ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 703/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin încheierea din 9 iulie 2008 Curtea

de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis cererea

de suspendare formulată de reclamanta P.D. în contradictoriu cu pârâții

Serviciul Român de Informații, Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor, Serviciul

Român de Informații, Comisia de Soluționare a Contestațiilor și Casa de Pensii

a S.R.I., dispunând suspendarea executării Deciziei de imputare nr. 2469368 din

31 iulie 2007 emisă de S.R.I.-UM 0472 București, până la soluționarea

definitivă și irevocabilă a cauzei. Printr-o încheiere ulterioară, pronunțată

la 3 septembrie 2008, aceeași instanță a dispus rectificarea erorilor materiale

cuprinse în încheierea din 9 iulie 2008, privind adresa greșită a unor pârâți

și numărul deciziei de imputare, acesta din urmă fiind 2469369, în loc de

2469368.

În motivarea încheierii din 9 iulie 2008

instanța de fond a reținut că prin decizia nr. 2469369 din 31 iulie 2007 i s-a

imputat reclamantei suma de 17.595 lei din drepturile de pensie acordate

acesteia, începând cu anul 2006, când s-a pensionat. Prin punerea în executare

a deciziei de imputare, reclamantei i-a fost diminuat considerabil venitul

obținut din pensie, astfel că aceasta se află într-o stare de pericol iminent

privind achitarea creditului bancar contractat, plata studiilor universitare

ale copiilor săi și posibilitatea unui trai decent.

Totodată, se menționează că hotărârea

Comisiei de Jurisdicție a Imputațiilor, prin care s-a soluționat plângerea

reclamantei, prezintă aparente motive de nelegalitate în sensul că există

mențiuni contradictorii privind data pronunțării, nu a fost analizat un caz de

incompatibilitate și s-a respins cererea de administrare a unor probe cu

înscrisuri pe motiv că acestea reprezintă „secret de serviciu”.

În drept au fost invocate dispozițiile

art. 15 cu referire la art. 2 alin. (1) lit. ș) și t) din Legea nr. 554/2004 a

contenciosului administrativ.

Împotriva acestei încheieri a formulat

recurs Serviciul Român de Informații, Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor,

respectiv Comisia de Soluționare a Contestațiilor din cadrul U.M. 0472

București, susținând că măsura dispusă de instanța de fond este nelegală și

netemeinică, fiind dată cu aplicarea greșită a legii.

În dezvoltarea motivelor de recurs prevăzute

de art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ., recurentul arată că

cele două condiții prevăzute de lege pentru suspendarea actului administrativ,

respectiv „paguba iminentă” și „cazul bine-justificat” au fost greșit apreciate

de instanța de fond, atât în fapt, cât și în drept.

Recurentul susține că paguba iminentă nu

a fost dovedită, cuantumul reținerilor lunare nedepășind cota de ⅓ din

drepturile de pensie ale intimatei-reclamante. Totodată, rezultă din cuprinsul

hotărârii Comisiei de Jurisdicție a Imputațiilor că menționarea ca dată a

anului 2005 în titlu, este o simplă eroare materială, scriindu-se la final că

hotărârea a fost pronunțată la 14 decembrie 2007, iar cazul de

incompatibilitate semnalat de petentă a fost analizat la pct.6 din hotărâre,

nefiind vorba de omisiunea comisiei de a se pronunța.

În fine, recurentul susține că nu este

vorba de un prejudiciu care nu ar putea fi recuperat de intimata-reclamantă în

cazul admiterii acțiunii în anularea actului administrativ, deoarece în această

situație are loc repunerea în situația anterioară prin restituirea sumelor

încasate sau despăgubirea corespunzătoare.

Analizând actele și lucrările dosarului

de fond, Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru următoarele

considerente, ce se încadrează în drept în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ.

Din motivarea încheierii atacate, rezultă

că instanța de fond a avut în vedere în exclusivitate condiția „pagubei

iminente”, pe care ar suferi-o reclamanta prin executarea actului administrativ

(decizia de imputare), ignorând condiția „cazului bine-justificat”, în sensul

că nu se menționează nicio împrejurare care ar crea o îndoială puternică asupra

legalității actului atacat; simpla împrejurare că intimata-reclamantă a

formulat o acțiune având ca obiect anularea actului nu constituie un motiv

suficient pentru a admite cererea de suspendare a executării acestuia, actul

administrativ beneficiind de prezumția de legalitate.

Potrivit art. 2 alin. (1) lit. t) din

Legea nr. 554/2004 sunt cazuri bine-justificate „împrejurările legate de starea

de fapt și de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în

privința legalității actului administrativ”, iar în speță instanța de fond nu a

identificat astfel de împrejurări, referindu-se doar la unele aspecte

procedurale privind hotărârea Comisiei de Jurisdicție a Imputațiilor, act ce nu

constituie obiectul cererii de suspendare formulate în temeiul art. 15 din

Legea nr. 554/2004.

Această cerință, a existenței unei

aparențe de nelegalitate a actului administrativ, este menționată inclusiv prin

Recomandarea nr. R(89)8 din 13 septembrie 1989 a Comitetului de Miniștri din

cadrul Comisiei Europene, care se referă la asigurarea unei protecții

jurisdicționale provizorii a persoanelor, astfel că în mod greșit instanța de

fond a dispus suspendarea deciziei de imputare nr. 2469368 din 31 iulie 2007,

atât în raport de legea internă, cât și față de recomandarea Comisiei Europene.

Pentru considerentele menționate, cu

referire la art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul,

modificând încheierea atacată în sensul respingerii cererii formulate de

reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de Serviciul

Român de Informații, U.M. 0198 București, Comisia de Jurisdicție a

Imputațiilor, respectiv Comisia de Soluționare a Contestațiilor din cadrul U.M.

0472 București prin U.M. 0198 București împotriva Încheierii din 9 iulie 2008 a

Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, dosar nr. 39/64/2008.

Modifică în tot sentința atacată în

sensul că respinge cererea formulată de reclamantă, ca neîntemeiată.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 11

februarie 2009.