ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5401/2009

Asupra recursului civil de față; Au mai precizat contestatorii că numiții E.S. și N.S. și-au schimbat numele în E.N. și N.N., în prezent fiind decedați, astfel că reclamanții sunt moștenitorii acestora conform certificatelor de moștenitor nr. 1233/1993 și 1234/1993. Au mai susținut reclamanții că imobilul în litigiu a fost dobândit de numita G.C. în baza unui schimb de locuință, motiv pentru care în prezentul imobilul din Ploiești, jud. Prahova, nu mai poate fi restituit în natură. Prin Dispoziția nr. 11706/2008 și comunicată în 13 februarie 20 intimata a respins cererea de acordare a măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001 modificată prin Hotărârea nr. 250/2007, pentru imobilul situat în Ploiești, cu motivarea că solicitarea a fost deja soluționată de către Judecătoria Ploiești care a emis sentința civilă nr. 12769/2001 prin care pentru imobilul revendicat s-au stabilit despăgubiri care au fost încasate de către notificanți.

Prin sentința civilă nr. 1280 din 18 aprilie 2008 Tribunalul Prahova a admis contestația, a dispus anularea dispoziției nr. 11706/2008 emisă de Primăria municipiului Ploiești și a constatat dreptul contestatoarelor de a beneficia de măsuri reparatorii reprezentând diferența dintre valoarea încasată cu titlu de despăgubiri potrivit prevederilor Legii nr. 112/1995, actualizată cu indicele de inflație și valoarea corespunzătoare actuală a imobilului nerestituit situat în Ploiești, jud. Prahova. Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut că potrivit dispozițiilor art. 20 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 „dacă persoanele îndreptățite au primit despăgubiri potrivit prevederilor Legii nr. 112/1995, ele au dreptul la diferența dintre valoarea încasată actualizată cu indicele de inflație și valoarea corespunzătoare a imobilului.

A mai reținut tribunalul că prin sentința civilă nr. 12769/2001 a Judecătoriei Ploiești au fost acordate despăgubiri, însă acestea au fost plafonate la suma de 160.041.350 lei vechi echivalentul a 5000 dolari SUA la nivelul anului 2001 în baza Legii nr. 112/1995 și este cert că între valoarea reală a imobilului expropriat și despăgubirile de care reclamanții au beneficiat prin efectul Legii nr. 112/1995, există o diferență, având în vedere zona situării imobilului, precum și suprafața de teren aferentă.

Pentru a se pronunța astfel instanța de apel a avut în vedere următoarele argumente: - prin dispoziția contestată a fost respinsă cererea notificată a petiționarelor motivat de faptul că solicitarea deja soluționată de Judecătoria Ploiești care a emis sentința civilă nr. 12769 din 17 octombrie 2001 prin care pentru imobilul revendicat au fost stabilite despăgubiri încasate; - litigiul soluționat prin sentința civilă nr. 12769 din 17 octombrie 2001 a Judecătoria Ploiești, rămasă definitivă și irevocabilă a avut la bază contestația formulată de unele din părțile din prezenta cauză sau de autorul acestora împotriva Hotărârii 52 din 13 februarie 1998 emisă de Comisia Județeană de aplicare a Legii nr. 112/1995; - pe parcursul soluționării respectivului proces a intervenit o precizare a obiectului pricinii în sensul că acesta este dat de o acțiune în revendicare, dar în cele din urmă instanța a procedat tot la acordarea de despăgubiri; - litigiul a avut inițial obiect contestație la Legea nr. 112/1995, iar soluția pronunțată de instanță în sensul acordării de despăgubiri nu este una specifică unei acțiuni în revendicare și care urmărește, dobândirea bunului în materialitatea sa, iar nu un echivalent bănesc;

- în nota de fundamentare a Ministerului Finanțelor Publice și care sta la baza încasării de către intimații din prezenta cauză a despăgubirilor în cuantum de 160.041.350 lei se face mențiunea că prin sentința Judecătoriei Ploiești s-a constatat dreptul petiționarilor de a beneficia de măsurile reparatorii ale Legii nr. 112/1995; Raportat la dispozițiile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 și dat fiind faptul că despăgubirile încasate în precedent au avut la bază o hotărâre de acordare de măsuri reparatorii pronunțată într-un litigiu de respingerea de către Comisia Județeană de aplicare a Legii nr. 112/1995 a demersului persoanelor îndreptățite, iar după apariția Legii nr. 10/2001 acestea au formulat notificare pentru acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, instanța de apel a respins apelul ca nefondat.

Împotriva acestei din urmă hotărâri a declarat și motivat recurs Primarul municipiului Ploiești, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. , pe care însă nu le-a dezvoltat separate, critica vizând următoarele aspecte: Instanța de apel a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 20 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 dat fiind faptul că imobilul nu a fost înstrăinat potrivit Legii nr. 112/1995.

Instanța de apel a schimbat natura și înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al actului juridic dedus judecății, respectiv sentința civilă nr. 12769 din 17 octombrie 2001. Analizând decizia recurată în limitele criticilor formulate prin motivele de recurs, Î nalta Curte constată că recursul nu este fondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente: Critica potrivit căreia instanța de apel a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 20 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 dat fiind faptul că imobilul nu a fost înstrăinat potrivit Legii nr. 112/1995, nu poate fi primită deoarece, astfel cum se observă din sentința civilă nr. 12769 din 17 octombrie 2001 a Judecătoriei Ploiești, rămasă definitivă și irevocabilă, (fila 9-11 dosar fond) aceasta a avut la bază contestația formulată de unele din părțile din prezenta cauză sau de autorul acestora împotriva Hotărârii 52 din 13 februarie 1998 emisă de Comisia Județeană de aplicare a Legii nr. 112/1995, instanța procedând la acordarea de despăgubiri, valoarea acestora fiind derizorie.

După apariția Legii nr. 10/2001, contestatorii au formulat notificare pentru acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, reprezentând diferența dintre valoarea încasată cu titlu de despăgubiri potrivit prevederilor Legii nr. 112/1995, (respectiv sentința civilă nr. 12769 din 17 octombrie 2001 a Judecătoriei Ploiești) actualizată cu indicele de inflație și valoarea corespunzătoare actuală a imobilului nerestituit situat în Ploiești, jud. Prahova.

Astfel, corect au stabilit instanțele ca fiind incidente în prezenta cauză dispozițiile art. 20 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 potrivit cărora „dacă persoanele îndreptățite au primit despăgubiri potrivit prevederilor Legii nr. 112/1995 ele au dreptul la diferența dintre valoarea încasată, actualizată cu indicele de inflație și valoarea corespunzătoare a imobilului." Pentru aceleași argumente nici critica potrivit căreia instanța de apel a schimbat natura și înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al actului juridic dedus judecății, respectiv sentința civilă nr. 12769 din 17 octombrie 2001, nu se poate reține ca fondată. Față de cele reținute, Înalta Curte urmează ca în baza art. 312 C. proc.

civ., să mențină decizia curții de apel și să respingă recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâtul Primarul municipiului Ploiești împotriva deciziei nr. 245 din 29 octombrie 2008 a Curții de Apel Ploiești, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 mai 2009.