ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1099/2014

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1099/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra recursurilor de

față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

instanțe

Prin acțiunea înregistrată

la 20 martie 2012, reclamantul C.C. a solicitat ca, în contradictoriu cu pârâții

Serviciul Român de Informații și Direcția Județeană de Informații Botoșani, să se

dispună:

- anularea actului de

retragere a autorizației de acces la informații clasificate, respectiv a raportului

din 9 noiembrie 2011;

- anularea actului de

trecere în rezervă, respectiv a ordinului directorului Serviciului Român de Informații

din 15 decembrie 2011, înregistrat în ordinul de zi pe unitate al Direcției Județene

de Informații Botoșani din 16 decembrie 2011, acte ce nu i-au fost comunicate;

- obligarea pârâților

la reintegrarea sa pe postul deținut anterior și la plata despăgubirilor, constând

în salarii actualizate începând cu data de 15 decembrie 2011;

- suspendarea executării

actelor administrative unilaterale contestate în cauză până la soluționarea fondului

pricinii, conform dispozițiilor art. 14 și art. 15 din Legea nr. 554/2004.

Reclamantul a susținut

că în mod nelegal a fost dispusă măsura de retragere a autorizației sale de acces

la informații clasificate, fără a i se aduce la cunoștință motivele de fapt și de

drept avute în vedere la adoptarea unei asemenea decizii, lipsindu-l astfel de posibilitatea

de a-și apăra dreptul fundamental la muncă.

Reclamantul a mai arătat

că, la data de 15 decembrie 2011, i s-a comunicat verbal că a fost trecut în rezervă,

din oficiu, în temeiul dispozițiilor art. 85 alin. (1) lit. m) și alin. (2) din

Legea nr. 80/1995, fără a i se prezenta un înscris cu motivele de fapt și de drept

care au determinat trecerea sa în rezervă.

Nelegalitatea acestor

decizii a fost invocată față de inexistența unuia din motivele prevăzute la

art. 159 din H.G. nr. 585/2002 pentru retragerea autorizației de acces la documente

secrete și aceasta cu atât mai mult cu cât, reclamantul a obținut rezultate apreciate

cu calificativul „foarte bine” în cariera sa de ofițer, iar pentru activitățile

cu grad ridicat de risc în care s-a implicat, a fost avansat „la excepțional”, evidențiat

și promovat spre vârful ierarhiei militare.

Cu privire la cererea

de suspendare a executării actelor administrative atacate, s-a arătat că sunt îndeplinite

cerințele prevăzute de lege, existând atât un caz bine justificat, cât și iminența

procedurii unui prejudiciu care s-ar cauza reclamantului, prin lipsirea sa de orice

sursă de venit.

fond

Curtea de Apel Suceava,

secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a pronunțat sentința

nr. 223 din 22 iunie 2012, prin care a respins ca nefondate cererea de suspendare

și acțiunea în anularea formulate de reclamantul C.C.

Instanța de fond a constatat

legalitatea actului de retragere a autorizației de acces la informații clasificate,

întemeiat pe dispozițiile art. 160 lit. a) și lit. f) din H.G. nr. 585/2002, conform

cărora, constituie elemente de incompatibilitate pentru accesul solicitantului la

informații secrete de stat următoarele situații:

- dacă în mod deliberat

a ascuns, a interpretat eronat sau a falsificat informații cu relevanță în planul

siguranței naționale ori a mințit în completarea formularelor tip sau în cursul

interviului de securitate;

- dacă a demonstrat lipsă

de loialitate, necinste, incorectitudine sau indiscreție.

Incidența în cauză a acestor

prevederi legale a fost constatată față de procesul-verbal de aducere la cunoștință

a învinuirii prin care Ministerul Public, D.I.I.C.O.T., Serviciul teritorial Suceava

i-a adus la cunoștință reclamantului că s-a început urmărirea penală împotriva sa

pentru săvârșirea infracțiunilor de sprijinire a unui grup infracțional organizat,

faptă prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 și contrabandă, faptă

prevăzută de art. 270 alin. (3), raportat la 274 din Legea nr. 86/2006.

De asemenea, s-a avut

în vedere că, Tribunalul Suceava, prin încheierea nr. 171/2011 a admis propunerea

D.I.I.C.O.T. de prelungire a arestării preventive a inculpatului C.C.A. (fratele

reclamantului), iar prin încheierea nr. 322/2011, a autorizat o percheziție la domiciliul

reclamantului, în calitate de învinuit.

Susținerea reclamantului

privind nelegalitatea actului de retragere a autorizației de acces la documente

clasificate pentru lipsa motivării a fost respinsă de prima instanță, reținându-se

că, potrivit declarației completate și semnate olograf la data de 18 februarie 2008

„formularul de securitate”, conform anexei nr. 15 din Standardele naționale de protecție

a informațiilor clasificate din România, aprobate prin H.G. nr. 585/2002, acesta

a consimțit ca neacordarea avizului de securitate să nu fie motivată.

Ca o consecință a neacordării

avizului de securitate, judecătorul fondului a reținut că în mod legal s-a dat eficiență

dispozițiilor art. 85 lit. m) din Legea nr. 80/1995, care prevăd că, ofițerii, maiștrii

militari și subofițerii în activitate pot fi trecuți în rezervă în cazul neavizării

în vederea acordării autorizației de acces la informații sau certificatului de securitate,

la retragere ori în cazul în care aceste documente nu sunt revalidate, din motive

imputabile cadrului militar în condițiile legii.

Împrejurarea că nu au

fost comunicate reclamantului actele contestate nu a fost considerată de prima instanță

ca reprezentând un motiv de nulitate, deoarece aceste acte au fost clasificate la

nivel strict secret.

Cererea de suspendare

a executării a fost respinsă cu motivarea că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute

de art. 14-art. 15 din Legea nr. 554/2004, întrucât nu s-au dovedit împrejurări

legate de starea de fapt și de drept care să fie de natură să creeze o îndoială

serioasă în privința legalității actului.

În acest sens, s-a avut

în vedere că, măsurile contestate au fost luate ca urmare a dobândirii de către

reclamant a calității de învinuit în ceea ce privește săvârșirea infracțiunilor

de sprijinire a unui grup infracțional organizat, faptă prevăzută de art. 7

alin. (1) din Legea nr. 39/2003 și de contrabandă, faptă prevăzută de art. 270

alin. (3), raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006, dându-se eficiență dispozițiilor

art. 85 lit. m) din Legea nr. 80/1995 și art. 160 lit. a) și lit. f) din H.G.

nr. 585/2002.

Reclamantul C.C. a declarat

recurs împotriva aceste sentințe, atât cu privire la cererile din acțiune vizând

anularea actelor administrative, reintegrarea în funcție și plata de despăgubiri,

cât și cu privire la cererea vizând suspendarea actelor administrative contestate.

În recursul declarat pe

fondul cauzei, recurentul a invocat dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ., solicitând în principal, casarea hotărârii, cu trimiterea cauzei

spre rejudecare la aceeași instanță, iar în subsidiar, modificarea hotărârii, în

sensul admiterii acțiunii și anulării actelor administrative contestate.

În dezvoltarea cererii

de recurs, s-a susținut că hotărârea atacată este nelegală pentru următoarele considerente:

- Nemotivarea prevăzută

de anexa 15 din Standardele naționale de protecție a informațiilor clasificate din

România, aprobate prin H.G. nr. 585/2002 se referă doar la neacordarea inițială

a avizului de securitate, nu și la retragerea acestuia în termenul pentru care a

fost deja acordat, pe motiv de risc de securitate. În cazul retragerii avizului

pentru motiv de risc de securitate, având în vedere raporturile de serviciu născute

în temeiul avizului acordat, dar și garantarea accesului liber la justiție prin

art. 21 din Constituție, coroborat cu dreptul la un proces echitabil, reglementat

de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturile Omului, recurentul a arătat că este

imperativă motivarea, mai ales că și aceasta poate fi făcută în formă clasificată

pentru eventualul uz al instanței de judecată, prin care să se argumentează care

este riscul pentru securitate, în ce constă și din ce motiv este necesară retragerea

avizului.

- Necesitatea de a se

depune la dosar în mod efectiv actele administrative contestate, fie în formă secretă,

fie în formă desecretizată nu a fost corect apreciată și în lipsa acestor acte,

instanța de fond a fost în imposibilitate de a efectua o verificare efectivă a legalității

lor, iar întreaga procedură judiciară a avut un caracter pur formal, de simulare

a unui act de justiție, care în realitate nu a fost înfăptuit. În lipsa accesului

efectiv al completului de judecată la actele administrative verificate, s-a susținut

că sunt incidente dispozițiile art. 312 alin. (5) C. proc. civ., în sensul că analiza

pur formală a cauzei echivalează cu o necercetare a fondului cauzei și pe cale de

consecință, se impune casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare la

aceeași instanță pentru repartizarea dosarului spre soluționare unui magistrat care

îndeplinește condiția de a poseda certificat de acces la informații secret de stat,

nivel strict secret sau pentru a se solicita actele administrative și documentația

în baza căreia au fost emise, cel puțin în formă clasificată, dacă nu va fi considerată

oportună sau legală declasificarea solicitată, pentru a se realiza o cercetare judecătorească

efectivă și pentru a se garanta respectarea dreptului la un proces efectiv și echitabil.

- Neîndeplinirea condițiilor

prevăzute de art. 159 din H.G. nr. 585/2002 pentru aprobarea Standardelor naționale

de protecție a informațiilor clasificate din România care au fost greșit interpretate

de instanța de fond, deoarece și în situația dată de cercetările penale care se

desfășoară în dosarul instrumentat de D.I.I.C.O.T. Suceava și în care este implicat

în primul rând fratele recurentului, nu se justifică retragerea avizului de securitate.

Recurentul a susținut că toate dubiile care au planat în privința sa sunt bazate

pe o simplă prezumție, conform căreia, date fiind gradul de rudenie și apropierea

locuinței, este posibil să fi avut cunoștință de activitatea fratelui său.

În recursul declarat cu

privire la soluția de respingere a cererii de suspendare a executării, au fost invocate

dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ., susținându-se

că în mod greșit instanța de fond a apreciat că nu sunt îndeplinite în cauză cerințele

prevăzute de art. 14-art. 15 din Legea nr. 554/2004.

Recurentul a învederat

că existența unui caz bine justificat rezultă în prezentul litigiu din indiciile

de nelegalitate ale actelor contestate, deoarece nu s-a conturat nici unul dintre

motivele prevăzute de art. 159 din H.G. nr. 585/2002 pentru retragerea autorizației

sale de acces la documente secrete.

Referitor la cea de-a

doua condiție impusă de lege cu privire la pericolul unei pagube iminente, recurentul

a arătat că trebuia avută în vedere lipsirea sa de orice sursă de venit, prin aceea

că este în imposibilitate de a-și exercita profesia pentru care s-a pregătit profesional

și din care își câștigă existența.

II. Considerentele Înaltei

Curți asupra recursurilor

Examinând actele și lucrările

dosarului, în raport și cu dispozițiile art. 304 și art. 304

1

C. proc.

civ., Înalta Curte va admite prezentele recursuri, pentru următoarele considerente:

de drept relevante

Cererea de chemare în

judecată formulată de reclamantul C.C. are ca obiect anularea și suspendarea executării

următoarelor ace administrative:

- actul de retragere a

autorizației de acces la informații clasificate din 9 noiembrie 2011;

- actul de trecere în

rezervă, ordinul directorului Serviciului Român de Informații din 15 decembrie 2011.

Ambele acte nu au fost

comunicate reclamantului, care a fost informat numai verbal despre măsurile dispuse

la 14 noiembrie 2011 și la 15 decembrie 2011, avându-se în vedere caracterul clasificat

al documentelor întocmite în acest sens.

Sesizată să se pronunțe

asupra legalității celor două acte administrative emise cu privire la cariera reclamantului,

în calitate de cadru militar, instanța de fond a încuviințat la termenul din 22

mai 2012 proba cu înscrisuri și în vederea administrării acesteia, a solicitat pârâtului

Serviciul Român de Informații să înainteze, spre consultare, copii după raportul

din 9 noiembrie 2011, avizat de reprezentantul unității militare București și aprobat

de primul adjunct al directorului Serviciului Român de Informații și după actul

de trecere în rezervă, ordinul directorului Serviciului Român de Informații din

15 decembrie 2011, înregistrat în ordinul de zi pe unitate al Direcției Județene

de Informații Botoșani din 16 decembrie 2011.

Deși înscrisurile solicitate

nu au fost depuse la dosar, la termenul din 19 iunie 2012 instanța de fond a constatat

pricina în stare de judecată, fără a expune în încheierea de la acea dată motivele

pentru care a considerat că nu se mai impune dovada încuviințată ca fiind utilă

și concludentă pentru dezlegarea pricinii.

În atare situație, apare

ca fiind lipsită de orice suport probator concluzia primei instanțe în sensul că,

la dosar sunt suficiente date privind temeiurile legale și de fapt ale actelor contestate,

fără indicarea lor în concret, ceea ce reprezintă o nesoluționare a fondului pricinii.

Analiza legalității actelor

administrative contestate nu s-a realizat în cauză deoarece nu au fost depuse documentele

necesare, conform dispozițiilor art. 12 și art. 13 alin. (4) din Legea nr. 554/2004

care prevăd posibilitatea aplicării unei amenzi judiciare pentru neîndeplinirea

obligației de a trimite în termenul stabilit de instanță lucrările cerute.

În cazul în care actele

contestate și documentele care au stat la baza emiterii lor sunt clasificate la

nivel strict secret, justa soluționare a cauzei impunea ca dovada cu înscrisuri

să fie administrată în condițiile art. 172 și urm. C. proc. civ., fie prin prezentarea

acelor documente care pot fi declasificate în totalitate sau parțial, fie prin consultarea

lor, în condițiile prevăzute de Legea nr. 182/2002 privind informațiile clasificate,

care nu exclud posibilitatea instanței de judecată de a avea acces la documente

care conțin informații clasificate, cât timp sunt respectate dispozițiile legale

în materie.

Natura juridică a actelor

contestate nu determină exceptarea lor de la controlul de legalitate, pe calea contenciosului

administrativ, sens în care s-a pronunțat în mod constant Curtea Constituțională

sesizată să examineze constituționalitatea reglementării cuprinse în Legea nr. 182/2002.

În deciziile nr. 751

din 20 septembrie 2012 și nr. 1.120 din 16 octombrie 2008, instanța de contencios

constituțional a reținut că prevederile referitoare la persoanele care urmează să

aibă acces la informațiile clasificate, protecția acestor informații prin măsuri

procedurale, nivelul de secretizare a acestora, precum și interdicția clasificării

unor categorii de informații ori accesul la informațiile secrete de stat nu reprezintă

impedimente de natură să afecteze drepturile și libertățile constituționale, fiind

în deplin acord cu normele din legea fundamentală.

De asemenea, s-a reținut

că aceste prevederi legale nu înlătură posibilitatea judecătorului de a avea acces

la informațiile secrete de stat, cu respectarea regulilor de natură procedurală

prevăzute de lege, deoarece reglementarea respectivă nu are ca efect blocarea efectivă

și absolută a accesului la anumite informații, ci îl condiționează de îndeplinirea

anumitor pași procedurali, etape justificate prin importanța pe care asemenea informații

o poartă.

În considerarea acestor

argumente, se apreciază că, prin înlăturarea de la controlul judiciar a actului

de retragere a autorizației de acces la informații clasificate și a actului de trecere

în rezervă pentru singurul motiv că au caracter strict secret, a fost încălcat

art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului care impune, printre altele,

obligația instanței de a examina în mod corespunzător afirmațiile, motivele și probele,

fără a prejudicia evaluarea sau relevanța acestora (C.E.D.O., cauza Buzescu împotriva

României).

De altfel, Convenția nu

vizează garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci a unor drepturi concrete

și efective, astfel că accesul la justiție și dreptul la un proces echitabil nu

poate fi considerat efectiv decât dacă observațiile părților sunt cu adevărat înțelese

, adică examinate cu atenție de instanța sesizată, astfel că, art. 6 implică în

special în sarcina instanței obligația de a efectua o examinare efectivă a motivelor,

argumentelor și probelor propuse de părți (C.E.D.O., cauza Bucur și Toma împotriva

României).

Curtea europeană a drepturilor

omului a stabilit și faptul că, în cadrul principiului egalității armelor intră

și egalitatea dintre părțile unui litigiu, iar în plan procesual, această egalitate

se concretizează în posibilitatea efectivă de dovedire a pretenției, prin probe,

în condiții în care să nu existe un dezavantaj (C.E.D.O., cauza Dombo Beheer B.V.

împotriva Olandei, cauza Apeh Üldözötteinek Szövetsége și alții împotriva Ungariei

și cauza Yvon împotriva Franței).

În același sens, se are

în vedere că prin Rezoluția (77) 31 a Consiliului de Miniștri din cadrul Consiliului

Europei privind protecția individului în raport cu actele autorităților administrative

au fost prevăzute expres următoarele drepturi: dreptul de a ataca în fața autorităților

administrative sau în fața instanței actul administrativ, dreptul de a fi informat,

dreptul la asistență juridică și reprezentare, dreptul de a-și prezenta argumentele

și dreptul de a fi informat despre modalitățile în care poate fi atacată soluția

dată.

În plan procesual, aceste

drepturi au fost detaliate în Recomandarea Rec (2004)20 a Consiliului de Miniștri

din cadrul Consiliului Europei, prin care s-a stabilit că orice act administrativ

face obiectul controlului judiciar și că instanța trebuie să fie aptă să controleze

orice încălcare a unui drept datorată lipsei de competență, nerespectării procedurilor

sau abuzului de putere. Prin aceeași recomandare s-a prevăzut că autoritatea trebuie

să înfățișeze instanței toate documentele și informațiile relevante, astfel că instanța

trebuie să fie într-o poziție din care să poată examina toate aspectele legale și

de fapt.

Considerentele expuse

anterior impun soluția de admitere a recursurilor și de casare a hotărârii atacate

atât în privința cererilor de anulare a actelor administrative, de reintegrare în

funcție și de plată a despăgubirilor, cât și în privința cererii de suspendare a

executării lor până la soluționarea irevocabilă a cauzei.

Casând hotărârea atacată

prin cele două recursuri, Înalta Curte va dispune trimiterea cauzei spre rejudecare

la aceeași instanță, pentru analizarea legalității actelor administrative deduse

judecății după stabilirea corectă a tuturor elementelor de fapt și de drept ale

litigiului, pe baza dovezilor care se impune a fi administrate și în principal,

dovada cu înscrisurile necesare și utile pentru justa soluționare a pricinii, în

raport cu toate motivele de nelegalitate care au fost invocate prin acțiune.

Cu ocazia rejudecării,

pentru administrarea probei cu înscrisuri vor fi avute în vedere și dispozițiile

art. 7 alin. (4) și alin. (5) din Legea nr. 182/2002 privind protecția informațiilor

clasificate, cu modificările și completările ulterioare și ale Regulamentului privind

accesul judecătorilor, procurorilor și magistraților, asistenți ai Înaltei Curți

de casație și Justiție la informații clasificate secrete de stat și secrete de servicii,

aprobat prin Hotărârea nr. 140/2014 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii,

care stabilesc cadrul juridic pentru prezentarea și examinarea unor asemenea documente

în cadrul procedurii judiciare.

recurs și temeiul juridic al acesteia

În baza dispozițiilor

art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 313 C. proc. civ., Înalta Curte va admite

recursurile declarate de reclamantul C.C., va casa sentința recurată și va trimite

cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate

de C.C. împotriva sentinței nr. 223 din 22 iunie 2012 a Curții de Apel Suceava,

secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și trimite cauza spre

rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 martie

2014.