ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1107/2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1107/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Deliberând asupra

recursului civil de față, constată:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Tribunalului Prahova, la data de 22 februarie 2010 sub nr. 877/105/2010, C.V. a

contestat legalitatea Dispoziției nr. 1134 din 3 februarie 2010 emisă de

Primăria municipiului Ploiești prin primar, prin care i s-a respins cererea de

restituire în natură a imobilului situat în Ploiești, județul Prahova.

În motivarea

acțiunii, întemeiată în drept pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, contestatorul

menționează că printr-o dispoziție anterioară, nr. 4958 din 25 iunie 2005 emisă

de pârâtă s-a constatat că acesta este îndreptățit la măsuri reparatorii prin

echivalent, urmând ca aceste măsuri să fie acordate sub formă de titluri de

valoare nominală.

Dosarul a fost

înaintat Comisiei interne de evaluare a bunurilor preluate în mod abuziv, care

prin procesul-verbal din 10 mai 2005 a stabilit valoarea măsurilor reparatorii

la suma de 300.887.024 lei.

Astfel, contestatorul

a precizat că i-au fost remise sume de bani, realizând-se o plată parțială,

care a fost sistată ulterior și că s-a completat documentația solicitată,

emițându-se de către pârâtă, Dispoziția nr. 1134 din 3 februarie 2010.

Prin Sentința nr.

1155 din 20 septembrie 2010, Tribunalul Prahova, secția civilă, a admis în

parte contestația.

A constatat nulitatea

parțială a Dispoziției nr. 1134 din 3 februarie 2010 emisă de Primarului Mun.

Ploiești, în sensul că a înlăturat mențiunea cuprinsă în art. 2, privind

revocarea Dispoziției Primarului municipiului Ploiești nr. 4958 din 29 iunie

2005.

A obligat-o pe pârâtă

la întocmirea documentației în vederea punerii în executare a Dispoziției Primarului

municipiului Ploiești nr. 4958 din 29 iunie 2005.

Pentru a hotărî

astfel, tribunalul a reținut următoarele:

Conform Dispoziției

nr. 4958 din 29 iunie 2005 emisă de Primarul municipiului Ploiești s-a

constatat dreptul reclamanților C.V. și C.E. de a beneficia de măsurile

reparatorii prin echivalent, prevăzute de Legea nr. 10/2001, stabilindu-se

valoarea pentru imobilul imposibil de restituit în natură, situat în Ploiești,

jud. Prahova, la suma de 300.887.024 lei.

Potrivit opțiunii

contestatorilor depusă la dosar, s-a reținut că măsurile reparatorii prin

echivalent, se vor acorda sub forma de titluri de valoare nominală folosite

exclusiv în procesul de privatizare.

Astfel cum a reținut

tribunalul, ulterior, printr-o nouă Dispoziție nr. 1134 din 3 februarie 2010,

Primarul municipiului Ploiești a dispus revocarea celei dintâi și transmiterea

noii dispoziții, însoțită de întreaga documentație anexată la cererea

notificată, Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.

S-a reținut de

instanța de fond că Dispoziția nr. 1134 din 3 februarie 2010, (prin care se

revocă Dispoziția anterioară nr. 4958 din 29 iunie 2005) este nelegală, fiind

dată cu aplicarea greșită a legii.

Tribunalul a apreciat

că Dispoziția nr. 4958 din 29 iunie 2005 a fost emisă înainte de intrarea în

vigoare a Titlului VII din Legea nr. 247/2005, astfel că prevederile cuprinse

în acest titlu, nu pot fi aplicate, în ceea ce privește despăgubirile bănești.

Instanța de fond a

constatat că, în acest sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și

Justiție, printr-un recurs în interesul legii, soluționat prin Decizia nr.

52/2007, în care s-a statuat că prevederile cuprinse în art. 16 și următoarele

din Legea nr. 247/2005, privind procedura administrativă pentru acordarea despăgubirilor,

nu se aplică deciziilor/dispozițiilor emise anterior intrării în vigoare a

legii, contestate în termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001.

A mai reținut prima

instanță că Dispoziția nr. 1134/2010 a lipsit de efecte dispoziția inițială, cu

nr. 4958/2005, în ceea ce privește valoarea despăgubirilor în sumă de

300.887.024 lei.

Împotriva sentinței a

declarat apel pârâta Primăria municipiului Ploiești, criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie, solicitând admiterea apelului, schimbarea

sentinței tribunalului și respingerea contestației, ca neîntemeiată.

Apelanta-pârâtă a

susținut că Dispoziția nr. 1134 din 3 februarie 2010 a fost dată cu aplicarea

greșită a legii, în considerentele sentinței civile pronunțate,Tribunalul

Prahova invocând Decizia nr. 52/2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și

Justiție, în soluționarea recursului în interesul legii, potrivit căreia,

prevederile art. 16 din Legea 247/2005 nu se aplică deciziilor/dispozițiilor

emise anterior intrării în vigoare a legii, contestate în termenul prevăzut de

Legea nr. 10/2001.

Primăria municipiului

Ploiești a menționat că în speța de față nu este aplicabilă decizia

sus-menționată, deoarece Dispoziția nr. 4958 din 29 iunie 2005 nu a fost

contestată în instanță și, în mod corect, aceasta a fost transmisă

Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, conform

prevederilor legale, iar acestei instituții i se datorează prelungirea în mod

nejustificat a procedurii de acordare a despăgubirilor, prin măsura restituirii

dosarului către autoritatea emitentă, în vederea completării acestuia cu

documentația necesară.

S-a arătat de către

apelanta-pârâtă, că anularea parțială a Dispoziției nr. 1134/2010 și menținerea

Dispoziției nr. 4958/2005, ambele emise de aceeași entitate, conduce la

existența în același timp a două acte, prin care se acordă despăgubiri în baza

Legii nr. 10/2001, ceea ce contravine prevederilor legale în materie.

Apelanta-pârâtă a

susținut că dosarul notificării a fost restituit în vederea completării, iar

măsura reanalizării acesteia a fost legală, nefiind de natură a genera o

incertitudine în ceea ce privește acordarea despăgubirilor, sau o omisiune de

a-și îndeplini obligația de a asigura exercitarea efectivă a dreptului de

proprietate, garantat de prevederile art. 1 din Protocolul adițional la

Convenție.

Prin Decizia nr. 36

din 17 februarie 2011, Curtea de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze

cu minori și de familie, a respins ca nefondat, apelul declarat de pârâta

Primăria municipiului Ploiești prin primar.

Instanța de apel a

păstrat considerentele sentinței pronunțată de tribunal, care a reținut, în

esență, că dispoziția emisă ulterior - prin care s-a revocat dispoziția

inițială - este nelegală, realizându-se o greșită aplicare a legii, deoarece

prima dispoziție a fost emisă înainte de intrarea în vigoare a Legii nr.

247/2005, astfel că, prevederile Titlului VII nu pot fi aplicate în ceea ce

privește cuantumul drepturilor bănești pentru deciziile care au fost emise

anterior.

Prin aplicarea

dispozițiilor cuprinse în Titlul VII al Legii nr. 247/2005 prevăzute în art.

16, se va prelungi în mod nejustificat procedura de restituire și de acordare a

despăgubirilor, cum corect, a reținut și instanța de fond.

Instanța de control

judiciar a reținut că este lipsit de relevanță faptul că deciziile au fost sau

nu contestate în instanță, iar potrivit principiului neretroactivității legii

civile, această nouă lege (Legea nr. 247/2005) nu poate produce efecte pentru

notificările soluționate administrativ, anterior intrării ei în vigoare.

Instanța de apel a

păstrat și considerentele instanței de fond, cu referire la inaplicabilitatea

în speță a Deciziei nr. 52/2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și

Justiție, Secțiile Unite.

Au fost înlăturate și

criticile privind existența simultană a celor două decizii, cu motivarea că

interesul reclamantului este acela de a-și rezolva pretențiile deduse inițial

judecății, în forma anterior stabilită, prin prima dispoziție.

Împotriva Deciziei

nr. 36 din 17 februarie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția

civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a declarat recurs pârâta

Primăria municipiului Ploiești, criticând-o pentru nelegalitate, fiind indicat

motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În conținutul motivelor

de recurs sunt reiterate criticile expuse în apel, referitoare la aplicarea

greșită a legii, și la faptul că instanța de apel a menținut în mod eronat,

hotărârea pronunțată de tribunal precum și considerentele sentinței dată de

acesta.

Se susține de

recurenta-pârâtă Primăria municipiului Pitești prin primar că, urmare intrării

în vigoare a Legii nr. 247/2005, în temeiul art. 16 alin. (1) din acest act

normativ, Dispoziția nr. 4958 din 29 iunie 2005 emisă de Primarul municipiului

Ploiești, în care s-a consemnat suma de 300.887.024 lei, ce urmează a se acorda

cu titlu de despăgubire, însoțită de întreaga documentație aferentă, a fost

predată pe baza procesului-verbal de predare-primire Secretariatului Comisiei

Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Recurenta-pârâtă

arată că, din perspectiva reglementării de ansamblu a conținutului art. 16 (1)

și (2) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, prin notificări soluționate până

la data intrării în vigoare a noii legi, nu pot fi înțelese decât acele

notificări, pe baza cărora entitățile învestite au emis decizii sau dispoziții

motivate, prin care au stabilit acordarea de măsuri reparatorii prin

echivalent, precum și cuantumul acestora, neatacate în instanță, în termenul

prevăzut de art. 24 din Legea nr. 10/2001 (devenit art. 26 după modificare).

Deciziile sau

dispozițiile care se aflau pe rolul instanțelor la data intrării în vigoare a

legii noi, ca urmare a atacării lor cu contestație, ca și cele care au fost

ulterior atacate pe această cale, în termenul prevăzut de lege, nu mai puteau

fi trimise Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor,

ci rămâneau supuse controlului instanțelor judecătorești, sub aspectul

legalității și temeiniciei, atât timp cât acestea au fost învestite cu o cale de

atac legal exercitată, în raport de prevederile sus-menționate.

Primăria municipiului

Ploiești a solicitat admiterea recursului, modificarea hotărârilor pronunțate

și, pe fond, respingerea contestației, ca neîntemeiată.

Recursul este

nefondat și urmează a fi respins pentru considerentele ce succed:

Obiectul învestirii

instanței, în cauza dedusă judecății îl constituie nulitatea Dispoziției nr.

1134 din 3 februarie 2010 emisă de Primăria municipiului Ploiești prin primar.

Potrivit acestei

dispoziții s-a respins cererea de restituire în natură a imobilului situat în

Ploiești, jud. Prahova (compus din teren și construcție) și s-a propus

acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent, constând în despăgubiri

prevăzute de Legea nr. 10/2001, revocându-se Dispoziția nr. 4958 din 29 iunie

2005 a Primarului municipiului Ploiești.

Prin dispoziția

anterioară, sus-menționată, s-a constatat dreptul reclamantului de a beneficia

de măsurile reparatorii prin echivalent, stabilindu-se că, în condițiile

imposibilității restituirii imobilului în natură, se acordă persoanelor

îndreptățite suma de 300.887.024 lei.

Este de observat că,

cea de-a doua dispoziție nu a fost emisă urmare a nelegalității celei dintâi,

astfel cum, în mod greșit susține recurenta-pârâtă, ci aceasta propune

acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent, constând în despăgubiri

prevăzute de Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate

în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, confirmând

practic, măsura dispusă de pârâtă prin intermediul Dispoziției inițiale, nr.

4958 din 29 iunie 2005.

Ca atare, nu se poate

reține cu temei că Dispoziția nr. 1134 din 3 februarie 2010 a fost emisă urmare

a nelegalității dispoziției inițiale și că aceasta este în contradicție cu prima

dispoziție.

În realitate,

despăgubirile stabilite conform dispoziției inițiale - necontestată în instanță

conform procedurii prevăzută de art. 26 (3) din Legea nr. 10/2001 - exprimate

valoric prin suma de 300.887.024 lei au fost achitate, remițându-se contestatorului

o parte din suma de bani echivalentă valorii imobilului imposibil de restituit

în natură, dispoziția inițială intrând astfel în circuitul civil.

Așa fiind,

nelegalitatea deciziei contestate în prezenta cauză vizează doar măsura

înlăturării mențiunii cuprinse în art. 2, privind revocarea Dispoziției nr.

4958/2005, entitatea emitentă neputându-și revoca propria decizie, intrată deja

în circuitul civil și necontestată, conform procedurii reglementată de Legea

nr. 10/2001.

De altfel,

contestarea celei de-a doua dispoziții, nu vizează nelegalitatea dispoziției

inițiale, ci este în acord cu constatarea calității de persoană îndreptățită a

reclamantului de a beneficia de măsurile reparatorii prin echivalent.

În cauza dedusă

judecății, instanța de fond a constatat nulitatea parțială a Dispoziției nr.

1134 din 3 februarie 2010, în sensul că a dispus înlăturarea mențiunii cuprinsă

în art. 2, anume aceea referitoare la revocarea Dispoziției nr. 4958/2005,

recunoscând legalitatea primei dispoziții.

De aceea, substituind

motivarea instanței de apel cu privire la nelegalitatea primei dispoziții și

fiind vorba de o convertire de drept, care transformă titlurile de valoare

nominală în titluri de despăgubire, nu se poate reține ca fondată, nici critica

privind coexistența celor două dispoziții contrare.

Restituirea primei

dispoziții Comisiei pentru Stabilirea Despăgubirilor nu s-a realizat pentru

nelegalitate, ci doar pentru completarea documentației, fiind incidente

dispozițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005.

Potrivit prevederilor

art. 13 lit. a) din Capitolul III, Titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind

regimul stabilirii și plății despăgubirilor, determinarea cuantumului final al

acestora se face de Comisia centrală constituită în subordinea Cancelariei Primului

Ministru, care are ca principală atribuție emiterea deciziilor referitoare la

acordarea de titluri de despăgubire.

De asemenea, potrivit

prevederilor art. 1 alin. (2) din Capitolul 1, Titlul VII din legea menționată,

dispozițiile acestui titlu sunt aplicabile și despăgubirilor propuse prin

decizie motivată a conducătorului instituției publice implicate în privatizare.

Prin urmare, în

conținutul legii noi se prevede expres că dispozițiile sale se aplică și în

cazul în care despăgubirile sunt cuprinse în decizia entității publice, iar

nivelul despăgubirilor inițial stabilite nu este definitiv, pentru că

trimiterea la legea nouă, în vigoare are în vedere, implicit și cuantumul final

al despăgubirilor, ce se stabilește de Comisia centrală.

În plus, potrivit

noilor reglementări aduse prin dispozițiile modificatoare ale Legii nr.

247/2005, titlurile de valoare nominală nu mai există ca forme de măsuri

reparatorii.

Așa fiind, în raport

de considerentele mai sus expuse, măsura dispusă de instanța de fond, care a

constatat nulitatea parțială a Dispoziției nr. 1134 din 3 februarie 2010 a

Primarului municipiului Ploiești și a înlăturat mențiunea cuprinsă în art. 2,

privind revocarea Dispoziției nr. 4958 din 29 iunie 2005 este legală, motivele

de recurs neputând fi circumscrise criticilor de nelegalitate prevăzute de art.

304 pct. 9 C. proc. civ.

Urmare necontestării

primei dispoziții emisă de pârâta Primăria municipiului Ploiești, aceasta a

intrat în circuitul civil, finalitatea demersului juridic inițiat în cauză,

fiind tocmai punerea în executare a acesteia.

Astfel, pentru

considerentele mai sus reținute, Înalta Curte va respinge, ca nefondat,

recursul declarat de pârâtă, făcând aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1)

teza a II-a C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat,

recursul declarat de pârâta Primăria municipiului Ploiești prin primar

împotriva Deciziei nr. 36 din 17 februarie 2011 a Curții de Apel Ploiești,

secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința

publică, astăzi 21 februarie 2012.

Procesat de GGC - CL