ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1066/2012
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1066/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra recursului de
față;
Din examinarea
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința nr. 18
din 10 ianuarie 2011 pronunțată de Tribunalul Prahova, secția comercială și de
contencios administrativ, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a
pârâtei
Direcția
Generală a Finanțelor Publice Prahova și a respins cererea formulată de
reclamanta SC E.I. SRL față de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice
Prahova, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală
pasivă.
Prin aceeași
sentință, s-a admis, în parte, cererea precizată de reclamanta SC E.I. SRL în
contradictoriu cu pârâtele
Direcția Generală a Finanțelor Publice Prahova și Administrația
Finanțelor Publice a Municipiului Ploiești și a dispus anularea procesului-verbal
de adjudecare pentru bunuri imobile sau pentru ansamblul de bunuri Seria
A/2007, nr. 0008551 din 27 iunie 2008 și repunerea părților: SC E.I. SRL, Direcția
Generală a Finanțelor Publice Prahova și Administrația Finanțelor Publice a
Municipiului Ploiești, în situația anterioară și obligarea pârâtei, să
restituie reclamantei suma de 2.650.697 lei, achitată conform actelor de la
dosar, actualizată conform ratei inflației.
A respins ca
neîntemeiată cererea de obligare a pârâtei, la plata de dobânzii și a obligat
pârâta să plătească reclamantei 83.843 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța
această soluție, prima instanță a reținut că în cadrul vânzării la licitație a
bunurilor SC S. SA Ploiești, realizată de Administrația Finanțelor Publice a
Municipiului Ploiești, s-a întocmit la data de 17 iunie 2008, procesul-verbal
de licitație nr. 70472 din 17 iunie 2008 (filele 8-12), urmare căruia prin
procesul-verbal de adjudecare nr. 72304 din 27 iunie 2008, reclamanta SC D.C.
SRL Ploiești a devenit proprietatea ansamblului de bunuri imobile situat în
Ploiești, proces-verbal semnat de cumpărător și de conducătorul organului de
executare a Administrației Finanțelor Publice Ploiești.
Față de împrejurarea
că pârâta
Direcția
Generală a Finanțelor Publice Prahova nu a fost parte în contractul de vânzare-cumpărare
întocmit sub forma procesului-verbal de adjudecare nr. 72304 din 17 iunie 2008,
prima instanță a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Direcția
Generală a Finanțelor Publice Prahova, invocată de această parte în cauză.
Prin sentința civilă
nr. 7513 din 8 septembrie 2008 a Judecătoriei Ploiești, rămasă irevocabilă prin
respingerea recursurilor conform deciziei nr. 236 din 4 februarie 2009 a
Tribunalului Prahova, s-a admis în parte cererea formulată de contestatoarea SC
S. SA Ploiești în contradictoriu cu
Administrația Finanțelor Publice a
Municipiului Ploiești și SC D.C. SRL și s-a dispus anularea procesului-verbal de
licitație pentru bunuri imobile sau pentru ansamblu de bunuri nr. 70472 din 17
iunie 2008 (din dosarul de executare nr. S 189) emis de Administrația
Finanțelor Publice a Municipiului Ploiești, Serviciul colectare executare
silită a persoanelor juridice, precum și a tuturor actelor de procedură care au
stat la baza emiterii lui.
A
reținut prima instanță că prin sentința menționată nu s-a dispus nimic
referitor la procesul-verbal de adjudecare pentru bunuri imobile nr. 72.304 din
27 iunie 2008, act subsecvent procesului-verbal de licitație menționat mai sus.
Reclamanta inițială,
ca parte cumpărătoare în acest proces-verbal și terț față de executarea silită
în cadrul căreia s-a emis, a formulat o acțiune comercială întemeiată pe
prevederile art. 969, art. 1313 și următoarele C. civ. și nu pe dispozițiile
Codului de procedură fiscală, privind contestarea executării silite, în
virtutea principiului disponibilității.
Cererea astfel
formulată, susținută de continuatoarea în drepturi a acesteia, SC E.I. SRL,
este subsecventă existenței unui drept sau unui interes legitim, contestat sau
susceptibil de a fi contestat de un terț, la a cărui apărare se tinde pe
această cale.
Dreptul obținut de
reclamantă este urmarea unei executări silite anulate irevocabil.
În temeiul
principiului anulării actului subsecvent, ca urmare a anulării actului
anterior, în temeiul art. 966 C. civ., instanța a admis în parte cererea
precizată a reclamantei și a dispus anularea procesului-verbal de adjudecare
pentru bunuri imobile sau pentru ansamblul de bunuri seria A/2007, nr. 0008551
din 27 iunie 2008.
S-a reținut astfel că
acest act de vânzare-cumpărare ce constituie finalitatea unui întregi proceduri
de executare nu poate exista și nici nu poate produce efecte în condițiile
anulării tuturor actelor de executare emise anterior, fiind întemeiat pe o
cauză care nu există.
Ca o consecință a
anulării s-a dispus repunerea părților în situația anterioară și constatând că
prin plăți parțiale reclamanta a achitat în contul pârâtei
Administrația
Finanțelor Publice a Municipiului Ploiești întreg prețul de 2.650.697 lei
(inclusiv penalitățile plătite pentru întârzierea în plata ratelor), și a
dispus obligarea pârâtei la plata către reclamantă a acestei sume.
Având în vedere că
prejudiciul trebuie reparat integral, s-a considerat că fiind legală cererea de
actualizare a sumelor plătite, în funcție de rata inflației astfel că a fost
obligată pârâta la plata sumei menționate, actualizate în raport de rata
inflației.
Prin
decizia
nr.
63 din 8 iunie 2011, Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de
contencios administrativ și fiscal, a
respins ca
nefondat apelul declarat de
pârâta Administrația Finanțelor Publice Ploiești
și a admis apelul declarat de
reclamanta SC
E.I. SRL și în consecință:
A
schimbat în parte sentința, în sensul că a admis și capătul de cerere privind
acordarea dobânzii și a obligat pârâta la plata dobânzii legale de la data
plății și până la restituirea efectivă a sumei.
A
dat în debit apelanta SC E.I. SRL cu suma de 17.112. lei taxa de timbru la fond
față de acest capăt de cerere.
A obligat
apelanta
Administrația
Finanțelor Publice
la 10.556 lei către apelanta
SC
E.I. SRL
cu titlu de cheltuieli de judecată
reprezentând taxa timbru și onorariu avocat.
Referitor
la apelul declarat de pârâta Administrația Finanțelor Publice Ploiești s-au
reținut următoarele:
Cu privire la natura acțiunii dedusă judecății și la
instanța competentă să soluționeze cauza, Curtea nu a primit susținerile
apelantei, considerând că acțiunea este comercială.
Astfel, s-a reținut că în cauză s-a solicitat rezoluțiunea
vânzării-cumpărării ansamblului de bunuri imobile, intervenită între părți
potrivit procesului-verbal de adjudecare nr. 72304 din 27 iunie 2008, repunerea
părților în situația anterioară cu consecința obligării pârâtelor la
restituirea prețului primit de la reclamantă astfel că, reclamanta este în
cauză cumpărător, fiind pe cale de consecință, terț față de procedura executării
silite în cadrul căreia părți sunt SC S. SA pe de o parte și
Direcția Generală a Finanțelor Publice
Prahova și
Administrația
Finanțelor Publice
Ploiești,
pe de altă parte, nefiind contestate actele de executare.
De asemenea s-a avut în vedere că cererile principale așa
cum au fost formulate (de anulare a procesului-verbal de adjudecare pentru
bunuri imobile și repunerea părților în situația anterioară) sunt cereri
evaluabile în bani, că litigiul este unul comercial, iar întrucât valoarea este
peste 100.000 lei, s-a statuat că instanța competentă să soluționeze cauza în
ansamblul ei (cereri principale și accesorii) este Tribunalul Prahova, secția
comercială, în conformitate cu prevederile art. 2 alin. (1) lit. a) C. proc.
civ.
Instanța a adus ca argument și dispozițiile Deciziei nr. 32
din 9 iunie 2008, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție cu ocazia
soluționării unui recurs în interesul legii, potrivit cu care, dispozițiile
art. 1 pct. 1, art. 2, pct. 1, lit. a) și b) și art. 282
1
alin. (1) C.
proc. civ. se interpretează în sensul că, în vederea determinării competenței
materiale de soluționare în primă instanță și în căile de atac, sunt evaluabile
în bani litigiile civile și comerciale având ca obiect constatarea existenței
sau inexistenței unui drept patrimonial, constatarea nulității, anularea,
rezoluțiunea, rezilierea unor acte juridice privind drepturi patrimoniale,
indiferente dacă este formulat petitul accesoriu privind restabilirea situației
anterioare.
Referitor la poziția procesuală a
Direcției Generale a Finanțelor Publice
Prahova, Curtea a constatat
că în mod corect prima instanță a admis excepția lipsei calității procesuale
pasive a acestei pârâte și pe cale de consecință, în mod corect a fost respinsă
cererea formulată de reclamantă față de
Direcția Generală a
Finanțelor Publice
Prahova
ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă,
întrucât în contractul de vânzare-cumpărare întocmit sub forma procesului-verbal
de adjudecare nr. 72304 din 27 iunie 2008, nu a figurat ca parte.
Curtea a mai reținut că în mod just a fost respinsă
excepția lipsei calității procesuale active a SC E.I. SRL, aceasta dobândind
legitimitate procesuală în cauză în baza contractului de cesiune de creanță vânzare-cumpărare
de drepturi litigioase încheiat la 3 decembrie 2010, între SC D.C. SRL și SC
E.I. SRL, obiectul contractului constituindu-l cedarea creanței și a
drepturilor litigioase în cuantum de 2.650.697 lei, actualizată la zi cu rata
inflației și a accesoriilor aferente în dosarul nr. 1956/105/2010, al
Tribunalului Prahova, urmare cesiunii, această din urmă societate preluând pe
de o parte, toate drepturile și obligațiile aferente, iar pe de altă parte,
calitatea de reclamant și toate actele procesuale și procedurale la 3 decembrie
2010.
În ceea ce privește excepția tardivității formulării
acțiunii, în raport de dispozițiile Codului de procedură fiscală, Curtea, față
de reținerea caracterului comercial al litigiului a constatat că în cauză nu
sunt incidente dispozițiile Codului de procedură fiscală, privind termenul de
contestare de 15 zile de la comunicarea procesului-verbal de adjudecare și
competența judecătoriei în primă instanță.
Referitor la
solicitarea apelantei de a se dispune introducerea în cauză a
Administrația
Finanțelor Publice Voluntari, Curtea a apreciat-o ca neîntemeiată, având în
vedere natura litigiului, care este comercială și nu fiscală, astfel încât,
schimbarea sediului societății apelante nu justifică introducerea în cauză a Administrația
Finanțelor Publice Voluntari, cu atât mai mult cu cât Administrația Finanțelor
Publice Ploiești este și semnatară a actului a cărui anulare s-a solicitat.
Pe fondul cauzei,
Curtea a reținut că în cadrul vânzării la licitație a bunurilor SC S. SA
Ploiești realizată de
Administrația
Finanțelor Publice Ploiești, a fost întocmit la data de 17 iunie 2008, procesul-verbal
de licitație nr. 70472, urmat de procesul-verbal de adjudecare nr. 72304 din 27
iunie 2008, încheiat între SC D.C. SRL Ploiești și Administrația Finanțelor
Publice Ploiești, în baza căruia SC D.C. SRL a devenit proprietatea ansamblului
de bunuri imobile situat în Ploiești, plătind prețul în contul Administrației
Finanțelor Publice Ploiești, fiind emisă totodată și factura fiscală de
executare silită nr. 79035-39/2008 de către Administrația Finanțelor Publice Ploiești,
în care s-au specificat modalitatea și termenele de plată în sarcina
cumpărătorului adjudecatar SC D.C. SRL Ploiești.
Ulterior, SC S. SA
Ploiești a contestat procesul-verbal de licitație nr. 70472 din 17 iunie 2008,
în dosarul nr. 8634/281/2008, al Judecătoriei Ploiești în contradictoriu cu
Direcția Generală a
Finanțelor Publice Prahova și SC D.C. SRL, instanța dispunând anularea procesului-verbal
de licitație precum și a tuturor actelor de procedură care au stat la baza
emiterii lui, prin sentința civilă nr. 7513 din 8 septembrie 2008, care a fost
menținută de Tribunalul Prahova, prin decizia nr. 236 din 4 februarie 2009,
prin respingerea recursurilor.
În condițiile în care
reclamanta a plătit prețul stabilit în cadrul procedurii, plata efectuându-se
în contul organului de executare, așa cum rezultă din înscrisurile depuse la
dosar (factură fiscală, adresa nr. 71530 din 23 iunie 2008, extrase de cont),
Curtea a reținut ca fiind corectă aprecierea instanței în sensul că, în raport
de scopul urmărit prin formularea acestei acțiuni (anularea procesului-verbal de
adjudecare și restituirea, pe cale de consecință a prețului achitat) reclamanta
trebuie să se judece în contradictoriu cu organul de executare care a încasat
suma de bani achitată cu titlu de preț de adjudecare.
Tot astfel, a dat
eficiență principiului anulării actului subsecvent, odată ce procesul-verbal de
licitație a fost anulat prin hotărâre judecătorească irevocabilă.
Ca o consecință
firească a anulării procesului-verbal de adjudecare, în mod corect s-a dispus
repunerea părților în situația anterioară prin restituirea de către organul de
executare, semnatar al procesului-verbal de adjudecare și în contul căruia s-au
efectuat plățile a prețului achitat de către reclamantă.
Curtea a apreciat ca
nefondată și critica privind acordarea cheltuielilor de judecată, dând
eficiență dispozițiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., conform cu care
partea care cade în pretenții va fi obligată la cerere, să plătească
cheltuielile de judecată, constatându-se că reclamanta a achitat o taxă
judiciară de timbru de 33.617,97 lei calculată potrivit capetelor de cerere
privind restituirea sumei de 2.650.697 lei.
În afară de aceste
cheltuieli reclamanta a făcut dovada onorariului avocatului, conform facturii
nr. 405 din 3 decembrie 2010 (fila 173 dosar fond) în cuantum de 53.220 lei.
Efectuând un calcul
al cheltuielilor ocazionate de judecarea cauzei în fond, Curtea a reținut că
prima instanță nu a acordat acesteia integral suma de 86.337,97 lei, ci i-a
acordat aceste cheltuieli numai parțial, în sumă de 83.843 lei, făcând prin
urmare, aplicarea dispozițiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ., corespunzător
sumelor încuviințate, astfel că Curtea a considerat că nu se impune o nouă
reducere a sumei reprezentând cheltuieli de judecată constând în onorariu de
avocat.
II.
În ceea ce privește apelul formulat de reclamanta SC E.I. SRL, Curtea a
apreciat că este fondat, pentru următoarele considerente:
Prin acțiunea
introductivă, reclamanta a solicitat, în esență, anularea procesului-verbal de
adjudecare pentru bunuri imobile sau pentru ansamblul de bunuri seria A/2007
nr. 0008551 din 27 iunie 2008, repunerea părților în situația anterioară cu
consecința restituirii sumei de 2.650.697 lei, actualizată conform ratei
inflației precum și dobânzi conform Codului de procedură fiscală sau, în
subsidiar, conform O.G. nr. 9/2000.
Prima instanță deși a
apreciat că prejudiciul cauzat reclamantei trebuie reparat integral, a
considerat admisibilă numai cererea de actualizare a sumei de 2.650.697 lei, în
raport de rata inflației.
Curtea a apreciat
însă că actualizarea are caracter compensatoriu astfel încât este permis
cumulul dobânzii legale cu actualizarea. Astfel, caracterul compensatoriu al
actualizării rezidă în faptul că, prin aceasta, se repară partea din beneficiul
nerealizat care nu este acoperit de dobânda legală, în timp ce dobânda
reprezintă prețul lipsei de folosință, actualizarea cu inflația urmărește
păstrarea valorii reale a obligațiilor bănești.
Având în vedere că
natura juridică a dobânzii este diferită de natura juridică a actualizării
obligației cu rata inflației, prima reprezentând o sancțiune (respectiv daune
moratorii pentru neexecutarea obligației de plată), iar a doua reprezentând
valoarea reală a obligației bănești la data efectuării plății (daune
compensatorii), instanța a concluzionat că este admisibil cumulul acestora.
Împotriva deciziei,
Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Ploiești a declarat recurs prin
care a susținut următoarele critici:
I. Se impunea ca
instanța de apel să clarifice și să admită că acțiunea dedusă judecății ce are
ca obiect constatarea nulității absolute a vânzării – cumpărării ansamblului de
bunuri imobile, potrivit procesului-verbal de adjudecare, este de fapt o
contestație la executare, iar nu o acțiune comercială așa cum au reținut
instanțele anterioare. Mai mult, recurenta susține că instanța de apel a
acordat, în mod suplimentar față de instanța de fond, inclusiv plata dobânzilor
aferente sumei achitate pentru imobilul cumpărat și cheltuieli de judecată
suplimentare, necenzurate conform Codului de procedură civilă.
- Instanța de apel
avea competența să îndrepte greșelile pronunțate de instanța de fond atât cu privire
la fondul cauzei cât și cu privire la excepții, în sensul că Administrația
Finanțelor Publice a Municipiului Ploiești a invocat și arătat – încă de la
fondul cauzei – că nu are calitate procesuală în cauză.
Cu toate acestea,
instanța a menținut-o eronat ca fiind parte în cauză, fiind relevant modul în
care s-a stabilit cadrul procesual la instanța de fond, care inițial a admis
excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Direcția Generală a
Finanțelor Publice Prahova și a respins cererea față de aceasta, iar ulterior a
admis cererea precizată a reclamantei, în contradictoriu cu pârâtele Direcția
Generală a Finanțelor Publice Prahova și Administrația Finanțelor Publice a
Municipiului Ploiești, dispunând repunerea părților în situația anterioară.
Recurenta consideră
că aceste greșeli sunt voite, în contextul în care instanța consemnează chiar
faptul că acțiunea are la bază un proces-verbal de adjudecare și nu un contract
comercial încheiat între Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Ploiești
– ca organ fiscal și SC D.C. SRL
- De asemenea,
recurenta arată că a pus în discuția instanței excepția necompetenței materiale
a Tribunalului Prahova pe aceleași considerente ce țin de existența unui proces-verbal
de adjudecare, care este titlu de proprietate ca urmare a valorificării unui
bun imobil de către organele fiscale prin licitație publică.
- În ce o privește pe
reclamanta SC E.I. SRL, care a încheiat un contract de cesiune cu SC D.C. SRL,
necomunicat debitorului cedat (Direcția Generală a Finanțelor Publice Prahova
și Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Ploiești) și nici notificat
în termenul legal se consideră că nu are legitimare procesuală activă și că
cesiunea nu-i este opozabilă. Totodată, recurenta învederează că nu există un
act autentic de acceptare a cesiunii de creanță ceea ce denotă că între SC E.I.
SRL și organele fiscale nu există un raport juridic concret mai ales, în
condițiile în care în legislație există interdicții de vânzare a unor creanțe
și drepturi litigioase – pentru terenurile aflate în litigiu până la data
rămânerii irevocabile a hotărârilor date în cauza respectivă.
Se mai arată că, în
cauză, nu s-a soluționat dosarul nr. 9150/281/2008 ce are ca obiect contestație
la executare împotriva procesului-verbal de adjudecare.
- Mai susține
recurenta că a invocat tardivitatea acțiunii motivat de faptul că, în cauza
dedusă judecății, sunt incidente prevederile Codului de procedură fiscală, care
reglementează un termen de 15 zile de contestare a un procesului-verbal de
adjudecare, termen ce curge de la comunicare.
II. În subsidiar,
recurenta susține că instanța de fond și instanța de apel nu au ținut cont de
următoarele aspecte, necesare înțelegerii corecte a cauzei.
- Reluând istoricul
litigiului, recurenta consideră că atât decizia, cât și sentința sunt
nemotivate și conțin nenumărate confuzii create de către instanța de fond, de
apel și reclamantă, excepțiile fiind respinse în mod lapidar.
III. În mod greșit
s-a dispus obligarea sa la plata sumei de 10.556 lei cheltuieli de judecată în
apel și la 83.843 lei la instanța de fond, în condițiile în care nu a
prejudiciat-o în niciun mod pe reclamantă, care a achitat de bunăvoie bunul și
nu prin executare silită.
Solicită ca instanța
să înlăture obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată, întrucât procesul
nu a fost generat de fapte ale organului fiscal, iar în subsidiar să se facă
aplicarea art. 274 alin. (3) C. proc. civ. și a jurisprudenței CEDO, care a
decis că sumele pretinse cu acest titlu „urmează a fi recuperate numai în
măsura în care constituie cheltuieli necesare care au fost în mod real făcute,
în limita unui cuantum rezonabil”.
Recursul este
nefondat pentru următoarele considerente:
I. Prima critică
invocată de recurentă vizează pretinsa calificare greșită a naturii litigiului,
considerând că acțiunea dedusă judecății prin care s-a solicitat constatarea
nulității absolute a vânzării – cumpărării – concretizată în procesul-verbal de
adjudecare – nu are natura unei acțiuni comerciale, ci a unei contestații la
executare ceea ce, implicit, ar atrage o altă competență de soluționare.
Față de precizările
reclamantei, instanțele anterioare au reținut în mod corect că au fost
învestite cu soluționarea unei acțiuni în nulitatea vânzării-cumpărării
intervenite între părți prin procesul-verbal de adjudecare nr. 72304 din 27
iunie 2008, cu repunerea părților în situația anterioară, acțiune ce este
evaluabilă (valoarea depășind pragul de 100.000 lei).
Astfel, este esențial
a se arăta că, în cadrul unei contestații la executare, soluționată prin
sentința civilă nr. 7513 din 8 septembrie 2008 de Judecătoria Ploiești –
sentință definitivă și irevocabilă prin respingerea recursului conform deciziei
nr. 236 din 4 februarie 2009 a Tribunalului Prahova – a fost anulat procesul-verbal
de licitație nr. 70472 din 17 iunie 2008 emis de Administrația Finanțelor
Publice a Municipiului Ploiești - Serviciul colectare executarea silită a
persoanele juridice, precum și a tuturor actelor de procedură ce au stat la
baza emiterii lui.
Acțiunea de față a
fost formulată tocmai ca urmare a anulării actelor ce au stat la baza emiterii procesului-verbal
de adjudecare conform principiului anulării actului subsecvent ca urmare a
anulării actului pe care acesta s-a întemeiat.
Că reclamantă a
înțeles să sesizeze instanța cu o acțiune întemeiată pe dreptul comun, iar nu
cu o contestație la executare rezultă în clar din cuprinsul acțiunii, precum și
din consemnările ulterioare ale instanței dar și din precizările, pe acest
aspect, efectuate de reclamantă, instanța dând eficiență principiului
disponibilității părților.
În plus, așa cum a
rezultat din chiar actele depuse de recurentă, pe rolul Judecătoriei Ploiești
este înregistrată și o contestație la executare ce privește același proces-verbal
de adjudecare ceea ce denotă că intenția reală a reclamantei a fost aceea de a
solicita nulitatea procesului-verbal de adjudecare în condițiile anterior
menționate.
Pe de altă parte, s-a
reținut corect că litigiul este unul evaluabil și că dată fiind valoarea de
peste 100.000 lei, competența de soluționare aparține în primă instanță
Tribunalului Prahova, secția comercială, conform art. 2 alin. (1) lit. a) C.
proc. civ., în deplin acord cu decizia nr. 32 din 9 iunie 2008 pronunțată de
Înalta Curte de Casație și Justiție în cadrul soluționării recursului în
interesul legii ce a vizat interpretarea art.1 pct. 1, art. 2 pct. 1 lit. a) și
b) și art. 282
1
alin. (1) C. proc. civ.
Nefondată apare și
critica ce vizează soluția dată excepției lipsei calității procesuale pasive a Direcției
Generale a Finanțelor Publice Prahova câtă vreme actul a cărui nulitatea s-a
solicitat a fost emis de Administrația Finanțelor Publice a Municipiului
Ploiești - Serviciul colectare, executare silită a persoanele juridice, în care
Direcția Generală a Finanțelor Publice Prahova nu figurează ca parte.
- Nici critica prin
care recurenta susține că nu-i poate fi opus contractul de cesiune încheiat
între SC E.I. SRL și SC D.C. SRL nu poate fi primită, în condițiile în care
contractul în discuție a fost perfectat între părți la data de 3 decembrie
2010, dată la care a și fost prezentat în instanță, fiind alăturat precizării
cererii de chemare în judecată și la care SC E.I. SRL a dobândit calitatea de
reclamantă în cauză, ceea ce echivalează cu notificarea cesiunii conform art. 1393
C. civ.
În ce privește
critica prin care se susține nelegalitatea soluției pronunțate în soluționarea
excepției de tardivitate a acțiunii reclamantei se constată că instanța de apel
a reținut în mod corect lipsa de incidență a dispozițiilor Codului de procedură
fiscală, în contextul calificării acțiunii ca fiind una în constatarea
nulității absolute, situație în care acțiunea este imprescriptibilă.
II. O a doua critică
a recurentei vizează în esență lipsa motivării deciziei și a sentinței, care ar
conține confuzii create de către reclamantă și instanțe și respingerea lapidară
a excepțiilor.
Pentru a deveni
incidente dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. recurenta trebuia să arate
în concret argumentele pe care își sprijină acest motiv de recurs.
Or, în mare parte
aceasta face trimitere tot la modul în care au fost soluționate excepțiile
invocate pe parcursul judecății, aspecte ce au fost analizate în cadrul
primului punct.
Faptul că motivarea
instanței de apel, respectiv argumentele folosite de aceasta nu coincid cu
punctul de vedere al recurentei nu poate duce la concluzia că decizia este
nemotivată.
Dimpotrivă,
considerentele expuse de instanța de apel atât cu privire la soluțiile date
excepțiilor cât și cu privire la fondul cauzei sunt ample și explicite.
III. În ce privește
ultima critică ce vizează cheltuielile de judecată acordate la instanța de fond
și apel se constată că nu se invocă aspecte de nelegalitate, ci unele ce țin de
o pretinsă netemeinicie, situație în care nu pot face obiectul analizei
instanței de recurs al cărui rol este limitat la controlul de nelegalitate
pentru motivele expres și limitativ prevăzute de art. 304 pct. 1 – 9 C. proc.
civ.
Pe acest aspect se
constată aplicarea corectă a dispozițiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ.,
fiind îndeplinite condițiile impuse de text.
De asemenea, în
privința aplicării dispozițiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ. conform cu
care – judecătorii au dreptul să mărească sau să micșoreze onorariul avocațial,
potrivit cu cele prevăzute în tabloul onorariilor minimale, ori de câte ori vor
constata motivat că sunt nepotrivit de mici sau de mari față de valoarea
pricinii sau munca îndeplinită de avocat – se constată caracterul formal al
criticii, care nu este susținută de argumente concrete.
Or, în cauză instanța
a motivat în concret, arătând că nu se impune diminuarea acestora, raportat la
valoarea litigiului, luând în considerare și faptul că la instanța de fond,
partea a mai beneficiat de dispozițiile art. 274 alin. (3) C. proc. civ. și că
respectivele cheltuieli au fost efectiv făcute.
În consecință, pentru
considerentele expuse anterior, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat
conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge
recursul declarat de pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPILUI
PLOIEȘTI împotriva deciziei nr. 63 din 8 iunie 2011, pronunțată de Secția
comercială și de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel Ploiești,
ca nefondat.
Respinge
cererea intimatei SC E.I. SRL PLOIEȘTI, de obligare a recurentei la plata
cheltuielilor de judecată, ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi
29 februarie 2012.