ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5401/2009

Asupra

recursului civil de față;

Au

mai precizat contestatorii că numiții E.S. și N.S. și-au schimbat numele în

E.N. și N.N., în prezent fiind decedați, astfel că reclamanții sunt

moștenitorii acestora conform certificatelor de moștenitor nr. 1233/1993 și

1234/1993.

Au

mai susținut reclamanții că imobilul în litigiu a fost dobândit de numita G.C.

în baza unui schimb de locuință, motiv pentru care în prezentul imobilul din Ploiești,

jud. Prahova, nu mai poate fi restituit în natură.

Prin

Dispoziția nr. 11706/2008 și comunicată în 13 februarie 20 intimata a respins

cererea de acordare a măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001 modificată

prin Hotărârea nr. 250/2007, pentru imobilul situat în Ploiești, cu motivarea

că solicitarea a fost deja soluționată de către Judecătoria Ploiești care a

emis sentința civilă nr. 12769/2001 prin care

pentru

imobilul revendicat s-au stabilit despăgubiri care au fost încasate de către

notificanți.

Prin

sentința civilă nr. 1280 din 18 aprilie 2008 Tribunalul Prahova a admis

contestația, a dispus anularea dispoziției nr. 11706/2008 emisă de Primăria

municipiului Ploiești și a constatat dreptul contestatoarelor de a beneficia de

măsuri reparatorii reprezentând diferența

dintre valoarea încasată cu titlu de

despăgubiri potrivit prevederilor

Legii nr. 112/1995, actualizată cu indicele de inflație și valoarea

corespunzătoare actuală a imobilului nerestituit situat în Ploiești, jud.

Prahova.

Pentru

a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut că potrivit dispozițiilor

art. 20 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 „dacă persoanele îndreptățite au primit

despăgubiri potrivit prevederilor Legii nr. 112/1995, ele au dreptul la

diferența dintre valoarea încasată actualizată cu indicele de inflație și

valoarea corespunzătoare a imobilului.

A mai

reținut tribunalul că prin sentința civilă nr. 12769/2001 a Judecătoriei

Ploiești au fost acordate despăgubiri, însă acestea au fost plafonate la suma

de 160.041.350 lei vechi echivalentul a 5000 dolari SUA la nivelul anului 2001

în baza Legii nr. 112/1995 și este cert că între valoarea reală a imobilului

expropriat și despăgubirile de care reclamanții au beneficiat prin efectul

Legii nr.

112/1995, există o diferență,

având în vedere zona situării imobilului, precum și

suprafața de teren

aferentă.

Pentru

a se pronunța astfel instanța de apel a avut în vedere următoarele argumente:

-

prin dispoziția contestată a fost respinsă cererea notificată a petiționarelor

motivat de faptul că solicitarea deja soluționată de Judecătoria Ploiești care

a emis sentința civilă nr. 12769 din 17 octombrie 2001 prin care pentru

imobilul revendicat au fost stabilite despăgubiri încasate;

-

litigiul soluționat prin sentința civilă nr. 12769

din 17 octombrie 2001 a Judecătoria

Ploiești, rămasă definitivă și

irevocabilă a avut la bază contestația formulată de

unele din părțile din prezenta cauză sau de autorul acestora împotriva

Hotărârii

52 din 13 februarie 1998 emisă de Comisia Județeană de

aplicare a Legii nr. 112/1995;

- pe

parcursul soluționării respectivului proces a intervenit o precizare a

obiectului pricinii în sensul că acesta este dat

de o acțiune în revendicare, dar în

cele din urmă instanța a procedat

tot la acordarea de despăgubiri;

-

litigiul a avut inițial obiect contestație la Legea nr. 112/1995, iar soluția

pronunțată de instanță în sensul acordării de despăgubiri nu este una specifică

unei acțiuni în revendicare și care urmărește, dobândirea bunului în

materialitatea sa, iar nu un echivalent bănesc;

- în

nota de fundamentare a Ministerului Finanțelor Publice și care sta la baza

încasării de către intimații din prezenta cauză a despăgubirilor în cuantum de

160.041.350 lei se face mențiunea că prin sentința Judecătoriei Ploiești s-a

constatat dreptul petiționarilor de a beneficia de măsurile reparatorii ale

Legii nr. 112/1995;

Raportat

la dispozițiile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 și dat fiind faptul

că despăgubirile încasate în precedent au avut la

bază o hotărâre de acordare de

măsuri reparatorii pronunțată într-un

litigiu de respingerea de către Comisia

Județeană

de aplicare a Legii nr. 112/1995 a demersului persoanelor îndreptățite,

iar

după apariția Legii nr. 10/2001 acestea au formulat notificare pentru acordarea

de măsuri reparatorii prin echivalent, instanța de apel a respins apelul ca

nefondat.

Împotriva

acestei din urmă hotărâri a declarat și motivat recurs Primarul municipiului

Ploiești, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

, pe care însă nu le-a dezvoltat separate,

critica vizând

următoarele aspecte:

Instanța

de apel a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 20 alin. (2) din Legea

nr. 10/2001 dat fiind faptul că imobilul nu a fost înstrăinat potrivit Legii

nr. 112/1995.

Instanța

de apel a schimbat natura și înțelesul lămurit și vădit

neîndoielnic al actului juridic dedus judecății, respectiv sentința

civilă nr. 12769

din 17 octombrie 2001.

Analizând

decizia recurată în limitele criticilor formulate prin motivele de recurs, Î

nalta Curte constată că recursul nu este fondat,

urmând a fi respins pentru următoarele

considerente:

Critica

potrivit căreia instanța de apel a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor

art. 20 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 dat fiind faptul că imobilul nu a fost

înstrăinat potrivit Legii nr. 112/1995, nu poate fi primită deoarece,

astfel cum se observă din sentința civilă nr.

12769 din 17 octombrie 2001 a Judecătoriei

Ploiești, rămasă definitivă

și irevocabilă, (fila 9-11 dosar fond) aceasta a avut la

bază contestația formulată de unele din părțile

din prezenta cauză sau de autorul

acestora împotriva Hotărârii 52 din 13

februarie 1998 emisă de Comisia Județeană de aplicare a Legii nr. 112/1995,

instanța procedând la acordarea de despăgubiri, valoarea acestora fiind

derizorie.

După

apariția Legii nr. 10/2001, contestatorii au formulat notificare pentru

acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, reprezentând diferența dintre

valoarea încasată cu titlu de despăgubiri potrivit prevederilor Legii nr.

112/1995, (respectiv sentința civilă nr. 12769 din 17 octombrie 2001 a

Judecătoriei Ploiești) actualizată cu indicele de inflație și valoarea

corespunzătoare actuală a imobilului nerestituit situat în Ploiești, jud. Prahova.

Astfel,

corect au stabilit instanțele ca fiind incidente în prezenta cauză dispozițiile

art. 20 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 potrivit cărora „dacă persoanele

îndreptățite au primit despăgubiri potrivit

prevederilor Legii nr. 112/1995 ele au dreptul la diferența dintre valoarea

încasată, actualizată cu indicele de inflație și

valoarea

corespunzătoare a imobilului."

Pentru

aceleași argumente nici critica potrivit căreia instanța de apel a schimbat

natura și înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al actului juridic dedus

judecății, respectiv sentința civilă nr. 12769

din 17 octombrie 2001, nu se poate reține ca

fondată.

Față

de cele reținute, Înalta Curte urmează ca în baza art. 312 C. proc. civ., să

mențină decizia curții de apel și să respingă recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D

E

Respinge recursul declarat de pârâtul Primarul

municipiului Ploiești împotriva deciziei nr. 245 din 29 octombrie 2008 a Curții

de Apel Ploiești, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 mai 2009.