ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1107/2012

Deliberând asupra recursului civil de față, constată: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova, la data de 22 februarie 2010 sub nr. 877/105/2010, C.V. a contestat legalitatea Dispoziției nr. 1134 din 3 februarie 2010 emisă de Primăria municipiului Ploiești prin primar, prin care i s-a respins cererea de restituire în natură a imobilului situat în Ploiești, județul Prahova. În motivarea acțiunii, întemeiată în drept pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, contestatorul menționează că printr-o dispoziție anterioară, nr. 4958 din 25 iunie 2005 emisă de pârâtă s-a constatat că acesta este îndreptățit la măsuri reparatorii prin echivalent, urmând ca aceste măsuri să fie acordate sub formă de titluri de valoare nominală.

Dosarul a fost înaintat Comisiei interne de evaluare a bunurilor preluate în mod abuziv, care prin procesul-verbal din 10 mai 2005 a stabilit valoarea măsurilor reparatorii la suma de 300.887.024 lei. Astfel, contestatorul a precizat că i-au fost remise sume de bani, realizând-se o plată parțială, care a fost sistată ulterior și că s-a completat documentația solicitată, emițându-se de către pârâtă, Dispoziția nr. 1134 din 3 februarie 2010. Prin Sentința nr. 1155 din 20 septembrie 2010, Tribunalul Prahova, secția civilă, a admis în parte contestația. A constatat nulitatea parțială a Dispoziției nr. 1134 din 3 februarie 2010 emisă de Primarului Mun.

Ploiești, în sensul că a înlăturat mențiunea cuprinsă în art. 2, privind revocarea Dispoziției Primarului municipiului Ploiești nr. 4958 din 29 iunie 2005. A obligat-o pe pârâtă la întocmirea documentației în vederea punerii în executare a Dispoziției Primarului municipiului Ploiești nr. 4958 din 29 iunie 2005. Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele: Conform Dispoziției nr. 4958 din 29 iunie 2005 emisă de Primarul municipiului Ploiești s-a constatat dreptul reclamanților C.V. și C.E. de a beneficia de măsurile reparatorii prin echivalent, prevăzute de Legea nr. 10/2001, stabilindu-se valoarea pentru imobilul imposibil de restituit în natură, situat în Ploiești, jud. Prahova, la suma de 300.887.024 lei.

Potrivit opțiunii contestatorilor depusă la dosar, s-a reținut că măsurile reparatorii prin echivalent, se vor acorda sub forma de titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare. Astfel cum a reținut tribunalul, ulterior, printr-o nouă Dispoziție nr. 1134 din 3 februarie 2010, Primarul municipiului Ploiești a dispus revocarea celei dintâi și transmiterea noii dispoziții, însoțită de întreaga documentație anexată la cererea notificată, Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor. S-a reținut de instanța de fond că Dispoziția nr. 1134 din 3 februarie 2010, (prin care se revocă Dispoziția anterioară nr. 4958 din 29 iunie 2005) este nelegală, fiind dată cu aplicarea greșită a legii.

Tribunalul a apreciat că Dispoziția nr. 4958 din 29 iunie 2005 a fost emisă înainte de intrarea în vigoare a Titlului VII din Legea nr. 247/2005, astfel că prevederile cuprinse în acest titlu, nu pot fi aplicate, în ceea ce privește despăgubirile bănești. Instanța de fond a constatat că, în acest sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție, printr-un recurs în interesul legii, soluționat prin Decizia nr. 52/2007, în care s-a statuat că prevederile cuprinse în art. 16 și următoarele din Legea nr. 247/2005, privind procedura administrativă pentru acordarea despăgubirilor, nu se aplică deciziilor/dispozițiilor emise anterior intrării în vigoare a legii, contestate în termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001.

A mai reținut prima instanță că Dispoziția nr. 1134/2010 a lipsit de efecte dispoziția inițială, cu nr. 4958/2005, în ceea ce privește valoarea despăgubirilor în sumă de 300.887.024 lei. Împotriva sentinței a declarat apel pârâta Primăria municipiului Ploiești, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând admiterea apelului, schimbarea sentinței tribunalului și respingerea contestației, ca neîntemeiată. Apelanta-pârâtă a susținut că Dispoziția nr. 1134 din 3 februarie 2010 a fost dată cu aplicarea greșită a legii, în considerentele sentinței civile pronunțate,Tribunalul Prahova invocând Decizia nr. 52/2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în soluționarea recursului în interesul legii, potrivit căreia, prevederile art. 16 din Legea 247/2005 nu se aplică deciziilor/dispozițiilor emise anterior intrării în vigoare a legii, contestate în termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001.

Primăria municipiului Ploiești a menționat că în speța de față nu este aplicabilă decizia sus-menționată, deoarece Dispoziția nr. 4958 din 29 iunie 2005 nu a fost contestată în instanță și, în mod corect, aceasta a fost transmisă Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, conform prevederilor legale, iar acestei instituții i se datorează prelungirea în mod nejustificat a procedurii de acordare a despăgubirilor, prin măsura restituirii dosarului către autoritatea emitentă, în vederea completării acestuia cu documentația necesară. S-a arătat de către apelanta-pârâtă, că anularea parțială a Dispoziției nr. 1134/2010 și menținerea Dispoziției nr. 4958/2005, ambele emise de aceeași entitate, conduce la existența în același timp a două acte, prin care se acordă despăgubiri în baza Legii nr. 10/2001, ceea ce contravine prevederilor legale în materie.

Apelanta-pârâtă a susținut că dosarul notificării a fost restituit în vederea completării, iar măsura reanalizării acesteia a fost legală, nefiind de natură a genera o incertitudine în ceea ce privește acordarea despăgubirilor, sau o omisiune de a-și îndeplini obligația de a asigura exercitarea efectivă a dreptului de proprietate, garantat de prevederile art. 1 din Protocolul adițional la Convenție. Prin Decizia nr. 36 din 17 februarie 2011, Curtea de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a respins ca nefondat, apelul declarat de pârâta Primăria municipiului Ploiești prin primar.

Instanța de apel a păstrat considerentele sentinței pronunțată de tribunal, care a reținut, în esență, că dispoziția emisă ulterior - prin care s-a revocat dispoziția inițială - este nelegală, realizându-se o greșită aplicare a legii, deoarece prima dispoziție a fost emisă înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005, astfel că, prevederile Titlului VII nu pot fi aplicate în ceea ce privește cuantumul drepturilor bănești pentru deciziile care au fost emise anterior. Prin aplicarea dispozițiilor cuprinse în Titlul VII al Legii nr. 247/2005 prevăzute în art. 16, se va prelungi în mod nejustificat procedura de restituire și de acordare a despăgubirilor, cum corect, a reținut și instanța de fond.

Instanța de control judiciar a reținut că este lipsit de relevanță faptul că deciziile au fost sau nu contestate în instanță, iar potrivit principiului neretroactivității legii civile, această nouă lege (Legea nr. 247/2005) nu poate produce efecte pentru notificările soluționate administrativ, anterior intrării ei în vigoare. Instanța de apel a păstrat și considerentele instanței de fond, cu referire la inaplicabilitatea în speță a Deciziei nr. 52/2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secțiile Unite. Au fost înlăturate și criticile privind existența simultană a celor două decizii, cu motivarea că interesul reclamantului este acela de a-și rezolva pretențiile deduse inițial judecății, în forma anterior stabilită, prin prima dispoziție.

Împotriva Deciziei nr. 36 din 17 februarie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a declarat recurs pârâta Primăria municipiului Ploiești, criticând-o pentru nelegalitate, fiind indicat motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În conținutul motivelor de recurs sunt reiterate criticile expuse în apel, referitoare la aplicarea greșită a legii, și la faptul că instanța de apel a menținut în mod eronat, hotărârea pronunțată de tribunal precum și considerentele sentinței dată de acesta.

Se susține de recurenta-pârâtă Primăria municipiului Pitești prin primar că, urmare intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005, în temeiul art. 16 alin. (1) din acest act normativ, Dispoziția nr. 4958 din 29 iunie 2005 emisă de Primarul municipiului Ploiești, în care s-a consemnat suma de 300.887.024 lei, ce urmează a se acorda cu titlu de despăgubire, însoțită de întreaga documentație aferentă, a fost predată pe baza procesului-verbal de predare-primire Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Recurenta-pârâtă arată că, din perspectiva reglementării de ansamblu a conținutului art. 16 (1) și (2) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, prin notificări soluționate până la data intrării în vigoare a noii legi, nu pot fi înțelese decât acele notificări, pe baza cărora entitățile învestite au emis decizii sau dispoziții motivate, prin care au stabilit acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, precum și cuantumul acestora, neatacate în instanță, în termenul prevăzut de art. 24 din Legea nr. 10/2001 (devenit art. 26 după modificare).

Deciziile sau dispozițiile care se aflau pe rolul instanțelor la data intrării în vigoare a legii noi, ca urmare a atacării lor cu contestație, ca și cele care au fost ulterior atacate pe această cale, în termenul prevăzut de lege, nu mai puteau fi trimise Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, ci rămâneau supuse controlului instanțelor judecătorești, sub aspectul legalității și temeiniciei, atât timp cât acestea au fost învestite cu o cale de atac legal exercitată, în raport de prevederile sus-menționate. Primăria municipiului Ploiești a solicitat admiterea recursului, modificarea hotărârilor pronunțate și, pe fond, respingerea contestației, ca neîntemeiată. Recursul este nefondat și urmează a fi respins pentru considerentele ce succed: Obiectul învestirii instanței, în cauza dedusă judecății îl constituie nulitatea Dispoziției nr. 1134 din 3 februarie 2010 emisă de Primăria municipiului Ploiești prin primar.

Potrivit acestei dispoziții s-a respins cererea de restituire în natură a imobilului situat în Ploiești, jud. Prahova (compus din teren și construcție) și s-a propus acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent, constând în despăgubiri prevăzute de Legea nr. 10/2001, revocându-se Dispoziția nr. 4958 din 29 iunie 2005 a Primarului municipiului Ploiești. Prin dispoziția anterioară, sus-menționată, s-a constatat dreptul reclamantului de a beneficia de măsurile reparatorii prin echivalent, stabilindu-se că, în condițiile imposibilității restituirii imobilului în natură, se acordă persoanelor îndreptățite suma de 300.887.024 lei.

Este de observat că, cea de-a doua dispoziție nu a fost emisă urmare a nelegalității celei dintâi, astfel cum, în mod greșit susține recurenta-pârâtă, ci aceasta propune acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent, constând în despăgubiri prevăzute de Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, confirmând practic, măsura dispusă de pârâtă prin intermediul Dispoziției inițiale, nr. 4958 din 29 iunie 2005. Ca atare, nu se poate reține cu temei că Dispoziția nr. 1134 din 3 februarie 2010 a fost emisă urmare a nelegalității dispoziției inițiale și că aceasta este în contradicție cu prima dispoziție.

În realitate, despăgubirile stabilite conform dispoziției inițiale - necontestată în instanță conform procedurii prevăzută de art. 26 (3) din Legea nr. 10/2001 - exprimate valoric prin suma de 300.887.024 lei au fost achitate, remițându-se contestatorului o parte din suma de bani echivalentă valorii imobilului imposibil de restituit în natură, dispoziția inițială intrând astfel în circuitul civil. Așa fiind, nelegalitatea deciziei contestate în prezenta cauză vizează doar măsura înlăturării mențiunii cuprinse în art. 2, privind revocarea Dispoziției nr. 4958/2005, entitatea emitentă neputându-și revoca propria decizie, intrată deja în circuitul civil și necontestată, conform procedurii reglementată de Legea nr. 10/2001.

De altfel, contestarea celei de-a doua dispoziții, nu vizează nelegalitatea dispoziției inițiale, ci este în acord cu constatarea calității de persoană îndreptățită a reclamantului de a beneficia de măsurile reparatorii prin echivalent. În cauza dedusă judecății, instanța de fond a constatat nulitatea parțială a Dispoziției nr. 1134 din 3 februarie 2010, în sensul că a dispus înlăturarea mențiunii cuprinsă în art. 2, anume aceea referitoare la revocarea Dispoziției nr. 4958/2005, recunoscând legalitatea primei dispoziții. De aceea, substituind motivarea instanței de apel cu privire la nelegalitatea primei dispoziții și fiind vorba de o convertire de drept, care transformă titlurile de valoare nominală în titluri de despăgubire, nu se poate reține ca fondată, nici critica privind coexistența celor două dispoziții contrare.

Restituirea primei dispoziții Comisiei pentru Stabilirea Despăgubirilor nu s-a realizat pentru nelegalitate, ci doar pentru completarea documentației, fiind incidente dispozițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005. Potrivit prevederilor art. 13 lit. a) din Capitolul III, Titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor, determinarea cuantumului final al acestora se face de Comisia centrală constituită în subordinea Cancelariei Primului Ministru, care are ca principală atribuție emiterea deciziilor referitoare la acordarea de titluri de despăgubire. De asemenea, potrivit prevederilor art. 1 alin. (2) din Capitolul 1, Titlul VII din legea menționată, dispozițiile acestui titlu sunt aplicabile și despăgubirilor propuse prin decizie motivată a conducătorului instituției publice implicate în privatizare.

Prin urmare, în conținutul legii noi se prevede expres că dispozițiile sale se aplică și în cazul în care despăgubirile sunt cuprinse în decizia entității publice, iar nivelul despăgubirilor inițial stabilite nu este definitiv, pentru că trimiterea la legea nouă, în vigoare are în vedere, implicit și cuantumul final al despăgubirilor, ce se stabilește de Comisia centrală. În plus, potrivit noilor reglementări aduse prin dispozițiile modificatoare ale Legii nr. 247/2005, titlurile de valoare nominală nu mai există ca forme de măsuri reparatorii. Așa fiind, în raport de considerentele mai sus expuse, măsura dispusă de instanța de fond, care a constatat nulitatea parțială a Dispoziției nr. 1134 din 3 februarie 2010 a Primarului municipiului Ploiești și a înlăturat mențiunea cuprinsă în art. 2, privind revocarea Dispoziției nr. 4958 din 29 iunie 2005 este legală, motivele de recurs neputând fi circumscrise criticilor de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. Urmare necontestării primei dispoziții emisă de pârâta Primăria municipiului Ploiești, aceasta a intrat în circuitul civil, finalitatea demersului juridic inițiat în cauză, fiind tocmai punerea în executare a acesteia. Astfel, pentru considerentele mai sus reținute, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtă, făcând aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat, recursul declarat de pârâta Primăria municipiului Ploiești prin primar împotriva Deciziei nr. 36 din 17 februarie 2011 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 21 februarie 2012. Procesat de GGC - CL