, 168 și 169 din Standarde) indicând ca temei dispozițiile art. 162 alin. (2) lit. e) din Standarde, care reglementează exclusiv procedura eliberării inițiale a certificatelor de acces la informații clasificate. În opinia recurentului-reclamant, instituția revalidării diferă în mod esențial de cea inițială, a acordării pentru prima dată a autorizației de acces, aspect relevat cu prisosință de disjungerea celor două instituții chiar de textul art. 169 din Standarde. Deși a susținut și dovedit nulitatea absolută a actului administrativ, acesta fiind edictat pentru un temei juridic eronat, procedura fiind evident încălcată, în cuprinsul hotărârii recurate se face o confuzie între cele două proceduri, se ignoră diferența esențială dintre acestea, și, totodată, este minimizată greșita indicare a temeiului de drept din cuprinsul actului administrativ atacat. Susține recurentul-reclamant că, din analiza prevederilor legale, reiese procedura necesară pentru retragerea autorizației de acces la informații clasificate: a) pentru ipoteza apariției "unor riscuri de securitate din punct de vedere al compatibilității accesului la informații clasificate" art. 167 din Standarde impune demararea procedurii revalidării. Revalidarea se solicită după cum reglementează alin. (2): "Revalidarea poate avea loc la solicitarea unității în care persoana își desfășoară activitatea, sau a ORNISS". În cauză intimatul nu a depus vreun înscris din care să reiasă cine și când a solicitat demararea procedurii revalidării. b) odată demarată procedura revalidării, art. 169 impune reluarea, integral, a procedurii pentru acordarea avizului inițial. Legea nu instituie o facultate și nici un drept al intimatului de a derula doar unele din activități ci, din interpretarea logică-teleologică reiese obligativitatea parcurgerii acelorași activități, cumulativ. c) activitățile de parcurs sunt reglementate de dispozițiile art. 162 alin. (2) din Standarde, iar raportat la prevederile acestei norme, hotărârea este dată cu aplicarea greșită a legii deoarece legea impune ca în procedura revalidării să fie completate formularele specifice (punctul a). Reclamantului nu i s-a solicitat completarea formularului 15, așadar nu a avut niciodată reprezentarea faptului ca s-ar derula o procedură de revalidare, iar hotărârea recurată statuează în mod eronat (pag. 19, par. 5, ultima frază): "Tocmai de aceea reclamantul nu a fost pus să completeze din nou Anexa 15 din moment ce datele personale nu suferiseră modificări și nu aceasta era cauza reverificării". Susține că necesitatea completării formularului era imperativă, potrivit dispozițiilor legale citate mai sus. În plus, ipoteza emisă de prima instanță, cu privire la faptul că trimiterea la art. 162, alin. (2), lit. e) din Standarde subliniază doar îndeplinirea unei etape, legiferată în cadrul procedurii de avizare, dar aplicabilă și în situația revalidării, nu a fost exprimată niciodată de intimat pe parcursul litigiului, fiind o interpretare în ajutorul acestei