ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1035/2013

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului, reține următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr. 3834/105/2010, reclamanta SC I.S. SRL, în contradictoriu cu pârâtele D.G.F.P. Prahova, Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili și S.N.C., a solicitat constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare intervenit la data de 16 noiembrie 2006, pentru existența erorii obstacol la încheierea contractului, consimțământul reclamantei fiind viciat și, pe cale de consecință, pentru prejudiciile aduse societății a solicitat daune interese compensatorii, reprezentând prețul actualizat, achitat de reclamantă pentru imobilul din Ploiești, str. T., județul Prahova, respectiv fundația de bloc locuințe în suprafață de 987 mp, în sumă de 2.000.000 RON provizoriu și profitul nerealizat în sumă de 5.000.000 RON, evaluat provizoriu, cu plata cheltuielilor de judecată.

Reclamanta, la data de 4 octombrie 2010, și-a precizat cererea de chemare în judecată, prin care, referitor la capătul al II-lea de cerere, și-a micșorat pretențiile privind profitul nerealizat, arătând că înțelege să solicite profitul nerealizat în sumă de 50.000 RON, evaluat provizoriu, urmând a fi stabilit cu exactitate pe baza unei expertize. Pârâta D.G.F.P. Prahova a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția necompetenței materiale a instanței și excepția decăderii reclamantei din dreptul de a formula prezenta acțiune, deoarece nu este vorba de o eroare obstacol, nefiind îndeplinită condiția că falsa reprezentare să cadă asupra identității fizice a obiectului actului încheiat. Pe fondul cauzei, a arătat că, urmare a neachitării obligațiilor restante datorate bugetului general consolidat, de către S.N.C.

Ploiești, organul fiscal competent la acea dată, respectiv Serviciul Administrare Contribuabili Mijlocii din cadrul D.G.F.P. Prahova a procedat reclamanta la aplicarea de sechestre asupra bunurilor din patrimoniul debitoarei, printre care se regăsește și activul "fundație bloc de locuințe", situat în str. T., Ploiești, întocmindu-se procesul-verbal de sechestru nr. 15002 din 30 martie 2006. Reclamanta SC I.S.

SRL, la data de 03 noiembrie 2010, și-a precizat cererea de chemare în judecată, arătând că solicită constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare intervenit la data de 16 noiembrie 2006 pentru existența erorii obstacol la încheierea contractului, consimțământul reclamantei fiind viciat, precum și a procesului-verbal de licitație pentru bunuri imobile sau pentru ansamblu de bunuri, din 06 noiembrie 2006 și a procesului-verbal de adjudecare pentru bunuri imobile sau pentru ansamblu de bunuri din 16 noiembrie 2006. De asemenea a solicitat repunerea părților în situația anterioară, cu consecința obligării pârâtelor la restituirea prețului încasat pentru imobilul din Ploiești, str. T., județul Prahova, în sumă de 900.000 RON + TVA = 1.071.000 RON, preț reactualizat la zi cu rata inflației.

În temeiul art. 1082 și următoarele C. civ. solicită obligarea pârâtelor la plata de daune interese moratorii, respectiv, în principal, obligarea la plata de dobânzi și majorări conform art. 119 și următoarele C. proc. fisc., iar, în subsidiar, în temeiul O.G. nr. 9/2000, obligarea la plata dobânzii legale aferente sumei datorate, ambele variante solicitate urmând a fi calculate pe baza unei expertize contabile. Pârâta Societatea Națională a Cărbunelui SA, prin administrator judiciar P.V. IPURL, a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune, deoarece, după cum rezultă din chiar cererea de chemare în judecată și din actele încheiate cu ocazia desfășurării licitației, reclamanta a avut cunoștință de obiectul licitației și a înțeles să participe la licitația pentru care s-a făcut publicitate în condițiile C. proc.

fisc. Astfel, pârâta precizează că în cauză nu este vorba de o nulitate absolută, întemeiată pe dispozițiile art. 953 C. civ., conform susținerilor reclamantei, ci este vorba de o nulitate relativă, iar dreptul la acțiune s-a născut la data de 16 noiembrie 2006, însă reclamanta a introdus acțiunea la data de 04 august 2010, deci după împlinirea termenului de prescripție de 3 ani. Pârâta Societatea Națională a Cărbunelui SA a invocat și excepția lipsei calității procesuale pasive, întrucât nu este participant la licitație, nu a semnat nici procesul-verbal de adjudecare și nici actul de adjudecare, nici actele de publicitate anterioare organizării licitației. Prin Sentința nr. 348 din 21 aprilie 2011 Tribunalul Prahova a respins excepția necompetenței materiale, invocată de către pârâta D.G.F.P.

Prahova. A admis excepția prescripției acțiunii și a respins acțiunea având ca obiect " constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare din data de 16 noiembrie 2006 ", ca fiind prescrisă. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că, la data de 30 martie 2006, ca urmare a neachitării obligațiilor restante datorate bugetului general consolidat de către Societatea Națională a Cărbunelui SA, organul competent la aceea dată, respectiv Serviciul de Administrare Contribuabili Mijlocii din cadrul D.G.F.P. Prahova, a procedat la aplicarea de sechestre asupra bunurilor din patrimoniul debitoarei, printre care se regăsește și activul "fundație bloc de locuințe", situat în str. T., în municipiul Ploiești, județul Prahova, pentru care s-a întocmit procesul-verbal de sechestru din 30 martie 2006 și activul debitoarei a fost evaluat în vederea valorificării bunurilor sechestrate.

S-a mai reținut că la data de 03 august 2006 a fost emis anunțul pentru vânzarea bunurilor imobile aparținând Societății Naționale a Cărbunelui SA și, la poziția "F", a figurat clădire fundație bloc de locuințe, în suprafață de 987 mp, construită din beton, situată în Ploiești, str. T., prețul de pornire al licitației fiind de 295.343 RON.

Astfel, la data de 06 noiembrie 2006, în urma licitației organizate conform procesului-verbal de licitație din 06 noiembrie 2006, reclamanta a cumpărat activul fundație bloc de locuință, conform procesului de adjudecare pentru bunuri imobile din 16 noiembrie 2006 și prin cererea de chemare în judecată precizată a solicitat constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare din data de 16 noiembrie 2006, pentru existența erorii obstacol la încheierea contractului, precum și a procesului-verbal de licitație pentru bunuri imobile sau pentru ansamblu de bunuri din 06 noiembrie 2006 și a procesului-verbal de adjudecare pentru bunuri imobile sau pentru ansamblu de bunuri din 16 noiembrie 2006; a solicitat repunerea părților în situația anterioară, cu consecința obligării pârâtelor la restituirea prețului încasat pentru imobil, obligarea pârâtelor la plata de daune interese moratorii.

În ceea ce privește excepția necompetenței materiale invocată de către pârâta D.G.F.P. Prahova, tribunalul a apreciat-o neîntemeiată, întrucât reclamanta a solicitat anularea actelor de adjudecare și a solicitat restituirea prețului plătit, pe care l-a estimat provizoriu la suma de 2.000.000 RON, deși la data cumpărării a plătit suma de 900.000 RON. Or, la stabilirea competenței materiale după valoare, în cadrul procesual al acțiunilor în nulitatea unui contract de vânzare-cumpărare, trebuie avut în vedere prețul stipulat în contract, în situația în care acesta nu este contestat. Cum este evident că prețul nu este contestat, pretenția reclamantei din acțiunea formulată constituie singurul element de apreciere obiectivă, neavând relevanță susținerile pârâtei, că s-ar fi plătit suma de 300.000 RON, tribunalul fiind competent să soluționeze prezentul litigiu conform dispozițiilor art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc.

civ. Referitor la excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de către pârâta D.G.F.P. Prahova, tribunalul a reținut că toate actele de executare, respectiv procesul-verbal de sechestru pentru bunuri imobile din 30 martie 2006, anunțul privind vânzarea pentru bunurile imobile din 03 august 2006, procesul-verbal de licitație pentru bunurile imobile sau pentru ansambluri de bunuri din 06 noiembrie 2006, se referă la activul situat în str. T., din municipiul Ploiești, județul Prahova, aparținând S.N.C. SA, reprezentat de fundație bloc de locuințe. De asemenea, se mai reține că prin Sentința nr. 229 din 27 aprilie 2010 pronunțată de Tribunalul Prahova în Dosarul nr. 6809/105/2008 pârâții Municipiul Ploiești și Consiliul Local Ploiești au fost obligați să încheie cu reclamanta SC I.S.

SRL contract de concesiune pentru terenul aferent construcției proprietatea acesteia, situat în Ploiești, str. T. Totodată, prin Sentința nr. 229 din 27 aprilie 2010 pronunțată de Tribunalul Prahova s-a mai reținut că și reclamanta se află în culpă, întrucât nu a efectuat nicio verificare a situației juridice a bunului achiziționat, deși putea și trebuia să verifice existența concesiunii, mai ales că avea intenția continuării construcției, pentru care concesiunea era determinantă. Tribunalul a apreciat că prin demersurile efectuate reclamanta nu s-a aflat în eroare la momentul cumpărării fundației de bloc, că avea cunoștință de faptul că a cumpărat acest activ al S.N.C. SA, din moment ce terenul nu aparținea acestei debitoare și nici nu făcea obiectul executării silite și, în plus, prin hotărârea judecătorească menționată s-a reținut că la data adjudecării fundației de către reclamantă Consiliul Local Ploiești denunțase unilateral contractul de concesiune.

Existența unui interval de timp între data de 16 noiembrie 2006, respectiv data adjudecării, în comparație cu data formulării acțiunii, respectiv 15 iulie 2010, la care se adaugă faptul că între aceste date reclamanta a obținut o hotărâre judecătorească favorabilă privind încheierea contractului de concesiune pentru terenul aferent construcției adjudecate, au creat convingerea instanței că reclamanta, la data cumpărării activului S.N.C. SA, a fost în cunoștință de cauză că terenul nu aparține debitoarei, iar Consiliul Local Ploiești denunțase unilateral contractul de concesiune, însă, în speranța de a obține și terenul ce nu făcea obiectul executării silite, a cumpărat fundația de bloc, plătind suma de 900.000 RON.

Tribunalul a considerat neverosimilă susținerea reclamantei în sensul că, după trecerea unei perioade apreciabile de timp, aceasta s-a aflat în ipoteza erorii-obstacol, constând în vicierea consimțământului la momentul adjudecării, întrucât din coroborarea probelor administrate în cauză rezultă indubitabil că este exclusă eroarea-obstacol, prevăzută de art. 953 C. civ.; astfel, neaflându-se în ipoteza unei nulități absolute, reclamanta a formulat acțiunea cu depășirea termenului legal de 3 ani, prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958, formulând prezenta acțiune la data de 15 iulie 2010. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta SC I.S. SRL, solicitând admiterea apelului, anularea sentinței apelate și, pe cale de consecință, trimiterea cauzei la instanța de fond pentru continuarea judecații pe fond.

Prin Decizia nr. 111 din 27 octombrie 2011, Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis apelul declarat de reclamanta SC I.S. SRL și, în consecință a anulat Sentința nr. 348 din data de 21 aprilie 2011 pronunțată de Tribunalul Prahova și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță de fond. Instanța de apel a reținut că reclamanta SC I.S. SRL a solicitat constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare încheiat de părți la data de 16 noiembrie 2006, pentru existența erorii-obstacol la încheierea contractului, cu repunerea părților în situația anterioară, în temeiul dispozițiilor art. 953, 969 C. civ. În speță, reclamanta a precizat în mod clar motivele de drept în limitele cărora a înțeles să se judece, astfel că instanța era datoare să analizeze excepțiile invocate de pârâte și să se pronunțe raportat la acest temei de drept, fără a schimba calificarea juridică.

Curtea de Apel a constatat că, în mod greșit, tribunalul a considerat că este exclusă eroarea-obstacol prevăzuta de dispozițiile art. 953 C. civ., nefiind vorba de o nulitate absolută, ceea ce determină ca acțiunea să fie formulată cu depășirea termenului legal de 3 ani prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958, în acest mod instanța depășind limitele cererii fixate de reclamantă. Sub acest aspect, instanța de apel a reținut că nulitatea absolută este imprescriptibilă sub aspect extinctiv, potrivit disp. art. 2 din Decretul nr. 167/1958 privind prescripția extinctivă, spre deosebire de nulitatea relativă, care este prescriptibilă. Curtea nu s-a mai pronunțat asupra cheltuielilor de judecată solicitate de apelantă, a căror acordare este în legătură cu soluția dată pe fondul cauzei, după rejudecare, conform dispozițiilor art. 274 C. proc.

civ. Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta D.G.F.P., invocând dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. Recurenta-pârâtă arată că nu este vorba de o eroare obstacol, întrucât nu este îndeplinită condiția ca falsa reprezentare să cadă asupra identității fizice a obiectului actului încheiat. Eroarea pe care o invocă reclamanta se referă la terenul pe care se afla obiectul (fundație bloc) actului de adjudecare, teren ce nu a făcut obiectul procesului-verbal de licitație și, implicit, a procesului-verbal de adjudecare, deci nu privește, în niciun caz, identitatea fizică a obiectului actului a cărui anulare se solicită. Cel mult se poate vorbi de existența unei erori-indiferente, ce nu afectează valabilitatea actului încheiat, eroare care poate să atragă doar nulitatea relativa a actului.

Nefiind vorba de o nulitate absolută, ci eventual o nulitate relativă, coroborat cu data încheierii actului de adjudecare (16 noiembrie 2006), data depunerii acțiunii (15 iulie 2010 și termenul de prescripție în care putea fi introdusă acțiunea, în mod corect instanța de fond a respins acțiunea ca fiind prescrisă. În considerentele deciziei recurate, instanța de apel a reținut doar că în cauză este vorba de o nulitate absolută, că aceasta este imprescriptibilă conform prevederilor art. 2 din Decretul nr. 167/1958, fără a motiva în vreun fel această susținere. Recurenta-pârâtă solicită admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei recurate și menținerea sentinței pronunțate de prima instanță ca fiind legală și temeinică.

Reclamanta SC I.S. SRL a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului, ca neîntemeiat și obligarea pârâtei recurente la plata cheltuielilor de judecată. În motivarea întâmpinării se susține, în esență, că în mod corect instanța de apel a constatat împrejurarea potrivit căreia cadrul procesual este stabilit de reclamanta în cauză, și nu de către pârâtă, iar atât timp cât s-a precizat în mod clar că temeiul de drept al acțiunii îl reprezintă art. 953 C. civ. - eroarea obstacol, care atrage ca sancțiune nulitatea absolută, instanța de fond nu putea să exclusă acest temei și să respingă acțiunea ca fiind prescrisă, cu atât mai mult cu cât schimbarea temeiului juridic al cererii de chemare în judecată nu a fost pusă în discuția părților, cum legal a stabilit și instanța de control.

Înalta Curte, analizând actele și lucrările dosarului, în raport de motivele de recurs și susținerile din întâmpinare, constată următoarele: În considerentele Sentinței nr. 348 din 21 aprilie 2011, precitate tribunalul reține: "Referitor la excepția prescripției dreptului la acțiune, invocată de către pârâta D.G.F.P. Prahova, tribunalul o apreciază ca neîntemeiată și urmează să o respingă pentru următoarele considerente:", după care, conform dispozitivului tribunalul: "Admite excepția prescripției acțiunii, invocată de către pârâta D.G.F.P.

Prahova și respinge acțiunea având ca obiect constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare din data de 16 noiembrie 2006, ca fiind prescrisă". Astfel fiind, există o evidentă contradicție între considerentele și dispozitivul sentinței, (care trebuia constatată de curtea de apel, ca instanță de control judiciar), deoarece potrivit considerentelor tribunalul a apreciat inițial, că excepția prescripției dreptului material la acțiune este neîntemeiată și urmează a fi respinsă, după care a admis aceeași excepție și a respins acțiunea, ca fiind prescrisă. În consecință, se constată că dispozițiile art. 304, punctul 7 C. proc. civ.,pe care s-a întemeiat recursul, sunt incidente în cauză și în temeiul art. 312 alin. (1) și (3) C. proc.

civ. Înalta Curte urmează să admită recursul, să caseze decizia și să trimită cauza spre rejudecare aceleași instanțe, urmând ca, să fie analizate, cu ocazia rejudecării, motivele de recurs și cele din întâmpinare, ca apărări pe fondul cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâta D.G.F.P. împotriva Deciziei nr. 111 din 27 octombrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. Casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 martie 2013. Procesat de GGC - NN