ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 521/2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 521/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra

recursului civil de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar

constată următoarele:

Prin cererea formulată la data de 3

martie 2008, reclamanții P.I. și L.C. s-au adresat instanței, formulând cerere

de chemare în judecată împotriva pârâților Municipiul Ploiești, prin Primar, și

Ministerul Finanțelor și solicitând, ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se

dispună obligarea acestora la restituirea sumei plătite în contul contractului

de vânzare-cumpărare nr. 1434/N din 19 ianuarie 1998, încheiat cu SC C. SA Ploiești,

sumă actualizată cu indicele de inflație, precum și obligarea acestora la plata

sumei de bani, cu titlu de despăgubire, până la concurența prețului de piață al

apartamentului, ca urmare a prejudiciului suferit prin anularea contractului de

vânzare-cumpărare prin care au dobândit, în baza Legii nr. 112/1995, un imobil

situat în Municipiul Ploiești.

Au solicitat totodată despăgubiri

civile reprezentând sporul de valoare adus imobilului, constând în cheltuielile

necesare și utile efectuate.

La data de 9 aprilie 2008,

reclamanții și-au precizat acțiunea, solicitând instituirea unui drept de

retenție cu privire la imobilul aflat în litigiu, până la achitarea efectivă a

sumelor ce vor fi stabilite în sarcina pârâților.

Prin sentința civilă nr. 2908 din 17

noiembrie 2008, Tribunalul Prahova, secția civilă, a admis excepția lipsei

calității procesuale pasive a pârâtului Municipiul Ploiești, prin Primar, cu

privire la capătul de cerere privind restituirea prețului.

S-a admis în parte acțiunea

formulată de reclamanții P.I. și L.C., așa cum a fost precizată ulterior, împotriva

pârâtului Ministerul Finanțelor Publice; s-a dispus obligarea acestui pârât să

restituie reclamanților prețul reactualizat cu indicele de inflație, respectiv

suma de 13.131,71 lei achitată în baza contractului de vânzare-cumpărare nr.

1434/N din 19 ianuarie 1998, precum și obligarea aceluiași pârât la plata sumei

de 546.897 lei, reprezentând sporul de valoare adus de reclamanți imobilului

situat în Ploiești, județul Prahova.

S-a respins cererea privind

restituirea prețului față de pârâtul Municipiul Ploiești, ca fiind formulată

împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

S-a respins, ca neîntemeiată,

cererea având ca obiect despăgubirile solicitate, până la concurența valorii de

piață a imobilului.

S-a respins cererea privind

instituirea unui drept de retenție și a fost obligat pârâtul Ministerul

Finanțelor Publice la plata către reclamanți a sumei de 300 lei cheltuieli de

judecată.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța a reținut că pârâtul Municipiul Ploiești nu are calitate procesuală pasivă,

întrucât dispozițiile art. 50 din Legea nr. 10/2001, prevăd că, restituirea

prețului plătit de chiriașii ale căror contracte de vânzare-cumpărare au fost

desființate prin hotărâri judecătorești irevocabile, se face de către

Ministerul Finanțelor Publice.

De asemenea, s-a reținut că

reclamanții sunt îndreptățiți și la despăgubiri civile reprezentând sporul de valoare

adus imobilului, prin efectuarea îmbunătățirilor necesare și utile, conform

prevederilor art. 48 alin. (1) și (3) din Legea nr. 10/2001, iar imobilul care

s-a restituit a fost preluat fără titlu valabil, de către stat, așa cum s-a

reținut prin decizia nr. 123/2007 a Curții de Apel Ploiești.

Cererea privind acordarea

despăgubirilor până la concurența prețului de piață al locuinței, s-a reținut

că este neîntemeiată, întrucât o atare solicitare nu are corespondență în

conținutul Legii nr. 10/2001.

Referitor la același aspect, s-a

arătat că, un atare drept de restituire a prețului de piață al imobilelor este

recunoscut prin introducerea art. 50

1

prin Legea nr. 1/2000, text

intrat în vigoare după introducerea acțiunii și după pronunțarea hotărârii.

Pentru aceleași considerente s-a

respins și cererea având ca obiect instituirea unui drept de retenție.

Împotriva hotărârii respective, la

data de 10 martie 2009 au declarat apel atât reclamanții cât și pârâtul

Ministerul Finanțelor Publice prin D.G.F.P. Prahova, pe data de 12 martie 2009,

criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică.

Prin decizia nr. 126 din 16 iunie 2009,

Curtea de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie,

a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârât, admițând în același timp,

apelul declarat de reclamanți; a schimbat în parte sentința civilă nr. 2908 din

17 noiembrie 2008 a Tribunalului Ploiești, în sensul că a dispus obligarea

pârâtului la restituirea către reclamanți și a sumei de 281.958 lei,

reprezentând contravaloarea terenului aferent construcției înstrăinate în baza

Legii nr. 112/1995.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța a reținut că sunt nefondate motivele de apel formulate de către pârât,

întrucât expertiza contrară putea fi solicitată motivat, la primul termen după

depunerea lucrării, că în primă instanță nu s-a formulat obiecțiuni, astfel

încât nu mai poate solicita în cadrul căilor de atac, efectuarea unei alte

expertize tehnice de specialitate.

Apelul declarat de către reclamanți

s-a considerat că este întemeiat, întrucât, în mod nejustificat, prima instanță

a acordat acestora numai despăgubirile reprezentând contravaloarea

construcțiilor, nu și pe cele reprezentând contravaloarea terenului, în

condițiile în care s-au solicitat despăgubiri pentru tot imobilul, format din

teren și construcție, iar terenul a fost evaluat de către expertul tehnic.

S-a reținut și faptul că prin

contractul de vânzare-cumpărare, anulat ulterior prin hotărâre judecătorească,

reclamanții au dobândit tot imobilul, casă și teren, iar anularea titlului de

proprietate a avut efect asupra întregului imobil, iar o reparație justă și

integrală nu se realizează decât prin acordarea de despăgubiri și pentru teren.

Împotriva deciziei respective, la

data de 13 iulie 2009, în termen legal, a declarat recurs pârâtul Ministerul Finanțelor

Publice București prin D.G.F.P. Prahova, criticând-o ca fiind nelegală și

solicitând modificarea acesteia în sensul respingerii apelului declarat de

reclamanți și admiterea apelului declarat de el, împotriva hotărârii primei

instanțe.

În drept, s-a invocat prevederile

art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Prin motivele de recurs depuse odată

cu cererea, pârâtul a susținut că în mod nejustificat Curtea de Apel Ploiești a

admis apelul declarat de către reclamanți, acordându-le acestora și despăgubiri

în cuantum de 281.951 lei, reprezentând contravaloarea terenului în suprafață

de 124,65 mp, în condițiile în care, prin contractul de vânzare-cumpărare nr.

1434/N din 19 ianuarie 1998 încheiat cu SC C. SA Ploiești, terenul nu a fost

cumpărat, ci atribuit în folosință, doar ulterior prin Ordinul Prefectului

Județului Prahova nr. 146 din 3 septembrie 1996, li s-a atribuit în proprietate

reclamanților și terenul de sub construcție.

Referitor la apelul declarat de

către pârât, s-a susținut că în mod greșit a fost respins, în mod eronat

respingându-se cererea prin care s-a solicitat refacerea raportului de

expertiză tehnică, apelul fiind devolutiv, iar decăderea din dreptul de a

formula obiecțiuni la raportul de expertiză, subzistă numai în fața primei

instanțe, dispozițiile art. 295 alin. (2) C. proc. civ. permițând refacerea

probelor administrate în primă instanță, dacă se consideră necesar acest lucru.

La data de 15 ianuarie 2010, reclamanții-intimați

au formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului, ca nefondat.

Analizând actele și lucrările

dosarului, în funcție de motivul de modificare invocat, prevederile art. 304

pct. 9 C. proc. civ. și de considerentele deciziei recurate, Înalta Curte, va

constata că este întemeiat recursul declarat de către pârât, și-l va admite, avându-se

în vedere următoarele argumente

Astfel, în mod nelegal, Curtea de

Apel Ploiești a admis apelul declarat de către reclamanți împotriva hotărârii

primei instanțe, pe care a schimbat-o, în sensul obligării pârâtului la plata

despăgubirilor reprezentând contravaloarea terenului în suprafață de 124,65 mp,

respectiv suma de 281.958 lei.

Aceasta, întrucât, prin contractul de

vânzare-cumpărare nr. 1434/N din 19 ianuarie 1998 încheiat cu SC C. SA

Ploiești, anulat ulterior prin sentința civilă nr. 2960 din 29 martie 2004 a Judecătoriei

Ploiești, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 123 din 1 februarie 2007 a

Curții de Apel Ploiești, reclamanții au dobândit în proprietate numai

construcția situată în Municipiul Ploiești, nu și terenul în suprafață de

124,65 mp care le-a fost atribuit în folosință.

Terenul aferent construcției nu a

constituit obiect al contractului de vânzare-cumpărare respectiv, prețul plătit

fiind stabilit doar în considerarea construcțiilor, fiind fără relevanță faptul

că ulterior, în baza Ordinului Prefectului Județului Prahova cu nr. 146 din 3

septembrie 1996, s-a atribuit în proprietate cumpărătorului P.I., terenul de

sub construcție.

Pe de altă parte, în mod corect

prima instanță, a respins capătul de cerere formulat de către reclamanți având

ca obiect despăgubirile civile până la concurența de piață a imobilului, atâta vreme

cât prevederile art. 50

1

au fost introduse în Legea nr. 10/2001,

prin Legea nr. 1/2009, lege intrată în vigoare după promovarea cererii de către

reclamanți și după pronunțarea hotărârii primei instanțe.

Acțiunea civilă promovată de

reclamanți este așadar cârmuită, potrivit principiului aplicării legii civile

în timp, de legea aflată în vigoare la momentul introducerii acesteia,

respectiv Legea nr. 10/2001, nemodificată, art. 48 alin. (1) și (3) și art. 50,

potrivit cărora, proprietarii ale căror contracte de vânzare-cumpărare

încheiate în baza Legii nr. 112/1995, au fost desființate prin hotărâri

judecătorești definitive și irevocabile, au dreptul la restituirea prețului

achitat, actualizat cu indicele de inflație, precum și la despăgubirile civile

reprezentând sporul de valoare adus imobilului prin îmbunătățirile necesare și

utile, nu și la valoarea actuală de circulație a imobilului, stabilită conform

standardelor internaționale.

Tot referitor la același aspect se

va reține faptul că în virtutea jurisprudenței C.E.D.O. invocată în apel de

către reclamanți, aceștia puteau solicita numai despăgubiri civile reprezentând

valoarea actuală de circulație a imobilului nu și despăgubiri cumulate reprezentând

restituirea prețului plătit actualizat, contravaloarea cheltuielilor necesare

și utile, precum și valoarea de piață a imobilului conform standardelor

internaționale de evaluare.

Pe de altă parte, conform

expertizelor efectuate în primă instanță, experții au stabilit defalcat valoarea

terenului în cuantum de 281.958 lei reprezentând valoarea de piață a terenului,

precum și suma de 584.588 lei, reprezentând valoarea de circulație a

construcțiilor, separat de sporul de valoare adus imobilului-construcție prin

cheltuielile necesare și utile, iar hotărârea primei instanțe prin care s-a

respins acest capăt ultim de cerere, nu a fost apelată de reclamanți, decât sub

aspectul valorii de circulație a terenului.

Față de cele arătate, se constată că

în mod greșit Curtea de Apel Ploiești, a admis apelul formulat de reclamanți,

dispunând obligarea pârâtului Ministerul Finanțelor Publice și la plata sumei

de 281.958 lei, reprezentând contravaloarea terenului în suprafață de 124,65 mp.

Este nefondat însă motivul de recurs

formulat de pârât referitor la greșita respingere a apelului declarat de acesta

împotriva hotărârii primei instanțe.

În acest sens, se va reține faptul

că în cadrul primei instanțe, prin încheierea din 31 octombrie 2008, Tribunalul

Prahova a dat posibilitatea părților să ia cunoștință de raportul de expertiză

tehnică efectuat în cauză, acordând termen pe data de 14 noiembrie 2008, dată

la care pârâtul nu a fost prezent în instanță, prin reprezentant, pentru a

putea formula obiecțiuni la raportul de expertiză.

De asemenea, în cadrul instanței de

apel, pârâtul a avut aceeași conduită, în sensul că, deși a solicitat prin

motivele de apel refacerea probei expertizei tehnice referitoare la

îmbunătățirile necesare și utile aduse imobilului situat în Ploiești, potrivit

art. 295 alin. (2) C. proc. civ., în cadrul Curții de Apel Ploiești nu a fost

prezent la nici un termen reprezentantul pârâtului, care să susțină această

cerere.

În același timp, prin suprimarea

motivului de modificare prevăzut în art. 304 pct. 11 C. proc. civ., ce a fost

abrogat, care permitea modificarea hotărârii care se întemeia pe o gravă greșeală

de fapt, decurgând din aprecierea eronată a probelor administrate în cauză,

modul în care procedează instanța de apel în privința încuviințării probelor nu

mai poate fi supus cenzurii instanței de recurs,.

Prin urmare, deși recurentul și-a

întemeiat motivul doi de recurs pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

acesta nu poate fi un aspect de nelegalitate, referitor pe problema admiterii

sau nu de către instanța de apel a unei noi expertize tehnice, neputând duce la

concluzia că, prin neîncuviințarea contraexpertizei, aceasta a încălcat sau aplicat

greșit vreo dispoziție legală încuviințarea sau respingerea cererilor având ca

obiect refacerea sau completarea probatoriului administrat în primă instanță,

conform art. 295 alin. (2) C. proc. civ., fiind o facultate și nu o obligație a

instanței de control judiciar.

Neexistând nicio încălcare a legii

de către Curtea de Apel Ploiești, care să fie indicată de către recurent, acest

motiv de recurs, este nefondat.

Prin urmare, în mod corect, instanța

de apel a respins apelul declarat de pârât împotriva hotărârii primei instanțe.

Față de cele arătate, Înalta Curte

constată că subzistă dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., sub aspectul

motivului de recurs, referitor la greșita admitere a apelului declarat de către

reclamanți.

În consecință, în baza art. 312

alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat de către pârâtul Ministerul

Finanțelor Publice București prin D.G.F.P. Prahova, se privește ca fiind

întemeiat și se va admite, se va modifica decizia recurată în sensul

respingerii apelului declarat de reclamanți împotriva sentinței civile nr. 2908

din 17 noiembrie 2008 a Tribunalului Prahova, secția civilă.

Se vor menține în același timp

restul dispozițiilor deciziei civile nr. 126 din 16 iunie 2009 a Curții de Apel

Ploiești, privind respingerea apelului declarat de pârât împotriva aceleiași

sentințe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâtul Ministerul

Finanțelor Publice, prin D.G.F.P. Prahova, împotriva deciziei nr. 126 din 16

iunie 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori

și de familie

Modifică în parte decizia atacată, în sensul că,

respinge apelul declarat de reclamanții P.I. și L.C., împotriva sentinței

civile nr. 2908 din 17 noiembrie 2008 a Tribunalului Prahova, secția civilă, ca

nefondat.

Menține celelalte dispoziții ale deciziei recurate.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi 29 ianuarie 2010.