ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1735/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Suceava, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, reclamantul J.P.

a chemat în judecată pârâții S.R.I. și T.R.A. din S.R.I., solicitând anularea

în totalitate a ordinului de punere la dispoziție a reclamantului precum și a

ordinului de trecere în rezervă din 2 august 2005, suspendarea actului

administrativ unilateral din 2 august 2005 până la soluționarea definitivă și

irevocabilă a cauzei precum și obligarea pârâtului secund la plata daunelor

morale în sumă de 500.000 RON cu plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii

reclamantul a arătat că, actele administrative a căror anulare o solicită sunt

rezultatul unor acțiuni abuzive, ilegale, săvârșite și reținute în culpa unor

grupuri procesionale interne organizate, dominate de interese patrimoniale

cunoscute și protejate de directorul serviciului care prin activitățile

desfășurate, deturnează obiectivele fundamentele ale S.R.I., de cunoaștere,

descoperire, prevenire și contracarare a amenințărilor la adresa siguranței

naționale, spre interese private, patrimoniale de grup, adesea cu conotații

infracționale, în detrimentul contribuabilului român. Mai arată că, în calitatea

ce o deține de ofițer de informații angajat al S.R.I., sub prestare de jurământ

față de interesele fundamentale ale României, în mod constant și sistematic a

raportat legal și regulamentar, eșaloanelor ierarhice interne, la solicitarea

acestuia, precum și celor externe abilitate, situațiile ilegale și abuzive, de

o maximă gravitate fapt pentru care a fost trecut în rezervă. La data de 12

august 2005, reclamantul a arătat că a contestat și ordinul de trecere în

rezervă din 2 august 2005.

Prin întâmpinare, pârâtul S.R.I.

a invocat excepția lipsei procedurii prealabile cu privire la primul petit al

acțiunii, excepția prescripției dreptului material la acțiune cu privire la

anularea ordinului de punere la dispoziție și excepția inadmisibilității

acțiunii, iar pe fond respingerea acțiunii ca nefondată.

Curtea de Apel Suceava, secția

comercială, contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 243

pronunțată în data de 24 octombrie 2006, a admis excepția lipsei procedurii prealabile și, pe cale de consecință, a respins ca inadmisibilă cererea privind

anularea Ordinului D.P. nr. 0645 din 17 iunie 2005 emis de directorul S.R.I., a

respins ca nefondate cererea privind anularea ordinului de trecere în rezervă nr.

D.P. nr. 0878 din 2 august 2005 emisă de directorul S.R.I. și cererea de

obligarea a pârâtului T.R. la plata daunelor morale și a cheltuielilor de

judecată.

În considerentele sentinței,

instanța de fond a reținut că:

Prin încheierea de ședință

din 10 mai 2006, Curtea de Apel Suceava a respins cererea de suspendare a

executării actului administrativ unilateral de trecere în rezervă a

reclamantului.

De asemenea, prin încheierea

din data de 24 mai 2006, a fost respinsă excepția prescripției dreptului

material la acțiune al reclamantului, în ceea ce privește cererea de anulare a

ordinului de punere la dispoziție precum și excepția inadmisibilității acțiuni.

Unind excepția lipsei

procedurii prealabile cu privire la cererea de anulare a ordinului de punere la

dispoziție cu fondul cauzei, instanța a arătat că, deși reclamantul a luat la

cunoștință de ordinul de punere la dispoziție încă din 17 mai 2005, acesta nu a

înțeles să formuleze contestație, în prealabil, autorității emitente în speță S.R.I.,

introducând acțiunea direct instanței de judecată, fiind astfel întemeiată

excepția lipsei procedurii prealabile, conform art. 7 din Legea nr. 554/2004.

În ce privește cel de-al

doilea capăt de cerere, potrivit art. 85 din Legea nr. 80/1995 atunci când se

constată comiterea de abateri grave, de la prevederile regulamentelor militare

sau de alte dispoziții legale, consiliul de judecată poate să propună trecerea

în rezervă a cadrului militar ce a săvârșit aceste fapte. Oportunitatea măsurii

de trecere în rezervă a reclamantului este atributul autorității publice. Față

de aceste aspecte a fost respinse și celelalte capete de cerere privind

obligarea pârâtului T.R. la plata daunelor morale și a cheltuielilor de

judecată.

Considerând-o nelegală și

netemeinică împotriva sentinței nr. 243 din 24 octombrie 2006, pronunțată de

Curtea de Apel Suceava, secția comercială, contencios administrativ și fiscal,

a declarat recurs, în termen legal, reclamantul J.P.

Recurentul invocă

nelegalitatea soluției de admitere a excepției lipsei procedurii prealabile în

privința ordinului de punere la dispoziție nr. D.P. 0645 din 17 iunie 2005.

Astfel art. 7 din Legea

contenciosului administrativ permite formularea plângerii prealabile atât pe

adresa emitentului cât și pe adresa superiorului său ierarhic.

Susține recurentul că s-a

adresat în termen legal, organului cu o poziție supraordonată în raport cu

S.R.I. care avea atribuții de control a activității acestuia, în speță C.P.C. al

S.R.I. în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 51/1991 și ale Legii nr. 14/1992,

contestație care a ajuns și la emitentul ordinului contestat și i s-a aprobat participarea

la procesul de audiere din data de 4 iulie 2005.

Se face referire la plângeri

administrative pe adresa președintelui C.S.A.Ț. și a vicepreședintelui acestui

organism.

În ceea ce privește motivul

ce vizează nelegalitatea soluției de respingere ca nefondate a cererii de

anulare a ordinului de trecere în rezervă, a acordării de daune și cheltuieli

de judecată, recurentul arată că instanța de fond nu a manifestat rol activ

conform art. 129 alin. (5) C. proc. civ., prin nesolicitarea întregii

documentații care a stat la baza emiterii actelor administrative contestate și ale

operațiunilor administrative premergătoare.

Nu au fost analizate actele

premergătoare care au stat la baza emiterii ordinului de trecere în rezervă deși

prin concluziile scrise a invocat nulitatea absolută a Hotărârii Consiliului de

judecată, iar întreaga procedură administrativă care a dus la trecerea sa în

rezervă a fost nelegală și dreptul său la apărare a fost ignorat.

Prin întâmpinare S.R.I. a

solicitat respingerea recursului ca nefondat și să se constate că în mod corect

prima instanță a admis excepția lipsei procedurii prealabile cu privire la

capătul de cerere privind anularea ordinului de punere la dispoziție, iar în

privința oportunității măsurii de trecere în rezervă, aceasta este atributul

autorității publice.

Pe fondul său, actul

administrativ atacat nu este supus cenzurii instanței de judecată, actele Consiliului

de judecată constituie informații clasificate în sensul Legii nr. 182/2002, iar

recurentul a comis abateri grave în legătură cu executarea atribuțiilor sale funcționale,

rezultând ca hotărârea Consiliului de judecată este temeinică și legală.

Instanța constată că deși

prin cererea de recurs s-a solicitat proba cu înscrisuri și obligarea pârâților

să depună la dosar în întregime actele administrative contestate precum și

întreaga documentație care a stat la baza emiterii actelor administrative inclusiv

regulamentul privind Consiliile de judecată, recurentul nu a mai insistat în

administrarea acestor probe, precizând în ședința din 9 martie 2007, că nu are

cereri de formulat și nici nu a solicitat termen pentru a lua cunoștință de

întâmpinarea formulată de intimată față de cererea de recurs.

Analizând hotărârea recurată

prin prisma criticilor de nelegalitate invocate, Curtea constată că recursul

este nefondat.

Conform art. 7 alin. (1) din

Legea nr. 554/2004, înainte de a se adresa instanței de contencios

administrativ competentă, persoana care se consideră vătămată într-un drept al

său sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, trebuie

să solicite autorității emitente revocarea în tot sau în parte a acestuia. Cel

vătămat poate sesiza, în termenul prevăzut de același text de lege și organul

ierarhic superior celui care a emis actul. Această procedură administrativă, reprezintă

un recurs ierarhic și are caracter facultativ.

Procedura administrativă

prealabilă este obligatorie în cazul promovării acțiunii în anularea actelor

administrative.

Recurentul a sesizat

instanța de contencios administrativ cu cererea prin care a solicitat anularea

ordinului de punere la dispoziție comunicat la data de 17 mai 2006.

Cu privire la soluția primei

instanțe, prin care s-a admis excepția lipsei procedurii prealabile, recurentul

consideră că această procedură ar fi fost îndeplinită prin cererile adresate C.P.C.

a S.R.I. și a fost audiat de această comisie, cât și președintelui și vicepreședintelui

C.S.A.Ț.

Se constată că recurentul nu

s-a adresat anterior sesizării instanței de judecată, autorității emitente a

actului atacat, în termenul prevăzut de art. 7 din lege.

În cauză nu rezultă astfel

că s-a îndeplinit procedura prealabilă, iar faptul că s-a adresat altor

instituții apreciate ca organ ierarhic superior autorității administrative

emitente, nu acoperă procedura prealabilă, aceasta cu atât mai mult cu cât

recursul ierarhic are caracter facultativ și nu înlocuiește recursul grațios la

organul emitent al actului contestat.

Critica ce vizează

nelegalitatea în soluționarea celorlalte capete de cerere, nu poate fi primită.

Susținerile recurentului că

instanța nu a manifestat rol activ în sensul art. 129 alin. (5) C. proc. civ.,

trebuie analizate în contextul în care la solicitarea acestuia instanța de fond

în încheierea de ședință a încuviințat administrarea probelor pe care le-a

solicitat, sens în care urmare încheierii de ședință din 10 mai 2006 s-a făcut

adresă la pârât pentru depunerea înscrisurilor și a documentației care a stat

la baza actelor administrative atacate în contencios administrativ. În raport

de probele depuse la dosarul cauzei părțile și-au formulat apărările și au pus

concluzii.

Este de principiu că

potrivit dispozițiilor art. 1169 C. civ. și art. 129 alin. (5) C. proc. civ.,

în procesul civil sarcina probe este împărțită între reclamant și pârât la care

se adaugă rolul activ al instanței care poate ordona probe din oficiu pentru

aflarea adevărului și stabilirea adevăratelor raporturi dintre părți.

În cauză, în raport de

materialul probatoriu și obiectul cauzei deduse judecății nu se poate susține

că instanța nu a avut rol activ în administrarea din oficiu a unor probe care

de altfel în recurs solicitate prin cererea de recurs nu au mai fost reiterate

ca necesare pentru aflarea adevărului și pentru a fi puse în discuție

contradictorie a părților.

De altfel cu privire la

capetele de cerere privind daunele morale și materiale, recurentul nu a arătat

și nu a dovedit aceste pretenții deși sarcina probei îi revedea conform art. 1169 C. civ.

Cheltuielile de judecată se

puteau acorda în condițiile art. 274 C. proc. civ. fiind în sarcina părții care

a căzut în pretenții, însă cererea reclamantului a fost respinsă astfel că nu

puteau fi acordate aceste cheltuieli.

În privința măsurii de

trecere în rezervă a recurentului - reclamant în mod corect prima instanță a

constatat că ordinul a fost emis cu respectarea prevederilor Legii nr. 80/1995.

Conform prevederilor art. 85,

atunci când se constată emiterea unor abateri grave de la prevederile

regulamentelor militare sau alte dispoziții legale în materie, consiliul de

judecată propune trecerea în rezervă a cadrului militar care a săvârșit aceste

fapte.

Organizarea și funcționarea

acestor consilii de judecată se stabilesc prin regulamente.

Instanța de fond a analizat

legalitatea și nu oportunitatea măsurii de trecere în rezervă a recurentului

care nu a fost pusă în discuție. Cu privire la analiza actelor administrative premergătoare

în mod corect s-au avut în vedere dispozițiile art. 17 din Legea nr. 182/2002

privind informațiile clasificate respectiv activitatea de informații desfășurată

de autoritățile publice stabilite prin lege, pentru apărarea țării și siguranța

națională.

Mai mult, o serie de

documente au fost declasificate de pârâtă în dovedirea legalității hotărârii

adoptate în ceea ce îl privea pe reclamant iar instanța de fond a constatat

corect că măsura trecerii în rezervă nu a fost abuzivă și luată cu exces de

putere, ci a fost determinată de faptul că acesta a comis abateri grave în

legătură cu exercitarea atribuțiilor de serviciu.

În raport de aceste

considerente, criticile de nelegalitate invocate de recurent sunt nefondate,

iar recursul declarat în cauză a fost respins conform prevederilor art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de reclamantul J.P. împotriva sentinței nr. 243 din 24 octombrie 2006 a Curții de Apel Suceava, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 22 martie 2007.